Iunie 2007. Ierarhii au transformat

Biserica Ortodoxă Română într-o … peşteră de tâlhari ! (II)

,,Interacţiunea ierarhilor cu politicul este de-a dreptul perversă”, comenta un jurnalist

După revoluţia din decembrie 1989, relaţia ,,silită” a oamenilor Bisericii cu autorităţile comuniste s-a transformat într-o relaţie de afaceri şi interese de ambele părţi. Politicienii participă la slujbe, unde adoptă un comportament plin de evlavie, sunt pomeniţi de ierarhi în predicile rostite la diverse evenimente festive, tipăresc iconiţe cu siglele partidelor lor pe revers şi, în general, profită de încrederea oamenilor în Biserică pentru a acumula capital electoral. În schimb, ei donează sume mari de bani Bisericii şi abuzează de puterea politică pe care o deţin pentru a face favoruri însemnate ierarhilor.

De pildă, Mitropolitul Daniil al Moldovei şi Bucovinei a colaborat pe rând cu toţi cei care s-au succedat la putere, numele său apărând chiar în stenogramele Partidului Social Democrat. Iată ce spune despre el senatorul ieşean Ion Solcanu, într-un schimb de replici cu premierul Adrian Năstase:

,,Aş vrea să subliniez rolul foarte mare al Bisericii în referendum. Ne-a ajutat. Cel puţin la Iaşi, ce au făcut Mitropolitul Daniil şi Patriarhul Greciei în timpul slujbei, în faţa a zeci şi zeci de mii de oameni, este impresionant. Iar ieri am avut o sfinţire de biserică de o oră şi jumătate cu domnul preşedinte Valer Dorneanu, iarăşi, mitropolitul a făcut un apel. S-a comportat extraordinar şi cred că este bine să găsiţi dvs. timpul potrivit să le mulţumiţi individual (n.r.: adică premierul Adrian Năstase)” (28). De asemenea, anul trecut, mitropolitul Daniil a găsit de cuviinţă să afirme că preşedintele Traian Băsescu este ,,întâiul pelerin al ţării” ...

Drept răsplată, el, dar şi alţi ierarhi grabnic lăudători de politicieni, au primit sume mari de bani, ca şi proprietăţi valoroase, uneori în mod ilegal. Mitropolitul Moldovei a primit imobile în staţiunea Durău şi alte zone, Arhiepiscopia Tomisului vii şi livezi în condiţii dubioase, Arhiepiscopia Târgoviştei a primit, în mod ilegal, 30 hectare de pădure în zona turistică Moroieni, judeţul Dâmboviţa, printr-un transfer ilegal de terenuri din zona Târgoviştei, iar Mânăstirea Nucet, tot ilegal, a primit 1 miliard de lei sponsorizare de la Romsilva, în campania electorală, prin intermediul unui deputat PSD, originar din Nucet (29).

Un alt ierarh implicat în tot felul de afaceri cu puterea politică este Arhiepiscopul Pimen al Sucevei şi Rădăuţilor, care, atunci când cei aflaţi la putere aprobau retrocedarea fondului forestier, îi ridica în slăvi, iar când lucrurile erau tergiversate sau chiar anulate, se exprima extrem de urât la adresa lor. Adrian Năstase a fost, pe rând, ,,mare ctitor şi ocrotitor al mânăstirilor” şi un personaj ,,arogant şi foarte dispreţuitor”, în vreme ce un alt politician a fost catalogat de-a dreptul ,,diavol” (30).

Un politician favorit al ierarhilor este Gigi Becali. În schimbul sumelor însemnate de bani pe care acesta le donează bisericilor şi mânăstirilor, el este congratulat cu cuvinte precum: ,,omul providenţial” (31); ,,sosirea lui Gigi Becali cu elicopterul înseamnă coborârea omului lui Dumnezeu aici, la Arbore” (32, arhiepiscopul Pimen); ,,la fel ca Marele Mucenic Sfântul Gheorghe, domnul George Becali a biruit şi a învins” (33, arhiepiscopul Teodosie) etc. De altfel, ultimul a pus corul bisericesc să cânte în cinstea omului politic pentru suma de 2 miliarde de lei (34) !

În plus, Becali a primit Crucea Sfântului Andrei şi Crucea Andrei Şaguna, cea mai înaltă distincţie pentru laici a eparhiei transilvănene, pentru suma de 1 milion de euro (35). Şi acestea sunt doar câteva dintre cele mai recente şi cunoscute exemple ale relaţiilor dintre ierarhi şi politicieni.

Din prieteşugul cu lumea politică, ierarhii români au învăţat cum să lupte pentru putere ...

Prieteşugul îndelungat cu politicienii de ieri şi de azi a dat naştere la noi obiceiuri în rândul ierarhilor. Precum aluatul în covată, acestea au crescut, au dospit şi încep să devină manifeste cu surle şi trâmbiţe în biata societate românească. Asistăm astăzi la izbucniri ale ierarhilor în mass-media pe orice fel de motive, de la revendicări de imobile şi terenuri la pretenţii la scaune episcopale şi mitropolitane, şi aproape deloc pentru temeiuri duhovniceşti, spre apărarea moralei şi eticii societăţii, ce să mai vorbim despre păstorirea duhovnicească a credincioşilor sau apărarea dreptei credinţe (n.r.: pe credincioşii lor i-au lăsat în păstorirea Uniunii Europene, a cărei ideologie o studiază intens preoţii BOR, pentru a o putea propovădui pe larg oamenilor, iar apărarea dreptei credinţe au lăsat-o în seama ,,extremiştilor”, ,,retrograzilor” şi ,,fanaticilor”, care nu vor să se alinieze la mişcarea ecumenistă. Căci, într-adevăr, lor ce le-a mai rămas de apărat, după toate documentele ecumeniste pe care le-au semnat ?).

Mentalitatea de tip nou a ierarhilor este extrem de bine pusă în evidenţă cu ocazia alegerilor de episcopi, mitropoliţi etc. Aceasta nu mai are nici o legătură cu atitudinea pe care o aveau odinioară păstorii ortodocşi, care se considerau nevrednici de cinstea şi demnitatea la care îi chema Dumnezeu: ei se îmbulzesc la funcţii şi ranguri, nemaiaşteptând să fie rânduiţi de Dumnezeu, iar ,,împărţeala” se face între grupuri şi tabere, între care se duc adevărate lupte.

Un caz recent şi destul de tulburător a fost cel al alegerilor pentru Mitropolia Ardealului, care s-a soldat cu înfiinţarea unei noi mitropolii, a Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului (?). Cunoscând că noul mitropolit al Ardealului va influenţa alegerile pentru scaunul de patriarh al României, ,,s-a declanşat în Biserica Ortodoxă Română o luptă fără precedent” (36). Tabăra care a pierdut alegerile nu s-a resemnat cu înfrângerea suferită, ci a răsturnat situaţia în mod spectaculos şi cu totul neduhovnicesc.

,,Nemulţumit de alegerea P.S. Laurenţiu ca mitropolit al Ardealului, Î.P.S. Bartolomeu a obligat sinodul să înfiinţeze o nouă mitropolie, cu sediul la Cluj” (37), astfel că Arhiepiscopul Bartolomeu al Vadului, Feleacului şi Clujului a devenit, ,,forţând nepermis”, mitropolitul Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului. Ziarele au consemnat faptul că Bartolomeu Anania a ameninţat cu ,,dizolvarea Adunării Naţionale Bisericeşti” (38) şi că Mitropolia Ardealului a fost ,,ruptă în două de luptele interne” din Biserică (39).

Permiţându-se ruperea mitropoliei, despre care mass-media nota că este ,,una din formele smintite ale luptei pentru putere din sânul BOR” (40), în afara aspectelor canonice şi duhovniceşti, s-a creat un precedent periculos, de care au încercat şi încearcă încă să profite mai multe arhiepiscopii, dintre care unele au fost desfiinţate pe vremea comuniştilor. Printre arhiepiscopiile ale căror ierarhi doresc să fie înălţate la rangul de mitropolii se numără: Arhiepiscopia Tomisului (lucru cerut încă din 2001 de întâistătătorul ei), Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor etc (41).

În aceste lupte au fost atraşi, de asemenea, preoţii şi credincioşii de rând care s-au alăturat taberelor ierarhiei, de bunăvoie sau siliţi de împrejurări. Astfel, ,,în zona Beiuşului s-a dus o politică de intimidare a preoţilor de către vicarul episcopiei, care i-a obligat să semneze şi să adere la înfiinţarea noii mitropolii”, clericii fiind ameninţaţi cu … caterisirea dacă nu semnează ! (42)

Un alt obicei preluat de ierarhi de la clasa politică este schimbarea oamenilor din posturile aflate în preajma scaunelor episcopale, arhiepiscopale şi mitropolitane, odată cu întâistătătorul lor. De exemplu, noul episcop al Oradei, Sofronie Drincec, a schimbat deja patru protopopi, iar al cincilea îşi aşteaptă rândul, ceea ce l-a determinat pe un analist cunoscător al vieţii ecleziastice româneşti, Dan Ciachir, să scrie cu mâhnire: ,,Ierarhii tineri instalaţi în ultima perioadă nu vor să audă de continuitate. Ei se simt nişte premieri care vin la putere cu propriul guvern” (43).

Abuzurile ierarhilor români depăşesc însă cu mult planul material, ca şi pe cel politic

Cele expuse până aici au fost abuzuri născute, în principal, din dorinţa de preamărire şi slavă deşartă, bunăstare materială şi putere financiară, ca şi din relaţia cu lumea politică. Ultima, care este o relaţie în care atât ierarhii, cât şi politicienii se folosesc de bunăvoie de cele dumnezeieşti pentru interesele proprii, deja aduce atingere Bisericii lui Hristos. Însă mult mai cumplite sunt abuzurile născute din folosirea puterii duhovniceşti pe care ierarhii o au asupra clerului şi indirect asupra credincioşilor.

O primă categorie de abuzuri este reprezentată de traficarea parohiilor şi diferitelor funcţii bisericeşti în avantajul rudelor şi prietenilor sau pentru bani. De exemplu, după ce vreme de 25 de ani a slujit ca al doilea preot în localitatea Nefliu, comuna Măgurele, judeţul Ilfov, preotul Mihai Niţă a pierdut postul la moartea preotului principal, deşi acesta îşi exprimase în scris dorinţa ca colegul său să-i păstorească în continuare pe credincioşi. În urma unui concurs desfăşurat în secret, postul a revenit unui proaspăt absolvent, hirotonit în 2006, deşi credincioşii trimiseseră un memoriu la arhiepiscopie pentru păstrarea preotului.

Secretarul consiliului parohial, Mihai Enache, afirma cu amărăciune: ,,Nimeni nu a ştiut de organizarea acestui concurs şi cum s-a pregătit acest dosar de numire, peste voinţa enoriaşilor. (…) Noi ştim că preotul Mihai Niţă, fiul adoptiv al parohiei noastre, şi-a pierdut dreptul de a ocupa acest post deoarece a refuzat să fie părtaş la acţiuni specifice fenomenului de simonie” (44).

Preotul Constantin Maftei, arestat de securitate şi expulzat din ţară în anul 1978, oferă amănunte despre mafia posturilor: ,,Majoritatea preoţilor care au ocupat posturi la parohii din centrul capitalei sau la biserici importante ale Bucureştilor, înainte de 1989, au fost informatori ai securităţii. După 1990, dacă un preot valoros a dorit să ocupe un post într-o parohie din Bucureşti, el a fost nevoit să negocieze cu episcopul locului sau cu alţi samsari apropiaţi ai acestuia, să achite sume care au ajuns la nivelul zecilor de mii de euro, în anul 2000. Astăzi se plătesc preţuri de 40-50.000 de euro pentru un post în capitală” (45).

În 2005, Departamentul Naţional Anticorupţie (DNA) a iniţiat o anchetă amplă la Episcopia Romanului, după primirea de amănunte despre hirotonii, numiri şi transferuri de preoţi pe diferite posturi pentru ,,sume de 5-7.000 de euro” (46). Un alt preot dădea detalii despre fenomen: ,,Dacă nu îl cunoşti pe episcop (n.r.: episcopul locului, cel care face numirea) şi nu poţi să intervii direct la el, trebuie să te ajute consilierii … La mâna consilierilor eparhiali, sumele care s-ar practica sunt în jur de 3-5.000 de euro pentru o parohie nu prea înstărită. Dacă biserica este într-un oraş mare, ele pot sări până la 15.000 de euro”.

Aspectul cel mai şocant dezvăluit de acelaşi cleric este că sistemul corupt al ierarhiei bisericeşti funcţionează ca o mafie în sensul cel mai propriu al cuvântului: ,,Într-o parohie bună, un preot îşi scoate banii în maximum doi ani. Dacă a dat şpagă, este lăsat în pace câţiva ani, ca să facă banii la loc” (47).

Astfel de abuzuri îndepărtează oamenii de Biserica lui Hristos ...

În 2005, locatarii blocurilor dintr-un cartier ieşean erau în conflict cu feţele bisericeşti, împotrivindu-se ridicării unei capele între blocuri. ,,Mulţi locatari susţin că toată ,,zbaterea” pentru biserica de pe Aleea Rozelor este, în fapt, o manevră pentru ca fiul protopopului să aibă parohie în Iaşi. «Este aranjat deja totul. Popii s-au dus cu geanta de bani la primărie şi au aranjat (n.r.: primăria să dea avizele necesare construcţiei). Acum e doar circul pentru noi, păcăliţii. Preoţii şi manevrele lor scârboase îndepărtează credincioşii de biserică», spune amărât unul dintre locatari” (48).

Transferurile, manevrele sau intervenţiile prin cunoscuţi sau prin oferirea unor sume însemnate de bani generează o reacţie în lanţ de nedreptăţi şi umilinţe la care sunt supuşi atât preoţii, cât şi credincioşii, unii dintre clerici fiind îndepărtaţi din parohiile lor, alungaţi, chiar caterisiţi atunci când îndrăznesc să se opună.

Un astfel de caz este cel al preotului Mihai Heroiu din parohia Dobreşti, judeţul Argeş. Devenind ,,indezirabil”, în 2001, după o viaţă în slujba Bisericii, a fost ,,pensionat împotriva voinţei sale”. Deşi în 2004, episcopul Argeşului şi Muscelului ,,a recunoscut că s-a greşit” în cazul său, lucrurile nu s-au îndreptat, ci s-au înrăutăţit datorită uneltirilor unui inspector eparhial (49). Dacă nu i se face dreptate, preotul a ameninţat ,,cu dezvăluiri incendiare despre câtă minciună, viclenie, nedreptăţi şi corupţie există în Biserică, începând de la admiterea în seminar şi facultate şi până la ocuparea parohiilor”.

Alţi preoţi aflaţi în situaţii financiare dificile, dar care nu au ,,pile şi relaţii”, nu capătă parohii, ducându-şi cu greu zilele în mizerie. În Episcopia Aradului, un preot trăieşte cu familia din ajutorul social de handicap al fiului, căci dosarul depus pentru a primi parohie a rămas ani de zile nesoluţionat, în timp ce parohiile sunt ocupate de ,,preoţi încă elevi la seminariile teologice” sau sunt ţinute vacante (50).

Un alt preot nu are salariu de 6 ani de zile, deşi are 24 de ani de preoţie şi 4 copii. Ca urmare a insistenţelor, poziţiei sale mai demne şi a dezvăluirilor făcute în presă în mai multe rânduri, ,,a fost ameninţat cu moartea” şi ulterior caterisit de Episcopia Maramureşului şi Sătmarului. Situaţia plină de nedreptăţi şi ilegalităţi nu este de mirare într-o episcopie, al cărei întâistătător declara: ,,Vă rog să transmiteţi, domnule inspector, domnului Nicolae Ceauşescu că noi preoţii ţinem cuvântul domniei sale şi al statului ca şi cuvântul Sfintei Scripturi” …

Iată ce scrie acest din urmă preot într-o scrisoare deschisă, adresată episcopului său: ,,Nu aveţi dreptul să treceţi peste preoţi şi peste familiile lor ca peste nişte cadavre pentru faptul că aveţi puterea. (…) M-am umilit să-mi cer transferul, din biserica al cărei ctitor sunt, la una din cele 12 parohii unde am avut cereri şi nu aţi dat nici un răspuns. În 4 iulie 2006, sătul de nedreptăţile pe care le-am suferit, mi-am cerut ieşirea din eparhie, fiind dorit în alte părţi şi nu am primit nici un răspuns. Prin toată atitudinea şi comportamentul pe care l-aţi adoptat în acest caz, nu aţi apărat Biserica şi interesele ei, ci corupţia şi degradarea continuă a acestei instituţii, pierderea credibilităţii Bisericii în faţa credincioşilor” (51).

Nedreptăţile şi ilegalităţile ierarhilor declanşează uneori conflicte grave între preot şi ierarh, sau între credincioşi şi ierarh, până la adevărate războaie. În Moisei, judeţul Maramureş, decizia de transferare a preotului-stareţ al mânăstirii din Moisei i-a determinat pe credincioşi să protesteze. Circa 9.000 de enoriaşi au încuiat biserica, ameninţând chiar cu ,,trecerea în masă la cultul greco-catolic” dacă preotul nu rămâne în sat. În cele din urmă ierarhia a cedat, acceptând cererile sătenilor (52).

Acestea nu sunt nişte excepţii, cazuri similare având loc în diferite zone ale ţării, însă nu întotdeauna preoţii şi credincioşii au dreptate. La Găineşti, în Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor, creştinii s-au răsculat împotriva unui preot impus; la Hidişelu de Sus, judeţul Bihor, un preot caterisit, susţinut de enoriaşi, nu vrea să plece şi a declarat parohia ,,independentă” de Biserica Ortodoxă Română; în protopopiatul Făgăraş, au avut loc alegeri trucate în favoarea nepotului unui consilier (53), în vreme ce unii preoţi ,,au fost maziliţi pentru că aveau dreptate” (54).

O altă situaţie este cea din Arhiepiscopia Tomisului: ,,Preoţii şi parohii sunt schimbaţi după cum cer interesele echipei manageriale conduse de înalt prea sfinţitul. ,,Mişcările de trupe” au generat adevărate războaie în satele din judeţ, unde o parte a locuitorilor îl doresc pe vechiul preot înapoi, iar restul pe noua faţă bisericească. Punctul culminant a fost atins acum vreo patru ani, atunci când Î.P.S. Teodosie a fost pur şi simplu blocat în biserică de mulţimea furioasă şi a fost nevoie de intervenţia trupelor DIAS pentru ca înalt prea sfinţitul să nu iasă «şifonat»” (55).

În 2005, Realitatea românească descria astfel această realitate dureroasă: ,,Nu de puţine ori, locuitorii unui sat se trezesc că preotul care le-a slujit mulţi ani este înlocuit de un altul. Nu de puţine ori credincioşii recurg la revolte pentru a-şi păstra duhovnicul. Iar cel care îşi doreşte o parohie merge până acolo încât nu se dă în lături de la nimic pentru a dezbina o comunitate, numai să-şi atingă scopul. Sunt deja cunoscute meciurile de box între preoţii care nu mai au loc în aceeaşi parohie” (56).

Corupţie în facultăţile de teologie

O altă categorie de abuzuri este cea a nedreptăţilor şi ilegalităţilor care au loc în facultăţile de teologie, de la examenele de admitere în facultate până la diploma de licenţă. Astfel, mass-media românească a adus în atenţia opiniei publice cazuri de examene de admitare cumpărate, examene din timpul facultăţii cumpărate, chiar şi diplome de licenţă acordate în schimbul unor sume de bani, în facultăţi unde se formează cei care vor păstori poporul român şi vor fi modele de cinste, corectitudine şi seriozitate.

De exemplu, presa a relatat pe larg faptul că, în toamna anului 1997, decanul de atunci al facultăţii, P.S. Teodosie Snagoveanul (astăzi arhiepiscop al Tomisului), ,,a patronat fraudarea admiterii la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Bucureşti (8-10.000 USD locul de student cu teza măsluită)” (57).

Lucrurile nu sunt mult diferite la Facultatea de Teologie din Sibiu, căci ,,meseria de preot-profesor se transmite din tată în fiu la Universitatea ,,Lucian Blaga” din Sibiu. De la decan până la episcopul Laurenţiu Streza (n.r.: actualul mitropolit al Ardealului), cinci cadre didactice ţin sub sutană, la facultate, fii, nepoţi sau gineri”.

Astfel, Laurenţiu Streza este profesor de liturgică la facultate, avându-l alături pe fiul său, Ciprian Streza, lector universitar, căruia i-a fost şi conducător de doctorat. Apoi, fiicele sale, Iuliana şi Olivia, sunt angajate ale universităţii, prima lucrând la biblioteca facultăţii de teologie, iar cealaltă la departamentul de pregătire continuă a cadrelor didactice din universitate. Întrebat cu privire la rudele angajate în cadrul universităţii, actualul mitropolit a răspuns: ,,Vă rog să nu-mi publicaţi numele în acest articol … Eu vă spun, e mai bine pentru liniştea dumneavoastră sufletească”.

Un alt caz este cel al profesorului Ilie Moldovan, al cărui fiu, Sebastian, este subalternul său direct, lector la catedra de morală. De asemenea, tatăl l-a îndrumat pe fiu la scrierea lucrării de doctorat. Cunoscător ,,fin” al problemelor de morală, fiul afirmă cu seninătate esenţa situaţiei existente: ,,Este o problemă etică, pentru că automat intervine subiectivitatea. Dar asta a fost tradiţia în rândul preoţilor” (58).

Cea mai recentă situaţie de acest gen a apărut anul acesta şi este legată de numele actualului decan al Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Bucureşti, preotul Nicolae Necula. La examenul de licenţă din 29 iunie a.c., s-a prezentat şi fiul acestuia Cristian Necula, care a ieşit din sală după numai o oră şi, cu ajutorul prodecanului facultăţii, Vasile Răducă, şi al secretarului-şef, Ion Lazăr, şi-a rescris teza.

Contactaţi de Evenimentul zilei, cei implicaţi au refuzat să comenteze, negând acuzaţiile, iar Vasile Răducă a declarat: ,,Nu a fost nimic. Nu sunt birou de informaţii, nu am ce să vă spun”. Acelaşi cotidian scrie că decanul ,,a refuzat să-şi dea demisia, pe motiv că mandatul său se încheie în octombrie şi nu mai are de gând să candideze” (59), afirmând aceasta într-o sfidare absolută a celui mai elementar bun simţ !

Tragic este că existenţa acestei corupţii şi perpetuarea ei – pe fundamentul unei lipse totale de ruşine, bun simţ, fără a mai adăuga conduita morală şi etică elevată care se presupune că trebuie să o aibă un păstor al Bisericii – le vorbeşte absolvenţilor acestor facultăţi despre starea actuală de lucruri din sânul Patriarhiei Române, la care ei vor fi nevoiţi, cât de curând, să se conformeze, dacă vor să trăiască în acest mediu. Ceea ce înseamnă că, dacă vor consimţi să intre în tagma preoţilor, vor pune în aplicare aceleaşi metode, pile şi relaţii pentru obţinerea unei parohii şi, mai târziu, pentru promovarea odraslelor lor. Cugetând pe marginea acestei situaţii fără ieşire, unul din absolvenţii facultăţii de teologie a afirmat: ,,Important este ca după terminarea cursurilor Facultăţii de Teologie din Bucureşti să-ţi păstrezi credinţa în Dumnezeu” ...

Prin urmare, se poate vorbi de o tradiţie în rândul familiilor de preoţi, dar de aici şi până la măsluirea examenelor de admitere, licenţă şi doctorat, distanţa este colosală. În plus, dacă, într-adevăr, Dumnezeu binecuvântează o familie, ca ea să dea Bisericii slujitori ai sfântului altar, pentru ce este nevoie de falsuri în acte şi intervenţii lumeşti ?

Sofia Petcu

Articol apărut în ,,Catacombele Ortodoxiei”, nr. 36/iulie-august 2007