Nu existǎ concesie în materie de credinţǎ

Scindare dureroasǎ în lumea ortodoxǎ

într-o problemǎ teologicǎ de o importanţǎ vitalǎ

În perioada 18-25 septembrie 2006, a avut loc la Belgrad, Serbia, cea de-a IX-a sesiune plenarǎ a Comisiei mixte internaţionale de dialog teologic dintre Biserica Ortodoxǎ şi Biserica Catolicǎ. Prin aceastǎ întâlnire, comisia îşi reia lucrǎrile întrerupte vreme de şase ani, dupǎ sesiunea de la Baltimore, SUA, din iulie 2000. Din cauza controverselor pe marginea uniatismului, care au avut loc la Baltimore, comisia nu s-a mai întrunit. Papii Ioan Paul al II-lea şi Benedict al XVI-lea, împreunǎ cu Patriarhul Bartolomeu al Constantinopolului, sunt cei care s-au luptat din rǎsputeri pentru reluarea dialogului teologic dintre cele douǎ Biserici în vederea unirii.

Astfel, într-un comunicat al Consiliului Pontifical pentru Promovarea Unitǎţii Creştinilor referitor la sesiunea de dialog se afirmǎ: ,,Reluarea dialogului a fost posibilǎ datoritǎ activitǎţii constante de mediere şi încurajare duse de Papii Ioan Paul al II-lea şi Benedict al XVI-lea, datoritǎ angajamentului Patriarhiei Ecumenice şi datoritǎ numeroaselor forme de contact şi colaborare dintre Biserica Catolicǎ şi Bisericile Ortodoxe”. În plus, comunicatul mai precizeazǎ cǎ reluarea dialogului se bazeazǎ ,,şi pe o decizie luatǎ la Biserica Sfântul Gheorghe din Fanar, în septembrie 2005, în timpul unei întâlniri pan-ortodoxe convocate de Patriarhul ecumenic Bartolomeu”.

Comisia mixtǎ de dialog teologic este alcǎtuitǎ din 30 de membri ortodocşi şi tot atâţia catolici, fiind prezidatǎ de doi co-preşedinţi, cardinalul Walter Kasper, preşedintele Consiliului Pontifical pentru Promovarea Unitǎţii Creştinilor şi Mitropolitul Ioan al Pergamului, din partea Patriarhiei Ecumenice. Secretarii comisiei sunt Mitropolitul Ghenadie de Sassima, din partea Patriarhiei Ecumenice şi mons. F. Fortino, din partea Bisericii Catolice. Demn de remarcat este faptul cǎ la Belgrad au participat reprezentanţii tuturor Bisericilor Ortodoxe din lume. Din partea României au fost prezenţi P.S. Petroniu Sǎlǎjanul, episcop vicar al eparhiei ortodoxe de Oradea şi diaconul Ioan Icǎ jr. şi episcopul greco-catolic de Cluj-Gherla, Florentin Crihǎlmeanu.

Deschiderea oficialǎ a avut loc în capela patriarhalǎ din Belgrad, în prezenţa Patriarhului Pavle al Bisericii Ortodoxe Sârbe, iar la începutul primei sesiuni de lucru, de la Centrul Internaţional Sfântul Sava, prim-ministrul sârb, Vojislav Kostunica, a rostit un important mesaj ecumenist. În cursul întregii sǎptǎmâni, reprezentanţii catolici au participat la liturghii ortodoxe, iar cei ortodocşi la liturghii catolice.

În cadrul lucrǎrilor, comisia mixtǎ a analizat un text intitulat ,,Urmǎrile ecleziologice şi canonice ale naturii tainice a Bisericii – autoritate şi sinodalitate în Bisericǎ”, discuţiile fiind purtate pe trei niveluri ale vieţii Bisericii: local, regional şi universal. Acest document a fost pregǎtit spre dezbateri încǎ din 1990 de cǎtre comitetul mixt de coordonare, la Moscova, şi urma a fi discutat la întrunirea de la Freising, Germania, în acelaşi an. Însǎ, din cauza izbucnirii problemei uniatismului în câteva din ţǎrile Europei de Rǎsǎrit, a fost amânatǎ discutarea lui.

Discuţiile pe marginea documentului au avut loc într-o ,,atmosferǎ de deschidere spre dialog şi dorinţǎ de comuniune”, dupǎ cum se exprima un participant, pânǎ la sesiunea finalǎ, când dezbaterile au luat o întorsǎturǎ ciudatǎ, dezvǎluind lucruri dureroase pentru lumea ortodoxǎ.

În cadrul acestei sesiuni, în secţiunea din document referitoare la autoritatea Sinoadelor Ecumenice, în paragraful 45 se susţine cǎ ,,dupǎ ruperea comuniunii dintre Rǎsǎrit şi Apus, a devenit imposibilǎ convocarea unui Sinod Ecumenic, însǎ ambele Biserici au continuat sǎ ţinǎ sinoade ,,generale”, convocându-i pe episcopii Bisericilor locale aflaţi în comuniune fie cu Scaunul Romei, fie cu Scaunul Constantinopolului”.

În acest punct al dezbaterilor, Episcopul Ilarion al Vienei şi Austriei, reprezentantul Bisericii Ortodoxe Ruse pe lângǎ instituţiile europene, a ridicat unele obiecţii. El a arǎtat cǎ în tradiţia ortodoxǎ, ,,comuniunea cu Scaunul Constantinopolului” nu a fost niciodatǎ privitǎ ca o condiţie obligatorie de sinodalitate, aşa cum a fost perceputǎ ,,comuniunea cu Scaunul Romei” de cǎtre Bisericile Apusene. Structura Bisericii Ortodoxe diferǎ fundamental de cea a Bisericii Romano-Catolice, iar patriarhul Constantinopolului nu a jucat niciodatǎ rolul pe care episcopul Romei l-a avut şi îl are în Biserica Catolicǎ.

În Biserica Catolicǎ, puterea este concentratǎ în mâinile unui singur om – vicarul lui Hristos pe pǎmânt, secondat de diferite organizaţii (congregaţii şi consilii pontificale) din sânul Bisericii. În contrast cu aceasta, Biserica Ortodoxǎ este guvernatǎ sinodal, iar hotǎrârile se iau de cǎtre sinoadele convocate la nivel local şi ecumenic, care trebuie sǎ mǎrturiseascǎ învǎţǎtura Sfinţilor Pǎrinţi ai Bisericii de la cele şapte Sinoade Ecumenice şi sǎ respecte Tradiţia ortodoxǎ în materie de canoane şi alte rânduieli interne. Patriarhul ecumenic nu are, în Biserica Ortodoxǎ, decât un primat de onoare, acordat scaunului Constantinopolului datǎ fiind importanţa economicǎ, politicǎ şi culturalǎ pe care a avut-o aceastǎ metropolǎ în Imperiul Bizantin. Aceastǎ poziţie este, într-adevǎr, doar una onorificǎ, de vreme ce nu presupune cǎ patriarhul ecumenic are vreun drept în plus faţǎ de ceilalţi patriarhi ai Bisericilor locale, nici vreo autoritate suplimentarǎ.

În ciuda acestei evidenţe istorice şi canonice, Mitropolitul Ioan al Pergamului (din Patriarhia Constantinopolului) a criticat vehement remarcile episcopului Ilarion, insistând asupra necesitǎţii de a menţiona, în document, Scaunul Constantinopolului alǎturi de Scaunul Romei. Ca un compromis, el a propus urmǎtorul amendament: ,,Cei în comuniune cu Scaunul Romei sau, deşi era înţeles diferit, cei în comuniune cu Scaunul Constantinopolului”. Din punctul de vedere al reprezentanţilor Bisericii Ortodoxe Ruse, amendamentul nu a schimbat în nici un fel miezul disputei.

Într-adevǎr, tradiţia ortodoxǎ mǎrturiseşte faptul cǎ a fi dreptcredincios, în comuniune cu Biserica lui Hristos, nu presupune a fi în comuniune cu o persoanǎ, cu un scaun episcopal sau altul, ci a avea consensus Patrum (cugetul Sfinţilor Pǎrinţi ai Bisericii), adicǎ a mǎrturisi pe deplin învǎţǎtura Bisericii, care se aflǎ rezumatǎ în tradiţia sa. Amendamentul propus de mitropolitul Ioan nu scoate în evidenţǎ aceastǎ condiţie a dreptei credinţe - care se naşte din chiar însǎşi sinodalitatea Bisericii Ortodoxe, a principiului ,,ceea ce s-a mǎrturisit pretutindeni, întotdeauna, de cǎtre toţi” - , din contrǎ, îi împinge pe ortodocşi cǎtre a accepta o similaritate între scaunul Romei în lumea catolicǎ şi scaunul Constantinopolului în cea ortodoxǎ.

Mai mult, trecutul folosit: ,,deşi era înţeles diferit” ar putea fi speculat şi în sensul cǎ odinioarǎ se înţelegea, într-adevǎr, diferit primatul de onoare al patriarhului ecumenic, însǎ astǎzi devine posibil ca acesta sǎ capete noi conotaţii.

Creându-se o disputǎ în sânul ortodocşilor ca urmare a observaţiilor episcopilor Ilarion şi Ioan, cardinalul Kasper, moderatorul sesiunii, a sugerat ca ortodocşii sǎ cadǎ de acord asupra problemei, iar mitropolitul Ioan, susţinut de cardinal, a propus supunerea la vot a paragrafului. Paragraful a fost supus la vot şi toţi reprezentanţii ortodocşi - spre ruşinea şi dezonoarea lor, cu excepţia ruşilor, au votat în favoarea menţinerii sale în documentul final al întrunirii.

Episcopul Ilarion a protestat faţǎ de faptul cǎ prelatul catolic a susţinut punctul de vedere al Patriarhiei Constantinopolului, considerând ca fiind cu totul nepotrivit a cǎuta soluţii la chestiunile dogmatice şi ecleziologice prin intermediul votului. Astfel de probleme pot fi rezolvate numai prin consens, a declarat episcopul rus pentru Agenţia de ştiri Interfax.

În cadrul dezbaterii, episcopul Ilarion a remarcat cǎ nici un vot nu îi poate sili pe participanţii la dialogul ortodoxo-catolic sǎ facǎ un compromis teologic sau sǎ adopte un punct de vedere contrar înţelegerii lor ecleziologice. Participanţii ortodocşi nu sunt autorizaţi sǎ ,,inventeze” un model ecleziologic pentru Biserica Ortodoxǎ similar celui existent în Biserica Catolicǎ pentru ca patriarhul Constantinopolului sǎ poatǎ ocupa un loc similar celui pe care papa îl are în Biserica Romei.

Din nefericire, aceastǎ tendinţǎ se vede cu ochiul liber astǎzi. Ea a început sǎ se contureze la începutul secolului trecut, în încercarea de a pune Biserica Ortodoxǎ sub conducerea unui singur om pentru a o subjuga mai uşor şi a-i impune diferite hotǎrâri anti-ortodoxe. Cel care a iniţiat transformarea primatului de onoare al Patriarhiei Constantinopolului într-un primat papal de conducere a Bisericii Ortodoxe a fost patriarhul de tristǎ amintire Meletie Metaxakis (1871-1935) cu al sǎu congres pan-ortodox de la Constantinopol din 1923. Deşi la acesta au participat 9 reprezentanţi ai unor Biserici Ortodoxe locale, dintre care şase mitropoliţi, un arhimandrit şi doi laici, el a fost considerat pan-ortodox, iar deciziile sale, deşi necanonice, au fost impuse întregii Bisericii Ortodoxe. Congresul a fost un veritabil ,,sinod tâlhǎresc”, care nici pânǎ în ziua de astǎzi, dupǎ mai bine de 80 de ani, nu a fost respins de Biserica Ortodoxǎ în ansamblu, iar hotǎrârile sale afecteazǎ în continuare viaţa Bisericii.

Urmaşii lui Meletie la tronul constantinopolitan au mers pe linia deschisǎ de acesta, patriarhul Athenagora (1886-1972) impunând Bisericii Ortodoxe intrarea în Consiliul Mondial al Bisericilor şi ridicarea anatemelor de la 1054, fǎrǎ nici o consultare sinodalǎ prealabilǎ (a se vedea articolul nostru din nr. 31, Patriarhul Athenagora al Constantinopolului (VI), Ridicarea anatemelor).

Actualul patriarh Bartolomeu le calcǎ îndeaproape pe urme înaintaşilor lui, fiind unul dintre apostolii cei mai fervenţi ai unirii cu Biserica Catolicǎ, ecumenismului şi dialogului interreligios, ca şi al introduceri modernismului şi secularizǎrii în Biserica Ortodoxǎ. În prezent, lumea ortodoxǎ, orbitǎ de toate aceste manevre care vin de la pǎstorii ei, nici nu mai percepe bine ce înţeles profund duhovnicesc are sinodalitatea pentru Bisericǎ.

De exemplu, în ştirile în care se vorbeşte despre patriarhul Bartolomeu, se explicǎ faptul cǎ acesta este ,,conducǎtorul celor mai bine de 250 de milioane de ortodocşi din lume”, lucru care nu este adevǎrat decât în viziunea ortodocşilor care au pierdut sensul Ortodoxiei, rǎmânând ortodocşi numai cu numele, dar în cugetul lor înclinând cǎtre o viziune catolicǎ şi vorbind despre un primat papal al patriarhului Constantinopolului.

Dupǎ încheierea întrunirii, cardinalul Walter Kasper a comentat scindarea care a apǎrut în sânul Bisericii Ortodoxe la Belgrad. El a afirmat cǎ ,,problema (primatului Constantinopolului) este inter-ortodoxǎ şi nu este un argument în discuţia dintre catolici şi ortodocşi. Partea catolicǎ a declarat explicit cǎ nu a dorit sǎ intervinǎ în aceastǎ controversǎ internǎ ... unitatea dintre Bisericile Ortodoxe este necesarǎ dacǎ catolicii şi ortodocşii vor avansa pe calea cǎtre unitatea deplinǎ”.De asemenea, el sperǎ cǎ pânǎ la urmǎtoarea întrunire a comisiei, ,,va fi gǎsitǎ o soluţie cu privire la diferenţele care existǎ la nivel ortodox. Dacǎ chestiunea ar rǎmâne deschisǎ, va provoca o dificultate permanentǎ pentru dialogul ortodoxo-catolic”. El nu trebuie sǎ îşi facǎ probleme, cǎci în virtutea primatului papal impus Bisericii Ortodoxe de cǎtre patriarhii Constantinopolului, punctul de vedere neortodox va fi impus Bisericii, aşa cum au fǎcut-o în repetate rânduri, din nefericire, în ultimele 8 decenii.

Parafrazând un celebru dicton latin, putem spune: pe cine vrea Dumnezeu sǎ piardǎ, îi ia mai întâi minţile.

Damian Ilie

Articol apărut în ,,Catacombele Ortodoxiei”, nr. 34/martie-aprilie 2007