Capitolul X

Deosebiri de păreri astronomice în

chestia calculului calendaristic

§ 1. După socotelile calendaristice ale Sfintei noastre Biserici Creştine Ortodoxe de Răsărit, anul iulian este de 365 de zile şi 6 ore, conform principiilor reformei iuliane stabilite de către astronomul eghiptean Sosigene, în 46 î.Hr..

Pe la mijlocul veacului al doilea vestitul astronom Ptolomeu din Pelusiul Egiptului observă că după 300 de ani şi ceva mai mulţi, calendarul iulian va fi mai lung cu o zi[1].

După cum am arătat mai înainte aici, la Apus, de pe timpul despărţirii Bisericilor, a început a se şopti că calendarul ecleziastic trebuie reformat, ca şi multe alte înnoiri de care au abuzat papii, dar însă după zadarnice svârcoliri schimbarea nu se făcu; căci vestitul astronom Copernik declară sinodului din Laterano – 1517 – cum că nu se cunoaşte exact nici lungimea anului solar nici a lunii sinodice[2].

Cu toate acestea astronomul Luige Lilio în 1582 neţinând socoteală de declaraţia lui Copernik susţinu după secul său cap că anul iulian a rămas în urmă cu 10 zile de anul solar – astronomic – căruia după cum am văzut,

Marea adunare sinodală ortodoxă din 1583 îi arătă că nu e adevărat că în 1265 de ani – de la 318-1583 – din ziua ce prisoseşte, precum zic ei, într-o perioadă de 134 de ani s-ar aduna 10 zile, ci numai 9 zile, 10 ceasuri fără ½ de secundă, de ar fi aşa; iar dacă pune că după 120 de ani se adună o zi, atunci trece peste 10 zile.

Iar după socotelile lui Ptolomeu (zice Sfântul Sinod din 1583), de la Sfântul Sobor I din Nikeea până la 1583 s-ar aduna 4 zile, 5 ceasuri şi 13 secunde.

Iar în calendarul popular din 1860, unde se vorbeşte de reforma calendarului din 1582, se zice că anul astronomic este de 365 de zile, 5 ore şi 49 de minute; prin urmare mai scurt cu 11 minute decât anul iulian.

Iar în ,,Cronologia bisericească” de episcopul Ghenadie Enăceanu, publicată în revista ,,Biserica Ortodoxă Română” din 1882, pag. 421, zice că anul astronomic este de 365 de zile, 5 ore, 48 minute şi 48 secunde.

Iar în calendarul bisericesc ortodox pe anul 1900, de protosinghel Sofronie Vulpescu şi aprobat de Sfântul Sinod al României în şedinţa din 21 octombrie 1899, la pag. 13 se află zis că anul iulian rămâne în urma anului solar cu 11 minute şi 10 secunde, ceea ce face o diferenţă de o zi în 130 de ani.

Iar distinsul profesor D. Mirescu, în jurnalul ,,Apostolul” din 1900, a demonstrat că rău şi fără de cale ni se încarcă socoteala cu 13 zile de la 1900; cu 13 zile vom rămânea înapoi, zice, aproape de sfârşitul veacului al XX-lea, iar nu din ultimul an al celui de al XIX-lea.

Iar în calendarul bisericesc ortodox pe toţi anii, de domnul dr. Chiricescu, şi aprobat tot de către Sfântul Sinod în şedinţa din 24 noiembrie 1921, se află scris că anul iulian de 365 de zile şi 6 ore este calculat a fi mai lung cu 11 minute şi 12 secunde decât anul astronomic, deşi

Altă dată acesta era socotit, zice, a fi mai scurt cu 11 minute şi 9 secunde decât anul iulian, şi

Mai altă dată cu 11 minute şi 15 secunde, ceea ce face ca nu după 100 de ani, sau după 200, ca în stilul nou, ci după 129 de ani şi ceva sau după 128 de ani diferenţa să ajungă la o zi.

Iar în enciclica sinodală anul cr. se zice că anul gregorian rămâne în urmă de anul cerului cu 22-26 secunde, care la 4.000 de ani fac o zi.

Iar după îndreptarea care se pretinde că o fac noii calendarişti anului iulian, nu mai rămâne în urmă de anul cerului decât cu 2 secunde, care după 40.000 de ani fac o zi; şi această savantă operă, prea înaltul domn dr. Miron Cristea o declară a fi bazată pe adevăruri ştiinţifice şi astronomice.

§ 2. Dar neînlăturatul adevăr, adecă că şi hotărârile astronomice nu au fost scutite de soarta forficuţelor confecţionarilor – croitori – nu-l poţi tăgădui, căci

Pe când unul au zis că anul iulian după 100 de ani rămâne în urmă cu o zi, alt astronom zice după 120, celălalt după 128, urmaşul după 129, iar Scaligerii cu faimoasele telescoape la ochi zic după 134, alţii după 300, papistaşii după 4.000, iar noii calendarişti hotărăsc că reformatul lor calendar a atins culmea perfecţionării, adecă, căci tocmai după 40.000 de ani va rămânea în urmă cu o zi etc etc !?

Dar de ce nu a făcut chipuri ca după 40 de milioane de ani să fie diferenţa de o zi ? Căci dacă după 40.000 de ani se adună o zi, după 520.000 de ani iarăşi se vor pomeni cu 13 zile în urma astronomilor; şi atunci ar trebui ori să se suie în turnul vijeliilor gregoriene din preajma Vaticanului, ori să galopeze la Congresul pan (?) ortodox din Ţarigrad spre a suprima iarăşi cele 13 zile, al căror pocinog îl face cele 2 secunde, diferenţa noii lor scornituri.

§ 3. Dar la toate lucrurile s-ar potrivi zicerea[3] ,,că nu ajunge numai să lepezi un sistem, ci trebuie să născoceşti tu altul mai bun”.

Cum s-ar zice, în cazul când vrei să concurezi pe altul, e de neapărată trebuinţă ca spre a-i trage clapa – bună oară ca calendarului gregorian – să fi născocit o socoteală noii calendarişti care ar fi atins suma mai mare de 40.000 de ani, adecă de cel puţin 2 milioane de ani, când să se fi adunat o zi diferenţa între calculele astronomice, deoarece

Sfântul Sinod al României aprobând calendarul bisericesc ortodox pe toţi anii din 1923, care este lucrat cu adevăratul duh bisericesc, a asigurat pe păstoriţii credincioşi ortodocşi cum că după calendarul iulian – stil vechi – întreaga Sfânta noastră Biserică Creştină Ortodoxă de Răsărit, în anul 1 milion 754.325 va fi Paştele la 2 aprilie[4]. Adecă atunci 2 aprilie va fi duminică.

Aşa dar, dacă cineva va îndrăzni să schimbe până atunci rânduiala bisecţilor, 2 aprilie în anul 1.754.325 nu va mai putea fi duminică, ci o altă zi a săptămânii. Şi atunci cutezantul ce va opera astfel va fi socotit ca căzut din Ortodoxie[5], care sentinţă şi-au cântat-o singuri noii calendarişti, reformişti.

§ 4. Însă, o ! de s-ar fi recules puţin P.S.S.S. sinodali, aducându-şi aminte de aceea că:

,,Sfântul Sinod, cu puterea harului ce i s-a dat de către Domnul nostru Iisus Hristos, întru Duhul Sfânt, hotărăşte aşa şi aşa … bună oară, ca în şedinţa din 14 noiembrie 1880, unde cetim:

,,Sfântul Sinod respinge însă opiniunea raportului, ca domnul dr. Zotu redactorul jurnalului ,,Ortodoxul” fiind membru al redacţiei ziarului sinodului să nu mai continue cu al său”[6].

Tot odată acest domn dr. Zotu era şi director al cancelariei mitropolitane din Bucureşti.

Iată dar că întru acea revistă ,,Ortodoxul” aprobată şi întărită de Sfântul Sinod apare un articol cu ştiinţifice socoteli astronomice în chestiunea calendarului iulian, prin care dovedeşte bunul creştin şi marele inginer, astronom tot deodată, domnul N.I. Maxentian cum că calendarul nostru iulian – stil vechi al Bisericii Creştine Ortodoxe de Răsărit, nu după 100, 1.000, sau 40.000 de ani va rămânea în urmă cu atâtea zile, ci tocmai după 555.270 de ani de la Hristos avem să fim mai înainte decât anul astronomic cu o zi.

Pre care calcule calendaristice astronomice le reproducem întocmai după aprobatul de Sfântul Sinod ziar ,,Ortodoxul” din 1880 no. 1, pag. 7.

§ 5. ,,Aviz calendariştilor noui”

,,Anuarul sau calendarul iulian al românilor, slavilor şi grecilor numit stil vechi nu trebuie schimbat pe calendarul gregorian stil nou:

NU ! … NU ! … NU ! … şi iară NU ! …

Anul tropic, de 365 zile, 5 ore, 48 minute şi 51,6 secunde, fiind baza calculului care compune anuarul sau calendarul gregorian stil nou, acest calendar este eronat (de râs).

După anuarul sau calendarul gregorian, peste 11.633 de ani de la Hristos, gregorienii vor ajunge cu echinocţiul de primăvară în ziua solstiţiului de iarnă, cu solstiţiul de iarnă în ziua echinocţiului de toamnă, cu echinocţiul de toamnă în ziua solstiţiului de vară, şi cu solstiţiul de vară în ziua echinocţiului de primăvară. Ori după semnificările vulgare, Buna Vestire va cădea în ziua de Crăciun, Naşterea Domnului în ziua zămislirii Sfântului Ioan, zămislirea Sfântului Ioan în ziua naşterii Sfântului Ioan, şi naşterea Sfântului Ioan în ziua de Buna Vestire.

Această greşeală sau eroare provine de acolo că gregorienii nu au ţinut şi nu ţin cont nici de anul sideral astronomic, care este de 365 zile, 6 ore, 9 minute şi 11 secunde, nici de precizia echinocţială care este de secunde 58,8556, adecă de 58 secunde şi fracţia 0,8556 din secundă, precum le-au avut în vedere egiptenii cu 2450 ani înainte de Iisus Hristos, pithagorenii şi grecii cu 472 ani înainte de Hristos, Kopernic 1453 ani după Hristos, Galilei 1642 ani după Hristos, şi toţi românii (neuniţi) până astăzi.

Anuarul sau calendarul de astăzi al românilor, de 365 zile şi 6 ore, numit calendarul iulian stil vechi, este cea mai reală precizie a echinocţiilor în durata unui an parcurs de la adevăratul echinocţiu de primăvară, la acelaşi echinocţiu.

El (anuarul iulian) ca un civil, astronomic tot de o dată, este format din semi-suma anului tropic cu anul sideral, plus precizia echinocţială; şi iată cum:

avem:

Aşa dar anul civil iulian, sau calendarul stil vechi al românilor, este de 365 zile, nici o minută, nici o secundă şi fracţia 0,1556 din secundă, pe care o neglijăm şi noi precum a neglijat-o şi Sosighen pentru anuar, calendar ori pentru anul civil iulian; sau pentru anuarul ori calendarul stil vechi al românilor;

El a fost şi va rămânea pentru totdeauna cel mai corect şi precis an civil.

Fracţiunea de 0,1556 din secundă nu produce altă eroare decât că tocmai peste 555.270 ani de la Hristos avem să fim mai înainte cu o zi decât anul astronomic; şi, atunci de vom mai trăi, cu calculul vom face 2 bisectili în cei din urmă 4 ani, adică: unul la anul 555.270 ca corecţiune şi altul la anul 555272 ca regulă bisectilă; şi apoi iarăşi ne îndreptăm pe adevărata cale a ştiinţei, fără presiunea bulei pontificale de la 1582 a lui Papa Grigorie al VIII-lea, care a confusiat lumea (a întunecat-o) cu eronatul calendar gregorian stil nou.

Numărul 555.270 de ani este câtul între 864.000 de secunde ale unei zile cu fracţia 0,1556 din secundă,

adecă din 864.000/0,1556 = 655.269,92

sau 555.270 ani.

Aşa dar gregorienii sau calendariştii noi trebuie să se întoarcă cu 12 zile înapoi dacă nu voiesc să rămână ridicoli în faţa adevăratei ştiinţe, nepervertită (nedepravată) de presiunea incuistică a iezuiţilor”[7].

ss. N.I. Maxentian, inginer

§ 6. Ei bine, prea iubiţii noştri fraţi creştini ortodocşi, de câte ahuri nu sunt vrednice aceste amintiri, şi mai ales despre hotărârile sinoadelor de acum, şi când te mai gândeşti că, cu toate aceste adevăruri, poate ne va fi dat să auzim repetându-se una din considerentele ce figurează în sentinţa din 24 iunie 1911, rostită de Sf. Sinod al României, în care zice:

,,Având în vedere că P.S.S. Episcop al Romanului este vinovat de răsvrătire contra Sf. Sinod ale căruia deciziuni nu le-a respectat şi a căruia enciclică a criticat-o şi a tulburat pacea Bisericii …

Sfântul SINOD

Cu puterea harului ce i s-a dat de către Domnul nostru Iisus Hristos, întru Duhul Sfânt ... Hotărăşte osânda ... aceea şi aceea ... !”

Însă atunci, cine e vinovat de răsvrătire contra deciziunilor sinodale, noi, cei ce cu preţul vieţii noastre voim a ne apăra credinţa şi predaniile creştineşti îndatinate în sufletul ortodocşilor din moşi-strămoşi de aproape 2000 de ani, sau cei ce nu numai că ne hulesc sfântul nostru calendar bisericesc ortodox, numindu-l de mai multe ori păgânesc, aruncând prihană de greşeală şi asupra întreg Sfântului Sobor de la Nikeea, alcătuit din cei 318 Sfinţi Părinţi, mucenici, mărturisitori şi cuvioşi de Dumnezeu purtători şi de rane purtători pentru Hristos, şi de care s-au cucernicit toate celelalte Sfinte Soboare; ci, şi însuşi pre ale loruşi mulţime de deciziuni sinodale le-au defăimat şi dezaprobat, prin năprasnica schimbare de la adevăratul duh ortodox, precum singuri au înpublicat ??!

§ 7. Oare nu s-ar potrivi unora ca acestora apostroful Sfântului Prooroc Isaia ce zice:

,,Vai ! celor ce zic răului că este bun, şi bunului că este rău; celor ce pun lumina întunerec, şi întunerecul lumină; celor ce pun amarul dulce, şi dulcele amar. Vai ! celor înţelepţi întru sineşi singuri şi înaintea lor ştiutori. Vai ! celor puternici ai voştri, celor ce beau vinul, şi celor tari cari amestecă băutură beţivă: cei ce îndreptează pre cel nedrept pentru daruri, şi lepădând dreptatea dreptului” (Isaia 5, 20-23).

De prisos ar fi fost să mai pomenească oricine ar fi el – de zeci de mii, de sute de mii şi chiar de milioane de ani calendarişti de ar fi avut câtuşi de cât evlavie la Sfântul Vasilie cel Mare ce prihăneşte pre neîndumnezeiţii filosofi, cum că[8]:

,,Cu deşarta lor filosofie n-au putut – şi n-au voit – să cunoască pre înţelegerea sfârşitului cea următoare cuvântului celui pentru judecată, că nevoie este să se prefacă lumea. De la care socoteală, atâta se depărtează ei de a lua aminte la acestea ca la nişte adevărate, încât şi cu neastâmpărat râs râd de noi, căci spunem pentru sfârşitul lumii acesteia şi pentru naşterea de a doua oară a veacului”.

§ 8. Şi nu numai atât, ci pre lângă multe alte considerente sfinte şi dumnezeieşti, la schimbarea calendarului să fi avut în vedere măcar pre acea minunată vedenie, descoperită Sfântului Calinic episcopul Râmnicului la 1893 despre sfârşitul lumii, ce au văzut scris sub icoana Sfintei Treimi la răsărit, că 7500 nu se va împlini[9], dupre cum se arată în filada cu istoria vieţii acestui prea venerabil episcop, tipărită în tipografia cărţilor bisericeşti în 1893, sub auspiciul tot al Sfântului Sinod; şi atuncea, credem că le-ar fi pierit pofta câştigului celor câteva miliarde de lei, ce acum le socotesc pierdute, din pricina, zic ei, a mulţimii sărbătorilor de peste an !

§ 9. Însă în ştiinţă să fie, cum că nici această dandana calendaristică nu va scăpa de vârtejurile ştiinţifice. Fiindcă iată ce citim în Noua Revistă Bisericească, anul V, pag. 77:

,,Congresul, zice, adecă cel panortodox de la Constantinopol a hotărât să se apeleze prin liga naţiunilor ca ştiinţa astronomică să dea lumii o măsură exactă a timpului”.

Iar în Biserica Ortodoxă Română – din anul curent, pag. 397 – aflăm cum că Uniunea Internaţională a Academiilor Ştiinţifice studiază un nou sistem de calendar şi voieşte să-l vadă introdus în toată lumea”. Sunt atâtea păreri pentru reforma calendarului gregorian, pre cât şi capete de membri ai comisiunilor. Dar însă se vede din adresa societăţii naţiunilor către guvernele diferitelor ţări – 1 noiembrie 1923, Geneva – că se lucrează cu năduşeli spre a se toporî un asemenea calendar, încât să-ţi faci cruce când îl vei vedea a apărut.

Deoarece, dacă au în vedere neajunsurile calendarului actual, pre care le zic că sunt foarte sensibile în privinţa economică şi traficul internaţional, ajungi a cunoaşte cât de colo şi aici pe ucigaşa mână a lui Iuda – alviţarul.

Mai ales că după cum zice dr. N.C. Paulescu[10]:

,,Nu mai e aproape nimeni care să nu mărturisească că societatea naţiunilor ar fi o bancrută; căci este denunţată în nenumărate rânduri, rolul important pe care l-a jucat jidanii, care se îmbulzeau atât de numeroşi în jurul d-lor Wilson, Lloid George şi Clemenceau”.

§ 10. Deci, atunci, ce vor face noii calendarişti, când după ce şi-au dat părul în mâna Ligii Naţiunilor prin congresul constantinopolitan, se vor pomeni într-o bună zi cu porunca ca să adopte noul lor calendar ?

Nu era mai bine ca să-şi fi strâns genunchile de inimă, luându-şi aminte de sineşi, pe lângă bisericescul şi ortodoxul nostru calendar – stil vechi – bătrân, tocmai de 2000 de ani şi să fi ascultat pe Cel ce a zis:

,,Cel ce face strâmbătate mai facă strâmbătate ... şi cel drept mai facă dreptate ... Iată vin curând şi plata mea cu mine este ca să dau fieştecăruia după cum va fi fapta lui” (Apocalipsa 22, 12, 11).

Deci celor ce răstoarnă pre cele cu sfinţenie şi bine rânduite de dumnezeieştii Părinţii noştri în Sfânta Biserică a Mântuitorului lumii Hristos Domnul, oare,

,,Ce le va face lor Domnul viei ... ?” (Luca 20, 15)