IERURGIILE BISERICII (III)

Ce sunt exorcismele ?

Exorcismele sunt rugăciuni sau rânduieli pentru slobozirea omului, naturii, făpturilor şi lucrurilor de sub înrâurirea şi puterea nefastă a diavolului şi duhurilor rele. Această ierurgie are o formă specială, imperativă, de poruncă şi blestem, puterile întunericului fiind certate şi poruncindu-li-se, în numele Atotputernicului Dumnezeu, să se depărteze de făpturi, lucruri sau locuri.

Care este puterea vrăjmaşului asupra omului ?

După ce a căzut din slava în care îl rânduise Dumnezeu şi s-a făcut înger al întunericului, vrăjmaşul a pizmuit fericirea omului aşezat de Dumnezeu în raiul desfătării, darurile primite şi relaţia acestuia cu Făcătorul său. Prin urmare, el a căutat să-i facă rău şi, amăgind-o pe Eva, i-a convins pe primii oameni să încalce porunca dată lor de Dumnezeu.

Călcând porunca dumnezeiască, Adam şi Eva, ca şi toţi urmaşii lor, au căzut în robia vrăjmaşului. Puterea diavolului şi a demonilor săi s-a slobozit şi s-a răspândit pe pământ pretutindeni. Până la venirea Mântuitorului, după moarte toţi oamenii mergeau în iad, în stăpânirea diavolului. Prin răstignirea Sa pe cruce, Mântuitorul ,,a călcat cu moartea pre moarte” şi a deschis raiul cel încuiat pentru greşeala strămoşilor.

Apoi, din cauza firii căzute a omului, care-i pricinuieşte îndepărtarea de harul Sfântului Duh şi aplecarea spre păcat, vrăjmaşul îl poate influenţa pe om. După cum îşi rânduieşte viaţa, omul deschide sau închide porţile sufletului său în faţa uneltirilor vrăjmaşului. Acesta îi strecoară gânduri necurate, îi creează prilejuri favorabile pentru păcat, străduindu-se să-l rupă cu totul de Dumnezeu şi să-l ia în stăpânirea sa. Fără învoirea omului la păcat, diavolul nu are nici o putere asupra acestuia, fiindcă omul, având voinţă liberă, este singurul care îi poate da putere asupra sa şi se poate lăsa prins în mrejele înşelătoare ale îngerului întunericului.

Ce este îndrăcirea ?

Potrivit Sfinţilor Părinţi ai Bisericii, diavolul şi demonii săi se află la originea unor boli. Acţiunea lor se manifestă, de cele mai multe ori, în mod indirect, dar în unele cazuri ia forma directă a posesiunii sau îndrăcirii. În această ultimă situaţie, cu slobozenia lui Dumnezeu, unul sau mai mulţi demoni asediază trupul şi sufletul unui om şi fac din ele sălaşul lor, le pustiesc şi le ruinează sănătatea (Tertulian, Apologeticul, XXXVII, 9), ,,pricinuiesc trupului boli sau alte tulburări grozave, iar sufletului tulburări neaşteptate şi extraordinare, folosind violenţa” (Tertulian, Apologeticul, XXII, 4; Tatian, Cuvânt către elini, 18).

Evangheliştii, Sfinţii Părinţi şi scriitori bisericeşti relatează, în scrierile lor, o mulţime de cazuri asemenea, în care duhurile necurate iau în stăpânire trupul omului. Un astfel de om este purtat de duh pentru a săvârşi necurăţii şi a înspăimânta oamenii; demonul poate vorbi prin gura sa, iar când este uneori slobozit de această năpastă, omul nu îşi aminteşte cuvintele sau faptele sale, şi când i se spune de ele se sperie şi cade în deznădejde.

Care este originea termenului ‘exorcism’ ?

‘Exorcism’ provine din termenul grec εξορχίζω - a pune la jurământ, a jura, din care derivă εξορχίςμος - izgonire de demoni prin jurare; ele au la rădăcină cuvântul ορχος - jurământ. A exorciza înseamnă a jura (afurisi, blestema) un diavol să iasă din zidirea lui Dumnezeu. În vechile molitfelnice româneşti, exorcismele erau numite jurăminte, denumire care se mai păstrează astăzi, pe alocuri, printre credincioşii din Ardeal.

Care este originea exorcismelor ?

Prin întruparea Mântuitorului şi lucrarea Sa pe pământ, diavolul este încătuşat şi supus puterii Duhului lui Dumnezeu, căci scrie Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan: Spre aceasta s-au arătat Fiul lui Dumnezeu, ca să strice lucrurile diavolului (I Ioan 3, 8). Alungarea demonilor de către Hristos este unul dintre semnele mântuirii pe care El ne-o aduce: Iar dacă Eu cu Duhul lui Dumnezeu scot pre demoni, iată, a ajuns la voi Împărăţia lui Dumnezeu (Matei 12, 28).

Mântuitorul a tămăduit mulţi îndrăciţi, în Evanghelii fiind relatate pe larg sau menţionate precis 7 astfel de vindecări: îndrăcitul din Capernaum (Marcu 1, 21-28; Luca 4, 31-37), îndrăcitul (sau îndrăciţii) din ţinutul Gadarenilor (Matei 8, 28-34), copilul lunatic (Matei 17, 14-21), îndrăcitul mut (Matei 9, 32-34; Luca 11, 14-15), îndrăcitul orb şi mut (Matei 12, 22-24), fiica femeii hananeence (Matei 15, 21-28; Marcu 7, 24-30) şi Maria Magdalena (Marcu 16, 9).

Şi răspunzând unul din norod, a zis: Învăţătorule, am adus pre fiul meu la Tine, având duh mut. Şi oriunde îl apucă pre el, îl zdrobeşte, şi face spume, şi scrâşneşte cu dinţii, şi se usucă. Şi am zis ucenicilor Tăi să-l scoată, şi n-au putut. Iar El răspunzând au zis lui: o neam necredincios ! Până când voiu fi cu voi ? Până când voiu suferi pre voi ? Aduceţi-l pre el la mine ! Şi l-au adus pre el la Dânsul. Şi văzându-l pre Dânsul, îndată duhul l-a scuturat pre el, şi căzând la pământ, se tăvălea spumând. Şi au întrebat pre tatăl lui: câtă vreme este de când i s-a făcut lui aceasta ? Iar el a zis: din copilărie; şi de multe ori pre el şi în foc l-a aruncat şi în apă, ca să-l piarză; ci, de poţi ceva, ajută-ne nouă, fiindu-ţi milă de noi ! Iar Iisus i-au zis lui: de poţi crede, toate sunt cu putinţă credinciosului. Şi îndată strigând cu lacrimi tatăl copilului, a grăit: crez, Doamne, ajută-ne credinţei mele ! Iar văzând Iisus că năvăleşte norodul, au poruncit duhului celui necurat, zicând lui: duh mut şi surd, Eu ţie îţi poruncesc: ieşi dintr-însul, şi de acum să nu mai intri în el. Şi strigând, şi mult scuturându-l pre el, a ieşit. Şi s-a făcut ca un mort, încât mulţi ziceau că a murit. Iar Iisus apucându-l pre el de mână, l-au ridicat, şi s-a sculat (Marcu 9, 17-27).

De asemenea, Evangheliile vorbesc la modul general că Domnul a alungat duhurile necurate din oameni: Şi a vindecat pre mulţi, care pătimeau rău de multe feluri de boli şi mulţi draci a gonit; şi nu lăsa să grăiască dracii, că îl ştiau pre el că este Hristos. (…) Şi propovăduia în adunările lor, în toată Galileea, şi dracii scotea (Marcu 1, 34, 39); Iar făcându-se seară, au adus lui pre mulţi îndrăciţi şi au scos duhurile numai cu cuvântul, şi pre toţi bolnavii i-a tămăduit (Matei 8, 16).

Mântuitorul dăruieşte această putere apostolilor şi urmaşilor lor. Mai întâi celor 12: Şi chemând pre cei doisprezece ucenici ai săi, le-a dat lor putere asupra duhurilor celor necurate, ca să le scoată pre ele şi să tămăduiască toată boala şi toată neputinţa (Matei 10, 1), apoi celor 72: Iată dau vouă stăpânire să călcaţi preste şerpi şi preste scorpii şi preste toată puterea vrăjmaşului şi nimic pre voi nu vă va vătăma (Luca 10, 19) şi Bisericii Sale: Şi celor ce vor crede, aceste semne vor urma: întru numele meu draci vor scoate (Marcu 16, 17). Având această putere dumnezeiască, sfinţii apostoli şi urmaşii lor au tămăduit bolnavi şi au alungat duhurile necurate.

Sfinţii Părinţi şi scriitori ai Bisericii vorbesc despre existenţa exorcismelor în vremurile de început ale creştinismului

Practica alungării dracilor este foarte veche în Biserică. Ea era foarte răspândită la începuturile creştinismului şi mulţi scriitori – Origen, Lactanţiu, Sfinţii Teofil al Alexandriei, Chiprian al Cartaginei – vorbesc despre ea. În Contra lui Cels, Origen scrie: ,,Din acest Duh Sfânt, apărut în chip de porumbel, există încă urme la creştini; ei alungă demoni, tămăduiesc o mulţime de boli”. Iar în Apologia a doua în favoarea creştinilor, Sfântul Iustin Filozoful spune: ,,Căci în toată lumea, ca şi în cetatea voastră, se găsesc mulţi îndrăciţi, pe care nu i-a putut vindeca nici unul dintre exorciştii, vrăjitorii şi magicienii voştri, dar pe care mulţi dintre oamenii noştri, dintre creştini, exorcizându-i în numele lui Iisus Hristos, Care a fost răstignit sub Ponţiu Pilat, i-au vindecat şi-i vindecă încă şi acum, nimicind şi alungând demonii care-i ţin în stăpânire pe oameni”.

Iosif Mocanu

Articol apărut în ,,Catacombele Ortodoxiei”, nr. 47/ianuarie-februarie 2009