Warning: Parameter 2 to modChrome_artblock() expected to be a reference, value given in /home2/r32901bitd/public_html/catacombeleortodoxiei.ro/templates/catacombe/html/modules.php on line 36

Warning: Parameter 3 to modChrome_artblock() expected to be a reference, value given in /home2/r32901bitd/public_html/catacombeleortodoxiei.ro/templates/catacombe/html/modules.php on line 36

Warning: Parameter 2 to modChrome_artblock() expected to be a reference, value given in /home2/r32901bitd/public_html/catacombeleortodoxiei.ro/templates/catacombe/html/modules.php on line 36

Warning: Parameter 3 to modChrome_artblock() expected to be a reference, value given in /home2/r32901bitd/public_html/catacombeleortodoxiei.ro/templates/catacombe/html/modules.php on line 36
Despre site
 
Bine aţi venit pe acest site, unde puteţi găsi revista Catacombele Ortodoxiei a Bisericii Ortodoxe de Stil Vechi din România, tipărită de Mânăstirea Adormirea Maicii Domnului din Bucureşti cu binecuvântarea P.S. Flavian Ilfoveanul.
 
Primul număr al revistei a apărut în aprilie 1999. Ea s-a născut, în principal, din dorinţa de a vorbi credincioşilor români despre ecumenism şi roadele apostaziei de la Ortodoxie, tratând, de asemenea, subiecte de actualitate precum clonarea, eutanasia, renaşterea păgânismului în societatea contemporană etc.
 

 

--------------------

 

Teme principale in site
 

Chestiunea calendarului

Teme - Chestiunea calendarului

 

Eutanasie. Donare de organe

Stiri 78 2

 

Creştinism şi islamism

Cugetari 71 2

 

Homosexualitatea în lume

Dogma 45-1

 

--------------------


Warning: "continue" targeting switch is equivalent to "break". Did you mean to use "continue 2"? in /home2/r32901bitd/public_html/catacombeleortodoxiei.ro/templates/catacombe/functions.php on line 194

Diavolii revoluţionari ai Rusiei (IX)

 
Păcatul a întunecat mintea poporului nostru. Ei pipăie întuneric,
şi nu lumină, şi rătăcesc ca cel beat (potrivit Iov 12, 25)
Epistolă a Patriarhului Tihon al Moscovei şi a toată Rusia
 

Episodul anterior

Diabolismul revoluţiei

Potrivit Sfântului Serafim de Sarov, diavolul a fost cel dintâi revoluţionar, care s-a răzvrătit împotriva lui Dumnezeu. Iată de ce toate revoluţiile sunt potrivnice creştinismului şi au o origine diabolică. Este cu neputinţă a ne imagina un creştin smerit şi blând fiind un rebel, un revoluţionar. Fără doar şi poate, diavolul este adevăratul părinte şi călăuza spirituală a tuturor revoluţiilor din lume. Ele slujesc scopurilor şi voilor sale, străduinţelor şi faptelor sale de a distruge ordinea lumii şi de a răsturna autorităţile legitime statornicite de Dumnezeu.

O analiză corectă şi imparţială a revoluţiilor ruse din secolul XX arată că ele nu sunt o excepţie de la această regulă, fiind în mod evident de natură diabolică. Iată de ce faimosul păstor din Kronstadt şi a toată Rusia, Sfântul Ioan de Kronstadt şi-a ridicat glasul pentru a spune cuvinte formidabile de îndreptare celor care semănau răzvrătire şi spirit revoluţionar, şi a dat un diagnostic final precis şi teribil: ,,Rusia a devenit o casă de nebuni”. Noi găsim aceeaşi frază în Memoriile ducelui N.D. Jevakhov, fost prieten al procuratorului şef al Sfântului Sinod.

 

Un poster anti-bolşevic din perioada războiului civil din Rusia

 

Mulţi alţi martori oculari au remarcat nebunia în masă şi frenezia din timpul acelor ani. Astfel, unul din ierarhii ruşi consacra în totalitate una din predicile sale posesiunii demonice şi manifestărilor sale contemporane: ,,Unde sunt cei posedaţi ? Ei au vărsat atât de mult sânge în anii din urmă, sfâşiind în bucăţi oameni cu bombele lor, [...] necruţând sute de victime şi copii nevinovaţi de dragul planului lor infernal, comiţând crime, distrugându-se pe ei înşişi, de parcă ar fi inevitabil, şi sfârşindu-şi vieţile respingând crucea lui Hristos înainte de execuţie: cine nu-i cunoaşte ? Cine nu i-a văzut dezlănţuindu-se în sate şi pe moşii, când au făcut demonstraţii teribile arzând din temelii clădiri vechi de secole, scoţând lucrurile afară din ele şi aruncându-le ţăranilor beţi, torturând cai şi vite cu topoare şi furci, bând întruna şi veselindu-se pe ruinele pârjolite, şi pentru a încununa toate, profanând biserici ? Ei au fost cei care au antrenat fabricile şi tinerii din sate în nebunie, care încă înspăimântă oamenii cu incendieri, hoţie, orgii nocturne, ameninţări, răzbunare şi respingerea lui Dumnezeu şi a tot ce este sacru şi drag poporului rus ?!”

Anul 1917 a întrecut de departe toate perioadele anterioare ale istoriei ruse prin intensitatea freneziei sale: ,,Demonii s-au sălăşluit în sufletele ruşilor şi ei au devenit posedaţi de demoni”, scria teologul rus pătrunzător, fostul părinte duhovnicesc al familiei ţarului, Episcopul Teofan de Poltava. ,,Era o îmbătare cu libertate, desfrânare şi lipsa pericolului de pedeapsă”, scrie în memoriile sale ducele Jevakhov. ,,Batjocorind sălbatic morala şi legea, cu o răutate satanică inimaginabilă, în astfel de circumstanţe toate încercările de îndreptare doar au stârnit mai multe sentimente”[1].

 

Moscova distrusă de bolşevici în toamna anului 1917

 

Potrivit filozofului Ivan Ilyin, Revoluţia din 1917 a scos la suprafaţă toate patimile şi năravurile josnice ale poporului rus, dezvăluind un abis al celor mai păcătoşi, josnici şi neruşinaţi, grosolani şi cruzi. Focul iadului părea să izbucnească peste Rusia, o mulţime de legiuni gadarene de demoni au izbit trupul ei şi i-au distrus total temeliile morale, până şi legămintele fundamentale. Mulţi au fost copleşiţi de exasperare unul faţă de celălalt, o stranie antropofobie. În acele timpuri nu era mare lucru a ucide o persoană nevinovată, a jefui, a distruge, a pune foc undeva. Aşadar duşmanii externi şi interni ai Rusiei, făcând uz de privaţiunile caracteristice războiului, au stârnit simţămintele păcătoase ale mulţimii. La atacul acestor forţe, ,,Rusia s-a prăbuşit, înghiţită de revoluţie – scria V.F. Ivanov – chiar la apogeul dezvoltării ei”[2]. Complotul diabolic împotriva Rusiei şi ţarului ei a reuşit.

Această cădere a ţării purtătoare de Dumnezeu a fost pregătită de-a lungul a câtorva secole şi a fost îngăduită de Dumnezeu pentru păcatele grave ale poporului rus: ,,Prin neglijarea chemării ei dumnezeieşti, Rusia s-a încredinţat vrăjmaşului neamului omenesc şi a devenit o satanocraţie. S-a ajuns la posedarea totală de către duhurile rele; pătura superioară a societăţii era plină de ele şi măreţia rusă s-a prăbuşit. Foametea şi haosul sunt astăzi moştenirea firească a Sovdepiei (Rusiei sovietice)”[3].

 

 

,,Rusia, asemenea Franţei secolului XVIII, a trecut printr-o perioadă de nebunie totală şi doar prin suferinţă şi lacrimi începe ea să-şi revină din boala sa gravă”, scria în jurnalul ei Anna Virubova, domnişoară de onoare a maiestăţii sale imperiale, o prietenă a ultimei împărătese ruse, la mulţi ani după acele evenimente teribile.

În scrisoarea sa către prinţesa Victoria, marea ducesă Elisabeta compară starea poporului rus cu delirul unei persoane nebune: ,,Tot ceea ce s-a adunat de-a lungul veacurilor este distrus – distrus de propriul nostru popor, pe care îl iubesc din toată inima. Este adevărat, el era bolnav moral şi orb, nevăzând încotro mergea. Mă doare inima, dar nu simt amărăciune. Cum pot critica sau condamna o persoană, când ea este nebună şi în delir ?”[4]

De fapt, esenţa demonică a elementului revoluţionar a fost descrisă strălucit şi profetic de Dostoievski în Demonii, şi visul profetic al lui Raskolnikov din Crimă şi pedeapsă este dovada vie a sa. Dar în timp ce aţâţă şi tolerează flacăra revoluţionară, poporul rus nu-şi poate închipui ce consecinţe ar putea avea acest joc periculos cu focul:  chemarea la distrugere şi revoltă (,,Este o furtună ! ... S-o lăsăm să se dezlănţuie în toată furia sa !” – Maxim Gorki), moartea vechii lumi (Blok, Balmont, Briusov şi alţi poeţi ruşi, care au strălucit cu duhul revoluţionar şi au chemat ca Blok la ,,a asculta muzica revoluţiei” – aceasta este mulţimea sângeroasă de incendieri, ucideri şi pogromuri; sau au blasfemiat ca Esenin, care a scris pe pereţii Mânăstirii Sretenski din Moscova: ,,Dumnezeu a fătat” şi care potrivit propriei mărturisiri şi-a vândut sufletul lui Fiend). Vestitorii literari ai revoluţiei au tăiat craca pe care stăteau. Şi mult-aşteptata furtună a izbucnit într-adevăr. Puţini dintre ei au fost cruţaţi – îndeosebi cei care au trădat pe Dumnezeu, cinstea şi conştiinţa, şi care şi-au putut schimba culoarea şi au înălţat-o odată cu noua putere.

Poporul rus a întâmpinat cu bucurie ştirile despre abdicarea ţarului Nicolai al II-lea. ,,Februarie 1917 era vremea totalei nebunii printre oameni. Pe străzi aveau loc numeroase demonstraţii. În pieţe nu se terminau adunările. Toţi se felicitau unul pe altul pentru căderea tiraniei”. Acest virus al nebuniei i-a infectat şi pe clerici care nutreau iluzii că după abdicarea ţarului nu se va schimba nimic în statutul clasei clericale”[5].

 

 

Tema nebuniei din Rusia este reflectată viu în poezia lui Maximilian Voloşin, care în timpul acelor ani nebuni şi sângeroşi a reuşit să se apropie de creştinism, lăsând deoparte interesele sale oculte anterioare. În poemul său Moscova scris în martie 1917, el ataca dominaţia elementului roşu, care aducea oamenilor ,,sânge”, ,,execuţie” şi ,,necaz”:

 
La groapa de lângă locul de execuţie
În faţa Bisericii Acoperământului
Ei rostesc obscene,
Cuvinte neruseşti.
Nici o candelă nu este aprinsă,
Nici un clopot nu cheamă la liturghie.
Toate piepturile sunt marcate cu roşu
Şi un veşmânt roşu flutură în vânt.
 

Încă mai desluşit percepe poetul concentrarea elementului ticălos, diavolesc în arestarea mitropolitului de Petrograd de către bolşevici:

 
Prin vidul puterii suverane,
Odinioară cuprinsă de Petru,
Toată drăcimea a năvălit în această casă
Şi pe tronul gol
Peste ţinuturi mlăştinoase nesigure
Ei sunt prinşi într-o horă diavolească.
Oamenii, loviţi de nebunie,
Se izbesc cu capetele de un zid de cărămidă
Şi rup lanţurile, ca cel posedat (Petrograd).
 

El adevereşte posedarea oamenilor de asemenea în poemul său Trichine, unde el a amintit profeţiile lui Dostoievski şi a descris cum ,,trichinele sălăşluiesc în trupurile şi duhurile oamenilor”. Prin trichine el înţelege cu siguranţă demoni. Poemele sale Din abis, Demoni surzi şi muţi, Rusia surdă şi mută sunt dedicate demonologiei revoluţionare ruse. Ultimul poem vorbeşte despre evenimentele din Evanghelie privind scoaterea unui demon dintr-un băiat (Marcu 9, 17-27) şi le asociază cu prinderea diavolească a Rusiei:

 
Nu eşti posedată de acelaşi duh,
Tu, Rusie surdă şi mută !
Duhul rău ţi-a răpit mintea şi libertatea
Şi te aruncă acum în foc, acum în apă,
Te izbeşte de piatră şi te duce în păduri.
 

O imagine încă mai intensă a revoluţiei ruse sângeroase din 1917 a fost zugrăvită de un poet şi profet care până recent era puţin cunoscut în Rusia, nefiind inclus nici măcar în antologiile poetice ruse din secolul XX (din cauza apropierii sale duhovniceşti de familia ţarului şi a loialităţii faţă de monarhia ortodoxă), Serghie S. Bekhteev (1879-1954):

 
Biserici şi case se prăbuşesc,
Mestecenii din parc cad la pământ,
Ţipete de blasfemie şi ameninţări
Răsună ca un urlet bestial (Clopotarul).
 
O vâlvătaie sângeroasă arde pe cer
Conacele ard unul după altul
Grămezile de grâu adunate sunt în flăcări
Şi stăncuţele roşii zboară (Pământ şi libertate).
 

Imaginile demonologice ale revoluţiei într-un moment sunt asociate cu imaginea unei femei vârstnice sângeroase:

 
O vreme grea de ruină totală
A venit ca o furtună acoperind cu nori ţara;
Şi pretutindeni văd imaginea
Unei femei bătrâne sângeroase, teribile (Pământ şi libertate).
 

şi în alt moment sunt percepute ca ,,fuga nebună de nestăpânit” a unui armăsar roşu sălbatic posedat de demon:

 
Cine, gonind frica
Poate ţine în frâu voinţa nebunului,
Care pentru salvarea sa va reuşi
Să pună frâu unui armăsar posedat de demon (Armăsarul roşu).
 

Poetul nu ezită să schiţeze caracterul satanic, diavolesc al evenimentelor din Rusia; mai mult, el vede o anumită logică istorică în el.

 
Din vechime a fost aşa,
Că Mama-Rusia avea crize de nebunie,
Şi după ce se termină
Picioarele ei rănite o duc către Domnul
Cu plânset şi cereri, şi suspine,
Cu lacrimi de pocăinţă şi închinăciuni (Cel posedat).
 

Rezultatul final al nebuniei poporului rus a fost exterminarea consecventă a celei mai bune pături a societăţii ruse, inclusiv mulţi ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Ruse, clerici, monahi, ca şi nobili, ofiţeri ai armatei, negustori şi ţărani prosperi muncitori; dărâmarea bisericilor ortodoxe, monumentelor istorice de arhitectură, proclamarea ateismului în ţară şi zeificarea liderilor comunişti, în primul rând a lui Lenin, care spunea odată: ,,Lăsaţi 90% din ruşi să moară. Cel mai important este ca 10% din ei să rămână pentru timpul revoluţiei mondiale”. Un fanatic, despre care Bunin spunea odată: ,,O progenitură, un degenerat moral de la naşterea sa, Lenin, la apogeul activităţilor sale, a făcut ceva abominabil şi monstruos: el a devastat cea mai mare ţară din lume şi a ucis câteva milioane de oameni, şi totuşi lumea a ajuns atât de nebună încât ziua în amiaza mare discută dacă el este un binefăcător al omenirii sau nu ?” (Din discursurile sale ţinute în Paris, 16 februarie 1924).

Alt scriitor rus faimos, A.I. Kuprin, a fost îngrozit după întâlnirea sa personală cu Lenin, negăsind nici un indiciu de suflet omenesc în el: ,,În esenţă, cred eu, acest om, un bărbat chiar degajat, amabil şi sănătos, este mult mai teribil decât Nero, Tiberius sau Ivan cel Groaznic. El nu are sentimente, nu are dorinţe, nu are instincte. Doar un singur gând tăios, arid, de nebiruit: Distrugeţi când cade” (,,Lenin. Un instantaneu”).

Agent al serviciilor secrete pruse şi germane (un fapt care a fost stabilit în mod indiscutabil de poliţia secretă rusă în 1917), cel mai probabil un mason de rang înalt, Lenin era numit în Rusia ,,cel mai uman dintre oameni”, şi pentru poporul posedat înşelat el a devenit un simbol al sfinţeniei (,,mai sfânt decât toţi sfinţii”). Nu este aceasta o dovadă categorică a acelei boli duhovniceşti extrem de grave a poporului rus, care din nefericire nici măcar astăzi nu este pe deplin vindecată ?

 

 

[1]  Memorii, vol. II, p. 14.

[2]  Intelighenţia rusă şi francmasoneria, p. 31.

[3] Russky Palomnik, 1999, nr. 320, p. 89.

[4] Egumen Serafim, Ţarul-mucenic ortodox, p. 67.

[5] A.D. Stepanov, Chernaya sotnya, p. 63.


Warning: Parameter 2 to modChrome_artblock() expected to be a reference, value given in /home2/r32901bitd/public_html/catacombeleortodoxiei.ro/templates/catacombe/html/modules.php on line 36

Warning: Parameter 3 to modChrome_artblock() expected to be a reference, value given in /home2/r32901bitd/public_html/catacombeleortodoxiei.ro/templates/catacombe/html/modules.php on line 36