PATRIARHUL ATHENAGORA AL CONSTANTINOPOLULUI

(1886-1972)

Declaraţiile, mesajele şi activităţile sale (I)

Astăzi, după 70 de ani de activitate dezastruoasă a mişcării ecumeniste (1920-1990), ortodocşii ecumenişti au deviat de la dreapta credinţă ortodoxă într-un asemenea grad încât nu mai au nici urmă de scrupule în a se ruga chiar şi cu cei de alte religii (1) (n.tr.: necreştine). Şi mai grav este faptul că acest lucru se întâmplă cu binecuvântarea Patriarhului Dimitrie al Constantinopolului (2), care este considerat lider al Ortodoxiei (n.tr.: la momentul la care a fost scris acest articol).

În aceste circumstanţe, orice creştin ortodox evlavios este serios preocupat de atitudinea acelor clerici ce aparţin Bisericii de stil nou (n.tr.: a Greciei) inovatoare, care agonizează în această situaţie inacceptabilă şi nu protestează împotriva ei. Mai mult, clericii greci ,,înmormântează” literalmente subiectul prin tăcerea lor de moarte şi chiar justifică mişcarea ecumenistă eretică şi îi acordă ,,iertare de păcate”, deoarece – potrivit lor – nu este nimic mai mult decât un dialog al ortodocşilor cu heterodocşii.

Patriarhul Athenagora al Constantinopolului

Iată unele dintre afirmaţiile lor: ,,Biserica, prin patriarhii şi episcopii ei, sau prin alte persoane numite de ei, intră fără teamă în contact cu heterodocşii şi se angajează în dialog cu ei, în scopul de a le arăta erorile lor; aceasta este datoria Bisericii”; ,,prezenţa unui cleric ortodox la o slujbă de pomenire heterodoxă, de exemplu, nu înseamnă neapărat rugăciune în comun … ci poate fi pur şi simplu o expresie a etichetei sociale”; ,,ea (n.tr.: activitatea ecumenistă) este o întrunire pentru dialog, o ocazie pentru contactul între conducătorii diferitelor confesiuni; nu este comuniune liturgică sau rugăciune în comun”; ,,este o problemă de dialog şi curtoazie reciprocă care sunt, la urma urmei, exprimări fundamentale ale umanităţii noastre” (3).

Naivitatea acestor puncte de vedere ne provoacă o asemenea uimire încât rămânem, cu adevărat, fără grai. Din acest motiv, îi vom lăsa pe alţii să vorbească, astfel ca ei să poată caracteriza situaţia cât mai realist, adică aşa cum a fost creată de ecumenismul pan-eretic în timpul domniei patriarhului Athenagora - o situaţie care continuă astăzi, şi încă într-un grad mult mai mare. Prin urmare, să urmărim cu atenţie cine a fost Athenagora, ce a făcut, ce fel de Ortodoxie a propovăduit, şi care a fost ,,sfânta şi marea politică” făcută de el, o politică pe care actualul patriarh Dimitrie (n.tr.: care a trecut la cele veşnice la un an de la publicarea acestui articol) a declarat, chiar la înscăunarea sa, că o va urma (4).

Potrivit patriarhului Dimitrie, Athenagora era ,,vrednic de veşnică pomenire” şi ,,venerabil”, ,,un mare predecesor de binecuvântată amintire” şi un ,,mare om al Bisericii” (5).

În calendarul bisericesc pe anul 1969, al Bisericii de stil nou a Greciei, dedicat celei de-a 20-a aniversări a domniei patriarhului Athenagora, se consemnează în prefaţă: ,,Deja atotpreasfinţia sa, patriarhul Athenagora a fost caracterizat, pe drept şi fără de tăgadă, ca fiind ,,prooroc şi apostol”, ce ,,vede şi propovăduieşte noile lucruri bune” ale ,,celor ce vor veni” şi patriarh al ,,unităţii şi reconcilierii creştine” (6).

În 1972, cu ocazia trecerii la cele veşnice a patriarhului Athenagora, Arhiepiscopul Ieronim al Atenei a spus: ,,Dar oamenii mari nu mor. Athenagora a fost un mare om, indiferent cât de mulţi din cei care au considerat necesar să lupte împotriva lui ar dori să nege lucrul acesta” (7). Un comentator de la periodicul Εκκλησια l-a întrecut în aprecieri pe arhiepiscopul Ieronim, afirmând că ,,patriarhul ecumenic Athenagora va fi pomenit în paginile istoriei ca un mare om” (8) şi încercând să-l slăvească ca pe un sfânt. El a compus o rugăciune către el, ce avea ca model rugăciunea arhierească a Domnului nostru către Tatăl Său din ceruri ! ,,Oricine citeşte această rugăciune va avea impresia că autorul ei nu l-a aşezat pe patriarhul adormit alături de tronul dumnezeiesc, ci l-a înălţat realmente pe tron cu Dumnezeu ! Ce altă explicaţie ar putea exista pentru următorul citat din această rugăciune: ,,Nu ne uita cu totul, ci priveşte spre noi cu faţă milostivă şi luminoasă, precum atunci când erai în viaţă, şi întăreşte turma ortodoxă călăuzind-o pentru binele Sfintei Biserici a lui Hristos, arătându-i calea dreaptă care duce fără de greşeală către Dumnezeu, şi îndrumă-l pe al tău august urmaş să poată învăţa drept cuvântul Adevărului Evanghelic pe toţi cei ce-L caută pe Domnul. Şi în sfârşit, dăruieşte duhul dreptăţii tuturor conducătorilor Bisericilor Ortodoxe” !” (9)

Astăzi, Mitropolitul Hrisostom de Peristerion cântă rugăciunile către ,,vrednicul de veşnică pomenire Athenagora I, care a fost măreţ în gândirea sa, în idei, concepţii şi decizii, ca şi în statură” (10).

***

Cu toate acestea, eminentul teolog sârb, arhimandritul Iustin (Popovici) a îmbrăţişat opinii diferite de cele ale elogiatorilor patriarhului Athenagora, atât de odinioară, cât şi din zilele noastre. Ca o sabie cu două tăişuri, pana patristică a acestui mărturisitor contemporan al Ortodoxiei l-a combătut pe patriarhul căzut în eroare. Părintele Iustin scria:

,,Ce se poate spune despre patriarhul Constantinopolului ? De mai bine de un deceniu, prin atitudinea sa neo-papistă, atât în cuvânt cât şi în faptă, el a scandalizat conştiinţele creştinilor ortodocşi, negând adevărul mântuitor al credinţei Bisericii Ortodoxe şi recunoscându-l pe pontiful suprem al Romei în toată aroganţa sa demonică, anti-ecleziastică. Şi, urmând exemplul Vaticanului, el îşi pregăteşte, cu frivolitate şi grabă sinucigaşă, aşa-zisul său ,,Mare Sinod Pan-Ortodox”, bazat nu pe tema fundamentală, propovăduită de Evanghelii şi Sfânta Tradiţie, a mântuirii omului şi a lumii, ci pe o serie de probleme de provenienţă pur scolastică, protestantă (11). Mai mult, el pregăteşte acest sinod în lumea nihilistă şi anarhică de astăzi, babiloniană (12), în absenţa adevăraţilor mărturisitori şi purtători ai credinţei, teologiei şi Tradiţiei ortodoxe. În ultima vreme, el a devenit un motiv de anarhie şi nihilism în lumea ortodoxă. În scrisorile deschise adresate lui în presă, părinţii din Sfântul Munte îl numesc pe drept eretic şi apostat” (13).

***

Articolul de faţă a apărut în periodicul grec Εκκλησιαστικος Αγων (nr. 48 (mai 1970), pag. 3-4), după ruperea comuniunii cu patriarhul Athenagora a trei mitropoliţi (n.tr.: ai Bisericii oficiale a Greciei): Augustin de Florina, Ambrozie de Eleftheroupolis (†) şi Pavel de Paramythia (14). El a avut ca scop prezentarea unora dintre afirmaţiile şi activităţile necanonice şi neortodoxe în care a fost angajat acest ierarh, în diferite momente. Atât de multe a spus şi a făcut bătrânul primat al Fanarului, spre încălcarea făţişă a sfintelor şi dumnezeieştilor canoane, încât ar fi nevoie de un întreg volum pentru a le cuprinde pe toate.

O doxologie ecumenistă la San Francisco, California, 1990. Patriarhul Dimitrie al Constantinopolului, Arhiepiscopii Bartolomeu al Calcedonului (actualul patriarh, în stânga) şi Iacov al Americii (prezent mai sus, rostind o rugăciune), şi mulţi alţi ierarhi ai Patriarhiei Ecumenice s-au rugat alături de clerul romano-catolic, monofizit, protestant, ca şi cu rabini evrei şi imami musulmani

Cititorul credincios se va simţi, cu siguranţă, mâhnit de interminabilele erori ale liderului ortodox. În acelaşi timp, el îi va susţine pe aceia care, întrezărind pericolul, au protestat şi au luptat împotriva ideilor şi politicii patriarhului vreme de câţiva ani. De asemenea, conţinutul acestor pagini va servi pentru a justifica acţiunea acelor mitropoliţi care au încetat să-l pomenească pe patriarh (în acea perioadă), dar şi pentru aducerea aminte a mitropoliţilor Bisericii Ortodoxe care au rămas la datoria lor de păzitori ai credinţei ortodoxe. În fine, acestea servesc şi pentru a lua în considerare situaţia incomparabil mai proastă a patriarhului Dimitrie, succesorul lui Athenagora, dar şi a actualului patriarh ecumenic, Bartolomeu I, a cărui politică o continuă cu fidelitate pe cea dusă de predecesorii săi.

Note

1. Precum la rugăciunea în comun care a avut loc la Assisi (27 octombrie 1986). Pentru o descriere a acestui eveniment şocant şi o critică ortodoxă a acestuia, a se vedea cotidianul Φωνη των Πατερων (vol. II, nr. 1 (noiembrie 1987)).

2. A se vedea Doxologia ecumenistă a păcii (Ecumenical Doxology of Peace) cu ocazia vizitei patriarhului Dimitrie în America (9 iulie 1990, la Washington). Precum era indicat în program, la această slujbă au fost prezenţi: patriarhul Dimitrie, Arhiepiscopul Iacov al Americii, arhiepiscopul romano-catolic de Washington, cardinalul James Hickey, arhiepiscopul romano-catolic de Baltimore, cardinalul William Keeler, episcopul preşedinte al Bisericii Episcopaliene, Edmund Lee Browning, episcopul preşedinte al Bisericii Evanghelice Luterane din America, Herbert Chilstrom, preşedintele Consiliului Naţional al Bisericilor, reverendul Leonid Kishkovsky, preşedintele Comitetului Evreiesc American, rabinul James Rudin, imamul Faisal Khan al Centrului Islamic din Washington, preşedintele Bisericii Armene din America, reverendul Hazak Barsamian şi reverendul Joseph Kwami Labi de la Biserica Ortodoxă din Ghana, Africa de Vest. Patriarhul nu a luat parte la slujbă, dar a fost reprezentat de Arhiepiscopul Iacov al Americii şi mitropoliţii Fotie şi Evanghelie de la Patriarhia Ecumenică (Ecumenical Doxology of Peace, în două limbi, 19 pagini; această foaie volantă conţine textele şi desfăşurarea slujbei rugăciunii în comun. A se vedea, de asemenea, Ορθοδοξος Τυπος, nr. 895 (27 iulie 1990), care prezintă imagini de la slujba rugăciunii în comun).

3. Acestea sunt opiniile caracteristice ale arhimandritului de stil nou Ieremia (Foundas), purtătorul de cuvânt al Mitropoliei de Megara şi Salamis, care, cu toate acestea, după cum notează el, exprimă ideile arhimandritului Epifanie (Theodoropoulos) (†) (a se vedea ,,Θυμιαμα” (Mandra, Attika), nr. 3 (noiembrie 1990). Acest număr (pag. 77-130) constituie ,,parte a unei cateheze liturgice pentru popor”, dedicată temei: Vechii calendarişti ai Greciei sunt în afara Bisericii).

4. A se vedea Εκκλησια, nr. 17-18, (1-15 septembrie 1972): ,,Şi declarăm intenţia noastră, în credincioşie faţă de ceea ce până acum a fost politica Patriarhiei Ecumenice, de a urma sfânta şi marea politică a măreţului nostru predecesor, vrednicul de veşnică pomenire patriarhul ecumenic Athenagora I, cu privire la unitatea intercreştină şi armonia pan-ortodoxă”.

5. A se vedea, de exemplu, declaraţiile făcute de el la diferite ocazii, citate în ,,Φιληματα Ιουδα” (Sfântul Munte, 1987), ediţia a 2-a, pag. 39, 42, 46, 55. Pentru o caracterizare mai detaliată, pe care patriarhul Dimitrie a făcut-o în timpul recentei sale călătorii în America (iulie 1990), a se vedea Επισκεψις, nr. 445 (15 septembrie 1990), pag. 12.

6. A se vedea cuvântul înainte al calendarului Bisericii Greciei pentru anul 1969 (publicat de ,,Αποστολικη Διακονια”).

7. Εκκλησια (1-15 august 1972).

8. Ibidem, pag. 451.

9. Ibidem, pag. 408-409; citat din Constantine D. Mouratides, Mişcarea Ecumenistă: Marea ispită contemporană a Ortodoxiei (Atena: Orthodoxos Typos Publications, 1973), a 2-a ediţie, pag. 54-55.

10. Mitropolitul Hrisostom de Peristerion (Gerasimos Zapheiris), Spre unirea vechilor Biserici Necalcedoniene cu Biserica Ortodoxă, ,,Θεολογια” (ianuarie-iunie 1990), pag. 14.

11. Este de remarcat faptul că într-una din orele sale introductive, profesorul Basil Phanourgakis a prezentat figura lui Athenagora şi lucrarea sa pentru un ,,sinod ortodox general” studenţilor în anul I la teologie după cum urmează: ,, … Nevoia vitală de a rezolva problemele cronice ale Ortodoxiei au condus Patriarhia Ecumenică, aflată sub mâna puternică a marelui patriarh Athenagora I, să pună în mişcare laboriosul proces al convocării unui astfel de sinod ortodox general” (Basil D. Phanourgakis, Introducere în teologie (Thessaloniki 1984), pag. 87).

12. Aşa poate fi etichetat cartierul general al aşa-zisului Consiliu Mondial al Bisericilor (CMB), din Geneva, pe care părintele Iustin l-a considerat a fi o ,,adunare eretică, umanistă, făcută de om pentru închinarea la om, alcătuită din 263 de erezii, fiecare dintre ele fiind moarte spirituală !”; CMB ,,nu este nimic altceva decât renaşterea închinării atee la om şi la idoli” Ortodoxie şi ,,Ecumenism”: O mărturie ortodoxă de arhimandrit Iustin Popovici, ,,Κοινωνια” (martie-aprilie 1975), pag. 99). Pentru textul complet al acestei mărturii inspirate a se vedea Ορθοδοξος Ενστασις και Μαρτυρια, vol. II, nr. 18-21 (ianuarie-decembrie 1990), pag. 166-173. Această mărturie a părintelui Iustin ne ajută să înţelegem gradul în care ortodocşii ecumenişti s-au compromis, într-atât încât ei au putut susţine următoarele puncte de vedere cu privire la CMB şi Athenagora: ,,Patriarhul vrednic de veşnică pomenire … ar fi afirmat adesea că liderii creştini sunt datori să părăsească cu totul frontul de ieri şi să devină luptători pe meterezele planului neschimbat şi veşnic al lui Dumnezeu, care constă din dragoste, educare şi unitate. Pentru patriarhul Athenagora, un astfel de bastion era CMB, unde Răsăritul Ortodox şi Apusul Protestant au putut sta la masă împreună pe poziţii de egalitate …” ! (Protopresbiter George Tsetsis, Spicuiri ecumeniste: O contribuţie la istoria Consiliului Mondial al Bisericilor (Katerine: Tertios Publications, 1987), pag. 127).

13. Arhimandrit Iustin (Popovici), Convocarea unui Sinod Ecumenic (Ortodox) este o acţiune riscantă) (Atena: Orthodoxos Martyria Publications 1971), pag. 12-13.

14. Acest material a fost publicat în ,,Φιληματα Ιουδα”, pag. 27-38. Aranjarea în subcapitole din textul de faţă ne aparţine. Cu privire la ruperea comuniunii dintre Athenagora şi cei trei mitropoliţi în cauză, a se vedea Εκκλησιαστικος Αγων, nr. 47 (martie-aprilie 1970) şi Ορθοδοξος Τυπος, nr. 117 (20 martie 1970), 118 (10 aprilie 1970) şi 119 (1 mai 1970).

Articol apărut în ,,Catacombele Ortodoxiei”, nr. 26 (3/2001)