Catacombele Ortodoxiei - Revista de atitudine ortodox traditionalista

NOUTATI

Pentru articolele lunii decembrie, a se vedea pagina de NOUTATI

14 decembrie

Rusia şi Răsăritul ortodox la sfârşitul secolului XIX (XX)

Bătălia pentru Constantinopol

Ruşii şi sârbii nu reuşesc să cadă de acord în ce priveşte Mânăstirea Decani

La începutul lui septembrie 1903, ambasadorii rus şi sârb au semnat un acord în care Chiril rămânea stareţ, dar un monah sârb era numit ca asistent al său; numărul monahilor ruşi urma să fie redus la 10; va fi deschisă o şcoală; atât guvernele rus, cât şi sârb vor susţine mânăstirea. A fost alcătuită o comisie pentru a implementa acest acord de către Ministerul de Externe din Belgrad cu Mitropolitul Dimitrie de Şabac drept conducător al ei. Membrii ei au ajuns la concluzia că înţelegerea dintre ruşi şi mitropolitul Nichifor era necanonică şi monahii ruşi trebuiau să părăsească Mânăstirea Decani numaidecât. Tukholka a insistat pe o combatere mai activă din partea misiunii diplomatice ruse din Belgrad, dar ambasadorul Muraviev a preferat precauţia. El a argumentat că ruşii aveau drepturi legale pe baza înţelegerii, şi Decani se afla pe teritoriu turc, nu sârb. În orice caz, sârbii, apărând sfântul lor lăcaş naţional, aveau de asemenea o pretenţie morală la el.

11 decembrie

Tâlcuiri la Noul Testament

Comentarii la Evanghelia după Luca de Sfântul Ambrozie al Milanului (LXXXVI)

15. ,,Iar când veţi vedea Ierusalimul înconjurându-se de ostaşi” (Luca 21, 20). Într-adevăr, Ierusalimul a fost asediat şi ocupat de armata romană; din acest motiv, evreii, de asemenea, au crezut că urâciunea pustiirilor s-a întâmplat atunci (potrivit Daniil 9, 27; Matei 24, 15), deoarece romanii, batjocorind ritul închinării evreieşti, au azvârlit capul unui porc în templu.

9 decembrie

Monahismul – scutul de apărare al Ortodoxiei (XII)

- Istorisiri din diferite epoci ale creştinismului -

Sfântul Cuvios Eftimie cel Mare (376-473)

Când Petru, episcopul saracinilor – pe care chiar Marele Eftimie îl propusese spre hirotonie patriarhului de Ierusalim –, a mers la cel de-al III-lea Sinod Ecumenic de la Efes, cuviosul i-a poruncit să-i urmeze Sfântului Chiril în toate. După Sinod, Sfântul Cuvios Eftimie s-a întristat din tot sufletul pentru greşeala vremelnică a lui Ioan al Antiohiei, ,,care fiind dreptcredincios, s-a amăgit a lua parte cu apărătorii lui Nestorie”.

8 decembrie

ISTORIA BISERICII (XIII)

PERIOADA CELOR ŞAPTE SINOADE ECUMENICE

de Vladimir Guettee

Cartea a IX-a. 4. Partea a X-a

Bisericile din Milan şi Achileea aveau în Apus o mare autoritate şi erau autonome. Iată de ce Ioan Gură de Aur a trimis scrisoarea sa episcopilor acestor Biserici precum celui al Romei, cu scopul de a le-o comunica tuturor episcopilor care le recunoşteau supremaţia.

Sfântul episcop al Constantinopolului nu apela deloc la episcopul Romei, ca şi cum acesta s-ar fi bucurat de o autoritate superioară şi universală, ci la o Biserică apuseană în întregul ei care avea dreptul de a cerceta lucrurile care interesau Biserica universală, şi de a-şi da avizul.

7 decembrie

Poziţia Patriarhiei Ecumenice în Biserica Ortodoxă (II)

II. Conduita Patriarhiei Ecumenice este contrară canoanelor şi practicii Bisericii

Cel care a examinat faptele pe care noi tocmai le-am prezentat s-ar putea întreba în mod rezonabil: de unde au dobândit oamenii Patriarhiei Ecumenice îndrăzneala de a pretinde supremaţia în Biserică, de a se ocupa în pripă cu plasarea sub jurisdicţia lor a oricărui teritoriu ecleziastic fără un conducător, de a se amesteca frecvent în teritoriile acordate de canoane şi logica însăşi altor Biserici autocefale, de a dori ca în chestiunile bisericeşti generale să predomine opinia lor fără o cercetare atentă, chiar dacă ceilalţi patriarhi şi majoritatea Bisericilor autocefale sunt de o opinie contrară ? Deoarece avem la dispoziţia noastră două izvoare ale legii ecleziastice, canoanele Bisericii şi practica ei, noi vom recurge la ele pentru a determina în ce măsură Patriarhia Ecumenică are dreptul de a pretinde că este superioară celorlalte patriarhii, precum am spus mai sus.

4 decembrie

Despre moarte şi înviere (VIII)

de arhimandrit Serafim Alexiev

IV. Învăţătura ortodoxă despre moarte şi pricina acesteia

Ce este moartea ? O taină în faţa căreia şi cei mai viteji se cutremură, şi cei mai împietriţi se înspăimântă, şi cei mai indiferenţi devin simţitori. Prin venirea ei nevăzută către noi, moartea pricinuieşte cutremurări şi tragedii: îi desparte pe soţi, o desparte pe mamă de copilul ei, îl lipseşte pe copil de tatăl lui. O aruncă în întunericul mormântului pe fecioara în floarea vârstei. Pune sfârşit şi celor mai luminoase planuri omeneşti. Nu în zadar moartea este reprezentată ca un schelet neînsufleţit, care poartă în pajiştea lui Dumnezeu o coasă ascuţită, cu care coseşte la rând şi florile tinere, şi firele de iarbă îmbătrânite ... Moartea este cea mai înfricoşătoare problemă a omenirii.

2 decembrie

Nădejdea noastră. Cuvinte despre Fericiri (XII)

de arhimandrit Serafim Alexiev

V. FERICIREA A PATRA

Să fii flămând şi însetat nu este deloc o fericire, ci un adevărat chin. De ce atunci Iisus Hristos s-a folosit de pilda celor înfometaţi şi însetaţi pentru a numi fericiţi pe cei flămânzi şi însetaţi după dreptate ? Dar luaţi aminte, El nu numeşte fericiţi pe cei flămânzi şi însetaţi după hrana obişnuită, ci după dreptate. Iar aceasta este altceva. Mântuitorului Îi place să folosească situaţii de necrezut, pentru a ascuţi luarea aminte a ascultătorilor şi a-i aduce la cunoaşterea adevărului ceresc. Acest adevăr pare pentru omul neînvăţat adeseori greu de primit şi chiar nebunesc, după cuvintele Sfântului Apostol Pavel: Iar omul cel sufletesc nu primeşte cele ce sunt ale Duhului lui Dumnezeu; că nebunie sunt lui, şi nu le poate înţelege; căci duhovniceşte se judecă (I Corinteni 2, 14). Dar în această nebunie părută se ascunde înţelepciune mare: Că ce este nebun al lui Dumnezeu, mai înţelept decât oamenii este (I Corinteni 1, 25).