|
|
|
Februarie 2009 Darwin – om de ştiinţă sau zeu ? (I) Pentru că cele nevăzute ale lui de la zidirea lumii,
din făpturi socotindu-se, se văd, şi veşnică puterea
lui şi Dumnezeirea, ca să fie ei fără de răspuns
Epistola către Romani 1, 20
Articole care tratează acelaşi subiect
Anul 2009 a fost numit anul Darwin În 2009 se împlinesc 200 de ani de la naşterea lui Charles Darwin (12 februarie 1809) şi 150 de ani de la publicarea lucrării sale Despre originea speciilor (apărută la data de 24 noiembrie 1859), care l-a făcut cunoscut în întreaga lume. Cu această ocazie, nenumărate universităţi, asociaţii şi organizaţii ştiinţifice şi neştiinţifice s-au pregătit pentru a-l sărbători fastuos pe Darwin şi perspectiva oferită de el asupra originii vieţii pe pământ. Nu este prima oară când lumea ştiinţei aduce un omagiu lui Darwin şi operei lui. În 1909, la un secol de la naşterea sa, 265 de oameni de ştiinţă şi demnitari din peste 150 de ţări s-au întrunit la Universitatea din Cambridge, Marea Britanie, pentru a discuta viziunea pe care Darwin a avut-o asupra originii vieţii şi omului. În alt colţ al lumii, pe 12 februarie 1909, Academia de Ştiinţe din New York aniversa 100 de ani de la naşterea marelui om de ştiinţă şi 50 de ani de la publicarea lucrării sale Despre originea speciilor. După încă jumătate de veac, pe 24-28 noiembrie 1959, Universitatea din Chicago a organizat o sărbătorire a lui Darwin şi a lucrării sale fundamentale. La acea vreme, când teoria evoluţiei era în culmea prestigiului ei, oameni de ştiinţă renumiţi au adus un omagiu deosebit contribuţiei aduse de Charles Darwin la dezvoltarea ştiinţei moderne. Ulterior, ziua de naştere a marelui savant avea să fie prăznuită în diverse medii ştiinţifice şi academice, printr-o varietate de activităţi, de la conferinţe, întruniri până la festivaluri întregi dedicate ideilor şi epocii sale. Anul 2009 a adus, de asemenea, o gamă întreagă de preocupări – 639 de evenimente programate în 42 ţări – având ca temă teoria evoluţiei a lui Darwin. Evenimentele dedicate acestei aniversări au început deja la sfârşitul lui 2008 şi vor continua pe tot parcursul anului 2009. Astfel, de exemplu, între 14 noiembrie 2008 - 19 aprilie 2009, Muzeul de Istorie Naturală din Londra prezintă expoziţia Darwin; între 18 ianuarie - 7 martie 2009, Colegiul Darwin din Cambridge va găzdui o serie de conferinţe despre marele om de ştiinţă şi opera sa; Darwin 200 constituie o colaborare a organizaţiilor din Marea Britanie care sărbătoresc aniversarea lui Darwin printr-un program de activităţi dintre cele mai diverse; între 5-6 februarie 2009, la Muzeul de Istorie Naturală din Milano, Italia, a avut loc întrunirea Ziua lui Darwin; începând cu data de 10 februarie, muzeul din Toulouse, în colaborare cu Consiliul Naţional pentru Ştiinţă şi Cercetare din Franţa şi Universitatea din Toulouse organizează programul ,,Cum a schimbat Darwin perspectiva noastră asupra lumii ?” care cuprinde o serie de conferinţe publice, evenimente, expoziţii care vor avea loc pe tot parcursul anului 2009, cel mai amplu eveniment din acest ciclu fiind un simpozion pe tema ,,Evoluţie şi medicină” în luna octombrie; apoi, vor mai avea loc o conferinţă despre filozofia biologiei şi darwinism la Universitatea din Birmingham; întruniri şi seminarii la Universitatea din Berna, Elveţia; la Muzeul de Istorie Naturală din Copenhaga, Danemarca; între 3-7 martie 2009, va avea loc o conferinţă internaţională cu tema ,,Evoluţia biologică: Fapte şi teorii. O evaluare critică la 150 de ani de la publicarea lucrării Despre originea speciilor”, organizată de Universitatea Gregoriană Pontificală din Roma în colaborare cu Universitatea Notre Dame din Indiana, SUA, sub patronajul Conciliului Pontifical pentru Cultură şi ca parte a Proiectului STOQ (Ştiinţă, Teologie şi Cercetare Ontologică); între lunile iunie-septembrie 2009, Grădina Botanică a Universităţii din Cambridge va găzdui prelegeri despre ideile lui Charles Darwin; între 26-27 iunie va avea loc ,,Festivalul Darwin” de la Universitatea din Northampton, Marea Britanie, ca între 5-10 iulie să aibă loc Festivalul Darwin 2009 – al ştiinţei, literaturii, filozofiei, muzicii din epoca lui Darwin – la Universitatea din Cambridge, unde a absolvit marele savant; între 24-27 august 2009 va avea loc cel de-al doilea summit mondial pe tema evoluţiei, iar între 14-17 septembrie 2009 Simpozionul Internaţional pe tema insulelor şi evoluţiei la Universitatea din Insulele Baleare, Spania, iar lista ar putea continua. Alături de conferinţe, prelegeri, expoziţii, inclusiv expoziţii de artă – pictură şi sculptură – pe tema teoriei evoluţiei, evenimente literare sau artistice, s-au tipărit cărţi de joc cu bicentenarul Darwin; pe 12 februarie 2009, Poşta Regală a Marii Britanii a emis 10 timbre aniversare, ca şi Oficiul Poştal al Portugaliei şi Biroul Filatelic al Gibraltarului; au fost publicate cărţi pentru copii precum Adevăratele aventuri ale lui Charles Darwin; s-au organizat concerte precum concertul aniversar de pe 21 ianuarie 2009 de la Wigmore Hall, care va include premierea mondială a noii lucrări inspirate de Darwin a lui Michael Stimpson, Epoca minunilor; şi s-au realizat numeroare emisiuni şi documentare TV. Mai mult, Universitatea Stanford din California va trimite 90 de pelerini pe ruta călătoriei efectuate de Charles Darwin la bordul vasului Beagle. Susţinătorii cei mai fervenţi ai teoriei evoluţioniste a lui Darwin au militat pentru transformarea zilei de naştere a lui Darwin în sărbătoare publică ... România s-a alăturat în acest an evenimentelor care au loc pe plan mondial În acest an, Asociaţia Umanistă Română, în colaborare cu Muzeul Naţional de Istorie Naturală ,,Grigore Antipa”, revista National Geographic în România, au dat startul anului Darwin pe 12 februarie 2009 printr-o conferinţă de presă organizată la Muzeul de Istorie şi Artă din Bucureşti. Campania care poartă numele ,,Anul Darwin” va cuprinde o serie de conferinţe, dezbateri, concursuri pentru tineri pe teme de evoluţionism, proiecţii de film, precum şi editarea de pliante şi reviste. Această acţiune beneficiază şi de un site de promovare, www.evolutionism.ro.
Afişele de prezentare ale Anului Darwin 2009 în România
Prin activităţile pregătite de organizatori, România se va afla, alături de alte zeci de ţări, pe harta celor care promovează ştiinţa. Principalul scop al acestei acţiuni este popularizarea teoriei evoluţiei în rândul tinerilor români şi reintroducerea acesteia în programa de învăţământ preuniversitar, în cadrul disciplinei Biologie pentru clasele a VIII-a şi a XII-a. Anul Darwin – o manifestare de proporţii menită să readucă din nou în prim plan teoria evoluţiei În anii ’1950, teoria evoluţiei cunoştea apogeul prestigiului ei. Ultimele 3-4 decenii au fost marcate însă de o dezvoltare continuă şi susţinută a conceptelor creaţioniste, care aduc numeroase dovezi şi argumente contra evoluţionismului. În prezent, sondajele de opinie realizate la sfârşitul anului 2008 şi începutul anului 2009 arată o scădere drastică a susţinerii teoriei evoluţiei de către opinia publică. De exemplu, un sondaj naţional de opinie Zogby, realizat în preajma aniversării bicentenarului Darwin, a indicat că un număr zdrobitor de americani preferă o abordare nedogmatică în predarea teoriei evoluţioniste în şcolile publice şi, de asemenea, vădeşte un sprijin semnificativ mai mic pentru darwinismul pur decât datele adunate în 2006. Astfel, 78 % dintre cei care au răspuns la acest sondaj au spus că sunt de acord mai mult cu afirmaţia ,,Profesorii de biologie ar trebui să predea teoria evoluţiei a lui Darwin, dar şi dovezile ştiinţifice împotriva ei”, decât cu afirmaţia ,,Profesorii ar trebui să predea doar teoria evoluţiei a lui Darwin şi dovezile ştiinţifice care o susţin”. Majoritatea opiniei a câştigat 9 puncte faţă de un sondaj de opinie identic în 2006, care arăta că 69 % sprijină darwinismul nedogmatic (1). În acelaşi timp, numărul celor care sprijină predarea numai a dovezilor care favorizează evoluţia a scăzut cu 7 puncte faţă de sondajul din 2006, de la 21 % în 2006 la 14,4 % în acest an. Numai 7 % dintre cei intervievaţi nu au fost de acord cu nici una dintre opţiuni sau nu au fost siguri. Este demn de remarcat faptul că nici unul dintre cei intervievaţi, cu vârsta cuprinsă între 18-24 ani, nu a fost de acord ca doar dovezile care susţin darwinismul să fie predate în şcoală. De asemenea, un sondaj de opinie Gallup, dat publicităţii pe 11 februarie 2009, a relevat că la 200 de ani de la naşterea lui Charles Darwin, majoritatea americanilor nu cred încă în evoluţie, cu doar 4 din 10 americani care afirmă că acceptă teoria marelui savant. În fine, mai mult de 40 % din americani cred că fiinţele umane au fost create de Dumnezeu sub înfăţişarea actuală, susţine o investigaţie a Centrului de Cercetare Pew. O astfel de perspectivă este imposibil de reconciliat cu evoluţia impulsionată prin selecţia naturală, care stă la baza teoriei lui Darwin, şi care afirmă că fiinţele umane sunt urmaşele maimuţelor. Bătălia dintre evoluţionism şi creaţionism are ca ţintă principală sistemul de învăţământ: se va preda sau nu evoluţionismul în forma dorită de susţinătorii săi ? Conflictul tot mai susţinut dintre adepţii teoriei evoluţioniste şi cei ai conceptelor creaţioniste a intrat în ultimii ani într-o nouă etapă. Deceniile trecute au fost marcate de o luptă perseverentă pentru predarea creaţionismului în şcolile publice. Socotit a fi doar o filozofie, şi nu o ştiinţă, creaţionismul, ca şi design-ul inteligent (2), nu a fost ‘primit’ în mediul academic în rând cu evoluţionismul. Ca urmare, susţinătorii lui au militat pentru predarea obiectivă a evoluţionismului prin prezentarea argumentelor şi dovezilor pro şi contra, numind aceasta libertate academică. Dr. John West de la Institutul Discovery din Seattle explică astfel rezultatele sondajului de opinie Zogby prezentat mai sus: ,,Relatările de presă insinuează că o conspiraţie de dreapta de neştiutori şi extremişti religioşi este activă. Dar sondajul Zogby reflectă o foarte largă şi bine informată masă electorală pentru libertate academică care include liberali, moderaţi, independenţi, şi oameni din fiecare rasă şi grup de vârstă. În mod limpede, grupul doar-Darwin pierde sprijinul public”. ,,Se pare că există o reacţie adversă puternică faţă de tacticile de constrângere care au fost utilizate în ultimii ani pentru a cenzura şi intimida oamenii de ştiinţă, profesorii şi elevii care aduc critici teoriei lui Darwin”, a mai spus el. Lupta pentru libertate academică – care poate introduce noi standarde ale ştiinţei ce vor permite profesorilor şi elevilor să discute ,,punctele tari şi punctele slabe” ale teoriei evoluţiei – este în plină desfăşurare. În iunie 2008, Louisiana a devenit primul stat care a adoptat ceea ce a devenit cunoscut drept lege a libertăţii academice. O astfel de lege nu pledează pentru predarea unor teorii alternative alături de cea a evoluţiei, ci susţine că profesorii şi elevii ar trebui să aibă libertatea academică de a discuta ,,atât elementele ştiinţifice de rezistenţă cât şi elementele ştiinţifice de slăbiciune”, cu alte cuvinte punctele tari şi punctele slabe ale evoluţiei ca teorie ştiinţifică (3). Louisiana a fost urmată în 2009 de Oklahoma, Alabama, Iowa, New Mexico, unde s-au înaintat propuneri pentru asemenea legi. Posibilitatea ca acestea să devină acte legislative este incertă, având în vedere că, după iniţiativa reuşită din Lousiana, au urmat câteva astfel de proiecte în Florida, Michigan, Missouri, Carolina de Sud care au eşuat. O luptă similară se duce în Marea Britanie Un sondaj din 2008, realizat de Ipsos/Mori, a relevat că 29 % din profesorii îndrumători de şcoală primară şi secundară susţin predarea creaţionismului. De asemenea, anul trecut, profesorul Michael Reiss, directorul pentru educaţie al Societăţii Regale, a demisionat după ce a sugerat că profesorii ar trebui să poată discuta despre creaţionism la ore. Ulterior, la începutul lunii februarie a.c., The Telegraph relata că peste 50 % din britanici au fost de acord cu o afirmaţie dintr-un sondaj de opinie că evoluţia nu este suficientă pentru a explica structurile complexe ale fiinţelor vii şi că mâna unui Designer/Creator ar fi fost necesară în etapele cheie. În 2008, un alt sondaj de opinie a dezvăluit că 36 % dintre profesorii britanici spuneau că ei cred că o mână divină a jucat un rol în crearea omenirii, iar 28 % afirmau că această idee ar trebui prezentată la ore. Nici România nu este ocolită de disputa evoluţionism vs. creaţionism la nivel de programă de învăţământ Un studiu realizat la sfârşitul anului 2007 de Metro Media Transilvania şi Agenţia pentru Strategii Guvernamentale, intitulat „Calitatea educaţiei în învăţământul preuniversitar“, arăta că 60% dintre cei intervievaţi considerau că religia explică mai bine apariţia omului şi a universului, în timp ce doar 27% se declarau încrezători în ştiinţă. De asemenea, 73% dintre intervievaţi au afirmat că omul a fost creat de Dumnezeu, în timp ce doar 14% au admis că ne tragem din maimuţă. Atitudinea reflectată de rezultatele acestor sondaje de opinie l-a determinat pe redactorul şef al revistei National Geographic în România, Cristian Lascu, să afirme că ,,printr-un model de învăţămînt şi printr-o atitudine a instituţiilor statului, se creează o masă de ignoranţi” ... De asemenea, Remus Cernea, preşedintele Asociaţiei Umaniste Române, a declarat că acestea sunt urmarea faptului că teoria evoluţiei a fost eliminată din programa şcolară, în timp ce creaţionismul este predat timp de 12 ani la orele de religie: ,,Autorităţile politice din ţara noastră (...) au ales să expună elevii îndoctrinării religioase timp de 12 ani, prin aceste cursuri, şi să le limiteze accesul la cunoaşterea ştiinţifică. Prin ordinul nr. 5959/22 decembrie 2006, semnat de fostul ministru al Educaţiei şi Cercetării Mihail Hărdău, a fost eliminată teoria evoluţiei din programa de biologie. România este singura ţară din Europa care a luat o astfel de măsură. Învăţământul public serveşte, astfel, intereselor dogmatice ale bisericii majoritare, dată fiind intensa îndoctrinare religioasă în şcolile publice. Unul dintre rezultatele nefaste ale acestei îndoctrinări este că doar 14% dintre elevii din clasele a VII-a până la a XII-a consideră evoluţionismul ca fiind corect – relevă un studiu comandat de Guvernul României şi realizat de Metro Media Transilvania” (4). În consecinţă, el a cerut ca Ministerul Educaţiei să reintroducă teoria evoluţiei în cadrul disciplinei Biologie pentru clasele a VIII-a şi a XII-a, obţinând că începând cu anul şcolar 2009-2010, aceasta să fie inclusă în manualul de biologie de clasa a VIII-a. Însă doleanţele preşedintelui Asociaţiei Umaniste Române cu privire la programa de învăţământ din şcolile publice nu se opresc la cele referitoare la teoria evoluţiei. El a declarat: ,,Categoric, la orele de biologie trebuie studiată teoria evoluţiei şi nu creaţionismul. Creaţionismul nu este o ştiinţă, ci o viziune asupra vieţii. Asociaţia Umanistă Română pledează pentru predarea unei materii Religie, predate neutru, nu într-un mod confesional: scopul să fie cultivarea toleranţei, preţuirea diversităţii. Religia, cum se face acum, stimulează intoleranţa. La religie se poate aminti Geneza, dar nu prezentată ca un adevăr absolut, ci ca o viziune între altele” (5). Interesul lui Remus Cernea în introducerea teoriei evoluţiei în manualele de biologie ar putea fi întrucâtva îndreptăţit, însă amestecul lui în modalitatea de prezentare a disciplinei Religie nu-şi găseşte o explicaţie rezonabilă (6). Note 1. Autorii articolului original, citat aici, numesc ‘darwinism dogmatic’ sau ‘darwinism pur’ teoria evoluţiei plasată în contextul original, creat de Charles Darwin, şi ‘darwinism nedogmatic’ teoria evoluţiei prezentată în contextul actual, ţinând cont de ultimele descoperiri ştiinţifice, cu argumente şi dovezi pro şi contra. 2. Creaţionismul cuprinde învăţătura ortodoxă cu privire la facerea lumii şi crearea plantelor, animalelor şi omului de către Dumnezeu. Design-ul inteligent este o teorie care afirmă că este imposibil ca extraordinara complexitate a macromoleculelor, sistemelor şi mecanismelor biologice să fie întâmplătoare şi că această complexitate fenomenală implică existenţa unui Designer/Creator. 3. Trebuie subliniat faptul că, într-adevăr, evoluţionismul este doar o teorie ştiinţifică, şi nu un fapt ştiinţific în sine, de vreme ce nu poate fi nici confirmat, nici infirmat. 4. Este remarcabil faptul că acest sondaj de opinie a fost realizat la sfârşitul anului 2007, în timp ce decizia de a elimina evoluţionismul din programa şcolară a fost luată în decembrie 2006. Aşadar, până în anul 2006, toate generaţiile de elevi au studiat evoluţionismul. Prin urmare, este cu totul irelevantă afirmaţia potrivit căreia această decizie a Ministerului Educaţiei ar fi influenţat în mod semnificativ atitudinea românilor faţă de evoluţionism sau creaţionism ! 5. Stilul în care se exprimă şi pune problema Remus Cernea este izbitor de asemănător cu cel adoptat de Emil Moise în lupta sa vehementă împotriva simbolurilor religioase în şcolile publice. Şi pe câtă vreme Emil Moise milita pentru ‘interesul superior al copilului’, susţinând că prezenţa simbolurilor religioase provoacă copiilor ,,suferinţe directe, fiindu-le afectată dezvoltarea personalităţii”, Remus Cernea afirmă că elevii sunt ,,privaţi în învăţământul public de accesul la informaţia ştiinţifică privind originea vieţii şi a omului” şi declară că prin faptul că nu introduce teoria evoluţiei şi în manualele de biologie de clasa a XII-a, Ministerul Educaţiei ,,sacrifică” 6 generaţii de elevi. 6. Ca preşedinte al Asociaţiei Umaniste Române, el se declară explicit a fi un umanist, care se situează prin definiţie în afara sferei religiei. Cu toate acestea, este extrem de straniu faptul că, în 2008, Asociaţia Umanistă Britanică – sora celei de pe meleagurile noastre – a acţionat în instanţă Autoritatea de Competenţe şi Planuri de Învăţământ cu privire la decizia acesteia de a nu permite studiul umanismului în cadrul unui curs de studii religioase în acelaşi mod în care sunt studiate religiile. Umanismul a fost inclus, într-o măsură mai mică sau mai mare, în educaţia religioasă din Marea Britanie de mai bine de 30 de ani (!), fiind socotit un exemplu de ,,filozofie seculară” sau ,,perspectivă seculară”, doar recent fiind eliminat din programa de învăţământ. Richard Stein, avocatul Asociaţiei Umaniste Britanice, care se ocupă de acţiunea în instanţă, a subliniat că în acest caz este vorba despre tratamentul egal: ,,Noi sperăm că acest caz va garanta că decizia discriminatorie – şi şocantă – luată de Autoritatea de Competenţe şi Planuri de Învăţământ, care refuză să recunoască egalitatea religiilor alături de alte credinţe, va fi răsturnat fără întârziere”. Prin urmare, ce este umanismul ? Religie ? Credinţă ? De ce ar fi predat la orele de religie ? De ce nu ar fi predat în cadrul altor discipline, precum sociologie, filozofie – dacă este o filozofie seculară –, istorie etc ? De ce militează Remus Cernea pentru ,,predarea unei materii Religie, predate neutru, nu într-un mod confesional” ? Sau, de fapt, fără să vrea, umaniştii recunosc faptul că filozofia lor este un soi de religie ’nereligioasă’ ? Şi de ce toţi aceşti umanişti îl au drept pavăză pe Darwin ? Adrian Popovici Surse selective
1. www.dailymail.co.uk, 13 septembrie 2008, ,,Church makes ‘ludicrous’ apology to Charles Darwin - 126 years after his death”
2. www.ekklesia.co.uk, 13 septembrie 2008, ,,Humanists take legal action over exclusion from school Religious Studies”
3. www.telegraph.co.uk, 14 septembrie 2008, ,,Charles Darwin to receive apology from the Church of England for rejecting evolution”
4. www.cnn.com, 15 septembrie 2008, ,,Cleric: Church owes Darwin an apology”6. www.lifesitenews.com, 15 septembrie 2008, ,,Anglican Apology "Pointless" says Darwin Descendant”
7. www.episcopalchurch.org, 17 septembrie 2008, ,,Church of England issues 'apology' to Darwin”9. www.religiousintelligence.co.uk, 18 septembrie 2008, ,,Vatican to host summit on Darwin’s theory”
10. www.foxnews.com, 18 septembrie 2008, ,,Vatican Official Defends Evolution Against 'Useless' Creationism”
11. Cotidianul, 3 noiembrie 2008, ,,Papa împacă religia cu ştiinţa lui Darwin”12. www.ekklesia.co.uk, 16 ianuarie 2009, ,,Darwin anniversaries begin with public holiday call”
13. www.religiousintelligence.co.uk, 19 ianuarie 2009, ,,Oxford Churches celebrate Darwin”
14. www.lifesitenews.com, 10 februarie 2009, ,,Poll Shows Jump in Americans Favoring Balanced Perspective on Evolution in Schools”16. Evenimentul Zilei, 12 februarie 2009, ,,Dumnezeu şi Darwin se întâlnesc în clasa a VIII-a”
17. www.csmonitor.com, 12 februarie 2009, ,,On 'Darwin Day,' many Americans beg to differ”18. www.ekklesia.co.uk, 12 februarie 2009, ,,Methodists and other churches join celebrations of Charles Darwin”
19. www.directionstoorthodoxy.org, 15 februarie 2009, ,,Evolution and Christianity Impossible to Reconcile, Says Evangelical Theologian”
20. www.telegrafonline.ro, 13 februarie 2009, ,,Lansarea Anului Darwin în România”21. Observator cultural, 12-17 februarie 2009, ,,Importanţa operei lui Charles Darwin şi celebrarea ei”
22. http://creation.com, 19 februarie 2009, ,,Churches celebrating the ‘Year of Darwin’”
23. http://creation.com, ,,The 2009 Darwin celebrations”Articol apărut în ,,Catacombele Ortodoxiei”, nr. 47/ianuarie-februarie 2009
|




