 |
 |
Tâlcuiri la Noul Testament
Comentarii la Evanghelia după Luca de Sfântul Ambrozie al Milanului (XI)
14. ,,Şi a zis Mariam către înger: cum va fi aceasta, de vreme ce de bărbat nu ştiu ?” (Luca 1, 34) Aici, Maria pare să nu fi crezut, dacă nu eşti cu luare aminte: fiindcă nu este drept ca cea care a fost aleasă să-L poarte pe Unul-Născut Fiu al lui Dumnezeu să pară a fi fost fără credinţă. Şi cum ar putea fi aceasta – deşi privilegiul de mamă este neştirbit, ea căreia îi este dăruit de îndată un privilegiu mai mare, dar, pentru acesta, ei îi este hărăzită şi o credinţă mai mare – că Zaharia care nu a crezut a fost condamnat la muţenie, iar Maria, dacă nu ar fi crezut, ar fi fost slăvită prin însuflarea Sfântului Duh ? Dar nici nu trebuie ca Maria să nu creadă, nici noi să fim cu atâta neluare aminte şi să o lipsim de credinţa ei: a nu-l crede pe înger, uzurpă lucrurile dumnezeieşti. Nici nu este uşor a cunoaşte ,,iconomia tainei celei ascunse din veci întru Dumnezeu” (Efeseni 3, 9; potrivit Coloseni 1, 26), pe care n-ar putea-o cunoaşte nici puterile cereşti. Cu toate acestea, ea nu a negat credinţa, ea nu a refuzat datoria, ci şi-a plecat voinţa sa, a făgăduit să asculte. Căci, cu adevărat, când ea spune: ,,Cum va fi aceasta ?” (Luca 1, 34), ea nu s-a îndoit cu privire la urmare, ci a cercetat natura acestei urmări.
15. Cu cât mai cumpătat este acest răspuns faţă de cuvintele preotului ! Ea a spus: ,,Cum va fi aceasta ?” (Luca 1, 34) El a răspuns: ,,Din ce voiu cunoaşte aceasta ?” (Luca 1, 18) Ea deja cumpăneşte problema; el încă se îndoieşte cu privire la mesager. Cel care neagă că ştie, neagă că crede şi, ca să zicem aşa, caută încă alt autor al credinţei; ea făgăduieşte că va face ce i s-a spus, nici nu se îndoieşte că trebuie făcut, şi doar întreabă cum s-ar putea petrece; de aceea tu ai: ,,Cum va fi aceasta, de vreme Sfântul Ambrozie al Milanului 16. Ea a spus: ,,Iată roaba Domnului; fie mie după cuvântul tău” (Luca 1, 38). Iată smerenia ei, iată evlavia ei. Ea spune că este roaba Domnului, ea care este aleasă a fi Maica Lui, nici nu s-a înălţat de făgăduinţa neaşteptată. În acelaşi timp, numindu-se pe sine roabă, ea nu a pretins nici un privilegiu pentru un aşa de mare dar, ea care ar face precum i s-a poruncit; căci fiind hărăzită a da naştere, ea însăşi trebuie să arate blândeţe şi smerenie (potrivit Matei 11, 29): ,,Iată roaba Domnului; fie mie după cuvântul tău” (Luca 1, 38). Ai ascultarea, vezi rugăciunea: căci ,,iată roaba Domnului” este pregătirea chemării ei, şi ,,fie mie după cuvântul tău” este ţelul rugăciunii. 17. Iată cât de repede a crezut Maria şi cele cu privire la statutul ei inegal ! Căci ce este atât de inegal ca Sfântul Duh şi un trup ? Ce este atât de nemaiauzit ca o fecioară ce poartă în pântece, împotriva legii, împotriva tradiţiei, împotriva curăţiei, a cărei grijă este atât de nepreţuită pentru o fecioară ? Dar Zaharia a fost necredincios, nu cu privire la statul inegal, ci din pricina vârstei înaintate; fiindcă statutul său era potrivit. Zămislirea de către un bărbat cu soţia sa este obişnuită, şi nici nu trebuie să pară de necrezut când firea este în armonie cu ea. Pentru că de vreme ce vârsta este pentru fire, nu firea pentru vârstă, se întâmplă adesea că vârsta împiedică firea; pe deasupra, nu este exagerat că pricina mai mică se pleacă celei mai mari şi privilegiul firii mai degrabă exclude folosirea vârstei mai mici. De aici, s-a întâmplat că Avraam şi Sara au zămislit un fiu la bătrâneţe (potrivit Facerea 21, 2), iar Iosif este ,,fiu de bătrâneţe” (Facerea 37, 3). Dar dacă Sara este mustrată că a râs (potrivit Facerea 18, 13), cel care n-a crezut nici proorocia, nici pilda este mai pe drept pedepsit. Dar Maria, când spune: ,,Cum va fi aceasta, de vreme ce de bărbat nu ştiu ?” (Luca 1, 34), nu pare să se fi îndoit cu privire la faptul în sine, ci să fi întrebat de natura faptului. Căci este evident că cea care a întrebat cum ar putea fi, a crezut că s-ar putea întâmpla. Prin urmare, ea s-a învrednicit să audă: ,,Fericită este ceea ce a crezut” (Luca 1, 45). Şi ea, care este mai slăvită decât un preot, este cu adevărat fericită. Când preotul a negat, Fecioara a îndreptat greşeala. Nici nu este ciudat că Domnul, Cel care va mântui lumea, Şi-a început lucrarea de la Maria, astfel încât ea, prin care mântuirea a fost gătită pentru toţi, să fie prima care dobândeşte roada mântuirii de la Fiul ei. 18. Şi ea potrivit a întrebat cum ar putea fi; căci ea a citit că o fecioară va naşte, dar nu a citit cum va naşte fecioara; ea a citit, precum am spus, ,,iată fecioara în pântece va lua” (Isaia 7, 13), dar îngerul a spus pentru prima oară în Evanghelie cum va lua ea în pântece. ,,Şi sculându-se Mariam în zilele acelea, mers-a la munte cu degrabă, în Cetatea Iudei. Şi a intrat în casa Zahariei şi s-a închinat Elisavetei” (Luca 1, 39-40). 19. Este o pildă pentru toţi că cei care cer credinţă pun lucrurile pe seama credinţei. De aceea, îngerul, când a vestit ceea ce era tainic, astfel încât credinţa să fie adăugată pildei, a vestit Fecioarei Maria zămislirea de către o femeie stearpă mai în vârstă, pentru ca să se spună că orice îi este plăcut lui Dumnezeu este cu putinţă la El (potrivit Luca 1, 36-37). Când Maria a auzit aceasta, nefiind neîncrezătoare faţă de proorocie, nici nesigură de mesaj, nici îndoindu-se de pildă, ci fiind bucuroasă pentru ruga sa, evlavioasă faţă de datoria sa, grăbindu-se de bucurie, a purces către cetatea din munte. Căci încotro ar merge ea, plină de Dumnezeu, dacă nu degrabă către înălţimi ? Harul Sfântului Duh nu cunoaşte strădanii încete. 20. De asemenea, voi, sfinte femei, învăţaţi râvna pe care trebuie s-o aveţi faţă de surorile voastre îngreunate. Maria, care înainte sălăşluia în sfânta sfintelor, nu a fost împiedicată de la a ieşi afară, în lume, de către pudoarea fecioriei, nici de la dragostea sa de către asprimea muntelui, nici de la dorinţa sa de către lungimea călătoriei. Fecioara, atentă faţă de datoria sa, neatentă faţă de rău, cu o compasiune vie, nerenunţând din cauza firii ei femeieşti, a purces din casa sa degrabă, către cetatea din munte. 21. Învăţaţi, voi, fecioarelor, să nu mergeţi de colo-colo, prin casele străinilor, nici să zăboviţi pe străzi, nici să luaţi parte la nici o vorbărie în public (potrivit I Corinteni 14, 35; I Timotei 5, 13). Maria, târziu acasă, în grabă în public, a rămas cu rudenia sa vreme de trei luni. Într-adevăr, cea care a venit de dragul datoriei, a rămas fidelă datoriei ei. Ea a rămas trei luni, nu pentru că o altă casă a încântat-o, ci pentru că este neplăcut a fi văzut prea des în public. 22. Aţi învăţat, fecioarelor, pudoarea Mariei: învăţaţi smerenia ei. O rudă de parte femeiască vine la o rudă apropiată; nu numai că cea mai tânără a venit la cea mai în vârstă, dar, de asemenea, ea a salutat-o prima (potrivit Luca 1, 40); pentru că este cuviincios ca, cu cât este mai curată fecioara, cu atât să fie mai smerită. Poate ea ştie să-i respecte pe vârstnicii ei; poate ea, în care este mărturisirea curăţiei, să fie doamna smereniei. Este o pricină de evlavie; este, de asemenea, o regulă a învăţăturii. Fiindcă trebuie socotit că cel mai mare vine la cel mai mic, pentru ca cel mai mic să fie mângâiat; Maria la Elisabeta, Hristos la Ioan, şi după aceea, pentru a sfinţi botezul lui Ioan, Domnul a venit să Se boteze (potrivit Matei 3, 13). Mai mult, venirea Mariei şi binecuvântările prezenţei dumnezeieşti sunt făcute cunoscute: căci de îndată ce ,,a auzit Elisavet închinăciunea Mariei, săltat-a pruncul în pântecele ei; şi s-a umplut de Duh Sfânt Elisavet” (Luca 1, 41). 23. Vezi deosebirea şi însuşirile cuvintelor fiecăruia. Elisabeta a fost prima care a auzit glasul, dar Ioan a fost primul care a perceput harul; ea l-a auzit prin firea lucrurilor, dar el a săltat datorită tainei; ea a perceput venirea Mariei, el pe cea a Domnului; o femeie pe cea a unei femei, şi un prunc pe cea a unui Prunc; femeile vorbesc despre har, dar pruncii lucrează lăuntric; mamele se apropie de taina evlaviei cu o sporire a maternităţii şi într-o îndoită proorocie minunată prin duhul fiilor lor. Pruncul a săltat, mama s-a umplut de Duh Sfânt. Mama nu s-a umplut de Duh Sfânt înaintea fiului, dar când fiul s-a umplut de Duh Sfânt, el a umplut-o şi pe mama lui. Ioan a săltat, iar duhul Mariei s-a bucurat de asemenea (potrivit Luca 1, 47). Când Ioan saltă, Elisabeta se umple de Duh Sfânt; dar noi ştim, nu că Maria s-a umplut de Duh, ci că duhul ei s-a bucurat – pentru că Cel de necuprins cu mintea lucra într-un fel de necuprins cu mintea în Maica Lui –, iar Elisabeta se umple de Duh Sfânt după ce a zămislit, pe când Maria înainte.
Articol apărut în ,,Catacombele Ortodoxiei”, nr. 47/ianuarie-februarie 2009
|
ce de bărbat nu ştiu ?” (Luca 1, 34) O naştere străină şi de necrezut trebuie să fie mai întâi auzită, ca să poată fi crezută. Că o fecioară naşte este un semn al unei taine dumnezeieşti, nu omeneşti. Deci ,,va da vouă semn: iată fecioara în pântece va lua şi va naşte fiu” (Isaia 7, 13). Maria a citit aceasta şi, de aceea, a crezut că se va întâmpla; însă ea n-a citit mai înainte cum se va întâmpla, fiindcă nu s-a revelat nici măcar unui prooroc atât de mare cum ar avea loc. Căci atât de mare este taina unei porunci, încât trebuie vestită nu prin gura unui om, ci a unui înger. Astăzi se aude pentru prima oară: ,,Duhul Sfânt se va pogorî peste tine” (Luca 1, 35), şi este auzit şi crezut.