|
|
|
August 2007. Ştiri 31 iulie 2007 Un tribunal britanic a condamnat un episcop anglican pentru refuzul acestuia de a angaja un tânăr sodomit La sfârşitul lunii iulie, tribunalul britanic care se ocupă de problemele legate de locurile de muncă l-a condamnat pe episcopul anglican de Hereford, Anthony Priddis, acuzându-l de discriminarea lui John Reaney, sodomit. Episcopul a refuzat ferm să-l angajeze pe acesta pe postul de instructor al tineretului din dioceza sa, deşi comisia eparhială, alcătuită din 8 membri, l-a declarat pe tânăr cel mai potrivit pentru post, dintre cei 4 candidaţi. În urma petiţiei lui Reaney, tribunalul a decis că acţiunea episcopului reprezintă o ,,discriminare ilegală deschisă”, interzisă de legea cu privire la egalitatea şanselor la angajare. Legislaţia muncii din Marea Britanie, introdusă în 2003 la insistenţa Uniunii Europene, permite respingerea unei persoane pentru un loc de muncă pe motive de orientare sexuală numai în cazuri extrem de rare, anume când persoana este angajată să lucreze într-o regiune unde există o ,,religie organizată” şi respingerea este necesară din pricina ,,învăţăturii religiei date” sau pentru a evita conflictul cu ,,convingerile religioase puternice ale marii părţi a adepţilor religiei date”. Curtea îl învinuieşte pe episcop că nu a crezut nici cuvintele de asigurare ale candidatului că va duce o viaţă conformă cu învăţătura Bisericii. Tribunalul urmează să stabilească valoarea compensaţiei băneşti acordate tânărului respins. În plus, instanţa a recunoscut o ,,discriminare indirectă” în cererea episcopului ca cei aflaţi în slujba Bisericii să ducă o viaţă castă, de celibatari dacă nu sunt căsătoriţi. Tânărul Reaney este mulţumit de decizia tribunalului, afirmând că ,,demonstrează multor sodomiţi creştini care lucrează pentru Dumnezeu în Biserica Anglicană că ei au dreptul să fie trataţi drept şi cu respect”. La rândul ei, organizaţia britanică Stonewall, care a finanţat plângerea în justiţie, şi-a exprimat satisfacţia pentru decizie, care, în opinia sa, ,,indică limpede că Biserica Angliei nu poate rămâne nepedepsită în atitudinea sa discriminatoare faţă de sodomiţi”. Comentând hotărârea curţii, episcopul Priddis a afirmat: ,,Cred ca anterior că am luat decizia corectă. Am acceptat-o cu regret după multe rugăciunii şi meditaţii”. În prezent, dioceza se consultă cu juriştii referitor la posibilitatea de a face recurs. Legat de verdict, reprezentantul arhiepiscopului de Canterbury a remarcat importanţa faptului că decizia recunoaşte posibilitatea limitărilor de natură religioasă la realizarea egalităţii drepturilor de ocupare a posturilor de muncă. Asociaţia creştină a juriştilor a remarcat că una dintre premisele importante ale deciziei judecătoreşti este ,,incertitudinea învăţăturii Bisericii Anglicane pe tema sexualităţii umane”, care ,,face foarte dificil pentru creştini, precum episcopul Antonie să apere învăţătura Scripturii”. Din nefericire, concluzia juriştilor creştini, că Biserica Anglicană nu îşi poate apăra învăţătura şi credincioşii, este adevărată şi nu este valabilă doar pentru ea. Nici alte Biserici creştine nu au păstrat învăţătura creştină în puritatea ei, ceea ce le-ar fi dat puterea şi tăria de a se împotrivi oricărui atac. Şi pentru că nu au păstrat legea lui Dumnezeu în curăţia ei şi nu au pus, mai presus de orice, apărarea ei, Bisericile s-au transformat în simple organizaţii, nevoite să se supună legilor omeneşti. Probabil nu va mai trece multă vreme până când, sub ochii noştri, Bisericile vor fi obligate să angajeze, în diferite posturi ecleziastice, oameni cu vederi opuse învăţăturii creştine. Oare cine crede că aceşti oameni pot fi atât de principiali, încât să nu fie influenţaţi, în hotărârile pe care le iau la ,,locul de muncă”, de propria mentalitate ? Pe când episcopi satanişti, preoţi păgâni sau vrăjitoare care vor aduce jertfele lor pe altarul neprihănit al creştinismului la modul propriu, căci în mod nevăzut acest lucru se întâmplă deja ? ,,Eu sunt cu voi şi nimeni împotriva voastră”, spune Mântuitorul, şi cuvintele Lui sunt nemincinoase. Însă, El este cu noi doar atâta vreme cât respectăm, cu înţelepciune şi dragoste, poruncile limpezi şi de altfel simple ale Domnului şi Dumnezeului nostru. Sursă
portal-credo.ru, 31 iulie 2007, ,,Английский трибунал осудил англиканского епископа за отказ назначить гея руководителем христианской молодежи”
11 august 2007 Dansuri tribale în liturghia ortodoxă În prezent, păgânismul se strecoară în mod insidios şi înşelător, pe În plus, oamenilor de astăzi, din ce în ce mai reci faţă de cele duhovniceşti, li se pare firească introducerea unor aspecte păgâne în manifestările ecleziastice, iar cei care îndrăznesc să le mai privească altfel sunt etichetaţi ca rigizi şi înapoiaţi. Dintotdeauna, Biserica Ortodoxă a fost o păstrătoare cu tărie a dogmei, canoanelor şi riturilor sale. Însă din secolul al XX-lea, ea a început să primească tot felul de inovaţii, fără a mai realiza că prin acestea aduce atingere plinătăţii ei dumnezeieşti. De exemplu, în ultimele trei decenii, Arhiepiscopul Macarie Tyllirides al Bisericii Ortodoxe a Keniei a depus eforturi susţinute pentru înflorirea ortodoxiei în această ţară africană. În luna iulie 2007, el a sfinţit trei biserici: una la periferia oraşului Nairobi, Kangemi, alta pe dealurile sudice, în comunitatea Karinde, şi a treia în satul Ivola din junglă, în apropiere de Lacul Victoria, în vestul ţării. Deşi aceste slujbe au respectat ritul ortodox de sfinţire a unui lăcaş de cult, ele au inclus ritualuri ale comunităţii tribale. Arhiepiscopul este unul dintre susţinătorii perseverenţi ai includerii tradiţiilor tribale în slujbele ortodoxe. ,,Noi ca Biserică suntem cei care încurajăm şi păstrăm vie cultura acestor oameni”, afirmă el. Arhiepiscopul Macarie remarcă faptul că progresul tehnologic şi adoptarea de către guvernul kenian a limbii engleze, ca limbă pedagogică oficială, a slujit doar la ruperea celor 42 de triburi keniene de dialectul lor nativ. ,,Noi insistăm, de asemenea, ca fiecare trib să demonstreze (în biserică) dansurile şi cântecele sale tradiţionale. În acest fel menţinem tradiţia”. Arhiepiscopul de 62 de ani este un susţinător atât de înfocat al tradiţiilor lor, încât el se alătură dansurilor tribale, purtând cârja episcopală în mână. ,,Mulţi nu pot să-şi imagineze un episcop dansând. Ei consideră acest lucru de neconceput în tradiţia noastră. Dar aici noi o facem. Nu vatămă pe nimeni”, spune ierarhul. La sfinţiri, bisericile s-au umplut cu credincioşi care, într-o clipă se înclinau şi îşi făceau semnul crucii, iar într-alta strigau şi băteau din palme deasupra capetelor. În România nu s-a ajuns atât de departe, însă au loc evenimente premergătoare. La 12 august a.c., Complexul Muzeal Arad, în colaborare cu Filarmonica de Stat din Arad, a organizat la situl arheologic al Mânăstirii Bizere un concert de muzică medievală şi celtică, intitulat ,,Festival de muzică veche în spaţii sacre arădene”. În anul 2003, cercetările au dezvăluit în biserica Mânăstirii Bizere mozaicuri de tradiţie bizantină şi romanică, unice în patrimoniul României şi Europei Centrale şi de Răsărit. În antichitate, pretutindeni în lume, de la celţi la africani, de la azteci la hinduşi, muzica avea aspecte sacre, de închinare la divinitatea sau divinităţile proprii religiei neamului respectiv. Dansurile şi tradiţiile tribale africane au, în mod evident, o componentă religioasă caracteristică religiilor acestui continent. Religiile africane se caracterizează prin închinare la o multitudine de spirite ale naturii, ale morţilor şi au o latură magică extrem de dezvoltată. Introducând dansurile şi cântecele tribale în slujba ortodoxă, ierarhul kenian a pus, alături de Dumnezeul cel adevărat, spiritele la care se închină africanii şi a deschis poarta Bisericii pentru practicile magice ale kenienilor. De asemenea, muzica celtică cuprinde elemente caracteristice religiei celţilor şi chiar invocă zeii acestora. Răsunând anul acesta în incinta lăcaşului ortodox de la Bizere, creştinii au dat implicit slavă numeroşilor zei ai celţilor şi au pus la loc de cinste riturile lor barbare de închinare, între care jertfele omeneşti ocupau un loc important. Surse
1. www.directionstoorthodoxy.org, 30 iulie 2007, ,,The Kenya Orthodox Experience: where tribal dances meet Byzantine chants”
2. www.trinitas.ro, 11 august 2007, ,,Festival de muzică medievală şi celtică, la Mânăstirea Bizere”
14 august 2007 Biserica Catolică mai are de făcut doar un pas spre desăvârşire: schimbarea numelui lui Dumnezeu Începând din anii 1960, de la Conciliul Vatican II încoace, în Biserica Catolică s-a declanşat un proces accelerat de lepădare de Dumnezeu şi de învăţătura Sa mântuitoare, susţinut de înşişi conducătorii acesteia. Papii şi cardinalii s-au închinat la zeităţi păgâne, au făcut tot felul de declaraţii favorabile diferitelor religii ale lumii: islam, budism, hinduism, religii animiste etc, au promovat întruniri interreligioase, propovăduind cu tărie că aceste religii au aceeaşi putere mântuitoare ca Biserica lui Hristos. Ei ,,uită” că aceste religii înţeleg mântuirea cu totul altfel decât creştinismul sau nu au nici o noţiune de acest fel în învăţătura lor. Această apostazie înfricoşătoare a trecut treptat de la clerul superior la cel inferior şi la credincioşi, care nu mai ştiu, dar nici nu mai sunt interesaţi cui se închină, vădind prin cuvânt şi faptă acest lucru. De exemplu, pentru a ,,promova relaţii mai bune cu musulmanii”, episcopul catolic olandez Martinus Muskens de Breda a sugerat ca ,,creştinii să-i spună lui Dumnezeu Allah”. Afirmând că ,,pentru Dumnezeu nu contează atât de mult cum I ne adresăm”, iar ,,creştinii de limbă arabă folosesc oricum termenul de Allah pentru Dumnezeu”, episcopul a susţinut, la televiziunea olandeză, că oamenii trebuie ,,să depăşească diviziunile inutile create de terminologie”. El a mai declarat că ştie că propunerea sa nu va fi bine primită de catolici, însă ,,într-un secol sau două, catolicii olandezi I se vor adresa lui Dumnezeu cu «Allah»”. Într-o proporţie covârşitoare - 92% din 4.000 de respondenţi, după cum arată un sondaj de opinie, publicat în cel mai mare ziar din ţară, credincioşii olandezi s-au opus ideilor episcopului Martin. Acesta are o viziune extrem de modernistă asupra catolicismului, nefiind la prima faptă de acest gen. În anul 2005, el i-a ofensat pe musulmani, spunându-le că religia lor este ,,lipsită de viitor, deoarece are multe aspecte violente”. Şi-a iritat propriii credincioşi, propunând înlocuirea unei sărbători naţionale creştine cu una islamică. În plus, Muskens i-a încurajat pe săraci să fure şi a distribuit mijloace anticoncepţionale pentru combaterea SIDA … Folosindu-se de strategiile caracteristice, în timp ce blamează amestecul religiilor, Vaticanul promovează în forţă sincretismul. Unul dintre cei mai de seamă ,,agenţi vaticanezi” în acest domeniu a fost maica Tereza, arhicunoscuta călugăriţă albaneză, deţinătoare a Premiului Nobel pentru pace, care a înfiinţat ordinul Misionarele Recent a fost publicată o carte, ,,Maica Tereza: Vino şi fii lumina mea”, care cuprinde corespondenţa purtată de-a lungul vieţii de maica Tereza. Această carte dezvăluie o latură necunoscută a călugăriţei albaneze, ce a fost măcinată de îndoială şi necredinţă cumplită vreme de mai bine de 40 de ani ! În scrisorile către duhovnicul său, Michael Van Der Peet, ea scria că, începând cu anul 1949, când a început să aibă grijă de bolnavi şi săraci, ,,s-a simţit singură şi tulburată”. 7 octombrie 1975. Calcutta, India. Maica Tereza se închină lui Buddha într-o ceremonie de mulţumire, cu ocazia celei de-a 25-a aniversări a ordinului Misionarele Carităţii (în imagine, prima din stânga) În timp ce declara public că ,,inima sa aparţine în întregime inimii lui Iisus”, într-o scrisoare trimisă cu puţin timp înainte de primirea prestigiosului premiu, ea scria părintelui Van Der Peet: ,,Iisus te iubeşte într-un mod special. Cât despre mine, tăcerea şi goliciunea mi se par atât de mari, încât mă uit şi nu văd, ascult şi nu aud. Limba se mişcă (în rugăciune), dar nu vorbeşte”. Şi celelalte scrisori către părintele ei duhovnicesc sunt marcate de aceleaşi sentimente şi de o necredinţă dusă la extrem, căci ea se îndoia de existenţa lui Dumnezeu, a raiului şi sufletului, a rostului existenţei etc. ,,Unde îmi este credinţa ? Chiar şi în adâncul fiinţei mele nu găsesc decât loc pustiu şi întuneric”, mărturisea ea în altă scrisoare, comparând problemele sale cu iadul. Zâmbetul afişat neîncetat în public ,,este o mască sau o pelerină care acoperă totul. Vorbesc ca şi cum chiar inima mea ar aparţine lui Dumnezeu, într-o dragoste tandră, personală. Dar dacă ai fi fost acolo, ai fi zis «câtă ipocrizie»”. Maica Tereza a fost măcinată de necredinţă până la moarte, nereuşind să iasă din această stare cumplită. Ea a cerut, prin testament, ca scrisorile să fie arse, însă ,,mai marii Bisericii au refuzat pe motiv că textele sunt prea valoroase”. Reverendul Kolodiejchuk, care se ocupă de dosarul de canonizare şi s-a îngrijit de publicarea cărţii, declară: ,,Acum o putem înţelege mai bine, putem privi mai adânc în viaţa sa lăuntrică, în trăirile şi sentimentele sale. Iar mie acest zbucium sufletesc mi se pare eroic”. Importanţa acordată ei de Biserica Catolică, de Papa Ioan Paul al II-lea, care a apreciat-o foarte mult pentru ,,virtuţile” sale şi a beatificat-o într-un timp record, la 19 octombrie 2003, încălcând procedurile standard ale Vaticanului, pot fi înţelese mai bine privind în ansamblu personalitatea sa. Aceasta pune crizele sale profunde de necredinţă într-o nouă lumină. Într-o altă carte, ,,Totul porneşte de la rugăciune. Meditaţiile maicii Tereza cu privire la viaţa spirituală a credincioşilor tuturor religiilor”, este dezvăluită gândirea sa profund ecumenistă. În prefaţă, Anthony Stern scrie că expresia preferată a maicii Tereza era: ,,Am spus întotdeauna că noi trebuie să ajutăm un hindus să devină un hindus mai bun, un musulman să devină un musulman mai bun, un catolic să devină un catolic mai bun”.
Maica Tereza rugându-se lui Mahatma Gandhi la mormântui lui din New Delhi Maica Tereza era adepta putinţei mântuirii în toate religiile şi crezurile deopotrivă. Ea scrie: ,,Unii îl numesc Ishwar (n.r.: un spirit din panteonul hindus), unii îl numesc Allah, unii simplu Dumnezeu, dar trebuie să recunoaştem că El ne-a făcut pentru lucruri măreţe: să iubim şi să fim iubiţi. Ceea ce contează este să iubim. Nu putem iubi fără rugăciune şi astfel, de orice religie am aparţine, trebuie să ne rugăm împreună”. Această afirmaţie nu este singulară în carte, nici printre mărturiile din întreaga sa viaţă, trădând adevărata ,,credinţă” a maicii Tereza. Ea este un personaj-simbol pentru Biserica Catolică, care s-a scufundat într-o apostazie cumplită, mai profundă cu fiecare secol care a trecut de la Marea Schismă din 1054. Necredinţa ei este necredinţa actuală a întregii Biserici, care a pierdut orice urmă de înţelegere a Dumnezeului adevărat, pentru că s-a îndepărtat de El şi a rămas ,,goală” şi ,,întunecată”, îndoită cu privire la aspectele cele mai elementare ale credinţei creştine autentice. Promovând-o şi beatificând-o pe maica Tereza, Biserica Catolică promovează mentalitatea catolică contemporană, care susţine că mântuirea se poate atinge în oricare din religiile pământului. Eliminând învăţătura creştină din Biserica Catolică, în prezent a rămas de înlocuit doar numele lui Dumnezeu cu Allah sau Ishwar, pentru că oricum catolicii nu mai ştiu cine este Dumnezeu ... Surse
1. www.catholica.ro, 14 august 2007, ,,Îi vom spune lui Dumnezeu «Allah» ?”
2. Evenimentul zilei, 17 august 2007, ,,Dumnezeu sau Allah ?”
3. Gardianul, 18 august 2007, ,,Un episcop catolic olandez le propune creştinilor să-i spună Allah lui Dumnezeu”
4. Ziua, 25 august 2007, ,,Îndoielile maicii Tereza”
5. Evenimentul zilei, 25 august 2007, ,,Maica Tereza s-a îndoit de existenţa lui Dumnezeu”
6. Cotidianul, 27 august 2007, ,,Maica Tereza se îndoia de credinţa sa”
7. www.traditioninaction.org, ,,What about the Orthodoxy of Mother Teresa ?”
8. www.traditioninaction.org, 13 septembrie 2004, ,,Church Revolution in Pictures”
9. www.traditioninaction.org, 14 mai 2006, ,,Church Revolution in Pictures”
27 august 2007 Scrisoarea celor 10 academicieni ruşi şi reacţiile societăţii ruseşti În ultimul deceniu, în aproape toate ţările ortodoxe din fostul bloc comunist a apărut, la nivel de societate, un conflict între Biserică şi stat, cu nuanţe caracteristice fiecărui popor. El se naşte între susţinătorii manifestării credinţei creştine în public, precum odinioară, când societatea era creştină şi se călăuzea după principiile morale ale Bisericii, şi adepţii unui secularism agresiv, care doresc eliminarea creştinismului din societate. Conflictul este amplificat artificial prin sprijinul ideologic şi financiar oferit de diferite fundaţii occidentale, unde secularismul a atins cote alarmante. Principalele dispute sunt în jurul predării disciplinei Religie în şcoli, a existenţei simbolurilor religioase în spaţiul public şi a manifestării Bisericii în plan social. De pildă, în Rusia, la începutul anului şcolar 2006-2007, se anunţa oficial că disciplina Bazele culturii ortodoxe devine obligatorie în programa şcolară din regiunile Belgorod, Kaluga, Breansk şi Smolensk, şi facultativă în alte 11 regiuni. Unii ruşi au protestat faţă de această măsură. În replică, secretarul pentru relaţiile Bisericii cu societatea al Departamentului pentru relaţii externe al Patriarhiei Moscovei, părintele Mihail Dudco a afirmat: ,,În timp ce militează împotriva acestei discipline, unii mireni, în discuţii legate de sfera religioasă, demonstrează o necunoaştere totală a celor bisericeşti, limitându-se la argumente de genul «religia este de domeniul privatului» sau «religia este opium pentru popor». În unele regiuni ale Rusiei, acest obiect este predat de 10 ani şi nu a fost observat nici un fel de conflict interconfesional”. Protestele faţă de predarea religiei din anii trecuţi au culminat anul acesta când, la sfârşitul lunii iulie, 10 membri marcanţi ai Academiei de Ştiinţe, printre care doi laureaţi ai premiului Nobel pentru fizică, au trimis preşedintelui Vladimir Putin o scrisoare deschisă, ce a devenit cunoscută sub numele de Scrisoarea celor zece. În această scrisoare, academicienii îşi declarau ,,îngrijorarea faţă de influenţa crescândă a Bisericii la nivel social şi politic”, pe care o văd ca pe o formă de clericalism. ,,Noi constatăm că o nouă ideologie naţională şi religioasă este în curs de a se forma în ţara noastră, prezentându-se ca o întoarcere la religii, în timp ce se implementează o negare a democraţiei, xenofobia şi cultul puterii”, scria unul dintre academicieni. Ei au cerut preşedintelui să limiteze amestecul Bisericii Ortodoxe Ruse în viaţa publică, protestând concret faţă de introducerea în programa şcolară a disciplinei Bazele culturii ortodoxe şi faţă de propunerea de a include teologia pe lista materiilor ştiinţifice şi de a da universităţilor ruseşti dreptul de a acorda titluri în teologie. (N.r.: Ideile lor nu diferă de cele ale protestatarilor români, căci printre argumentele enumerate în scrisoare se numără acela că preceptele religioase pot provoca ,,probleme şi tulburări” elevilor !) Coaliţia ,,Cealaltă Rusie” a susţinut iniţiativa academicienilor ruşi. ,,Noi susţinem îngrijorarea oamenilor de ştiinţă cu privire la asaltul Bisericii Ortodoxe Ruse asupra temeliilor seculare ale statului şi societăţii. După părerea noastră, viaţa religioasă şi problemele de credinţă trebuie separate de ştiinţă şi educaţie şi de alte domenii ale vieţii sociale şi seculare ... Biserica trebuie să fie puternică în principiile sale spirituale şi să fie un exemplu de slujire a nevoiaşilor”, se afirma într-o declaraţie a coaliţiei. De asemenea, conducătorul Comisiei pentru dezvoltare regională şi autoguvernare locală a Camerei Publice, Viaceslav Glazychev, a descris ca excesiv ,,amestecul zgomotos al Bisericii în toate problemele publice, în loc de a se ocupa de problemele parohiale”. Diverşi reprezentanţi ai Bisericii, cât şi ai societăţii civile, au luat poziţie faţă de Scrisoarea celor zece. S-au ţinut conferinţe de presă şi dezbateri între reprezentanţii celor două tabere şi s-au scris articole pe această temă fierbinte pentru societatea rusă. Arhipreotul Vsevolod Chaplin, vicepreşedintele Departamentului pentru relaţii externe al Patriarhiei Moscovei, comentează: ,,Biserica este milioanele de cetăţeni ruşi, oameni de diferite vârste, căi de viaţă şi stări. Ei se închină, citesc, gândesc şi lucrează. Nimeni nu îi poate lipsi pe ei de dreptul lor de a face ceea ce le dictează viziunea lor asupra vieţii şi de a o afirma în viaţa societăţii”. El a mai spus: ,,Capelanii din armată şi închisori, teologia în instituţiile de învăţământ superior susţinute de stat, recunoaşterea de către stat a certificatelor de absolvire şi a titlurilor academice în teologie, predarea culturii religioase în şcolile publice în mod opţional - toate acestea pot fi prezente într-un stat secular, toate acestea sunt general acceptate în lume fără a produce conflicte, toate acestea există de facto şi în multe feluri de jure în Rusia, şi nădăjduiesc că vor continua să existe, deoarece mulţi doresc aceasta”. De asemenea, el a precizat că teologia este predată astăzi în peste 30 de instituţii de învăţământ superior laice din Rusia, ca şi în majoritatea ţărilor din Europa, şi ,,are acelaşi drept ca orice altă ştiinţă de a explica lumea din jurul nostru”, intrând astfel în miezul conflictului … ,,Este straniu deci că domnii care, cu siguranţă, se pretind democraţi, recunosc dreptul concepţiei lor despre lume de a influenţa societatea, în timp ce neagă acelaşi drept concepţiei religioase despre lume”, a afirmat arhipreotul. ,,Himera aşa-numitei concepţii ştiinţifice despre lume trebuie, în cele din urmă, îndepărtată. (...) Ştiinţa şi viziunea asupra lumii sunt lucruri diferite, fapt recunoscut şi de minţile cele mai luminate ale lumii. Nu există şi nu pot exista fapte solide în ştiinţele naturale, care să fie prezentate ca o viziune validă asupra lumii, în timp ce ştiinţele umaniste reprezintă un domeniu de dispute, ipoteze, teorii în conflict mai degrabă decât un domeniu al unui singur ,,adevăr ştiinţific” şi, în special, al unei singure viziuni despre lume”. În cadrul unei discuţii între clerici şi oameni de ştiinţă din 8 august, părintele şi-a continuat ideea: ,,Punctul de vedere ştiinţific nu poate fi o ideologie de stat. (...) Nu a făcut pe nimeni niciodată fericit şi a eşuat în a răspunde la întrebările fundamentale ale existenţei”. Părintele Vladimir Vigilianski, conducătorul departamentului de presă al patriarhiei, dezvăluia ziariştilor unul dintre motivele care stă la baza Scrisorii celor zece: ,,În societatea democratică de astăzi, nu numai academicienii, ci şi unii oficiali ai statului cred că cultura este primejdioasă pentru poporul rus”, numind scrisoarea ,,un document pur sovietic”. Opinia publică a sărit în sprijinul Bisericii şi a manifestării creştinismului în societatea rusă, criticându-i aspru pe cei 10 academicieni ruşi. ,,O opinie particulară a câtorva oameni de ştiinţă binecunoscuţi, redată într-o scrisoare în termeni categorici, nu poate fi recunoscută ca dreaptă şi corectă”, scriau reprezentanţii ştiinţei, educaţiei, culturii, afacerilor, armatei şi cazacilor într-o scrisoare deschisă. Ei consideră că Scrisoarea celor zece ,,este plină cu un spirit de divizare şi reprezintă un manifest materialist şi ateist, care cheamă guvernul să impună o interdicţie directă”. Directorul Institutului pentru Ştiinţe Sociale al Academiei de Ştiinţe, Yuri Pivovarov, afirmă că acţiunea celor 10 colegi ai săi este ,,nefondată”. ,,Am fost profund mâhnit de scrisoarea deschisă a oamenilor de ştiinţă către preşedinte. Sunt şi eu membru al Academiei de Ştiinţe şi îi cunosc şi respect pe autorii scrisorii. Toţi sunt talentaţi ca cercetători şi oneşti şi sinceri ca persoane. De aceea a fost atât de trist pentru mine să citesc scrisoarea lor”, a declarat el. ,,Pot să înţeleg parţial modul lor de a gândi. Ei pot vedea o renaştere religioasă şi sunt nemulţumiţi să vadă Biserica trezindu-se după sinistra persecuţie. Deşi străluciţi profesional şi personal, toţi aceşti oameni au o educaţie sovietică, fapt care nu trebuie ignorat”. În plus, el a îndemnat conducerea Bisericii ,,să dea mai multă atenţie faptului că ţara noastră nu a depăşit pe deplin experienţa trecută a ateismului impus”. Este de remarcat faptul că, participând la masa rotundă din 8 august a.c., unul dintre semnatarii scrisorii, Andrei Vorobiov, a cerut să se pună capăt disputei cu privire la introducerea disciplinei Bazele culturii ortodoxe în programa şcolară. Ascultând argumentaţia părintelui Chaplin, academicianul a renunţat la poziţia sa iniţială, afirmând: ,,Ceea ce a spus părintele m-a convins pe deplin că lucrul pe care îl discutăm aici este necesar”. Neîndoios, acţiunea academicienilor ruşi izvorăşte dintr-o poziţie anticreştină, mai mult sau mai puţin voită, însă din nefericire, aceasta este susţinută de atitudini nepotrivite ale conducerii Bisericii Ortodoxe Ruse în timpul şi după căderea comunismului. Serghianismul a alterat cugetul ortodox al multor capete ale Bisericii, fie ei ierarhi sau profesori de teologie, care se exprimă verbal şi faptic într-un mod care nu corespunde cu învăţătura Bisericii. Amestecul necuvenit cu lumea politicului, ca şi cu cea a afacerilor de tot felul, au provocat şi provoacă reacţii adverse îndreptăţite, la nivel de societate. Acelaşi efect îl au diferitele activităţi prin care slujitorii bisericeşti îşi dovedesc lipsa de etică şi morală şi, în general, abaterea de la misiunea principală a Bisericii, de propovăduire a credinţei şi moralei creştine. În acest fel, acţiunile lor au contribuit şi contribuie la accentuarea unei ostilităţi faţă de instituţia Bisericii şi au dat naştere la noi şi noi controverse. Un exemplu poate fi argumentaţia formulată împotriva Scrisorii celor zece de către cunoscutul profesor de teologie de la Academia Teologică din Moscova, diaconul Andrei Kuraev. El are o înţelegere serghianistă asupra Bisericii, care reiese limpede din declaraţiile sale, potrivit cărora ,,Biserica a trăit prea multă vreme fără nici nu fel de restricţii. Noi suntem pregătiţi să punem o parte a activităţilor noastre sub controlul statului”. Dorinţa sa, împărtăşită şi de alţi ruşi, înseamnă desăvârşirea lucrării sovietice de laicizare a Bisericii şi păstrare a unei forme fără fond, a unei Biserici fără viaţă duhovnicească, care slujeşte doar intereselor acestei lumi. În plus, el susţine în mod deplasat că ,,disciplina Bazele culturii ortodoxe ar trebui să fie obligatorie (n.r.: pentru toţi elevii ruşi, indiferent de etnia sau religia acestora) tocmai pentru că îi va ajuta pe copiii neortodocşi să crească familiarizaţi cu cultura noastră naţională rusă. Nu trebuie să fie o convertire la ortodoxie, ci un dialog despre logica interioară a lumii ortodoxe”. O asemenea poziţie categorică, chiar agresivă, afirmată de către un personaj renumit ca el, irită în mod firesc pe cei care se opun predării acestei discipline; în loc să încerce să aplaneze conflictul, părintele Kuraev îl amplifică. El, ca mulţi alţi ortodocşi ruşi, uită că nu mai face parte dintr-un stat călăuzit după principii ortodoxe, ci dintr-un stat laic, la ale cărui temelii stau alte principii, defavorabile creştinismului, şi că pe termen lung creştinismul va fi eliminat din societate fie prin impunerea unei mentalităţi păgâne la nivel de mase, fie prin ,,cosmetizarea” şi transformarea Ortodoxiei într-o religie păgână care va păstra doar o faţadă de creştinism. Făcând abstracţie de această realitate crudă, cei ca el nu fac altceva decât să genereze noi circumstanţe în care Biserica să fie atacată … Surse
1. www.trinitas.ro, 1 septembrie 2006, ,,Disciplina «Bazele culturii ortodoxe» va deveni obligatorie în Rusia”
2. Gardianul, 9 septembrie 2006, ,,Religia devine obligatorie în şcolile din Rusia”
3. www.trinitas.ro, 13 octombrie 2006, ,,Cei ce luptă împotriva disciplinei «Bazele culturii ortodoxe» sunt agramaţi”
4. www.interfax.ru, 24 iulie 2007, ,,Calls to confine activity to parishes is a rudiment of political pensioners’ ideology – Moscow Patriarchate”
5. www.interfax.ru, 25 iulie 2007, ,,Five academicians’ letter criticizing the church may serve political needs of some members of the government – Moscow Patriarchate”
6. www.interfax.ru, 27 iulie 2007, ,,Other Russia backs academicians in their dispute with Church”
7. www.interfax.ru, 30 iulie 2007, ,,Social activists criticize Russian academicians for imposing atheistic ideology on society”
8. www.interfax.ru, 31 iulie 2007, ,,RAS member says his colleagues accusing the church are groundless”
9. www.interfax.ru, 1 august 2007, ,,Prof. Kurayev: authors of the «Letter of the Ten» are incompetent and eager to impose materialistic worldview on society”
10. www.interfax.ru, 1 august 2007, ,,The Moscow Patriarchate thanks academicians for initiating broad discussion on the role of the Church in today’s Russia”
11. www.interfax.ru, 3 august 2007, ,,Russian MP: attack of academicians and human rights activists against Church is «new totalitarianism»”
12. www.interfax.ru, 6 august 2007, ,,The academicians baseless censuring the Russian Church”
13. www.interfax.ru, 8 august 2007, ,,The ten academicians’ letter may help the priests to combat superstitions – the famous theologian”
14. www.interfax.ru, 8 august 2007, ,,One of the authors of the Letter of the Ten urged to stop arguing over clericalization of the Russian school”
15. www.directionstoorthodoxy.org, 8 august 2007, ,,Russian Orthodox Church calls for teaching of morals in school, deplores «ideology of science»”
16. www.interfax.ru, 9 august 2007, ,,Academic letter on «clericalization of the country» dictated by hatred towards Church – St. Tikhon’s University”
17. www.trinitas.ro, 10 august 2007, ,,Principiile religioase şi valorile morale, predate în şcolile din Rusia”
18. www.interfax.ru, 13 august 2007, ,,Metropolitan Kirill invites authors of «the letter of the ten» to dialogue”
19. www.mitropolia-ardealului.ro, 16 august 2007, ,,Mitropolitul Chiril din Smolensk apără introducerea religiei în şcoli”
20. www.interfax.ru, 27 august 2007, ,,As new academic year approaching, Deacon Andrey Kurayev speaks for the need to teach Basic Orthodox Culture as obligatory”
Adrian Popovici Articol apărut în ,,Catacombele Ortodoxiei”, nr. 37/septembrie-octombrie 2007 |



Carităţii şi a plecat în India să slujească săracilor.