 |
 |
|
Reflecţii critice pe marginea unei cărţi despre calendarul Bisericii (I) de Arhiepiscop Hrisostom de Etna şi ieromonah Patapie Într-o carte recent publicată, intitulată Neînţelegerea îndreptării calendarului (1), Nicolae Popescu, absolvent al Facultăţii de Teologie Ortodoxă a Universităţii Ovidius din La baza reformei calendarului din 1924 s-a aflat dorinţa de a scoate din uz acest calendar bisericesc - utilizat pretutindeni în Biserica Ortodoxă începând cu primul Sinod Ecumenic de la Niceea (325) şi încă folosit de majoritatea creştinilor ortodocşi din întreaga lume - şi nu de a îndrepta calendarul iulian. Această încălcare a tradiţiei Bisericii a determinat mulţi clerici şi credincioşi ortodocşi să ia poziţie faţă de această inovaţie, fapt care le-a adus numele de ,,anticalendarişti” (un epitet mai degrabă lipsit de sens) şi ,,stilişti” (termen peiorativ derivat din referirea la datele calendarului Înalt Prea Sfinţitul Hrisostom, în vizită în România, mai 2003 Nu punem nicidecum la îndoială sinceritatea autorului sau motivele pentru care el a scris o astfel de carte. În mod evident, el crede cu tărie că ,,stiliştii” au înţeles greşit motivele care au determinat Biserica Română să renunţe la calendarul iulian şi să-l adopte pe cel gregorian (sau papal) pentru ciclul sărbătorilor bisericeşti cu dată fixă, în ciuda faptului că a păstrat formula stabilită la primul sinod pentru calcularea datei Sfintelor Paşti. Cu toate acestea, modul în care tratează problema calendarului este deformat de numeroase distorsiuni, omisiuni şi alte inexactităţi, iar pe unele dintre acestea vom încerca să le prezentăm, în limitele acestui scurt articol. Este inutil să spunem că noi, ca ortodocşi de stil vechi, nu susţinem în nici un fel ideile prezente în cartea de faţă, sau abordarea uneori polemică a acestui subiect. Dar, aidoma altor ortodocşi de stil vechi care sunt adepţi ai unei ecleziologii moderate, nu ne opunem, în principiu, unei dezbateri deschise, irenice şi generoase a chestiunilor legate de calendarul Bisericii. După cum remarcă şi Mitropolitul Chiprian de Oropos şi Fili, întâistătătorul rezistenţei moderate a ortodocşilor de stil vechi din Biserica Ortodoxă a Greciei, din cauza ecumenismului şi a inovaţiei calendaristice, Biserica Ortodoxă din zilele noastre este divizată şi are nevoie să fie unificată (2). Însuşi scopul rezistenţei noastre, sugerează înalt prea sfinţia sa, este de a atrage atenţia asupra acestei erori şi de a permite celor aflaţi în greşeală să se întoarcă la adevărata credinţă. Când pierdem din vedere aceste scopuri de cea mai mare importanţă pentru cugetele noastre, observă el, predomină acceptarea, o introvertire ecleziologică nesănătoasă şi autosuficienţa, cu toate urmările lor tragice şi dureroase la nivel teologic, pastoral şi duhovnicesc (3). Dacă evităm să devenim introvertiţi, trebuie nu numai să ne străduim să expunem o apărare concisă a poziţiei noastre împotriva ecumenismului şi inovaţiei calendarului, ci trebuie, de asemenea, să fim gata să-i ascultăm pe oponenţii noştri şi să răspundem criticilor lor la adresa noastră într-un mod echilibrat şi just. În aceeaşi manieră, ne putem aştepta ca ortodocşii de stil nou să dea dovadă de moderaţie şi corectitudine similare, când scriu despre noi. Din nefericire, cartea dlui Popescu nu este nici moderată, nici corectă şi, prin urmare, nu face nimic pentru a promova, printre colegii săi de stil nou, o mai bună înţelegere a mişcării care, de la începutul său în anii 1920, a fost obiectul a atât de multă ură, violenţă şi represiune din partea puterii civile şi ecleziastice. În prima parte a capitolului întâi al cărţii, dl Popescu prezintă un rezumat competent asupra originilor calendarului iulian şi remarcă deficienţele lui, dintr-un punct de vedere astronomic. Desigur, calendarul iulian, ca orice alt calendar (şi, în special, calendarul gregorian), nu este absolut perfect, dar nici nu are defecte atât de grave, precum ar vrea să ne facă să credem susţinătorii calendarului gregorian. În sprijinul acestei opinii, putem aduce faptul că renumitul matematician german Carl Friedrich Gauss aprecia în mod deosebit calendarul iulian. Gauss, care a determinat formula matematică pentru calcularea Pascaliei Ortodoxe, era fascinat de vechimea şi complexitatea calendarului iulian, pe care-l considera a avea o mult mai mare valoare ştiinţifică decât calendarul gregorian (4). De asemenea, eminentul astronom rus E.A. Predtechensky a afirmat că, în vreme ce calendarul Bisericii (care, se ştie, este întemeiat pe calendarul iulian) era atât de bine alcătuit, încât rămâne, până astăzi, de neclintit, calendarul gregorian este, prin comparaţie, greoi şi dificil într-un asemenea grad, încât se aseamănă cu o reprezentare ieftină plasată alături de o imagine artistică a aceluiaşi subiect (5). În plus, în partea a doua a acestui capitol, cunoaşterea limitată a istoriei de către autor devine evidentă. Potrivit lui Vasile Gheorghiu, din a cărui carte despre calcularea datei Paştelui dl Popescu citează, în august 1583, Patriarhul Ieremia al II-lea al Constantinopolului a scris o epistolă Papei Grigorie al XIII-lea. În această scrisoare, ierarhul ortodox susţinea că Bisericilor Răsăritului le era imposibil să accepte reforma papală a calendarului – care fusese introdusă fără consultarea acestora –, de vreme ce ar putea provoca neînţelegeri printre credincioşii ortodocşi. Această afirmaţie este în mod surprinzător supersimplificată. În realitate, principala preocupare a patriarhului şi a Bisericii Ortodoxe a Răsăritului era pretenţia papei de a impune noul său calendar, ca semn al puterii sale asupra timpului şi veşniciei. Într-adevăr, această pretenţie a fost respinsă şi de către protestanţi, şi nici măcar coloniile americane – populate la început de dizidenţi protestanţi – nu au adoptat calendarul gregorian până la mijlocul secolului al XVIII-lea, considerându-l iniţial o formă de recunoaştere a autorităţii papale. Astfel, ne uimeşte şi faptul că dl Popescu omite condamnarea moderată a pretenţiei papei de a avea autoritate asupra timpului şi veşniciei, de către patriarhul Ieremia, prin propunerea sa ca, pentru a vedea dacă reforma calendarului este plăcută lui Dumnezeu, aceasta să fie supusă atenţiei tuturor patriarhilor şi să fie introdusă doar cu aprobarea comună a tuturor (6). Acest apel la sinodalitatea patriarhială nu este, aşa cum Popescu încearcă să argumenteze, o încuviinţare a reformei de către patriarh; ea era, mai degrabă, o contestare a prerogativelor papale. Mai la obiect, dl Popescu face această scamatorie istorică în ciuda binecunoscutelor condamnări ale calendarului gregorian lansate atunci când, în ultimă instanţă, patriarhul Ieremia a supus chestiunea reformei calendarului atenţiei patriarhilor Răsăritului. Este foarte puţin probabil ca dl Popescu să nu aibă cunoştinţă de limbajul extrem de virulent al anatemelor cuprinse în Sigillionul semnat de patriarhul Ieremia, Patriarhul Silvestru al Alexandriei şi de un reprezentant al Patriarhului Sofronie al IV-lea al Ierusalimului la sinodul ţinut în noiembrie 1583 pentru a discuta cererea papei ca Biserica Ortodoxă să adopte calendarul său. Următorul fragment din Sigillion vădeşte cât de ostili erau cei trei patriarhi faţă de calendarul gregorian, ca şi faţă de noţiunea de primat papal: Din nou Biserica vechii Rome, guvernată de falnica trufie a astronomilor săi, cu nechibzuinţă a schimbat venerabilele aşezăminte cu privire la Sfintele Paşti, rânduite de cei 318 Sfinţi Părinţi la primul Sinod Ecumenic de la Niceea, şi respectate cu sfinţenie de toţi creştinii de pretutindeni ca pe nişte aşezăminte de neclintit ... Cel ce nu respectă tradiţiile şi obiceiurile Bisericii cu privire la Sfintele Paşti, precum au fost ele rânduite de cele şapte sinoade ecumenice, ci mai degrabă doreşte să urmeze Pascalia Gregoriană şi calendarul papist, precum astronomii atei, călcând în picioare toate hotărârile sfintelor sinoade şi încercând să le slăbească autoritatea şi să le schimbe, să fie anatema, depărtat de la Biserica lui Hristos şi din comunitatea creştinilor. Dar voi, pravoslavnicilor şi binecredincioşilor creştini, rămâneţi neclintiţi în cele ce aţi învăţat, în cele ce v-aţi născut şi crescut. Şi la nevoie, vărsaţi-vă chiar sângele pentru a păstra credinţa şi mărturisirea părinţilor voştri. Păziţi-vă şi feriţi-vă de aceşti reformatori, ca Domnul nostru Iisus Hristos să vă ajute vouă şi fie ca rugăciunile credinţei noastre să fie cu voi cu toţi. Amin (7). De fapt, în dezbaterea dlui Popescu există doar aluzii la acest document şi la alte respingeri sinodale clare – şi cu hotărâri de nezdruncinat – ale calendarului papal. În schimb, el doar remarcă, mai degrabă neconvingător, că patriarhul Constantinopolului a afirmat că Biserica Răsăritului va rămâne credincioasă, pentru moment, regulilor de calculare a Paştelui care au fost folosite până la acea vreme (p. 22). Mai mult, el nu face nici o referire la cele două sinoade convocate de patriarhul Ieremia în 1587 şi 1593 pentru a întări această respingere fermă a calendarului gregorian de către Biserica Ortodoxă. De pildă, în 1587, îndreptarea calendarului a fost condamnată ca fiind periculoasă şi nenecesară (8), în timp ce în 1593, nu mai puţin de patru patriarhi – Ieremia al Constantinopolului, Ioachim al VI-lea al Antiohiei, Sofronie al Ierusalimului şi Meletie (Pigas) I al Alexandriei – au condamnat reforma calendarului, declarând că oricine va încălca rânduielile Pascaliei Ortodoxe tradiţionale va fi excomunicat şi îndepărtat de Biserica lui Hristos (9).
Este, din nou, greu de crezut că dl Popescu nu avea cunoştinţă de aceste condamnări categorice ale calendarului papal de nu mai puţin de trei sinoade pan-ortodoxe. Prin urmare, insistenţa cu care susţine că Biserica Ortodoxă era conştientă de necesitatea de a îndrepta calendarul (p. 23) sună oarecum fals. La fel de neadevărată este pretenţia sa lipsită de temei că Biserica nu putea introduce această schimbare, printre altele, din cauză că era imposibil să convoace un sinod pan-ortodox, fiind sub jugul turcesc !
Dl Popescu continuă să ia de partea sa, ca susţinători ai reformei calendarului, presupuşi ortodocşi evlavioşi şi serioşi, figuri precum Nichifor Gregoras, un opozant intransigent al Sfântului Grigorie Palama. El a fost închis într-o mânăstire vreme de câţiva ani, după ce a refuzat să accepte repunerea în drepturi a Sfântului Grigorie de către sinodul pro-palamit din 1351 (10). O altă figură este George Gemistos Plethon, umanistul bizantin excentric care a pledat pentru o întoarcere la politeismul păgân elen. Incredibil şi uluitor (dacă l-am înţeles bine pe dl Popescu), el l-a luat de partea sa pe Sfântul Nicodim Aghioritul. Este consternantă plasarea Sfântului Nicodim într-o companie atât de nedemnă; dar oare el chiar crede că Sfântul Nicodim a fost favorabil îndreptării calendarului ? El nu a citit nici măcar sursele pe care le citează ? Este adevărat, precum dl Popescu susţine, că în Pedalion (Cârma Bisericii, sau colecţia de canoane bisericeşti) Sfântul Nicodim a remarcat că echinocţiul calendarului iulian întârzia atunci faţă de calendarul ceresc cu 12 zile (p. 23). Însă, el face această observaţie în următorul context:
(Latinii) să ştie că Sinoadele Ecumenice care au avut loc după primul sinod, şi ceilalţi Părinţi ai Bisericii, înţelepţi precum erau, au putut vedea, fără îndoială, că echinocţiul a deviat mult (faţă de cum era anterior); cu toate acestea, ei nu au dorit să-l mute de pe data de 21 martie, unde era în Sfântul Nicodim Aghioritul († 1809) Având în vedere acest citat în context, este cu totul nedrept din partea dlui Popescu să insinueze că Sfântul Nicodim a crezut că era necesară modificarea calendarului bisericesc. În aceeaşi manieră, el ,,uită” să spună că toate sursele cărora el le atribuie dorinţa de reformare a calendarului (de pildă, monahul Isaac şi canonistul Matei Vlastaris) erau pur şi simplu ignorate de Biserică. Ele erau în afara consensului ecleziastic şi nu exprimau conştiinţa Bisericii. Continuând cazul său ,,istoric” al simpatiei ortodoxe pentru reforma calendarului, autorul ne informează că, între anii 1863-1864, principele român Alexandru Ioan Cuza a încercat să schimbe calendarul bisericesc. Faptul este adevărat, dar, pentru a fi mai exacţi, principele a convocat un sinod bisericesc, la care el a recomandat Bisericii Ortodoxe Române să schimbe calendarul iulian cu cel gregorian. La acest sinod a fost prezent şi Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica (1787-1868), unul dintre luptătorii neînfricaţi pentru biruinţa adevărului şi păstrarea dreptei credinţe. El s-a opus categoric acestei inovaţii şi, în vreme ce părăsea sala în care se ţinea sinodul, a exclamat: Eu nu mă voi socoti cu cei fără de lege ! Astfel, principele nu a reuşit să introducă această recomandare, care îi fusese impusă de francmasoni (12). Citatul de mai sus nu reprezintă o susţinere fermă a viziunii autorului asupra unei Biserici ce râvneşte să-şi îndrepte calendarul. Este la fel de îndoielnică seriozitatea pretenţiei sale, potrivit căreia, după 1900, mulţi ierarhi şi învăţaţi ortodocşi au cerut îndreptarea calendarului bisericesc – întâmplător, fără a ne spune cine erau aceşti ierarhi şi învăţaţi. Se pare că, de fapt, lucrurile stăteau cu totul altfel. De pildă, în 1902, Patriarhia Ecumenică a Constantinopolului a respins un memorandum al matematicianului grec Epaminondas Polydoris, referitor la revizuirea calendarului; în 1903, Patriarhia Ierusalimului continua să afirme că orice încercare de a schimba calendarul Bisericii ar fi în detrimentul Ortodoxiei; de asemenea, în acelaşi an, Patriarhia Română declara că era imposibilă modificarea calendarului fără încălcarea canoanelor bisericeşti (13). În primul paragraf al celui de-al doilea capitol al cărţii, dl Popescu se referă la ceea ce el numeşte sinodul interortodox reunit la Constantinopol în 1923, care a aprobat îndreptarea calendarului iulian. La distanţă de numai două pagini, cu o mai mare acurateţe, el numeşte această întrunire congres, iar în alt loc conferinţă sau consfătuire. Cu toate acestea, spre meritul său, el recunoaşte că acest congres din 1923 nu a avut autoritatea unui sinod ecumenic, nici măcar a unui sinod panortodox, şi nu a fost reprezentativ pentru toate Bisericile Ortodoxe autocefale (p. 28-29). În general, al doilea capitol este destul de obiectiv şi mult mai puţin distorsionat de polemici critice la adresa ortodocşilor de stil vechi. Cu toate acestea, suntem nevoiţi să criticăm două din punctele de vedere expuse în acest capitol. În primul rând, ca mulţi alţi apologeţi ai noului calendar, autorul susţine că Patriarhia Română nu a adoptat calendarul gregorian - aşa cum spun, într-un mod simplist, unii dintre inamicii calendarului îndreptat (p. 27) -, ci mai degrabă a recomandat tuturor Bisericilor Ortodoxe îndreptarea vechiului calendar printr-o metodă nouă, mult mai bună decât cea utilizată în reforma gregoriană (p. 27-28). Acest argument tendenţios este respins categoric de ieromonahul Cassian în cartea sa, valoroasă, intitulată A Scientific Examination of the Orthodox Church Calendar (O examinare ştiinţifică a calendarului Bisericii Ortodoxe). Patriarhul Meletie (Metaxakis) a încercat să liniştească, cu argumente care dovedesc ignoranţa sa absolută în materie de astronomie, temerile exprimate de Patriarhul Damian al Ierusalimului, care a înţeles imediat că aşa-numitul calendar iulian îndreptat nu era altceva decât calendarul gregorian deghizat. Aşa cum remarcă părintele Cassian, patriarhul Meletie a omis în mod deliberat să menţioneze că noul calendar iulian (adică cel îndreptat) coincide pe deplin cu cel gregorian până în anul 2800, când, indiscutabil, va apărea o diferenţă de o zi în anii bisecţi. Cu toate acestea, această diferenţă temporară va dispărea în 2900, când, din nou, cele două calendare vor coincide pe deplin (14). Cu alte cuvinte, cei care au introdus noul calendar s-au angajat într-o formă de scamatorie astronomică, când au pretins că doar au îndreptat calendarul iulian. De fapt, ei au creat o veritabilă corcitură, prin încrucişarea dintre Pascalia ortodoxă şi sistemul gregorian de calcul pentru sărbătorile cu dată fixă. În al doilea rând, în scurta sa referire la întrunirea interortodoxă a reprezentanţilor mandataţi să pregătească agenda unui nou sinod ecumenic - ţinută în iunie 1930 la Mânăstirea Vatopedu din Muntele Athos -, dl Popescu lasă impresia că această întâlnire a fost favorabilă reformei calendarului. Acest lucru nu este adevărat. Ierarhul Nicolae (Velimirovici) de Ohrid a avertizat că Biserica Ortodoxă Sârbă va boicota întrunirea dacă nu va fi asigurată că adunarea interortodoxă nu va avea nimic în comun cu congresul panortodox de la Constantinopol, care a adoptat rezoluţii cu privire la schimbarea calendarului. «Dacă această condiţie nu este îndeplinită, sârbii vor condamna Patriarhia Ecumenică» (15). De altfel, reprezentanţii Bisericilor poloneză şi sârbă care au participat la această întrunire s-au abţinut de la a sluji cu delegaţii acelor Biserici care adoptaseră noul calendar, pe temeiul că ultimii erau, în esenţă, schismatici. Din aceasta putem vedea că nu numai ortodocşii de stil vechi, ci şi figuri proeminente a ceea ce astăzi s-ar numi Biserici Ortodoxe ,,oficiale”, s-au opus modificării calendarului în secolul trecut. Note 1. Constanţa: Europolis, 2002. Din nefericire, această carte pe alocuri extrem de polemică pretinde a fi tipărită de Biserica Ortodoxă Română de stil nou. 2. Erezia ecumenismului şi poziţia ortodoxă patristică (The Heresy of Ecumenism and the Patristic Stand of the Orthodox), tr. Arhiepiscop Hrisostom de Etna şi ieromonah Patapie, Center for Traditionalist Orthodox Studies, Etna, CA, 1998, p. 44. 3. Ibid., p. 50. 4. Ieromonah Cassian, O examinare ştiinţifică a calendarului Bisericii Ortodoxe (A Scientific Examination of the Orthodox Church Calendar), ed. Arhiepiscop Hrisostom de Etna şi ieromonah Grigorie, Center for Traditionalist Orthodox Studies, Etna, CA, 1998, p. 73-74. 5. Cronologia Bisericii şi prezentarea critică a regulilor existente pentru calcularea datei Paştelui (Church Chronology and a Critical Review of the Existing Rules for Determining Pascha), St. Petersburg, 1892, în limba rusă, p. 3-4. Citată în Ludmila Perepiolkina, Calendarul iulian: O icoană a timpului de o mie de ani în Rusia (The Julian Calendar: A Thousand-Year Icon of Time in Russia), tr. Daniel Olson, Orthodox Life, Vol. XLV, No. 5 (septembrie-octombrie 1995), p. 14. 6. Noţiuni de cronologie şi calcul pascal, Editura Cărţilor, Bucureşti, 1936, p. 59, citată în Neînţelegerea, p. 22. 7. Citat în Constantin Bujor, 65 de ani de persecuţie a Bisericii Ortodoxe de Stil Vechi: octombrie 1924-decembrie 1989, apărută în limba engleză sub titlul Resisting Unto Blood: Sixty-Five Years of Persecution of the True (Old Calendar) Orthodox Church of Romania (October 1924–December 1989), tr. diacon Ioan Comănescu, Center for Traditionalist Orthodox Studies, Etna, CA, 2003, p. 36-37. 8. Părintele Basile Sakkas, Problema calendarului (The Calendar Question), tr. Mânăstirea Schimbarea la Faţă, Holy Trinity Monastery, Jordanville, NY, 1973, p. 23. 9. Ibid., p. 24. 10. Îndeajuns de curios, dl Popescu îl numeşte ,,unul dintre marii patrologi”. 11. Cârma (The Rudder), tr. D. Cummings, Orthodox Christian Educational Society, Chicago, 1957, p. 10 (Am făcut acestei traduceri câteva mici modificări de ordin terminologic, pe baza originalului în limba greacă). 12. 65 de ani (în limba engleză), p. 10. 13. Citat în Problema calendarului, p. 26. 14. O examinare ştiinţifică, p. 54. 15. Episcopul Fotie de Triadiţa, Calea către apostazie: Câteva articole semnificative despre ecumenism (The Road to Apostasy: Significant Essays on Ecumenism), Center for Traditionalist Orthodox Studies, Etna, CA, 1995, p. 35. Articol apărut în ,,Catacombele Ortodoxiei”, nr. 31 (3/2004) |
iulian ca date ,,de stil vechi”), precum îi numeşte şi autorul. Deşi se erijează într-un apărător al reformei calendarului, dl Popescu atacă, de fapt, ceea ce numeşte refuzul încăpăţânat al ,,stiliştilor” de a accepta schimbarea calendarului şi propune o întreagă listă de măsuri oarecum gratuite, neîndurătoare şi excesive pe care el crede că Biserica oficială ar trebui să le pună în practică pentru a-i readuce pe ,,stiliştii” rătăciţi în sânul Patriarhiei Române.
vremea primului Sinod Ecumenic, deoarece ei au considerat că precizia în problema echinocţiului este mai puţin importantă decât acordul şi unitatea Bisericii, care nu cauzează confuzii în fixarea datei Paştelui, nici vreun fel de vătămare credinţei