ROADELE APOSTAZIEI

Vaticanul atacă ...

Profanare sub masca pocăinţei

La ce poate duce o astfel de ,,unire” este demult înţeles. La pierderea curăţiei credinţei şi harului dumnezeiesc, la lepădarea de Hristos şi împăcarea cu ,,duhul veacului acestuia”, la primirea antihristului şi moartea sufletului. O ilustraţie strălucită a acestor pericole a fost recenta ,,pocăinţă” a lui Ioan Paul al II-lea pentru ,,păcatele Bisericii”. Acest fapt profanator a avut loc la 12 martie 2000 în timpul tradiţionalei slujbe ,,de pocăinţă” Mea Culpa, săvârşită fastuos de bătrânul pontif la Roma. Conform informaţiilor oficiale ale Vaticanului, în această zi papa a adus ,,o pocăinţă colectivă” din partea tuturor catolicilor pentru cele 7 păcate, făcute de Biserică în toată istoria existenţei sale. Pentru ce ,,păcate” s-a ,,căit” papa şi cum?

În primul rând, papa a făcut aşa-zisa ,,pocăinţă generală şi curăţirea memoriei”. În al doilea rând, pontiful s-a căit ,,de nerăbdare şi violenţă, făcute asupra altfelgânditorilor în cadrul războaielor religioase şi cruzimile sfintei Inchiziţii”. Este nevoie să mai spunem că o asemenea ,,pocăinţă” reprezintă un refuz total de apărare şi propovăduire a adevărului, sincerităţii creştine şi, pe de altă parte, înseamnă recunoaşterea ,,egalităţii valorii” tuturor religiilor şi credinţelor ? În al treilea rând, Ioan Paul al II-lea s-a căit de ,,păcatele ce au încălcat unitatea creştinilor”. În logica lucrurilor, prin această pocăinţă, el trebuia să recunoască că toate înnoirile catolicismului, ulterioare schismei din 1054, sunt greşite şi, în primul rând, să renunţe la pretenţiile întâietăţii în lumea creştină şi absurdul dogmatism asupra ,,infailibilităţii” sale.

În al patrulea rând, papa a condamnat separat ,,păcatele împotriva evreilor - ura, duşmănia şi tăcerea”. Vaticanul şi-a arătat nu o singură dată dependenţa faţă de evreii din lumea întreagă, dar această căinţă oficială a lui Ioan Paul al II-lea a depăşit cu totul orice se putea imagina. În continuare, el s-a pocăit ,,pentru păcatele Bisericii împotriva drepturilor popoarelor, pentru necinstirea altor culturi şi religii”. În acest fel, papa s-a lepădat de toţi misionarii şi propovăduitorii creştini, luminătorii ţărilor păgâne. Oare chiar nimeni de la Vatican nu şi-a dat seama, că dacă Apostolul Pavel s-ar fi purtat cu ,,stimă” pentru ,,celelalte religii” din timpul lui - păgânismul şi iudaismul - lumea ar fi colcăit şi astăzi în aceste învăţături mincinoase, necunoscând învăţătura mântuitoare a lui Hristos ? Iar dacă sfinţii şi întocmai cu apostolii Chiril şi Meftodie ar fi arătat o astfel de ,,stimă”, nu ar mai fi existat Rusia ortodoxă, iar noi ne-am fi închinat şi astăzi lui Perun şi Dajdibog (zeul ploii).

Dar şi aceasta i-a părut puţin lui Ioan Paul al II-lea. Fiind unul dintre pilonii principali ai construirii ,,noii ordini mondiale”, el a mai adăugat două căinţe politice. În comun şi total acord cu doctrina valorilor liberal-democratice, papa s-a căit ,,de păcatele contra demnităţii umane, contra femeilor, contra unor rase şi popoare distincte” şi ,,de păcate contra drepturilor persoanei şi dreptăţii sociale”. O continuare logică a unor asemenea declaraţii este căinţa pontifului pentru ,,păcatele” Bisericii împotriva sodomitenilor şi gomorenilor, a căror ,,drepturi” sunt încălcate de învăţătura creştină despre morală şi mântuire …

Desigur, aceste acţiuni ,,progresive” ale pontifului nu au rămas neobservate de presa liberală din Rusia. ,,Ioan Paul al II-lea în fapt a trecut în revistă rolul Bisericii Catolice în istoria mondială a ultimelor două milenii - a anunţat triumfător ziarul ,,Izvestia” din 13 martie 2000 - Da, în faţa fiecărui evreu, în faţa fiecărui negru, pe care Biserica nu a putut sau nu a vrut să-l apere, ea trebuia să se căiască … Biserica a promis lui Dumnezeu să păstreze fidelitatea poruncilor evanghelice, şi L-a trădat ispitindu-se de liniştea pământească, îmbuibare, confort, indiferenţă …”

În timpul domniei Papei Ioan Paul al II-lea, Vaticanul a resimţit o a doua naştere şi a devenit în realitate centrul de atracţie al catolicilor din toată lumea. În schimb, Biserica Ortodoxă Rusă, aşa cum este astăzi, n-a reuşit să devină nucleul în jurul căruia să se unească ortodocşii.

Ierusalime, Ierusalime …

Într-adevăr, ,,opinia publică mondială” are motive să-l iubească pe Ioan Paul al II-lea. Astăzi, el este un simbol al renaşterii ,,creştinismului” contemporan apostaziat şi al pregătirii pentru dialogul interreligios, care, după cum este cunoscut, trebuie să fie una din ultimele etape spre înscăunarea ,,omului păcatului” şi ,,fiului pierzării” - antihrist. Vizita papei la Ierusalim din martie a.c., organizată cu o amploare nemaivăzută, a ilustrat cum nu se poate mai bine acest fapt trist. Încă cu câteva zile înainte de sosirea papei, între Israel şi restul lumii a fost organizat un ,,pod aerian” special prin care, cu 300 de curse aeriene, au venit în Ierusalim 45000 de catolici din toată lumea. Încă 140000 au ajuns în grupuri organizate, folosind alte mijloace de transport. 2000 de jurnalişti acreditaţi au urmărit fiecare pas al bătrânului pontif. În operaţiunea pentru asigurarea securităţii au fost angajaţi 18000 de poliţişti. Iar papa nu a înşelat aşteptările ,,opiniei publice mondiale”.

În timpul vizitei, parcă subliniind ,,egala cinste” a tuturor credinţelor, el a vizitat locurile sfinte ale celor trei mari religii - islamismul, iudaismul şi creştinismul. Ziua anterioară plecării la Vatican a început-o prin a vizita moscheea Ali-Alksa, construită pe locul de unde, potrivit învăţăturii musulmane, profetul Mohamed s-a înălţat la cer. Apoi, pontiful s-a rugat la zidul plângerii, între pietrele căruia, după obiceiul iudaic, el a pus o hârtie pe care a scris o rugăciune către Dumnezeu. Se ridică întrebarea: cărui Dumnezeu s-a rugat papa ? Domnului nostru Iisus Hristos sau duşmanului neamului omenesc pe care evreii îl cinstesc ca pe Dumnezeu ? Numai după aceasta, papa s-a îndreptat, cu elicopterul, către Nazaret.

Iarăşi, Ioan Paul al II-lea a acordat o atenţie specială evreilor: ,,Papa, nu o dată, şi-a exprimat părerea de rău în legătură cu conduita unor slujitori şi le-a cerut scuze evreilor - scrie ziarul ,,Cugetarea rusă” din Paris din săptămâna 23-29 martie 2000, editat pe banii catolicilor - Istoria relaţiilor mişcării sioniste cu Vaticanul este veche. Liderii sionişti, iar apoi şi conducătorii statului Israel s-au întâlnit la Vatican cu papii şi treptat a început să se închege înţelegerea reciprocă. În 1986, Ioan Paul al II-lea a fost primul papă din istorie care a vizitat o sinagogă, unde şi-a început astfel discursul: ,,Voi, fraţii noştri iubiţi, dar mai corect este să spunem voi, fraţii noştri mai mari, voi, alesul popor al lui Dumnezeu şi este o alegere pentru totdeauna” … Acest proces s-a desăvârşit în 1993 prin instituirea relaţiilor diplomatice între Vatican şi Israel”. Iar ziarul ,,Izvestia” din 27 martie 2000 scrie: ,,Scuzându-se în faţa evreilor pentru antisemitism, capul Bisericii Romano-Catolice a mai întors o pagină nu prea plăcută în istoria creştinătăţii”.

Ce s-ar mai putea spune ? Rămâne doar să ne dorim ca actuala pagină din istoria catolicismului, pătată de trădarea credinţei creştine, să fie întoarsă mai repede şi să nu murdărească cu noroiul său nici un ortodox, ca ierarhii noştri să găsească în ei înşişi puterea de a opune rezistenţă în faţa agresiunii duhovniceşti a Vaticanului, iar curăţia învăţăturii bisericeşti să se reverse în continuare cu aceeaşi sfinţenie ca în timpurile Sfinţilor Părinţi.

Articol apărut în ,,Catacombele Ortodoxiei”, nr. 16-17/iulie-august 2000