Război împotriva lui Dumnezeu (V)

Pe o altă pagină din războiul împotriva lui Dumnezeu se scrie încontinuu cu litere de sânge prigonirea creştinilor în multe ţări necreştine de pe glob. Din India, Pakistan, Bangladesh, China, Vietnam, până în Algeria, Egipt, Yemen, Arabia Saudită, Irak, Nigeria sau Sudan, creştinii sunt urmăriţi şi prigoniţi fără cruţare.

Persecuţiile din aceste ţări pot fi de tip politico-ideologic şi de tip religios. În primul caz, este vorba în general de persecuţii ale statului împotriva oricărei religii în numele ateismului comunist, cum este cazul în Coreea de Nord, Cuba sau China; acestea pot fi asociate cu motivaţii etnice, precum în Nigeria sau Sudan.

În ce priveşte opresiunea creştinilor de tip religios, aceasta are loc în primul rând în ţări unde religia dominantă este islamismul şi hinduismul. În unele cazuri, autorităţile însele sunt cele care îi prigonesc pe creştini, precum în Arabia Saudită, Iran, Vietnam sau Yemen, în timp ce în alte cazuri, prigonitorii aparţin unor grupuri extremiste, precum în India sau Pakistan.

Fenomenele nu sunt deloc simple, motivaţiile lor fiind adesea complexe şi cuprinzând raţiuni de natură religioasă, etnică, economico-socială etc, dar în multe cazuri, oprimarea creştinilor este bine organizată, ţintind stârpirea creştinismului în acel colţ al lumii. Ele sunt cu atât mai flagrante, cu cât imigranţii din aceste ţări care aleg să trăiască în state predominant creştine se bucură de libertate religioasă, asigurându-li-se dreptul de a-şi practica religia, de a ridica lăcaşuri de cult etc.

* * *

Una dintre ţările în care creştinii sunt puternic prigoniţi este India. La ultimul recensământ, din 2001, în toată India erau 80,5% hinduşi, 13,4% musulmani şi 2,3% creştini. Numărul creştinilor variază în diferite state indiene. În zonele cele mai populate din partea centrală şi nordică a ţării, numărul lor este mic, cei mai mulţi creştini aflându-se în partea estică a Indiei, în state precum Nagaland, Mizoram, Meghalaya (în aceste 3 state, creştinii reprezintă 90% din populaţie), Manipur (45% creştini), însă aceste regiuni sunt slab populate şi foarte înapoiate economic. De asemenea, în partea sudică, în state precum Goa, Tamil Nadu sau Kerala, numărul creştinilor este destul de mare. În Kerala, creştinii reprezintă 19% din populaţie, majoritatea fiind catolici.

În India, există o coabitare stranie a democraţiei – separarea puterilor în stat, justiţie independentă, un sistem politic pluripartinic, presă liberă - cu o corupţie larg răspândită, un sistem politic nepotist care nu pedepseşte aproape deloc acţiunile violente ale grupărilor extremiste. Ca urmare, la nivelul întregii ţări, intoleranţa şi fanatismul hindus sunt în creştere, ca şi actele de violenţă împotriva creştinilor, de genul: amestecul în construcţia bisericilor şi în slujbe, închiderea bisericilor, distrugerea lăcaşurilor de cult, locuinţelor, firmelor şi altor proprietăţi, evacuarea de locuinţe, arestări nedrepte, hărţuiri, răpiri, violuri, bătăi, ameninţări cu moartea, ucideri, convertiri forţate şi muşamalizări ale guvernului. Această violenţă îşi face drum chiar înlăuntrul guvernelor unor state indiene, în multe cazuri, poliţia ignorând atacurile sau chiar fiind complice la violenţa anti-creştină.

Ura faţă de creştini este cauzată, în principal, de ajutorul pe care aceştia îl dau indienilor paria sau dalit (n.r.: termen în limba hindi, cu sensul de ‘oprimat’, preferat astăzi celui de paria), care se află la temelia sistemului piramidal al castelor potrivit căruia este organizată în mod tradiţional societatea hindusă. Viaţa paria este o viaţă de ,,excludere socială, dezumanizare, degradare, exploatare şi opresiune”, mărturisea în 2007, în Parlamentul britanic, Indira Athawale, un oficial din Confederaţia castelor şi triburilor enumerate din toată India (1).

Milioane de femei dalit ,,sunt împinse către prostituţie – cea mai rea formă fiind practica confirmată religios de devadasis, sau prostituate la templu. Ele sunt fete închinate templelor din adolescenţă, unde slujesc drept concubine pentru preoţi şi alţi oameni din castele ‘înalte’”. Castele superioare ale societăţii indiene se tem că emanciparea completă a indienilor dalit, prin intermediul lucrării din instituţiile sociale şi educaţionale creştine, ar genera schimbări sociale în defavoarea castelor superioare.

Rădăcinile extrem de profunde ale împărţirii în caste a societăţii indiene se fac simţite şi în sânul comunităţilor creştine, unde indienii creştini continuă să ţină cont de castele din care fac parte, în virtutea apartenenţei lor la societatea indiană. Spre exemplu, în luna martie 2008, în Earyur, districtul Villupuram, statul Tamil Nadu, au izbucnit tulburări între catolicii din casta superioară Vanniyar şi catolicii dalit. Aceştia din urmă, supăraţi de continua lor discriminare, au dorit înfiinţarea unei parohii separate, doar pentru ei.

Ca răspuns, peste 500 de creştini din casta superioară i-au atacat pe dalit şi au ars peste 30 de case. Poliţia a intervenit şi a tras, ucigând doi creştini şi rănind mai mulţi. Preotul Cosmon Arokiaraj, secretarul Comisiei pentru caste şi triburi enumerate a Conferinţei Episcopilor Catolici din India, explica motivele conflictului: ,,De ani de zile, dalit au fost discriminaţi chiar în biserică. Ei nu pot sta în aceeaşi biserică cu membrii castei superioare; sunt îngropaţi în cimitire separate; nu pot folosi aceleaşi drumuri ca cei din casta superioară. Când mama unui preot dalit a murit în anii ’1990, casta superioară nu a permis procesiunii funerare să folosească drumul principal; nici măcar episcopul nu a reuşit să ajungă la o înţelegere cu ei”.

Incidentele tragice arată divizarea profundă a societăţii indiene. Pentru a reduce discriminarea şi a compensa statutul social de mizerie al indienilor dalit în sistemul indian de caste, statul acordă beneficii specifice şi alocaţii, un număr precis în şcoli şi serviciile publice pentru indienii dalit. Însă, deoarece comunitatea creştină este percepută ca o singură entitate, guvernul indian nu recunoaşte creştinilor dalit aceleaşi drepturi ca altor indieni dalit.

Violenţa anti-creştină este promovată de o serie de grupări fundamentaliste hinduse, care conlucrează cu partide naţionaliste însufleţite de conceptul ‘hindutva’ (n.r.: care presupune un mare entuziasm pentru modul de viaţă hindus), inventat de Vinayak Damodar Savarkar în 1923. El susţinea că subcontinentul indian este ţara hinduşilor, iar creştinii şi musulmanii sunt duşmanii săi pentru că vin ‘dinafară’.

Printre aceste grupări extremiste, un loc de frunte îl ocupă Vishwa Hindu Parishad sau Consiliul Mondial Hindus, şi Partidul naţionalist hindus Bharatiya Janata, care aparţin de fapt unei familii de organizaţii naţionaliste hinduse, conduse de gruparea Rashtriya Swayamsevak Sangh. Această ultimă organizaţie este cel mai influent grup naţionalist hindus din India, care a fost scos în afara legii de 3 ori până în prezent, prima oară în 1948, după ce un fost membru al său l-a asasinat pe Mahatma Gandhi (1869-1948). Unii jurnalişti consideră că aceste organizaţii sunt de tip nazist, ,,expresie a unei culturi de tip nazist”, care propovăduiesc prin violenţă că a fi indian înseamnă obligatoriu a fi hindus.

Fundamentaliştii hinduşi din grupările mai sus amintite profită de numărul mare de hinduşi din diferite ţări occidentale, pentru a desfăşura prin intermediul lor o propagandă intensă şi campanii de strângere de fonduri. Astfel, prin înfiinţarea de filiale în ţări precum Statele Unite ale Americii şi Marea Britanie, aceste organizaţii îşi atrag sprijin financiar, social şi mediatic; aşa se face că presa internaţională nu publică nimic negativ despre India şi hinduism, iar prigoanele şi violenţele la care sunt supuşi creştinii de către hinduşi sunt prezentate la minimum.

În plus, grupurile fundamentaliste hinduse îi acuză pe creştini că folosesc banii, alte bunuri materiale sau forţa pentru a-i converti pe hinduşii din castele inferioare. Pe acest temei, ele au impus introducerea de legi dure anti-convertire în mai multe state indiene.

De pildă, în statul Orissa există Actul libertăţii religioase, adoptat în 1967, care acordă pedepse celor care permit convertiri ilegale. Mai mult, cei care se convertesc trebuie să se prezinte înaintea unui magistrat şi să declare că s-au convertit liber. Parlamentul din statul Rajasthan a aprobat recent o lege anti-convertire care pedepseşte cu 5 ani închisoare şi 50.000 rupii amendă (1.250 dolari) pe cei care săvârşesc convertiri ,,prin forţă, silire sau înşelare”. Rajasthanul este cel de-al şaselea stat indian unde există o asemenea lege, îndreptată împotriva misionarilor creştini.

Pe 25 iunie 2008, într-o întrunire secretă a consiliului executiv al Consiliului Mondial Hindus, s-a cerut ca fenomenul convertirii religioase să fie socotit ‘o crimă atroce’ şi toţi misionarii creştini să fie deportaţi.

Persecuţii anterioare anului 2007

Pe lângă declaraţii sforăitoare şi ameninţări, fundamentaliştii hinduşi nu au pregetat nicicând să purceadă la violenţe împotriva creştinilor. Pe 22 ianuarie 1999, misionarul evanghelic australian Graham Stewart Staines şi cei doi fii ai săi de 7 şi 9 ani au fost arşi de vii de o gloată hindusă în timp ce dormeau în maşina lor, după o întrunire a creştinilor în junglă.

În loc să condamne actul, prim-ministrul de atunci, Atal Bihari Vajpayee, a cerut o dezbatere naţională pe tema convertirii şi, timp de o săptămână, Consiliul Mondial Hindus a distribuit peste 5 milioane de pamflete propagandiste împotriva minorităţii creştine. Mai târziu în acelaşi an, preotul Arul Doss, de 35 ani, a fost ucis cu săgeţi în timp ce ieşea din biserica sa cuprinsă de flăcări.

Oficiali ai Bisericii estimează că între anii 1998-2000, în India, au avut loc 400 de atacuri asupra clădirilor şi păstorilor creştini. În 2008, de Paşti, în statul Madhya Pradesh, guvernul a fost nevoit să intervină cu forţe armate pentru a apăra bisericile creştine; măsura a fost luată după ce au avut loc peste 100 de acte de agresiune începând din decembrie 2003, când Partidul Bharatiya Janata a preluat puterea.

Cele mai atroce violenţe anti-creştine s-au petrecut în anii 2007-2008 în statul indian Orissa. Ele continuă să producă multă suferinţă creştinilor ...

Violenţele din statul Orissa

Statul Orissa, situat în estul Indiei, către Golful Bengal, este o regiune mai mult rurală, cu resurse minerale semnificative, însă destul de săracă, jumătate din locuitorii săi fiind tribali şi dalit – grupurile sociale cele mai dezavantajate din sistemul rigid de caste. Temple medievale cu mare semnificaţie arhitecturală marchează peisajul; aici se află oraşul Puri cu templul său din secolul al XII-lea, Jagannath, închinat zeului Vishnu. În fiecare an are loc aici festivalul Rathayatra (a se vedea articolele ,,Noiembrie 2007. Ştiri – 7 noiembrie 2007. Hinduşii ridică temple în Europa, iar ierarhii creştini propovăduiesc compatibilitatea dintre cele două religii” şi ,,August 2008. Ştiri – Noutăţi hinduse”).

Orissa are 36,7 milioane de locuitori, dintre care 94% sunt hinduşi şi peste 2% creştini (adică, circa 900.000) – catolici şi protestanţi. În districtul Kandhamal, unde au izbucnit violenţele, numărul creştinilor a crescut de la 6% din populaţie în 1971 la 27% în 2001.

În 2008, statul Orissa era condus de Partidul local Biju Janata Dal şi Partidul naţionalist hindus Bharatiya Janata. La declanşarea violenţelor au contribuit conducerea statului, înclinată spre fanatism, şi convertirea în număr mare a indienilor dalit la creştinism, ca şi factori de natură economică şi socială, asociaţi cu emanciparea dalit.

În plus, un rol deosebit de însemnat în instigarea gloatelor de hinduşi extremişti împotriva creştinilor l-a jucat Swami Laxmanananda Saraswati, un fanatic hindus, cu aură de sfânt şi mentalitate de fascist. În 1969, el a venit în statul Orissa şi s-a sălăşluit în districtul Kandhamal, în ashramul Jalespata. Dornic să-i întoarcă pe convertiţi la hinduism, el călătorea din sat în sat, intra în legătură în primul rând cu comunitatea de afaceri şi organiza slujbe hinduse, care s-au transformat foarte curând în mesaje care-i asmuţeau pe hinduşi împotriva creştinilor din regiune. Atacurile din anii ’1970 au fost îndreptate împotriva satelor mici.

În 1987 a avut loc primul atac organizat. Au fost adunaţi oameni din 6-7 sate pentru a ataca un sat cu un număr mare de creştini. În anii 1986-1987, sub conducerea lui Saraswati, au fost arse 16 biserici; în urma acestor violenţe, au fost depuse 56 de plângeri, însă el nu a fost arestat nici măcar de guvernele mai puţin extremiste care s-au perindat la conducerea statului Orissa. Din acest motiv, el a căpătat îndrăzneală şi campaniile sale au devenit tot mai agresive, ajungând la un apogeu în ultimii ani.

Orissa, decembrie 2007

Ura şi instigările liderului hindus au dat roade amare începând din decembrie 2007. Tulburările au debutat pe 24 decembrie 2007, în satul Bamunigam, în apropiere de secţia de poliţie Daringibadi Block din districtul Kandhamal. Cu permisiunea administraţiei, mai mulţi hinduşi au smuls decoraţiile de Crăciun; în decurs de câteva minute, un grup de oameni, staţionat în împrejurimi, s-au năpustit asupra creştinilor cu bastoane, cuţite, puşti şi alte arme de foc. Ei au tras, rănind 2 oameni, şi au distrus circa 15 magazine aparţinând creştinilor, după ce au jefuit magazinele şi casele acestora.

Saraswati a călătorit de îndată către Bamunigam, unde creştinii dalit au aruncat cu pietre în maşina lui. El a afirmat apoi într-un interviu că a fost atacat de 200 de creştini şi şoferul şi garda sa de corp au fost bătuţi. La incitarea liderului hindus, violenţa s-a răspândit rapid în toată Orissa.

În după-amiaza zilei de 24 decembrie 2007, 400-500 de oameni au distrus mai multe biserici în Balliguda. Până pe 27 decembrie, 48 de biserici, 6 mânăstiri, 3 sacristii, un seminar minor, un centru pentru leproşi, 3 cămine şi 400 de case creştine au fost distruse în tot statul Orissa, şi 5 creştini au fost omorâţi. Violenţele au continuat timp de o lună, fiind distruse în total 730 de case şi 95 de biserici. Mii de creştini s-au refugiat în tabere provizorii, construite de guvernul statului. Creştinii s-au plâns în mai multe rânduri de indiferenţa poliţiei care, în unele cazuri, a stat şi a privit. Organizaţia Human Rights Watch a acuzat grupurile de extremişti hinduşi din Orissa că duc o campanie anti-creştină, ,,în timp ce autorităţile guvernamentale privesc în altă direcţie”.

Arhiepiscopul Raphael Cheenath de Cuttack Bhubaneswar, ierarhul catolic care conduce comunitatea catolică din statul Orissa, a afirmat că atacurile au fost plănuite dinainte. Făptaşii aveau arme precum puşti sau săbii de fier, topoare, bâte şi aveau suficientă hrană pentru a zăbovi în zona de atac. În general, atacatorii ,,erau din alte sate, pentru a evita recunoaşterea” şi mulţimi de agresori apăreau de nicăieri chiar înainte de atac.

Toamna anului 2008: ,,Ucideţi-i pe creştini şi distrugeţi-le instituţiile”

După câteva luni de acalmie, violenţele au reizbucnit după uciderea lui Saraswati şi a 4 dintre ucenicii săi de către un grup de 30 de oameni înarmaţi, pe 23 august 2008. În decurs de 2 ore de la ucidere, cotidianul naţional principal de limbă engleză, Times of India, a relatat că circa 30 de oameni înarmaţi, ,,suspectaţi că sunt maoişti”, au intrat în ashramul unde locuiau aceştia şi au deschis focul. Deşi maoiştii au afirmat în mai multe rânduri că ei l-au ucis pe liderul hindus, fanaticii hinduşi au profitat de eveniment pentru a declanşa un adevărat pogrom împotriva creştinilor din districtul Kandhamal.

Lucrurile au fost bine regizate, într-un mod asemănător evenimentelor petrecute în 2002 în statul Gujarat, când hinduşii au pornit o serie de violenţe împotriva musulmanilor. Astfel, pe 24 august 2008, Consiliul Mondial Hindus a declarat interdicţie de circulaţie, iar pentru a-i întărâta pe hinduşi, trupul lui Saraswati a fost purtat în procesiune de înmormântare pe o distanţă de peste 150 km, însoţit de o mulţime de extremişti, poliţie şi administraţie. Procesiunea furibundă, din care făceau parte şi membri ai comunităţii de afaceri conduşi de liderii duri ai Consiliului Mondial Hindus, s-a oprit în faţa multor biserici creştine, strigând lozinci ofensatoare şi provocatoare şi chiar atacând bisericile, instituţiile creştine şi oamenii. Poliţiştii participanţi la procesiune, inclusiv înalţi ofiţeri ai statului şi districtului, au asistat pasivi la evenimente.

Violenţele au fost săvârşite sistematic: toate intrările unui sat au fost blocate pentru a nu putea părăsi zona nici un vehicul, iar casele creştinilor au fost atacate de gloate de 300-500 de hinduşi înarmaţi cu topoare, cuţite, benzină etc. Într-o izbucnire teribilă de ură, ei au ars casele, bisericile, magazinele, autovehiculele, au bătut şi ucis creştini. În plus, ei au blocat drumurile cu trunchiuri de copaci pentru a îngreuia accesul forţelor de ordine.

Toate persoanele şi organizaţiile care i-au ajutat şi susţinut pe creştini după violenţele din decembrie 2007 şi toate cele 5 organizaţii pentru drepturile omului care îi sprijină pe indienii dalit au fost atacate. Centre pastorale, mânăstiri şi orfelinate au fost asaltate şi distruse. Agresiunile au continuat vreme de peste 2 luni, cu o intensitate variabilă; era necesară o scânteie cât de mică – precum declaraţii virulente ale fundamentaliştilor – pentru a reaprinde focul violenţelor.

În această perioadă, bande de hinduşi furioşi au colindat regiunea, au bântuit pe drumuri şi prin sate, pe care le-au atacat uneori şi noaptea, ucigându-i pe creştinii care dormeau în case sau în ruinele caselor deja distruse. Conducătorii fundamentalişti au trimis adevărate hoarde în raiduri de jaf şi violenţă.

Atrocităţile săvârşite sunt inimaginabile: oameni arşi de vii, îngropaţi de vii, maici necinstite, oameni bătuţi până în pragul morţii; familii întregi au fost ucise. Un bărbat paralizat a fost ars de viu în prezenţa fraţilor săi, în timp ce mulţimea de peste 1.000 de hinduşi îi batjocoreau, îndemnându-i să vină să-l salveze. ,,Ca într-un film, ei ne-au provocat să venim şi să-l salvăm dacă putem. A trebuit să privim cum este ars de viu. Nici măcar nu am putut să ne apropiem să-i luăm trupul”, mărturisea îndurerat unul dintre fraţi, Motilal Pradhan, pe 10 septembrie 2008.

Hinduşii i-au vizat cu precădere pe conducătorii comunităţilor creştine: preoţi, pastori, conducători de orfelinate sau alte instituţii sociale, asistenţi din domeniul social şi apărători ai drepturilor dalit. O sursă a declarat: ,,Aceşti fundamentalişti îi ţintesc pe conducătorii creştini influenţi şi îi elimină în mod sistematic”.

Bilanţul evenimentelor

S-a estimat că în violenţele din toamna anului 2008 din statul Orissa au fost distruse sau avariate 252 de lăcaşuri de cult catolice şi protestante, au fost atacate 315 sate, au fost arse 4.640 de case creştine (n.r.: martorii oculari relatează că, în satele mixte, agresorii au ştiut cu precizie ce case să atace, fiindcă nu au distrus case ale hinduşilor), au fost distruse 13 şcoli sau centre sociale, mânăstiri, azile, orfelinate etc, sute de autovehicule şi nenumărate obiecte personale, 53.000 de oameni au fost siliţi să se refugieze şi peste 18.000 au fost răniţi. Asalturile au afectat 14 din cele 30 de districte ale statului Orissa.

În ce priveşte numărul morţilor, cifrele sunt controversate. Guvernul indian a vorbit de cel mult 60 de morţi – dintre care 2 pastori şi un preot catolic, alte surse au afirmat că numărul se ridică la peste 100. Pe de altă parte, potrivit unei echipe de investigaţii marxist-leniniste, în cursul violenţelor din statul Orissa au murit peste 500 de creştini. Echipa Partidului Comunist din India a vizitat districtul Kandhamal în perioada 15-16 octombrie 2008, iar datele au fost publicate la începutul lunii noiembrie, în revista Liberation. Un oficial guvernamental, care a vorbit cu condiţia păstrării anonimatului, afirmă că a participat personal la arderea a 200 de trupuri găsite în junglă.

La rândul său, dr. Sajan George, preşedintele naţional al Consiliului Mondial al Creştinilor Indieni, a declarat: ,,Am primit informaţii serioase că numărul morţilor este 100 şi încă sunt găsite alte trupuri măcelărite şi arse”. De asemenea, Consiliul Creştin a toată India a avansat cifra de 200 de morţi şi crede că bolile ar putea ucide şi mai mulţi. Estimarea numărului de morţi sunt, într-adevăr, îngreunate mult de faptul că mulţi creştini se ascund încă în junglă, iar o parte din trupurile celor morţi au fost arse şi distruse.

Evenimentele din Orissa au constituit un adevărat semnal de extindere a violenţelor în alte state indiene, precum Madhya Pradesh, Kerala, Uttarakhand, Bihar, Uttar Pradesh, Chhattisgarh, Tamil Nadu şi chiar în capitala naţională New Delhi. În acestea, creştinii au fost atacaţi, sau chiar ucişi, iar bisericile au fost arse.

Cele mai însemnate violenţe s-au petrecut în statul sud-vestic Karnataka, condus tot de Partidul Bharatiya Janata. Pe 14 septembrie, 14 biserici catolice şi penticostale au fost atacate, iar pe 21 septembrie alte 3 biserici au fost vandalizate. Agresorii se aflau sub comanda ‘înţelepţilor’ hinduşi locali, care îi instigau pe oameni împotriva creştinilor.

Refugierea creştinilor

Pentru a scăpa de furia hinduşilor, mulţi creştini şi-au părăsit casele şi s-au refugiat în junglă. Treptat, guvernul, dar şi felurite organizaţii creştine şi simpli credincioşi au deschis tabere de refugiaţi spre a-i ajuta pe oameni. S-a estimat că peste 50.000 de persoane au fugit în junglă, dintre care 15.000 şi-au găsit adăpost în taberele de refugiaţi.

Însă, nici acestea nu au fost un liman sigur pentru oameni. Pe de o parte, condiţiile din tabere erau extrem de proaste, după cum mărturisea preotul Ajay Singh: ,,Oamenii noştri sunt trataţi ca animalele. Au primit doar o pătură per familie şi igiena şi canalizarea sunt inexistente. Dar ceea ce este mai tragic este faptul că lor nu li se permite să se roage, fiind în schimb urmăriţi îndeaproape de forţele de securitate. Circa 12.000 de creştini din statul Orissa au părăsit taberele de refugiaţi şi Orissa, într-o încercare de a începe o nouă viaţă în alte state indiene”.

Pe de altă parte, mulţi creştini nu s-au simţit în siguranţă în incinta acestor tabere, deoarece hoardele de hinduşi au bântuit în jurul lor, căutând să pătrundă şi să-i atace. Guvernul a plasat forţe de securitate în jurul celor 13 tabere ale sale din districtul Kandhamal, însă a interzis accesul creştinilor în tabere, iar voluntarii şi personalul medical de la diferite organizaţii non-guvernamentale au fost supravegheaţi, fiind bănuiţi că doresc să favorizeze convertirile la creştinism. Un număr de refugiaţi au părăsit taberele şi s-au ascuns în junglă.

De asemenea, în incinta acestor tabere au avut loc incidente. La începutul lunii septembrie, în tabăra de refugiaţi din Raikia s-a stârnit tulburarea. Creştinii au cerut ca nici un membru al grupărilor fundamentaliste să nu aibă acces în tabere, însă ofiţerul de pază a fost găsit stând de vorbă prieteneşte cu trei membri ai unui grup hindus. Unul din cei trei i-a ameninţat pe creştini că va aduce mii de hinduşi pentru a ataca tabăra. Spre seară, oamenii au descoperit că apa din rezervor avea culoarea albastră şi au suspectat că apa a fost otrăvită; ulterior, otrăvirea a fost confirmată de medici.

În tabăra din Udayagiri, un paznic i-a descoperit pe extremişti chiar în momentul în care se pregăteau să arunce conţinutul unui recipient în rezervorul de apă. Pe 4 septembrie 2008, 2.500 de extremişti au venit la tabăra de la Liceul Tikabali, i-au ameninţat pe creştini şi le-au luat proviziile, în timp ce poliţia a asistat tăcută. În altă zonă, un grup de femei instigate au încercat să incendieze o tabără.

Bineînţeles, printre hinduşi au existat şi atitudini pline de compasiune faţă de cei de un neam cu ei, dar de altă religie. Lucrătorul creştin social Ranjit Nayak, care a deschis o tabără de refugiaţi în casa sa din Cuttack, la 35 km de Bhubaneswar, capitala statului Orissa, a afirmat că a primit sprijin generos din partea hinduşilor din regiune, care i-au hrănit pe cei 130 de creştini din tabăra sa.

Din nefericire, la începutul acestui an, autorităţile civile au hotărât închiderea taberelor de refugiaţi, pentru a demonstra opiniei publice interne şi internaţionale că incidentele din decembrie 2007 şi august 2008 au încetat să mai aibă urmări şi lucrurile au revenit la normal. Pe 12 ianuarie 2009, cotidianul britanic The Telegraph relata că o refugiată din zona Raikia, districtul Kandhamal, a depus o plângere la Curtea Supremă a Orissei căutând ajutor împotriva evacuării forţate a victimelor din taberele de refugiaţi, ,,fără măsuri adecvate de protecţie a vieţii, ajutor şi compensaţii”.

Notă

1. Castele şi triburile enumerate sunt castele şi triburile discriminate în societatea indiană, recunoscute de constituţia Indiei. Ele reprezintă peste 24% din populaţie. Guvernul le plasează pe liste şi le oferă facilităţi împotriva discriminării. Castele enumerate sunt castele inferioare, iar triburile sunt alcătuite din băştinaşii din vechime ai subcontinentului indian. Ultimii reprezintă 8% din populaţia ţării de astăzi, adică circa 65 milioane de oameni, împărţiţi în mai multe triburi şi sub-triburi.

În 1955, constituţia Indiei a interzis pentru prima oară discriminarea pe baza sistemului de caste, prin introducerea Actului anti-paria, redenumit în 1979 Actul pentru drepturi civile. În 1989, a fost acordată o protecţie suplimentară pentru dalit şi membrii triburilor, prin Actul de prevenire a atrocităţilor. Însă, potrivit conducătorilor bisericeşti şi asistenţilor din domeniul social din India, aplicarea acestor legi a fost aproape inexistentă.

Damian Ilie