Zelul exagerat şi egocentric al celor de stil nou

împotriva celor de stil vechi* (VII)

de Arhimandrit Chiprian Aghiochiprianitul

(Sfântul Teodor Studitul, ,,Epistola I.30, ’Către patriarhul Nichifor’ ”)

* * *

E. Fanatismul împotriva celor de stil vechi

Al patrulea opozant lipsit de discernământ al celor de stil vechi este Christianike Stege Kalamatas [Liga Creştină din Kalamata, sau LCK], care, în broşura sa ,,Fanatismul ... şi cum să-i opunem rezistenţă !” (О Фανατισμος ... και πως αντιμετωπιζεται !) (92), dedică un capitol special ortodocşilor de stil vechi, intitulat ,,VI. Grupuri fanatice – 1. Creştinii schismatici” (93).

1. Într-o lucrare care este de dimensiuni mici, dar periculoasă în conţinut, stimata LCK dă dovadă o gravă lipsă de sobrietate teologică şi istorică, de vreme ce este binecunoscut faptul că, în 1924, nu a luat naştere ,,o problemă de ordin ecleziologic” care era rezolvată printr-o ,,decizie prudentă a ierarhiei Bisericii”, pentru a ,,păstra unitatea naţională şi religioasă a poporului grec”, precum susţine în mod eronat LCK.

2. Stăruim să-şi amintească că, din 1920 încoace, Ortodoxia nu s-a confruntat cu problema calendarului, ci cu problema ecumenismului, iar această legătură incontestabilă dintre mişcarea ecumenistă şi reforma calendarului a fost demonstrată pe deplin, atât teologic cât şi istoric.

I. Cinstit faţă de Ortodoxie ?

Comunitatea ecleziastică a ortodocşilor de stil vechi nu este obsedată de ,,idei fixe, opinii personale şi revendicări neîntemeiate”, aşa cum afirmă cu tărie LCK, nici nu este ,,ruptă şi despărţită” de Trupul Bisericii, constituind o ,,grupare schismatică” cu marca sa tipică de ,,fanatism”.

1. Dacă presupunem că cei caracterizaţi cu dispreţ de LCK ca fiind ,,de stil vechi” sunt cei din sfera anti-ecumenismului depreciat şi cei care, mai mult, au căzut în ,,închinarea la calendar” fanatică, şi de aceea ei reprezintă o ,,extremă”, chiar şi atunci stimaţii noştri fraţi din LCK nu ar fi ,,cinstiţi faţă de Ortodoxie”, fiindcă

· Nu au luat niciodată în discuţie cealaltă ,,extremă”, anume ecumenismul pan-eretic, cu toate că au avut la dispoziţie lucrarea pe această temă a compatriotului lor, părintele Epiphanios Theodoropoulos.

· Nu au luat niciodată în discuţie fanatismul ecumenist sau fanatismul ecumeniştilor, ale căror vulgarităţi şi insulte ne-creştine – fără a mai pomeni persecuţiile lor ne-creştine – au fost consemnate în analectele invectivelor la adresa celor de stil vechi, de acum proverbiale !

2. Vom pune celor din LCK o întrebare directă:

În cele din urmă, cine sunt fanaticii ? Puţinii ortodocşi de stil vechi care chipurile ,,batjocoresc şi insultă majoritatea” (94) ? Sau majoritatea opozanţilor stilului vechi, care – de pe o poziţie de forţă, pe deasupra – îi insultă cu grosolănie, defăimează, calomniază şi batjocoreşte pe cei de stil vechi, denaturând sistematic adevărul cu privire la ei, prigonindu-i şi târâindu-i, ca pe o minoritate socială lipsită de putere, în tribunal, cu şi fără rost ?

II. Jargonul folosit împotriva celor de stil vechi

În speranţa că LCK va publica în viitorul apropiat o carte, şi nu numai o broşură, împotriva pan-ereziei ecumenismului, îi solicităm, într-un spirit frăţesc, în cazul în care tipăreşte o nouă ediţie a pamfletului său informativ despre fanatism, să dedice un capitol special fanatismului ecumenist sau fanatismului ecumeniştilor.

1. Pentru a înlesni scrierea acestei cărţi, cităm în continuare o mică mostră de început din lucrarea mai-sus menţionată a lui Alexandros Korakides, care deţine un doctorat în teologie ortodoxă (!). Într-o anexă la cartea sa, de 16 pagini, agramată din punct de vedere teologic, este depozitat întregul vocabular al jargonului folosit împotriva celor de stil vechi, îmbogăţit cu multe hapax legomena (! n.tr.: cuvinte sau expresii care apar într-un singur loc, în literatură sau într-un text):

,,Oameni cu o rezistenţă spirituală şi etică diminuată faţă de îndărătnicie şi egocentrism obsesiv”; ,,lipsiţi până şi de o spoială de cunoaştere”; ,,fără dragoste sau frică de Dumnezeu”; ,,caracterizaţi de impertinenţă şi iresponsabilitate grave”; ,,cu totul necunoscători ai teologiei şi absolut înşelaţi”; ,,tânjind să-şi împlinească ambiţii personale nestăpânite”; ,,reduşi şi ignoranţi teologic, cu toţii”; ,,duşmani ai, şi izgoniţi de, harul dumnezeiesc; ,,lipsiţi de ruşine sau frică de Dumnezeu, ei se dedau în chip făţarnic la evlavie falsă; ,,ei se comportă necuviincios în [Biserică]; ,,evlavioşi făţarnici”; ,,’râvnitori’ reduşi”; ,,clici de indivizi egoişti, nelegiuiţi”; ,,oameni cu cuget trupesc”; ,,ignoranţa şi înşelarea desăvârşită a acestor oameni nu este doar profundă şi perversă, ci şi etalată în mod ipocrit şi neruşinat ca învăţătură”; ,,ei sunt cu toţii schismatici nepocăiţi”; ,,neascultarea, alcătuită din ipocrizie, trufie satanică şi evlavie prefăcută”; ,,ucenici ai lui Hristos needucaţi şi inerţiali, craşi în prostia lor”; ,,cu înverşunare şi demagogie”; ,,cu fariseim triumfalist”; ,,oameni iresponsabili”; ,,îndrăzneala lor înaintea lui Dumnezeu este satanică” (95).

III. Evaluăm Adevărul ,,ţinând cont de majoritate” ?

În mod similar, multe întrebări se nasc din opinia LCK că cei care formează o ,,minoritate nesemnificativă” nu au nici un fel de drept să ,,ridice pretenţii la infailibilitatea credinţei, puritatea şi autenticitatea adevărului” (96), o perspectivă care este respinsă de însăşi istoria Bisericii, deoarece, potrivit acestui teolog adevărat, părintele Gheorghe Florovski,

,,Foarte adesea, măsura adevărului este mărturia minorităţii. Se poate întâmpla ca Biserica Sobornicească să se găsească ea însăşi doar într-o ‘turmă mică’. … În istorie, aşa au stat lucrurile nu numai într-un caz, şi este posibil ca această situaţie să se repete în mai multe rânduri” (97).

1. Sfinţii Părinţi au spus limpede acest adevăr, iar Sfântul Teodor Studitul, de fapt, ajunge în punctul de a spune următoarele, care sunt, pe lângă alte lucruri spuse de el, extrem de actuale:

,,Să nu facem scandal în Biserica lui Dumnezeu” [din 1920 încoace, a fost un ,,scandal” continuu], ,,care, potrivit sfinţilor, ar putea fi născocit chiar de creştinii ortodocşi, ca nu cumva noi să fim osândiţi de porunca Domnului” (98).

2. În plus, Sfântul Teodor Studitul, citându-l pe Sfântul Vasilie cel Mare, îi înfruntă cu o deosebită forţă şi francheţe ,,pe cei care evaluează adevărul ţinând cont de majoritate”:

,,Cel căruia îi lipseşte dovada, şi din acest motiv găseşte refugiu în majoritate, acceptă înfrângerea, fiindcă el nu are nici un temei pentru încredere”; ,,Măcar un singur om să-mi arate frumuseţea adevărului, şi voi fi imediat încredinţat. O majoritate care pretinde autoritate fără dovezi este capabilă să inspire teamă, dar nu poate convinge”; ,,un om care este bine plăcut lui Dumnezeu este de preferat zecilor de mii de oameni plini de aroganţă”; ,,cu toate acestea, pentru mine, şi o mulţime este vrednică de respect”, ,,nu una care se bucură de inovaţii, ci una care păstrează moştenirea sa strămoşească”; ,,apăraţi falsitatea ţinând cont de majoritate ? Aţi demonstrat intensitatea răului. Fiindcă cu cât mai mulţi oameni sunt implicaţi în rău, cu atât mai mare este dezastrul” (99).

IV. ,,Obiceiul nostru onorabil”

În fine, stimata LCK se cuvine să fie conştientă că anti-ecumeniştii – cu toate că ei nu au făcut niciodată din problema calendarului ,,o problemă importantă de credinţă” (100), deoarece încă de la început s-au opus pan-ereziei ecumenismului – nu uită că ortodocşii au un criteriu fără de greşeală, de cea mai mare semnificaţie şi importanţă, ,,care are putere de lege” pentru orice problemă care apare în Biserică; potrivit Sfântului Vasilie cel Mare, este ,,obiceiul nostru” şi ,,regulile” care ne-au fost lăsate moştenire de oameni sfinţi:

,,Mai înainte de toate, ceea ce este cel mai important în astfel de situaţii este obiceiul nostru, pe care-l putem invoca ca având putere de lege, fiindcă regulile [Bisericii] ne-au fost lăsate moştenire de oameni sfinţi” (101).

1. Mai mult decât atât, acest principiu infailibil a fost folosit drept criteriu pentru a judeca probleme ecleziastice de către cel de-al VII-lea Sinod Ecumenic, care, bazându-se el însuşi pe Sfântul Vasilie, a proclamat de fapt că ,,orice se distinge prin vechimea sa este onorabil” (102).

2. Am dori să amintim încă o dată LCK că atunci când, de exemplu, Sfântul Meletie Pigas († 1601) lupta împotriva inovaţiei calendarului de către Papa Grigorie al XIII-lea, el s-a referit tocmai la ,,obiceiul nostru” ,,onorabil” în virtutea ,,vechimii” sale, şi la ,,regulile” care ne-au fost lăsate moştenire ,,de către oamenii sfinţi”, a căror păstrare garantează pacea şi unitatea Bisericii, pe câtă vreme încălcarea lor – ,,ca o consecinţă a unor acţiuni rele sau, mai degrabă, păcătoase”, ,,în primul rând, sub influenţa factorilor exteriori” (103) – a condus la tragedia din 1924:

Nu este ,,o problemă neînsemnată”, a spus Pigas, a ,,acţiona arogant faţă de ceea ce Părinţii ne-au lăsat moştenire, a dispreţui poruncile dumnezeieşti; pentru că Cel care porunceşte este Dumnezeu: ‘nu îndepărtaţi hotarele veşnice, pe care Părinţii voştri le-au aşezat’”; ,,trebuie să-i urmăm pe Părinţi în toate privinţele”; ,,este mai evlavios a ne lipi de ceea ce Părinţii ne-au dat nouă” şi nu de ,,precizia astronomilor sârguincioşi” (104).

3. De asemenea, îndemnăm frăţeşte LCK să se trezească şi să se pocăiască, fiindcă prin atacul său fără discernământ şi atotcuprinzător împotriva celor de stil vechi a demonstrat că preferă tactica persecutorie şi anti-evanghelică a inovatorilor din 1924, şi nu terapia filantropică a Mântuitorului nostru: ,,Trestia frântă nu o va zdrobi, şi inul ce fumegă nu-l va stinge” (105).

Note

* Pentru a-i desemna pe cei de stil vechi, ortodocşii greci de stil vechi folosesc o serie de termeni, precum: ortodocşi aflaţi în rezistenţă patristică împotriva ecumenismului, susţinători ai calendarului tradiţional sau chiar vechi-calendarişti. Iar când se referă la ortodocşii de stil nou, îi numesc ortodocşi inovatori, susţinători ai noului calendar sau nou-calendarişti. Pentru uşurinţa cititorului român, unde am întâlnit aceste referiri specifice grecilor, le-am tradus simplu prin stil vechi şi stil nou.

92. Christianike Steke Kalamatas, О Фανατισμος ... και πως αντιμετωπιζεται !, Kalamata, 2005.

93. Ibid., p. 29.

94. Ibid.

95. Korakides, ,,Ortodoxie şi viaţă”, p. 199-214.

96. A se vedea nota 93.

97. Florovski, ,,Scriptură, Biserică, Tradiţie”, p. 51.

98. Sfântul Teodor Studitul, ,,Epistola I.39, ’Către Teofil Stareţul’ ”, Patrologia Græca, vol. XCIX, col. 1049B. Potrivit Matei 18, 20.

99. Idem, ,,Epistola I.48, ’Către Atanasie, fiul său duhovnicesc’ ”, Patrologia Græca, vol. XCIX, col. 1081A-1084B.

În realitate, textul la care se referă Sfântul Teodor nu este al Sfântului Vasilie cel Mare, ci al Sfântului Atanasie cel Mare: ,,Al patrulea cuvânt împotriva celor care evaluează adevărul ţinând cont doar de majoritate” (Patrologia Græca, vol. XXVIII, col. 1340B-1341D).

100. A se vedea nota 93.

101. Sfântul Vasilie cel Mare, ,,Epistola 160, ‘Către Diodor’ ” (§ 2), Patrologia Græca, vol. XXXII, col. 624BC.

Această epistolă este ,,canonică” (canonul LXXXVII) şi are legătură cu un ,,obicei”, anume obiceiul ecleziastic de natură nedogmatică.

102. Cel de-al VII-lea Sinod Ecumenic, Mansi, vol. XIII, col. 252B / Hotărârile Sfintelor Sinoade Ecumenice, vol. II, p. 839a (a şasea sesiune, Tomos III); Mansi, vol. XIII, col. 328E / Hotărârile Sfintelor Sinoade Ecumenice, vol. II, p. 860b (a şasea sesiune, Tomos VI).

Potrivit Sfântul Vasilie cel Mare, ,,Despre Sfântul Duh” (§ 71), Patrologia Græca, vol. XXXII, col. 200C.

103. Biserica Greciei, ,,Problema calendarului: o propunere a Bisericii Greciei pentru marele sinod pan-ortodox”, p. 5, 7-8.

104. Meletios Pegas, ,,Tomos-ul alexandrin cu privire la Pascalie”, p. 141-143, 145, 153; Pildele lui Solomon 22, 28.

105. Isaia 42, 3; Matei 12, 20.