Război împotriva lui Dumnezeu (VI)

Poziţia autorităţilor

În decursul violenţelor din decembrie 2007 şi august 2008, conducerea statului Orissa, cu orientare fundamentalistă, nu a acordat sprijin creştinilor. Într-o primă fază, autorităţile locale şi poliţia nu au intervenit în nici un fel pentru a pune capăt violenţelor. Arhiepiscopul Raphael Cheenath de Cuttack-Bubhaneswar, în eparhia căruia se află districtul Kandhamal, remarca: ,,În februarie 2008, aici a avut loc un atac al gherilelor maoiste. Acestea au luat cu asalt o cazarmă a poliţiei şi au ucis câţiva ofiţeri. A fost declarată imediat starea de urgenţă: militarii au sosit în masă în câteva ore. În schimb de Crăciun (n.r.: decembrie 2007), când creştinii au fost atacaţi în masă în districtul Kandhamal, au fost necesare 4 zile pentru ca poliţia să intervină. De ce această diferenţă de reacţie ?”

De asemenea, în toamna anului 2008, poliţia a intervenit foarte greu sau deloc pentru a-i ajuta pe creştini; s-au formulat scuze pentru nereuşită, pretextându-se că geografia districtului deluros şi împădurit a făcut dificil accesul oamenilor legii. Într-un cotidian naţional, comandantul Forţei de Poliţie centrale a declarat recent că poliţia statului a eşuat complet în a acţiona împotriva insurgenţilor. Scuzele invocate ridică însă câteva întrebări: forţele de poliţie nu sunt familiarizate cu geografia districtului în care se presupune că trebuie să asigure liniştea publică şi buna desfăşurare a activităţilor cotidiene ? Apoi, cum este posibil ca fundamentaliştii hinduşi să-şi poată trimite bandele înarmate în regiune, iar poliţiştii să nu poată pătrunde în aceeaşi zonă ?

Dar chiar atunci când a intervenit, poliţia nu a asigurat protecţia creştinilor; atacurile au continuat, în ciuda faptului că în cele mai sensibile zone a fost instituită starea de asediu şi a existat ordin de a trage la vedere. În plus, există mărturii ale creştinilor care au dorit să depună plângeri la poliţie împotriva jafurilor sau crimelor săvârşite, cerând ajutorul nemijlocit al forţelor de ordine, iar acestea i-au alungat. Nu puţine voci au acuzat poliţia de complicitate cu fundamentaliştii.

Abia în octombrie 2008, în urma nenumăratelor apeluri naţionale şi internaţionale de oprire a violenţelor, guvernul statului Orissa a luat iniţiativa, arestând mai multe persoane implicate, dar odată cu acest lucru nu s-a schimbat atitudinea ostilă a autorităţilor faţă de comunitatea creştină. Pe 18 octombrie 2008, prim-ministrul Indiei, Manmohan Singh, care a declarat violenţele ,,o ruşine naţională”, a afirmat că guvernul va ajuta la reconstruirea bisericilor distruse în Orissa. Guvernul Orissei a contracarat îndată declaraţia, şi, invocând principiul secularismului, a spus că nu se poate implica în reconstruirea bisericilor.

Vreme de 42 de zile, arhiepiscopul romano-catolic al locului, Raphael Cheenath, nu a avut permisiunea de a vizita comunităţile afectate. El comenta: ,,Oficial, ei ne spun că nu se poate din motive de securitate. Însă adevărul este că doresc să blocheze prezenţa organizaţiilor creştine. (…) Ştim că mulţi hinduşi sunt împotriva violenţei. În particular, ei şi-au exprimat solidaritatea cu noi, dar le este frică să vorbească. Şi, în acest fel, această campanie de ură condusă de fanatici dă roade. Ne zugrăvesc ca duşmani şi afirmă deschis că vor să ne distrugă”. El a mai declarat că autorităţile din Orissa au trimis doar trei poliţişti pentru a apăra reşedinţa arhiepiscopală: ,,Ne simţim total abandonaţi. (Poliţiştii) nu au nici măcar un baston pentru a ne proteja de mulţimea furioasă” ...

Mai mult, guvernul Orissei a pus nenumărate piedici organizaţiilor internaţionale care au dorit să se implice în procesul de reconstrucţie; a refuzat deschiderea unei anchete a episcopilor catolici indieni cu privire la evenimentele petrecute în decembrie 2007 şi august 2008; a refuzat cererea opoziţiei de a permite Biroului Central de Investigaţii al Indiei – prima instituţie de investigaţii a Indiei – să se implice în cercetarea evenimentelor.

Pe 29 septembrie 2008, cotidianul indian de frunte The Hindu a publicat un interviu cu arhiepiscopul Cheenath, care s-a plâns de pasivitatea guvernelor federal şi statal şi de comentariile făcute de prim-ministrul Naveen Patnaik din Orissa. Acesta din urmă a dat o declaraţie referitoare la cele petrecute în districtul Kandhamal, în care nu a pomenit nici un cuvânt despre zecile de mii de persoane refugiate, miile de case distruse, nici măcar despre creştinii ucişi !

Convertiri forţate la hinduism

Întreaga gamă de violenţe, menite să intimideze şi în final să arunce în disperare comunitatea creştină, are drept scop ultim a-i determina pe creştinii indieni să se lepede de creştinism, să se convertească la hinduism şi să distrugă bisericile creştine. Conferinţa Episcopilor Catolici din India afirma: ,,Biserica este şocată să afle că creştinii sunt siliţi să devină hinduşi şi să-şi atace propriile biserici în care s-au închinat atâta vreme”.

Campania de convertire la hinduism este condusă de gruparea Rashtriya Swayamsevak Sangh de mai bine de un deceniu, este bine organizată şi are loc în toată India. Ceremonia de reconvertire are loc în modul următor: creştinii trebuie să-şi arunce Bibliile şi cărţile de rugăciune în foc, apoi sunt aşezaţi în cerc, aprind batoane de tămâie şi persoana care conduce ceremonia rosteşte o rugăciune hindusă. Creştinii se ridică pe rând, depun un jurământ că devin hinduşi şi urmaşii lor vor pieri, dacă vor redeveni creştini. Fiecare creştin sparge o nucă de cocos şi hinduşii îi aplică semnul tilak pe frunte, semn al închinării către zeul Shiva. După câteva săptămâni, cei care s-au convertit vor participa la un ritual hindus cu capetele rase şi vor bea urină de vacă spre purificare.

După declanşarea violenţelor din statul Orissa, hinduşii au început un proces de convertire forţată şi rapidă. Ei s-au răspândit prin sate şi au silit creştinii să semneze hârtii că se întorc ,,de bunăvoie” la hinduism. Ei sunt raşi în cap, forţaţi să bea urină de vacă şi plasaţi câteva zile sub ochiul atent al grupărilor hinduse pentru a nu avea contacte cu foştii co-religionari. Uneori, ca semn al ,,noii vieţi”, sunt trimişi să ardă biserici şi casele altor creştini.

,,Radicalii ne-au spus că putem trăi aici doar ca hinduşi. Ei dau oamenilor termene limită pentru a se converti sau a se pregăti pentru ce este mai rău. Au cerut familiei mele să se conformeze până pe 3 septembrie, la orele 20. Când noi nu am fost de acord să ne convertim, ne-au şters proprietăţile de pe faţa pământului”, declară Jitender Digal, refugiat în tabăra de la Liceul Bijaya din Raikia. Ramesh Naik, martor al uciderii tatălui şi bunicii sale, relata: ,,I-au dat trei avertismente tatălui meu. Când a refuzat să se lepede de credinţa sa, l-au măcelărit. Bunica a avut aceeaşi soartă”.

Kabi Chandra Nath, care a preluat conducerea ashramului Jalespata după uciderea lui Saraswati, afirma: ,,Noi nu convertim pe nimeni. Noi doar aducem înapoi în turmă adepţii prost călăuziţi”.

Plănuirea cu minuţiozitate a atacurilor anti-creştine din statul Orissa

În această perioadă tulbure, conducătorii creştini şi hinduşi au dat mai multe declaraţii dezvăluind că violenţele anti-creştine din toamna anului 2008 au fost planificate cu grijă de grupurile hinduse fundamentaliste. Ele au făcut parte dintr-un program de expulzare a creştinilor din regiune şi de convertire-reconvertire (n.r.: convertire, fiindcă unii indieni sunt creştini de mai multe generaţii, din tată în fiu, reconvertirea fiind pentru cei care se află la prima generaţie) a persoanelor dalit şi tribale la hinduism.

Un purtător de cuvânt al Consiliului Creştin a toată India a declarat: ,,Oamenilor li s-au oferit recompense în bani, mâncare şi băutură pentru a ucide creştini şi a distruge bisericile şi proprietăţile creştine. (...) Sarcini diferite au răsplăţi diferite. Li s-a oferit băutură, pui, oi şi arme. Li s-a dat petrol şi kerosen”. Dr. Yohannan, reprezentant al organizaţiei Evanghelia pentru Asia, remarca: ,,Ceea ce este cel mai tulburător este că aceste atacuri par a fi bine organizate şi coordonate”.

Un conducător al grupării hinduse Bajrang Dal a recunoscut că a susţinut atacurile recente împotriva bisericilor din statul Karnataka. În cadrul unui interviu publicat pe 5 octombrie 2008 în revista The Week, Mahendra Kumar a declarat: ,,I-am susţinut pe cei care au atacat bisericile, pentru că este o luptă justificată”.

Lenin Raghuvanshi, director al Comitetului de vigilenţă a poporului pentru drepturile omului, a vizitat Orissa ca membru al unei echipe de investigaţii înfiinţate de Comisia europeană pentru prevenirea torturii. El afirma: ,,Campania de atacuri împotriva creştinilor din statul Orissa a fost plănuită luni de zile. În districtul Kandhamal, este foarte limpede că are loc o purificare a populaţiei creştine marginalizate de cadre ale grupărilor Rashtriya Swayamsevak Sangh, Bajrang Dal şi Consiliului Mondial Hindus. Pe 14 august 2008, cu aproape 10 zile înainte de moartea lui Saraswati, o bandă de membri Rashtriya Swayamsevak Sangh au venit în satul Sahasipudar şi au avertizat oamenii cu privire la pericolele de a urma credinţa creştină. Aceşti extremişti au prevenit comunitatea creştină marginalizată că, de acum încolo, Gita (n.r.: carte sfântă hindusă) va fi cartea lor sacră”.

Preotul Cosmon Arockiaraj, secretarul executiv al Comisiei pentru caste şi triburi enumerate a Conferinţei Episcopilor Catolici din India, a spus că seria de acţiuni violente împotriva creştinilor din Orissa a fost orchestrată de hinduşii din castele superioare, care doresc să oprească Biserica de a-i ajuta pe indienii dalit să progreseze. Un argument în acest sens este faptul că, în cazul atacurilor din decembrie 2007, majoritatea proprietăţilor distruse aparţineau dalit şi membrilor triburilor.

De asemenea, o asistentă din domeniul social a declarat că ,,atacatorii aveau liste cu victimele” şi în timp ce arhiepiscopului catolic, asistenţilor sociali şi chiar ministrului de interne al statului Orissa li s-a interzis accesul în zonă, liderii Consiliului Mondial Hindus au putut circula nestingheriţi ...

Mass-media internaţională a ignorat evenimentele

Mass-media internaţională a ocolit cu multă abilitate să relateze evenimentele din Orissa, acordându-le spaţii minime în cadrul programelor de ştiri. Cu toate acestea, spre deosebire de campania violentă din decembrie 2007 din Kandhamal, care nu a fost prezentată deloc de presă, cele petrecute în toamna anului 2008 au fost expuse de presa indiană şi internaţională.

Nici politicienii de talie internaţională nu s-au implicat în condamnarea violenţelor. Un jurnalist scria: ,,Însă ceea ce se întâmplă nu este numai ruşinea Indiei. Este de asemenea ruşinea Europei şi a lumii. Cu excepţia câtorva voci, precum cea a ministrului de externe italian Franco Frattini, nici un guvern nu a îndrăznit să spună nimic despre masacrele din Orissa şi să ceară încetarea lor”.

În plus, unii jurnalişti creştini nu au putut să nu facă o comparaţie între modul în care mass-media prezintă violenţele anti-creştine săvârşite de hinduşi, faţă de cele săvârşite de musulmani. ,,După ce au fost ucişi atâţia oameni, şi au fost arse atât de multe case şi biserici creştine, rămâne o întrebare. Care este diferenţa dintre acestea şi violenţa islamică din alte regiuni, pentru care – pe drept cuvânt – a fost acordat atât de mult spaţiu în mass-media ? Şi de ce nimeni din occident nu ridică vocea pentru a întreba ce se întâmplă în Orissa ? Mulţi pacifişti şi asociaţii grabnice în a apăra alte grupuri, minorităţi, specii primejduite, au ales tăcerea” ...

Evenimentele ulterioare

Spre sfârşitul anului 2008, după perioada de apogeu a violenţelor, lucrurile nu se normalizaseră încă. Preoţii din regiune au descris situaţia sumbră a creştinilor din Orissa; astfel, Manoj Digal declara pentru agenţia de ştiri AsiaNews: ,,În fiecare noapte, sfidând interdicţia de circulaţie dintre 10 seara şi 5 dimineaţa, grupurile de extremişti hinduşi cutreieră satele din aceste zone izolate, distrugând tot ce le iese în cale ... După distrugerea materială şi rănirea oamenilor, este rândul animalelor. Sunt furate găini, capre, bivoli şi tauri. În diferite sate, după distrugerea caselor ce aparţin creştinilor, extremiştii ucid caprele şi găinile şi sărbătoresc printre ruine”.

Totodată, ca o nouă dovadă a intenţiilor grupărilor fundamentaliste hinduse de a şterge orice urmă a prezenţei creştinilor în regiune, acţiunile lor au devenit mai sistematice. Uneori cu sprijinul forţelor de poliţie, i-au împiedicat pe creştini să se întâlnească pentru a se ruga, i-au ucis pe noii convertiţi la creştinism şi s-au străduit să preia terenurile pe care s-au înălţat odinioară bisericile şi casele creştine. Potrivit declaraţiei unui jurnalist, ,,distrugerea a 180 de biserici, 4.500 de case şi 50.000 de refugiaţi reprezintă doar primul capitol dintr-un program al cărui ultim scop este să extermine definitiv creştinismul din stat”.

După declaraţiile martorilor oculari, în satele distruse de furia fundamentalistă, gruparea Sangh Parivar a început ,,curăţirea” pământului pe care au fost construite biserici şi case creştine. Membrii săi scot cărămizile din fundaţii, astupă gropile, şi îndepărtează semnele de demarcaţie dintre proprietăţile deţinute de creştini. Dr. Sajan George, preşedintele naţional al Consiliului Mondial al Creştinilor Indieni, explica: ,,Scopul lor este să folosească metode necinstite pentru a prelua proprietatea creştină, pentru a arăta că nu a existat prezenţă creştină, case creştine, nici o biserică creştină. Sunt îngrijorat că ei ar putea începe să ridice temple hinduse pe pământul pe care au existat odinioară biserici şi case creştine”. El spune că purificarea mai are un motiv: ,,Radicalii hinduşi vor să ascundă de opinia publică mărturiile brutalităţii lor împotriva oamenilor nevinovaţi, acum, că indienii au văzut ce s-a întâmplat în timpul atacurilor lor”.

Ce noutăţi a adus anul 2009 ?

În anul 2009, în India au avut loc alegeri generale, care au fost câştigate de Partidul Congresului, de orientare moderată, ce respinge politica naţionalistă fanatică a grupărilor extremiste. Jurnalistul Vijay Simha a afirmat că ,,rezultatele alegerilor reprezintă o declaraţie împotriva persecutării non-hinduşilor” şi ,,o respingere puternică a programelor religioase extremiste”.

Iată cum prezintă Asit Mohanty, coordonatorul regional al Consiliului Mondial al Creştinilor Indieni din Orissa, situaţia din acest stat: ,,Îndată ce Partidul Biju Janata Dal (care a rupt alianţa politică cu Partidul Bharatiya Janata înainte de alegeri) a venit la putere, creştinii au primit un semn că guvernul statului va face tot ce-i stă în putinţă pentru a potoli forţele anti-creştine. Luna trecută (n.r.: mai 2009), creştinii care se dădeau hinduşi au mărturisit deschis că sunt creştini. Însă este adevărat că alte sute de oameni din zone izolate din districtul Kandhamal nu pot practica deschis creştinismul”.

Tot el afirmă că Praveen Kumar, conducătorul poliţiei din Kandhamal, şi-a condus personal forţele în unele sate şi a îndepărtat steagurile galbene de pe case – semn al apartenenţei la religia hindusă, asigurând familiile creştine că vor fi protejate. În plus, începând din luna iunie, tribunalele locale au început audierea în cazurile hinduşilor acuzaţi de orchestrarea atacurilor împotriva creştinilor şi chiar au dat primele sentinţe.

Însă violenţele anti-creştine nu au încetat în diferite state indiene şi chiar în Orissa, deşi au loc cu o intensitate mult mai mică. Circa 1.500 de creştini trăiesc încă în taberele de refugiaţi din districtul Kandhamal, iar alţii îşi ascund religia, susţinând că sunt hinduşi pentru a se apăra de militanţii care continuă să-i ameninţe. Discriminarea şi persecuţia continuă: se ridică temple hinduse pe locul bisericilor distruse, gloate fanatice atacă refugiaţii, poliţia îi hărţuieşte pe creştini, încă au loc vandalizări de biserici, incendieri etc.

Şi în timp ce acestea se petrec încă, mai multe persoane însemnate, printre care se numără prim-ministrul Indiei, Manmohan Singh, şi cardinalul Oswald Gracias, arhiepiscop de Mumbai, spun cu voce tare că ceea ce s-a întâmplat în toamna anului trecut în statul Orissa a fost un pogrom.

* * *

Să nu credem că cele relatate mai sus sunt un coşmar care s-a desfăşurat şi continuă să se desfăşoare pe alte meridiane ale lumii, departe de noi, şi prin urmare nu ne atinge decât în măsura în care suntem mâhniţi şi îndureraţi pentru cele petrecute. În Uniunea Europeană, numărul hinduşilor creşte pe zi ce trece, templele hinduse răsar ca ciupercile în principalele oraşe europene – fireşte, astfel de fenomene sunt favorizate şi de letargia fatală a creştinismului apusean –, iar organizaţii hinduse dintre cele mai extremiste au porţile deschise către occident. Astfel, în noiembrie 2008, conducerea Marii Britanii a refuzat să interzică accesul în ţară al reprezentanţilor Consiliului Mondial Hindus şi grupărilor Sangh Parivar şi Rashtriya Swayamsevak Sangh, pe temei că acestea nu sunt organizaţii teroriste (?).

Să nu uităm nici faptul că atât adepţii hinduismului, cât şi cei ai budismului nu au fost nicicând cu adevărat dornici de relaţii prietenoase cu lumea creştină. Dalai-lama, conducătorul tibetan al budiştilor (a se vedea articolul ,,Iulie 2007. Ştiri - 31 iulie 2007. ,,Creştinii nu au ce căuta în Mongolia”, afirmă deschis Dalai-lama” – ultima ştire din grupaj), mult-iubit şi respectat de lumea occidentală şi un mare promotor al dialogului interreligios, ,,întreţine relaţii foarte strânse cu Partidul Bharatiya Janata şi gruparea Rashtriya Swayamsevak Sangh”. Oare ce au în comun aceste grupări hinduse fundamentaliste cu liderul budist, atât de implicat în dialogul interreligios ? Dacă ne mai trebuia vreo dovadă – pe lângă oceanul de mărturii deja existente – iată, aceasta este, că mişcarea ecumenistă nu are nici un interes în a dezvolta relaţii de frăţietate între credincioşii tuturor religiilor lumii, ci ţinteşte cu multă claritate spre a şterge creştinismul de pe faţa pământului.

Damian Ilie