Sodoma cucereşte lumea, cu sau fără voia noastră (IX)

Tulburări de ‘identitate de gen’ la … copii

În episodul anterior, am prezentat câteva cazuri concrete de schimbare a genului în actele de identitate, care au avut ca beneficiari persoane adulte. Acestora li se adaugă încercări de a introduce astfel de modificări în rândul copiilor şi adolescenţilor.

Primul nivel la care se poate remarca prezenţa informaţiilor cu privire la posibilitatea schimbării genului unei persoane este cel educativ. Copiii învaţă de la grădiniţă sau şcoală că ei pot avea ce gen doresc. De exemplu, Reţeaua Educaţională pentru Heterosexuali, Homosexuali şi Lesbiene din Statele Unite ale Americii (1) a pus la dispoziţia sistemului de învăţământ o programă intitulată Prevenind prejudecata: ghid pentru plan de lecţie LGBT (2) pentru şcolile elementare, destinată copiilor de grădiniţă şi celor de şcoală până în clasa a III-a. Din această programă face parte cartea Fusta de vis a lui Jesse de Bruce Mark, despre un băiat căruia îi place să poarte rochiile mamei sale şi îşi doreşte o fustă a lui. Planul de lecţie care însoţeşte cartea afirmă că mesajul cheie al cărţii este: ,,Respectul înseamnă să ţinem minţile noastre deschise. A avea minţile deschise înseamnă a da oamenilor libertatea de a fi ceea ce ei vor să fie”.

Întreaga programă constă din 16 planuri de lecţie testate în condiţii concrete şi elaborate de învăţătorii de şcoală elementară, incluzând subiecte precum: ,,Ce este un băiat/o fată ?”; ,,Ce face o familie ?”; ,,Libertatea de a te căsători”; ,,A ieşi in public”. Ea are menirea de a-i învăţa pe copii să fie extrem de permisivi faţă de sodomie şi, mai mult decât atât, de a crede că oamenii au posibilitatea ,,de a fi ceea ce ei vor să fie” ...

O altă lecţie despre îmbrăcarea cu haine specifice sexului opus şi îmbrăcămintea neconformă cu vreun gen, numită unisex, lansată de aceeaşi reţea educaţională sodomită în şcolile din Los Angeles, este intitulată ,,Ce este cu rochia, Jack ?”. Ea relatează o istorie despre tribul amerindian Assiniboin care îşi încuraja copiii să poarte ,,hainele care li se potriveau cel mai bine şi juca jocurile care le plăceau cel mai mult, fără limitări la rolurile stereotipice legate de gen”. Ea este destinată copiilor de grădiniţă şi celor de şcoală până în clasa a VI-a şi propune o serie de întrebări care îi încurajează pe copii să nu accepte standardele societăţii pentru rolurile adecvate genului sau haine adecvate genului.

În cadrul lecţiei, copiii sunt provocaţi cu întrebări de genul: ,,Ce ne face să credem că unele haine, activităţi şi lucruri sunt doar pentru fete sau doar pentru băieţi ?”, ,,Puteau bărbaţii să poarte rochii în trecut, şi astăzi nu ?” În final, copiilor li se cere să înveţe cuvinte precum spirit, spirit dublu – termen folosit de amerindieni pentru a desemna un sodomit efeminat, gen şi stereotip, având conotaţiile create de lecţie.

În alt colţ al Americii, o şcoală cu clasele V-VIII a fost nevoită să anuleze o zi a îmbrăcării cu haine specifice sexului opus sau a ,,schimbării de gen”, după ce părinţii au ridicat obiecţii cu privire la aceasta. Gimnaziul Adams din Brentwood plănuise ca, în ultima zi a ,,Săptămânii spiritului”, băieţii să poarte haine de fată, iar fetele să poarte haine băieţeşti.

De la grădiniţă la colegiu, copiii nemulţumiţi de genul pe care-l au se confruntă cu tot felul de probleme

În ultimii ani, ziarele şi revistele occidentale au adus în atenţia cititorilor apariţia unui nou fenomen: copii, fete sau băieţi, sunt nemulţumiţi de genul pe care-l au şi din acest motiv se confruntă cu tot felul de probleme. De exemplu, numărul din primăvara anului 2005 al revistei Teaching Tolerance publica un articol intitulat ,,Caroline este băiat”, despre o fată pe nume Caroline, care şi-a schimbat numele în John. Încă de pe băncile liceului, Caroline s-a transformat în John, ajungând ulterior să studieze la Universitatea din Rochester, care manifestă o mai mare toleranţă faţă de tinerii transsexuali.

Experienţa prin care a trecut Caroline/John nu este singulară, iar vârsta copiilor care încep să manifeste nemulţumire faţă de genul pe care-l au este zguduitor de fragedă. O educatoare de grădiniţă din Amherst, Massachusetts, istoriseşte că o fetiţă din clasa sa, pe nume Celia, s-a prezentat într-o bună zi ca fiind băiat, fapt pe care colegii ei l-au primit cu multă tulburare. ,,Unii copii erau realmente înnebuniţi. Ei veneau la mine şi îmi spuneau cum ea arăta ca un băiat şi se purta ca un băiat, dar era de fapt fată”, a spus Lauren Mattone, educatoarea Celiei.

Dacă, în astfel de cazuri, reacţia celor mici este în mod constant puternic negativă, cea a părinţilor, educatorilor, învăţătorilor, profesorilor şi medicilor este cutremurător de permisivă. Astfel, Elizabeth Bauchner, o scriitoare independentă din New York, spune că se consideră norocoasă că fiul ei de 6 ani, Adrian, a avut educatori care l-au susţinut şi înţeles. De la vârsta de 3 ani, lui Adrian i-a plăcut să poarte rochii şi haine cu volănaşe şi paiete. ,,Mergem la cumpărături şi vedem lucruri roz şi purpurii şi ne jucăm de-a machiatul, iar aceste lucruri îi plac mai mult decât orice altceva”, a spus Elizabeth Bauchner.

În noiembrie 2006, The Miami Herald relata un caz asemănător. Specialiştii în sănătate mintală au diagnosticat un băieţel de 5 ani ca având tulburare de ‘identitate de gen’, iar părinţii şi administratorii şcolii la care merge copilul au căzut de acord că este spre binele lui ca el să vină la şcoală îmbrăcat ca o fată. După 2 ani de examinări, medicii au conchis că băieţelul nu este pur şi simplu efeminat sau trece printr-o perioadă tranzitorie.

Teoriile cu privire la tulburările de ‘identitate de gen’ sunt extrem de elaborate în zilele noastre, ajungând să afirme că acestea ,,pot avea loc în timpul dezvoltării fetusului în pântece” şi, prin urmare, se pot manifesta oricât de devreme în viaţă. Deşi asemenea supoziţii au o bază ştiinţifică fictivă, ele nu au limită în ce priveşte fundamentarea homosexualităţii şi a transsexualităţii, mergând până la a susţine că aceste tulburări de ‘identitate de gen’ sunt o condiţie genetică, deci cei care le au se nasc cu ele (3).

Ca o consecinţă a unor astfel de teorii, sistemele şcolare din diferite părţi ale lumii adoptă politici care să uşureze viaţa elevilor care prezintă tulburări de ‘identitate de gen’. De exemplu, băieţelul va putea folosi toalete unisex, va fi chemat pe un nume neutru din punct de vedere al genului, se va putea îmbrăca în haine unisex etc. El este probabil cel mai tânăr copil transsexual recunoscut de o şcoală din Florida de Sud, dar nu este singurul; aici există un număr de adolescenţi transsexuali declaraţi, în cea mai mare parte băieţi care cred că sunt fete. Tony Valido, un specialist de la Departamentul de deservire a elevilor de la şcolile din ţinutul Miami-Dade, spune că, în ultimii ani, ,,elevii aparţinând minorităţilor sexuale ies în public din ce în ce mai devreme, chiar şi la 10 ani”. Fiecare liceu din acest ţinut are o reţea a minorităţii sexuale, prin care elevii LGBT pot apela la un consilier sau profesor pentru ajutor; această reţea există de cel puţin 15 ani şi se doreşte extinderea ei şi la nivelul şcolilor elementare (cu clasele I-IV).

În ciuda permisivităţii crescute a adulţilor, copiii receptează negativ schimbarea de gen a altor copii

În mai 2009, o şcoală catolică din statul Nebraska a fost nevoită să nu permită întoarcerea în cadrul şcolii a unui băiat de 8 ani, a cărui mamă a cedat cererilor repetate ale copilului de a fi îmbrăcat şi tratat ca o fată. Cancelarul arhidiecezan, părintele Joseph Taphorn a spus că băiatul ,,este binevenit, dar ar fi inacceptabilă schimbarea genului copilului şi prezentarea lui ca fetiţă”, unul dintre motive fiind tulburarea pe care ar provoca-o celorlalţi copii.

În anii anteriori, băieţelul a venit la şcoală în uniformă de băiat, dar în urma refuzului şcolii catolice de a-l primi în haine de fată, va merge la o şcoală publică care acceptă această schimbare de gen.

Într-o situaţie asemănătoare se află un băiat de 12 ani din Marea Britanie: în septembrie 2009, el s-a întors la şcoală ca fată, după ce şi-a schimbat genul în timpul vacanţei de vară. Profesorii au convocat o adunare generală de urgenţă pentru a cere colegilor lui să-l trateze ca pe o fată. Băiatul – ai cărui părinţi i-au schimbat numele într-unul de fată în mod legal – a sosit într-o rochie, cu părul lung în cozi împodobite cu panglici.

În cadrul adunării, profesorii au cerut copiilor să se poarte cu băiatul ca şi cu o fată, să i se adreseze pe numele lui de fată şi au fost ameninţaţi cu acţiuni disciplinare dure dacă nu se vor conforma. Câţiva copii, extrem de tulburaţi de acest eveniment, au izbucnit în lacrimi.

Părinţii şi-au exprimat indignarea faţă de felul în care au fost trataţi copiii lor, care s-au tulburat, s-au speriat şi au plâns după ce conducerea şcolii a anunţat că un băiat este acum fată. Ei au spus că directorul şcolii trebuia să-i informeze cu privire la această ,,schimbare de gen”, astfel încât ei să-şi poată pregăti fiii şi fiicele. Eşecul administraţiei şcolii de a face aceasta l-a afectat şi pe băiatul în cauză, care a fost supus unui stres şi confruntări dure cu opiniile de tot felul ale celorlalţi copii.

De asemenea, părinţii copilului au declarat pentru The Sun: ,,Suntem hotărâţi să-i asigurăm copilului nostru tot ce este mai bun” ... Psihoterapeutul James Caspian a spus că, în Marea Britanie, băiatului nu i se va permite tratamentul hormonal decât după ce trece de pubertate. În acest moment, cel mai tânăr transsexual din lume este germanul Kim Petras, născut Tim, care a suferit o operaţie de schimbare de sex la începutul anului 2009, la doar 16 ani.

În alte părţi ale lumii, copiii care suferă de tulburări de ‘identitate de gen’ sunt trataţi cu medicamente care blochează pubertatea, ceea ce le oferă posibilitatea de a trece mai uşor către o schimbare de sex

Spitalul de Copii din Boston deţine o Clinică de Servicii de Administrare a Genului, ale cărei servicii includ a-i trata pe copiii cu tulburări de ‘identitate de gen’ cu medicamente de întârziere a pubertăţii, astfel încât ei să câştige timp pentru a-şi alege genul. Publicaţia spitalului, intitulată Vederi pediatrice, nota: ,,Unică în emisfera vestică, clinica va avea grijă de asemenea de copiii şi tinerii care se prezintă ca transsexuali – aceia care nu au nici o dereglare anatomică sau biochimică cunoscută, însă se simt ca un membru al sexului opus”.

Endocrinologul Norman Spack de la Spitalul de Copii din Boston declara pentru Boston Globe: ,,Medicamentele de întârziere a pubertăţii acţionează cel mai eficient la începutul procesului, în mod specific la vârsta de 10-12 ani pentru o fată şi 12-14 ani pentru un băiat”. Spack admite însă că, după toate probabilităţile, procedura de întârziere a pubertăţii va lăsa pacientul infertil: ,,Când tinerii îşi opresc pubertatea înainte ca trupurile lor să se fi dezvoltat, şi apoi iau hormoni ai sexului opus vreme de câţiva ani, ei vor fi probabil infertili”.

Nu puţine critici a ‘cules’ această procedură de întârziere a pubertăţii. În primul rând, se ridică problema vârstei fragede a copiilor, care sunt practic incapabili să aibă o judecată matură şi să ia decizii cu privire la viitorul lor, ca de pildă dacă vor dori sau nu să aibă copii când se vor face mari. Ce poate crede un copil de 10-12 ani despre fertilitate ? Apoi, însuşi Spack a declarat anterior că doar 20% dintre copiii care manifestă tulburări de ‘identitate de gen’ continuă să treacă prin această confuzie la maturitate.

De fapt, domeniul ,,tulburări de ‘identitate de gen’” este extrem de puţin investigat, iar specialiştii sunt circumspecţi cu privire la eficienţa tratării celor diagnosticaţi astfel. Într-un articol din 2004 din periodicul First Things, dr. Paul McHugh, profesor de psihiatrie la Universitatea Johns Hopkins – a cărei Facultate de Medicină a fost unul dintre promotorii de frunte ai ,,transsexualităţii” şi chirurgiei de schimbare de sex – afirma: ,,Am asistat la o mulţime de prejudicii cauzate de schimbarea de sex. Copiii transformaţi din constituţia lor bărbătească în roluri de femeie au îndurat durere şi suferinţe îndelungate, deoarece ei au simţit atitudinile lor fireşti. Părinţii lor trăiau de obicei cu vina pentru deciziile lor şi cumva jenaţi de falsul atât chirurgical, cât şi social, pe care l-au impus fiilor lor”. El conchide, spunând că operaţiile de ,,schimbare de sex” mai degrabă păgubesc decât tămăduiesc pe cei care se luptă cu identitatea lor sexuală. ,,Noi, psihiatrii, cred eu, am face mai bine să ne concentrăm pe încercarea de a le repara minţile, nu ... altele”, scria McHugh.

De asemenea, studierea amănunţită a simptomelor pe care le au aceşti copii confuzi în ce priveşte genul lor nu vădeşte cu claritate că este vorba despre o tulburare autentică. Într-un articol din 2001, dr. Richard Fitzgibbons de la Asociaţia Naţională pentru Cercetarea şi Terapia Homosexualităţii (4), a subliniat că băieţii – care sunt mai susceptibili la astfel de tulburări decât fetele – nu se comportă ca fetele normale de aceeaşi vârstă, ci imită femeile mature. Specialistul afirmă că acest lucru indică mai degrabă o aversiune excesivă faţă de propriul gen decât o identificare autentică cu a fi fată.

,,Aceşti copii cu probleme resping unele tipuri de jocuri şi îmbrăcăminte tocmai fiindcă sunt asociate cu genul lor, şi ei adoptă activităţi fiindcă ele sunt asociate în mintea lor cu sexul opus”, a spus el. El afirmă că soluţia este să ajutăm copiii să preţuiască propriul gen: ,,Un băieţel trebuie să se simtă bine să fie băiat şi că devine un bărbat” (5).

Medicamentele de blocare a pubertăţii sunt promovate intens, ca tratament

La începutul anului 2009, The New Scientist anunţa că o organizaţie medicală internaţională a recomandat administrarea medicamentelor care blochează schimbările fizice ale pubertăţii chiar şi copiilor de 12 ani care îşi ridică întrebări cu privire la identitatea lor sexuală. Această dispoziţie vine ca parte a unui set de instrucţiuni, primul de acest tip, publicat de Societatea de Endocrinologie şi intitulat Instrucţiuni pentru organizaţiile de sănătate însărcinate cu servicii de tratament pentru persoanele transsexuale.

Documentul cheamă administratorii din domeniul medical din întreaga lume să asigure acoperire totală pentru procedurile hormonale şi cosmetice cerute de transsexuali. El recomandă ,,ca adolescenţii care îndeplinesc criteriile pentru schimbarea de sex să urmeze mai întâi un tratament de suprimare a dezvoltării pubertale”. De asemenea, copiilor sub 16 ani, care ar avea nevoie în mod normal de consimţământul părinţilor, trebuie să le fie permis tratamentul împotriva dorinţei părinţilor lor, dacă un medic a considerat că ei se află în cazul Gillick (6).

Este interesant de remarcat faptul că aceste recomandări se bazează pe rezultatele experienţelor dintr-o clinică olandeză, unde blocatorii de pubertate au fost administraţi la mai mult de 70 de copii cu vârste sub 16 ani, dintre care unul chiar de 11 ani (7). În prezent, Canada, Australia, Germania şi unele clinici din SUA permit administrarea medicamentelor de blocare a pubertăţii. Se preconizează că efectele acestei medicaţii dispar dacă pacientul întrerupe tratamentul, dar efectele pe termen lung ale pubertăţii întârziate chimic sunt de fapt necunoscute.

Dr. Russell Viner de la Institutul pentru Sănătatea Copilului a avertizat că manipularea timpurie a dezvoltării naturale ar putea interfera cu percepţia de sine a copilului în creştere. Pe de altă parte, bioeticianul Wesley Smith a declarat că încurajarea folosirii de medicamente netestate, ce intervin asupra dezvoltării biologice normale, trece dincolo de o graniţă primejdioasă: ,,Ştim ce impact va avea această interferenţă hormonală extrem de gravă asupra sănătăţii copiilor şi tinerilor ? Dacă nu, nu este acesta hotarul dincolo de care se află experimentarea umană lipsită de etică ?”

În cadrul unui experiment legat de gen, un cuplu suedez nu va spune copilului lor dacă este băiat sau fată

În martie 2009, într-un interviu acordat cotidianului Svenska Dagbladet, un cuplu suedez a spus că refuză să dezvăluie copilului lor de 2 ani şi jumătate dacă este băiat sau fată. Ei au spus că decizia lor, luată în momentul naşterii copilului, a avut la bază teoria feministă că genul este o ,,construcţie socială” ,,nemiloasă” care încorsetează copiii în roluri artificiale (!?!).

Mama copilului a declarat: ,,Noi vrem ca Pop să crească mai liber şi să evităm să fie constrâns de un şablon al genului specific de la început. Este crud să aduci pe lume un copil cu o ştampilă bleu sau roz pe fruntea lui”. Părinţii afirmă că nu folosesc niciodată pronume personale, referindu-se la el sau ea doar cu numele de Pop.

Criticii spun că experimente similare cu copii au avut consecinţe tragice. De exemplu, David Reimer, cel care a fost crescut ca o fetiţă în copilărie, la sugestia unui aşa-zis specialist în studii de gen, s-a sinucis în 2004, la vârsta de 38 ani. În timpul vieţii, el a făcut cunoscută tragedia prin care a trecut, pentru a preîntâmpina alte experimente de acest gen ...

Note

1. Gay, Lesbian, and Straight Education Network (GLSEN).

2. Comunitatea LGBT, adică comunitatea lesbienelor, homosexualilor (gay), bisexualilor şi transsexualilor.

3. S-a vehiculat extrem de mult ideea că ar exista o genă a homosexualităţii (a se vedea articolul ,,Există o genă a homosexualităţii ?” din numărul 29 al revistei noastre), idee care, în ciuda lipsei temeiului ştiinţific, a avut efecte dintre cele mai periculoase. Astăzi, ca urmare a răspândirii fenomenale a acestei opinii, mulţi oameni cred că homosexualii s-au născut aşa şi nu există nici o posibilitate ca ei să fie altfel decât sunt.

Lansarea unor astfel de concepte eronate, în scopuri bine ţintite, nu este lipsită de sens. Au fost realizate mai multe studii care au demonstrat că dacă o serie de persoane citeşte un paragraf care oferă o aşa-zisă explicaţie ştiinţifică pentru un fenomen dat, majoritatea îşi schimbă instantaneu opinia.

4. National Association for Research & Therapy of Homosexuality (NARTH).

5. Astfel de observaţii denotă existenţa unor probleme mult mai profunde şi eventual de altă natură.

6. Prin cazul Gillick vs. West Norfolk şi Wisbeach din 1985 s-a stabilit următorul precedent: dacă un copil este găsit a avea înţelegerea adecvată, se poate trece peste necesitatea consimţământului părinţilor pentru anumite tratamente.

7. Se pare că Europa se află în mod tacit cu un pas înaintea Americii. Pe câtă vreme, demersurile din spaţiul american sunt vizibile, cele de pe bătrânul continent se petrec departe de ochii opiniei publice. Nu am găsit nicăieri altundeva referiri la experimentele pe copii cu blocatori de pubertate din această clinică olandeză ...

Partenie Filipescu