Război împotriva lui Dumnezeu (I)

Veniţi să stingem toate praznicele lui Dumnezeu de pe pământ

(Psalmi 73, 9)

Asemenea unui mecanism care are nevoie de câteva ingrediente pentru a funcţiona după cum îi este menirea, fără a se arde, ştirbi sau distruge vreuna din piesele sale, societatea umană are nevoie de rânduieli şi norme, care îi reglementează bunul mers şi permit convieţuirea în pace şi armonie a membrilor ei. De-a lungul veacurilor, fiecare civilizaţie a avut bărbaţii ei de seamă care au întocmit coduri de legi specifice; astfel de coduri luau în considerare datinile şi cutumele popoarelor, ca şi moralitatea izvorâtă din religie.

Odată cu apariţia creştinismului, cei convertiţi la credinţa în adevăratul Dumnezeu au înscris în codul de legi al societăţii proaspăt zămislite filozofia şi moralitatea creştină. Cu timpul, acestea au impregnat gândirea, obiceiurile, într-un cuvânt întreaga viaţă a comunităţii, de la aspectele primordiale până la cele mai mici şi, în aparenţă, neînsemnate.

Începutul celui de-al doilea mileniu creştin va aduce însă, încetul cu încetul, noi învăţături şi filozofii care vor pune pe primul plan, în loc de cunoaşterea lui Dumnezeu şi năzuinţa către cele cereşti, câştigurile pământeşti şi supremaţia lumească. Aceste noi ideologii vor fi asemenea unor cari care rod la temelia creştinismului. Mişcări dinlăuntrul şi din afara lui vor primejdui credinţa în adevăratul Dumnezeu: Catolicismul – cu dorinţa sa nestăvilită de stăpânire, Renaşterea – cu întoarcerea ei la filozofiile păgânismului antic, Reforma şi Contrareforma – care au zguduit din temelii Europa creştină, raţionalismul biblic şi celelalte curente izvorâte din el – care vor nega practic revelaţia dumnezeiască, caracterul suprafiresc al Evangheliei şi minunile Mântuitorului, iluminismul, ca şi Revoluţia franceză şi revoluţiile din Europa din preajma anului 1848 – care vor aduce ideea de stat modern, laic, ş.a.m.d..

Ceea ce vreme de un mileniu a fost asemenea unor pârâiaşe care străbăteau întreaga lume, la începutul secolului XX se vor coagula pentru a da naştere unor fluvii, a căror revărsare asupra societăţii creştine va fi din ce în ce mai devastatoare. Acestea vor urmări remodelarea civilizaţiei omeneşti prin schimbarea fundamentelor sale creştine. Vor fi vizate învăţătura dumnezeiască, filozofia, psihologia umană, ca şi instituţiile societăţii creştine, precum familia, sistemul sanitar şi, în final, însuşi codul de legi care guvernează bunul mers al ei. În acest fel, Dumnezeu urma să fie alungat din educaţia, gândirea, însăşi viaţa omului contemporan, iar numele Lui să fie izgonit de pe buzele tuturor.

Unde s-a ajuns astăzi ?

† Întoarcerea la practica păgână a incinerării morţilor

Războiul împotriva creştinismului are loc şi la nivelul obiceiurilor şi cutumelor adânc înrădăcinate în sânul societăţii. Spre exemplu, în Grecia, unde se duce în prezent un război pentru separarea Bisericii de stat, pe 26 septembrie 2008, Consiliul de Stat, cel mai înalt tribunal administrativ, a ratificat votul din 3 martie 2006 al Parlamentului grec care anula interdicţia de incinerare a morţilor.

Biserica Ortodoxă a Greciei s-a opus legii Parlamentului grec cu argumente scripturistice şi patristice, însă guvernul grec a cerut Consiliului de Stat să valideze legea. După ce parlamentarii au votat legea incinerării în 2006, purtătorul de cuvânt Charis Konidaris al Bisericii Ortodoxe a Greciei a spus: ,,Biserica nu se opune şi nu are nici un drept de a se opune incinerării morţilor celor de alte religii sau alte denominaţiuni creştine. Însă pentru ortodocşi, ea recomandă înmormântarea ca singură cale pentru descompunerea trupului uman, potrivit tradiţiilor sale îndelungate”.

Potrivit noii legi, familiile îşi vor putea incinera morţii dacă obţin un permis de la primarul local sau conducătorul comunităţii, în decurs de 60 de ore de la decesul rudei. În Grecia nu există crematorii, tocmai datorită faptului că este o ţară ortodoxă, iar interdicţia de incinerare era codificată în legea civilă naţională. Însă în ultima vreme, tot mai mulţi greci au ales incinerarea, călătorind către Bulgaria, unde există crematorii. Un alt motiv pentru care ei aleg să-şi incinereze rudele în Bulgaria este posibilitatea ca un preot ortodox bulgar să săvârşească o slujbă funerară, deşi rânduielile Bisericii nu îngăduie săvârşirea slujbei de înmormântare pentru cel incinerat.

Practica incinerării ‘asaltează’ astăzi Biserica Ortodoxă, după ce anterior a cucerit teritoriile catolice şi protestante. Astfel, în 1917, codul de legi canonice al Bisericii Romano-Catolice interzicea incinerarea credincioşilor săi (regula 1203:2), ca în 1983 să o permită (regula 1176:3), păstrând o menţionare a preferinţei Bisericii pentru înmormântare. De asemenea, Parlamentul Marii Britanii a aprobat oficial incinerarea în 1902, cu sprijinul Bisericii Angliei, care a argumentat că nu există probleme de natură teologică de vreme ce ,,nici o variaţie în forma de înmormântare nu poate afecta învierea trupului”. În plus, începând din 1910, toate persoanele înmormântate la Westminster Abbey (n.r.: catedrala unde sunt încoronaţi regii Marii Britanii) sunt în prealabil incinerate.

Semnificativ este şi faptul că tot mai mulţi europeni aleg să fie incineraţi, mai ales în ţările cu tradiţie protestantă, după cum arată statisticile Uniunii Europene din 2003: 78% elveţieni, 71% britanici, însă doar 4% bulgari, 7% irlandezi şi 8% italieni.

† Europa încearcă să renunţe la respectarea duminicii

Un alt război se duce împotriva calendarului bisericesc şi a respectării praznicelor rânduite de Biserică. Recent, preşedintele Franţei, Nicolas Sarkozy, a cerut Adunării Naţionale să voteze un proiect de lege care stipulează extinderea muncii duminicale. Decizia a stârnit o dezbatere intensă la nivel naţional, iar pe 15 decembrie 2008, Adunarea episcopilor ortodocşi din Franţa, reunită la Paris, s-a pronunţat împotriva lărgirii muncii duminicale, cu argumente creştine, dar şi psihologice şi sociale.

,,Episcopii ortodocşi pot înţelege că anumite consideraţii economice, culturale sau sociale antrenează uneori adaptări necesare. Nu este mai puţin important că acestea nu trebuie să se facă cu preţul anumitor echilibre esenţiale în sânul societăţii, nici punând în discuţie reperele vitale care fundamentează anumite expresii culturale, sociale şi spirituale”, scriau episcopii în comunicatul dat publicităţii în urma întrunirii.

Acest atentat la calendarul bisericesc şi sărbătorile creştine are deja tradiţie în Europa. Să amintim doar reforma calendarului înfăptuită de Papa Grigorie al XIII-lea în 1582 – care a tulburat profund Biserica, încercarea radicală din cadrul Revoluţiei Franceze (1789-1799) – de a schimba săptămâna creştină, de 7 zile, cu decada (o perioadă de 10 zile), ceea ce ar fi atras după sine desfiinţarea duminicii, tentativa din timpul Revoluţiei Ruse (1917) – care a experimentat săptămâna de 5 zile, care se solda de asemenea cu desfiinţarea duminicii şi, nu în ultimul rând, reforma calendarului Bisericii Ortodoxe din 1923 – realizată de Congresul pan-ortodox de la Constantinopol din acelaşi an. Un proiect similar, de modificare radicală a calendarului, stă în aşteptare de câteva decenii la ONU, pentru a fi introdus pe plan mondial.

† Numele lui Dumnezeu este izgonit din rugăciuni, discursuri, cântece publice sau alte tradiţii

Instituţiile de stat din diferite ţări se luptă pentru eliminarea completă a numelui lui Dumnezeu din spaţiul public. De exemplu, în statul american Virginia, în 2008, colonelul de poliţie W. Steven Flaherty a exclus rugăciunile creştine, impunând o politică de rugăciune strict ,,ne-denominaţională” – adică, necaracteristică vreunei confesiuni sau religii – pentru toate întrunirile publice.

Cinci capelani (n.r.: capelanii sunt clerici care deservesc angajaţii unor instituţii publice, precum unităţi de învăţământ, sanitare, ale poliţiei, armatei, penitenciare etc) care au refuzat să rostească acele rugăciuni din care era îndepărtat numele lui Dumnezeu au fost siliţi să demisioneze pe motiv că ,,s-au rugat public în numele lui Iisus”. Guvernatorul statului, Tim Kaine, a susţinut că administraţia sa a tratat corect problema şi a acuzat opinia publică că îl ,,persecută”.

Fostul capelan de marină Gordon James Klingenschmitt, care a fost de asemenea concediat în 2007 pentru că s-a rugat ‘în numele lui Iisus’ în uniformă (n.r.: însă a câştigat bătălia în Congresul SUA pentru alţi capelani militari), a intervenit în dispută:

,,Guvernatorul Kaine şi-a făcut campanie electorală ca un creştin pentru a ne câştiga voturile. Însă acum, în loc să guverneze ca un creştin, sau să respecte drepturile date de primul amendament pentru propriii capelani, administraţia sa a forţat demisia a 5 dintre ei, doar pentru că s-au rugat public ‘în numele lui Iisus’. Aceşti capelani şi-au pierdut posturile pentru că L-au cinstit pe Hristos. Ei sunt eroi ai credinţei, pentru că au refuzat să-L nege pe Hristos când li s-a ordonat de către administraţia Kaine. Iar acum guvernatorul Kaine pretinde că el este martir, pentru că noi întrebăm de ce i-a forţat să demisioneze ? El are încă o slujbă, ei nu o mai au. Guvernatorul Kaine nu este martir, ci persecutor”.

† Capelanii creştini nu au voie să se roage public ,,în numele lui Iisus”, însă se înfiinţează servicii de capelani interreligioşi

În timp ce capelanii creştini sunt prigoniţi şi concediaţi pentru că îndrăznesc să rostească în public numele Domnului, autorităţile inventează noţiunea de capelani interreligioşi. Astfel, cele 9 spitale conduse de Serviciul Naţional de Sănătate din Cardiff şi Valea Glamorgan din Ţara Galilor vor avea un serviciu de capelani interreligioşi, care va deservi ,,un peisaj religios tot mai divers”.

Potrivit acestei facilităţi, pentru pacienţii, vizitatorii şi personalul spitalelor, indiferent de credinţă, va fi disponibil un capelan, în timp ce reprezentanţi ai diferitelor religii, printre care un rabin, un preot budist şi un imam, vor fi disponibili pentru a răspunde pe scurt oricăror nevoi religioase speciale …

† Poşta canadiană este asaltată de aceeaşi problemă: eliminarea numelui lui Dumnezeu

Pe alt meridian, în Cornwall din provincia canadiană Ontario, exista o tradiţie de peste 25 de ani respectată de poştaşi. Când părăseau oficiul poştal pentru a-şi începe drumurile de distribuire a corespondenţei, ei spuneau: ,,Mulţumesc, Doamne, pentru ziua minunată”.

Însă în ianuarie 2009, în urma plângerii unui poştaş pe temeiul drepturilor omului, administraţia Poştei Canadei a interzis expresia la oficiul din Cornwall, pe motivul că ar ,,introduce religia la locul de muncă”. ,,Unde se trage linia când drepturile omului unei persoane încalcă drepturile omului altei persoane ?”, a întrebat poştaşul veteran Orvel Murphy, care lucrează de 35 de ani în acest oficiu. Murphy şi-a amintit de o vreme când elevii pictau scene de Crăciun pe ferestrele oficiului poştal, când exista un pom de Crăciun şi chiar o petrecere de Crăciun la oficiu. În prezent, toate acestea nu mai există.

El şi încă un poştaş au fost pedepsiţi recent fiindcă nu s-au conformat noilor reguli ale administraţiei şi au continuat să-I mulţumească lui Dumnezeu. Conducerea oficiului a fost extrem de drastică şi a pus în vedere angajaţilor ei că oricare dintre poştaşi nu se va alinia cerinţelor se va confrunta cu suspendarea. Reprezentantul Uniunii canadiene a lucrătorilor poştali a afirmat că majoritatea angajaţilor din oficiul din Cornwall cred că interdicţia a dus corectitudinea politică prea departe.

Corectitudinea politică a Canadei se face simţită şi în modul în care Comisiile pentru drepturile omului îi discriminează pe creştini. Astfel, în 2003, comisia din Alberta a respins o plângere împotriva unei formaţii de muzică rock care, într-una din melodiile sale, folosea versuri în care îi îndemna pe ascultători să-i ucidă pe creştini: ,,Omorâţi-l pe creştin/Tu eşti cel pe care noi îl dispreţuim/Zi de zi cuvintele tale neguţătoresc minciuni/Mă voi desfăta să te privesc murind”. Pe de altă parte, fiindcă a publicat o scrisoare în care trata sodomia din punct de vedere creştin, pastorul Stephen Boissoin a fost pus să plătească o amendă considerabilă, să publice o cerere de iertare şi renunţare la conceptele sale religioase.

Pastorul Stephen Boissoin scria: ,,Cred că un magazin care vinde muzică ce strigă ‘Omorâţi-l pe creştin ! Omorâţi-l pe creştin !’ este cât se poate de acceptabil în Canada. Cu siguranţă, nu mă număr printre cei care doresc suprimarea libertăţii de exprimare, însă se pare că prin aceste Comisii pentru drepturile omului creştinilor nu li se asigură acelaşi standard de protecţie ca celorlalţi canadieni. La urma urmei, unde am spus eu vreodată ‘Omorâţi-l pe homosexual ! Omorâţi-l pe homosexual !’ ?”

În timp ce pastorul creştin a fost condamnat pentru discurs de ură, jurnalistul evreu Ezra Levant, care a republicat în semn de protest scrisoarea pastorului ce aborda tema sodomiei, nu a fost condamnat de aceeaşi comisie. Levant remarca: ,,În întreaga istorie a secţiunii 13, începând din 1977, nici măcar un evreu, musulman sau sodomit nu a fost adus înaintea Tribunalului pentru drepturile omului din Canada de către Comisia pentru drepturile omului din Canada”. În schimb, spune el, ,,100% din ţintele comisiei au fost albi, creştini sau conservatori”. Secţiunea 13 este secţiunea Actului pentru drepturile omului care se ocupă cu ‘crimele de ură’.

Pe 21 noiembrie 2008, Levant a republicat încă o dată scrisoarea lui Boissoin către editor, arătând clar că nu are intenţia de a continua dezbaterea publică, ci mai degrabă face aceasta ,,ca o insultă personală adusă comisarului şef al Comisiei pentru drepturile omului din Canada, Jennifer Lynch”. Şi conchide: ,,Este legal pentru un evreu ca mine să publice (n.r.: scrisoarea lui Boissoin). Este ilegal pentru un creştin ca părintele Boissoin să o publice. Este o nebunie”.

† Şi universităţile sunt afectate de această campanie de eliminare a numelui lui Dumnezeu

În octombrie 2008, Societatea ateilor şi agnosticilor de la Universitatea Alberta, Canada, a cerut eliminarea referirii la Dumnezeu din ceremonia de absolvire. În mod tradiţional, în cadrul acesteia, rectorul îi îndeamnă pe studenţi să-şi folosească cunoştinţele acumulate spre ,,slava lui Dumnezeu şi onoarea ţării voastre”.

Ian Bushfield, conducătorul societăţii în speţă, afirmă că referirea este învechită şi nu reflectă sondajele naţionale recente, care arată că circa 35% din canadienii sub 25 de ani nu cred într-un dumnezeu. Într-o declaraţie pentru Canadian Press, el spunea: ,,Dorim o adunare inclusivă unde fiecare să se simtă binevenit şi în stare să participe. O mulţime de şcoli au îndepărtat aceste referiri. Vrem ca şcoala noastră să adapteze ceea ce Universitatea din Toronto şi Universitatea din Calgary au făcut deja”.

În 2006, Alianţa seculară din Toronto a afirmat că studenţii de la Universitatea din Toronto au fost ,,dezgustaţi” de faptul că au fost nevoiţi să asculte cuvinte precum ,,Dumnezeul veşnic” la o ceremonie publică. Rugăciunea de la Universitatea din Toronto, existentă din 1827, suferise deja o ‘purificare’ în 1990, când ,,Tată veşnic” a fost înlocuit cu ,,Dumnezeu veşnic”. De această dată, Alianţa seculară a luptat pentru a îndepărta toate elementele de rugăciune de la adunările universităţii.

În vreme ce ateii şi agnosticii din universităţile americane şi canadiene luptă pentru drepturile lor, cele ale creştinilor sunt încălcate în mod constant. Astfel, în 2006, Erica Croder a fost sancţionată fiindcă a îndrăznit să vorbească despre credinţa ei în Iisus Hristos în cuvântul rostit la absolvire. La scurt timp după aceasta, ea a fost informată că nu îşi va primi diploma de absolvire dacă nu îşi cere iertare în public pentru că şi-a exprimat credinţa. De frică ea s-a conformat somaţiei, însă în 2007, cu sprijinul Consiliului Liberty, a depus plângere împotriva şcolii.

Un alt caz de încălcare a libertăţii de exprimare este cel al studentului Ryan Dozier de la Colegiul Yuba. El a fost ameninţat cu exmatricularea pentru că a înmânat broşuri care explicau mesajul Evangheliei în timpul orelor de ,,limitare a discursului liber”. Colegiul Yuba permite ,,discursul liber” doar marţea şi joia între orele 12-13, pentru care trebuie obţinută permisiune cu 2 săptămâni înainte !

Heather Gebelin Hacker, consilier pe probleme de litigii al Asociaţiei Alliance Defense Fund, afirmă că o asemenea cerere încalcă dreptul constituţional al studenţilor la libera exprimare: ,,Dacă un student poate fi ameninţat cu o citaţie şi exmatricularea în timp ce împărtăşeşte paşnic un mesaj creştin, colegiile americane nu mai pot fi considerate o piaţă de idei”.

† După numele lui Dumnezeu este rândul crucii să fie surghiunită ...

În Spania, a reizbucnit conflictul dintre Biserica Catolică şi guvernul socialist, după ce la sfârşitul anului 2008, judecătorul Alejandro Valentin Sastre a interzis crucifixul din şcoala primară Macias Picavea din Valladolid, nordul Spaniei. În decizia sa, el a specificat că ,,prezenţa simbolurilor religioase precum un crucifix este un element de agresiune care încalcă drepturile şi libertăţile omului”. Confederaţia catolică a părinţilor a afirmat că hotărârea este tipică pentru ,,o campanie de secularism înverşunat împotriva simbolurilor religioase”.

Tot în Spania, ofiţerii gărzii civile au îndepărtat o statuie a Fecioarei Maria din birourile lor din Cordoba, diferiţi cetăţeni au cerut înlăturarea unei cruci dintr-o secţie de poliţie din Tenerife, iar cupluri din ţara bascilor au insistat ca primăriile să scoată crucifixele înainte de căsătoriile civile. Ca o ironie cumplită, această cauză a găsit un aliat în preotul catolic Florentino Escribando Ruiz din Badajoz, vestul Spaniei, care a sugerat ca semnul sfintei cruci să fie înlocuit cu fotografii care arată copii suferinzi din întreaga lume.

Unii americani au o reacţie similară faţă de cruce. Pe 17 ianuarie 2009, organizaţia Americanii uniţi şi alte grupuri pentru libertăţi civile şi religioase au cerut celei de-a noua Curţi de Apel mobile a Statelor Unite ale Americii să anuleze decizia unui tribunal inferior care susţine că crucea de pe Muntele Soledad din San Diego, California, este un monument de război. Directorul executiv al organizaţiei, pastorul Barry W. Lynn, a declarat: ,,Personalul de serviciu american vine din multe credinţe diferite şi unii nu urmează nici o cale spirituală. Este lipsit de respect faţă de veteranii noştri decedaţi să folosim simbolul unei singure credinţe pentru comemorarea tuturor. Ca pastor creştin, ştiu că sfânta cruce are o mare însemnătate pentru mulţi creştini, însă pur şi simplu nu este un simbol potrivit pentru necreştini”.

Disputa pe marginea crucii înalte de 43 de picioare de pe Muntele Soledad durează de aproape 20 de ani. Câteva curţi federale au decis împotriva amplasării ei pe proprietatea oraşului. Într-un efort de a salva crucea, guvernul federal a cumpărat, în 2006, pământul de sub monument. Ca urmare, a fost deschis un proces împotriva deţinerii de către guvernul federal a măreţului simbol religios. În iulie 2008, judecătorul districtual Larry Alan Burns a hotărât că monumentul în formă de cruce ,,transmite mesaje, în primul rând nereligioase, de serviciu militar, moarte şi sacrificiu” şi poate să rămână pe proprietatea publică.

În această plângere, organizaţiei Americanii uniţi i s-au alăturat Hadassah, organizaţia sionistă a femeilor din America, Alianţa interreligioasă, Asociaţia militară a ateilor şi liber-cugetătorilor, Fundaţia Libertate religioasă militară, Creştinii progresişti uniţi, Asociaţia universalistă unitariană ş.a.m.d..

Conflictul legat de crucea de pe Muntele Soledad nu este singular. În februarie 2009, Curtea Supremă a Statelor Unite ale Americii a decis, în cele din urmă, să intervină în procesul îndelungat cu privire la crucea de 2,4 metri – monument de război – din Parcul Naţional Mojave din California. Aceasta a fost ridicată în 1934 pe o înălţime numită Stânca Răsăritului.

De aproape 8 ani, organizaţia anti-creştină Uniunea Americană pentru Libertăţi Civile (ACLU) se luptă pentru desfiinţarea acestui monument în cinstea soldaţilor căzuţi la datorie, susţinând că prezenţa crucii implică faptul că guvernul american sprijină religia creştină, încălcând dreptul la libertatea religioasă. Cea de-a noua Curte de Apel mobilă a SUA a hotărât în două rânduri că monumentul în formă de cruce trebuie înlăturat. Pentru a-l salva, în 2004, Congresul American a aprobat transferul unei mici părţi de proprietate publică – pe care este plasată crucea – în proprietate privată. Însă ACLU a continuat procesul, în cele din urmă judecătorii de la Curtea Supremă a SUA acceptând să preia cazul.

Un caz similar se referă la amplasarea de monumente în formă de cruce pe marginea şoselelor, pentru comemorarea membrilor echipelor care patrulează pe autostrăzi în statul american Utah. Cele 14 cruci memoriale, plătite de Asociaţia Patrulelor de Autostradă din Utah, cuprind simbolul patrulei, poza şi o scurtă biografie a celui mort la datorie. Asociaţia Ateii Americani contestă amplasarea acestor cruci sub pretextul că reprezintă un simbol religios şi, ca urmare, transmit mesajul că guvernul federal susţine o religie anume. Cazul din Utah ar putea influenţa situaţia monumentelor-cruce din alte state americane precum Colorado, New Mexico, Oklahoma sau Kansas.

În vreme ce crucea este prigonită, familiile veteranilor înhumaţi în cimitirele naţionale au dreptul de a alege ce simbol religios să se aşeze pe pietrele funerare ale rudelor lor. Organizaţia Americanii uniţi a luptat cu succes pentru dreptul văduvei sergentului Patrick Stewart, mort într-o confruntare armată în Afganistan în septembrie 2005, de a aşeza o pentagramă pe mormântul soţului ei (a se vedea imaginea din articolul ,,Iulie 2008. Renaşterea păgânismului în societatea contemporană (III)).

Damian Ilie