Iunie 2007. Ierarhii au transformat

Biserica Ortodoxă Română într-o … peşteră de tâlhari ! (III)

La încălcarea canoanelor Bisericii cu privire la activităţile gospodăreşti ale slujitorilor sfântului altar, amestecul acestora cu lumea politică, numirea preoţilor şi altele, se adaugă uşurătatea cu care clericii nesocotesc rânduielile bisericeşti liturgice şi de post

În lipsa zidului de apărare al credinţei în integralitatea ei, de la abaterile canonice care par, la prima vedere, nesemnificative, se ajunge treptat la încălcări grosolane ale tradiţiei ortodoxe. Aşa se face că alături de tot felul de activităţi economice şi politice nepermise clerului bisericesc de către canoanele Bisericii, şi o conduită morală şi etică care capătă, în unele situaţii, cele mai josnice înfăţişări, stă, cu seninătate, desconsiderarea faţă de rânduielile liturgice şi de post ale Ortodoxiei.

Dintre cele mai grave, care aduc atingere atât canonic, cât şi dogmatic învăţăturii Bisericii Ortodoxe sunt împreună-slujirea clericilor ortodocşi cu cei heterodocşi de ierurgii şi chiar taine ale Bisericii. Apoi, simpla slujire a tainelor Bisericii Ortodoxe de către clericii săi nu mai respectă canoanele Sfinţilor Părinţi, un exemplu constituindu-l botezul săvârşit fără cele trei cufundări (a se vedea articolul ,,Aprilie 2007. Recunoaşterea botezului heterodox presupune o redefinire a hotarelor Bisericii (II)).

De asemenea, prietenia apropiată a ierarhilor cu oamenii politici şi de afaceri conduce la dezlegarea altor rânduieli, precum dispensa de a săvârşi taina cununiei în post. Canoanele Bisericii interzic acest lucru, căci nunta este un moment de bucurie deosebită care nu se potriveşte cu postul, deoarece implică sărbătorirea printr-o masă îndestulătoare oferită familiei şi celor apropiaţi, fără a mai menţiona aspectele trupeşti ale căsătoriei.

Astfel, ,,fotbalistul Claudiu Niculescu şi Diana Munteanu s-au căsătorit cu dispensă de la arhiepiscopie în post, deşi canoanele interzic acest lucru. Şi deputatul Cristian Boureanu s-a căsătorit în post, nunta fiind oficiată de P.S. Vicenţiu”. Referitor la acest subiect, părintele Constantin Stoica, purtătorul de cuvânt al patriarhiei, declara senin: ,,Biserica mai dă derogări. Păi, dacă nu dădea dispensă, Claudiu Niculescu era şi acum în păcat, că a plecat imediat în cantonament, şi când se mai căsătorea ?! Nu doar domnul Boureanu a obţinut o dispensă, ci şi vreo trei muncitori, dintre care unul electrician, pe care le-am obţinut eu. Când sunt cazuri deosebite, pleacă omul la muncă în străinătate, nu poate amâna, mai se dau dispense” (60).

Aşadar, putem face rabat de la canoanele şi rânduielile Bisericii, adică de la credinţă, pentru orice fel de problemă, căci în ziua de astăzi, Dumnezeu şi credinţa în El sunt pe ultimul loc, toate celelalte aspecte ale vieţii sunt mai importante ! Şi pentru a ne justifica atitudinea şi a ne linişti conştiinţa, facem tot felul de afirmaţii puerile de la faptul că ne grăbim să nu mai fim în păcat ... până la aprecieri personale cu privire la rânduielile bisericeşti, pe care le socotim mai presus decât ce-au hotărât sfinţii ...

Deoarece credincioşii de astăzi, de tip nou precum ierarhii lor, nu cunosc într-amănunt slujbele, nefiind interesaţi de acestea sau pur şi simplu plictisindu-se în timpul lor, clericii le scurtează. Din experienţă proprie şi din relatărilor celor din Biserica oficială, preoţii nu mai împlinesc slujbele ierurgiilor (n.r.: de pildă, slujba înmormântării sau sfeştania) aşa cum le găsim în molitfelnice, socotind că acestea sunt prea lungi şi împovărătoare.

În ce priveşte încălcarea rânduielilor de post ale Bisericii, acestea sunt cotidiene. De exemplu, în Postul Mare, patriarhul Teoctist a permis ca elevii bucureşteni (circa 60.000) să mănânce de dulce pentru a beneficia de programul ,,cornul şi laptele” oferit gratuit de guvern. Prefectul capitalei, Gabriel Oprea declara: ,,Am luat legătura cu patriarhia, prea fericitul părinte comunicându-mi că este vorba despre copii fără prea multe păcate şi că, oricum, Biserica oferea dezlegare în această situaţie” (61).

Încălcarea rânduielilor de post nu se limitează la copii, căci şi mirenilor li se îngăduie să nu postească. Spre exemplu, în Bucureşti, în Postul Mare, a intrat în obicei să se procedeze astfel: pentru a se putea împărtăşi, credincioşii postesc cu ,,binecuvântare” de la preot trei zile, se mărturisesc, se împărtăşesc, iar apoi revin la mâncarea de dulce, obişnuită.

Din nefericire, preoţii şi oamenii Bisericii în general ,,se bucură” de aceste dezlegări. Persoane din Mitropolia Banatului, au declarat, sub acoperirea anonimatului că la Festivalul Naţional de Muzică Sacră ,,Cu noi este Dumnezeu”, desfăşurat la sfârşitul anului trecut, la Orăştie, mai mulţi preoţi şi cântăreţi bisericeşti din Timişoara ,,au mâncat de dulce” (62).

Alt obicei cu totul neduhovnicesc, care s-a înrădăcinat în Biserica oficială, este mâncarea de carne în mânăstiri. Deşi rânduielile vieţii monahale ale Sfinţilor Părinţi ai Bisericii spun limpede că monahii nu au voie să mănânce carne, în prezent, în România, această regulă nu mai este respectată decât în foarte puţine mânăstiri, în general cu viaţă mai aspră, precum Mânăstirea Frăsinei.

Atât de puţin cunoscută şi respectată a ajuns această rânduială, încât ea a dispărut aproape cu totul din cunoştinţele generale ale românului despre viaţa călugărilor. Însă, regula era ţinută cu stricteţe în mânăstirile româneşti până în anii ’1910-1920, după cum se poate afla din diferite documente istorice ale aşezămintelor monahale de atunci. Astăzi, ea nu mai este respectată nici măcar de ierarhi, care sunt monahi, care trebuie să dea tonul în ce priveşte conduita morală, dar mai ales duhovnicească.

Un alt aspect al încălcării flagrante a canoanelor bisericeşti este folosirea de către preoţi a unor metode oculte. ,,Fenomenul cel mai periculos cu care se poate confrunta o Biserică este acela al preoţilor-ghicitori. Un ,,prăvilar”, un preot care «deschide cartea» sau «învârteşte cheia» comite un act de trădare faţă de Dumnezeu şi faţă de chemarea şi menirea sa” (63).

De pildă, preotul Claudiu Vasilache din comuna Moreni, judeţul Neamţ, a fost acuzat de ,,practici neortodoxe, precum ghicitul viitorului”, şi a părăsit oficial eparhia, continuând să dea ,,consultaţii” în apartamentul deţinut în oraşul Roman, unde şi-a deschis o biserică. Însă, el încă slujeşte uneori în biserica parohiei de unde a plecat, iar reprezentanţii Episcopiei Romanului au avut o poziţie stranie. ,,Îl mai tolerăm şi noi în felul acesta pe preotul Vasilache, până când îşi va găsi o parohie pe teritoriul unei alte eparhii”, a declarat un inspector eparhial (64).

Alt caz este cel al preotului Alexandru Pop din satul Zoreni, judeţul Bistriţa-Năsăud, care practică ,,deschisul pravilei”. Vestea despre el s-a răspândit cu repeziciune şi sute de oameni vin la el pentru ajutor. Ca urmare, preotul câştigă sume mari de bani din escrocatul oamenilor, pe care îi amăgeşte că le spune viitorul şi îi ajută pentru rezolvarea problemelor şi necazurilor (65).

Nici poziţia superiorilor săi ecleziastici nu este mai fericită, vădind, nu pentru prima oară, că în Biserica oficială domneşte haosul, nepăsarea, uneori chiar susţinerea celor aflaţi în culpă. Întrebat despre cazul preotului din Zoreni, protopopul a răspuns că nu ştia nimic despre el: ,,Săracul de el … Să ştiţi că noi nu putem controla preocupările extra-bisericeşti ale preoţilor. Ghicitul nu ţine de domeniul Bisericii, iar Biserica condamnă aceste practici … este înşelătorie”. Însă, protopopul nu a putut declara dacă se va iniţia o anchetă în acest caz, ,,motivând că aceste aspecte ţin de episcopie” (66).

Ceea ce ierarhii săvârşesc la nivel de eparhii, preoţii înfăptuiesc la nivel de parohii şi protopopiate

Preoţii, asemenea ierarhilor lor, au suferit un proces de adaptare la noile ,,rânduieli” ale Bisericii, rezultate din compromisurile făcute înaintea oamenilor politici, comunişti şi democraţi deopotrivă, şi a mişcării ecumeniste.

Încă de la intrarea pe băncile seminariilor şi facultăţilor de teologie, ei încep să ia cunoştinţă de situaţia existentă în sânul Bisericii Ortodoxe Române. Urmează apoi momentul găsirii unei parohii şi încercările de supravieţuire în acest mediu clerical. În contextul creat, pare firesc (n.r.: ceea ce este cumplit, dacă nu chiar înfricoşător) ca preoţii să calce pe urmele ierarhilor şi să aplice, la nivelul lor, tot ceea ce au ,,învăţat” pe băncile şcolii.

Astfel, surse din interiorul Bisericii au pus la dispoziţia presei informaţii abundente şi documentate, cu dovezi solide referitoare la ,,afacerile necurate” în care este implicat consilierul economic al arhiepiscopiei capitalei. Sursele susţin că, prin afacerile efectuate de acesta, s-au adus ,,grave prejudicii de natură financiară, cât şi imaginii de ansamblu a Patriarhiei Române”. Printre acestea se numără: afacerea cu instalaţia de fabricat lumânări (în care arhiepiscopia a fost prejudiciată cu 69 milioane de lei), afacerea ,,Cuptor” (pagubă de 350.000 USD), neelucidată până în prezent, afacerea bisericii particulare de lângă Mânăstirea Pasărea, afacerea cu obiecte bisericeşti aduse din Grecia, ca donaţii pentru arhiepiscopie, dar vândute într-un magazin particular, afaceri cu diferite spaţii comerciale din Bucureşti.

Ele au oferit informaţii şi despre modul în care acest consilier economic, care este preot, a fost numit, prin intermediul relaţiilor, la o importantă parohie din capitală, de unde l-a eliminat pe preotul principal prin maşinaţiuni. De asemenea, pentru a-şi putea tăinui afacerile, el i-a înlăturat pe contabilul-şef şi casierul eparhial, care începuseră să realizeze cu ce se ocupă.

Aceleaşi surse mai afirmă că ,,pentru a-şi ascunde adevărata faţă în gestionarea frauduloasă a averii Arhiepiscopiei Bucureştilor, el a dovedit un zel deosebit în a servi interesele arhiereilor sau chiar venind cu iniţiative corespunzătoare intereselor acestora”. Ca urmare, preotul-consilier este acoperit de conducerea arhiepiscopiei: ,,Patriarhul nu a cunoscut adevărata situaţie, nici canonică şi nici administrativă, a Arhiepiscopiei Bucureştilor. Dar şi atunci când a luat cunoştinţă de unele aspecte de corupţie nu a întreprins acţiuni ferme şi până la capăt în a verifica realitatea, a lua măsurile ce se impuneau în vederea stârpirii răului de la rădăcină şi a pedepsirii factorilor implicaţi” (67).

De asemenea, în urma articolelor din presă, care dezvăluiau afacerile consilierului, Arhiepiscopia Bucureştilor a luat poziţie publică, afirmând: ,,Fiecare dintre problemele economice semnalate a fost analizată încă din anul 2005 de către Consiliul Eparhial, dovedindu-se că acuzaţiile formulate sunt false. (…) Există documente justificative care denotă reaua intenţie a «surselor» folosite. Activitatea părintelui îl recomandă drept un administrator capabil şi corect al bunurilor bisericeşti” (68).

Protopopul Ioan Ciocan din Făgăraş desfăşoară o activitate asemănătoare, având o vilă cu piscină (!), brutărie, gater, turme de capre şi imobile. Deţine o firmă, S.C. Ciserv S.R.L., cu mai multe domenii de activitate, comerţ, creşterea animalelor, silvicultură, fabricarea berii, comerţ cu autoturisme, activităţi cu metale etc, fiind ,,cunoscut mai degrabă ca un om de afaceri prosper, păstor de capre, decât ca un păstor de suflete”. Deşi susţine că firma sa are o activitate modestă, construcţiile personale sunt înfloritoare, iar lucrările la catedrala din Făgăraş stagnează ,,din lipsa fondurilor”, deşi există numeroase donaţii pentru aceasta.

Deranjat de faptul că ziariştii de la Monitorul de Făgăraş au început să analizeze modul în care gestionează banii destinaţi lăcaşului de cult, protopopul i-a atacat verbal de două ori în cadrul liturghiei duminicale. Vreme de jumătate de oră, cu ,,o furie nestăvilită”, el a susţinut că jurnaliştii din redacţie ,,sunt cuprinşi de demoni” şi că ,,aceştia complotează cu un grup de preoţi greco-catolici împotriva Bisericii Ortodoxe” (69).

Preoţii s-au molipsit de patima afacerilor imobiliare, de la ierarhii lor

Imobilele şi terenurile sunt ţinte predilecte ale preoţilor afacerişti, care se luptă cu mijloace mai mult sau mai puţin legale pentru a le dobândi. De exemplu, preotul şi primarul din comuna Iteşti, judeţul Bacău, se luptă cu înverşunare pentru un depozit de armament dezafectat de pe raza comunei, ce cuprinde 124 de clădiri, teren şi pădure. ,,Miza este imensă întrucât locaţia este la câţiva kilometri de municipiul Bacău, iar terenul, peste 60 de hectare, are o valoare de inventar de aproape 70 miliarde de lei vechi. La preţurile actuale, valoarea terenului se ridică, după aprecierile agenţilor imobiliari, la peste 150 miliarde de lei vechi”. Cazarma a fost dată în folosinţă preotului în mod gratuit, el având o asociaţie, la care este vicepreşedinte, iar soţia preşedinte, şi prin care ar desfăşura activităţi culturale şi proiecte sociale în acest loc, însă, la faţa locului se remarcă că ,,totul este în paragină” (70).

Doi preoţi din judeţul Braşov colaborează pentru a pune mâna pe diferite imobile pentru afaceri. Unul dintre ei, Aurelian Reit a reuşit să treacă pe numele său casa parohială, care aparţine Bisericii şi a fost îngrijită şi renovată de enoriaşi, şi o foloseşte pentru turism. Nici plângerile înaintate la mitropolie nu au putut schimba această situaţie. În prezent, Aurelian Reit a plecat din parohia cu pricina, iar noul preot al parohiei stă cu chirie.

Tovarăşul de afaceri al lui Aurelian Reit, preotul Aurel Colceriu, a reuşit, în mod ilegal, să intre în posesia casei parohiale a Bisericii Sfânta Treime din Braşov. Deşi aceasta era monument istoric, el a dat chiriaşii afară, care aveau contract până în 2008, a demolat clădirea şi a construit o nouă casă, de cărămidă. Un braşovean care locuieşte într-o altă clădire ce aparţine aceleiaşi parohii, Sfânta Treime, ,,îi acuză pe preoţii Aurel Colceriu şi Aurelian Reit că au dat mai mulţi oameni afară din case, ca să şi le treacă pe numele lor”. Deşi cei doi afirmă că intenţionează să deschidă un cămin de ocrotire socială, ,,în clădirea în care locuieşte preotul Colceriu a apărut din senin un SRL, care nu ştiu cu ce se ocupă. În plus, toţi scheienii ştiu că cei doi preoţi şi-au trecut pe numele lor două case de pe strada Ilie Birt, ce aparţinuseră parohiei”, afirmă enoriaşul, care crede că va fi dat afară din locuinţă pentru că a dezvăluit aceste fapte (71).

Afaceri necurate au loc şi pe meleagurile tulcene. Cântăreţi, paracliseri şi clopotari din mai multe parohii din judeţul Tulcea au vrut să renunţe la muncă lor în cadrul Bisericii, din cauza neprimirii salariului extrem de mic de mai bine de un an de zile. Când au cerut să le fie desfăcute contractele de muncă şi să li se dea carnetele de muncă, au avut parte de o surpriză neplăcută. Preoţii şi protoiereii lor i-au trimis de la unul la altul, pentru a-i face să renunţe, ceea ce unii au şi făcut, încadrându-se în alte locuri de muncă.

Cotidianul România liberă, care prezintă cazul, explică dedesubturile acestuia: ,,Preoţii tulceni susţin că pentru a primi banii de salarii li se impune virarea unor sume foarte mari de bani din donaţii către arhiepiscopie. Cum cele mai multe parohii din satele tulcene sunt sărace, ele nu reuşesc să adune sumele solicitate de şefii lor din Constanţa cu titlul de donaţie şi, din acest motiv, nu primesc cu lunile fondurile bugetare alocate de guvern pentru plata salariilor angajaţilor parohiilor” (72).

Un alt gen de afacere bănoasă este închirierea de spaţii care aparţin lăcaşurilor de cult unor firme cu diferite profile. Ca urmare, în curtea bisericilor poţi întâlni lucruri neaşteptate. Cu binecuvântarea Episcopului Calinic al Argeşului şi Muscelului, parohul Bisericii Mavrodolu din judeţul Argeş a închiriat cancelaria preoţească unei firme de înmatriculări auto, iar preotul Bisericii Sfântul Ilie din Piteşti a închiriat spaţiul destinat unei biblioteci a lăcaşului de cult unei firme care organizează cursuri de calculatoare, percepând o chirie de 200 de euro pe lună (73).

Nu mai insistăm asupra subiectului, există nenumărate cazuri, care pot fi prezentate nu într-un singur articol, ci în mai multe, de genul: preot prins în flagrant dând mită poliţistului pentru a-i face pierdute dosarele penale (74), preoţi acuzaţi de fals, uz de fals şi fals în înscrisuri oficiale (75), pictarea unor persoane cu dare de mână în lăcaşurile de cult în schimbul unor sume mari de bani (76), plecarea preoţilor la muncă în străinătate (77) (din nefericire, în unele cazuri, în parohiile respective nu se slujeşte pe perioada în care preotul este plecat), escrocarea credincioşilor cu diferite sume de bani (78) etc.

Sofia Petcu

Articol apărut în ,,Catacombele Ortodoxiei”, nr. 37/septembrie-octombrie 2007