----------------

 

Carti in site

 

--------------------

Cine e online?

Avem 43 vizitatori și nici un membru online

America a devenit o Sodomă totalitară

Evadarea unui bărbat din homosexualitate

 

Zorii anului 2018 marchează două decenii de când un eveniment crucial m-a transformat dintr-un pro-homosexual insuportabil într-un pro-curăţie ferm. Pentru a folosi o alegorie prea mult întrebuinţată, mi-ar plăcea să spun că am fugit din Sodoma în urmă cu 20 ani.

Pe 2 ianuarie 1998, am fost dus de urgenţă la secţia de chirurgie a unui spital din Bronx, la circa o milă de apartamentul în care locuiam. Aveam o tumoare canceroasă care era agresiv malignă. Dus în grabă în secţia de urgenţe, aveam o durere la o intensitate mai mare decât orice simţisem vreodată înainte. Infirmierele rele, ale căror feţe nu le voi uita niciodată, m-au vânat până când am fost de acord să fiu externat. Ele m-au ameninţat că îl vor împiedica pe tatăl meu să mă vadă dacă nu părăseam secţia de recuperare ambulatorie şi nu mergeam acasă. Nu ştiu de ce erau atât de hotărâte să nu mă admită în spital pentru recuperare, dar am plecat. Era foarte frig în acea noapte şi cu greu am reuşit să ajung în apartamentul meu care era la etajul 5.

Aveam 27 ani. Până la acea vârstă, nu avusesem niciodată nici o bănuială că homosexualitatea era greşită. Spuneam că sunt homosexual deşi ştiam încă de la început că simţeam o atracţie puternică faţă de femei. Apartenenţa la comunitatea homosexuală, chiar şi atunci, aducea cu ea anumite avantaje: facilităţi la angajare, evenimente sociale fabuloase dacă nu chiar fascinante, sex uşor, umor şi distracţie fără sfârşit. Prin 1998 mă împăcasem cu actul fizic dintre doi bărbaţi, care nu ajunsese niciodată să-mi placă prea mult. Foloseam droguri şi mă îmbătam în ultimul hal pentru a face faţă, încercând oricând era posibil să evit cel mai neplăcut act dintre ele.

Familiei mele de extremă stângă, plină de intelectuali marxişti şi opozanţi, îi plăcea să aibă prieteni homosexuali şi lesbiene. Un frate homosexual era întrucâtva provocator deoarece erau clipe în care întunericul şi răutatea din comunitatea homosexuală ieşeau la iveală prin experienţa unui frate, în moduri care nu puteau să apară prin experienţa unui prieten. Am ajuns bolnav şi rănit, o dată fiind nevoit să cerşesc bani de la fraţi din cauza lucrurilor care mergeau rău în lumea mea. Dar în cea mai mare parte a timpului, ei aplaudau homosexualitatea şi pe mine atâta vreme cât îi cruţam de amănuntele a ceea ce făceam cu adevărat în viaţa homosexuală. Comunităţile mele religioase nu fuseseră niciodată foarte evlavioase, întotdeauna catolici liberali decenţi care propovăduiau ajutorarea săracilor şi lupta împotriva nedreptăţii, dar nu vorbeau niciodată despre curăţie sau păcat.

Toate acestea s-au schimbat în ianuarie 1998, fiindcă am înţeles că scufundându-mă printre homosexuali, îmi negasem apartenenţa la orice comunitate funcţională. Mulţi homosexuali pe care îi întâlnisem în zilele mele de homosexual erau fără îndoială oameni cumsecade, dar acţionau groaznic deoarece aceasta era realitatea lumii în care trăiam. Toţi erau înnebuniţi şi hotărâţi să trăiască după regulile nescrise despre ce ar trebui sau nu să facă bărbaţii homosexuali. Homosexualii ar trebui să se antreneze fizic, să fie îngrijiţi şi musculoşi, sociabili şi amuzanţi, să găzduiască petreceri şi să păstreze o prosperitate independentă astfel ca nici unul să nu fie tulburat de nelinişti sau vinovăţie. Bărbaţii homosexuali nu ar trebui să fie săraci, să exprime singurătate, să cadă în invidie sau resentimente, să-i supere pe alţii cu problemele lor sau să dea glas oricăror îndoieli dacă această Sodomă în care noi trăiam era poate cu adevărat bolnavă şi periculoasă. Drogurile şi HIV ne înconjurau, dar noi aveam un limbaj întreg de eufemisme pentru a trata cu supradoza, moartea şi dependenţa fără a tulbura oamenii. Bunătatea exista în inimile acestor oameni, dar era îngropată sub straturi de aberaţii şi prostii. Viaţa homosexuală era distractivă deoarece era atât de superficială şi goală, atât de netulburată de deprimarea vieţii casnice, cicălelii sau judecăţii.

Sau cel puţin aceasta era ceea ce credeam. Chiar dacă paragraful de mai sus sună stupid, chiar distopic, avea un farmec pentru mine şi mulţi alţii ... atâta vreme cât nu ne prăbuşeam. Cancerul cauza prăbuşirea unora. A trebuit să-mi iau concediu de boală de la Nickelodeon şi m-am confruntat cu luni de recuperare dificilă. După 2 ianuarie, medicii au stabilit că exista o şansă de 33% ca celulele canceroase să se fi răspândit prin sistemul meu limfatic în plămâni şi alte organe. O procedură de curăţire care implica punerea mea pe sistem de susţinere a vieţii şi îndepărtare masivă a ţesutului limfatic era o opţiune. Cealaltă opţiune era să aştept ca cicatricile din 2 ianuarie să se vindece şi să-mi continui viaţa cu o şansă de 33% de moarte.

Homosexualii m-au abandonat pe deplin. Nu numai bărbaţii homosexuali, ci şi lesbienele. De asemenea transsexualii. Nimeni nu venea să mă viziteze. Colegul meu de cameră s-a mutat să stea cu prietenul său ca să nu fie tulburat de toate palavrele şi necazurile mele. Atât el cât şi prietenul lui contractaseră HIV şi luptau cu o sănătate precară, pe lângă lupta pe care o duceau fiindcă ambii pretindeau că celălalt îl infectase. Zăceam singur zi de zi într-un apartament pustiu din Bronx, ridicând ochii către 3 schiţe înrămate care alcătuiau singurul decor: unul al Arethei Franklin, altul al Gloriei Estefan şi unul al lui Alanis Morissette. Erau anii ’1990.

Am hotărât să mă transfer cu îngrijirea medicală la Institutul pentru Cancer Roswell Park din Buffalo. Era o aventură emoţională din mai multe motive. Crescusem în Buffalo, dar îl părăsisem ca adolescent când mama mea a murit. Relaţia mea cu comunitatea homosexuală din Buffalo avea să fie în mod limpede complicată deoarece mama mea, decedată în urmă cu 8 ani, practicase medicina şi lucrase mult cu pacienţi homosexuali. Ea însăşi avusese o relaţie cu aceeaşi femeie pe toată perioada copilăriei mele. Partenera ei era caldă şi drăguţă dar avea propriii ei copii. Ştiam că dacă încercam să mă sprijin prea tare pe iubita mamei, situaţia ar fi devenit încordată. Dar tatăl meu era în Buffalo. Avea rost pentru mine să mă duc acolo.

Aşa că am mers în Buffalo. Mi-am luat rămas bun de la New York. Următoarea operaţie era la începutul lunii aprilie 1998, o procedură descurajatoare care necesita ca eu să merg cu sute de fire în mine timp de câteva săptămâni. Adus la viaţă de tatăl şi bunica mea, am găsit o mângâiere tihnită în a vorbi cu ,,Lola” (termenul filipinez pentru bunică) mea şi în a răsfoi albumele ei de poze păstrate cu grijă. Istoria prindea viaţă în fotografiile pe care le adunase şi aranjase. Bunicul meu murise în 1955 dar Lola nu s-a recăsătorit niciodată, şi încă vorbea despre el cu toată dragostea şi devotamentul pe care le-ar fi arătat ca tânără mireasă. Verii, mătuşile şi unchii din partea tatălui nu erau deloc ca rudele mamei. Ei se adunau şi se ajutau unul pe altul. Nu aveau barierele reci şi accesele de înstrăinare care tulburau relaţiile dintre fraţii mei.

Ei erau aşa cum ar trebui să fie o familie. De fapt, ei erau ca familiile care au existat pretutindeni, întemeiate pe un model adevărat, vechi: un bărbat curtează o femeie, se căsătoreşte cu ea, are copii cu ea, şi are o listă de obligaţii pentru a-şi întreţine soţia şi copiii. Pe cât de simplu şi neîmpodobit era acest lucru, pe atât era de frumos. Şi era ceva care nu exista acolo unde erau homosexuali.

Mi-a crescut afecţiunea pentru tatăl de care nu fusesem niciodată prea apropiat. Nu aveam amintiri cu el în casa în care crescusem, pe când eram copil, dar acum toată această istorie pare să fi dispărut. Ceva s-a schimbat dramatic înlăuntrul meu, căci am avut puţine momente în viaţă în care tatăl meu să-mi fi spus că este mândru de mine. Nu dădusem niciodată prea multă atenţie unui asemenea ritual patriarhal, dar acum conta. Ştiam că fratele meu era lumina ochilor lui şi nimic nu ar fi putut schimba acest lucru. Fratele meu a crescut având o relaţie apropiată cu tatăl meu şi îşi împlinise, în multe privinţe, rolul de fiu mai bine decât am putut s-o fac eu pe când eram copii. Dar l-am întrebat pe tatăl meu, era adevărat că îl făcusem mândru ? Chiar atunci când eram copil ? A însemnat mult pentru mine faptul că tatăl meu a spus da, el era mândru de realizările mele din liceu. Chiar dacă eram un sportiv slab (lucru important pentru tatăl meu) şi niciodată nu făcusem o impresie plăcută în anii ’1980, tatăl meu era bucuros că avusesem rezultate bune şi devenisem un fel de conducător pentru colegii mei.

Vice-preşedintele care era şeful meu la Nickelodeon a fost foarte surprins când i-am spus că vreau să demisionez şi să mă înscriu la cursuri post-universitare la SUNY Buffalo. Aceasta era de asemenea o aventură riscantă, dar am socotit că nu aveam aproape nimic de pierdut trăind cu tatăl şi bunica mea şi studiind literatură. Nu eram cu adevărat hotărât să devin profesor dar iubisem întotdeauna limbile şi literatura, astfel că acesta părea un plan rezonabil. Studenţii de la apropiatul master din toamna anului 1998 includeau persoane pe care le plăceam în general (deşi am pierdut legătura cu toţi). Cu toate că şchiopătam recuperându-mă încă în urma cancerului, m-am cufundat în bogăţia literaturii pe care întotdeauna o iubisem. Fără îmbulzeala zilnică a New York-ului homosexual, doar în liniştea biroului din casa tatălui meu, m-am bucurat de noi linişti. Am simţit cum se ridică ceva de pe mine. Am început să mă întreb mult mai intens ce vroia Dumnezeu de la mine.

Pe Main Street, către Transit Road, exista o capelă de sticlă, deschisă tot timpul, plină de lumânări. Adeseori mă duceam acolo, fără să ţin seama de cum era vremea, la ore târzii. Mergeam la 2 dimineaţa şi îngenuncheam înaintea lumânărilor. Într-o astfel de noapte mi-a venit un gând: femeile fuseseră dintotdeauna în viaţa mea. Eram speriat, nervos, mut în preajma femeilor, deoarece mi se spusese de toată lumea că eram menit să fiu homosexual încă de când eram la începutul adolescenţei. Dar aceasta nu a schimbat faptul că femeile făceau parte din această lume, şi cel mai important, din planul lui Dumnezeu.

Deschide-ţi inima faţă de ele, am auzit. Vezi frumuseţea care este înaintea ta. În 1999, într-o zi, la un seminar am ridicat privirile şi am realizat că o femeie frumoasă stătea vizavi de mine. Venise dintr-o ţară îndepărtată şi nu ştia nimic despre caracteristicile culturale care ar fi trădat înainte identitatea mea homosexuală. Într-o zi m-a rugat să o ajut cu unele din studiile ei. Am început să vorbim şi mi-am simţit inima deschisă faţă de ea. Privirea ei dezvăluia dorire. Am simţit. M-a făcut să fiu nervos şi speriat, dar nu am fugit de el. O iarnă aspră s-a lăsat peste Buffalo pe măsură ce se apropia Ziua Recunoştinţei. Ştiind că nu are pe nimeni cu care să petreacă Ziua Recunoştinţei, am invitat-o să vină în casa familiei mele la cină. De atunci suntem împreună, de 19 ani.

Nu după multă vreme ne-am căsătorit. Când reflectez la cum s-au întâmplat toate, adeseori socotesc misterioasă secvenţa de evenimente care a început în urmă cu 20 ani. Cum s-au întâmplat toate ? Cum s-a petrecut o asemenea schimbare în mine ? Mai târziu am simţit chemarea de la Dumnezeu că trebuia să mărturisesc mila pe care Domnul a arătat-o faţă de mine scoţându-mă din homosexualitate în viaţa fericită pe care o am acum. Chiar şi când am făcut publică istoria mea, după ce devenisem deja tată, simţeam încă îndoieli mari privind însemnătatea mărturiei mele. Aş fi putut cu adevărat să vorbesc altor bărbaţi despre cum poţi ieşi din homosexualitate ? Avea rost pentru mine să le spun să facă ceea ce funcţionase la mine ?

Toate aceste îndoieli îmi întunecau la început mărturia atunci când m-am prezentat ca profesor şi cercetător. Dar întunecimea s-a risipit treptat dintr-un motiv simplu: ştiu ce este mărturia mea. Mărturia mea este în Scriptură, în istoria Sodomei.

 

027. America a devenit o Sodoma totalitara

Distrugerea Sodomei şi a Gomorei

Pictură în ulei de Pieter Schoubroeck

 

Tot ce este scris în Scriptură mărturiseşte slava Atotputernicului Dumnezeu. Fiecare literă din fiecare cuvânt se află în Scriptură dintr-un motiv. Nu este o coincidenţă că istoria Sodomei este mai presus de cea a altor cetăţi tragice sau condamnate, prin amănuntele descriptive şi complexitatea narativă, ca şi prin totalitatea distrugerii făcute de Dumnezeu. Ninive şi Babilon au o mare semnificaţie în Scriptură, dar nici una din aceste cetăţi nu a fost ‘mistuită’ pe de-a întregul în foc precum a fost Sodoma. În timp ce relatările lui Isus Navi indică faptul că Dumnezeu le poruncea israelitenilor să ucidă cetăţi întregi, nici una din acele cetăţi nu se potriveşte cu elocvenţa extraordinară a Sodomei ca simbol.

În cercetările mele recente, am găsit întâmplător un lucru pe care nu-mi amintesc ca alţi oameni să-l fi observat. Ca atare îl împărtăşesc aici. Sodoma nu este menţionată în Scripturi numai în Facerea capitolul 19; apare înainte şi este invocată constant după Facerea 19. În capitolul 14 din Facere, este o menţionare izbitoare a activităţii militare a lui Avraam pentru împăratul Sodomei în cursul unui război complicat. Avraam vroia să-l salveze pe nepotul său, Lot. Mulţi împăraţi se luptă şi Avraam trebuie să lupte pentru Sodoma pentru a-şi salva nepotul. Dar după ce războiul a fost câştigat pentru Sodoma, împăratul Sodomei îl întreabă pe Avraam ce ar putea să-i dea ca să-i răsplătească serviciul făcut. Avraam spune că el nu vrea nici măcar o legătură de încălţăminte sau orice altceva de la împăratul Sodomei, ca nimeni să nu spună că Sodoma l-a îmbogăţit pe Avraam.

Chiar înainte de drama cumplită din capitolul 19, vedem că problema Sodomei este bine cunoscută şi evidentă pentru Avraam chiar în acest moment timpuriu. Melhisedec a apărut chiar înainte de acest eveniment din Facerea 14, afirmând că Avraam a fost binecuvântat de Dumnezeul cel Preaînalt. Astfel, Avraam, primind o binecuvântare de la Dumnezeu, afirmă că nu poate fi legat în nici un fel de împăratul Sodomei. Ştim din Facerea 18 că Avraam nu presupune în mod necesar că toţi locuitorii din Sodoma sunt la fel de stricaţi şi răi precum împăratul. În Facerea 18, Avraam negociază cu Dumnezeu, rugându-L fierbinte să cruţe Sodoma, mai întâi întrebând dacă Dumnezeu va cruţa cetatea dacă ar fi în ea 50 drepţi. Apoi cifra minimă de drepţi coboară până când tot ce este necesar sunt 10 drepţi şi cetatea Sodomei ar fi cruţată.

Capitolele 14 şi 18 din Facere dezvăluie indicii despre semnificaţia istoriei Sodomei, pe care mă tem că oamenilor le-au scăpat. Luate împreună, cele două relatări ne arată că Avraam, lucrând cu binecuvântarea lui Dumnezeu şi având o relaţie profundă cu Dumnezeu, face diferenţa între conducerea şi oamenii din Sodoma. Corupţia zugrăvită în istoria Sodomei este catalogată la început, cu prudenţă, astfel că depravarea conducerii ar putea să nu se extindă la popor.

Dar apoi în Facerea 19, vedem că chiar dacă la început numai împăratul Sodomei era depravat, acum eşecul oamenilor de rând din Sodoma de a se opune păcatului i-a stricat pe toţi. În această stare de cădere socială totală, Dumnezeu nu are altă alegere decât să-i elimine pe toţi cei atinşi de păcatul Sodomei. Necesitatea de disociere absolută este întărită, bineînţeles, de faptul că soţia lui Lot este transformată în stâlp de sare fiindcă a privit înapoi către Sodoma. Simplul fapt că ea ar simţi cea mai mică loialitate sau afecţiune faţă de poporul atât de profund depravat şi nelegiuit implică faptul că ea este incapabilă să supravieţuiască nimicirii cetăţii.

Anul trecut, am petrecut un pic de timp reflectând la cuvintele din Iezechiil capitolul 16, unde Sodoma apare îmbelşugată. Iezechiil prooroceşte că va veni o vreme când Sodoma va fi restabilită la fosta ei putere şi prosperitate. De ce ? După câte se pare, pentru a ruşina pe Israil şi Samaria. Va fi modul lui Dumnezeu de a arăta: ,,Iată, până şi acest popor rău pe care voi l-aţi folosit întotdeauna ca pe o zicală rea, este înfloritor şi bogat, şi vă voi face să vedeţi acest lucru, pentru că sunt atât de plin de mânie pe voi”.

Sunt atât de multe lucruri de spus despre Sodoma şi multe alte referiri la ea în Scriptură, dar cel puţin un aspect important despre Sodoma mi s-a dezvăluit când am reflectat la propria mea istorie cu homosexualitatea.

Există mulţi adepţi ai unei gândiri non-conformiste pro-homosexualitate care doresc să despartă homosexualitatea de istoria Sodomei. Uneori ei fac aceasta afirmând că problema este violul dar nu neapărat violul homosexual, sau spun că homosexualitatea sodomită nu este totuna cu homosexualitatea de astăzi, sau arată către capitolul 16 din Iezechiil şi subliniază că Iezechiil spune explicit: Fărădelegea Sodomei surorii tale a fost mândria întru săturare de pâine şi întru prisosinţă cu desfătări se răsfăţa ea şi fetele ei, aceasta avea ea şi fetele ei, şi mâna săracului şi a celui lipsit nu o sprijinea (Iezechiil 16, 49).

Dar în cele din urmă mi-a devenit limpede că homosexualitatea străbate toate aceste probleme. Am fost cufundat într-o lume homosexuală, în care nimeni nu ar fi putut vreodată să se îndoiască sau să pună la îndoială presupunerea mai degrabă absurdă că sodomizarea era un lucru normal şi chiar bun. Actul sexual dintre doi bărbaţi este în mod obiectiv îngrozitor. Este respingător, imoral, neplăcut şi violent prin natură. Mă îmbibam cu droguri şi alcool, ceea ce este posibil să-mi fi declanşat cancerul (nu voi şti niciodată), pentru a mă convinge că acest act sexual era bun şi că mă caracteriza.

Dar Dumnezeu a creat bărbatul şi femeia unul pentru altul. Când un bărbat vede un alt bărbat chipeş şi vrea să aibă o relaţie fizică cu el, acesta este un lucru asemănător cu cel în care o persoană vede o mâncare delicioasă faţă de care este alergic în mod fatal. Actul sexual, despre care nimeni nu vrea să vorbească, este degradant. Degradarea devine atotmistuitoare fiindcă este o minciună în centrul vieţii cuiva, şi viaţa acelei persoane trebuie organizată tot mai mult pentru a menţine această minciună. Relaţiile sociale sunt deodată reîndreptate sau restructurate astfel ca ,,homosexualul” să poată evita confruntarea cu realitatea că ceea ce face este dezgustător.

Aceste lucruri le-am văzut în lumea homosexuală în care am fost cufundat. Oamenii nu erau binevoitori. Oamenii nu erau iubitori. Relaţiile erau furtunoase şi adeseori crude. Şi pentru a înlocui bunăvoinţa autentică şi bucuria reciprocă, oamenii se îndreptau către alte forme de statut astfel încât să poată câştiga parteneri şi influenţă. Ei deveneau foarte concentraţi pe bani, înfăţişare, lux, popularitate. Ei deveneau ostili faţă de oricine din afara lumii lor care privea şi punea la îndoială sau critica. Astfel, feluritele istorii din Sodoma se potrivesc ca piesele unui joc de puzzle.

Se explică faptul că Sodoma a devenit complet coruptă şi incorigibilă deoarece oamenii au devenit mai deschişi faţă de homosexualitate. Cei care spun că Facerea 19 este în realitate despre viol pierd unele nuanţe.Sodomitenii care înconjurau casa lui Lot insistau ca Lot să-i aducă afară pe musafirii lui de sex masculin pentru ca mulţimea să-i vadă. Există o natură invazivă şi totalitară în dorinţele lor. Ei nu pot accepta nici o opoziţie faţă de cultura lor, a depravării. Ei întreabă dacă vizitatorii au venit să facă pe judecătorii. De ce ? Ei ştiu că oricine din cetate pune la îndoială ce fac ei ar putea descâlci întreaga lor rânduială socială subliniind pur şi simplu că abuzul lor de trupurile fiecăruia dintre ei este revoltător. Haideţi să presupunem că mulţi dintre bărbaţii din mulţime nu vroiau neapărat să se culce cu aceşti doi bărbaţi – la urma urmei, cum ar fi putut toţi să se culce cu ei, logic vorbind, într-o singură noapte ? Prezenţa lor în mulţime, ca mulţime, nu implică neapărat că toţi vroiau să facă păcatul sodomiei, ci indică faptul că toţi aprobau sodomia şi vroiau să semnalizeze tovarăşilor lor că nu se vor opune ca astfel de lucruri să se întâmple.

Se explică faptul că Avraam va insista să nu aibă defel legături financiare cu această societate, şi va fi dornic să-l scoată pe Lot din cetate. Din cauză că nevoia lor de a târî pe toţi în complicitate cu comportamentul lor dezgustător este atât de atotcuprinzătoare, nu există nici o modalitate prudentă de a târgui sau a face compromisuri cu Sodoma. Păcatul lor este unic deoarece necesită eradicarea completă de la un punct încolo. Vedem în Romani capitolul 1 cum Sfântul Apostol Pavel descrie coborârea lentă pe calea homosexualităţii către stricăciune totală. Poate că în Facerea capitolul 14 Sodoma nu era încă pe deplin dincolo de salvare. În Facerea capitolul 19 nu există speranţă, deoarece nici măcar 10 drepţi nu se află în toată cetatea.

Aceasta nu înseamnă că în Sodoma nu trăiau nici măcar 10 heterosexuali. Înseamnă că cineva nu putea găsi nici măcar 10 heterosexuali care să nu fie pro-homosexuali.

Şi acesta este un semn rău pentru comunitatea homosexuală de astăzi. Căci chiar între anii 1998-2018, am putut vedea cum s-a schimbat această comunitate. Îmi amintesc că mă simţeam nefericit în viaţa homosexuală, dar nu simţeam nevoia de a combate comunitatea homosexuală. Îmi amintesc o vreme când eram nefericit, dar nu mă îngrijoram deoarece toţi cei din comunitatea homosexuală erau la fel de nefericiţi ca mine. Eram sigur că ei ar fi putut merge mai departe, chiar să prospere, fără a târî alţi oameni în probleme.

Acum însă comunitatea homosexuală nu mai este ce era pentru generaţia mamei mele. S-a transformat dintr-o comunitate homosexuală într-o comunitate pro-LGBT, care este în realitate întreaga ţară. Homosexualitatea a transformat Statele Unite ale Americii în Sodoma. Şi natura invazivă, brutală, violentă şi lipsită de dragoste a comunităţii homosexuale este acum totalitarismul politic care ameninţă să distrugă ordinea socială fragilă a ţării. Aşa cum bărbaţii din Sodoma înconjurau o casă ca nu cumva doi bărbaţi care dormeau între zidurile cetăţii să fie indisponibili şi să-i aprobe, tot aşa comunitatea LGBT invadează instituţie după instituţie pentru a dezvălui noi planuri, a-i îndoctrina că ei trebuie să fie homosexuali, a interzice orice consiliere sau mijloace ca ei să iasă din homosexualitate, şi pentru a izgoni şi pedepsi pe oricine nu este de acord.

Am devenit Sodoma. Am fost martor al prăbuşirii treptate a ceea ce putea să fi fost de apărat despre viaţa homosexuală în anii ’1990. Era o vreme când acel mod de viaţă era plin de sprijin reciproc. Oamenii încercau să fie iubitori şi se identificau cu oricine era vulnerabil şi asuprit. Zilele acelea s-au dus. Acum avem o sferă politică pro-LGBT care este abuzivă, crudă şi plină de bogaţi.

Exact aşa cum Iezechiil spune lui Israil şi Samariei că Sodoma se va ridica şi îi va ruşina din nou cu prosperitatea ei nelegitimă, tot aşa noi am văzut cum întregii societăţi Dumnezeu i-a dat o şansă de a se dovedi slujitori credincioşi lui Hristos. Înălţarea unei noi Sodome cu tiranii mai rele decât cetatea iniţială ajută pe credincioşii ca mine să vadă de ce trebuie să fim precum Avraam şi să nu îngăduim nici un compromis. Nu există nici o discuţie cu homosexualitatea pentru că ea este de nesusţinut şi atotcuprinzătoare. Pentru a se perpetua trebuie să creeze o cultură plină de cruzime, reprimare şi intimidare.

În ultimii 20 ani, am văzut cum proorociile clare despre Sodoma se împlinesc încă o dată. A trebuit să-mi abandonez toţi prietenii din anii ’1990, nu numai pe cei homosexuali. Toţi sunt atinşi de toleranţa pro- homosexuală şi sunt insuportabili astăzi. Chiar atunci când am încercat să stabilesc un hotar şi să spun ,,istoria mea este istoria mea”, ei nu au putut accepta aceasta. Unii au făcut gesturi de sprijin în acele condiţii, dar când activiştii LGBT stricaţi au venit după mine şi slujba mea, nici unul din acei prieteni pro-homosexuali nu m-au susţinut. Nici unul.

Mlaştina cu care luptăm este vastă şi se întinde dincolo de ‘Sodoma’, dar Sodoma este o parte uriaşă a ei şi necesită o analiză amănunţită privind-o doar pe ea.

 

Traducere: Catacombele Ortodoxiei

 

Sursa

www.lifesitenews.com, 25 ianuarie 2018, The U.S. has become a totalitarian Sodom: one man’s escape from homosexuality