----------------

 

Carti in site

 

--------------------

Mărturii inedite despre Sfântul Ioan de Kronstadt (I)

Părintele Alexandru Hotoviţki

 

Mărturiile pe care le vom prezenta în continuare sunt inedite fiindcă sunt mărturii ale neortodocşilor despre cum l-au văzut ei pe Sfântul Ioan de Kronstadt şi, odată cu el, credinţa ortodoxă trăită. Unele observaţii vădesc neînţelegerea şi chiar necunoaşterea creştinismului autentic, a adevăratei moşteniri lăsate nouă de Mântuitorul nostru şi Apostolii Săi. Altele vorbesc despre confundarea unor noţiuni cu altele, confuzii cauzate de cele mai multe ori de lipsa unei înţelegeri profunde şi reale a cuvintelor şi faptelor sfântului.

Era Sfântul Ioan mistic şi avea o cugetare monahală ? Neîndoios. Orice creştin care îşi trăieşte profund credinţa este mistic, fiindcă el începe să vadă cu ochii minţii, ca şi cu ochii sufleteşti care i se deschid, tainele lui Dumnezeu. Şi, precum ne învaţă Arhiepiscopul Averchie de Jordanville, tot creştinul trebuie să aibă o cugetare monahală, fie că se retrage din lume fie că nu; creştinismul în sine este o credinţă ascetică, fiindcă el este o învăţătură a luptei neîncetate cu patimile, a mijloacelor şi condiţiilor pentru dobândirea treptată a virtuţilor[1].

Dar a fi mistic şi a avea o cugetare monahală nu înseamnă a fi bătut în cap sau lipsit de viziune, iar despre acest lucru ne vorbesc cei mai mari asceţi creştini precum Sfântul Antonie cel Mare, care-i îndemna pe cei din preajma lui să ştie să dea răgaz sufletului omenesc după luptele duhovniceşti îndelungate şi să-i odihnească pe cei osteniţi. A şti să glumeşti sau să râzi, a fi flexibil în fond, ţine de a fi bine ancorat în realitate, de a cunoaşte acest univers care este omul şi a-l înţelege în profunzime.

A adus Sfântul Ioan religia la nivelul oamenilor ? Fără îndoială. Poate că L-a adus, prin sfinţenia şi exemplul său, pe Însuşi Mântuitorul printre noi. Urmându-L în toate pe Hristos, el s-a făcut asemenea Lui, precum ne învaţă apostolul[2]. El pare pur şi simplu coborât din paginile vieţilor sfinţilor, şi Dumnezeu ne-a dat acest mare dar – pe sfântul Său printre noi, oamenii de rând – pentru a ne aduce aminte cum să fim, cum să trăim. Deoarece creştinismul nu este o învăţătură abstractă, închisă între uşile altarului sau ferecată între paginile cărţilor de teologie, ci o învăţătură ce trebuie trăită de oameni.

A întors Sfântul Ioan spatele monahismului, atunci când a ales să rămână în viaţa laică ? A desconsiderat lucrarea şi influenţa pe care acesta o putea avea în societatea rusă ? Nicidecum. El a năzuit un respect deosebit pentru viaţa monahală şi a întemeiat mai multe mânăstiri de maici pe care le-a păstorit cu multă dragoste şi devotament, îngrijindu-se de tot ceea ce era necesar unei vieţuiri monahiceşti[3].

Avea Sfântul Ioan un spirit larg, privind cu multă bunăvoinţă orice început de a păşi pe calea mântuirii ? Neîndoios, fiindcă el socotea că dacă omul doreşte cu adevărat să se apropie de Dumnezeu, Sfântul Duh îl va povăţui încetul cu încetul pe singura cale a mântuirii, cea a credinţei ortodoxe, deoarece învăţătura creştină are putere doar în Biserică[4], iar cine vrea acea putere care-l schimbă din temelii, care-l face să devină moştenitor al Împărăţiei Cerurilor, trebuie să se unească cu Biserica lui Hristos.

 

* * *

 

Părintele Alexandru Hotoviţki a fost parohul Bisericii (apoi Catedralei) Sfântul Nicolae din New York, de la hirotonia sa în 1896 până la întoarcerea sa în Rusia în 1914. În aproape toată această perioadă, el a fost preotul cu rangul cel mai înalt din Misiunea Rusă. Bineînţeles, el era parohul catedralei eparhiale, dar a călătorit mult, păstorindu-i pe ortodocşii din toată regiunea de nord-est a SUA. El a fost de asemenea redactorul publicaţiei Vestnik, revista eparhială oficială.

În orice caz, părintele Alexandru a călătorit în Rusia în 1903 şi, în timp ce se afla acolo, i-a făcut o vizită părintelui Ioan Serghiev, cunoscut încă de atunci ca făcătorul de minuni Ioan de Kronstadt. După întoarcerea sa în America, părintele Alexandru a vorbit cu un reporter de la Wilkes-Barre Times. Articolul care s-a născut în urma discuţiei a apărut pe 7 aprilie 1904:

,,În biroul părintelui Alexandru Hotoviţki, arhipreotul Bisericii Sfântul Nicolae, podoaba principală este o fotografie mare a părintelui Ioan care poartă semnătura sa. Aceasta i-a fost dăruită părintelui Alexandru vara trecută când, în timpul unei călătorii în Rusia, l-a vizitat pe părintele Ioan pentru a-i mulţumi pentru atenţia acordată micii sale turme. O parte din fondurile necesare pentru ridicarea noii biserici frumoase a fost strânsă în Rusia, şi părintele Ioan atât prin donaţii personale, cât şi prin câştigarea interesului altora pentru cauză a devenit un contribuitor substanţial.

Vizita părintelui Alexandru la Kronstadt a avut loc pe 19 iulie (stil vechi). S-a întâmplat să fie ziua de naştere a părintelui Ioan. Fidel unui obicei de mulţi ani, clericul rus a săvârşit în acea zi o liturghie solemnă în catedrală şi apoi a stat de 026. Marturii inedite despre Sf Ioan de Kronstadt I 1vorbă în timpul prânzului cu numeroşii prieteni care veniseră să-i aducă urările lor de bine. Părintele Hotoviţki a fost unul din oaspeţi.

 

Părintele Alexandru Hotoviţki

 

,,Vice-amiralul Marakov a fost cel care prezida dineul”, a spus ieri părintele Hotoviţki. ,,Era firesc ca el să fie, deoarece el şi părintele Ioan sunt legaţi prin legăturile prieteniei calde. La acel dineu au fost prezenţi mulţi demnitari bisericeşti şi de stat, dar, cu toate acestea, a fost un eveniment extrem de deschis. Părintele Ioan are unele concepţii originale şi idei abundente în ce priveşte egalitatea, chiar într-o ţară cu o distincţie atât de marcată între clase precum Rusia. A fost un prânz bogat, cu băuturi bune, deoarece părintele Ioan, deşi în mod obişnuit trăieşte tot atât de cumpătat şi înfrânat ca un monah, crede că Dumnezeu a lăsat lucrurile bune ale vieţii pe pământ spre bucuria omului, şi lui îi place să-i vadă pe alţii bucurându-se.

În unele privinţe, părintele Ioan este cel mai remarcabil om din Rusia de astăzi şi cu siguranţă este omul despre care se vorbeşte cel mai mult. El reprezintă un model doar prin el însuşi în Biserica Rusă, şi nimeni nu a adus atât de intens în casele oamenilor puterea şi posibilităţile ei [Bisericii] lăsând deoparte pe deplin orice ostentaţie, fast şi grandoare cu care a încântat şi a copleşit odinioară oamenii.

Aceia care obişnuiau să-l considere pe părintele Ioan a fi un mistic sau un om cu un gen de cugetare monahală au greşit. El este opusul. El şi-a luat soţie şi se amestecă liber în viaţa cotidiană a oamenilor, şi se bucură de o glumă bună. El a adus religia la nivelul oamenilor şi atât prin viaţă cât şi prin învăţătură el s-a străduit neîncetat să ridice viaţa cotidiană la nivelul religiei. El este un susţinător puternic al ajutorului activ, şi el nu a intrat în monahism pentru că a simţit că era nevoie de el şi putea avea o influenţă puternică spre bine rămânând în viaţa laică unde aceia care aveau nevoie de el puteau să-i asedieze tot timpul uşile simplei sale locuinţe din Kronstadt când el este acasă, iar mulţimile care se adună în gări în cursul multelor sale călătorii prin Rusia care ocupă mare parte din timpul său au arătat că el avea dreptate.

Influenţa sa se întinde de la tronul ţarului până la cea mai sărăcăcioasă cocioabă din Rusia. El ia din belşugul celor bogaţi cu ambele mâini şi îl împarte nestingherit celor care au nevoie. Doar prin darurile semnificative pe care le primeşte el a putut să întreţină circa 25 de aziluri şi instituţii din diferite părţi ale Rusiei, pe care le-a înfiinţat.

Unul din lucrurile prin care atrage părintele Ioan este spiritul său larg. Pe câtă vreme este ortodox în sensul esenţial al acestui cuvânt, el nu face nici o deosebire între cei care sunt de o credinţă cu el şi cei de alte credinţe. El dă binecuvântarea sa tuturor deopotrivă, fiindcă el recunoaşte ca dumnezeiesc orice canal prin care se poate revărsa în sufletul omenesc un duh de evlavie şi o împlinire a celei mai înalte vieţi [creştineşti].

În biroul său veţi găsi o masă de lucru, un pat şi câteva icoane. Este la fel de simplu precum chilia unui monah. Însă el petrece puţin timp acolo deoarece cea mai mare parte a timpului său este ocupată cu alinarea suferinţei în rândul săracilor, mângâierea celor aflaţi în pragul morţii, şi cu călătorii misionare. Dacă, în toiul nopţii, ar ajunge la părintele Ioan chemarea de a fi prezent la căpătâiul unui muribund aflat la celălalt capăt al imperiului, el s-ar scula şi ar lua primul tren.

Sunt mulţi oameni în Rusia care-i atribuie părintelui Ioan puteri mai presus de fire. El nu pretinde că are vreuna, cu excepţia puterii rugăciunii. El crede cu tărie în rugăciune, şi cel mai remarcabil lucru este că rugăciunile lui sunt foarte scurte. Dar cineva nu poate privi în minunaţii lui ochi violeţi fără a simţi că privirea din ei nu este din această lume. Ei par să privească o clipă dincolo de hotarul vieţii, şi026. Marturii inedite despre Sf Ioan de Kronstadt I 2 alteori par să pătrundă chiar în sufletul cuiva. De asemenea, în mod bizar, cei care l-au văzut în ultimii 25 de ani din viaţa lui – el are acum peste 70 ani – spun că vârsta pare să nu fi produs nici o schimbare în înfăţişarea lui”.

 

Schiţă din 1903 a Sfântului Ioan de Kronstadt, din Chicago Tribune

 

Mai departe în articol, autorul (care nu este părintele Alexandru Hotoviţki) relatează următoarea istorie: în cursul vieţii răposatului ţar Alexandru al III-lea (1845-1894, ţar între anii 1881-1894), părintele Ioan era adeseori chemat la palatul împărătesc. Odată a fost chemat pentru prinţesa Elisabeta, soţia ducelui Serghie şi o soră a actualei ţarine. Prinţesa era bolnavă şi erau dorite rugăciunile lui. Se spune că părintele Ioan l-a întrebat pe ţar dacă prinţesa a intrat în Biserica Greacă din convingere sau doar ca o chestiune de politică – ea era germană şi iniţial luterană.

Uluit de sfinţenia sa, suveranul tuturor ruşilor i-a spus tăios preotului să-şi vadă de treaba lui. Părintele Ioan s-a îndreptat de spate, a fixat o privire străpungătoare pe stăpânul său împărătesc şi a răspuns: ,,Exact asta fac, maiestatea voastră. Dumnezeu, al cărui slujitor smerit sunt, cere să se răspundă la această întrebare”.

Dacă ţarul i-a răspuns nu se ştie, dar când el era pe moarte în Crimeea, părintele Ioan a primit un apel urgent şi el a gonit dintr-o parte în cealaltă a Rusiei într-un tren special împărătesc pentru a se afla la căpătâiul monarhului.

Astăzi este greu de imaginat că am putea întâlni un astfel de articol în ziare, dar în timpul vieţii Sfântului Ioan de Kronstadt, presa americană era fascinată de el. Începând cu anii ’1890, Sfântul Ioan apărea destul de regulat în ziarele americane, împreună cu relatări ale minunilor (inclusiv chiar scularea unei persoane din morţi).

 


[1] A se vedea articolele Arhiepiscopului Averchie de Jordanville, Despre monahism – unde el calcă pe urmele înaintaşilor săi, Sfântul Ierarh Ignatie Briancianinov şi Sfântul Teofan Zăvorâtul, când spune că nu este nici o deosebire între monahi şi mireni în afară de modul lor de viaţă, şi Ar trebui să fie Biserica ,,în pas cu vremurile” ? – unde el afirmă cu tărie că creştinismul este o credinţă ascetică şi arată ce înseamnă abdicarea de la această idee.

[2] Că pre care mai înainte i-au cunoscut, mai înainte i-au şi hotărât să fie asemenea chipului Fiului său, ca să fie el întâi născut între mulţi fraţi (Romani 8, 29).

[3] A se vedea serialul Pe urmele Sfântului Ioan de Kronstadt.

[4] Precum spune arhiepiscopul Ilarion Troiţki, ,,în afara Bisericii, învăţătura creştină singură rămâne ca o vorbă goală. [...] Hristos ne-a dat porunca de a ne iubi unii pe alţii, dar porunca singură nu este de ajuns. Ca orice enunţ teoretic, nu poate crea nimic dacă nu este înzestrată cu puterea de a împlini. Dacă creştinismul s-ar mărgini la învăţătura teoretică despre dragoste, el nu ar avea nici o valoare. Dar lucrarea lui Hristos nu se mărgineşte la enunţuri teoretice şi în aceasta stă puterea şi însemnătatea lucrării Sale”. A se vedea Creştinism sau Biserica ?