Octombrie 2007. Relaţia dintre Biserică şi masonerie:

o legătură neelucidată sau o tumoră inoperabilă ? (IV)

Relaţia dintre creştinismul oficial şi masonerie este într-o continuă metamorfoză

Cum s-a strecurat masoneria în sânul creştinismului

(Acest subiect este extrem de vast, însă lipsa de timp şi viteza cu care se desfăşoară evenimentele în lume ne silesc să scriem despre el, măcar pe scurt)

Pe lângă ultimele evenimente din sânul Bisericii Ortodoxe Române - trecerea la cele veşnice a patriarhului Teoctist şi alegerea unui nou întâistătător - marcate de amestecul unor forţe străine în problemele ecleziastice, au ,,apărut” câteva ceremonii ,,ortodoxo-masonice” cu totul inedite. Acestea par a avea menirea să scoată în evidenţă o aşa-zisă compatibilitate între Biserică şi masonerie. Dar cum s-a ajuns aici ?

Trăgându-şi obârşia şi puterea din credinţele păgâne, din misteriile egiptene, babiloniene, greceşti, aflate într-o combinaţie scabroasă cu cabala evreiască, masoneria este o organizaţie ocultă, ce imită întru totul Biserica lui Hristos, plăsmuind ritualuri şi ceremonii asemănătoare celor creştine, având scopul final de a deveni, într-o bună zi, instituţia legitimă a noului hristos pe pământ, antihristul. După ce, vreme de secole, s-a dezvoltat în taină, precum aluatul în covată, la începutul secolului XX, ea a reuşit să pătrundă în Biserica Ortodoxă, chiar pe scaunul arhieresc.

Dacă în Biserica Ortodoxă s-a strecurat abia la începutul veacului trecut, ea a făcut şi face parte integrantă din viaţa Bisericilor Catolice şi Protestante. Astăzi, clerul protestant nici măcar nu ascunde apartenenţa la masonerie, considerând-o un lucru destul de firesc. De altfel, însuşi Martin Luther (1483-1546) a fost rozicrucian, fapt din care s-a născut premisa că protestantismul este, în sine, o ideologie de influenţă masonică care a fost introdusă în Biserică.

Cardinalul John O’Connor de New York, împreună cu doi masoni

În ciuda bulelor papale contra masoneriei, legăturile Vaticanului cu această organizaţie ocultă au fost dezvăluite în repetate rânduri. Astfel, doar în secolul al XX-lea, în rândurile masoneriei au intrat preoţi, cardinali şi chiar papi; de exemplu, Papii Ioan al XXIII-lea (1881-1963, papă între 1958-1963) şi Paul al VI-lea (1897-1978, papă între 1963-1978), sub a căror păstorire a avut loc Conciliul Vatican II, care a modificat din temelii învăţătura catolică. Despre acest conciliu, cardinalul Leo Joseph Suenens, unul dintre artizanii săi, afirma că este ,,revoluţia franceză a Bisericii”.

Nu avem date care să confirme apartenenţa Papei Ioan Paul al II-lea (1920-2005, papă între 1978-2005) la masonerie, însă este lucru cert faptul că el a luptat pentru şi a propovăduit cu tărie mijloacele prin care masoneria urmăreşte să devină instituţia legitimă a antihristului: reformarea şi modernizarea Bisericii Catolice în spiritul Conciliului Vatican II, promovarea dialogului interreligios, instaurarea unei religii universale.

Imagine de la înmormântarea Papei Ioan Paul al II-lea, aprilie 2005. Se poate remarca că trupul papei este purtat de un grup de mireni care poartă mănuşi albe, port specific ceremoniilor masonice, şi un medalion cu un însemn straniu. Este bizar faptul că trupul conducătorului Bisericii Catolice nu este purtat de preoţi sau cardinali, sau cel puţin de garda elveţiană

În secolul al XX-lea, odată cu infiltrarea masoneriei în rândurile clerului ortodox, Biserica Ortodoxă a început să ia poziţie faţă de această organizaţie ocultă, sinoadele unor Biserici locale (precum cele ale Greciei, Ciprului, României) adoptând documente potrivnice acesteia. Cu toate acestea, vârful ierarhiei ortodoxe a fost ,,cucerit” în mare parte de masoni. Apartenenţa conducătorilor Bisericii la masonerie s-a soldat cu numeroase tentative de reformare şi modernizare a Ortodoxiei, dintre care unele au fost încununate de succes. Hotărârile şi măsurile menite să preschimbe lumea ortodoxă s-au luat într-ascuns, în culise, adeseori clerul şi credincioşii fiind puşi în faţa faptului împlinit.

Patriarhul Meletie Metaxakis (1871-1935), mason-inovator-ecumenist, a fost cel care a iniţiat politica modernistă a Patriarhiei Constantinopolului şi, prin intermediul ei, a întregii lumi ortodoxe, cea mai gravă hotărâre luată de el fiind reforma calendarului Bisericii, care a condus la schismă. Patriarhul Athenagora I al Constantinopolului (1886-1972), de asemenea mason, a continuat linia progresistă a înaintaşului său, printre deciziile sale numărându-se hotărârea ca Biserica Ortodoxă să se alăture Consiliului Mondial al Bisericilor (CMB) şi ridicarea anatemelor de la 1054. Urmaşul lor, actualul patriarh al Constantinopolului, Bartolomeu, luptă la rându-i pentru împlinirea idealurilor masonice.

Şi în Biserica Ortodoxă Română au existat şi există ierarhi masoni, care se străduiesc să înlocuiască învăţătura creştină cu una străină de duhul autentic ortodox. Patriarhul Miron Cristea (1868-1939), mason cu grad înalt, a fost un promotor al reformării şi modernizării Bisericii Ortodoxe. El a introdus reforma calendarului în România, a propus convocarea unui mare sinod ecumenic, care să legitimeze măsurile progresiste propagate de ierarhii masoni aflaţi la cârma Bisericii etc.

În prezent, pseudo-ortodocşii masoni încearcă să demonstreze că nu există nici o incompatibilitate între Biserică şi masonerie

După ce la cârma lumii ortodoxe s-au aflat câţiva masoni, şi curente anticreştine precum raţionalismul, iluminismul şi altele şi-au găsit adepţi printre ortodocşi, s-au pierdut contururile clare ale învăţăturii dumnezeieşti a Sfinţilor Părinţi, aceasta fiind din ce în ce mai mult amestecată cu diverse doctrine omeneşti, inclusiv cu masoneria. Astfel, în perioada interbelică, poetul Octavian Goga, care a fost mason, a ,,militat pentru fondarea Blocului creştin francmasonic. Prin aceasta, el voia ca mişcarea francmasonică română să-şi declare oficial opţiunea pentru o linie politică clară, fapt ce intra în contradicţie flagrantă cu statutele şi cutumele organizaţiei. De altfel, au existat luări de poziţie ferme care au respins ca inacceptabilă solicitarea lui Goga. Astfel, în anul 1932, legionarul V. Trifu afirma: «Dl Octavian Goga, care deşi era mason, habar n-are de rostul francmasoneriei, căci şi-a permis să vorbească în lojă despre creştinism – greşeală pe care masonii nu i-o vor ierta niciodată. Dl Goga a mers aşa de departe cu naivitatea sa, încât a propus ca Loja Naţională să se numească Loja Creştin-Naţională»”.

Octavian Goga a făcut, într-adevăr, acest demers dintr-o naivitate, dintr-o necunoştinţă de cauză în ce priveşte relaţia dintre Biserică şi masonerie, sau, poate, la cererea mai-marilor săi. Căci iată ce spune despre această relaţie George Virgil Stoenescu, marele secretar general al Supremului Consiliu al Ritului Scoţian Antic şi Acceptat din România: ,,Există o tradiţie foarte îndelungată în relaţia Biserică-masonerie, care porneşte din vechime, de la rozicrucieni şi templieri. S-a ajuns la stabilirea unui cod foarte strict, o masonerie creştină, iar noi toţi facem parte din ea. Credem în Dumnezeu şi jurăm pe Biblie. Toleranţa masonică arată însă că Dumnezeu nu trebuie numit neapărat Mahomed sau Iisus Hristos. El este Marele Arhitect al Universului. Dumnezeu este în inima noastră. (...) Biserica Ortodoxă a fost întotdeauna aproape de masonerie. Un exemplu demn de reţinut este patriarhul Miron Cristea, o personalitate istorică excepţională, care a fost mason. (...) A face incompatibilă relaţia religie-masonerie, sau mai exact a determina funcţia masoneriei ca fiind complet diferită de una religioasă, este nefondat şi inacceptabil. Cele două pot conlucra, pot funcţiona, dar mai ales împreună pot dezvolta spiritualitatea fiecăruia dintre cei ce aderă la masonerie”.

Aceasta este adevărata poziţie a masoneriei faţă de Biserică: ea doreşte să ,,construiască” şi să explice o compatibilitate şi astfel să se legitimeze pentru ceea ce urmăreşte să obţină în viitorul apropiat. Faptul că masonii vorbesc despre prezenţa ierarhilor ortodocşi în rândurile lor este în măsură să influenţeze opinia generală, în sensul că, auzind despre aşa ceva, oamenii privesc cu mai puţină suspiciune această organizaţie ocultă. De asemenea, ei încearcă să manipuleze opinia omului de rând atunci când pomenesc numele lui Dumnezeu sau Sfânta Scriptură, exact în acelaşi mod în care o fac ghicitoarele, vrăjitoarele şi alte specii de şarlatani.

Alături de declaraţii şi teorii aberante, care încearcă să dovedească compatibilitatea dintre Biserică şi masonerie, în ultima vreme au avut loc tot soiul de evenimente ,,ortodoxo-masonice” inedite. De exemplu, sâmbătă, 8 septembrie 2007, la Templul istoric masonic, din strada Gramont, sector 4, Bucureşti, masonii din Marea Lojă Naţională a României au organizat o ceremonie de comemorare a ,,fraţilor încorporaţi în eternitate”. La această ceremonie masonică a luat parte un preot ortodox, care a săvârşit slujba de pomenire şi a ,,sfinţit prima troiţă masonică în amintirea membrilor importanţi ai ordinului”. La eveniment au participat 50 de masoni din mai multe ţări.

Mixtura mai mult decât nepotrivită dintre Biserica Ortodoxă şi masonerie nu s-a oprit aici, printre masonii comemoraţi numărându-se Sfântul Mucenic Constantin Brâncoveanu. Viorel Dănacu, mare maestru al Marii Loji Naţionale a României, maior în Ministerul de Interne, a declarat expres pentru presă: ,,Surse documentare sigure atestă că Anton-Maria del Chiaro (secretarul lui Constantin Brâncoveanu) a înfiinţat o lojă la Galaţi (1734) şi apoi una la Iaşi. (...) Deşi nu există documente clare, este greu de crezut că Anton-Maria del Chiaro nu l-a iniţiat pe marele domnitor-martir Constantin Brâncoveanu în masonerie, din moment ce, la un an distanţă, făcea acelaşi lucru cu domnitorul Moldovei, Constantin Mavrocordat. (...) Putem spune, fără a exagera, că primul român identificat în istorie ca aparţinând masoneriei este dreptcredinciosul voievod Constantin Brâncoveanu, canonizat de Biserica Ortodoxă, lucru care demonstrează că masoneria română şi Biserica au fost nu doar puncte de sprijin, adevărate coloane ale acestui neam, ci şi în perfectă conlucrare. Constantin Brâncoveanu merită deci cinstit, nu doar ca un martir al Bisericii dreptmăritoare, ci şi ca un frate trecut la Orientul Etern”.

Iată cum încearcă masonii de astăzi să-şi revendice sfinţi ai Bisericii şi să afirme, pe această bază, că masoneria şi Biserica sunt ,,în perfectă conlucrare” ! Aceasta este doar o dovadă în plus a imensei manipulări mediatice la care apelează pentru a-şi atinge scopurile ...

Enormitatea celor afirmate i-a determinat pe jurnaliştii de la România liberă să replice cu vehemenţă: ,,Cât de activ mason ar fi fost italianul mai târziu, fapt este că, după toate istoriile autorizate ale (Franc-)Masoneriei, primele structuri masonice moderne apar în Occident abia la 1717 (Anglia şi Franţa), în vreme ce voievodul român a fost martirizat de turci la ... 1714. Masonii români ar voi să ne convingă, aşadar, că Brâncoveanu, aux portes de l’Orient, ar fi fost iniţiat în masonerie mai înainte ca aceasta să se fi înfiinţat ca atare la Londra şi la Paris ! Astfel de încercări penibile de revendicare pro domo a unor mari personalităţi ale istoriei naţionale, cu intenţia de a ne face să credem că n-ar fi existat niciodată incompatibilitate între masonerie şi ,,Biserica strămoşească”, reprezintă tot atâtea sfidări ale adevărului istoric şi ale bunului simţ elementar”.

La cele scrise de jurnaliştii de la România liberă, am îndrăzni să adăugăm: ei înşişi declară, în citatul de mai sus, că ,,nu există documente clare” care să ateste faptul că sfântul mucenic a fost mason, aşadar afirmaţia pe care o fac două rânduri mai jos este întemeiată pe speculaţii. Apoi, a vorbi despre conlucrarea dintre Biserica Ortodoxă şi masonerie având ca bază numai acest fapt – la care s-ar mai putea adăuga apartenenţa la masonerie a unor ierarhi masoni, dar nici vorbă de o colaborare la nivel de instituţii – este o gogomănie. Însă obrăznicia lor nu a avut nicicând limite ... Ei au îndrăznit să afirme că Însuşi Mântuitorul a fost mason, ca şi Sfântul Prooroc şi Împărat David şi înţeleptul Solomon, şi alţi sfinţi strămoşi ai noştri, ba chiar în unele cărţi ei susţin că masoneria este adevărata credinţă, în vreme ce creştinismul este o născocire a Sfântului Apostol Pavel !

În contradicţie cu cele afirmate de maiorul Dănacu, masonul de grad 30 Grigore Măntescu, prim supraveghetor în Loja Phoenix din Orientul Bucureşti, scria despre istoria acestei organizaţii în România: ,,Începutul francmasoneriei în Ţările Române este plasat de istorici în anul 1733, el fiind legat de numele italianului Anton-Maria del Chiaro, secretar al lui Constantin Brâncoveanu”.

Încă o poartă către inima Bisericii: cavalerii templieri şi cavalerii de Malta

O altă modalitate de promovare a masoneriei în sânul Bisericii sunt recentele ceremonii de învestire de cavaleri, la care participă preoţi ortodocşi sau care au loc în lăcaşuri de cult ortodoxe. După ceremonia din luna ianuarie a.c., de la Muzeul de Istorie al Complexului Muzeal Bucovina din Suceava (a se vedea articolul ,,Februarie 2007. Ştiri, 4 februarie 2007. Există mai multe ordine ale Cavalerilor de Malta ?”), la sfârşitul lunii octombrie a avut loc un eveniment similar, în catedrala mitropolitană din Timişoara.

De această dată, 20 de români şi italieni au devenit ,,cavaleri ai păcii” – comandori ai Ordinului cavalerilor cruciaţi de Malta. La ceremonie a participat eclesiarhul catedralei mitropolitane, îmbrăcat cu epitrahil şi felon, care a făcut o rugăciune, chemând binecuvântarea Domnului ,,asupra unşilor Săi, cavalerii de Malta”. Aşadar, eclesiarhul nu numai că nu a protestat faţă de folosirea lăcaşului de cult în alt scop decât cel propriu (slăvirea adevăratului Dumnezeu), dar a luat parte el însuşi la ceremonia de învestire. O atare atitudine, de utilizare a bisericilor pentru ceremonii oculte sau concerte de muzică, este o caracteristică a pătrunderii modernismului în Biserică şi mărturiseşte despre înfiriparea unei alianţe între conducerea ecleziastică şi diverse organizaţii străine sau chiar potrivnice acesteia.

După evenimentele din decembrie 1989, ordinele cavalereşti ale Evului Mediu au pătruns în spaţiul românesc, ,,ungând” cavaleri câteva sute de români şi implicându-se în tot felul de acţiuni caritabile. Printre cavalerii români se numără personalităţi ale societăţii noastre, ca de pildă Arhiepiscopul Pimen al Sucevei şi Rădăuţilor ...

Cine sunt cavalerii templieri şi cavalerii de Malta ?

Ordinele cavalereşti ale Evului Mediu, dintre care cele mai importante sunt Ordinul cavalerilor templieri şi Ordinul cavalerilor de Malta, nu sunt atât de nevinovate şi dedicate unor idealuri măreţe şi nobile, precum încearcă să acrediteze promotorii lor de pretutindeni. Zămislite din ideologiile tulburi şi curentele oculte care bântuiau Apusul la începutul celui de-al doilea mileniu creştin, aceste ordine aveau o puternică componentă magică şi rituri tainice de închinare la diferiţi idoli.

Ordinul călugărilor războinici, ce avea să devină una dintre cele mai puternice şi mai controversate organizaţii din istoria medievală a Europei, a fost cunoscut sub mai multe denumiri: Cavalerii săraci ai lui Hristos şi ai Templului lui Solomon, Miliţia lui Hristos şi, cel mai adesea, Cavalerii templieri. El a fost înfiinţat în jurul anului 1118 de către 9 cavaleri, cu scopul declarat de a apăra Sfintele Locuri şi pelerinii care veneau să se închine. Ei şi-au stabilit sediul pe locul vechiului Templu al lui Solomon, de unde şi-au luat numele de cavaleri templieri.

În spatele misiunii lor de apărare a Sfintelor Locuri, se află fapte puţin cunoscute şi bizare. În secolele care au urmat, Vaticanul le-a acordat autonomie, astfel că acţiunile ordinului au fost scoase de sub autoritatea episcopilor, regilor şi împăraţilor, iar cavalerii templieri au adunat averi fabuloase. Ei deţineau proprietăţi întinse în toată Europa, cea mai puternică flotă din acea vreme, realizau activităţi comerciale extrem de variate şi nu în ultimul rând au contribuit decisiv la dezvoltarea sistemului bancar folosit ulterior în Europa. În timp, ordinul a devenit o instituţie financiară recunoscută şi credibilă, prin care se tranzacţionau unele din cele mai mari afaceri ale acelor timpuri.

Alături de bogăţie, istoria a consemnat printre rânduri riturile stranii şi manifestările imorale care aveau loc în spatele zidurilor fortăreţelor templierilor. Atras de averea inimaginabilă a ordinului şi măcinat de invidie, regele Filip al IV-lea al Franţei, supranumit cel Frumos (1268-1314; rege între anii 1285-1314), a hotărât să-l desfiinţeze. Astfel, la insistenţele regelui, la 22 martie 1312, Papa Clement al V-lea (1305-1314; primul papă care a locuit la Avignon, Franţa şi care a fost numit cu sprijinul regelui Filip) pronunţă dizolvarea Ordinului Templului prin sentinţă apostolică provizorie, acuzându-i pe templieri de erezie.

Ca urmare, Marele Maestru al ordinului, Jacques de Molay, împreună cu alţi conducători ai templierilor, este ars pe rug, însă averile şi proprietăţile ordinului nu ajung în totalitate în mâinile regelui francez, fiind preluate, prin decizia papei, de celălalt ordin militaro-călugăresc apusean, cel al ospitalierilor.

Apărut în jurul anului 1099, acesta s-a numit iniţial Ordinul cavalerilor ospitalieri ai Sfântului Ioan al Ierusalimului. Apoi, după căderea Ierusalimului în mâinile musulmanilor, membrii lui au peregrinat prin insulele Cipru, Rhodos şi Malta, devenind în cele din urmă cavaleri de Malta (numindu-se şi Ordinul Maltez-Ioanit).

Ordinul cavalerilor templieri nu a dispărut în întregime. Cu ajutorul ospitalierilor, ei s-au reorganizat în clandestinitate şi au reapărut semipublic în anul 1705, când, la Palatul Versailles, a fost ales în înalta demnitate de Mare Maestru, Ducele Filip de Orleans. Se remarcă anul 1705, apropiat de data oficială a apariţiei masoneriei moderne, 1717. De altfel, de-a lungul vremii, ordinele cavalereşti, având sorginte ocultă, ideologie şi rituri bizare, au fost ,,înghiţite” de masonerie, mai precis, de Ritul York.

Cavaleri templieri la Templul masonic de la Periş, România

După cum afirmă masonii români, ,,în marea familie a masoneriei, Ritul York este cel mai vechi şi mai larg răspândit rit masonic de auto-perfecţionare. (...) Ritul York este alcătuit din trei grupuri: masoneria arcului regal, masoneria criptică şi cavaleria. Al treilea grup din ritul York este masoneria cavalerilor templieri sau cavaleria. (...) Acest grup cuprinde trei grade, numite astăzi ordine: Ordinul ilustru al Crucii Roşii, Ordinul de Malta şi Ordinul Templului”.

Este interesant de remarcat că, la împlinirea a 700 de ani de la începutul persecuţiei cavalerilor templieri (13 octombrie 1307), în arhivele Vaticanului a fost ,,descoperit” un document, ,,Pergamentul de la Chinon” (numit după Castelul Chinon, Dioceza Tours, Franţa, unde au avut loc interogatoriile cavalerilor templieri), care îi absolvă pe templieri de vina de erezie. Astfel, prin publicarea cărţii ,,Processus contra Templarios” (n.r.: în octombrie 2007), care reproduce actele procesului – printre care se află documente secrete şi fragmente din ,,Pergamentul de la Chinon” –, Vaticanul a reabilitat Ordinul cavalerilor templieri.

Să vedem însă ce scrie în acest pergament. Cotidianul Adevărul relatează: ,,Pergamentul secret dezvăluie că templierii fuseseră acuzaţi de erezie pentru ceremonia de iniţiere care implica «scuiparea crucii», «negarea lui Iisus», sărutarea «dosului», buricului şi a gurii celor care propuneau novicii. (...) În afară de scuiparea crucii şi «săruturile ilegale», printre capetele de acuzare mai figurau sodomia şi adorarea «idolilor»” ... Cei care cunosc cutumele masonice, vor fi uimiţi de similitudinea uluitoare dintre acestea şi cele de mai sus.

Parada cavalerilor templieri la Templul masonic de la Periş, martie 2007

Mai mult, cu ocazia împlinirii a 700 de ani de la data de 13 octombrie 1307, Gerard Willery, Marele Prior al Marelui Priorat al Franţei (conducerea Ordinului Suprem Militar al Templului din Ierusalim de pe teritoriul Franţei) a afirmat: ,,13 octombrie 1307 va rămâne o zi cumplită în amintirea noastră, a celor care asigurăm continuitatea Templului şi perpetuarea valorilor sale”. Să alăturăm cuvintelor sale declaraţia lui Constantin Iancu, Suveran Mare Comandor al Supremului Consiliu de Grad 33 şi ultim al Ritului Scoţian Antic şi Acceptat pentru România: ,,Aşa cum suntem învăţaţi în gradul 32 – ca Prinţi ai Secretului Regal – Supremul Consiliu de grad 33 va continua să lucreze pentru realizarea unităţii Europei, ca împreună cu celelalte frăţii – americană, asiatică, africană să lucreze pentru realizarea frăţietăţii universale, pentru restaurarea şi instalarea Templului lui Solomon. Pentru acest crez, masoneria română a suferit, a combătut şi combate”.

Ce ar mai fi de adăugat în faţa expunerii extrem de simple a crezului masonilor şi a tovarăşilor lor, cavalerii templieri şi maltezi ? Noi, creştinii, ştim şi pricepem ce înseamnă această alăturare de cuvinte şi fapte: închinarea la idoli, împreună cu scuiparea crucii şi negarea lui Hristos, restaurarea şi instalarea Templului lui Solomon, care aduce cu sine înscăunarea împăratului-antihrist şi sodomia pretutindeni în lume, întinsă precum o plagă, care va face să se reverse mânia lui Dumnezeu asupra întregii lumi, fiindcă cetăţile Sodomei şi Gomorei au fost o preînchipuire a apocalipsei ...

Mai este doar o clipă, îngăduită de Dumnezeu, până când lumea va fi condusă în întregime de cei fărădelege şi va domni instituţia legitimă a noului hristos mincinos pe pământ, antihristul. Această instituţie este masoneria, cu toate tentaculele ei, care se străduieşte din răsputeri să-şi construiască o autenticitate şi să se îmbrace, în ochii oamenilor, în hainele de purpură ale Bisericii lui Hristos.

Sofia Petcu

Articol apărut în ,,Catacombele Ortodoxiei”, nr. 40/ianuarie-februarie 2008