Aprilie 2007. Efectele dezastruoase ale reglementărilor

Uniunii Europene introduse în România (II)

Patronatul Naţional al Viei şi Vinului, ca şi producătorii de zahăr s-au ciocnit, de asemenea, de noile reguli ale ANSVSA

România liberă din 22 noiembrie 2006 ne aduce la cunoştinţă faptul că ,,reforma vinului din Uniunea Europeană introduce şi în România registrul plantaţiilor şi carnetul de viticultor. Registrul plantaţiilor cuprinde datele de identificare a tarlalelor, parcelelor viticole şi a suprafeţelor pe soiuri din fiecare parcelă, pe persoană fizică şi juridică deţinătoare. (…) Fiecare producător de struguri pentru vin va fi obligat să aibă un carnet de viticultor, unde va avea obligaţia să ţină evidenţa producţiei şi a modului de valorificare a acesteia”.

De asemenea, potrivit normelor europene, de acum încolo România va trebui să cultive doar soiuri de viţă-de-vie admise de Oficiul Naţional al Denumirilor de Origine pentru Vinuri şi asociaţiile de producători şi este nevoită să defrişeze, până la finele anului 2014, suprafaţa ocupată cu hibrizi producători, care însumează 30.000 de hectare !

Ca şi cum situaţia existentă nu ar fi fost destul de grea, la începutul lunii februarie 2007 a izbucnit un scandal între Patronatul Naţional al Viei şi Vinului (PNVV) şi ANSVSA, din cauza taxelor de control introduse de aceasta din urmă. În cotidianul Ziua din 3 februarie 2007, directorul general al PNVV, Ovidiu Gheorghe, a declarat că ,,industria vinului ar trebui să plătească pentru control, anual, minimum 4,6 milioane euro, toată industria alimentară vizată alimentând conturile ANSVSA cu zeci de milioane euro”. Scandalul a fost generat de faptul că industria vinului este controlată de alte structuri economice decât ANSVSA – această instituţie controlând doar industria alimentelor de origine animală, conform regulamentelor europene – şi, prin urmare, taxa de control constituia un abuz grosolan.

Nu numai industria vinului a fost afectată de abuzul ANSVSA, acesta s-a răsfrânt şi asupra producătorilor de zahăr. Astfel, Adevărul din 23 ianuarie 2007 scrie că ANSVSA obligă toate firmele care produc produse de origine non-animală să se înregistreze şi să plătească taxă de control. Preşedintele Patronatului Producătorilor de Zahăr din România, Ion Armenean a replicat: ,,Nu ne vom înregistra la ANSVSA şi nu vom plăti nici un tarif pentru control, pentru că nici o fabrică din Uniunea Europeană nu este controlată sanitar-veterinar. Această măsură impusă de ANSVSA nu este conformă cu normele europene, nu reprezintă decât o cale de a impune noi taxe”.

Dacă nu se va renunţa la ea, introducerea acestei taxe de control se va traduce în practică în scumpirea vinului şi a zahărului, ceea ce înseamnă că tot omul de rând este cel dezavantajat, în vreme ce toate aceste măsuri se iau, în principal, pentru protecţia consumatorului şi în beneficiul lui ... Este de remarcat faptul că nu doar structurile europene impun condiţii restrictive industriei alimentare, ci şi autorităţile româneşti aplică reglementările existente în Uniune în mod arbitrar, având scopuri diverse.

Ar mai fi de specificat că şi cota de producţie de zahăr negociată de România cu Uniunea Europeană este mult mai mică decât necesarul, ceea ce înseamnă că şi în cazul zahărului suntem nevoiţi să importăm.

Nici ţuica nu a fost ocolită de măsurile europene

În ultima şedinţă din anul 2006, guvernul român a stabilit regulile cu privire la producerea şi comercializarea ţuicii. Astfel, într-un comunicat al guvernului se precizează următoarele: ,,Gospodăria individuală care deţine în proprietate livezi de pomi fructiferi şi suprafeţe viticole poate să producă pentru consum propriu din propria recoltă ţuică şi rachiuri de fructe, rachiuri din vin sau din subproduse de vinificaţie, numai dacă deţine în proprietate instalaţii de tip alambic”.

Mai mult, cei care deţin instalaţii de producţie au obligaţia de a se înregistra la autoritatea teritorială prin administraţia finanţelor publice în raza căreia îşi au domiciliul, iar în cazul gospodăriilor care realizează astfel de produse pentru consumul propriu, o dată cu înregistrarea au obligaţia de a declara cantităţile estimate a fi obţinute la nivelul unui an.

Producătorul de ţuică trebuie să plătească accize la stat pentru producţia pe care o obţine, beneficiind de o reducere de 50 % a accizei percepute pentru primii 50 litri de alcool pur pe care-i va folosi personal. Prin urmare, el va plăti 375 euro/hectolitru pentru cei 50 litri şi 750 euro/hectolitru pentru restul producţiei de ţuică.

Aceste măsuri pot duce, de asemenea, la creşterea preţului ţuicii, informează Ziua din 26 ianuarie 2007. Astfel, în vreme ce în prezent litrul de ţuică costă 7-8 lei, după introducerea accizelor, el va ajunge să coste aproximativ 15 lei.

În final, ar mai fi de precizat faptul că la situaţia creată de asprimea cerinţelor europene s-a adăugat lipsa de informare şi de transparenţă de care au dat dovadă autorităţile româneşti. Ziua din 16 ianuarie 2007 scria: ,,Modificările aduse de Uniunea Europeană în domeniul vânzării produselor alimentare erau cunoscute la nivel oficial cu cel puţin 3 ani în urmă, încă din perioada negocierii capitolului de aderare ,,Protecţia consumatorului şi a sănătăţii” – capitolul 23. Între 2003-2004, în România au fost adoptate legile care reglementează vânzarea produselor alimentare: legea nr. 449/2003 privind vânzarea produselor şi garanţiile asociate acestora, legea nr. 296/2004 privind codul consumului, legea nr. 245/2004 privind securitatea generală a produselor. Efectele tuturor acestor legi au rămas în ultimii 3 ani practic necunoscute”.

Această lipsă de informare a contribuit la introducerea de măsuri faţă de care nu s-a putut lua atitudine, astfel că românii s-au trezit faţă în faţă doar cu efectele acestora. În cele de mai sus, am dat deja câteva exemple: impunerea cotei de lapte şi zahăr, care conduce la restricţionarea producţiilor interne şi la necesitatea importării de lapte şi zahăr etc.

La prima vedere, aceste reglementări ţin doar de domeniul economic, însă ele par să aibă efecte nebănuite asupra vieţii creştineşti a românilor

Un prim efect al acestor reguli este faptul că, în general, românul nu va mai avea de-a face cu produse proaspete, din gospodăriile ţărăneşti. Pe piaţa de consum vor exista preponderent alimente procesate, cărora li se vor adăuga diferite substanţe chimice, precum conservanţii, coloranţii, amelioratorii de gust, acidifianţii, îndulcitorii, emulsificatorii etc, numite în industria alimentară E-uri, sau aditivi alimentari. Aceste substanţe chimice, unele naturale, altele obţinute pe cale sintetică, se află în aproape toate produsele alimentare existente pe piaţa românească.

Invenţie a secolului XX, apărute mai precis în cea de-a doua jumătate a secolului, E-urile sunt folosite pe scară largă în industria alimentară, din motive pur economice: costuri de producţie extrem de scăzute (n.r.: în Occident, alimentele care sunt complet naturale, adică nu conţin astfel de E-uri sunt de 2-3 ori mai scumpe decât cele care conţin), creşterea timpului de depozitare a produselor, îmbunătăţirea calităţii (n.r.: oricine ar trebui să-şi pună întrebarea de ce este nevoie de o îmbunătăţire a calităţii) etc. Majoritatea acestor aditivi alimentari are o istorie şi o existenţă similare: sunt descoperite de laboratoarele de cercetare ale marilor firme de produse alimentare, lansate pe piaţă în produsele acestora, afirmându-se cu tărie că nu sunt nocive şi nu au efecte secundare, sunt înregistrate pe listele de substanţe admise de legile care reglementează controlul alimentelor, ca, ulterior, să se demonstreze că sunt toxice şi este nevoie de o lege care să le interzică.

Diverse institute de profil din ţară şi străinătate au studiat efectele acestor aditivi alimentari asupra sănătăţii şi au întocmit liste cu E-uri suspecte şi periculoase, E-uri toxice, E-uri cancerigene etc. Astfel, se cunoaşte faptul că ele au diverse efecte, dintre care enumerăm: tulburări digestive, însoţite de greaţă, vomă, indigestie, colici abdominale, spasme musculare, dureri articulare, tulburări de vedere, auz şi memorie, pierderea gustului, afecţiuni ale cavităţii bucale, iritaţii ale mucoasei gastrice, dermatite, reacţii alergice, crize de astm bronşic, scăderea imunităţii, calcemiei, nivelului vitaminei B1, B6, B12, creşterea glicemiei, nivelului colesterolului, presiunii sanguine, cefalee, insomnie, oboseală, micţiuni frecvente, panică, epilepsie, disfuncţii renale, boli cardio-vasculare, scleroză multiplă, diabet, tumori renale, tiroidiene, cerebrale, limfoame, sindroame extrapiramidale, modificări tisulare ireversibile ale ficatului, mutaţii cromozomiale, boala Parkinson, Alzheimer (E 621 – glutamat monosodic, E555 – silicat de aluminiu şi potasiu), retardare mintală, probleme placentare în timpul sarcinii care conduc la malformaţii congenitale etc.

(N.r.: Am subliniat unele din efectele E-urilor pentru a reliefa faptul că ele afectează sistemul nervos, generând tulburări de vedere, auz şi memorie, conduc la procese degenerative extrem de grave, de genul Alzheimer şi Parkinson, retardare mintală, tulburări psihice de genul panicii şi epilepsiei, pentru a nu mai pomeni mutaţiile cromozomiale şi malformaţiile congenitale)

Pe lângă aceste consecinţe, deloc de neglijat, ar fi de specificat faptul că unii aditivi alimentari conduc la tulburări hormonale grave, care pot distruge nu numai viaţa trupească (pentru că pot conduce, în final, la cancer uterin şi alte afecţiuni grave), ci şi viaţa sufletească, duhovnicească a creştinului, prin aceea că-l supune pe om unui război cumplit, cel al trupului.

Aditivii alimentari nu constituie nici pe departe singura primejdie din industria alimentară modernă

Deşi în mediile de cercetare ştiinţifică şi nu numai, în ultimii 10 ani, este cunoscut faptul că aditivii alimentari se află pe locul al 4-lea printre cauzele mortalităţii din întreaga lume, după abuzul de droguri, de medicamente şi accidentele rutiere, legislaţia europeană, ca şi cea românească, în particular, este permisivă faţă de utilizarea acestora în industria alimentară.

Însă aceste E-uri nu sunt singurele responsabile de diversele probleme de sănătate care apar ca urmare a consumării alimentelor de pe piaţă. O altă categorie de substanţe care produc afecţiuni de o gravitate crescută o reprezintă cele care se găsesc în hrana animalelor crescute în ferme şi trec în laptele, ouăle şi carnea acestora, ajungând în produsele alimentare de pe piaţă. Astfel, endocrinologii români au avut de-a face cu cazuri de copii care prezentau dereglări hormonale acute, ca urmare a consumului de produse lactate existente pe piaţă.

În fine, o categorie aparte de substanţe prezente în alimentele de pe piaţa românească o reprezintă substanţele neconvenţionale, de origine animală sau umană, adăugate premeditat sau nu alimentelor, cu scopul de a le spurca. Nu credem că este nevoie să facem precizări la ce fel de substanţe ne referim, creştinii ştiu ce anume spurcă mâncarea, mai adăugăm doar faptul că avem cunoştinţă, din mai multe surse, despre faptul că diverse produse ale unor firme sunt spurcate.

Adrian Popovici