Negarea lui Hristos (V)

După 1975, relaţiile dintre ortodocşii ecumenişti şi protestanţii membri ai Consiliului Mondial al Bisericilor au cunoscut o evoluţie asemănătoare celei de până atunci. Mai mult, dialogul nu s-a concretizat nicidecum în favoarea Ortodoxiei, ci dimpotrivă imaginea ei a fost grav afectată şi distorsionată de către reprezentanţii săi.

Astfel, deşi vreme de aproape un secol, Ortodoxia oficială, ,,canonică”, s-a arătat public alături de Mişcarea Ecumenică, reprezentanţii ei au făcut, nu de puţine ori, declaraţii dure la adresa acestei mişcări şi a conducătorilor ei.

În 1983, la a VI-a Adunare a Consiliului Mondial al Bisericilor, ortodocşii recunosc că nu au renunţat încă la ,,vechile prejudecăţi”

La a şasea Adunare generală a Consiliului Mondial al Bisericilor ce a avut loc la Vancouver, Canada, au participat 850 de delegaţi ai Bisericilor membre. Întrunirea s-a desfăşurat fără controverse între participanţi, ,,referenţii şi vorbitorii exprimându-şi de pe propriile poziţii confesionale” ideile referitoare la temele aflate în dezbatere. Una dintre sesiunile cele mai importante a fost cea la care s-a discutat ,,Declaraţia asupra drepturilor omului” şi în cadrul căreia s-au lansat conceptele de ,,nouă ordine morală” şi ,,nouă ordine economică internaţională”.

Deşi conţinutul discuţiilor şi poziţiile de pe care au fost abordate acestea nu s-au modificat faţă de întrunirile anterioare, ortodocşii ecumenişti nu au protestat în nici un fel. Mai mult, ei au recunoscut, în declaraţia finală, ,,nerenunţarea la vechile prejudecăţi, participarea la nedreptatea lumii”, mărturisind făţiş că sunt … ,,neascultători”.

În 1991, după întrunirea de la Canberra, ortodocşii afirmă cu seninătate că ,,unii membri ai mişcării ecumenice se dovedesc a fi eretici”

A şaptea Adunare generală s-a desfăşurat la Canberra, Australia, în 1991, având tema ,,Vino, Duhule Sfânt”. În declaraţia adoptată de delegaţi se spunea: ,,Mulţumim lui Dumnezeu pentru conştiinţa crescândă a unităţii care însoţeşte diversitatea expresiilor credinţei creştine. Am fost emoţionaţi de diversitatea vizibilă a rugăciunilor, a spiritualităţilor, a teologiilor”. ,,Problemele obsedante” dezbătute de participanţi - ,,datoriile mondiale, militarismul, ecosistemele şi rasismul” - au reliefat încă o dată reala lipsă de preocupare a mişcării ecumenice faţă de neînţelegerile ecleziologice existente între confesiunile creştine, întâietate având ideologia protestantă tipic materialistă.

În ciuda entuziasmului general care a însoţit declaraţia finală a acestei adunări, ortodocşii ecumenişti au emis un protest la adresa anumitor membri şi tendinţe ale mişcării ecumenice: ,,unii membri ai Consiliului Mondial al Bisericilor nu numai că nu respectă minimum doctrinar, ci se dovedesc eretici: nu acceptă Sfânta Treime, interpretează greşit acţiunea Sfântului Duh în afara Bisericii, nu înţeleg comuniunea euharistică, etc.”. Este paradoxal că recunosc singuri că poartă dialoguri cu ereticii.

,,Teologia şi morala nu-şi găsesc corespondenţă în viziunea ecumenistă”, declară un ierarh ortodox, adept al ecumenismului

Au existat declaraţii şi mai tranşante. Astfel, Mitropolitul Bartolomeu al Calcedonului declara: ,,Se constată tendinţe de adâncire a protestantismului şi nicidecum dorinţa de unitate în Hristos”, iar Mitropolitul Ioannis Ziziulas al Pergamului afirma: ,,Adunarea nu a dezbătut probleme teologice, căci teologia şi morala, gândirea şi raţiunea nu-şi găsesc corespondenţă în viziunea ecumeniştilor … pentru ecumenism, Duhul Sfânt este o temă, nu una dintre Persoanele Sfintei Treimi”.

În 1992, deciziile Comitetului Central al Consiliului determină reacţia ortodocşilor, care reiau protestele împotriva radicalizării mişcării ecumenice şi a terminologiei acesteia, a hirotoniei femeilor, a sincretismului religios, etc. Limitându-se la a protesta verbal şi fără a adopta o poziţie hotărâtă, ripostele ortodoxe nu au avut nici cel mai mic ecou în Consiliul Mondial al Bisericilor.

Replica ortodocşilor ecumenişti, aparent expresia unei atitudini ferme, vădeşte în cel mai bun caz ignoranţa. Protestele lor lasă impresia că inovaţiile protestante sunt recente şi că Biserica Ortodoxă a fost, în ultimele decenii, martora a noi şi noi devieri de la dreapta credinţă. În realitate, ideologia protestantă nu s-a modificat deloc în cursul ultimelor secole, perpetuând ereziile din care a luat naştere.

În 1998, la întrunirea panortodoxă de la Thessaloniki, ortodocşii ,,canonici” au dat vina, pentru actuala situaţie, pe ,,tradiţionalişti”, numindu-i ,,schismatici” şi ,,extremişti”

Cu şase luni înainte de a opta Adunare generală a Consiliului Mondial al Bisericilor ce a avut loc la Harare, în Zimbabwe, ortodocşii s-au întrunit la Thessaloniki, Grecia, între 29 aprilie - 2 mai 1998, pentru a discuta retragerea Bisericii Ortodoxe a Georgiei din mişcarea ecumenică şi poziţia ortodoxă ce urma a fi adoptată la Harare. Bisericile Rusă şi Sârbă au propus ca ortodocşii să participe la întrunirea de la Harare doar ca observatori, dar în urma unor ,,negocieri prelungite”, s-a ajuns la un compromis. Astfel ortodocşii au luat decizia ca Bisericile Ortodoxe locale să trimită delegaţi ,,nu pentru a participa efectiv la activităţile Conferinţei, ci numai pentru a mărturisi în faţa neortodocşilor preocupările ortodoxe legate de direcţia în care se îndreaptă Consiliul Mondial al Bisericilor şi pentru a cere restructurarea lui”.

Cu toate acestea ,,delegaţii din partea tuturor Bisericilor Ortodoxe canonice” au fost mult mai preocupaţi de criticile ,,tradiţionaliştilor” decât de dictatura ideologiei protestante în mişcarea ecumenică: ,,în unanimitate, delegaţii denunţă acele grupuri de schismatici şi anumite grupări extremiste din interiorul Bisericilor Ortodoxe locale care folosesc pretextul ecumenismului pentru a critica conducerea Bisericii şi pentru a-i submina autoritatea prin încercarea de a crea diviziuni şi schisme”. Autori ai schismei din 1924 - care astăzi se autodenumesc canonici - ortodocşii ecumenişti îi acuză de această ,,infracţiune” pe tradiţionalişti, adăugând astfel încă un trofeu în galeria nenumăratelor reuşite diplomatice ale Bisericii ,,oficiale”.

Se pare că în trei sferturi de secol de dialog cu heterodocşii, marcate de grave compromisuri din partea ortodocşilor şi de intoleranţa crescândă a protestanţilor, ortodocşii ecumenişti nu au învăţat nimic. Ei repetă la nesfârşit acelaşi scenariu: iritaţi iniţial de abuzurile heterodocşilor, ei fac afirmaţii serioase la adresa lor pentru ca, mai apoi, în numele ,,iubirii creştine” să renunţe la orice atitudine recalcitrantă şi să revină la masa dialogului, reluând în mod inutil aceleaşi discuţii şi făcând noi concesii.

Mai mult, dialoguri asemănătoare celor desfăşurate sub auspiciile Consiliului Mondial al Bisericilor s-au purtat şi în cadrul Conferinţei Bisericilor Europene, organizaţie a Bisericilor Ortodoxe şi Protestante din Europa. Aceasta a fost creată în 1959 ca o ,,secţie” a Consiliului Mondial al Bisericilor, scopul său fiind precizat în statut: ,,studiul, în întâlniri programate, a problemelor care privesc Bisericile din Europa şi întrajutorarea Bisericilor în săvârşirea slujirii”.

Conferinţa Bisericilor Europene nu diferă mult de Consiliul Mondial al Bisericilor în ideologia şi scopurile urmărite, lozincile utilizate la întrunirile organizate de aceasta vorbind de la sine: ,,luptă pentru dreptate socială şi economică”, ,,pace şi reconciliere în Europa”, ,,contribuţia Bisericilor din Europa la viaţa socială, economică şi politică a Europei”.

În aceeaşi notă, Conferinţa Bisericilor Europene face parte din Consiliul social-economic al Organizaţiei Naţiunilor Unite ca organizaţie nestatală cu rol consultativ.

,,Rugăciunea în comun şi calendarul ecumenic” sunt recomandările Conferinţei Bisericilor Europene

În 1979, Adunarea plenară ce a avut loc în insula Creta recomanda, pentru realizarea unităţii, celor 122 de Biserici europene membre ,,dialogul ecumenic, rugăciunea în comun, folosirea calendarului ecumenic şi stabilirea unei singure date pentru sărbătorirea Sfintelor Paşti” - într-un cuvânt ,,alinierea” deplină a ortodocşilor la ideologia ecumenistă.

În 1992, la a X-a Adunare generală de la Praga, Cehoslovacia, relaţiile dintre ortodocşi şi protestanţi s-au deteriorat din cauza introducerii în declaraţia finală a adunării a unor puncte de vedere pur protestante. Controversele nu au fost soluţionate nici până astăzi …

Dialogurile teologice şi dogmatice din cadrul Consiliului Mondial al Bisericilor şi al organizaţiilor sale satelite au fost purtate la nivelul întregii creştinătăţi, având scopul de a pregăti dialogurile bilaterale dintre confesiuni. Acestea au fost gândite pentru a continua erodarea Ortodoxiei la un nivel mult mai profund, prin expunerea ei la ereziile fiecărei confesiuni în parte.

Premisele acestor dialoguri bilaterale, la care ortodocşii ecumenişti au subscris, au fost concepute în scopul de a plasa Ortodoxia pe o poziţie defavorabilă. Dintru început, ele nu au avut loc între Biserica Ortodoxă în deplinătatea ei şi diferitele confesiuni, ci între Bisericile Ortodoxe locale şi confesiunile heterodoxe, folosindu-se mereu expresiile ,,familii de Biserici” sau ,,grupuri de Biserici”. Scopul urmărit a fost însăşi negarea dogmei ortodoxe despre Biserică, conferirea legitimităţii puzderiei de confesiuni heterodoxe, toate acestea pregătind minuţios apariţia viitoarei ,,Biserici Ecumenice”.

Ioachim Arnăutu

Articol apărut în ,,Catacombele Ortodoxiei”, nr. 10-11/ianuarie-februarie 2000