|
|
|
Septembrie 2007. A luminat Lumina lui Hristos la Sibiu ? (I) În perioada 4-9 septembrie a.c., Sibiul a găzduit o mare reuniune ecumenistă la nivel continental, a III-a Adunare Ecumenică Europeană, ce a avut tema ,,Lumina lui Hristos luminează tuturor. Speranţă pentru înnoire şi unitate în Europa”. Ea a fost organizată de Conferinţa Bisericilor Europene (CEC) – ce cuprinde Bisericile Ortodoxe locale, Protestante, Anglicane, Reformate, Vechi-Catolice europene şi Consiliul Conferinţelor Episcopale Catolice din Europa (CCEE) – ce cuprinde conducerea tuturor Bisericilor Catolice naţionale europene. Întrunirea din oraşul transilvan a constituit a patra etapă şi totodată evenimentul culminant al unui ,,pelerinaj ecumenist”, un ,,pelerinaj al întâlnirii tradiţiilor creştine”, care a urmărit să arate europenilor ,,diversitatea şi bogăţia tradiţiilor creştine ale continentului”. Astfel, ea a fost precedată de o întrunire la Roma (24-26 ianuarie 2006) – ce a dezvăluit tradiţia catolică, de manifestări la nivel local (sfârşitul anului 2006 şi începutul anului 2007) şi de o întrunire la Adunarea de la Sibiu a fost plănuită cu minuţiozitate, având loc mai multe consultaţii şi dezbateri pregătitoare. Ortodocşii ecumenişti s-au străduit din răsputeri ca marele eveniment, care are loc pentru prima oară într-o ţară ortodoxă, să aibă parte de fast, prezenţă masivă, dar şi entuziasm din partea credincioşilor, ca în cazul manifestărilor organizate de ţări cu tradiţie catolică sau protestantă. Evenimente premergătoare Sibiului În perioada 25-28 iunie a.c., reprezentanţi ai majorităţii Bisericilor Ortodoxe s-au reunit la consultaţia pan-ortodoxă din Insula Rhodos, organizată de Patriarhia Constantinopolului. Delegaţii au purtat discuţii referitoare la tema întrunirii de la Sibiu şi la rolul Bisericilor în Europa, făcând diverse propuneri concrete. Într-un mod de acum caracteristic ortodocşilor ecumenişti, ei au vorbit despre ,,redescoperirea Tradiţiei apostolice comune trăită şi transmisă de-a lungul secolelor”, despre ,,mărturia comună fermă” pe care trebuie să o ofere Bisericile lumii întregi şi societăţii secularizate, în ciuda ,,dificultăţilor nerezolvate cu care se confruntă dialogul ecumenist privind probleme ecleziologice, teologice şi morale”, despre ,,experienţa de secole a bunei vecinătăţi a ortodocşilor cu oameni de alte credinţe şi culturi, în special islamul”. De asemenea, în goana lor după integrare în Comunitatea Ecumenistă şi în lumea secularizată contemporană, a cărei mentalitate au adoptat-o deja, ei ajustează credinţa şi obiceiurile ortodoxe la aceasta. ,,Foarte îngrijoraţi pentru deteriorarea mediului natural”, participanţii la consultaţia de la Rhodos au propus ca ,,pe baza tradiţiei ortodoxe a postului, ziua de vineri, 7 septembrie, să fie declarată zi de post opţional pentru toţi participanţii la Adunarea de la Sibiu”, ,,ca răspuns pentru comportamentul nostru destructiv şi arogant faţă de natură şi mediul înconjurător”. Astfel, ei propovăduiesc într-un mod artificial tradiţia ortodoxă a postului: pentru a îndepărta un efect, oamenii trebuie să postească şi să se roage pentru înlăturarea cauzelor care generează acest efect, care, în general, nu sunt altele decât concepţiile străine de adevăratul cuget ortodox ... Pe parcursul anului 2007, la Sibiu au fost organizate diferite manifestări ecumeniste pregătitoare: expoziţii, spectacole şi colocvii pe teme religioase. Pe data de 25 august au fost inaugurate expoziţiile de picturi înfăţişându-l pe Papa Ioan Paul al II-lea, de artă plastică cu tematică religioasă ,,Drum de credinţă” şi de fotografie despre viaţa monahală ortodoxă. Între 27-28 august a avut loc colocviul internaţional ,,Concepte filozofice şi metafore religioase: noi perspective asupra fenomenologiei şi teologiei”, iar pe data de 29 a aceleiaşi luni a debutat şcoala de vară cu aceeaşi temă. Pe 1 septembrie, Mitropolitul Laurenţiu al Ardealului şi reprezentanţii a 7 culte au săvârşit o ceremonie ecumenistă de sfinţire a unei cruci ridicate pe cel mai înalt deal din apropierea Sibiului, Dealul Guşteriţei. Crucea, înaltă de 17 metri şi lată de 8 metri, a fost înălţată lângă un vechi monument, fost punct de observare a Sibiului, şi este iluminată cu tuburi fluorescente pentru a fi văzută de la distanţă. Adunarea de la Sibiu, eveniment al ,,maturităţii ecumenismului” Aşa cum au afirmat participanţii, Adunarea Ecumenică Europeană de la Sibiu este un eveniment al ,,maturităţii ecumenismului”. Este al treilea eveniment de acest gen organizat în Europa, după întrunirile de la Basel, Elveţia (1989) – regiune protestantă şi Graz, Austria (1997) – regiune catolică, iar organizarea şi desfăşurarea sa vădesc adaptarea mesajului ecumenist în funcţie de experienţa acumulată. Spre deosebire de învăţătura autentică a Bisericii, dumnezeiască şi neschimbătoare, asemenea Celui care ne-a dat-o, ecumenismul, fiind o ideologie pur omenească, are însuşirile învăţăturilor omeneşti. El este supus unui proces de evoluţie şi transformare, funcţie de scopurile strategilor săi şi de reacţiile credincioşilor. Astfel, sesizând că ,,este greu să se ajungă la un progres în privinţa chestiunilor teologice”, după cum se nota în declaraţia finală a celei de-a doua Adunări Ecumenice Europene de la Graz din 1997, ecumeniştii au conchis că ,,este necesar să se folosească tot ceea ce există deja la nivelul colaborării, toate posibilităţile pe care le avem deja pentru a vorbi cu o singură voce”. Cea de-a treia Adunare Ecumenică Europeană de la Sibiu a fost gândită, ţinându-se cont de acest aspect, ca ,,un pelerinaj simbolic pentru a cunoaşte bogăţia diverselor tradiţii creştine” şi a avut ca obiective ,,promovarea, încurajarea şi dezvoltarea eforturilor ecumeniste prin întâlniri, discuţii, meditaţii, celebrări şi rugăciuni comune”. Ea nu a ,,căutat să rezolve probleme de ordin teologic”, ci a avut menirea de a ,,crea un climat nou între creştini”, susţinând cu tărie ideea unităţii de fond a creştinilor şi a ,,îmbogăţirii confesiunilor” din valorile celorlalte confesiuni. Adunarea de la Sibiu a reiterat conceptele de bază ale ecumenismului modern, având unele particularităţi legate de mediul ortodox în care s-a desfăşurat şi de punctul în care a ajuns această mişcare de reformă radicală a creştinismului. Întrunirea s-a caracterizat prin abundenţa rugăciunilor, a celebrărilor comune şi a unei simbolistici complexe care să sugereze unitatea creştinilor.
Patriarhul Daniil al României vorbind la adunarea ecumenistă de la Sibiu Ea a fost deschisă cu un adevărat ritual, bătându-se toaca, aşa cum se vesteşte în bisericile şi mânăstirile ortodoxe începutul slujbelor, iar un cor ecumenist ,,a intonat un cântec prin care se implora lumina lui Dumnezeu”. Mitropolitul Laurenţiu al Ardealului a numit-o ,,adunare de rugăciune”: ,,Este un mare eveniment, este un eveniment istoric, un asemenea eveniment nu a mai avut loc în România. Toate Bisericile din Europa îşi trimit reprezentanţi la Sibiu ca să participe întâi de toate la o adunare de rugăciune, pentru că este o adunare a creştinilor, care va fi prefaţată de o rugăciune de deschidere şi în fiecare dimineaţă şi fiecare seară, fiecare delegaţie a Bisericilor va avea un spaţiu rezervat pentru cult. Participanţii pot să aleagă să meargă la ortodocşi, la catolici, la protestanţi, la anglicani. Vor fi rugăciuni comune. Uvertura şi încheierea se vor face în Piaţa Mare, iar dacă plouă, în cort. Noi dorim ca toţi să participe la o rugăciune comună. Avem dreptul să ne rugăm toţi împreună”. În plus, unii participanţi au privit adunarea în ansamblu ca pe un eveniment ritual, după cum mărturisea Andrea Riccardi, fondatorul comunităţii catolice laice Sant’Egidio: ,,Creştinii din Europa au o ocazie bună în aceste zile să considere împreună însemnătatea continentului nostru în contextul lumii, dacă nu privesc adunarea de la Sibiu ca un eveniment ritual”. De asemenea, în scrisoarea de invitaţie adresată de cei doi co-preşedinţi, adunarea a fost numită ,,sărbătoare şi mărturie comună”. Caracterul ritual şi de intercomuniune parţială al reuniunii a fost sporit de ,,inventivitatea” ortodocşilor români, care au împărţit celor prezenţi litie de la vecernia praznicului Naşterii Maicii Domnului. Mitropolitul Ardealului explica: ,,Liturghia ortodoxă o vom face şi în catedrală şi în cortul cultural. Mai avem o vecernie ortodoxă în catedrală, cu o deschidere spre ceilalţi, o vecernie mai redusă, făcută după o schemă anume. La ea vom adăuga şi rânduiala litiei, vom împărţi nişte chifle speciale şi celor care participă. Dacă nu avem posibilitatea să îi primim la împărtăşanie, cel puţin facem o comuniune prin pâinea pe care o mâncăm cu toţii împreună din dorinţa de unitate”. Această inovaţie este cel puţin bizară, iar cei care gustă o astfel de pâine a unităţii se adapă întrucâtva cu băutura amară a neputinţei împărtăşirii din acelaşi potir, dar şi a îndepărtării de adevărata credinţă în Hristos ... Damian Ilie Surse
1. www.trinitas.ro, 14 iunie 2007, ,,A III-a Adunare Ecumenică Europeană, Sibiu, 4-9 septembrie 2007”
2. www.trinitas.ro, 27 iunie 2007, ,,Î.P.S. Părinte Mitropolit Daniel participă la consultaţia pan-ortodoxă de la Rhodos”
3. www.mitropolia-ardealului.ro, 3 iulie 2007, ,,Reprezentanţi ai cultelor la Bruxelles”
4. www.mitropolia-ardealului.ro, 4 iulie 2007, ,,Raportul final al întâlnirii pregătitoare de la Rhodos”
5. www.trinitas.ro, 9 august 2007, ,,A III-a Adunare Ecumenică Europeană de la Sibiu, analizată la Saint-Maurice”
6. www.trinitas.ro, 14 august 2007, ,,Organizarea celei de-a III-a Adunări Ecumenice Europene”
7. www.trinitas.ro, 27 august 2007, ,,Pregătiri religioase pentru cea de-a III-a Adunare Ecumenică Europeană de la Sibiu”
8. www.trinitas.ro, 2 septembrie 2007, ,,Î.P.S. Laurenţiu, Mitropolitul Ardealului, a sfinţit crucea de pe Dealul Guşteriţei”
9. Jurnalul naţional, 4 septembrie 2007, ,,Adunare Ecumenică Europeană la Sibiu”
10. www.trinitas.ro, 4 septembrie 2007, ,,Fişa programului celei de-a III-a Adunări Ecumenice Europene”
11. www.trinitas.ro, 4 septembrie 2007, ,,Festivitate de primire a participanţilor la cea de-a III-a Adunare Ecumenică Europeană”
12. www.mitropolia-ardealului.ro, 4 septembrie 2007, ,,Program a III-a Adunare Ecumenică Europeană, Sibiu, 4-9 septembrie 2007”
13. www.mitropolia-ardealului.ro, 4 septembrie 2007, ,,Aşteptările celei de-a III-a Adunări Ecumenice Europene de la Sibiu – interviu cu mons. Aldo Giordano”
14. www.mitropolia-ardealului.ro, 4 septembrie 2007, ,,România poate oferi mediul prielnic pentru dialogul ecumenic – interviu cu Samuel Kobia, secretar general al CMB”
15. www.mitropolia-ardealului.ro, 4 septembrie 2007, ,,Tedeum în catedrala mitropolitană în cinstea Sanctităţii Sale Patriarhul Bartolomeu I”
16. www.trinitas.ro, 5 septembrie 2007, ,,Dialogul – singura soluţie pentru reconcilierea Bisericilor”
17. www.radiovaticana.org, 5 septembrie 2007, ,,Din Sibiu, impresii ale participanţilor şi corespondenţe la zi”
18. www.interfax.ru, 7 septembrie 2007, ,,The light of Christ and the Church. Report of Metropolitan Kirill, Chairman of the Moscow Patriarchate Department for External Church Relations on the 3d European Ecumenical Assembly”
19. www.radiovaticana.org. 7 septembrie 2007, ,,Adunarea ecumenică de la Sibiu ar putea trece în istorie ca cea a maturităţii”
20. www.mitropolia-ardealului.ro, 7 septembrie 2007, ,,Ziua a doua a celei de a III-a Adunări Ecumenice Europene de la Sibiu”
21. Lumina, 7 septembrie 2007, ,,Sibiul, un caz exemplar de integrare”
22. www.rostonline.org, 7 septembrie 2007, ,,Ecumenismul este impus cu poliţia la Sibiu”
23. www.ercis.ro, diferite discursuri şi declaraţii ale participanţilor la Adunarea Ecumenică de la Sibiu
Articol apărut în ,,Catacombele Ortodoxiei”, nr. 38/noiembrie-decembrie 2007
|



