O examinare ştiinţifică a calendarului Bisericii Ortodoxe (III)

de Ieromonah Casian

Urmaşii sinceri ai astronomilor evanghelici - cei care examinează ştiinţific problema - susţin calendarul bisericesc. Să le dăm cuvântul.

,,Dacă luăm în considerare că tabelele pascale au fost concepute de cea mai învăţată dintre vechile Biserici Creştine, Biserica din Alexandria, înţelegem atitudinea plină de respect a înaintaşilor noştri - o atitudine care nu a fost încă murdărită de civilizaţie. Totuşi, cuvintele noastre nu implică faptul că tabelele alexandrine sunt considerate de numai minţile needucate ca fiind o lucrare perfectă. Această lucrare colectivă rămâne nedepăşită până în prezent. Pascalia de mai târziu, aşa-numita Pascalie romano-catolică, care este utilizată de Biserica Apuseană, este greoaie, stângace şi neprelucrată în comparaţie cu cea alexandrină şi pare ca pictura unui amator aşezată lângă o reprezentare artistică minunată a aceluiaşi subiect. Mai mult, acest mecanism nu îşi slujeşte scopul. În perioada iniţială de răspândire a creştinismului, tabelele pascale au fost alcătuite într-un scop practic. Aşa-numitul ,,Ciclu pascal” este alcătuit din 532 de ani şi este numit ,,alpha”, deoarece suma valorilor numerice ale literelor greceşti ale cuvântului este 532. După trecerea unei ,,alpha”, prăznuirea Paştilor revine la aceleaşi date. Aceste tabele, cunoscute sub numele de ,,Pascalie vizibilă”, erau însoţite de instrucţiuni şi explicaţii şi erau folosite prin exerciţii practice, ca un lucru accesibil fiecărei persoane care ştia carte”.

Joseph Scaliger, întemeietorul ştiinţei cronologiei, a respins în mod categoric reforma calendarului papal prin publicarea lucrării sale, ,,O nouă lucrare asupra îmbunătăţirii măsurării timpului”, în 1583. În această lucrare, care stă la baza investigaţiilor ştiinţifice contemporane în probleme de cronologie, Scaliger a demonstrat utilitatea practică a calendarului iulian, datorită capacităţii sale de a oferi o continuitate invariabilă în calcularea evenimentelor. În fapt, ştiinţele moderne ale astronomiei şi cronologiei continuă să utilizeze ,,perioada iuliană” introdusă de Scaliger (un ciclu de 7980 de ani, ziua 1 iuliană a sa fiind 1 ianuarie 4713 î.Hr.). Scaliger nu cunoştea existenţa marelui indict şi a Pascaliei niceene, potrivit căreia facerea lumii a avut loc în anul 5508 î.Hr.; cu toate acestea, el a recunoscut natura şi perfecţiunea sistemului cronologic ortodox. Deşi Scaliger nu a introdus calendarul iulian în ştiinţă în plinătatea formei şi semnificaţiei sale ecleziastice, descoperirea independentă a lui asupra meritelor ştiinţifice ale calendarului iulian a reprezentat o confirmare valoroasă, făcută de un observator imparţial şi obiectiv, a validităţii principiilor teoretice care susţin calendarul bisericesc.

În secolul al XIX-lea, calendarul bisericesc a primit un sprijin neaşteptat, prin lucrările geniului matematic Carl Friedrich Gauss. Director al Observatorului Astronomic din Göttingen şi profesor la Universitatea din Göttingen, Gauss a demonstrat formulele matematice pentru calcularea Pascaliei ortodoxe. În vremea sa, în Apus, Paştele se sărbătorea după calendarul gregorian. Totuşi, Pascalia apuseană nu a prezentat nici un interes ştiinţific pentru el, deoarece era deviată de la vechile tabele pascale şi nu putea fi calculată cu ajutorul unor formule matematice. (În realitate, pascaliştii gregorieni recalculează şi corectează Pascalia lor, bazându-se pe calculele Pascaliei ortodoxe, calculele proprii fiind valabile doar pentru anumite perioade). Deşi Gauss nu a fost ortodox, el a fost în mod evident impresionat de vechimea şi ritmicitatea marelui indict, recunoscându-i limpede valoarea ştiinţifică. Din tabelele pascale, el a extras ecuaţii simple care pot fi înţelese de oricine ştie să socotească, chiar şi de un copil. Astfel, Gauss a prezentat aspectele astronomice complexe ale Pascaliei ortodoxe într-o formă ştiinţifică simplă şi inteligibilă. Această simplitate oferă credibilitate calendarului bisericesc, motiv pentru care formulele sale sunt incluse astăzi în textele Pascaliei ortodoxe.

De-a lungul secolelor, au existat adesea controverse printre marii oameni de ştiinţă referitoare la data Paştilor, unii dintre ei greşind în ipotezele lor. Un astfel de exemplu este chimistul rus Dimitrie Ivanovici Mendeleev (1834-1907). În 1899, la iniţiativa sa, Societatea Astronomică Rusă a creat o comisie pentru a reforma calendarul iulian, care era încă în uzul civil în Rusia ţaristă. Ca o condiţie prealabilă pentru împlinirea cu succes a acţiunii sale, Mendeleev a cerut ca durata anului tropic să fie calculată mai precis. În acest scop, el a cerut sfatul unui astronom american, Simon Newcomb, care avea o reputaţie celebră în domeniu. Acesta i-a trimis lui Mendeleev un răspuns vast asupra problemei, care cuprindea ca anexă un tabel cu lungimea anului tropic pentru diferite perioade de timp, calculată de însuşi Newcomb. Acest tabel, ce demonstrează clar că lungimea anului tropic este variabilă, este întâlnit în manualele de astronomie. În concluzie, Newcomb şi-a exprimat preferinţa proprie pentru sistemul cronologic al calendarului iulian, fapt care l-a determinat pe Mendeleev să-şi abandoneze planurile de reformare a calendarului.

Cel mai important aspect în evaluarea unui calendar este ritmul său. Cu cât ritmul său este mai scurt şi mai matematic, cu atât mai util este acel calendar pentru calculele astronomice şi cronologice şi invers. Dacă ritmul lipseşte sau este complicat în mod artificial, atunci acel calendar nu este utilizabil în scopuri ecleziastice, ştiinţifice şi istorice. Din acest punct de vedere, calendarul iulian este, în mod vizibil, superior calendarului gregorian. Ritmul calendarului iulian este foarte scurt şi simplu: este un ciclu invariabil de trei ani de 365 de zile, urmat de un an de 366 de zile. Pe de altă parte, după cuvintele lui V. V. Bolotov, calendarul gregorian este o ,,adevărată tortură pentru cronologi”. Regula aleasă de reformatorii papali de a ,,fixa” echinocţiul de primăvară la 21 martie a însemnat socotirea fiecărui an centezimal (ultimul an al unui secol) indivizibil cu patru (1700, 1800, 1900, etc.) ca fiind nebisect. Astfel, în calendarul gregorian, numai unul din patru ani centezimali consecutivi este an bisect, în timp ce în calendarul iulian toţi anii centezimali sunt ani bisecţi (acesta fiind motivul pentru care, la aproximativ 128 de ani, între cele două calendare mai apare o zi diferenţă). Acest lucru înseamnă că, în calendarul papal, spre deosebire de calendarul Bisericii Ortodoxe, inovaţia ,,anilor centezimali nebisecţi” rupe ritmul cronologic: numărul de zile dintr-un secol este diferit, zilele săptămânii nu mai corespund zilelor lunii, etc. Astfel, în timp ce calendarul iulian împlineşte ideea esenţială de măsurare a timpului prin păstrarea unei perioade minime de timp ca ritm al său - 4 ani sau 1461 de zile - calendarul gregorian nu face acest lucru. Acesta din urmă complică, la modul propriu, de o sută de ori, ritmul calendarului iulian, deoarece perioada sa minimă cuprinde 400 de ani sau 146.097 zile. Mai mult, calendarul iulian îndreptat, care se pretinde a fi o îmbunătăţire a celui reformat de papă în 1582, se dovedeşte a fi, în realitate, mult inferior chiar şi calendarului gregorian: perioada sa minimă este de 3600 de ani (1.314.872 de zile) ! Prin urmare, nu este surprinzător faptul că, în scopuri istorice sau de cronologie, calculele se fac folosind calendarul iulian, ce sunt apoi transpuse în date gregoriene.

Deoarece în natură nu există un principiu perfect al ciclicităţii, precum în calendarul iulian, astronomia şi Pascalia gregoriană trebuie să se întoarcă la sistemul cronologic iulian din motive practice. Totuşi, când astronomia utilizează modul iulian de calcul al timpului, lasă neatins calendarul bisericesc, în timp ce Pascalia gregoriană, când utilizează calendarul iulian, îl distruge, deoarece calendarul gregorian eşuează în a-şi găsi propriul standard drept criteriu pentru acurateţe. Pentru a lămuri acest lucru, ne vom îndrepta atenţia asupra unor probleme cu care se confruntă ştiinţa contemporană în domeniul calculării timpului. Aceste probleme se corelează direct cu dificultăţile inerente încercării de a crea un calendar ,,precis astronomic”. Vom vedea dacă acest lucru este posibil şi vom arăta cum ştiinţa contemporană foloseşte sistemul cronologic iulian în cazuri particulare datorită superiorităţii sale faţă de sistemul gregorian.

Articol apărut în ,,Catacombele Ortodoxiei”, nr. 14-15/mai-iunie 2000