Cinstirea Maicii Domnului în Tradiţia ortodoxă (VII)

de Sfântul Ierarh Ioan Maximovici

VII. Cinstirea Maicii Domnului în tradiţia ortodoxă

Biserica Ortodoxă învaţă despre Maica Domnului doar ceea ce Sfânta Tradiţie şi Sfânta Scriptură au spus despre ea, şi în fiecare zi o slăveşte în lăcaşele sale, cerându-i ajutorul şi ocrotirea. Cunoscând că ei îi sunt bineplăcute numai acele laude care sunt pe potriva slavei sale, Sfinţii Părinţi şi melozii i-au cerut adesea ei şi Fiului ei să le arate în ce chip să o cânte: ,,Întăreşte-mi mintea, Hristoase Dumnezeule, ca să cânt cu îndrăzneală lauda Preacuratei Maicii Tale” (Icosul Adormirii Maicii Domnului). ,,Biserica învaţă că Hristos S-a născut cu adevărat din Pururea Fecioara Maria” (Sfântul Epifanie, Adevărul despre credinţă). ,,De nevoie este ca noi să mărturisim pe Preasfânta şi Pururea Fecioara Maria că este cu adevărat Născătoare de Dumnezeu. Căci cei ce se leapădă de faptul că Preasfânta Fecioară este Născătoare de Dumnezeu cu adevărat, nu mai sunt credincioşi ci ucenici sunt, ai fariseilor şi saducheilor” (Sfântul Efrem Sirul, Către Ioan Monahul).

Din Sfânta Tradiţie este ştiut că Maria a fost fiica venită la bătrâneţe a lui Ioachim şi a Anei şi că Ioachim cobora din spiţa împărătească a lui David, iar Ana se trăgea din seminţie preoţească. Având această rădăcină aleasă, erau totuşi săraci. Dar nu aceasta îi întrista cel mai mult pe aceşti drepţi, ci mai degrabă aceea că nu aveau copii şi nu trăgeau nădejde ca urmaşii lor să-L vadă pe Mesia. Şi iată cum, odată defăimaţi fiind de iudei pentru că erau sterpi, s-au rugat amândoi lui Dumnezeu cu suflet smerit - Ioachim într-un munte, unde a fugit după ce arhiereul nu a vrut să primească jertfa la templu, iar Ana în grădina lor plângându-şi neputinţa sterpiciunii - şi atunci le-a fost trimis un înger înştiinţându-i că în curând vor da naştere unei fiice. Plini de bucurie, au făgăduit să o închine pe aceasta lui Dumnezeu.

După nouă luni li s-a născut o fiică pe care au numit-o Maria şi care, din fragedă pruncie, a fost împodobită cu cele mai alese virtuţi ale sufletului. Când a ajuns la vârsta de trei ani, părinţii ei, împlinind făgăduinţa au adus-o pe micuţa Maria la templul din Ierusalim; aici a urcat singură mulţimea treptelor şi, printr-o descoperire a lui Dumnezeu a fost primită de marele arhiereu care a dus-o în Sfânta Sfintelor, ea purtând în sine harul lui Dumnezeu care rămânea asupra ei. A fost rânduită în ceata fecioarelor care slujeau la templu, dar petrecea atât de mult timp rugându-se în Sfânta Sfintelor, încât se poate spune că vieţuia acolo.

Fiind împodobită cu toate virtuţile, a făcut pilda unei nemaiîntâlnite curăţii a vieţii. Smerită şi ascultătoare faţă de toţi, nu a supărat pe nimeni, nu a rostit nimănui vreo vorbă urâtă, s-a arătat tuturor prietenoasă şi nu s-a plecat nici unui gând necurat (după Sfântul Ambrozie al Milanului, Despre viaţa Maicii Domnului şi despre pururea-fecioria Sfintei Maria).

,,În ciuda virtuţilor şi a neprihănirii vieţii pe care o ducea Maica Domnului, păcatul şi moartea veşnică îşi făceau arătată lucrarea şi nici nu se putea să fie altfel: aceasta este învăţătura adevărată şi credincioasă a Bisericii dreptslăvitoare despre legătura Maicii lui Dumnezeu cu păcatul strămoşesc şi cu moartea” (Sfântul Ignatie Briancianinov, Expunere a învăţăturii Bisericii Ortodoxe despre Maica Domnului). ,,Străină oricărei căderi în păcat, ea nu a fost străină ispitei păcatului. Singur Dumnezeu este fără de păcat, pe când omul va avea ceva de îndreptat şi de desăvârşit pentru a putea împlini porunca lui Dumnezeu: ,,Fiţi sfinţi, că sfânt sunt Eu, Domnul Dumnezeul vostru” (Levitic 19, 2)” (Sfântul Ambrozie al Milanului, Comentariu la Psalmul 118). Cu cât este cineva mai curat şi mai desăvârşit, cu atât îşi dă seama mai mult de neputinţele sale, socotindu-se pe sine cel mai nevrednic.

Fecioara Maria, dăruindu-se pe sine întreagă lui Dumnezeu, chiar dacă a alungat dintru sine orice înclinaţie păcătoasă, totuşi a simţit, cu mult mai mult ca toţi ceilalţi slăbiciunea firii omeneşti şi cu înfrigurare dorea venirea unui Mântuitor. Întru smerenia sa se socotea nevrednică a fi chiar şi numai slujitoarea aceleia care urma să-L nască pe Domnul. Aşadar, nimic nu-i putea abate mintea de la rugăciune şi, luând aminte la sine însăşi, Maria s-a făgăduit lui Dumnezeu de a nu se însoţi cu bărbat şi de a-şi păzi fecioria, pentru ca întreaga sa viaţă să-I slujească numai Lui şi, atunci când vârsta nu i-a îngăduit de a mai rămâne în templu, fiind logodită cu bătrânul Iosif ea s-a mutat în casa acestuia, în Nazaret. Aici i s-a arătat Arhanghelul Gavriil care i-a adus Vestea cea Bună, cum că ea va fi cea care va naşte pe Fiul Celui Preaînalt.

,,Bucură-te, ceea ce eşti plină de har, Domnul este cu tine. Binecuvântată eşti tu între femei. Iar ea, văzându-l, s-a tulburat de cuvântul lui şi cugeta în sine: Ce fel de închinăciune poate să fie aceasta ? Şi îngerul i-a zis: Nu te teme, Marie, căci ai aflat har la Dumnezeu. Şi iată vei lua în pântece şi vei naşte Fiu şi vei chema numele lui Iisus. Acesta va fi mare şi Fiul Celui Preaînalt se va chema şi Domnul Dumnezeu Îi va da Lui tronul lui David, părintele Său. Şi va împărăţi preste casa lui Iacov în veci şi împărăţia Lui nu va avea sfârşit. Şi a zis Maria către înger: Cum va fi aceasta, de vreme ce eu nu ştiu de bărbat ? Şi răspunzând, îngerul i-a zis: Duhul Sfânt Se va pogorî preste tine şi puterea Celui Preaînalt te va umbri; pentru aceea şi Sfântul care Se va naşte din tine, Fiul lui Dumnezeu Se va chema” (Luca 1, 28-35).

Maria a primit vestea trimisă prin înger cu smerenie şi ascultare. ,,Atunci Cuvântul, într-un chip numai de El ştiut S-a pogorât şi, după voinţa Lui, a intrat în Fecioara şi S-a sălăşluit în ea” (Sfântul Efrem Sirul, Laudă Maicii lui Dumnezeu). ,,Aşa cum lumina luminează ceea ce este ascuns, în acelaşi chip Hristos curăţă ce este nevăzut în firea lucrurilor. Aşa a curăţit-o pe Fecioara, iar apoi S-a născut, aşa încât să fie arătat că acolo unde este Hristos se arată şi curăţia în toată puterea sa. El a curăţit-o pe Fecioară, fiind mai înainte gătită de către Duhul Sfânt, iar apoi pântecele fiind curăţit, L-a zămislit. A curăţit-o pe Fecioara, deşi aceasta era neprihănită, iar apoi, născându-Se, El a păzit-o Fecioară. Nu voiesc a spune că Maria a atins nemurirea, ci că nu s-a mai plecat spre porniri păcătoase” (Sfântul Efrem Sirul, Omilii împotriva ereticilor, 41).

,,Lumina s-a sălăşluit înlăuntrul ei curăţindu-i mintea, gândurile şi îndeletnicirile, sfinţindu-i fecioria” (Sfântul Efrem Sirul, Maria şi Eva).

,,Pe ceea ce era curată, neprihănită potrivit înţelegerii omeneşti, El a curăţit-o prin har” (Sfântul Ignatie Briancianinov, Expunere a învăţăturii Bisericii Ortodoxe despre Maica Domnului). Fecioara n-a dezvăluit nimănui cele spuse de înger, însă îngerul i-a arătat în vis lui Iosif cele despre ea şi despre nemaiauzita zămislire de la Duhul Sfânt (Matei 1, 18-25), iar după naşterea lui Hristos, dimpreună cu nenumărate cete îngereşti el i-a vestit pe păstori. Aceştia, venind să se închine noului născut, vesteau cele spuse lor despre Prunc. După ce înainte a îndurat tăcută bănuielile, Fecioara a ascultat tăcută şi acum, punând în inima sa toate aceste cuvinte ce se grăiau despre slava Fiului ei (Luca 2, 8-19). Patruzeci de zile după aceasta a auzit şi rugăciunea de laudă a Dreptului Simeon, precum şi proorocia despre sabia care va trece prin sufletul ei.

Mai apoi, ea a văzut cum Iisus Se întărea cu Duhul şi Se umplea de înţelepciune, L-a auzit învăţând în templu pe când era El de doisprezece ani, şi toate acestea ea le păstra în inima ei (Luca 2, 21-51). Chiar şi aşa, plină de har, ea nu a înţeles pe deplin în ce chip era lucrarea şi preaslăvirea Fiului ei pe pământ. Îi era încă propriu ceea ce evreii credeau despre Mesia, iar simţămintele ei fireşti, care o făceau să se îngrijoreze pentru El şi să-L oprească de la lucruri şi primejdii ce puteau să se ivească, erau mult prea mari. Pentru aceasta, la început, fără să-şi dea seama se arăta peste măsură de ocrotitoare faţă de Fiul ei, ceea ce L-a făcut să arate cu cât mai presus sunt legăturile în duh asupra celor după trup (Matei 12, 46-49): ,,Căci Se grijea de cinstea Maicii Sale, dar mult mai mult Se grijea Domnul de mântuirea sufletului ei şi de binele oamenilor, pentru care S-a şi înveşmântat cu trup” (Sfântul Ioan Gură de Aur, Comentarii la Evanghelia după Ioan, Omilia 21).

Fecioara a înţeles acestea şi a ascultat cuvântul lui Dumnezeu şi l-a păzit (Luca 11, 27-28). Ca nimeni altcineva a avut gândul la Hristos (Filipeni 2, 5) şi, purtând nemângâiată durerea sa de mamă atunci când şi-a văzut Fiul batjocorit şi pătimind, umplându-se de bucurie în ziua Învierii, a fost îmbrăcată cu putere de sus în ziua Cincizecimii (Luca 24, 49). Duhul Sfânt care S-a pogorât peste ea a învăţat-o toate (Ioan 14, 26) şi a călăuzit-o la tot adevărul (Ioan 16, 13). Încinsă fiind cu această putere s-a pornit cu multă râvnă a împlini lucrările ce le auzise de la Fiul şi Mântuitorul ei, ca în acest chip să se înalţe şi să ajungă să fie cu El. Sfârşitul vieţii Preasfintei Maici a lui Dumnezeu a fost începătura proslăvirii ei. ,,Împodobită fiind cu slavă dumnezeiască” (Irmosul Canonului Adormirii Maicii Domnului), stă şi va sta în Ziua Judecăţii şi în veacul ce va să vie de-a dreapta tronului Fiului ei. Va împărăţi dimpreună cu El având îndrăzneală către Dânsul ca Maică a Sa după trup şi ca una ce este unită în duh cu El, ca una care a împlinit voia lui Dumnezeu şi i-a călăuzit şi pe ceilalţi (Matei 5, 19). Milostivă şi plină de dragoste, ea îşi arată dragostea pentru Fiul ei şi Dumnezeu prin iubirea faţă de oameni, mijlocind pentru aceştia în faţa Celui Milostiv şi izbăvindu-i prin cercetarea ei pe cei aflaţi în nevoi pe pământ.

Trecând prin toate greutăţile vieţii pământeşti, Mijlocitoarea creştinilor vede fiecare lacrimă, aude fiecare oftat şi rugăciune adusă ei.

În chip osebit, aproape de ea sunt cei ce poartă lupta cu patimile şi au râvnă pentru o viaţă bineplăcută lui Dumnezeu, dar este grabnic-ajutătoare chiar şi în grijile lumeşti: ,,Tuturor scârbiţilor bucurie şi asupriţilor folositoare şi flămânzilor dătătoare de hrană, străinilor mângâiere, celor învăluiţi adăpostire, bolnavilor cercetare, celor neputincioşi acoperământ şi sprijinire, toiag bătrâneţilor tu eşti, Preacurată, Maica Dumnezeului Celui de sus” (Stihire din Paraclisul Maicii Domnului).

,,Nădejdea, mijlocitoarea şi scăparea creştinilor”, ,,Născătoare de Dumnezeu cea întru rugăciuni şi folosinţe neadormită” (Condacul Adormirii Maicii Domnului), ,,izbăveşte lumea prin rugăciunile tale cele neîncetate” (Theotokionul glasului al treilea). ,,Fericiţi suntem şi noi, folositoare pre tine avându-te, că ziua şi noaptea te rogi pentru noi” (Miezonoptica de toate zilele).

Nu poate mintea sau cuvântul să zugrăvească slava celei ce s-a născut din firea omenească cea păcătoasă, dar a ajuns ,,mai cinstită decât Heruvimii şi mai slăvită fără de asemănare decât Serafimii”.

,,Văzând în Fecioară harul arătat şi plinit cu adevărat mă bucur, şi chipul cel străin şi nespus a-l înţelege nu mă pricep, cum cea aleasă, singură s-a arătat Curată mai presus de toată făptura cea văzută şi cea gândită. Pentru aceasta, vrând a o lăuda pre dânsa, mă spăimântez foarte cu gândul, şi cu cuvântul însă îndrăznind propovăduiesc şi slăvesc: Aceasta este cortul cel ceresc” (Icosul Intrării în Biserică a Maicii Domnului).

,,Nu izbuteşte nici o limbă a te lăuda după vrednicie, ci se întunecă şi mintea cea mai presus de lume să cânte ţie, de Dumnezeu Născătoare. Însă, fiind bună, primeşte credinţa, că ştii râvna noastră cea dumnezeiască, că tu creştinilor eşti ocrotitoare, pre tine te slăvim” (Irmosul Cântării a IX-a de la Utrenia Bobotezei).

Articol apărut în ,,Catacombele Ortodoxiei”, nr. 26 (3/2001)