CELE ŞAPTE SFINTE TAINE ALE BISERICII (II)

Pentru ce a venit Iisus după treizeci de ani să se boteze ?

Pentru că după botezul acesta avea să pună capăt legii vechi. Şi deoarece până la vârsta de treizeci de ani omul poate săvârşi toate păcatele, de aceea Hristos a rămas până la această vârstă, ca să plinească toată legea, ca să nu spună nimeni că a desfiinţat-o pentru că n-a putut-o împlini. Nu ne asaltează toată viaţa aceleaşi patimi; în copilărie mai cu seamă naivitatea şi zburdălnicia; în tinereţe plăcerea este mai puternică, iar după tinereţe vine şi pofta de bani şi de avere. De aceea Domnul a aşteptat să treacă toate vârstele, ca în toate să împlinească legea; şi aşa vine la botez, adăugându-l ultimul la plinirea celorlalte porunci. Că botezul era cea din urmă faptă a legii pe care trebuia s-o împlinească. Hristos o spune El Însuşi: ,,Că aşa se cuvine nouă să împlinim toată dreptatea” (Matei 3, 15). Cu alte cuvinte spune aşa: ,,Am împlinit toate poruncile legii, n-am călcat nici una. Şi pentru că lipsea numai aceasta, am adăugat-o şi pe ea; şi aşa am împlinit toată dreptatea”. Numeşte aici dreptate împlinirea tuturor poruncilor. Deci din cele spuse se vede că pentru asta a venit Hristos la botez.

Dar pentru care pricină a izvodit Ioan botezul acesta ?

Nu l-a izvodit fiul lui Zaharia din capul lui, ci i-a venit acest gând inspirat de Dumnezeu; o spune Luca, zicând: ,,Cuvântul Domnului a fost către el” (Luca 3, 2), adică: poruncă. Dar chiar Ioan Botezătorul o spune: ,,Cel ce m-a trimis să botez cu apă, Acela mi-a spus: ,,Peste care vei vedea Duhul pogorându-Se ca un porumbel şi rămânând peste El, Acela este Cel ce botează cu Duh Sfânt” (Ioan 1, 33).

Dar pentru ce a fost trimis Ioan să boteze ?

Tot Botezătorul ne răspunde la această întrebare, zicând: ,,Eu nu-L cunoşteam; dar ca să fie arătat lui Israel, de aceea am venit eu, botezând cu apă” (Ioan 1, 31).

Dacă asta e singura pricină, pentru ce Luca Evanghelistul spune că Ioan ,,a venit în împrejurimea Iordanului, propovăduind botezul pocăinţei spre iertarea păcatelor” (Luca 3, 3), deşi botezul lui Ioan nu era spre iertarea păcatelor, ci darul acesta era al botezului dat de Hristos mai târziu, căci înainte de cruce nu se vede nicăieri iertare de păcate, că iertarea se dă prin sângele lui Hristos ?

Aşadar ce înseamnă cuvintele: ,,spre iertarea păcatelor ?”

Iudeii erau făţarnici: nu recunoşteau că greşesc şi că se fac vinovaţi de cele mai mari păcate, ci se lăudau că sunt drepţi. Asta mai cu seamă i-a pierdut şi i-a depărtat de credinţă. Mustrându-i pentru asta, Pavel le zicea: ,,Necunoscând îndreptăţirea lui Dumnezeu şi căutând să statornicească îndreptăţirea lor, nu s-au supus îndreptăţirii lui Dumnezeu” (Romani 10, 3). Şi iarăşi: ,,Ce vom zice, deci ? Că păgânii, care nu căutau îndreptăţirea, au dobândit îndreptăţirea, iar Israel, care urmărea legea îndreptăţirii, n-a ajuns la legea îndreptăţirii ? Pentru ce ? Pentru că nu o căutau din credinţă, ci ca din faptele legii” (Romani 9, 30-32).

Aşadar, pentru că aceasta era pricina păcatelor iudeilor, a venit Ioan, nu pentru altceva decât pentru a-i face să se gândească la păcatele lor. Acest lucru îl arată şi chipul acestui botez, fiind botez de pocăinţă şi de mărturisire. Căci dacă nu şi-ar fi recunoscut păcatele, n-ar fi cerut nici harul; şi necerându-l, n-ar fi dobândit iertare. Deci Ioan, prin botezul lui, deschidea calea celuilalt botez. De aceea şi Pavel spune: ,,Ca să creadă poporul în Cel ce vine după el” (Fapte 19, 4).

Şi pentru ce s-au deschis cerurile la botezul lui Hristos ?

Ca să afli că şi la botezul tău s-au deschis cerurile, ca Dumnezeu să te cheme spre patria cea de sus şi să te înduplece să n-ai nimic comun cu cele pământeşti. Iar dacă n-ai văzut, nu fi necredincios ! La începuturile creştinismului s-au arătat totdeauna înfăţişări văzute ale lucrurilor mai presus de fire şi duhovniceşti precum şi semne ca acestea, din pricina celor care erau mai puţin pricepuţi, care aveau nevoie de înfăţişări văzute şi care nu puteau avea nici o înţelegere pentru cele nemateriale, ci îi uimeau numai cele văzute. S-au făcut acestea, odată şi la început, pentru ca să crezi, chiar dacă mai târziu nu s-au mai făcut minuni şi chiar dacă acum nu se mai fac minuni, totuşi credem în cele ce s-au arătat odată.

Botezul Domnului

Atunci la botez s-a arătat şi porumbelul ca să arate, ca şi cum ar fi arătat cu degetul, celor de faţă şi lui Ioan pe Fiul lui Dumnezeu. Dar nu numai pentru aceasta, ci ca să afli şi tu că vine Duhul şi peste tine când te botezi. Noi, deci, n-avem nevoie de înfăţişare văzută, deoarece credinţa noastră ţine loc de minuni. Că n-au nevoie de minuni credincioşii, ci necredincioşii.

Dar pentru ce S-a pogorât Duhul în chip de porumbel ?

Porumbelul este o pasăre blândă şi curată. Şi s-a arătat în chip de porumbel, pentru că Duhul Sfânt este duh de blândeţe. De altfel, porumbelul ne mai aduce aminte şi de potop. Când potopul a cuprins toată faţa pământului şi tot neamul omenesc era ameninţat cu pieirea, s-a arătat această pasăre; a arătat că a încetat potopul şi prin ramura de măslin, pe care a adus-o, a binevestit liniştea obştească a lumii (Facerea 8, 8-11). Toate acestea au fost o preînchipuire a celor viitoare, căci pe vremea aceea faptele oamenilor erau cu mult mai rele şi oamenii erau vrednici de mult mai mare pedeapsă. Atunci, Dumnezeu a adus dezlegare şi îndreptare prin pedeapsă, acum însă dăruieşte iertarea păcatelor prin har şi dar nespus. De aceea se arată şi la botez porumbelul, nu aducând ramură de măslin, ci arătând pe Cel ce ne eliberează din toate relele şi dându-ne bune nădejdi. Porumbelul nu mai scoate din corabie un singur om, ci, arătându-se, ridică la cer întreaga lume, iar în loc de stâlpare de măslin aduce întregii lumi înfierea.

Unde-i vrednicia înfierii, acolo-i şi ştergerea păcatelor şi darea tuturor bunătăţilor. De aceea a încetat botezul iudaic şi a început botezul nostru. Ceea ce s-a întâmplat cu paştele iudaic, se întâmplă şi cu botezul. La Cina cea de Taină s-au întâlnit amândouă paştile: şi paştele iudaic şi paştele nostru; Hristos a pus capăt unuia, iar celuilalt i-a dat început. Şi acum la Iordan a împlinit botezul iudaic, dar în acelaşi timp a deschis uşile botezului Bisericii; precum atunci la o singură masă, tot aşa acum la un singur râu, a săvârşit şi umbra, dar a adăugat şi adevărul.

Numai botezul nostru are harul Duhului; al lui Ioan era lipsit de acest har. De aceea cu nimeni altul din cei botezaţi de Ioan nu s-a întâmplat minunea aceasta, ci numai cu Acela care a dat botezul nostru, ca să afli pe lângă cele spuse şi aceea că nu curăţia celui ce boteza, ci puterea Celui botezat a făcut aceasta. Atunci şi cerurile s-au deschis şi Duhul S-a pogorât. Deschizându-se porţile cele de sus, trimiţând de acolo Duhul şi chemându-ne în patria cea din ceruri, Hristos ne duce de la vechea vieţuire la noua vieţuire. Nu numai că ne cheamă, ci ne dă şi cea mai mare vrednicie: ne face fii ai lui Dumnezeu, fii iubiţi, şi astfel ne dă să moştenim cerul.

,,Atunci a fost dus Iisus în pustie de Duhul, ca să fie ispitit de diavol” (Matei 4, 1) Când ?

După pogorârea Duhului, după ce glasul venit de sus a spus: ,,Acesta este Fiul Meu Cel iubit întru care am binevoit”. Lucru minunat este că a fost dus de Duhul; că aşa spune evanghelistul, că Duhul L-a dus în pustie. Aceasta, pentru că Hristos a făcut şi a suferit totul pentru învăţarea noastră; a primit să fie dus şi în pustie şi să se lupte cu diavolul, ca fiecare om botezat să nu se tulbure dacă după botez suferă încercări şi ispite mai mari la care nu se aştepta, ci să îndure totul cu curaj, ştiind că tot ce i se întâmplă e firesc să i se întâmple. Căci prin botez ai luat arme, cu care să lupţi şi de aceea nici Dumnezeu nu opreşte încercările şi ispitele care vin peste tine după ce te-ai botezat: în primul rând, ca să cunoşti că prin botez ai ajuns cu mult mai puternic; în al doilea rând, ca să rămâi smerit şi să nu te mândreşti cu măreţia darurilor primite la botez, penru că încercările pot să-ţi înfrângă cerbicia; în al treilea rând, ca vicleanul diavol, care pune încă la îndoială îndepărtarea ta de el, să se încredinţeze, prin încercările la care te supune, că l-ai părăsit depărtându-te definitiv de el; în al patrulea rând, ca să ajungi, prin încercări, mai tare chiar decât fierul; în al cincilea rând, ca să capeţi o dovadă evidentă a vistieriilor încredinţate ţie.

,,Şi iată îngerii au venit la El şi-I slujeau Lui” (Matei 4, 11).

În timpul ispitirii, Domnul n-a îngăduit să se arate îngerii, ca nu cumva prin arătarea lor să sperie pe cel ce-şi căuta prada; dar după ce l-a biruit în toate încercările sale şi l-a pus pe fugă, s-au arătat şi îngerii, ca să afli şi tu că după ce-l vei birui pe diavol, te vor primi şi pe tine îngerii, lăudându-te şi însoţindu-te în toate împrejurările vieţii.

Articol apărut în ,,Catacombele Ortodoxiei”, nr. 10-11/ianuarie-februarie 2000