Reînvierea iconoclasmului ca prim pas

în prigonirea creştinismului în România (V)

Femeia în Biserica Ortodoxă

Este firesc ca uneori să mai apară în cugetele noastre îndoieli sau frământări cu privire la unele lucruri. Ele apar cu atât mai mult cu cât societatea în care trăim ridică tot felul de probleme într-un mod contrar gândirii creştine şi ne bulversează pur şi simplu în credinţa noastră lăuntrică. Din acest motiv, ne-am gândit să facem o mică retrospectivă – mică, pentru că în istoria Bisericii Ortodoxe există o pleiadă de femei virtuoase, demne de adevărată cinstire – a contribuţiei femeii la viaţa Bisericii. Ea are menirea de a arăta că femeia are locul ei în Ortodoxie, plin de demnitate şi cinste, şi se poate bucura de multă preţuire atât înaintea lui Dumnezeu, cât şi a oamenilor.

Femeia în Vechiul Testament

Nu vom face o retrospectivă teoretică, ci una pur practică, menită să aducă aproape de inima omului adevărul lucrurilor. Aşadar, nu vom vorbi despre cum era privită femeia în Vechiul Testament, ci doar despre femeile virtuoase sau cu totul deosebite de dinainte de Hristos.

Istoria Vechiului Testament este plină de femei care mai de care mai pline de virtuţi, pe care Scriptura nu a ezitat să le pomenească şi să le istorisească faptele minunate, iar Biserica să le cinstească. Vom enumera pe scurt doar pe cele mai cunoscute dintre ele: Sarra soţia lui Avraam (Facerea 17, 15-16), Rebeca soţia lui Isaac (Facerea 24, 15), Rahila soţia lui Iacov (Facerea 29, 28), Tamar, nora lui Iuda (Facerea 38), Semfora soţia lui Moisi (Ieşirea 2, 21) şi Mariami Proorociţa, sora lui (Ieşirea 6, 20), Devora Proorociţa şi Judecătoarea, femeia lui Lafidot (Judecători 4), Raav curva (Cartea lui Isus Navi 2) şi Rut Moaviteanca (Cartea Rut), Anna femeia lui Elcana şi mama proorocului Samuil (I Împăraţi 1), Virsavia femeia lui Urie şi mama împăratului Solomon (II Împăraţi 11), Estir soţia lui Artaxerx împăratul Vavilonului (Cartea Estirei 2), Iudita văduva, fata lui Merari (Cartea Iuditei 8), Susana fata lui Helchia (Istoria Susanei), Solomoni mama celor şapte Macavei (II Macavei 7), Elisavet soţia lui Zaharia, mama Sfântului Ioan Botezătorul (Luca 1) şi Maica Domnului (Matei 1), ultimele două fiind asemenea unor punţi între Vechiul şi Noul Testament.

Iată doar cele mai cunoscute dintre preaînţeleptele femei de dinainte de Hristos, ale căror fapte sunt aşternute în Sfânta Scriptură. Vom spune doar câteva cuvinte despre cele mai deosebite dintre acestea, nu prin virtuţi, ci prin rolul pe care l-au avut în istorie.

Rebeca, soţia lui Isaac

Despre Rebeca, sau Reveca, vorbeşte Cartea Facerii; ea era fiica lui Vatuil, fiul lui Nahor, fratele lui Avraam. Şi fiindu-i frică lui Avraam ca nu cumva Isaac, fiul său, să-şi ia femeie din fetele hananeenilor, şi-a trimis sluga cea credincioasă în pământul său natal, în Mesopotamia, la rudele sale, pentru a-i găsi acolo soţie lui Isaac. Şi sluga s-a rugat Dumnezeului lui Avraam să-i scoată în cale fata cea gătită de El lui Isaac.

,,Şi a zis: Doamne Dumnezeul stăpânului meu Avraam, fă cale bună înaintea mea astăzi, şi fă milă cu stăpânul meu Avraam. Iată eu stau la izvorul apei, şi fetele celor ce locuiesc în cetate ies, ca să scoată apă. Şi fecioara căreia eu voiu zice: pleacă vadra ta să beau, şi ea va zice mie: bea tu şi cămilele tale le voiu adăpa până ce vor înceta a bea, aceasta va fi gătită lui Isaac slugii tale; şi întru aceasta voiu cunoaşte că ai făcut milă cu stăpânul meu Avraam. Şi a fost mai înainte de a săvârşi el grăind în cugetul său, şi iată a ieşit afară Reveca fata lui Vatuil feciorul Melhei femeia lui Nahor fratele lui Avraam, având vadra pre umărul său. Şi fecioara era frumoasă la faţă foarte, fecioară era, bărbat nu o a cunoscut pre ea, şi pogorându-se la fântână a umplut vadra şi s-a suit. Şi a alergat sluga înaintea ei şi a zis: dă-mi să beau puţină apă din vadra ta. Iar ea a zis: bea doamne şi grăbind a slobozit vadra pre braţul său, şi l-a adăpat până a încetat a bea. Şi a zis: şi cămilelor tale voiu scoate apă până ce vor bea toate. Iar omul o privea pre ea şi tăcea, ca să cunoască, îndreptat-au Dumnezeu calea lui sau nu ? Şi o a întrebat pre dânsa şi i-a zis: a cui fată eşti ? Spune-mi de este la tatăl tău loc să sălăşluim noi. Iar ea a zis lui: fată sunt a lui Vatuil fiul Melhei, pre care l-a născut ea lui Nahor. Şi i-a zis lui: şi paie şi fân mult este la noi, precum şi loc de sălăşluit. Şi bine părând omului s-a închinat Domnului, zicând: binecuvântat este Domnul Dumnezeul stăpânului meu Avraam, cel ce nu a părăsit dreptatea sa şi adevărul de la stăpânul meu; şi pre mine m-au îndreptat Domnul la casa fratelui stăpânului meu” (Facerea 12-19, 21, 23-27).

Reveca se căsătoreşte cu Isaac şi îi dăruieşte doi fii, ,,şi săltau pruncii într-însa, şi a zis ea: de era să fie aşa, pentru ce mie aceasta ? Şi s-a dus să întrebe pre Domnul. Şi au zis ei Domnul: două neamuri în pântecele tău sunt, şi două popoare din pântecele tău se vor împărţi, şi popor pre popor va întrece, şi cel mai mare va sluji celui mai mic” (Facerea 25, 22-23). Aşadar, contrar obiceiului, Isav, cel întâi născut, avea să-şi piardă dreptul său, de care erau legate toate marile făgăduinţe, date descendenţilor lui Avraam, în favoarea fratelui său, Iacov. Reveca nu uită această proorocie şi o păstră în cugetul ei.

Prilejul pentru aceasta apăru când, într-o zi în care Isav veni tare flămând şi ostenit de la câmp, îi ceru fratelui său să-i dea din mâncarea de linte pe care o gătise. ,,Şi a zis Iacov lui Isav: vinde-mi astăzi naşterea ta cea dintâi. Şi a zis Isav: iată eu mă duc să mor, şi ce îmi este mie bună naşterea cea dintâi ? Şi a zis Iacov lui: jură-te mie astăzi, şi s-a jurat lui şi a vândut Isav naşterea cea dintâi lui Iacov. Şi Iacov a dat lui Isav pâine şi fiertură de linte, şi a mâncat şi a băut, şi sculându-se s-a dus şi nu a băgat seamă Isav de naşterea cea dintâi” (Facerea 25, 31-34).

Când a venit vremea ca Isaac să binecuvânteze pe cel întâi născut al său, preaînţelepta Reveca, care nu uitase cuvintele Domnului, l-a sfătuit pe Iacov să meargă la tatăl său pentru a lua, în dreptul fratelui său, blagoslovenia şi făgăduinţele ce i se cuveneau. Astfel, ea îl îmbracă pe Iacov cu hainele fratelui său, Isav, care aveau mirosul lui, ca Isaac să creadă că este Isav, el fiind tare bătrân şi nemaivăzând, şi îi găteşte mâncare din iezi asemenea întru totul la gust cu mâncarea de vânat pe care i-o gătea de obicei Isav tatălui său. Şi, cu aşa înşelăciune, Iacov, după ce a câştigat dreptul de întâi născut de la Isav, ia acum, la sfatul Revecăi, şi blagoslovenia tatălui său.

Isaac dă binecuvântarea fiului său Iacov. Mozaic din Catedrala din Monreale, Palermo, Italia, secolul al XII-lea

Reveca va păzi paşii fiului său Iacov şi mai târziu, când Isav, înfuriat că pierduse totul, caută să-şi omoare fratele. Şi aşa, prin mijlocirea acestei femei minunate, Iacov va duce mai departe sămânţa tatălui său, Isaac, şi va întemeia cele douăsprezece seminţii ale lui Israil, care îşi au obârşia în cei doisprezece fii ai săi: Ruvin, Simeon, Levi, Iuda, Isahar, Zavulon, Gad, Asir, Iosif, Veniamin, Dan şi Neftalim, în vreme ce Isav va întemeia neamul edomiţilor. Şi, precum odinioară îi spusese Dumnezeu Revecăi: ,,Popor pre popor va întrece, şi cel mai mare va sluji celui mai mic”.

Tamar, nora lui Iuda

Tamar face parte din genealogia Mântuitorului, Sfântul Apostol şi Evanghelist Matei o pomeneşte: ,,Iar Iuda a născut pre Fares şi pre Zara din Tamar” (Matei 1, 3). Pe bună dreptate, Sfântul Ioan Gură de Aur se întreabă de ce evanghelistul a ţinut să o menţioneze pe Tamar, ca şi pe alte femei asemenea ei, în genealogia lui Hristos. El spune:

,,Iată chiar în primul capitol al Evangheliei câte locuri grele de dezlegat sunt. În primul loc: pentru care pricină se face genealogia lui Iosif, care n-a fost tatăl lui Hristos ? În al doilea loc, de unde ştim că Hristos Se pogoară din neamul lui David, odată ce ne sunt necunoscuţi strămoşii Mariei, din care S-a născut Hristos ? În al treilea loc: pentru ce se face genealogia lui Iosif, care n-a contribuit cu nimic la naşterea lui Hristos, iar Fecioarei, care a fost mamă, nu i se arată părinţii, bunicii şi strămoşii ? În afară de asta, merită să cercetăm şi aceea: pentru ce se amintesc în această genealogie şi femei, odată ce genealogia este făcută din bărbaţi ? Dar de vreme ce a hotărât aşa, atunci pentru ce n-a amintit de toate femeile, ci a trecut sub tăcere pe femeile vestite pentru viaţa lor curată, de pildă pe Sarra, pe Rebeca şi pe altele asemenea lor, şi a amintit de femei vestite ca păcătoase, de pildă: desfrânate, adultere, femei născute din căsătorii nelegitime, femei de alt neam, păgâne ? Că a amintit de femeia lui Urie, de Tamar, de Raav şi de Rut, dintre care una era de alt neam, alta desfrânată, alta a dormit cu socrul ei. (...) Cu toate acestea, Evanghelistul Matei a lăsat la o parte pe toate celelalte femei şi a pus în genealogia lui Hristos numai pe acestea”.

Marele Gură de Aur va da răspuns la toate aceste întrebări pe care le-a pus, însă noi ne vom opri doar asupra celei care face referire la Tamar. Cine era Tamar ? Despre Tamar, Sfânta Scriptură istoriseşte următoarele, în Cartea Facerii, capitolul 38: Iuda, fiul lui Iacov, unul dintre cei doisprezece patriarhi, s-a căsătorit cu o femeie hananeeancă pe nume Sava, care i-a dăruit 3 feciori: Ir, Avnan şi Silom. Şi Iuda i-a dat lui Ir, celui întâi născut al său, de femeie pe Tamar. Însă Ir a fost rău înaintea lui Dumnezeu, şi Dumnezeu i-a curmat paşii vieţii, astfel că Tamar a devenit soţia celui de-al doilea fiu al lui Iuda, Avnan. Avnan (n.r.: în Scripturile mai noi, Avnan este numit Onan) este cunoscut în istoria atât laică, cât şi bisericească, că a preferat să-şi arunce sămânţa bărbătească pe pământ decât să ducă mai departe sămânţa fratelui său. Pentru această nelegiuire, Dumnezeu i-a curmat şi lui anii vieţii.

Iuda s-a temut să-i dea de bărbat lui Tamar pe ultimul său fiu, Silom, şi a lăsat-o văduvă în casa tatălui ei. Tamar, însă, femeie înţeleaptă şi preacucernică, a dorit să ducă mai departe seminţia lui Iuda şi a ieşit în calea lui Iuda, în chip de curvă, pentru a-i zămisli lui fiu. Când Iuda a aflat că nora sa este însărcinată, a vrut s-o pedepsească, dar când a aflat că ea zămislise de la el, cunoscând lucrarea dumnezeiască care s-a făcut prin această femeie, a zis: ,,S-a îndreptat Tamar mai mult decât mine” (Facerea 38, 26). Şi Tamar a născut lui Iuda doi fii, Fares şi Zara, iar Fares este în genealogia Mântuitorului.

În omiliile sale la Evanghelia de la Matei, Sfântul Ioan Gură de Aur tâlcuieşte faptul că Fares cel născut dintr-o împreunare nelegiuită face parte din genealogia lui Hristos şi o laudă pe Tamara. El spune că Mântuitorul nu S-a ruşinat de firea noastră omenească şi de ocara de care obişnuim să ne înconjurăm printr-o viaţă necurată, ci a venit asemenea unui doctor, să tămăduiască firea omenească. Şi asemenea strămoşilor Lui care s-au căsătorit cu femei desfrânate, El S-a unit cu firea omenească cea desfrânată.

Iată neţărmurita dragoste de oameni a lui Dumnezeu şi adevărata nediscriminare, care nu cataloghează pe nimeni în nici un fel, ci doar cheamă omul să se ridice la nobleţea sa originară, cu care l-a îmbrăcat Dumnezeu. Iată o femeie înţeleaptă care, printr-un gest care pare, la prima vedere, reprobabil, a dus mai departe seminţia lui Iuda. Şi nimeni nu a judecat-o, ci a cinstit-o pentru înţelepciunea ei, pentru care a şi rămas în istorie şi s-a învrednicit să se numere printre strămoşii pământeni ai lui Hristos.

Raav, curva din pământul Ierihonului

Asemenea lui Tamar, Raav curva face parte din genealogia lui Hristos şi este pomenită de Sfântul Apostol şi Evanghelist Matei: ,,Iar Salmon a născut pre Vooz din Raav” (Matei 1, 5). Despre ea istoriseşte Scriptura în Cartea lui Isus Navi, capitolul 2. După moartea lui Moisi, Isus Navi a devenit căpetenia neamului lui Israil şi, sub conducerea lui, israiltenii au trecut Iordanul pentru a intra în pământul făgăduinţei. Dar în drumul lor, la doar câţiva kilometri depărtare de Iordan, se aflau groaznicele fortăreţe ale Ierihonului, prin care erau nevoiţi să treacă.

La acea vreme, Ierihonul era centrul idolatriei, al închinării la Baal, şi reşedinţa cultului Astartei, concubina lui Baal, după cum însuşi numele oraşului înseamnă ,,oraşul lunii”, iar luna era simbolul acestei zeiţe. De aceea, în Ierihon sălăşluia tot ceea ce era mai murdar în religia hananeenilor, motiv pentru care israiltenii, pentru a nu se lăsa atraşi de idolatrie, dar nici de frumuseţea şi bogăţia oraşului, au trecut Ierihonul prin foc şi sabie. Pentru a cuceri cetatea, Isus al lui Navi a trimis doi tineri să iscodească pământul Ierihonului, care, intrând în cetate, au intrat în casa unei curve, pe nume Raav.

Împăratul Ierihonului a prins de veste că bărbaţi din neamul lui Israil au intrat în pământurile sale şi a trimis ostaşi la Raav să-i găsească. Însă, Raav i-a ascuns pe cei doi tineri, fiind înţelepţită de Dumnezeu, precum spune ea însăşi: ,,Cunosc că au dat Domnul vouă pământul, că a căzut peste noi frica voastră. Că am auzit, cum a secat Domnul Dumnezeu Marea Roşie înaintea voastră, când aţi ieşit din pământul Eghipetului (...) că Domnul Dumnezeul vostru este Dumnezeu în cer sus şi pre pământ jos. Şi acum juraţi mie pre Dumnezeu, că precum eu am făcut milă cu voi, şi voi să faceţi milă cu casa tatălui meu, şi-mi daţi mie semn adevărat. Cum că veţi păzi vie casa tatălui meu (...) şi veţi izbăvi sufletul meu de moarte” (Isus Navi 2, 9-13).

Când, prin minune dumnezeiască, au căzut zidurile Ierihonului şi israiltenii au năvălit în cetate, toţi locuitorii, afară de Raav şi rudele ei, au fost nimiciţi, şi oraşul distrus. Raav, pentru credinţa sa în atotputernicul şi adevăratul Dumnezeu, fu răsplătită prin primirea ei în comunitatea poporului celui ales. Această ramură de măslin sălbatic, de obârşie hanaanită, a făcut roade bune. Ea a fost luată de soţie de Salmon şi a devenit mama lui Vooz, străbunul proorocului David, iar numele ei, alături de alte trei femei deosebite, a intrat în genealogia lui Hristos.

Devora Proorociţa şi Judecătoarea, femeia lui Lafidot

O altă femeie vestită este Devora, a cărui istorie o aflăm din Cartea Judecătorii. După moartea lui Isus Navi, poporul lui Israil a fost condus de judecători. El intrase în pământul făgăduinţei, dar începuse să apostazieze, din cauză că trăia laolaltă cu popoarele idolatre şi se închina zeilor lor, uitase binefacerile şi minunile lui Dumnezeu şi pierduse fervoarea credinţei celei adevărate. De această stare de slăbire duhovnicească şi dezorganizare în plan social s-au folosit neamurile străine, care au năvălit peste iudei, i-au prădat şi i-au obligat să le plătească bir. Prin aceasta, Dumnezeu a căutat să mustre poporul cel ales, pentru apostazia şi fărădelegea lui, dar le-a dat şi izbăvitori de grozavele încercări la care i-a supus, pe judecători.

Dintre aceşti judecători, cei mai cunoscuţi sunt Gotoniil, Aod, Devora, Varac, Ghedeon, Ieftae, Samson, Ili şi Samuil. Cârmuirea judecătorilor israilteni cuprinde o perioadă de aproape 350 de ani şi a fost foarte importantă, pentru că în această vreme s-au desăvârşit multe din principiile care s-au aşezat la temelia vieţii poporului ales. Aşadar, printre judecători s-a aflat şi o femeie, pe nume Devora.

Ea a devenit judecător al lui Israil într-un moment foarte greu pentru acesta: hananeenii din nordul Palestinei se întăriseră foarte mult, iar Iavin, împăratul Hanaanului, alcătui o armată şi trecu la atac. Comandantul oştirii sale, crudul Sisara, întreprinse o invazie pustiitoare asupra seminţiilor israiltene din nord, care au fost nevoite să suporte vreme de 20 de ani cea mai grea împilare din partea hananeenilor. Dar când poporul îşi pierduse orice nădejde şi până şi bărbaţii cei mai viteji nu îndrăzneau să cugete la aruncarea jugului groaznicului vrăjmaş, apăru Devora.

Mânată de dragostea pentru poporul ei şi de un înalt spirit religios, ea simţi atât de profund nenorocirea fraţilor săi, încât sufletul ei viteaz se umplu de o râvnă nemărginită de a răsturna pe împilatorul lui Israil. Extraordinar este faptul că Devora nu făcea parte din nici una din seminţiile din nord aflate la ananghie, căci ea trăia în sud, în munţii lui Efrem. Judecător fiind, avea puterea de a aduna oştire din Israil şi a porunci tuturor să pornească la război. Astfel, ea îl alese pe Varac să conducă oştirea şi îi porunci să adune oaste să apere seminţiile din nord:

,,Şi după ce a murit Aod, au adăugat fiii lui Israil a face rău înaintea Domnului. Şi i-au dat pre ei Domnul în mâna lui Iavin împăratul Hanaanului, care a împărăţit în Asor; şi mai marele oştirii lui era Sisara. Şi Devora Proorociţa, femeia lui Lafidot, ea judeca pre Israil în vremea aceea. Şi a trimis Devora şi a chemat pre Varac fiul lui Avineem din Kadisul lui Neftalim, şi a zis către el: au nu au poruncit ţie Domnul Dumnezeul lui Israil, să mergi în Muntele Tavorului şi să iei cu tine zece mii de bărbaţi din fiii lui Neftalim şi din fiii lui Zavulon ? Şi eu voiu aduce la tine, la pârâul Chison, pre Sisara mai marele oştirii lui Iavin, şi carele lui şi mulţimea lui, şi-l voiu da pre el în mâna ta” (Judecătorii 4, 1-2, 4, 6-7).

Împodobită cu mari daruri duhovniceşti, Devora a cuprins în stihuri cele mai înalte din idealurile poporului lui Israil, iar cântecele ei au străbătut ţara în lung şi-n lat, aducând aminte lui Israil de minunile cele preaminunate pe care Dumnezeu le-a făcut cu ei şi însufleţind pe toţi. Înţelepciunea ei a răsunat ca un tunet peste întreg poporul ei, astfel că ea a fost, în acele vremuri de restrişte, centrul puterii administrative, dar şi morale a iudeilor. Ea însăşi a mers alături de Varac, la război, şi a dat semnalul de atac, ea cea care a cântat:

,,Făcutu-s-a descoperire în Israil, când şi-a adus poporul bunăvoia sa: binecuvântaţi pre Domnul. Auziţi împăraţi, şi luaţi aminte domni, eu Domnului voiu cânta, şi voiu cânta Dumnezeului lui Israil. Doamne ! Când ai ieşit tu din Seir şi când ai trecut prin câmpul Edomului, pământul s-a cutremurat şi cerul s-a tulburat şi norii au picat apă. Munţii s-au clătit de faţa Domnului Eloi; însuşi Sinai de faţa Domnului Dumnezeului lui Israil” (Judecătorii 5, 2-5).

Rut Moaviteanca

A treia femeie din genealogia Mântuitorului, care este asemenea lui Raav, de neam străin, este Rut Moaviteanca. Şi pe ea o pomeneşte Sfântul Apostol şi Evanghelist Matei: ,,Iar Vooz a născut pre Ovid din Rut” (Matei 1, 5). Cine era Rut ? Rut este o lumină asemenea Devorei, care a apărut în timpul ocârmuirii judecătorilor, pe când, în ciuda neorânduielii din popor, erau încă familii singuratice care păstrau credinţa în Dumnezeul cel adevărat. O astfel de familie, ce trăia în Betleem, era cea a lui Elimeleh şi a femeii lui Noemi, care aveau doi fii: Maalon şi Heleon. Din pricina foametei care s-a abătut asupra Betleemului, această familie a fost nevoită să se mute în ţarina lui Moav, iar cei doi fii şi-au luat de femei două moavitence: Maalon pe Orfa, iar Heelon pe Rut.

Noemi şi Rut

După o vreme, cei doi fii ai lui Noemi au murit, ca şi bărbatul ei, iar Noemi s-a văzut silită să se întoarcă în ţara sa, unde au urmat-o nurorile ei moavitence. Pe drum însă, la insistenţele lui Noemi, căreia îi era teamă că le va fi greu printre israilteni, Orfa s-a învoit să se întoarcă în pământul lui Moav. ,,Şi a zis Noemi către Rut: iată cumnata ta s-a întors la poporul său şi la dumnezeii săi, întoarce-te dar şi tu după cumnata ta. Iar Rut a zis: departe de mine, ca să te las pre tine sau să mă întorc înapoi de la tine, că unde vei merge tu, şi eu voiu merge, şi unde te vei sălăşlui tu, şi eu mă voiu sălăşlui, poporul tău poporul meu, şi Dumnezeul tău Dumnezeul meu. Şi unde vei muri tu, voiu muri şi eu, şi acolo mă voiu îngropa, acestea să-mi facă mie Domnul şi acestea să-mi adauge, că moartea mă va despărţi pre mine de tine” (Rut 1, 15-17).

Astfel, Rut nu-şi lăsă soacra singură, ci o urmă în Betleem. Acolo, ca să se hrănească pe ea şi pe Noemi, hotărî să se ducă să adune spice rămase pe urma secerătorilor, cum se îngăduia aceasta locuitorilor săraci după legea lui Moisi. Ogorul de pe care s-a întâmplat să adune ea spice aparţinea unui om bogat, anume Vooz, care era rudă cu răposatul ei socru, Elimeleh. Vooz a zărit-o pe Rut în aria sa şi a poruncit slugilor sale să fie binevoitoare cu ea, ştiind că este ruda sa şi, mai mult, a poftit-o să stea la masă cu el. Rut a spus toate acestea soacrei sale Noemi, care, părându-i-se că Dumnezeu are o lucrare cu ea, a sfătuit-o să se gândească că ar putea să se căsătorească cu Vooz, deoarece el era rudă cu soţul ei şi după lege trebuia să restabilească seminţia bărbatului ei. Şi a trimis-o pe ea la Vooz.

Rut, femeie înţeleaptă şi smerită, având cuget curat, s-a dus la Vooz şi, după ce acesta a mâncat şi a băut şi s-a dus să se culce, s-a aşternut să doarmă la picioarele lui. În miezul nopţii, Vooz s-a trezit, s-a înspăimântat şi s-a tulburat şi a grăit către ea: ,,Cine eşti tu ? Iar ea a zis: eu sunt Rut roaba ta, tinde aripa ta peste roaba ta, că rudenie eşti tu. Şi a zis Vooz: binecuvântată să fii Domnului Dumnezeu tu fiica mea, pentru că ai îmbunătăţit mila ta cea de apoi mai mult decât cea dintâi, că nu te-ai dus după tânăr sărac sau bogat. Şi acum fiica mea, nu te teme, toate câte vei zice, voiu face ţie, că ştie tot neamul poporului meu că femeie vrednică eşti tu. Şi acum adevărat rudenie sunt eu, ci este încă altul rudenie mai de aproape decât mine. Rămâi într-această noapte, şi după ce se va face dimineaţă, de va vrea el, pentru că este mai de aproape rudenie, bine, să te ţină pe tine; iar de nu va vrea să te ţină, ţine-te-voiu eu, viu e Domnul, dormi până dimineaţă” (Rut 3, 9-13).

Şi a mers Vooz şi a întrebat rudenia cea mai apropiată de Rut dacă o vrea de soţie şi, cum acesta nu a vrut-o, a luat-o el. ,,Şi răspunzând tot poporul şi martorii cei de la poartă şi bătrânii, au zis: dea Domnul, ca femeia ta, care intră în casa ta, să fie ca Rahila şi ca Lia, care amândouă au întemeiat casa lui Israil, şi va face putere în Efrata, şi va fi vestită în Vitleem. Şi să se facă casa ta asemenea casei lui Fares, pre care l-a născut Tamar lui Iuda, din sămânţa ta să dea ţie Domnul din tânăra aceasta feciori. Şi a luat Vooz pre Rut, şi i-a fost lui femeie, şi a intrat la dânsa, şi i-a dat ei Domnul rod, şi a născut fecior. Şi a zis femeile către Noemi: bine este cuvântat Domnul, cel ce nu au lăsat să se stingă astăzi neamul tău, ci ca să se numească numele tău în Israil” (Rut 4, 11-14).

Iar Vooz, cel din Raav curva, a născut pe Ovid, care este tatăl lui Iesei, care este tatăl lui David. Iar Rut, această moaviteancă evlavioasă, care a arătat credinţă rară şi în poporul lui Israil, a devenit una din strămoaşele lui Hristos.

Tâlcuind prezenţa acestor trei femei în genealogia Mântuitorului, Sfântul Ioan Gură de Aur subliniază faptul că Hristos, de bună seamă, Dumnezeu fiind, ar fi putut să-şi aleagă strămoşii pământeni. Chiar şi i-a ales, căci El a vrut ca aceste femei - dintre care prima s-a îmbrăcat ca o curvă pentru a zămisli din Iuda, a doua a fost o desfrânată de alt neam şi a treia tot de neam străin, dar care au strălucit în credinţă şi s-au arătat femei preaînţelepte - să fie strămoaşele Lui, pentru a arăta întregii omeniri ce este mai de preţ înaintea lui Dumnezeu.

Anna, femeia lui Elcana şi mama Proorocului Samuil

Elcana era din neamul lui Levi şi avea două femei, pe Anna şi pe Fenana. Cu toate că Anna era evlavioasă, iubitoare şi plină de abnegaţie, fiind după judecata omenească mai mult decât oricare capabilă să dea o bună creştere copiilor săi, ea a trebuit să ducă greaua povară a sterpăciunii. Pierzându-şi nădejdea de a mai avea copii de la prima sa soţie, Elcana îşi luă a doua femeie, pe Fenana, care îi dărui numeroşi fii şi fiice. Însă Elcana o iubea mult pe Anna şi o mângâia adesea pentru durerea ei de a nu fi mamă: ,,Şi i-a zis ei Elcana bărbatul ei: Anno ! Iar ea a zis: iată eu, doamne; şi el a zis: ce îţi este ţie, pentru ce plângi ? Şi pentru ce nu mănânci ? Şi pentru ce bate inima ta ? Au nu sunt eu ţie mai bun decât zece fii ?” (I Împăraţi 1, 8)

Bucurându-se de aşa compătimire, Anna a învăţat să rabde cu înţelepciune durerea sa şi să recunoască în aceasta o deosebită purtare de grijă a lui Dumnezeu, care o încearcă, precum odinioară pe Sarra, Reveca şi Rahila. Ea îl ruga adesea pe bunul Dumnezeu să ridice de la ea ruşinea sterpăciunii; într-una din dăţi, ea L-a rugat mai fierbinte ca niciodată pe Dumnezeu: ,,Şi s-a făgăduit Domnului, zicând: Adonae, Doamne, Eloe, Savaot ! De vei vrea să cauţi spre smerenia roabei tale, şi îţi vei aduce aminte de mine, şi vei da roabei tale sămânţă bărbătească, voiu da pre el înaintea ta dar până la ziua morţii lui, şi vin şi băutură ameţitoare nu va bea, şi brici nu se va atinge pre capul lui” (I Împăraţi 1, 11).

Anna a cunoscut mai înainte de venirea Domnului că sunt adevărate cuvintele Lui: ,,Toate câte cereţi, rugându-vă, să credeţi că veţi lua, şi va fi vouă” (Marcu 11, 24). Căci Dumnezeu a ascultat rugăciunea ei şi ea a zămislit fiu, pe care l-a numit Samuil, adică ,,de la Domnul Dumnezeu Savaot l-am cerut” (I Împăraţi 1, 20). Şi asemenea lui Mariami Proorociţa, sora lui Moisi şi Aaron, care a înălţat cântare de laudă lui Dumnezeu la ieşirea din pământul Eghipetului, şi asemenea Devorei, care a cântat victoria poporului lui Israil asupra vrăjmaşilor săi, Anna a înălţat glasul ei către Domnul:

,,Întăritu-s-a inima mea întru Domnul, înălţatu-s-a cornul meu întru Dumnezeul meu, lărgitu-s-a asupra vrăjmaşilor mei gura mea, bucuratu-m-am de mântuirea ta. Că nu este sfânt ca Domnul, şi nu este drept ca Dumnezeul nostru, nu este sfânt afară de tine. Nu vă lăudaţi şi nu grăiţi înalte; să nu iasă mare grai din gura voastră, că Dumnezeul cunoştinţelor este Domnul şi Dumnezeul cel ce găteşte isprăvile sale. Arcul celor tari a slăbit, şi cei slabi s-au încins cu putere. Cei plini de pâini s-au lipsit, şi cei flămânzi au moştenit pământul, că cea stearpă a născut şapte, şi cea cu fii mulţi a slăbit. Domnul omoară şi face viu, pogoară în Iad şi ridică. Domnul face sărac şi îmbogăţeşte, smereşte şi înalţă. Ridică de la pământ pre cel lipsit, şi din gunoi scoală pre cel sărac, ca să-l aşeze pre el cu boierii poporului şi scaunul măririi să-l dea moştenire lui. Cel ce dă rugăciunea celui ce se roagă şi a binecuvântat anii dreptului, că nu se întăreşte omul cel puternic întru virtutea sa, Domnul slab va face pre potrivnicul său, Domnul cel sfânt. Să nu se laude cel înţelept întru înţelepciunea sa, şi să nu se laude cel puternic întru puterea sa, şi să nu se laude cel bogat întru bogăţia sa; ci întru aceasta să se laude cel ce se laudă; ca să cunoască şi să ştie pre Domnul şi să facă judecată şi dreptate în mijlocul pământului. Domnul s-au suit în cer şi au tunat, el va judeca marginile pământului drept fiind şi va da tărie împăraţilor noştri, şi va înălţa cornul unsului său” (I Împăraţi 2, 1-12).

Iar noi astăzi, la mii de ani după Anna, mama lui Samuil, cântăm în Biserică rugăciunea ei la irmoasele de la cântarea a 3-a din canoanele sfinţilor de peste an şi din Octoihul mare, iar în Postul Mare, cântarea a 3-a din Cântările lui Moisi. Căci Anna, cu ochii săi duhovniceşti, a văzut mai înainte, dincolo de hotarele prezentului, dumnezeiasca iconomie şi împlinirea făgăduinţei celei din veac; şi în milostivirea care s-a revărsat asupra ei, a văzut milostivirea care avea să vină asupra tuturor oamenilor; şi în propria sa izbăvire de apăsătoarea ei durere, a văzut izbăvirea care avea să ne vină tuturor prin Întruparea Mântuitorului.

Solomoni, mama celor şapte Macavei

Despre Solomoni istoriseşte Sfânta Scriptură în Cartea II Macavei. După marea şi înfricoşata dărâmare a Ierusalimului de către Navuhodonosor, împăratul Vavilonului, trecând 70 de ani şi poporul evreu întorcându-se din robie, prin milostivirea lui Dumnezeu, Ierusalimul împreună cu templul Domnului s-au înnoit cu frumoase şi puternice zidiri. Deci, evreii locuiau în Palestina ca şi mai înainte, fiind conduşi de bătrânii şi judecătorii lor, măcar că se aflau sub stăpânirea împăraţilor păgâni. Pentru că aceştia din urmă, deşi erau închinători la idoli, cinsteau pe Dumnezeul lui Israil, trimiteau daruri în Ierusalim la templul Domnului şi îi ţineau în mare cinste pe arhiereii lui Dumnezeu. Această cinstire a Ierusalimului şi templului a fost câtă vreme evreii petreceau în frica lui Dumnezeu şi duceau o viaţă bineplăcută Lui; însă, după ce s-au abătut din nou la fărădelegi, toate relele au venit iarăşi asupra lor.

Astfel, pe când venea la cârma împărăţiei Siriei Antioh cel poreclit Epifanis, adică luminos, dar care de alţii mai vârtos era numit Epimanis, adică nebun, fratele arhiereului din acea vreme, Iason, dorind să aibă dregătoria arhierească, a mers la împărat şi i-a dat mult aur, cumpărând stăpânirea Ierusalimului. Acel ticălos iubitor de stăpânire, vrând să placă împăratului, s-a lipit cu inima de păgâni şi se făgăduia să aducă poporul evreu la păgânism. Câştigând favorurile împăratului, l-a izgonit pe Onia arhiereul, fratele său, şi făcându-se singur arhiereu, a început a strica legile cele bune ale cetăţii. Pentru a-şi desăvârşi lucrarea urâtă înaintea lui Dumnezeu, Iason a întemeiat o şcoală elinească, de învăţare a jocurilor şi luptei gimnastice, astfel ca evreii să poată participa la jocurile olimpice păgâne ale grecilor. Mai mult, el poruncise să fie în sfânta cetate, împotriva legii, şi femei desfrânate, ca, fără de opreală, după obiceiul elinesc, să se săvârşească poftele trupeşti.

Şi aşa s-a înmulţit din nou fărădelegea în sânul poporului lui Israil şi mulţime de tineri au fost atraşi către credinţa grecească. Şi încercând evreii să se scuture de sub jugul lui Antioh Epifan, împăratul Siriei, mai tare l-au întărâtat şi a venit Antioh cu oaste mare în Ierusalim şi l-a trecut prin foc şi sabie. După care a poruncit ca nimeni în rândul evreilor să nu mai ţină legea lui Dumnezeu şi, mai cu seamă, să nu se mai taie împrejur, să nu mai ţină sâmbăta şi să mănânce din mâncărurile cele oprite de lege. În plus, el le-a cerut să se închine zeilor păgâni, să le aducă jertfe şi să guste din cele jertfite lor. Cine nu vroia să se plece voii împăratului era omorât. Printre cei care au fost tari în credinţă şi şi-au apărat legea strămoşească cu preţul vieţii s-a numărat preotul Eleazar, cunoscut pentru cinstea şi înţelepciunea lui, iar după el au pătimit, împreună cu mama lor, şapte fraţi de neam cinstit.

Preotul Eleazar şi cei şapte fraţi Macavei cu mama lor, Solomoni

Ei au fost prinşi şi duşi înaintea împăratului Antioh, care i-a silit să mănânce cărnuri de porc. Şi nevrând ei să calce legea părintească, au fost chinuiţi rând pe rând în multe feluri: primul dintre ei a fost jupuit de piele şi pus în foc, să fie fript de viu; celui de-al doilea i-a fost jupuită pielea capului cu păr cu tot şi întrebat fiind dacă se leapădă de Dumnezeu, a răspuns: ,,Tu dar ticăloase ne scoţi pre noi dintr-această viaţă, iar împăratul lumii pre noi cei ce murim pentru legile lui, iarăşi ne va învia cu înviere de viaţă veşnică” (II Macavei 7, 9); şi apoi şi cel de-al treilea, al patrulea, al cincilea şi al şaselea au pătimit chinuri cumplite cu vitejie până la moarte. ,,Iar mama lor foarte minunată şi vrednică de bună pomenire fiind, care într-o zi văzând pierindu-i şapte fii, cu bun suflet a răbdat pentru nădejdile, care le avea întru Domnul. Şi pre fiecare din ei îl mângâia cu părintesc glas, plină fiind de vitejesc cuget, şi gândirea cea muierească cu inimă bărbătească deşteptând-o, zicea către ei: nu ştiu cum v-aţi zămislit în pântecele meu, nici eu v-am dat vouă duh şi viaţă, nici închipuirea fiecăruia eu o am întocmit. Ci Ziditorul lumii cel ce au zidit ursitoarea omului şi au aflat naşterea, şi duh şi viaţă tuturor vouă ca un milostiv iarăşi va da, de vreme ce acum nu vă e milă de voi pentru legile lui” (II Macavei 7, 20-23).

Văzând împăratul că n-a reuşit să câştige spre credinţa sa păgână pe nici unul din cei 6 fraţi, a chemat-o la el pe mama lor, Solomoni, şi a învăţat-o să-şi sfătuiască ultimul fiu către închinarea la idoli. Dar Solomoni, ca o femeie preaînţeleaptă, arătând mai înainte de venirea Mântuitorului vitejia mamelor creştine ce-şi îndemnau fiii mai degrabă către moartea pentru Hristos decât către viaţa cea deşartă, i-a spus fiului ei: ,,Fie-ţi milă de mine, care în pântece te-am purtat nouă luni şi ţi-am dat ţâţă trei ani, şi te-am hrănit şi te-am adus la vârsta aceasta, şi te-am crescut, purtându-te în braţe. Rogu-te fiule, căutând la cer şi la pământ, şi văzând toate cele ce sunt într-însele, să cunoşti că din ce nu au fost le-au făcut pre ele Dumnezeu, şi pre neamul omenesc aşijderea l-au făcut. Nu te teme de ucigătorul acesta, ci te fă vrednic de fraţii tăi, primeşte moartea, ca întru aceeaşi milă împreună cu fraţii tăi să te primesc” (II Macavei 7, 27-29). Iar fiul ei, neprimind credinţa păgână, a suferit şi el moarte mucenicească, iar, în urmă, după ce şi-a văzut toţi fiii ajunşi la limanul mântuirii, a fost omorâtă şi ea.

Jertfa celor şapte fraţi şi a mamei lor, Solomoni, pentru credinţa în Dumnezeul cel viu este cu adevărat o prefigurare a muceniciei creştine şi este cu atât mai însemnată cu cât a întrezărit viaţa cea veşnică pe când Hristos nu venise încă pe pământ.

Ioachim Arnăutu

Articol apărut în ,,Catacombele Ortodoxiei”, nr. 41/martie-aprilie 2008