Aprilie 2007. Efectele dezastruoase ale reglementărilor

Uniunii Europene introduse în România (I)

Intrarea României în Uniunea Europeană la 1 ianuarie 2007 a atras după sine introducerea unei noi serii de reguli şi rânduieli, în principal, în plan economic, pentru alinierea standardelor româneşti la cele europene. Pe ici, pe colo, au început să se întrevadă urmările acestei armonizări a mentalităţii societăţii noastre la cea europeană contemporană, însă consecinţele acesteia sunt încă departe de a fi resimţite.

Pentru a ne face o idee despre ce s-a petrecut în România, măcar la un nivel superficial, de contact direct al autorităţilor locale cu normele europene, şi doar în plan economic, am scotocit presa românească din primele 4 luni ale acestui an. Prezentăm în continuare în mod succint perspectiva care s-a conturat înaintea ochilor noştri, ca în final să încercăm să desluşim ce semnificaţie şi ce repercusiuni ar putea avea aceasta asupra credinţei ortodoxe.

Pentru a se alinia standardelor europene, industria alimentară românească a suferit schimbări importante

După căderea regimului comunist în 1989, industria alimentară românească a suferit o seamă de schimbări fireşti, care au avut rolul principal de a moderniza structurile existente. Chiar această primă metamorfoză a industriei alimentare româneşti a avut consecinţe nefaste, cele mai evidente ca manifestare, dar şi ca urmări fiind infuzia puternică de substanţe chimice folosite pentru conservarea, depozitarea etc a alimentelor – unele cunoscute ca fiind vătămătoare sau chiar toxice pentru organismul uman, şi importul masiv de produse alimentare din occident, fie comercializate direct, fie disponibile în lanţuri de magazine gen McDonalds – a căror nocivitate este deja cunoscută.

Creştinul care trăieşte în sânul Bisericii a receptat în mod negativ aceste fenomene, pentru el au reprezentat o otrăvire continuă a hranei sale zilnice şi chiar o întinare a ei, cauzată de aditivii alimentari mai mult sau mai puţin neconvenţionali. Intrarea României în Uniunea Europeană presupune o nouă ajustare a reglementărilor din domeniul industriei alimentare, care va avea repercusiuni asupra vieţii creştineşti. Dar care sunt aceste noi impuneri din partea autorităţilor europene ?

Industria românească de procesare a cărnii a fost printre primele afectate

Încă de la începutul anului 2006, firmelor de procesare a cărnii de pe teritoriul României li s-a pus în vedere faptul că trebuie să se alinieze standardelor europene, fapt care se traducea în practică într-o investiţie de câteva milioane de euro. La 1 februarie 2006, Evenimentul zilei nota că din 32 de firme de procesare a laptelui şi cărnii din judeţul Timiş, doar una îndeplineşte normele europene, Agrotorvis SRL, care aparţine companiei americane Smithfield Foods Inc., lider mondial în domeniu.

Problema cea mai spinoasă a firmelor de profil este aceea că nimic nu le garantează faptul că proiectele de investiţie pe care le vor iniţia vor trece testele Direcţiei Sanitar-Veterinare. Mihai Vişan, directorul executiv al Asociaţiei Române a Cărnii, afirma: ,,Există posibilitatea ca aceia care investesc 1 milion de euro să treacă testul adaptării la standarde, dar să fie sufocaţi de concurenţă. Piaţa noastră este atât de plină, încât trebuie să fii magician să te menţii”.

Cele de mai sus conduc la concluzia că industria de procesare a cărnii din România îşi va închide în mare parte porţile, din cauza condiţiilor drastice impuse de Uniunea Europeană şi a existenţei unor reglementări aplicate în mod arbitrar, lăsând loc pe piaţa românească marilor firme occidentale şi produselor lor. Acest lucru se răsfrânge direct asupra consumatorului, care va plăti mai mult pentru aceleaşi produse, de o calitate posibil echivalentă cu cea a produselor româneşti, însă pline de substanţe chimice şi nu numai.

În plan general, această politică economică se răsfrânge asupra întregii ţări, ducând la sărăcirea populaţiei şi la acumularea de capital pe piaţa românească de către firmele străine.

Nici crescătorii particulari de animale nu au fost ocoliţi de noile reglementări ale Uniunii Europene cu privire la carnea de porc. Pe 27 decembrie 2006, cotidianul Ziua scria că autorităţile au stabilit că pot exista mai multe tipuri de ferme pentru creşterea porcilor, ,,cele mai blânde măsuri de biosecuritate fiind impuse proprietarilor de până la 3 porci. Oricum, potrivit legislaţiei actuale, aceşti porci nu au voie să părăsească ograda decât sub formă de preparate culinare. Normele impun, pe lângă o cocină uşor de spălat şi de dezinfectat, şi ,,o utilitate pentru spălarea şi dezinfectarea încălţămintei”.” Pentru gospodăriile cu mai mult de 3 porci, condiţiile sunt mult mai stricte.

În fine, este de remarcat faptul că din 2007, porcii nu vor mai putea fi sacrificaţi de ziua Sfântului Ignatie, după obiceiul creştinesc, în ogradă.

Crescătorii de oi au avut, de asemenea, de-a face cu măsurile impuse de autorităţi

Şi crescătorii de oi au fost afectaţi de alinierea la normele europene. Potrivit acestora, ciobanii nu mai au voie să plece cu oile în transhumanţă decât dacă obţin toate aprobările legale privind traseul de deplasare şi dacă asigură condiţii bune de transport pentru oi.

Pe 31 ianuarie 2007, România liberă nota: ,,Altfel, transhumanţa clasică este considerată ilegală, iar cei care o practică riscă amenzi cuprinse între 1.000 şi 3.000 RON, după cum a precizat Marian Avram, preşedintele Autorităţii Naţionale Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA). (...) Pentru transportul animalelor sunt necesare mijloace de deplasare autorizate, în care să li se asigure adăparea, să se facă pauze la anumite intervale de timp”. Adevărul din 3 februarie 2007 adaugă, la condiţiile de mai sus, faptul că în timpul transhumanţei motorizate, ,,trebuie să fie realizate minimum două opriri în 24 de ore, iar în cazul transporturilor de peste două zile, animalele trebuie să fie cazate într-o fermă autorizată”.

Mai mult, într-o primă fază, ANSVSA a susţinut cu tărie că ,,transhumanţa este ilegală pentru că încalcă regulile de bunăstare animală şi de transport”, ca apoi să ceară ciobanilor să practice o transhumanţă motorizată, adică să transporte oile exclusiv în maşini speciale pentru aceasta şi să nu circule deloc pe jos. Numai presiunile crescătorilor de oi, ale societăţii româneşti şi nu în ultimul rând ale presei - care au adus în atenţia românilor faptul că există ţări ale Uniunii Europene, precum Franţa, Spania, Germania, Elveţia etc unde se practică transhumanţa, chiar şi pe jos, şi că există reglementări favorabile cu privire la acest obicei - au determinat Autoritatea Naţională Sanitar-Veterinară să accepte, în final, ca ciobanii să practice transhumanţa tradiţională, nemotorizată, însă cu condiţia ca traseul să fie aprobat de ea.

Printre alte reguli impuse crescătorilor de oi se numără: oile trebuie mulse doar cu echipamente speciale, nu cu mâna, putinile de brânză să fie din inox, nu din lemn, să se depună ,,caiete de sarcini” pentru fiecare produs la Direcţiile Sanitar-Veterinare, brânza să fie ambalată în celofan şi să nu se vândă la distanţe mai mari de 30 km de domiciliul producătorului.

Un alt aspect a fost imposibilitatea în care s-au aflat ciobanii români de a-şi vinde mieii de Paşti. Acest lucru a fost provocat de faptul că ,,autorităţile sanitar-veterinare au uitat de montarea cerceilor de identificare şi nici nu au solicitat derogări de la Uniunea Europeană”, notează Evenimentul zilei din 9 februarie 2007 (n.r.: până la aderarea României la Uniunea Europeană, ovinele se identificau printr-o singură crotalie, iar după aderare, respectiv după 1 ianuarie 2007, prin două crotalii. Fără aceste elemente de identificare, ovinele nu se pot deplasa dintr-o localitate în alta, nici nu pot fi sacrificate).

Acelaşi cotidian scrie în continuare: ,,După ce ,,au rezolvat” producţia de carne de pui prin exagerarea crizei gripei aviare, porcii prin vaccinarea anti-pestă pe care nu ne-a solicitat-o nimeni şi au fost părtaşi la afacerea cai bolnavi de anemie infecţioasă, oficialii din domeniu ne mai pregătesc o bucurie. De Paşte, mieii ar putea lipsi din pieţe şi din galantarele magazinelor. Din cauză că autorităţile au întârziat să solicite Comisiei Europene derogările necesare pentru identificarea ovinelor şi pentru că au stopat, din noiembrie anul trecut, procesul de crotaliere (montarea de cercei de identificare) aflat în derulare, mieii nu vor putea fi transportaţi la abatoare şi centre de tăiere”.

Preşedintele Patronatului Crescătorilor şi Exportatorilor de Ovine (PACERO), Mihai Dumitriu, susţine că 700.000 de gospodării ţărăneşti îşi câştigă existenţa sau îşi completează veniturile din vânzarea mieilor şi oilor. Ceea ce înseamnă că actualele reglementări europene sugrumă activitatea din acest sector, facilitând prin aceasta accesul pe piaţa românească a produselor alimentare din occident, şi sărăceşte sistematic populaţia rurală.

Ar mai fi de remarcat faptul că mieii, ca şi porcii, nu mai pot fi sacrificaţi în ogradă, şi trebuie transportaţi la abator pentru tăiere. Gardianul din 6 martie 2007 ne informează: ,,Potrivit legislaţiei europene privind bunăstarea animalelor, mieii vor trebui gazaţi, electrocutaţi, loviţi sau chiar împuşcaţi cu un pistol special de asomare” (n.r.: care cauzează pierderea imediată a cunoştinţei până în momentul morţii).

Însă adevărata tragedie în ce priveşte creşterea animalelor în România o reprezintă distrugerea bazei de date a patrimoniului genetic al celor mai productive rase de animale din ţara noastră. Pe 30 ianuarie 2007, Ziua a adus la cunoştinţa românilor faptul că Institutul de Biologie şi Nutriţie Animală de la Baloteşti (IBNA Baloteşti), singurul institut cu acest profil din România, care deţinea întreaga ,,bibliotecă” genetică a raselor de pe teritoriul ţării noastre, a fost privatizat. Potrivit unui document oficial citat de cotidianul românesc, ,,rasele şi liniile pure deţinute la Baloteşti constituiau patrimoniul genetic naţional, iar în cazul distrugerii sale nu mai există posibilităţi tehnice şi financiare de refacere şi se creează o dependenţă păgubitoare faţă de furnizorii externi de material biologic, cu repercusiuni nefavorabile asupra producătorilor şi consumatorilor autohtoni”.

Cu alte cuvinte, potrivit normelor europene care cer crescătorilor de animale să crească doar rase recunoscute, cu caracteristici bune, eventual linii pure, românii vor fi nevoiţi să importe rase, deci pur şi simplu animale, într-un număr corespunzător necesităţilor de hrană din România ...

Măsuri drastice ale Uniunii Europene s-au făcut simţite pe piaţa brânzeturilor

Începând din ianuarie 2007, presa românească a început să scrie despre faptul că odată cu intrarea în Uniunea Europeană, brânzeturile produse în gospodăriile ţărăneşti vor dispărea din pieţe. Astfel, în 11 ianuarie 2007, cotidianul Ziua scria că ,,ţăranii nu vor mai putea vinde brânză şi carne pe pieţele marilor oraşe, decât cu mici excepţii, interdicţia totală fiind aplicabilă numai pentru Bucureşti. (...) Cu alte cuvinte, micii producători pot comercializa produsele lor numai dacă le vând direct din gospodărie sau pe piaţa locală, astfel că oraşele, unde se găsesc majoritatea clienţilor, nu vor mai putea fi piaţă de desfacere”.

În plus, ,,pentru a primi avizul de vânzare directă, micii producători vor trebui să aplice măsuri de prevenire a contaminării produselor; animalele trebuie să fie sănătoase; echipamentele utilizate în procesul de producţie trebuie să fie curate; trebuie dotare cu apă potabilă sau curată; personalul care manipulează produsele trebuie să fie sănătos şi trebuie să completeze registrul cu vânzările înregistrate. Cel mai interesant este faptul că micii producători vor trebui ,,să păstreze documentele referitoare la hrana animalelor”.”, informează acelaşi cotidian.

Măsurile drastice impuse de oficialii ANSVSA au condus la dispariţia brânzei proaspete de pe piaţă, ţăranii neavând voie să comercializeze decât brânză maturată. Astfel de măsuri favorizează apariţia şi dezvoltarea de magazine de desfacere, de vreme ce micul producător nu-şi mai poate comercializa direct produsele şi apelează la firme de procesare a laptelui; apoi, firmele de procesare sunt avantajate, pentru că laptele destinat comercializării se va îndrepta spre ele, iar în cazul excesului de marfă vor da un preţ mai mic producătorilor; în fine, statul este şi el avantajat de aceste măsuri, pentru că vânzările directe nu se efectuează cu TVA, iar de acum încolo comerţul se va desfăşura în cea mai mare parte în magazine, care vor trimite bani la stat.

Cel dezavantajat este omul de rând, care va pierde bani, pentru că preţul brânzeturilor cumpărate din magazin este mai mare decât al celor cumpărate direct de la producător; apoi, omul de rând va pierde produsele lactate proaspete, deoarece tot ce va exista pe piaţă va fi procesat şi, în fine, micul producător, ţăranul român va pierde piaţa pe care o are şi va fi nevoit să se conformeze condiţiilor pe care i le vor impune firmele de procesare cărora le va vinde marfa. Evenimentul zilei din 16 ianuarie 2007 consemnează faptul că ţăranii au fost luaţi pe nepregătite de aceste măsuri: ,,Oamenii au fost luaţi pe nepregătite de noua lege şi văd în ea începutul sfârşitului. ,,Noi cu asta ne îndeletnicim: creştem animale şi trăim de pe urma lor. Ce ne facem de acum înainte ?”, au spus ţăranii”.

Cu toate acestea, situaţia producţiei de lapte este, de departe, una cu totul specială. Presa românească a comentat relativ puţin sau aproape deloc situaţia extrem de complicată creată de negocierile dintre România şi Uniunea Europeană pe tema producţiei de lapte, care are consecinţe devastatoare asupra populaţiei rurale din România. Deşi am scotocit pe cât ne-a stat în putinţă presa din primele 4 luni ale acestui an, nu am întâlnit decât două articole, ambele apărute în cotidianul Ziua (ediţia din 31 martie 2007, cu articolul ,,Lapte numai după cotă” şi cea din 3 aprilie 2007, cu articolul ,,Hărţuirea laptelui”) şi care au relatat pe scurt problematica laptelui: au adus la cunoştinţa cititorilor cota de lapte negociată între România şi Uniunea Europeană, adică ce cantitate de lapte are voie România să producă, ca şi problemele pe care le au firmele de procesare a laptelui cu alinierea la normele europene.

În schimb, am găsit în revista Ferma un articol lămuritor pe această temă: ,,Implicaţiile imediate ale cotei de lapte”, care explică într-amănunt situaţia creată de cerinţele europene. Aşadar, România a negociat cu structurile europene o cotă de lapte ca producţie de 3.057 milioane tone de lapte, din care 1.093 milioane tone merg la industrializare, iar 1.964 milioane tone la livrări directe. Potrivit autorului acestui articol, inginerul Traian Nicolae Sălăjeanu, această cotă a fost stabilită ţinându-se cont de producţiile de lapte din ultimii ani, care au fost scăzute, şi este cu totul insuficientă pentru consumul existent pe piaţa românească. Ceea ce înseamnă că suntem din nou nevoiţi să importăm, de această dată lapte, fără a mai socoti eventualele pierderi interne, care vor duce la neatingerea cotei anuale de lapte.

Dar problema esenţială este alta: ,,Trebuie să reamintim că mărimea medie a exploataţiilor în România este de 1,7 capete vaci şi că laptele se produce 85 % în gospodării şi doar 15 % în ferme (în ţările Uniunii Europene este cel puţin invers)”. Aşadar, 85 % din producţia actuală de lapte din ţară este asigurată de ţărani, iar reglementările proaspăt introduse lovesc, din nou, cu putere populaţia rurală. Dacă nici revoluţia industrială a începutului de secol XX, nici deceniile de comunism nu au reuşit să dezrădăcineze societatea românească preponderent agricolă şi să desfiinţeze vatra strămoşească a poporului român, alinierea la legislaţia europeană o va face.

Adrian Popovici

Surse

1. Evenimentul zilei, 1 februarie 2006, ,,Măcelarii bănăţeni cu cuţitul la os”

2. Informaţia, 29 august 2006, ,,Preţul cărnii de porc va fi ajustat”

3. România liberă, 20 decembrie 2006, ,,Ultimul an al porcului la Ignat”

4. Ziua, 27 decembrie 2006, ,,Ultimul Crăciun neaoş”

5. Ziua, 11 ianuarie 2007, ,,Interzis brânză de la ţăran în Bucureşti”

6. Ziua, 16 ianuarie 2007, ,,Atac la telemea”

7. Evenimentul zilei, 16 ianuarie 2007, ,,Adio brânză şi ouă vândute la colţul străzii”

8. http://www.revista-ferma.ro/index-editorial_010.html, ,,Implicaţiile imediate ale cotei de lapte”

9. Ziua, 30 ianuarie 2007, ,,A ucis oaia uriaşă. Grecul Jean Valvis, care deţine ,,LaDorna”, a retezat proiectul de renaştere a Mioriţei pentru a pune mâna, aproape gratis, pe cele 64 hectare IBNA Baloteşti”

10. România liberă, 31 ianuarie 2007, ,,Transhumanţa interzisă de veterinari”

11. Ziua, 6 februarie 2007, ,,Transhumanţă cu motor. Veterinarii reinventează viaţa ciobanilor, propunându-le să devină şoferii oilor”

12. Adevărul, 31 ianuarie 2007, ,,Arestaţi-i pe ciobani !”

13. Adevărul, 3 februarie 2007, ,,Ciobanii primesc de la stat 40 de lei pe cap de oaie”

14. Evenimentul zilei, 9 februarie 2007, ,,Cercelul european ne lasă fără miel de Paşte”

15. Gardianul, 6 martie 2007, ,,Înainte de sacrificare, mieii trebuie gazaţi, electrocutaţi sau împuşcaţi”

16. Ziua, 31 martie 2007, ,,Lapte numai după cotă”

17. Ziua, 3 aprilie 2007, ,,Hărţuirea laptelui”

Articol apărut în ,,Catacombele Ortodoxiei”, nr. 35/mai-iunie 2007