Negarea lui Hristos (IX)

Dialogurile purtate în cadrul mişcării ecumeniste între diferite confesiuni creştine au reprezentat un pas deosebit de important către mult visata unitate a tuturor creştinilor, având numeroase consecinţe şi implicaţii. În afara concesiilor şi compromisurilor dogmatice făcute de ortodocşi de dragul apropierii de heterodocşi, dialogurile ecumeniste au deschis poarta către o serie de alte manifestări şi acţiuni ,,ecumeniste”, interzise de Sfinţii Părinţi prin canoane.

Astfel, întrunirile şi dialogurile ecumeniste au reprezentat un cadru deosebit de favorabil pentru iniţierea şi săvârşirea de rugăciuni şi slujbe în comun. Micile concesii făcute iniţial de către ortodocşii ecumenişti cu privire la rugăciunile în comun au permis, în timp, evoluţia acestora către adevărate slujbe religioase oficiate la reuniunile ecumeniste. Din nefericire, aceste rugăciuni şi slujbe se depărtează tot mai mult de rugăciunile şi slujbele ortodoxe, dând prioritate rugăciunilor şi ceremoniilor eretice sau chiar păgâne.

Rugăciunile şi slujbele ecumeniste formează un alai ameţitor, care năuceşte Ortodoxia, prinzând-o într-un vârtej din care nu poate ieşi fără a se păta de ideologiile eretice: ierarhii se roagă împreună, slujesc împreună, îşi fac vizite frăţeşti, iar credincioşii sunt invitaţi să participe la rugăciunile şi slujbele heterodocşilor, să se roage împreună cu aceştia, într-un cuvânt să ajungă să îi privească pe aceştia drept fraţi întru credinţă.

Dacă dialogurile ecumeniste reprezintă discuţii între ortodocşi şi heterodocşi purtate uneori de pe poziţii de egalitate, şi chiar dacă ortodocşii au acceptat diferite compromisuri în urma acestor dialoguri, rugăciunile şi slujbele ecumeniste reprezintă un progres notabil către unitate. La dialogurile ecumeniste participă numai ierarhii şi teologii ortodocşi, în timp ce majoritatea credincioşilor nu are acces la hotărârile luate, nefiind direct afectată de acestea; în schimb, rugăciunile în comun presupun implicarea efectivă a credincioşilor şi, prin urmare, acceptarea şi chiar girarea de către aceştia a ideologiei ecumeniste.

Un rol important în încetăţenirea rugăciunilor în comun îl joacă puterea exemplului: văzându-i regulat pe propriii ierarhi rugându-se şi slujind împreună cu ierarhii heterodocşi, binecuvântând împreună cu aceştia sau acordându-le cinstea cuvenită unui arhiereu al lui Hristos, credincioşii ajung să-i privească pe aceştia ca pe propriii păstori.

Ortodocşii din insula Creta au cântat cardinalului Jan Willebrands ,,Întru mulţi ani, Stăpâne !”

Tot mai des, ierarhii catolici şi protestanţi sunt primiţi cu mult fast de către ierarhii ortodocşi ecumenişti. În 1971, cardinalul Jan Willebrands a vizitat Biserica Cretei, fiind întâmpinat în mod entuziast de ierarhii, clerul, monahii şi credincioşii cretani cu cântarea tradiţională ,,Întru mulţi ani, Stăpâne !” El a asistat în veşminte arhiereşti la diferite slujbe săvârşite de Arhiepiscopul Evghenie al Cretei, rostind împreună cu el rugăciuni şi binecuvântând credincioşii.

De asemenea, Patriarhul Bartolomeu I al Constantinopolului şi Papa Ioan Paul al II-lea au săvârşit numeroase ceremonii împreună. Patriarhul Constantinopolului a fost invitat în repetate rânduri la hramul Vaticanului, unde s-a rugat împreună cu papa, dându-şi sărutul păcii în timpul liturghiei catolice. În 1979, în timpul liturghiei ortodoxe săvârşite la Constantinopol, papa a schimbat sărutul păcii cu patriarhul Bartolomeu, după ce s-a rostit ,,să ne iubim unii pe alţii ca într-un gând să mărturisim …” Oare cei doi ierarhi mărturisesc în comun  … lepădarea de credinţă şi de Dumnezeu ?

Aceste rugăciuni comune ale întâistătătorilor creştinătăţii s-au transformat treptat în slujbe comune săvârşite de ierarhii diferitelor confesiuni în cadrul întrunirilor ecumeniste. A şasea Adunare Generală a Consiliului Mondial al Bisericilor, desfăşurată în 1983 la Vancouver, Canada, a întrecut orice imaginaţie, depăşind programul ecumenist al evoluţiei progresive. Pe 31 iulie 1983, a fost oficiată o liturghie ecumenistă alcătuită de reformistul Max Turian şi adoptată, în ianuarie 1982, de Comisia ,,Credinţă şi organizare” la Lima, Peru.

Cel care a condus liturghia a fost arhiepiscopul anglican de Canterbury, secondat de şase protestanţi, dintre care două preotese, Carolina Patiazina-Torch, reformată din Indonezia şi Elisabeth Lidel, luterană din Danemarca. De asemenea, la această liturghie au participat ortodocşi, necalcedonieni şi catolici. Episcopul catolic german Paul Verner a citit Evanghelia, iar Mitropolitul ortodox Chiril al Smolensk-ului şi Kaliningrad-ului (rector al Academiei Teologice din Leningrad) a rostit următoarea ectenie: ,,Să ne rugăm pentru a putea dobândi în curând o legătură vizibilă în trupul lui Hristos prin frângerea pâinii şi binecuvântarea potirului în jurul aceleiaşi mese”.

Patriarhul Athenagoras al Constantinopolului îl pomenea pe Papa Paul al VI-lea la sfânta liturghie, după propria sa mărturisire: ,,vă vom pomeni scumpul nume în dipticele din inima noastră, o, prea sfinte episcop al Romei”

Un alt aspect al rugăciunilor comune ale ierarhilor este pomenirea ierarhilor heterodocşi la liturghiile ortodoxe. În 1968, Patriarhul Athenagoras al Constantinopolului îi scria Papei Paul al VI-lea cu ocazia praznicului Naşterii Domnului: ,,În această comuniune a dragostei lui Hristos, slujind împreună cu venerabilii şi prea sfinţiţii mitropoliţi, vă vom pomeni scumpul nume în dipticele din inima noastră, o, prea sfinte episcop al Romei, înaintea jertfirii scumpului Trup şi Sânge al Mântuitorului la sfânta liturghie a înaintaşului nostru, părintele nostru, Sfântul Ioan Gură de Aur. Şi în această zi a Naşterii Domnului, vom rosti în faţa sfântului altar: Fie ca Domnul Dumnezeu să vă pomenească totdeauna, acum şi pururea şi în vecii vecilor”.

De asemenea, rugăciunile în comun au ca efect pierderea din vedere a diferenţelor dintre credinţa ortodoxă şi ereziile heterodoxe. Mai mult, rugăciunea, dialogul credinciosului cu Ziditorul său, este pervertită şi sluţită prin adoptarea unor forme, puţin spus neortodoxe, care contaminează sufletul omului, îmbolnăvindu-l şi depărtându-l de Dumnezeu.

Creştinii sunt invitaţi ca ,,eventual” să-şi facă semnul crucii la rugăciunile ecumeniste

Cea mai importantă manifestare în cadrul căreia s-a dezvoltat rugăciunea în comun şi care, în timp, a dobândit o amploare deosebită este ,,Săptămâna de rugăciune pentru unitatea creştinilor”, ce are loc în fiecare an între 18 şi 25 ianuarie. Apărută în secolul trecut în comunităţile protestante şi neoprotestante din America, având ca scop unirea cu Biserica Catolică, ea a fost adoptată de Biserica Catolică, iar fiecare zi a săptămânii a primit o semnificaţie specială.

Astfel, ziua de 19 ianuarie a fost dedicată rugăciunilor pentru revenirea în sânul Bisericii Mamă a tuturor ortodocşilor şi necalcedonienilor. Ziua de 21 ianuarie a fost închinată cererilor către Dumnezeu de a-i întoarce pe reformaţi la credinţă, pentru ca ziua de 24 ianuarie să fie rezervată rugăciunii pentru … ,,convertirea israeliţilor”.

,,Săptămâna de rugăciune pentru unitatea creştinilor” a fost preluată de mişcarea ecumenistă, mesajul procatolic şi filopapal fiind atenuat în timp. Pentru această manifestare ecumenistă sunt compuse texte speciale de către diferite Biserici locale, pentru anul 2000 rugăciunea fiind alcătuită de reprezentanţii Bisericilor din Orientul Mijlociu, printre care se numără ortodocşi, monofiziţi, catolici şi reformaţi.

Această rugăciune se aseamănă astăzi mai degrabă cu un grotesc act de teatru decât cu o rugăciune către Dumnezeu, fiind ,,ilustrată” cu ,,diferite forme de comunicare”, ca dans, pantomimă sau instrumente muzicale. Datorită imposibilităţii de a săvârşi în comun taina euharistiei, se binecuvântează apa sau lumânările, prin rituri şi gesturi care nu aparţin Ortodoxiei şi nu reflectă învăţătura acesteia.

Textele rugăciunii cuprind invocări şi cereri sociale, care-I aduc la cunoştinţă lui Dumnezeu starea lumii şi prin care omul se leapădă practic de vina sa: ,,trăim într-o lume sfâşiată din cauza distribuirii nedrepte a resurselor, o lume în care milioane de oameni sunt prizonierii sărăciei. Iartă-ne indolenţa … creaţia este ameninţată, iar războaiele au adus suferinţe de nedescris”. De asemenea, sunt folosite expresii precum ,,Dumnezeu Tată şi Mamă pentru toţi”, ,,se va rosti Crezul sau altă formă potrivită de mărturisire a credinţei”, săvârşirea semnului crucii nu este obligatorie, iar Maica Domnului nu este pomenită în aceste rugăciuni !

Oare ce gesturi sau rugăciuni sunt considerate potrivite pentru mărturisirea credinţei dacă nu Crezul lăsat de Sfinţii Părinţi sau semnul crucii care mărturiseşte credinţa în Treimea cea de o fiinţă ?

Propunerea pentru un Crez ecumenist afirmă: ,,Eu zilnic mă îngrozesc de gândul că Iisus Hristos a murit în zadar”

Pe lângă ,,Săptămâna de rugăciune”, există o propunere pentru un Crez ecumenist care afirmă: ,,Cred în Iisus Hristos pentru că El a avut dreptate şi neputând face nimic, a trudit pentru a schimba starea de lucruri existentă şi pentru aceasta a murit … Eu zilnic mă îngrozesc de gândul că Iisus Hristos a murit în zadar, întrucât Bisericile noastre nu L-au primit, căci noi I-am trădat revoluţia”. Orice comentarii sunt de prisos !

De asemenea, la Adunarea Generală a Consiliului Mondial al Bisericilor de la Canberra, din 1991, la care au participat şi reprezentanţi ortodocşi, a fost rostită ,,o invocaţie a spiritelor păgâne ale creaţiei” demnă de vrăjitoarele Evului Mediu: ,,Smerindu-ne trupul şi inima, să ascultăm strigătele creaţiei şi strigătele Spiritului creaţiei. Vino, spirit al Agarei, sclava exploatată şi abandonată de Avraam şi Sara, înaintaşii credinţei noastre. Vino, spirit al Ioanei d'Arc şi al multor altor femei arse pe rug ca vrăjitoare în Evul Mediu. Vino, spirit al poporului evreu omorât în camerele de gazare în timpul holocaustului. Vino, spirit al pădurii amazoniene care este omorât în fiecare zi. Vino, spirit al pământului, apei, aerului exploatate de lăcomia după bani a omului. Vino, spirit al Eliberatorului, fratele nostru Iisus Hristos, chinuit şi ucis pe cruce”. Referirea în această rugăciune la Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos este o blasfemie, Fiul lui Dumnezeu fiind privit egal cu ,,spiritele” popoarelor sau ale altor făpturi !

Patriarhul Pimen al Bisericii Ortodoxe Ruse a dat o declaraţie cu privire la rugăciunile în comun care dezvăluie scopul urmărit de ecumenişti prin intermediul lor: ,,La adunare, în momentele deselor slujbe religioase şi rugăciunilor publice, s-a făcut simţită o atmosferă artificial creată de exaltare, pe care unii au fost înclinaţi să o interpreteze drept acţiune a Sfântului Duh. Din punct de vedere ortodox, această situaţie poate fi calificată drept o reîntoarcere la misticismul păgân, care nu poate contribui la crearea unui veritabil duh de rugăciune”.

Pogorârea Sfântului Duh asupra participanţilor la rugăciunile săvârşite la întrunirile ecumeniste ar reprezenta cea mai bună adeverire a faptului că împreună, toate confesiunile creştine membre ale mişcării ecumeniste, formează Biserica lui Hristos şi că învăţătura propovăduită de acestea este primită prin revelaţie de la Domnul de viaţă Făcătorul, Sfântul Duh.

Ioachim Arnăutu

Articol apărut în ,,Catacombele Ortodoxiei”, nr. 18-19/septembrie-octombrie 2000