Apogeul anticreştinismului papal (VII)

Jubileul anului 2000 – o nouă oportunitate pentru împlinirea

idealurilor politico-economice ale Vaticanului

Epilog

Pe 6 ianuarie 2001 s-a încheiat, cu mult fast, la Roma, Marele Jubileu al anului 2000, ce a sărbătorit împlinirea a două milenii de la naşterea Mântuitorului, eveniment cu semnificaţii deosebite pentru întreaga lume catolică şi nu numai. Timp de un an de zile, catolicii şi, în general, opinia publică a urmărit cu interes acţiunile Vaticanului, celebrările şi vizitele Papei Ioan Paul al II-lea la locurile sfinte ale lumii creştine.

Mai mult ca oricând, Roma a fost privită ca centru al creştinismului mondial, un creştinism golit de esenţa sa, jubileul anului 2000 contribuind major la impunerea acestuia lumii. Pornind de la originea, istoria şi manifestările sale caracteristice şi sfârşind cu semnificaţia şi scopurile pe care le-a urmărit, se poate spune că jubileul anului 2000 reprezintă apogeul anticreştinismului papal.

Astfel, jubileul catolic este o sărbătoare de sorginte evreiască, ce a fost instituit ca sărbătoare catolică de către Papa Bonifatie al VIII-lea în anul 1300. Papa Ioan Paul al II-lea a încercat, în scrierile sale, să ofere baze creştine jubileului anului 2000, eşuând lamentabil în această tentativă. El s-a strecurat în ,,istoria Bisericii”, interpretând după bunul plac proorociile din Vechiul Testament şi cuvintele Mântuitorului, care reprezintă, în realitate, mărturii limpezi pentru încheierea tradiţiei jubileelor odată cu întruparea Fiului lui Dumnezeu.

Istoria jubileelor se împleteşte cu cea a Bisericii Catolice, ele reprezentând o strategie importantă în eforturile ei continue de dominaţie a lumii. Ideea de jubileu începe să prindă contur la puţin timp după Marea Schismă de la 1054, sub forma pelerinajului credincioşilor la Roma pentru acordarea de către papă a iertării depline a păcatelor. În timp, ea s-a îmbogăţit cu manifestări păgâne preluate de la romani şi cu o multitudine de concepte, toate fiind adoptate doar pentru a sluji scopurilor Vaticanului.

Jubileele au constituit un prilej deosebit de favorabil pentru introducerea sau întărirea multor inovaţii în Biserica Catolică, precum indulgenţele, deschiderea porţilor sfinte, purgatoriul sau perspectiva contabilă asupra mântuirii. Cu ajutorul indulgenţelor, Biserica Catolică a oferit catolicilor o cale uşoară de ,,mântuire”, credincioşii obţinând iertarea în schimbul ofrandelor şi al banilor, lucruri ce au dus la numeroase abuzuri de-a lungul secolelor. Sunt celebre descrierile de epocă potrivit cărora ,,doi clerici stăteau zi şi noapte la altarul Sfântului Petru, greblând ofertele” sau afirmaţiile misionarilor papali care susţineau că ,,de cum sună o monedă în vistierie, îndată sare un suflet din purgatoriu”.

Însăşi instituţia jubileului este fundamentată pe doctrina eretică a indulgenţei, acesta fiind definit ca ,,o solemnă indulgenţă plenară”. Conform acestei doctrine, iertarea păcatelor era acordată pe baza ,,meritelor prisositoare din tezaurul Bisericii”, reprezentate de ,,meritele” lui Iisus Hristos, ale Maicii Domnului şi ale sfinţilor care erau folosite de clerul catolic după bunul plac.

Pe lângă manifestările tradiţionale, jubileul anului 2000 a fost marcat de introducerea sau întărirea unor noi inovaţii, precum conceptul şi ceremonia de purificare a memoriei, memoria martirilor, congresele euharistice, Ziua Tineretului care a adunat la Roma mulţimi de tineri catolici şi de alte confesiuni creştine sau ceremonia de consacrare a lumii la ,,inima neprihănită” a Maicii Domnului.

Dintre acestea, purificarea memoriei şi memoria martirilor au reprezentat două aspecte deosebite ale acestui jubileu. Ca idei, ele au fost prezentate de Papa Ioan Paul al II-lea la începutul pontificatului său, în urmă cu 21 de ani, în cadrul jubileului ajungând la o împlinire desăvârşită.

Prin urmare, pe de o parte, jubileele catolice au fost o copie nereuşită a celor evreieşti. De pildă, în timp ce jubileul evreiesc acorda credincioşilor iertarea datoriilor pământeşti, jubileul catolic susţine că acordă iertarea ,,datoriilor cereşti”, reprezentate de păcate. Multe secole, papii au fost interesaţi numai de aspectele economice ale acestei sărbători, abia recent îndreptându-şi atenţia către noi inovaţii, menite să împlinească într-un mod mai adecvat timpurilor moderne idealurile papale.

Pe de altă parte, urmărind firul istoriei tumultuoase a acestei sărbători catolice, jubileul pare a urma obiceiurilor păgâne, putând fi uşor comparat cu jocurile din amfiteatrele romane, locul cezarului, ce oferă poporului ,,pâine şi circ” - ,,panem et circenses”, fiind luat de pontiful Romei. Ceremoniile fastuoase, carnavalurile, reprezentările teatrale, carele alegorice şi artificiile pot fi regăsite în manifestările aşa-zis creştine ale lumii catolice contemporane.

Mai mult, în acest an jubiliar, papa a oferit, în nenumărate rânduri, adevărate spectacole puse în scenă de marii regizori ai Vaticanului, printre care se numără pelerinajele la locurile sfinte ale lumii creştine: în Egipt pe urmele lui Moise sau în Ţara Sfântă pe urmele Mântuitorului, ceremonia iertării, deschiderea porţilor sfinte etc.

Zilele Mondiale ale Tineretului

Ofrandele aduse pontifului roman, ca şi darurile oferite de acesta oamenilor obişnuiţi se înscriu în acelaşi scenariu. Marea generozitate a papei faţă de problemele existente pe întreg mapamondul, generozitate manifestată numai la nivel de cuvânt - asemeni politicienilor - şi neconcretizată material în nici un fel în ciuda bogăţiei nemăsurate a statului papal, ca şi deschiderea sa faţă de preocupările ştiinţifice actuale contribuie la crearea unei imagini zeificatoare a pontifului.

Se poate spune că nicicând în istoria catolicismului, Vaticanul nu a reuşit să repurteze o victorie atât de mare şi să manipuleze atât de puternic opinia publică. Astfel, cel de-al XXVI-lea jubileu din lunga serie inaugurată în urmă cu 700 de ani reprezintă mai mult decât o simplă celebrare.

Încă de la început, Biserica Catolică a urmărit, prin intermediul jubileelor, refacerea unităţii creştine în jurul tronului papal şi dominaţia mondială ca scopuri politice, la care s-au adăugat scopurile economice, atinse prin vânzarea indulgenţelor, pelerinaje etc, şi mai nou, prin turism şi publicitate. Din acest punct de vedere, jubileul anului 2000 se înscrie în tradiţia catolică, însă, prin strategiile folosite şi roadele culese de Vatican în urma sa, se poate spune că el este Marele Jubileu al Bisericii Catolice.

În concluzie, imaginea papală a constituit centrul de interes al jubileului anului 2000, către care s-a îndreptat atenţia întregii lumi. Reuşita acestei imense mascarade se datorează în mare parte iniţiativelor Papei Ioan Paul al II-lea, ceremoniilor săvârşite de el, înseşi persoanei sale care a fost investită cu o aură de sfinţenie. Prin acestea, papa, pontiful Romei contemporane, s-a dovedit a fi un demn urmaş al conducătorului religios al Imperiului Roman, pontifex maximus, care adesea era şi conducătorul civil al imperiului, având aceleaşi scopuri ca şi pontifii antichităţii - supremaţia mondială.

Partenie Filipescu

Articol apărut în ,,Catacombele Ortodoxiei”, nr. 22-23/ianuarie-februarie 2001