|
|
|
Război împotriva lui Dumnezeu (IV)
Veniţi să stingem toate praznicele lui Dumnezeu de pe pământ (Psalmi 73, 9) Pe lângă măsurile oficiale luate în ţările occidentale pentru ştergerea oricărei urme a învăţăturii creştine din inimile oamenilor (a se vedea episoadele anterioare), diferite persoane sau organizaţii anti-creştine încep să-şi manifeste făţiş ura faţă de creştinism. Acestea nu se mai sfiesc să-şi exprime duşmănia şi se dedau la declaraţii şi acţiuni violente împotriva credincioşilor, lăcaşurilor de cult şi simbolurilor, organizaţiilor şi întrunirilor creştine. În cele de mai jos prezentăm câteva dintre cele mai reprezentative evenimente de acest gen, care s-au petrecut din 2007 încoace, cu precizarea că ele constituie doar o mică parte dintr-un fenomen vast ce afectează civilizaţia contemporană. Profanări în Rusia, Franţa şi SUA În ultima vreme, s-au înmulţit considerabil atacurile împotriva lăcaşurilor de cult, cimitirelor, troiţelor etc. Un cotidian românesc titra că ,,vandalismul împotriva aşezămintelor de cult a devenit un flagel”. Aceste atacuri nu au ca scop jaful, ci profanarea şi distrugerea. De pildă, în Rusia (a se vedea articolul ,,August 2007. Ştiri – Uciderea slujitorilor lui Dumnezeu”), în decembrie 2008, persoane necunoscute au ars din temelii o casă care aparţinea ieromonahului Serapion Mitko, conducătorul departamentului misionar din Yaroslavl şi pro-rector al Seminarului Teologic din Yaroslavl. Părintele, care a reuşit să scape cu viaţă din incendiu, a declarat că necunoscuţii au pus foc în trei locuri pentru a fi siguri de izbândă. În iunie 2008, s-a încercat incendierea unei biserici de lemn din districtul Solomenski din Kiev. Oamenii care nu doreau ridicarea unei biserici în zonă s-au adunat în număr mare, au scris lozinci şi au desenat seceri şi ciocane şi stele cu 5 colţuri pe gardul împrejmuitor al lăcaşului de cult, şi au aruncat cu petrol către biserică, în încercarea de a-i da foc. Poliţia a intervenit însă la timp şi nu au avut loc alte incidente. În august 2008, Biserica Icoanei Maicii Domnului a Semnului din satul Znamensk, districtul Gvardeisk, regiunea Kaliningrad, a fost atacată. Vandalii au spart ferestrele, au intrat în lăcaş şi au distrus tot ce le-a stat în cale; Evanghelia au aruncat-o la pământ. Nici cimitirele din Rusia nu scapă de furia urâtorilor de Dumnezeu. În iunie 2008, cimitirul din Krasnenkoe, Sankt Petersburg, a fost profanat, fiind răsturnate crucile şi pietrele de pe circa 70 de morminte. În octombrie 2008, oameni necunoscuţi au spart o cruce aşezată pe malul râului Yauza, aproape de cimitirul Raievskoe din districtul Babuşkinski, Moscova, rămânând doar partea de jos a crucii de aproape un metru. Franţa este altă ţară europeană unde acest fenomen face ravagii. În raportul său pe anul 2007, Misiunea interministerială a vigilenţei şi luptei împotriva derivelor sectare şi-a exprimat îngrijorarea cu privire la ,,recrudescenţa categorică a satanismului” în Franţa. Statisticile sale arată că a avut loc o creştere de 300% în decurs de 3 ani. Site-ul www.indignations.org prezintă cazurile relatate în diferite ziare locale sau pentru care s-a depus plângere. Numeroase biserici şi capele, unele dintre ele monumente istorice, sunt profanate în plină zi. De pildă, în 2006, au fost profanate 173 de cimitire, şi au fost deteriorate 216 proprietăţi catolice. În ianuarie 2007, după ce a avut loc furtul unor obiecte de cult şi profanarea unor biserici, Arhiepiscopul Cattenoz de Avignon declara cu amărăciune: ,,De 4 ani nu mai număr bisericile vizitate şi profanate din dioceza noastră”. Biserică incendiată în iulie 2007
În iunie 2007, pe cartea de rugăciune a bisericii din satul Saint-Cheron au fost scrise texte obscene şi s-a pus foc în sfântul altar, autorii fiind copii de 11 ani; la o lună după aceasta, nişte adolescenţi au vandalizat în timpul zilei o biserică în Vercours, distrugând crucifixul, statuile şi vasele de flori din lăcaş. În septembrie 2007, a fost prădată catedrala din Perpignan, a fost profanată o biserică în Loire-Atlantique, iar într-o biserică din comuna Anetz, aproape de Nantes, cărţile bisericeşti au fost aruncate pe jos, scaunele răsturnate, în lăcaş fiind găsite excremente umane. ![]() Cimitire profanate în Havre
La începutul anului 2008, Biserica Sfântul Nicolae din Beaujeu, Rhone, a fost devastată, iar statuia magului Baltazar a fost decapitată în ajunul Naşterii Domnului. Pe 30 ianuarie 2008, Biserica Sfântul Iosif din Angers a fost profanată în plină zi; cu riscul de a fi prinşi de credincioşi, vandalii au aruncat obiectele din biserică de pământ, zdrobind tot ce se putea. Multe statui din biserici, cimitire sau locuri publice sunt deteriorate sau chiar distruse. Pe 30 septembrie 2007, celebra statuie Madona Neagră din Notre-Dame-de-Marceille, Limoux, veche de secole, a fost decapitată. Pe 11 aprilie 2008, în Haute-Marne a fost vandalizată o capelă, crucile fiind zdrobite şi mâinile statuii Maicii Domnului distruse. Pe Numeroase biserici şi capele sunt incendiate, cimitirele sunt profanate, ravagiile fiind extrem de întinse, şi nu de puţine ori făptaşii sunt copii sau adolescenţi. Furia atacatorilor se revarsă şi asupra troiţelor şi crucifixelor amplasate în spaţii publice. În Franţa, ridicarea de noi troiţe este interzisă, iar de cele vechi se ocupă … barbarii. În octombrie 2004, un crucifix a fost bătut cu pietre, iar în Finistere au fost distruse 3 troiţe. Este de remarcat faptul că unele dintre ele sunt de piatră şi sunt foarte grele, astfel că pentru distrugerea lor sunt necesare un vehicul şi cabluri pentru agăţarea crucilor. Fenomene similare se petrec şi în alte ţări europene, dar şi peste ocean, în Statele Unite ale Americii. Punctăm câteva dintre cele mai recente evenimente: în iunie 2009, Vandalizarea scenelor Naşterii Domnului Pe lângă războiul legal dus împotriva scenelor Naşterii Domnului sub diverse motive, există un altul, al devastării şi distrugerii lor. An de an au loc evenimente de acest gen. În decembrie 2008, în timp ce îşi împodobea biserica, un pastor creştin din Loma Linda, California, a fost asaltat, bătut şi lăsat în stare critică. În Districtul Orange, Florida, o scenă a Naşterii Domnului amplasată în curtea unei biserici a fost complet distrusă. De două ori în curs de două săptămâni, ieslea din Norwood, Massachusetts, a fost devastată. În Waggaman, Louisiana, un bărbat de 38 de ani, însoţit de 2 băieţi, a distrus decoraţiile de Naşterea Domnului la 5 case particulare. Chipul Maicii Domnului a fost furat dintr-o scenă din faţa unei case din Colorado Springs, Colorado; Sfânta Familie (adică, Maica Domnului cu Pruncul şi Sfântul Iosif) a fost furată dintr-o scenă din faţa unei case din New Albany, Indiana; iar Pruncul Iisus a fost furat din casele sau bisericile din Memphis, Tennessee; Littletown, Pennsylvania; Valrico, California; Akron, Ohio şi lista este foarte lungă. Proteste violente în grup Diferite grupări cu ideologii anti-creştine organizează manifestaţii violente împotriva lăcaşurilor şi credincioşilor. În septembrie 2008, feministele argentiniene care participau la Întrunirea Naţională a Femeilor, eveniment organizat anual, au atacat un grup de catolici din oraşul Neuquen, care stăteau în faţa catedralei din oraş, în linişte, cu braţele încrucişate, pentru a o proteja de profanare. Feministele au aruncat cu sticle în credincioşi, le-au smuls pancarta pe care au ars-o, urlând injurii anti-catolice. În urmă cu un an de zile, la întrunirea anterioară, au avut loc tulburări similare în faţa catedralei din Cordoba, unde, în timp ce mărşăluiau prin faţa credincioşilor, participanţii au explodat într-un tumult de obscenităţi şi violenţă. Feministele s-au dezbrăcat, au aruncat cu vopsea către catedrală şi au atacat cel puţin o fată, pe care poliţia a refuzat să o apere. Ele au atacat şi alţi participanţi care au refuzat să ia o poziţie pro-avort. În octombrie 2008, vasul de avorturi condus de grupul olandez ,,Femei pe valuri” a acostat în portul Valencia, Spania. Prezenţa ‘vaporului morţii’ a generat unul dintre cele mai mari proteste anti-avort din istoria oraşului, locuitorii venind zilnic să protesteze faţă de serviciile de avort oferite de vas. Pe 18 octombrie, un grup de 40 de feministe s-au adunat pentru a se opune protestelor locuitorilor. Ele au împărţit cutii de chibrituri cu imaginea unei biserici care arde, sub care scria: ,,Singura biserică ce aduce lumină este cea care arde. Alăturaţi-vă nouă !” A doua zi, feministele s-au întâlnit din nou pentru a împărţi chibrituri, însă au decis să se împrăştie după ce au fost copleşite de numărul mare de protestatari care erau adunaţi în portul unde era ancorat vasul. Atacarea unui festival creştin Pe 30 aprilie 2008, un grup de circa 450 de protestatari violenţi i-a atacat verbal şi fizic pe unii dintre cei 15.000 de creştini care s-au adunat paşnic pentru deschiderea festivalului pentru tineret Christival, desfăşurat în oraşul german Bremen. Ei au cântat ,,Fără Dumnezeu, fără stat, fără patriarhie”, ,,Desfrânare în loc de evanghelizare” şi ,,Niciodată din nou Iisus”, comparându-i pe creştinii adunaţi cu naziştii. Cuplurile sodomite au început să se sărute ostentativ, în timp ce renumitul vorbitor creştin Ulrich Parzany aştepta să ţină un discurs la Biserica Sfântul Martin. Atacurile au continuat pe parcursul întregului festival, încheiat pe 4 mai. În seara zilei de 1 mai, site-ul festivalului a fost atacat şi s-a postat mesajul: ,,Site-ul Christival.de este temporar închis. Ştim că credinţa în Dumnezeu este vindecabilă. În trecut am fost foarte religioşi. Acum a trecut”. Pe 3 mai, demonstranţii anti-creştini au împins cu putere porţile care îi separau de terenul pe care avea loc festivalul şi unii creştini au fost bruscaţi şi s-a aruncat cu sticle în ei. Asaltarea manifestaţiilor pro-viaţă Diferite persoane sau grupuri sunt deranjate de poziţia fermă pro-viaţă a creştinilor şi ajung să recurgă la violenţă împotriva lor. În campusurile americane, studenţii plasează în spaţiul public imagini ale copiilor avortaţi însoţite de însemne creştine, pentru sensibilizarea opiniei publice împotriva acestui act de ucidere. În ultimii ani, mai multe astfel de expuneri au fost vandalizate, crucile însoţitoare fiind rupte şi aruncate. De exemplu, pe 1 mai 2008, o expunere a fost vandalizată de un student la Universitatea Wisconsin. Când studenţii din grupul care o amplasase au început să refacă expunerea, au reapărut opozanţi pentru a o distruge din nou. În februarie 2009, un eveniment similar s-a petrecut la Universitatea George Washington. Crucile amplasate pentru comemorarea deciziei Roe vs. Wade din 1973, de permitere a avortului în SUA, au fost deteriorate, mâzgălite şi distruse. Robert Lockwood, preşedintele filialei Fundaţia America Tânără, a declarat: ,,Am fost şocat şi îngrozit. Acesta este un act de intoleranţă religioasă făcut pe proprietatea universităţii, şi sute, dacă nu mii de studenţi au fost jigniţi de acest act”. Congresul Mondial al Familiilor este o reţea internaţională de organizaţii pro-familie din peste 60 de ţări, care caută să restabilească familia tradiţională ca unitate fundamentală a societăţii civile. Ca urmare, reţeaua organizează regulat întruniri pentru apărarea familiei, anul acesta întrunirea internaţională având loc între 10-12 august la Amsterdam, fiind prezenţi reprezentanţi din peste 50 de ţări de pe 5 continente. Pe 30 iunie 2009, birourile din Amsterdam ale EuroCongress, organizatorul de conferinţe pentru Congresul Mondial al Familiilor, au fost vandalizate. Turbulenţii au deteriorat faţada clădirii, au aruncat cu vopsea şi au scris obscenităţi şi sloganuri anti-creştine. Directorul reţelei, Larry Jacobs, a declarat: ,,În 12 ani de organizare de congrese internaţionale pro-familie, aceasta este prima oară când ne-am ciocnit de acest gen de violenţă. Ştim că opozanţii noştri nu sunt de acord cu noi într-un spectru larg de probleme. Ceea ce este uimitor este că aceşti activişti anti-familie cred că au dreptul de a se angaja în acte criminale de vandalism într-un efort de a-i intimida pe cei care participă la congres”. În plus, Jacobs a remarcat că vandalismul nu este primul indiciu al opoziţiei puternice faţă de congres. De exemplu, grupul Acţiunea Feministă Autonomă a organizat întruniri împotriva congresului şi a realizat un afiş ameninţător cu un bărbat şi o femeie având un copil şi o cruce între ei. Pe gâturile bărbatului şi femeii sunt trasate linii punctate, şi o foarfecă pare că le taie capetele. În februarie 2009, la Universitatea St. Mary din Halifax, Nova Scotia, a fost invitat să ţină o conferinţă pe tema avortului, ca parte a unui tur de conferinţe în campusurile canadiene, Jose Ruba, co-fondator al Centrului Canadian pentru reforma bioetică de orientare pro-viaţă şi fost director executiv al Reţelei naţionale pro-viaţă din campus. La mai puţin de un minut de la începerea conferinţei, în sală a pătruns un grup de studenţi care au început să cânte şi să urle pentru a-l acoperi pe vorbitor. După 40 de minute de ţipete continue, a intervenit poliţia din Halifax, care a făcut grupul să tacă, până când Jose Ruba a arătat imagini de copii avortaţi, moment în care gloata a început să urle din nou. Poliţia a ameninţat că îi arestează pe protestatari, însă înainte de a putea face ceva, un oficial al universităţii i-a cerut vorbitorului să întrerupă conferinţa. Jose Ruba a fost uluit de faptul că, în loc să-i potolească pe studenţi, securitatea campusului i-a cerut să încheie prezentarea. Violenţe fizice împotriva susţinătorilor vieţii Războiul dintre susţinătorii vieţii şi cei ai avortului înregistrează şi violenţe fizice. În Statele Unite ale Americii, persoane particulare stau în faţa clinicilor de avort, încercând să le arate femeilor însărcinate că avortul este o crimă şi să le îndemne să renunţe la gândul lor. Atitudinea lor este urmare a faptului că sistemul le vorbeşte femeilor doar despre avantajele avortului, favorizându-l prin orice mijloace şi trecând cu totul sub tăcere urmările nefaste ale acestuia, atât la nivel medical, cât şi psihic. Medicii ginecologi implicaţi în acest fel de activitate au obţinut un ordin judecătoresc ca aceste persoane să nu aibă permisiunea de a se apropia prea mult de clinici, stabilind o limită de distanţă. Dacă depăşesc distanţa permisă, persoanele pot fi arestate şi pedepsite cu amenzi sau chiar închisoare. Unele clinici au în ferestre sloganuri anti-creştine şi imagini blasfemiatoare, iar medicii care săvârşesc avorturi se exprimă într-un mod extrem de violent şi vulgar la adresa celor care îndrăznesc să le conteste activitatea. Recent, au început să se înmulţească atacurile violente împotriva persoanelor care stau în faţa clinicilor. Pe 1 iulie 2009, un bărbat a fost arestat după ce a ameninţat cu arma o femeie care oferea broşuri anti-avort în faţa unei clinici din Phoenix, Arizona. În iunie, la Chico, o clinică de avort din California, o femeie care protesta împotriva avortului aproape că a fost lovită de un vehicul de teren. Martorii oculari au declarat că şoferul a turbat când a văzut imaginea unui copil avortat pe care femeia o ţinea în mână. O reacţie asemănătoare a avut Matthew Haver, care a înnebunit de furie când copiii săi aflaţi în maşină i-au cerut să le explice o imagine similară, ţinută în mână de veteranul pro-viaţă James Cantfield. Ca urmare, a încercat să treacă cu maşina peste el. A fost ulterior arestat, însă pretextând o problemă medicală, nu a mai fost pus sub acuzare. Acestea sunt doar câteva din cele peste 8.500 acte de violenţă – dintre care 1.200 sunt omucideri – documentate săvârşite în SUA în ultima perioadă, împotriva celor care se opun avorturilor. În Franţa, pe 8 februarie a.c., în faţa unui spital din Grenoble, urma să se desfăşoare o demonstraţie pro-viaţă. Înainte de sosirea demonstranţilor, zona a fost ocupată de o mulţime gălăgioasă şi violentă de susţinători ai avortului. Ei i-au asaltat verbal şi fizic pe demonstranţi, fiind necesară intervenţia poliţiei, care a rămas pe poziţii până la plecarea demonstranţilor pro-viaţă. Mai târziu, 15 dintre ei au fost atacaţi în parcare de o bandă de 90 de persoane pro-avort; au fost loviţi cu pietre şi ameninţaţi cu cuţitele. Au căutat adăpost într-un supermarket, însă aceasta nu a oprit atacul, fapt ce a dus la spargerea unei ferestre a magazinului. Poliţia a sosit la faţa locului şi susţinătorii avortului au fugit. ![]() Ianuarie 2006, San Francisco. Manifestanţi pro-viaţă
![]() ![]() Manifestanţi pro-avort, care ripostează faţă de marşul vieţii organizat de primii.
Se pot remarca replici extrem de acide din partea acestora, de genul: ,,Ţineţi-vă
departe legile de trupul meu şi eu îmi voi ţine departe mâinile de
gâturile voastre” … şi altele ce nu pot fi reproduse
Violenţe împotriva slujbelor creştine Atacurile anti-creştine nu se limitează la avarierea lăcaşurilor de cult sau asaltarea participanţilor la diverse manifestări, ci sunt tulburate chiar slujbele bisericeşti. Pe 24 decembrie 2006, clericul Thomazeau săvârşea privegherea Naşterii Domnului în catedrala din Montpellier, Franţa. El a fost întrerupt brutal în plină slujbă de un grup de indivizi care au pătruns în lăcaş, proferând injurii, urlând şi manifestându-şi ostilitatea faţă de credinţa creştină. Unii dintre ei erau dezbrăcaţi, pentru a sublinia provocarea. Am relatat deja (în articolul ,,Decembrie 2008. Sodomia îşi dezvăluie adevărata faţă ...”) atacul premeditat asupra bisericii evanghelice din Lansing, Michigan, şi celelalte acte de violenţă care au urmat referendumului din statul California, prin care cetăţenii s-au opus legalizării căsătoriei sodomite. Pe 26 iulie 2009, poliţia din Milano a arestat un transsexual brazilian, după ce acesta a intrat în Biserica Sfântul Vavila, s-a apropiat de altar şi s-a dezbrăcat, apoi a luat un par, cu care l-a atacat pe preotul care slujea. Oamenii au încercat să-l oprească şi el a fugit către capela baptismală, unde a încercat să fure o placă comemorativă plină cu bani. A fost arestat, fiind acuzat de jaf, vătămarea proprietăţii, tulburarea liniştii publice şi opoziţie la arestare. În august 2009, Departamentul securităţii publice din Mexic a luat cu asalt o biserică în timp ce se săvârşea liturghia duminicală, pentru a aresta un suspect implicat în traficul de droguri. Într-adevăr, poliţia federală l-a arestat pe Miguel Angel Baeza, pretins conducător de rang înalt din cartelul drogurilor La Familia. Însă episcopii mexicani au protestat faţă de eveniment, cerând autorităţilor civile să respecte slujbele bisericeşti. Profanarea euharistiei în spaţiul catolic O altă manifestare de ură faţă de creştinism este profanarea ostiilor sfinţite şi furtul lor pentru utilizarea în ritualuri satanice. Spre exemplu, la Lourdes, Franţa, în momentul împărtăşirii, un copil a luat ostia din mâna preotului (n.r.: una din inovaţiile catolice recente este de a da ostia sfinţită în mâna credinciosului) şi nu a mâncat-o. Preotul i-a făcut semn să se împărtăşească cu ea, moment în care copilul a băgat-o în gură, însă a scuipat-o şi a călcat-o în picioare. Credincioşii au rămas înmărmuriţi de gestul copilului, neştiind cum să reacţioneze, iar voluntarii din Palermo, prezenţi la eveniment, au relatat că furtul ostiei este obişnuit în cartierele sărace şi este răsplătit cu 10 euro ... În Statele Unite ale Americii, anul trecut, un student de la Universitatea din Florida a luat euharistia de la liturghia catolică, ţinând-o ‘ostatică’ mai multe zile, înainte de a o înapoia unui preot. Liga Catolică l-a criticat pe student, fapt ce a declanşat furia profesorului de biologie Paul Zachary Myers de la Universitatea Minnesota, un ateu convins şi adept al darwinismului, care-şi manifestă adesea ostilitatea faţă de creştinism. Pe 8 iulie 2008, el a scris pe blogul său: ,,Poate cineva să-mi obţină câteva ostii sfinţite ? Dacă cineva poate să-mi obţină câteva sau măcar una şi să mi-o trimită, vă voi arăta profanare, cu bucurie şi mult scandal. Nu voi fi tentat să o ţin ostatică … ci dimpotrivă o voi trata cu o lipsă de respect profundă şi o maltratare atroce, toate fotografiate şi prezentate pe internet”. Organizaţii catolice şi sute de persoane particulare au protestat faţă de atitudinea profesorului Myers, iar el a replicat, pe 23 iulie 2008: ,,Da, micul biscuit trist (adică, ostia) şi-a găsit sfârşitul nedemn, aşa că nu mă mai cicăliţi. Biscuitul, coranul şi altă surpriză au fost profanate şi sunt distruse”. Mark Shea, apologet şi autor catolic, spune că hotărârea profesorului Myers de a profana euharistia este un act deschis de ură şi fanatism, ca şi un act de ,,hoţie, vandalism şi instigare”. El afirma: ,,Nu, catolicii nu cer ca Myers şi adepţii lui să respecte euharistia. Noi cerem ca ei să nu ne invadeze slujbele religioase, să nu fure ceea ce nu le aparţine şi să nu-i instige pe alţii să vandalizeze ceea ce ne aparţine nouă, şi nu lor. Însă lucrul curios este că el nu se poate mulţumi doar cu blasfemiile verbale. El trebuie să aibă o ostie în mâinile sale şi să o distrugă cu o bucurie sălbatică, care, în mod straniu, îl plasează nu printre oamenii de ştiinţă, ci printre cei mai fanatici oameni cu gândire vrăjitorească din epoca bronzului”. Profesorul Myers nu a publicat dovada profanărilor sale, însă la jumătatea lunii august 2008, pe site-ul YouTube au fost postate 40 de filme care cuprindeau o varietate de profanări ale euharistiei, utilizând o toaletă, un fierăstrău, un malaxor, dată de mâncare la raţe etc. Organizaţiile catolice au luat imediat poziţie, cerând administratorilor site-ului să îndepărteze filmele. Potrivit politicii sale, YouTube interzice materialele ofensatoare şi, la cererea catolicilor, a îndepărtat şi aceste filme, însă le-a repostat în aceeaşi zi. Astfel de profanări au loc în contexte dintre cele mai diferite. De exemplu, în Ecuador, conducerea socialistă a propus anul trecut un proiect pentru o nouă constituţie, care are un limbaj ambiguu cu privire la respectarea vieţii şi familiei, recunoaşte drepturile minorităţii sodomite şi introduce pedepse pentru cei care se opun acestora. Conferinţa Episcopilor Catolici din Ecuador a dat o declaraţie publică în care a criticat cu asprime proiectul de constituţie, iar episcopii s-au exprimat public în mai multe rânduri împotriva acestor propuneri, în ciuda faptului că guvernul i-a acuzat în mod repetat de amestec în politică. Conflictul s-a adâncit într-atât de mult, încât conducătorul Conferinţei Episcopilor Catolici şi cel al organizaţiei Human Life International au primit numeroase ameninţări cu moartea; în plus, unii socialişti furioşi au profanat euharistia. La începutul lunii august 2008, un grup de oameni a intrat într-o capelă din Guayaquil, au înşfăcat euharistia expusă spre adorare, au zdrobit-o, au scuipat-o şi au călcat-o în picioare, consemna agenţia de ştiri ACI Prensa. Aceeaşi agenţie afirmă că aceasta nu este prima profanare, în săptămânile anterioare având loc evenimente similare la Biserica Sfânta Treime din Nobol şi Biserica Cinei de Taină din Guayaquil. Profanarea euharistiei în mediul ortodox Şi în spaţiul ortodox au loc profanări ale sfintelor taine, sub diverse forme, unele dintre ele extrem de abjecte. În noiembrie 2005, un membru al redacţiei noastre a avut o discuţie particulară cu un arhiereu ortodox din străinătate pe tema rolului femeii în Biserica Ortodoxă. Intrigat de apariţia unor articole în presa ortodoxă de peste hotare, care făceau referiri la hirotonia femeii, el l-a întrebat pe înaltul ierarh dacă este real că se pune în mod serios problema hirotoniei femeii. Prea sfinţitul a afirmat că există în sânul Bisericii Ortodoxe o mişcare feministă, condusă de preotese – soţii ale unor preoţi ortodocşi aflaţi sub jurisdicţia Patriarhiei Constantinopolului – puternic implicate în ecumenism şi feministe radicale, care încearcă să influenţeze ierarhia către accentuarea rolului femeii în Biserică; ele poartă adeseori portul clerical catolic (!) şi frecventează cercuri bisericeşti influente, ca urmare a implicării în Consiliul Mondial al Bisericilor. Un alt grup de feministe ortodoxe, care militează pentru aceleaşi scopuri cu primele, au înfiinţat o organizaţie numită Mironosiţele şi contestă tradiţia Bisericii. Una dintre formele prin care protestează faţă de tradiţie este hotărârea lor de a se împărtăşi cu sfintele taine doar în zilele de necurăţie. Prea sfinţitul a spus: ,,Acesta nu este un zvon. Una dintre conducătoarele acestei organizaţii, astăzi maică într-una din cele mai moderne jurisdicţii ortodoxe, mi-a spus personal acest fapt, mândră de ceea ce face”. Şi aceasta este doar ceea ce ştim noi ... Damian Ilie
Surse
- 7 mai 2008, ,,Caught on video: Wisconsin U student senator vandalizing pro-life display of crosses”
- 22 mai 2008, ,,Vicious protestors in Germany harass 15.000 strong Christian Youth Festival”
- 23 iulie 2008, ,,Atheist professor follows through on promise and desecrates Eucharist”
- 11 august 2008, ,,Socialist forces in ecuador desecrate eucharist in conflict over new ‘abortionist’ constitution”
- 24 septembrie 2008, ,,Video shows feminists attacking pro-lifers in front of Argentinean cathedral”
- 29 septembrie 2008, ,,YouTube asked to pull anti-Catholic ‘eucharistic desecration’ hate videos”
- 9 februarie 2009, ,,Pro-life event at St. Mary’s U told to disband after protesters disrupt”
- 11 februarie 2009, ,,Abortion supporters pelt pro-lifers with stones in France”
- 6 iulie 2009, ,,Gun pulled on pro-life sidewalk counselor”
- 3 august 2009, ,,World Congress of Families Conference organizer offices vandalized”
- 5 iunie 2008, ,,Unknown vandals overturned 70 crosses and gravestones in St. Petersburg cemetery”
- 1 octombrie 2008, ,,Vandals pulled down a cross and thrown it to the river in Moscow”
- 1 decembrie 2008, ,,House of Orthodox missionary priest burned to ashes in the Yaroslavl Region”
- 21 octombrie 2008, ,,Spanish abortion supporters call for church burnings”
- 29 iulie 2009, ,,Transsexual attacks priest during mass in Italy”
4. www.orthodoxie.com, 7 mai 2008, ,,France: nette recrudescence du satanisme en 2007”
5. www.christiannewswire.com, 22 decembrie 2008, ,,Nativity scenes vandalized nationwide”
6. www.washingtonpost.com, 3 februarie 2009, ,,GWU College democrats apologize for vandalism”
7. www.post-gazette.com, 8 iunie 2009, ,,Mt. Lebanon church’s statue of the Virgin Mary damaged by vandals”
8. www.all.org, 2 iulie 2009, ,,Pro-abortion violence on rise after media build up, ALL reports”
9. http://news.yahoo.com, 4 august 2009, ,,Mexico apologizes to Church after raid during Mass”
10. www.wisn.com, 20 august 2009, ,,Baby Jesus’ head stolen from church statue”
11. www.indignations.org, site de prezentare a profanărilor din Franţa
Articol apărut în ,,Catacombele Ortodoxiei”, nr. 50/iulie-august 2009
|





9 mai 2008, o statuie a Maicii Domnului
statuia Maicii Domnului de la Biserica Sfântul Bernard din Mt. Lebanon a fost răsturnată, spartă în bucăţi, iar pe fruntea ei s-a scris, cu vopsea portocalie, cifra 666; în iulie, un om a aruncat la pământ statuia Maicii Domnului de la Biserica Turlock; în august, în Wauwatosa, Wisconsin, a fost vandalizată statuia Sfântului Iosif cu pruncul Iisus, capul pruncului fiind tăiat şi furat.

