CELE ŞAPTE SFINTE TAINE ALE BISERICII (X)

Preoţia este cel mai mare semn al dragostei de Hristos

Hristos, vorbind cu Petru, verhovnicul apostolilor, l-a întrebat: ,,Petre, Mă iubeşti ?” Petru I-a mărturisit că da. Hristos atunci a adăugat: ,,Dacă Mă iubeşti, păstoreşte oile Mele !” (Ioan 21, 15-17). Învăţătorul îl întreabă pe ucenic dacă Îl iubeşte. Nu-l întreabă ca să afle de este iubit de Petru - cum putea face asta Hristos, care cunoaşte gândurile tuturora ? -, ci ca să ne arate cât de mult Îi este la inimă purtarea de grijă de oile Sale cele cuvântătoare. Odată ce lucrul acesta este vădit, atunci vădit va fi şi celălalt, anume că Hristos dă mare şi nespusă plată celui care se osteneşte cu păzirea oilor Sale cele cuvântătoare, preţuite atât de mult de El. Dacă noi socotim râvna unor oameni, pe care îi vedem că poartă grijă de slugile şi de vitele noastre, ca un semn al dragostei lor pentru noi, deşi pe toate acestea le avem cu bani, ce trebuie să spunem de răsplata mare pe care o va da Hristos păstorilor turmei Sale celei cuvântătoare, pe care a cumpărat-o, nu cu bani, nici cu ceva asemănător, ci cu propria Sa moarte şi şi-a dat sângele Său ca preţ al turmei Sale (I Corinteni 6, 20; 7, 23) ?

De aceea, după ce Petru I-a răspuns lui Hristos: ,,Tu ştii, Doamne, că Te iubesc !” (Ioan 21, 15) – şi a luat ca martor al dragostei chiar pe Cel pe care-L iubea -, Mântuitorul nu S-a mulţumit cu atâta, ci a adăugat şi semnul dragostei de Hristos: păstorirea oilor Sale cuvântătoare (Ioan 21, 5, 16, 17). Hristos n-a vrut atunci să arate cât Îl iubea Petru pe El - asta o ştim noi din atâtea alte fapte ale lui Petru -, ci a vrut să-i arate lui Petru şi nouă tuturora cât de mult Îşi iubeşte El Biserica Sa, pentru ca şi noi să o iubim mult.

Pentru ce Dumnezeu n-a cruţat pe Fiul Său Unul-Născut (Romani 8, 32) ? Pentru ce L-a dat pe singurul Fiu pe care Îl avea (Ioan 3, 16) ? Pentru ca să împace cu El pe cei ce-I erau duşmani (Romani 5, 10), pentru ca să-şi facă popor ales (Tit 2, 14). Pentru ce şi-a vărsat Hristos Sângele Său ? Pentru ca să dobândească aceste oi, pe care le-a încredinţat lui Petru şi celor după el. Pe bună dreptate spunea deci Hristos: ,,Cine este oare sluga credincioasă şi înţeleaptă pe care o va pune domnul său peste casa lui ?” (Matei 24, 45) şi aici, cuvintele acestea par a fi cuvintele unui om nedumerit. Dar Hristos, care a rostit aceste cuvinte, nu le-a rostit pentru că ar fi fost nedumerit, ci, după cum atunci când l-a întrebat pe Petru dacă Îl iubeşte, nu i-a pus această întrebare pentru că avea nevoie să ştie de-L iubeşte ucenicul Său, ci pentru că voia să arate covârşitoarea Sa dragoste pentru oile turmei Sale celei cuvântătoare, tot aşa şi acum, când a spus: ,,Cine este oare sluga credincioasă şi înţeleaptă”, n-a rostit aceste cuvinte pentru că nu ştia cine este credincios şi înţelept, ci pentru că a voit să arate cât de rari sunt cei credincioşi şi înţelepţi şi cât de măreaţă este această slujire a păstoririi turmei lui Hristos. Vezi acum şi cât de mare este răsplata acestei slujbe: ,,Peste toate averile sale o va pune” (Matei 24, 47).

Iisus Hristos Arhiereu

Hristos l-a întrebat pe Petru doar atât: ,,Petre, Mă iubeşti mai mult decât aceştia ?” (Ioan 21, 15). Cu toate că ar fi putut să-i spună: ,,Petre, dacă Mă iubeşti, ţine post, culcă-te pe pământul gol, priveghează îndelung, vino în ajutorul celor nedreptăţiţi, fii tatăl orfanilor, sprijinitorul văduvelor !” Aşa, însă, le-a lăsat la o parte pe toate acestea, şi ce i-a spus ? Atât: ,,Paşte oile Mele” (Ioan 21, 15, 16, 17).

Preoţia este un lucru înfricoşător, iar cultul creştin este mult mai înfricoşător decât cultul Legii vechi

Preoţia se săvârşeşte pe pământ, dar are rânduiala cetelor cereşti. Şi pe bună dreptate, că slujba aceasta n-a rânduit-o un om sau înger sau arhanghel sau altă putere creată de Dumnezeu, ci Însuşi Mângâietorul. Sfântul Duh a rânduit ca preoţii, încă pe când sunt în trup, să aducă lui Dumnezeu aceeaşi slujbă pe care o aduc îngerii în ceruri. Pentru aceea preotul trebuie să fie atât de curat, ca şi cum ar sta chiar în cer, printre puterile cele îngereşti.

Înfricoşătoare şi cu totul cutremurătoare erau şi preoţia şi slujba adusă lui Dumnezeu în timpul Legii vechi, înainte de venirea harului, de pildă: clopoţeii şi rodiile (Ieşirea 28, 29-30), pietrele scumpe, cele de pe piept şi cele de pe umăr (Ieşirea 28, 9-12), mitra (Ieşirea 28, 4), chidara (Ieşirea 28, 36), haina lungă până la călcâie (Ieşirea 28, 4, 27), tabla cea de aur (Ieşirea 28, 32), sfintele sfinţilor, tăcerea adâncă dinlăuntrul templului. Dar dacă te uiţi la preoţia şi la slujba adusă lui Dumnezeu acum, în timpul harului, vei vedea că cele înfricoşătoare şi cele cu totul cutremurătoare ale Legii vechi sunt mici şi că în această privinţă sunt adevărate cele spuse de Pavel despre Legea veche, că ,,Legea veche, cu toată slava ei, era fără de slavă, faţă de Legea nouă, din pricina slavei covârşitoare a acesteia” (II Corinteni 3, 10).

Mai socoteşti, oare, că mai eşti printre oameni şi că mai stai pe pământ, când vezi că Domnul stă jertfă pe Sfânta Masă, iar pe preot stând lângă jertfă rugându-se, când vezi că toţi se înroşesc cu împărtăşirea cu cinstitul Sânge al lui Hristos ? Mai socoteşti, oare, că mai eşti printre oameni şi că stai pe pământ ? Nu socoteşti, oare, că te-ai mutat dintr-odată în cer, că ai scos din suflet orice gând trupesc şi că priveşti numai cu sufletul gol şi cu mintea curată cele din ceruri ? O, minune ! O, iubire de oameni a lui Dumnezeu ! Fiul, care stă sus cu Tatăl, este ţinut în clipa aceea în mâini de toţi şi se dă pe Sineşi tuturor celor ce voiesc să-L sărute şi să-L primească. Toţi fac aceasta cu ochii credinţei. Ţi se par, oare, vrednice de dispreţuit toate acestea sau sunt ele aşa, că poţi să o faci pe mândrul faţă de ele ?

Vrei să vezi şi dintr-o altă minune cât este de mare sfinţenia preoţiei ?

Închipuie-ţi că vezi pe Ilie proorocul şi că nenumărat popor stă împrejurul lui; jertfa este aşezată pe pietre şi toţi ceilalţi stau liniştiţi, în tăcere adâncă, numai proorocul Ilie se roagă; apoi dintr-odată vezi că se pogoară din cer peste jertfă flacăra (III Împăraţi 18, 18-36). Minunate sunt acestea şi pline de uimire ! Dar mută-te acum cu mintea de la cele săvârşite de Ilie, la cele ce se săvârşesc de preot pe Sfânta Masă. Vei vedea nu numai fapte minunate, ci şi fapte care depăşesc orice uimire. Preotul stă în faţa Sfintei Mese; nu pogoară foc din cer, ci pe Duhul cel Sfânt; se roagă vreme îndelungată, nu ca să se pogoare o flacără de sus, spre a mistui cele puse înainte, ci ca să se pogoare harul peste jertfă, spre a aprinde cu ea sufletele tuturora şi a le face mai strălucitoare decât argintul înroşit în foc.

Cine poate deci dispreţui această prea înfricoşătoare slujbă ? Numai un nebun sau un ieşit din minţi ! Oare nu ştii că sufletul omenesc n-ar putea suporta focul acela al jertfei, ci toţi am pieri până la unul, dacă n-ar sta în ajutorul nostru din belşug harul lui Dumnezeu ?

Mari sunt puterea şi cinstea preoţilor

Dacă ai putea să te gândeşti ce lucru mare este ca, om fiind şi îmbrăcat încă în trup şi sânge, să te poţi apropia de fericita şi nemuritoarea fire a dumnezeirii, atunci ai putea înţelege bine cu câtă cinste a învrednicit pe preoţi harul Sfântului Duh. Prin preoţi se săvârşesc şi sfânta jertfă şi alte slujbe, întru nimic mai prejos de sfânta jertfă şi în ce priveşte vrednicia preoţească şi în ce priveşte mântuirea noastră. Oameni, care trăiesc pe pământ şi locuiesc pe el, au primit îngăduinţa să împartă cele cereşti şi au o putere pe care Dumnezeu n-a dat-o nici îngerilor, nici arhanghelilor. Nu s-a spus îngerilor, ci oamenilor: ,,Oricâte veţi lega pe pământ, vor fi legate şi în cer şi oricâte veţi dezlega pe pământ, vor fi dezlegate şi în cer” (Matei 18, 18). Au şi stăpânitorii pământului puterea de a lega; dar leagă numai trupurile. Puterea de a lega a preoţilor, însă, leagă sufletele şi străbate cerurile; Dumnezeu întăreşte sus în ceruri cele făcute de preoţi jos pe pământ; Stăpânul întăreşte hotărârea dată de robi. Ce oare altceva a dat Dumnezeu preoţilor decât toată puterea cerească ? Domnul a spus: ,,Cărora veţi ierta păcatele, se vor ierta şi cărora le veţi ţine, vor fi ţinute” (Ioan 20, 23). Ce putere poate fi mai mare ca aceasta ?

Domnul a spus iarăşi: ,,Tatăl a dat toată judecata Fiului” (Ioan 5, 22). Văd, însă, că toată această putere a fost încredinţată de Fiul preoţilor. Au fost înălţaţi la slujba aceasta atât de mare, ca şi cum de acum s-ar fi mutat în ceruri, ca şi cum ar fi depăşit firea omenească, ca şi cum ar fi scăpat de toate patimile omeneşti. Te întreb acum: Când un împărat dă unuia din supuşii săi cinstea aceasta de a băga şi de a scoate de la închisoare pe cine vrea, cinstea dată lui îl face cu vază înaintea tuturor şi demn de invidiat; dar când Dumnezeu dă preotului o putere cu atât mai mare cu cât este mai de preţ cerul decât pământul şi sufletul decât trupul, cum poate să li se pară unora că preoţia este o slujbă atât de neînsemnată, încât să poată să le treacă prin minte că un om, căruia i s-a încredinţat preoţia, ar dispreţui darul ? Doamne fereşte de o astfel de nebunie ! Că e curată nebunie să dispreţuieşti o slujbă atât de mare, fără de care nu putem dobândi nici mântuirea, nici bunătăţile făgăduite.

Şi Pavel se temea când se uita la măreţia preoţiei

Nimeni n-a iubit pe Hristos mai mult ca Pavel; nimeni n-a arătat o râvnă mai mare ca el; nimeni n-a fost învrednicit de mai mult har; totuşi, după atâtea daruri, se temea încă şi tremura de această dregătorie şi pentru credincioşii lui. ,,Mă tem, spunea el, ca nu cumva, precum şarpele a amăgit pe Eva, aşa să strice gândurile voastre şi să le abată de la curăţia cea întru Hristos” (II Corinteni 11, 3); şi iarăşi: ,,Cu frică şi cu cutremur mare am fost la voi” (I Corinteni 2, 3). Aşa grăia un om care a fost răpit până la al treilea cer şi a luat parte la tainele lui Dumnezeu (II Corinteni 12, 2-4), care, după ce a crezut în Hristos, a fost în tot atâtea primejdii de moarte câte zile a trăit (II Corinteni 4, 11, Romani 8, 36). Aşa grăia un om, care n-a voit să se folosească nici de puterea dată lui de Hristos, ca să nu smintească pe vreunul din credincioşi (II Tesaloniceni 3, 9).

Aşadar, dacă Pavel, care a săvârşit fapte ce depăşesc poruncile lui Dumnezeu, care nu urmărea deloc folosul său, ci folosul credincioşilor (I Corinteni 10, 24, 33, Filipeni 2, 4, Romani 14, 19; 15, 2), dacă, deci, Pavel se temea totdeauna când se gândea la măreţia apostoliei sale, ce vom păţi noi, oare, care urmărim în toate faptele noastre numai folosul nostru, noi, care nu numai că nu săvârşim fapte care să depăşească poruncile lui Hristos, ci chiar le călcăm în cea mai mare parte ? Pavel spune: ,,Cine este slab şi eu să nu fiu slab ? Cine se sminteşte şi eu să nu ard ?” (II Corinteni 11, 29) Aşa trebuie să fie preotul ! Dar, mai bine spus, nu numai aşa ! Mici sunt acestea şi o nimica faţă de cele ce vreau să spun. Ce anume ? ,,Doream, spune Pavel, să fiu anatema de la Hristos pentru fraţii mei, rudele mele cele după trup” (Romani 9, 3). Dacă poate cineva să sloboadă acest glas, dacă are cineva un suflet atât de mare încât să se înalţe până la o astfel de dorinţă, ei bine, un astfel de om merită să fie preot.

Articol apărut în ,,Catacombele Ortodoxiei”, nr. 26 (3/2001)