Apogeul anticreştinismului papal (V)

Jubileul anului 2000 – o nouă oportunitate pentru împlinirea

idealurilor politico-economice ale Vaticanului

Ecumenism şi dialog interreligios

Unul dintre cele mai importante aspecte ale jubileului catolic este ecumenismul, prin care Biserica Catolică doreşte aducerea tuturor creştinilor sub conducerea sa. Deşi latura ecumenistă a fost conturată încă de la primele jubilee, ea a căpătat o amploare deosebită la jubileele ce au avut loc în secolul XX.

Anul jubiliar 2000 a fost marcat de numeroase manifestări ecumeniste, prin care Vaticanul nu a încetat să-şi urmărească ţelurile. Astfel, la această sărbătoare, catolicilor li s-au alăturat reprezentanţii altor confesiuni creştine, anul abundând de ceremonii şi slujbe ecumeniste. Printre acestea se numără ceremoniile săvârşite în memoria ,,martirilor” aparţinând diferitelor confesiuni creştine, canonizările ecumeniste, deschiderea porţilor sfinte sau ceremonia iertării cu implicaţiile sale. Latura ecumenistă a jubileului a fost îmbogăţită de întâlnirile papei cu diverşi lideri creştini, la Vatican sau în Ţara Sfântă.

Un alt aspect deosebit al ecumenismului jubiliar este data la care se încheie această sărbătoare catolică. Inaugurată pe 24 decembrie 1999, în ajunul Naşterii Domnului, ceremonia de închidere va avea loc de Botezul Domnului, pe data de … 6 ianuarie 2001 (24 decembrie în calendarul iulian), care coincide cu ajunul prăznuirii Naşterii Domnului de către Bisericile Ortodoxe care nu au acceptat reforma calendarului şi introducerea modernismului în Biserică. Acest lucru dovedeşte încă o dată atenţia acordată de Vatican şi celui mai mărunt detaliu, ce poate fi folosit pentru atingerea scopurilor sale.

Neacordând decât o atenţie superficială actelor oficiale ale Vaticanului de pregătire a jubileului şi de anunţare a scopurilor sale, ca şi documentelor catolice publicate în cursul acestui an ce susţin supremaţia Bisericii Catolice, prin participarea lor la diferite evenimente ale anului jubiliar, reprezentanţii ortodocşi şi protestanţi şi-au dat girul pentru acestea.

Declaraţiile referitoare la ecumenism din actele ce proclamă jubileul anului 2000, ,,Scrisoarea Apostolică Tertio millenium adveniente” adresată de Papa Ioan Paul al II-lea episcopatului, clerului şi credincioşilor în 1994 şi bula papală ,,Incarnationis mysterium” se completează cu cele din documentele ,,Dominus Jesus” şi ,,Notă consultativă privind folosirea sintagmei ,,Biserici-Surori” “ publicate anul acesta, conturând o imagine deplină asupra ideologiei Vaticanului.

Astfel, primele două documente înfăţişează ,,caracterul ecumenist special care va marca acest jubileu”, referindu-se la ,,toţi cei ce primesc acelaşi botez şi împărtăşesc aceeaşi credinţă” şi la ,,drumul pe care mai ales în aceste ultime decenii îl parcurg împreună credincioşii diferitelor Biserici şi comunităţi bisericeşti”.

Citind numai aceste documente s-ar putea crede că Vaticanul a iniţiat o deschidere deosebită către ecumenism şi înţelegerea cu celelalte confesiuni creştine, ai căror credincioşi sunt numiţi ,,copiii unui singur Tată, ce stau sub ascultarea Duhului”. Papa numeşte Biserica ,,taină a unirii intime cu Dumnezeu şi a unităţii întregului neam omenesc”, şi îi cheamă pe ,,toţi din diferite Biserici şi comunităţi” la sărbătoarea jubileului ,,comună tuturor Bisericilor creştine”, ,,aducând ceea ce îi uneşte deja”, ca şi cum creştinii ar fi uniţi în bucuria celebrării jubiliare.

Imaginea conturată ecumenismului în cele două acte de proclamare a jubileului nu ar fi completă fără cele două documente doctrinare publicate în acest an jubiliar. Ele aruncă o cu totul altă lumină asupra ideologiei Bisericii Catolice, referitoare la relaţiile cu celelalte confesiuni şi la preconizata unire a tuturor creştinilor.

Astfel, cele două documente susţin deschis supremaţia Bisericii Catolice asupra tuturor celorlalte ,,Biserici şi comunităţi ecleziale”, care sunt considerate desprinse din ea şi privite ca ,,Biserici parţiale”, în care există numai ,,elemente de mântuire”. Comentând documentul ,,Dominus Jesus”, chiar Papa Ioan Paul al II-lea afirma: ,,Biserica Catolică nu doreşte să arate puţină consideraţie faţă de celelalte Biserici şi comunităţi ecleziale. Dimpotrivă ea suferă pentru faptul că Bisericile particulare şi comunităţile ecleziale autentice cu preţioase elemente de mântuire sunt despărţite de ea”.

În plus, lipsa de unitate dintre creştini este privită ca ,,o rană pentru Biserica Catolică, dar nu în sensul că ea ar fi lipsită de unitatea ei, ci întrucât diviziunea este un obstacol în calea realizării depline a universalităţii ei în istorie”. Declaraţia dezvăluie viziunea Vaticanului asupra ecumenismului; astfel, Biserica Catolică ar deţine unitatea şi unicitatea Bisericii lui Hristos, ecumenismul său fiind doar un mod de realizare a universalităţii ei. Modul în care este abordată problema arată că Biserica Catolică nu se consideră vinovată în nici un fel de diviziunea existentă între creştini.

Din ecumenism a derivat o nouă latură jubiliară la acest sfârşit de mileniu, dialogul interreligios, privit în mod aparte la jubileul anului 2000. Astfel, pentru prima oară, jubileul a fost sărbătorit în Ţara Sfântă, fapt ce a reprezentat un progres deosebit pe calea dialogului interreligios mai ales cu religiile monoteiste, iudaismul şi islamismul.

Spre deosebire de ecumenism, dialogul interreligios a fost abordat similar în toate documentele catolice publicate în ultima perioadă. Astfel, acestuia i se acordă o importanţă deosebită, Vaticanul dorind unirea tuturor oamenilor, creştini şi păgâni, credincioşi şi atei, sub conducerea sa: ,,cu ocazia acestei mari sărbători, credincioşii altor religii, ca şi cei ce sunt departe de credinţa în Dumnezeu, sunt invitaţi să se împărtăşească din bucuria noastră. Să trecem împreună pragul unui nou mileniu ca fraţi ai unei singure familii umane”.

Într-un mod aparte este privită relaţia creştinilor cu evreii şi musulmanii, numiţi în mod fals ,,fiii lui Avraam”. În documentul ,,Incarnationis mysterium” se scrie: ,,jubileul va fi celebrat cu aceeaşi demnitate şi importanţă nu numai la Roma, ci şi în Ţara Sfântă. Israelul este ,,Ţara făgăduinţei” care a marcat istoria poporului evreu şi care este venerată în egală măsură de credincioşii islamişti. Fie ca jubileul să înlesnească paşi înainte în dialog, până în ziua în care, toţi împreună, evrei, creştini şi musulmani, la Ierusalim ne vom dărui sărutul păcii”.

La prima vedere, acest ,,sărut al păcii” reprezintă un gest frumos, de înţelegere între credincioşii diferitelor religii. Cu toate acestea, dacă este privit din punct de vedere creştin, nu mai este atât de inofensiv pe cât pare, deoarece sărutul păcii şi-l dau preoţii în sfântul altar, în timpul liturghiei, în semn de conglăsuire în slujirea Unuia Dumnezeu. Oare papa vrea să sugereze că va veni ziua în care va sluji alături de evrei şi musulmani ? Oare … cui va sluji ?

În cursul anului jubiliar, dialogul interreligios a primit un nou avânt prin vizita papei în Egipt şi Israel şi întâlnirile sale cu liderii evrei şi musulmani. Declaraţiile făcute în cadrul acestor întâlniri sunt pline de semnificaţii. Astfel, premierul israelian Ehud Barak declara deschis despre creştinism că reprezintă o povară: ,,Timpul a stat o clipă în loc. Acest moment (vizita papei la Muzeul Holocaustului) poartă în el 2000 de ani de istorie, cei 2000 de ani de creştinism. Iar greutatea lor este aproape prea greu de dus”.

Declaraţia sa nu surprinde, nu mai surprinde nici măcar încuviinţarea tacită a papei care s-a rugat la Zidul Plângerii, ruinele templului evreiesc din Ierusalim, şi şi-a făcut semnul crucii, deşi templul iudaic şi jertfele evreilor nu mai au nici un sens din clipa morţii Mântuitorului pe cruce. Pe de altă parte, cardinalul palestinian Michel Sabbah afirma cu nonşalanţă: ,,Nu avem probleme să ne rugăm împreună cu musulmanii”. Cuvintele sale s-au împlinit căci primul pas spre aceasta a fost făcut când sfânta liturghie, oficiată de papă la Betleem, a fost oprită pentru a asculta rugăciunea muezinului musulman.

Ecumenismul şi dialogul interreligios propovăduite în acest an jubiliar dezvăluie încă o dată adevăratele intenţii ale Vaticanului. Oare cum ar arăta o lume în care aceste planuri catolice ar fi realitate ? Biserica Catolică ar fi ,,Biserica Mamă” a tuturor creştinilor pe care i-ar păstori către o ,,mântuire” pământească, efemeră. Papa ar sluji cu ,,fiii lui Avraam” la Ierusalim, oraşul în care Mântuitorul a pătimit, a fost scuipat şi bătut, răstignit şi omorât, schimbând sărutul păcii cu cei care nu Îl acceptă nici astăzi ca fiind Mesia şi cu cei care Îl privesc ca pe un simplu profet, om ca şi noi, asemănător cu  … Buda !

Partenie Filipescu

Articol apărut în ,,Catacombele Ortodoxiei”, nr. 18-19/septembrie-octombrie 2000