CONFERINŢA DE LA THESSALONIKI (I)

au spus clericii ortodocşi la Thessaloniki, Grecia, în septembrie 2004

Consiliul Mondial al Bisericilor promovează modificarea dogmei şi a moralei creştine

Direct sau prin diferite comisii ale sale, Consiliul Mondial al Bisericilor organizează anual o sumedenie de conferinţe, pe cele mai diferite teme, de la teologie la morală, istorie etc. Toate acestea au scopul vădit de a modifica percepţia creştinilor asupra creştinismului şi a Bisericii lui Hristos.

Învăţătura despre Dumnezeu cel Unul în Treime se doreşte a fi metamorfozată într-o învăţătură politeistă - Hristos este egal cu Buddha şi cu alţi zei, sau este o simplă reîncarnare, un avatar al nu ştiu cărui zeu. Transformarea moralei merge până la impunerea acceptării avortului, eutanasiei, homosexualităţii şi a altor deviaţii aberante, introduse în sânul Consiliului Mondial al Bisericilor de cultele protestante. De asemenea, printr-o scamatorie abilă, istoria este modificată pentru a susţine ideile anti-creştine, capitol la care pot fi date nenumărate exemple de rescriere a istoriei Bisericii, şi nu numai a Bisericii, în scopul de a schimba percepţia cu privire la trecut.

Cu mici excepţii, ortodocşii implicaţi în mişcarea ecumenistă au devenit agenţi importanţi în implementarea acestei ideologii

Din nefericire, în această campanie hidoasă, ce are ca ţintă finală negarea lui Hristos ca Dumnezeu şi distrugerea Bisericii Lui, sunt puternic implicaţi ortodocşii ecumenişti. Conduşi de ierarhi străini de interesele Bisericii, ei lucrează cu mult zel pentru atingerea ţelurilor ecumeniste, şi devenind, la rându-le, străini de învăţătura lui Hristos, se îndreaptă pe ei şi turma lor spre pierzare.

Cu toate acestea, există printre ei oameni care au început să sesizeze, cam târziu, ce-i drept, roadele pe care le are această colaborare cu heterodocşii, veche de opt decenii.

Conferinţa teologică inter-ortodoxă de la Thessaloniki, Grecia este ca o picătură de luciditate într-un ocean de negură ecumenistă

Încercând să înţeleagă adevărata amploare a fenomenului ecumenist şi a consecinţelor pe care acesta le-a avut şi le are pentru credincioşii ortodocşi, în anul 2004, ortodocşii ecumenişti s-au întrunit în cadrul unei conferinţe teologice inter-ortodoxe, intitulată ,,Ecumenismul: Origini - Perspective - Dezamăgire”. Conferinţa a fost organizată de Şcoala Teologică a Universităţii Aristotel din Thessaloniki, Grecia şi de Societatea Greacă de Studii Ortodoxe şi a avut loc în perioada 20-24 septembrie 2004, la Thessaloniki.

La ceremonia de deschidere au fost prezenţi primarul oraşului, membri ai parlamentului grec şi profesori ai universităţii mai sus-amintite. De-a lungul celor cinci zile ale conferinţei, 60 de oratori au analizat cu luciditate fiecare aspect al ecumenismului înaintea unei asistenţe numeroase, alcătuită din stareţi de mânăstiri, clerici, monahi şi mireni, printre care şi mulţi teologi. Ei au adus argumente şi fapte şi au ţinut pledoarii complexe despre această plagă care distruge creştinismul.

Participanţii la conferinţă au alcătuit un document final, care prezintă concluziile acestei întruniri

Printre participanţi s-au numărat doar şase episcopi din Bisericile Ortodoxe locale, prin aceasta trădându-se încă o dată faptul că episcopii ortodocşi ecumenişti sunt aproape cu totul prinşi în chingile noilor lor stăpâni. Din România au fost prezenţi părintele Constantin Coman, profesor la Facultatea de Teologie a Universităţii din Bucureşti (cu prelegerea ,,Unitatea Bisericii şi ecumenismul”), Radu Preda de la Facultatea de Teologie din Cluj-Napoca (cu prelegerea ,,Uniatismul. Actualitate bisericească şi dilemă ecleziologică”), ieromonahul Visarion şi ierodiaconul Leontie de la Mânăstirea Sfinţii Arhangheli, Petru-Vodă, judeţul Neamţ (cu prelegerea ,,Ecumenismul românesc: o provocare pentru Biserica Ortodoxă Română”).

Pe marginea prelegerilor ţinute, participanţii au purtat discuţii, fiind elaborat un document final important, în care au fost notate concluziile la care au ajuns şi propunerile lor pentru îndreptarea situaţiei. Vom cita pe larg din acest document, pentru a arăta că ortodocşii ecumenişti mai lucizi şi mai apropiaţi de cugetul Bisericii reuşesc să perceapă adevărata natură a ecumenismului şi scopurile sale malefice. Este trist însă că ei au avut nevoie de 80 de ani de dialog cu heterodocşii - de această experienţă pângăritoare, care i-a îndepărtat de plinătatea învăţăturii şi a harului Bisericii - pentru a ajunge să creadă ceea ce Sfinţii Părinţi ai Bisericii au spus dintotdeauna despre relaţiile cu ereticii.

,,Consiliul Mondial al Bisericilor este în sens ecleziologic un Consiliu Mondial al ereziilor şi schismelor”

Documentul final face o prezentare generală a fenomenului ecumenist, în termeni categorici, arătând originile protestante ale acestei mişcări străine de duhul şi tradiţia Bisericii:

,,Ecumenismul s-a născut în sânul protestantismului la începutul secolului XX ca un efort de a reda unitate unei lumi protestante divizată în nenumărate grupuleţe şi ramuri. Ecumenismul nu are nici un fel de legătură cu ecumenicitatea şi universalitatea Bisericii, care sunt păstrate pe deplin, atât geografic cât şi ecleziologic, în Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească Biserică, adică Biserica Ortodoxă, care continuă să creadă ceea ce a fost crezut ,,totdeauna, pretutindeni şi de către toţi”. Existenţa ereziilor nu neagă nici unitatea, nici ecumenicitatea, nici universalitatea Bisericii. Biserica continuă să fie una şi universală. Erezii şi schisme precum ,,Bisericile” catolică şi protestantă din Apus, ca şi Bisericile necalcedoniene din Răsărit nu sunt biserici locale legitime şi autentice pentru acele regiuni; aceste biserici îşi recapătă unitatea şi universalitatea, ele constituie adevărate biserici, când sunt reintegrate în credinţa şi viaţa Bisericii Ortodoxe Universale, care nu este numai adevărata Biserică, ci şi unica Biserică. În consecinţă, de la începuturile sale până în prezent, aşa-numitul Consiliu Mondial al Bisericilor, ca vehicul al ecumenismului protestant, este într-un adevărat sens ecleziologic un ,,Consiliu Mondial al ereziilor şi schismelor”.”

De asemenea, documentul arată ţelurile reale care au stat la baza înfiinţării acestei mişcări:

,,Ceea ce nu a reuşit vreme de secole să obţină catolicismul, a obţinut, de la începutul secolului XX, ecumenismul protestant. Atât catolicismul, cât şi protestantismul îşi pierd continuu prestigiul şi autoritatea în America, Europa şi pretutindeni în lume. Prin intermediul ecumenismului, ele încearcă să se tăinuiască pe ele, să-şi ascundă înstrăinarea de unica, adevărata Biserică a lui Hristos, să consolideze cea mai mare erezie ecleziologică care a existat vreodată: aceea că Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească Biserică nu există, iar confesiunile creştine existente deţin un adevăr parţial”.

Analiza continuă cu o prezentare şi demontare a argumentelor de care s-au folosit adepţii implicării Bisericii Ortodoxe în mişcarea ecumenistă:

,,Există două motive teologice şi duhovniceşti de bază care au fost folosite atât în prezent, cât şi în trecut, pentru a justifica participarea ortodoxă la aşa-numitul Consiliu Mondial al Bisericilor: de a arăta dragoste faţă de heterodocşi şi de a mărturisi credinţa ortodoxă. Totuşi, dragostea nu poate fi despărţită de adevăr. Când dialogul dragostei nu co-există cu dialogul adevărului şi nu conduce la acceptarea adevărului mântuitor care este Hristos şi Biserica Sa, el devine o capcană primejdioasă care duce la indiferenţă sincretistă şi despărţire de unitatea credinţei şi de comuniunea cu Sfântul Duh; el îl lipseşte pe om de mântuire.

Nu există nimic mai rău decât pierderea mântuirii, şi orice se poate spune numai că aceasta este o lucrare a dragostei nu. … Erezia este neadevăr, minciună, demonizare, ură, iubirea minciunii şi deformarea adevărului Bisericii. În dialogurile ecumeniste, cuvântul dragoste a fost folosit foarte mult, în vreme ce adevărul a fost pierdut. Biserica Ortodoxă Universală nu este în căutarea adevărului. Ea îl deţine. Cu dragoste, ea trebuie să îl dea heterodocşilor, care sunt lipsiţi de el sau l-au deformat. Adevărul este preferat dragostei, aşa cum învaţă Sfântul Ioan Gură de Aur: ,,Nu trădaţi adevărul în nici o ocazie. Nu primiţi nici o învăţătură eronată sub pretextul iubirii”.

În ceea ce priveşte mult-căutata ,,mărturie a credinţei”, chiar dacă constituie o bună nădejde şi o perspectivă, s-a dovedit, în realitate, a fi falsă. În orice caz, nimeni nu poate crede că va mărturisi şi va propovădui credinţa ortodoxă începând cu o trădare a ei. Însuşi actul de participare la Consiliul Mondial al Bisericilor şi la dialogurile teologice cu catolicii, protestanţii şi monofiziţii constituie o negare a unicităţii Bisericii, o punere pe picior de egalitate a Ortodoxiei cu erezia.

Exprimând poziţia multor ierarhi, Mitropolitul Irineu al Samosului se întreba: ,,Cum este posibil ca ierarhii ortodocşi să ia parte la o organizaţie ecleziastică în care Sfânta Treime este înlăturată, participanţii cred că Biserica lui Hristos a fost sfărâmată în bucăţi, că fiecare erezie este parte a întregului şi că Biserica Ortodoxă nu este altceva decât unul dintre fragmente ?” Cu adevărat, nu există nici măcar unul dintre Sfinţii Apostoli sau Părinţi ai Bisericii, a cărui viaţă, învăţătură sau lucrare să poată fi folosită ca exemplu pentru a justifica participarea noastră prezentă şi viitoare într-o parasinagogă (n.r.: adunare ilegitimă) de eretici, cum este Consiliul Mondial al Bisericilor, sau alte consilii sau adunări ecumeniste”.

Ioachim Arnăutu

Articol apărut în ,,Catacombele Ortodoxiei”, nr. 32 (4/2004)