a declarat, în aprilie 2007, Mitropolitul Ioan al Pergam-ului (I)

Secolul al XX-lea a marcat o răscruce în relaţiile dintre Biserica Ortodoxă şi cea Catolică. După desprinderea catolicismului din sânul Bisericii Universale, prin Marea Schismă de la 1054, conducerea acestuia a încercat mereu, de-a lungul mileniului care a urmat, să obţină reunirea cu Biserica Ortodoxă, prin metode violente şi înşelătorie. Papalitatea s-a străduit din răsputeri să uzurpe dreapta credinţă a Bisericii Ortodoxe şi să o transforme într-un satelit, o simplă anexă a trenei sale lumeşti.

De-a lungul istoriei, au existat, bineînţeles, ortodocşi care, atraşi de mirajul papalităţii, având o cugetare lumească şi materială, sau fiind înfricoşaţi de ameninţările şi şantajele catolice, ce au mers până la crime abominabile, au primit învăţătura catolică, devenind ,,uniaţi” - adică uniţi cu papa. Amintim aici doar sinodul unionist de la Ferrara-Florenţa (1437-1439) şi Bisericile uniate (greco-catolice), create prin forţă la hotarul geografic dintre Ortodoxie şi catolicism sau în Orientul Apropiat.

Însă Biserica Ortodoxă, fiind îngrădită cu darul Sfântului Duh, acoperită de omoforul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, apărată de sângele mucenicilor şi al mărturisitorilor şi întărită cu învăţătura Sfinţilor Părinţi, a rămas neclintită în mărturisirea dreptei credinţe, la adăpost de amăgirile şi mârşăviile vaticane.

În ultimul secol, circumstanţele s-au schimbat, deoarece odată cu apariţia mişcării ecumeniste, ierarhii ortodocşi au fost instruiţi să susţină, din inima Ortodoxiei, unirea tuturor confesiunilor creştine. Ulterior, relaţiile dintre Biserica Ortodoxă şi cea Catolică au fost aşezate pe o nouă temelie ideologică, prin ridicarea anatemelor reciproce, de către Patriarhul Athenagora al Constantinopolului şi Papa Paul al VI-lea, la 7 decembrie 1965.

Evoluţia dialogului teologic ortodoxo-catolic

În 1967, cei doi conducători au anunţat public intenţia de a pune bazele un ,,dialog al carităţii” între Biserici şi, în paralel, un ,,dialog al adevărului”. Succesorii lor au pus ideile lor în practică, începând construirea unui edificiu doctrinar care să permită unirea celor două Biserici. Astfel, în 1979, Patriarhul Ecumenic Dimitrie I şi Papa Ioan Paul al II-lea anunţă deschiderea dialogului teologic, prin crearea unei Comisii internaţionale mixte pentru dialogul teologic dintre Biserica Ortodoxă şi Biserica Catolică.

Comisia mixtă a luat imediat în discuţie diferenţele dogmatice delicate, elaborând documente comune pe marginea acestora. Printre temele dezbătute până în prezent s-au numărat: taina Bisericii şi a euharistiei, credinţa şi unitatea Bisericii, taina hirotoniei, uniatismul - temă ce a stârnit controverse şi polemici, care au blocat vreme de cinci ani comisia.

În septembrie 2006, comisia şi-a reluat lucrările, trecând la discutarea uneia dintre cele mai controversate teme, structura ierarhică şi conducerea Bisericii: sinodalitatea ortodoxă versus primatul papal. În urma Marii Schisme de la 1054, Biserica Ortodoxă a păstrat structurile ierarhice ale Bisericii Universale, adică faptul că ea este sobornicească, condusă de soboare sau sinoade, de la nivel local până la nivel universal. În schimb, în Biserica Catolică, episcopul Romei, papa, a devenit capul Bisericii, fiind considerat ,,vicarul lui Hristos”, ,,succesorul Sfântului Apostol Petru”, ,,pontiful suprem al Bisericii Universale” şi monarhul absolut al Bisericii Catolice, cel care deţine atât puterea spirituală, cât şi puterea temporală asupra turmei credincioşilor.

Învăţătura catolică despre primatul papal – care susţine că papa este conducătorul absolut al Bisericii, şi cea despre infailibilitatea papală – care afirmă că papa nu greşeşte în probleme de dogmă şi morală, instituite ca dogme în Biserica Catolică abia în 1870, la Conciliul Vatican I, dar exercitate practic cu secole mai înainte, reprezintă o mutilare grosolană a învăţăturii creştine. Ele înfăţişează lumii o imagine despre Biserică şi mântuire cu totul străină accepţiunii ortodoxe a Sfinţilor Părinţi ai Bisericii Universale.

Încă dinainte de Marea Schismă, sfinţii au vorbit despre temeiurile teologico-dogmatice ale conducerii soborniceşti a Bisericii, al cărei Cap este Însuşi Hristos, avertizând împotriva însuşirii de către un om a conducerii Bisericii. Şi după 1054, ei s-au ridicat împotriva falsei învăţături catolice cu argumente scripturistice şi patristice de netăgăduit.

,,Deschiderea” Bisericii Catolice de a discuta problema primatului papal

În prezent însă, ierarhii ortodocşi afirmă, cot la cot cu cei catolici, existenţa unui aşa-zis primat în învăţătura ortodoxă, care ar putea legitima întâietatea papei în Biserică, precum şi alte noţiuni, care vădesc faptul că ei nu mai cugetă ortodox. În ultimii ani, dezbaterile cu privire la primat au luat amploare, arătând, pentru cine vrea să vadă, că cele două părţi preconizează apropierea cu paşi repezi a ,,marii uniri”, sub ,,omoforul” papal.

Aceste dezbateri au fost relansate de Papa Ioan Paul al II-lea, marele ,,deschizător de drumuri” ecumeniste, la nivel practic, în Biserica Catolică. După vizite reciproce şi ceremonii comune cu patriarhul Constantinopolului, care evidenţiau apropierea şi disponibilitatea Bisericii Catolice faţă de cauza ecumenistă, în 1995, el a făcut un pas uriaş înainte, prin enciclica ,,Ut unum sint” (Ca toţi să fie una).

În această enciclică, el a afirmat că este ,,semnificativ şi încurajator faptul că problema primatului episcopului Romei a devenit, în prezent, un obiect de studiu” (paragraful 89) şi că el se gândeşte cu maximă seriozitate la ,,problema pusă, de a găsi o formă de exercitare a primatului care, deşi nu renunţă în nici un fel la esenţa misiunii sale, să fie deschisă unei noi situaţii” (paragraful 95) (1). La acel moment, întreaga lume creştină a fost plăcut suprinsă, văzând această disponibilitate a papei de a-şi ,,adapta” primatul ,,noii situaţii”, generată de faptul că el trebuie să fie acceptat de ortodocşi.

Astfel, Vaticanul a pus problema într-un mod foarte ingenios: papa nu are deloc de gând să renunţe la supremaţia sa în Biserică, ci numai să ,,cosmetizeze” rolul său, de stăpân absolut al Bisericii, pentru a-i cuceri pe ortodocşi. Nu se pune în discuţie esenţa primatului, străină de învăţătura ortodoxă, ci numai ,,forma de exercitare” a acestei funcţii, după cum mărturiseşte însuşi papa, în paragraful 94 al enciclicei: ,,Cu puterea şi cu autoritatea fără de care o asemenea demnitate ar fi iluzorie, episcopul Romei trebuie să garanteze comuniunea tuturor Bisericilor”.

În anii următori, papa şi-a reiterat ,,deschiderea” pentru dialogul pe tema primatului, impresionându-i pe ortodocşii mai creduli, sau mai puţin ancoraţi în tradiţia ortodoxă. În ianuarie 2003, în cadrul săptămânii de rugăciune pentru unitatea creştinilor, la audienţa papală, papa a vorbit din nou despre găsirea unei căi de exercitare a primatului, deschise unei ,,noi situaţii” (2).

Presiunile actuale, existente la nivel teologic, pentru fundamentarea ideii de primat în sânul Bisericii Ortodoxe

Venind după mai bine de 20 ani de la iniţierea dialogului teologic ortodoxo-catolic, cuvintele sale nu au fost primite cu reţinere, ci au reprezentat începutul unei serii de conferinţe, simpozioane comune şi declaraţii atât catolice, cât şi ortodoxe, în sprijinul primatului papal. Ca urmare, în prezent se lucrează ca turma ortodoxă să accepte ideea de primat papal, adică să ajungă să considere că noţiunea aparţine Ortodoxiei şi ,,face parte din esenţa Bisericii”.

Astfel, între 21-24 mai 2003, Consiliul pontifical pentru promovarea unităţii creştine a organizat, la Roma, un simpozion despre ,,slujirea petrină”, la care au luat parte şi reprezentanţi ai Bisericii Ortodoxe. La acesta a fost prezentat câte un referat ortodox şi unul catolic pe următoarele teme: ,,Întemeierea biblică a primatului”, ,,Primatul în gândirea Sfinţilor Părinţi”, ,,Rolul episcopului Romei la Sinoadele Ecumenice” şi ,,Discuţiile recente despre primat legate de Conciliul Vatican I şi poziţiile teologilor ortodocşi despre primat” (3).

Mitropolitul Pergam-ului, Ioan Zizioulas, preşedintele părţii ortodoxe a Comisiei mixte ortodoxo-catolice şi unul dintre cei mai fervenţi susţinători ai primatului papal, a participat la simpozion. După încheierea acestuia, el a declarat: ,,În mod tradiţional, primatul episcopului Romei, aşa cum a fost formulat de-a lungul secolelor, a fost considerat în Biserica Ortodoxă un fel de imperialism religios care nu se potriveşte cu tradiţia sinodală a Bisericii, care cere ca membrii episcopatului, ca succesori ai apostolilor, să exercite împreună slujba autorităţii. În ultimele decenii, au apărut şanse pentru reconsiderarea chestiunii într-o nouă lumină ... Potrivit Tradiţiei, episcopul Romei este primul episcop în întreaga Biserică” (4).

Între 9-13 septembrie 2006, Institutul pentru Bisericile Orientale din Regensburg, Germania, şi-a sărbătorit jubileul de 40 de ani de existenţă, organizând un simpozion internaţional cu tema ,,Primatul iubirii – 40 de ani de dialog cu Bisericile Orientale”. Au participat catolici, ortodocşi, monofiziţi, care au evidenţiat rolul institutului şi au luat parte la vecernia ecumenistă săvârşită de papă, în catedrala oraşului Regensburg (5).

Apoi, între 18-25 septembrie 2006, la Belgrad, Serbia, a avut loc a IX-a sesiune plenară a Comisiei mixte pentru dialog teologic ortodoxo-catolic, care a luat în discuţie problema conducerii în Biserică: sinodalitate versus primat papal, apărând disensiuni chiar între ortodocşi cu privire la învăţătura Bisericii (a se vedea articolul ,,Nu există concesie în materie de credinţă”). Partea catolică împreună cu reprezentanţii Patriarhiei Constantinopolului au reuşit să impună, în documentul final, ideea că Biserica Ortodoxă ar avea o structură ierarhică similară celei catolice, primatul revenind scaunului Constantinopolului.

Singurii care s-au opus acestor idei neortodoxe au fost reprezentanţii Bisericii Ortodoxe a Rusiei. Însă ei nu s-au opus având ca temelie învăţătura Sinoadelor Ecumenice şi tradiţia ortodoxă, ci frustrarea Bisericii Ruse că, deşi este cea mai mare Biserică Ortodoxă din lume ca număr de credincioşi, numită şi ,,a treia Romă”, cuvântul său este mai prejos decât cel al Constantinopolului. Episcopul Ilarion Alfeev, al Vienei şi întregii Austrii, reprezentantul Patriarhiei Moscovei pe lângă instituţiile europene, afirma:

,,Cred că alături de relaţiile cu Patriarhia Constantinopolului, este la fel de important pentru Biserica Catolică să dezvolte relaţii bilaterale cu alte Biserici Ortodoxe, în special cu Biserica Ortodoxă Rusă. Ultima, fiind a doua Biserică creştină din lume (n.r.: după cea Catolică) este dornică să dezvolte asemenea relaţii, mai ales în domeniul mărturiei creştine comune în societatea secularizată” (6).

Prin urmare, ierarhii ruşi nu se opun ideii de primat papal. În 2005, Mitropolitul Filaret al Minsk-ului, exarhul Bielorusiei şi preşedintele Comisiei teologico-dogmatice a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse, declara că ,,primatul este un dat esenţial în natura Bisericii, ca şi sinodalitatea” (7). Iar Patriarhul Alexie al II-lea al Moscovei şi întregii Rusii susţinea, în octombrie 2006: ,,Noi trebuie să dobândim o viziune comună şi un concept comun despre locul papei în viaţa Bisericii” (8).

Noile ,,prefaceri” teologice pe tema primatului papal, via Vatican

Papa Benedict al XVI-lea a continuat linia predecesorului său, încă din prima sa predică anunţând că refacerea unităţii creştine este un obiectiv principal al pontificatului său. La sfârşitul anului 2006, papa şi Patriarhul Bartolomeu al Constantinopolului au fost protagoniştii unui nou moment important pentru progresul cauzei primatului papal.

Astfel, în cadrul vizitei papei la Istanbul din perioada 28 noiembrie - 1 decembrie 2006, cei doi conducători au reluat problema primatului papal şi au semnat o declaraţie comună, în care îşi exprimau voinţa pentru obţinerea cât mai rapidă a reconcilierii şi unităţii între cele două Biserici. După liturghia săvârşită în Catedrala patriarhală Sfântul Gheorghe din Fanar, papa a spus:

,,Venerabilul meu predecesor, slujitorul lui Dumnezeu, Papa Ioan Paul al II-lea a vorbit despre mila care caracterizează slujirea lui Petru în favoarea unităţii, o milă pe care Petru însuşi a fost primul care a experimentat-o. Pe această bază, predecesorul meu a adresat o invitaţie la intrarea într-un dialog fratern care să identifice moduri în care poate fi exercitată astăzi slujirea petrină, respectându-se natura şi esenţa ei. Este dorinţa mea astăzi să amintesc şi să reînnoiesc această invitaţie” (9). Patriarhul ortodox a ridicat mănuşa diplomatică şi i-a propus papei să participe împreună la a X-a sesiune a Comisiei mixte pentru dialogul teologic ortodoxo-catolic, ce urmează a se desfăşura la Ravenna, în octombrie 2007 (10).

Ţinând cont de circumstanţele favorabile şi de sprijinul acordat de Patriarhia Constantinopolului, Papa Benedict al XVI-lea a reluat problema primatului în martie 2007. În cadrul audienţei din 14 martie, el a vorbit despre ,,exercitarea primatului în primul secol creştin”, afirmând că încă de la începutul creştinismului, papa, ca episcop al Romei, a avut o poziţie specială în Biserică, ce îi permitea să ,,intervină asupra identităţii Bisericii şi a misiunii sale” (11).

Dreptul de a interveni ,,asupra identităţii Bisericii şi a misiunii sale” se regăseşte în conceptele catolice de infailibilitate papală şi primat papal, primul dând dreptul papei de a impune noi învăţături sau a le modifica pe cele existente, ceea ce conduce la modelarea identităţii Bisericii, iar cel de-al doilea de a interveni în misiunea Bisericii în lume.

Reacţia ortodoxă nu a întârziat. În aprilie a.c., Papa Benedict al XVI-lea l-a primit în audienţă pe Mitropolitul Ioan al Pergam-ului, care i-a înmânat o scrisoare din partea Patriarhului Bartolomeu al Constantinopolului, care l-a invitat să participe la inaugurarea sesiunii din octombrie a Comisiei pentru dialog teologic ortodoxo-catolic. Mitropolitul ortodox a declarat publicaţiei italiene La Repubblica:

,,Împărtăşim aceeaşi credinţă şi aceeaşi tradiţie. Cea mai importantă temă pe care trebuie să o dezbatem este aceea a primatului episcopului Romei, adică a rolului papei. Pentru unii este o problemă fără soluţie. Eu însă cred că se poate ajunge la o soluţie” (12). Mărturisindu-şi cugetul pe de-a întregul uniat, el a arătat soluţia: ,,Ortodoxia este pregătită să accepte ideea unui primat universal şi, conform canoanelor Bisericii primare, episcopul Romei este «primus»” ...

Damian Ilie