‘Insule’ de islamism în lumea creştină (III)

Legea islamică şi introducerea ei în societatea occidentală

Creşterea numărului de imigranţi, formarea de comunităţi stabile, cu o identitate bine definită – adevărate enclave sau zone ‘paralele’ în care sunt respectate obiceiurile şi tradiţiile religioase proprii – conduc treptat la înfiriparea moralei musulmane şi a legii sharia în societatea occidentală.

Legea sharia, care înseamnă în limba arabă ,,calea cea bună”, este un ansamblu de legi şi reguli bazate pe învăţăturile Coranului şi tradiţiile profetului Mohamed Hadith şi Sunna, ce guvernează viaţa musulmanilor. Ea stabileşte îndatoririle religioase, ca şi pe cele laice (politică, guvernare, comerţ, finanţe, probleme familiale) ale credincioşilor, şi pedepsele date pentru încălcarea acestora. Potrivit credinţei musulmane, această lege este o expresie a voinţei lui Dumnezeu, deşi ea nu se aplică invariabil, ci în urma interpretării sale de către conducătorii religioşi islamici care au studiat-o.

Ea se aplică asemenea unui cod de legi laic: pentru a rezolva un caz, judecătorul consultă Coranul, apoi învăţăturile lui Mohamed. Dacă nu găseşte un model de rezolvare, dă un verdict ţinând cont de precedentele stabilite de juriştii islamici. Dacă este un caz cu totul nou, îl rezolvă prin analogie cu cel mai apropiat caz cunoscut.

Legea sharia este în vigoare în multe ţări musulmane din lume, printre care Arabia Saudită, Iran, Libia şi Sudan. Constituţia Egiptului defineşte sharia ca sursă a legislaţiei sale. Alte ţări musulmane au coduri de legi seculare care funcţionează în paralel cu sharia, însă în general subordonate ei.

Pe măsură ce comunităţile de imigranţi îşi măresc dimensiunile, musulmanii încep să pretindă ca problemele şi conflictele dintre ei să fie judecate potrivit legii islamice. Considerând că acceptarea acesteia ar conduce la reducerea tensiunilor din societatea occidentală, unele state sau provincii au permis treptat aplicarea ei.

Spre exemplu, în 2005, provincia canadiană Ontario a deschis drumul către acest tip de justiţie. Fostul procuror general al provinciei, Marion Boyd, a propus înfiinţarea de tribunale sharia pentru rezolvarea disputelor civile şi conjugale, unul dintre argumente fiind existenţa în Ontario a unor tribunale romano-catolice şi evreieşti de arbitrare a disputelor. Opozanţii au afirmat că înfiinţarea de tribunale islamice ar putea duce la discriminarea femeilor musulmane, din pricina poziţiei femeii în societatea islamică, şi, în septembrie 2005, au organizat marşuri de protest în 11 oraşe din Canada şi Europa.

La începutul lunii iunie 2005, Parlamentul provinciei canadiene Quebec a adoptat în unanimitate o moţiune care se opune ,,implantării tribunalelor numite islamice în Quebec şi în Canada”. Deputata liberală Fatima Houda-Pepin, de origine marocană, care a introdus moţiunea, declara: ,,A cere aplicarea legii sharia în Canada este o veritabilă lovitură de forţă care ţinteşte slăbirea uneia dintre pietrele de temelie ale democraţiei noastre, sistemul nostru de justiţie”. Pe de altă parte, arhiepiscopul romano-catolic de Koln, Joachim Meisner, avertiza cu privire la unele zone din Germania ,,unde legea sharia se răspândeşte cu repeziciune”.

Treptat au început să apară şi în Marea Britanie tribunale sharia, numite Consilii Islamice Sharia. Primul astfel de tribunal a fost înfiinţat în 1982 la Birmingham, iar astăzi ar funcţiona 10 astfel de curţi, dintre care 3 la Londra. În plus, anumite prevederi ale legii islamice au fost deja încorporate în sistemul legal britanic, de exemplu în domeniile economic sau alimentar. În domeniul alimentar, legea britanică permite ca, în anumite cazuri, animalele să fie omorâte potrivit practicilor evreieşti şi islamice. De asemenea, Trezoreria britanică a aprobat produse financiare care să respecte legea islamică, cum ar fi tipuri de ipotecă şi de investiţii. Legea islamică interzice dobânda pe motiv că ea reprezintă bani câştigaţi pe nedrept. Aceste produse financiare sunt considerate ca răspunzând necesităţilor vieţii moderne într-un mod care respectă prevederile religioase.

Potrivit unei legi ce datează din anii ’1850, tribunalele islamice au un anumit caracter oficial. În plus, în 1996, a fost votat Actul de Arbitraj, care conţine o clauză ce permite ca deciziile tribunalelor să fie obligatorii pentru oamenii care au fost de acord să se supună judecăţii lor.

Şeicul Faiz-ul-Aqtab Siddiqi, avocat şi conducătorul Comitetului de acţiune musulmană, a afirmat că Actul de Arbitraj din 1996 permite ca deciziile tribunalului de arbitrare musulman să fie întărite de tribunale districtuale sau superioare. ,,Actul permite ca disputele să fie rezolvate folosind tribunale alternative. Această metodă este numită decizia alternativă a disputei, fiindcă pentru musulmani asta reprezintă tribunalele sharia”.

Tribunalele funcţionează ,,în cadrul legal al Angliei şi Ţării Galilor”. La dezbateri trebuie să fie prezenţi cel puţin 2 membri, un învăţat al legii sacre islamice şi un avocat cu drept de practică în Anglia şi Ţara Galilor. De multe ori, musulmanii preferă să se adreseze direct acestor tribunale, ocolind autorităţile juridice britanice, deoarece tribunalele sharia respectă tradiţia religioasă şi modul lor de viaţă.

Şeicul Siddiqi afirmă că se aşteaptă ca aceste tribunale să se ocupe de un număr mai mare de cazuri criminale ,,mici” în viitorul apropiat, fiindcă tot mai mulţi clienţi vin la ei cu astfel de situaţii. ,,Tot ceea ce facem este reglarea problemelor comunităţii în aceste cazuri”. Tribunalele sharia au început să activeze în august 2007 şi au abordat peste 100 de cazuri, printre care divorţuri, moşteniri, ca şi 6 cazuri de violenţă în familie, ce constituie în mod normal o procedură criminală potrivit legii britanice.

De altfel, s-a remarcat faptul că tribunalele islamice încep să se implice pe nesimţite în rezolvarea altor tipuri de cazuri criminale. În februarie 2008, a fost dezvăluit un caz în care câţiva tineri somalezi au fost arestaţi de poliţia britanică sub bănuiala că au înjunghiat un adolescent somalez. Familia victimei a declarat poliţiştilor că problema va fi judecată în afara tribunalului, iar suspecţii au fost eliberaţi pe cauţiune. A fost întrunit un tribunal sharia, iar bătrânii au poruncit ca agresorii să despăgubească familia victimei.

Londra sau Londonistan ?

Pe blogul ei de la Spectator, Melanie Philips – autoarea cărţii ,,Londonistan”, care examinează incursiunile islamice violente în societatea britanică cu sprijinul guvernului şi tribunalelor britanice – arată că deciziile tribunalelor sharia au fost mereu executorii, potrivit Actului de Arbitraj. Însă, acest lucru nu ,,risipeşte îngrijorarea serioasă cu privire la răspândirea legii sharia şi scopul acestor tribunale. (…) Problema esenţială este că legea sharia nu este compatibilă cu legea britanică sau cu principiile egalităţii şi drepturilor omului din aceasta. Consecinţa … este că Marea Britanie permite dezvoltarea unui sistem legal paralel în ţară, distrugând astfel principiul fundamental al societăţii noastre - o lege valabilă pentru toţi. Acesta este modul în care o societate se scindează - şi apoi se prăbuşeşte”.

La rândul său, Patrick Sookhdeo, directorul Institutului pentru studiul islamismului şi creştinismului, scria în cartea sa ,,Islamul în Marea Britanie”: ,,Tribunalele sharia funcţionează acum în majoritatea oraşelor mari, cu diferite grupuri etnice şi sectare administrând propriile tribunale care satisfac nevoile lor specifice, potrivit tradiţiilor lor”.

Răspândirea tribunalelor sharia şi importanţa crescândă a acestora printre musulmani stârnesc nenumărate controverse în societatea britanică. Sunt scrise articole pro şi contra, personalităţile publice îşi exprimă opiniile, adeseori acest fapt conducând mai degrabă la accentuarea tensiunilor şi radicalizarea punctelor de vedere.

Din acest punct de vedere, prima parte a anului 2008 a constituit o perioadă extrem de frământată. Anul a debutat cu declaraţiile radicale ale conducătorului Bisericii Anglicane, Arhiepiscopul Rowan Williams de Canterbury, un apologet al religiei unice, cu o viziune extrem de modernistă şi seculară asupra creştinismului. El este un susţinător fervent al modificării perspectivei creştine asupra sodomiei şi hirotoniei femeilor. De asemenea, Rowan Williams este puternic implicat, alături de Papa Benedict al XVI-lea şi alţi conducători creştini, în dialogul interreligios cu musulmanii.

Arhiepiscopul anglican de Canterbury, Rowan Williams

În februarie 2008, într-un interviu acordat postului BBC şi apoi într-un discurs adresat avocaţilor la Curtea Regală de Justiţie, arhiepiscopul anglican a afirmat deschis că pare ,,de neevitat” ca ,,anumite forme ale legii sharia să fie introduse astăzi în Marea Britanie”. El a cerut ca legea britanică şi cea islamică să capete un statut legal egal, pentru ca oamenii să poată alege care dintre ele să le guverneze vieţile.

În discursul său, arhiepiscopul Williams a spus că ,,trebuie să ne gândim un pic mai dur la rolul şi domnia legii într-o societate pluralistă cu identităţi suprapuse parţial” şi a susţinut de-a dreptul că ,,noţiunea unui singur sistem de legi care se aplică egal tuturor cetăţenilor – principiu fondator al democraţiilor apusene – este o concept periculos în societăţile moderne multiculturale” ...

Declaraţiile sale au declanşat o adevărată furtună, atât printre clerici, cât şi printre laici. Episcopul Michael Nazir-Ali de Rochester a afirmat: ,,Legea britanică îşi are rădăcinile în tradiţia iudeo-creştină şi, în particular, noţiunile noastre de libertăţi umane derivă din acea tradiţie. Personal, cred că ar fi pur şi simplu imposibil să se introducă o tradiţie ca sharia în acest ansamblu, fără a-i afecta fundamental integritatea”.

La rândul lor, oficialii britanici au criticat vehement ideile arhiepiscopului anglican. Exprimând poziţia multor parlamentari, secretarul pentru cultură Andy Burham a spus: ,,Sistemul legal britanic trebuie să se aplice tuturor în mod egal. Nu pot fi folosite în paralel două sisteme de legi. După părerea mea, ar fi o formulă pentru haos, haos social. Legea britanică trebuie să se bazeze pe valorile britanice. Dacă oamenii aleg să trăiască în această ţară, ei aleg să se supună acestei legi şi doar acesteia”.

Alistair McBay de la Societatea Seculară Naţională a spus că afirmaţiile lui Rowan Williams ,,subminează direct” conceptul de egalitate a cetăţenilor în faţa legii: ,,Avem şcoli separate, grupuri de cercetaşi separate şi chiar toalete separate pentru musulmani, şi acum arhiepiscopul spune că trebuie să avem legi diferite. Este o nebunie”.

Deputatul conservator David Davies, anglican, a remarcat: ,,Sunt uimit. Arhiepiscopul de Canterbury este un om agreabil, foarte învăţat, însă cu siguranţă a pierdut sensul. El este unul dintre cei mai influenţi prelaţi creştini din lume şi se presupune că trebuie să apere creştinismul. Ceea ce face el este abandonarea propriei sale religii” !

Damian Ilie