IERURGIILE BISERICII (I)

Pe lângă sfintele taine despre care s-a vorbit în numerele anterioare, Biserica a aşezat, prin hotărâri canonice, săvârşirea şi a altor lucrări sfinte. Biserica Ortodoxă Îl slăveşte pe Dumnezeu, Îl laudă şi Îi mulţumeşte pentru purtarea Sa neîncetată de grijă şi pentru darurile făcute oamenilor printr-o serie de slujbe bisericeşti, adică rânduieli statornicite de tradiţia bisericească, după care se săvârşeşte cultul dumnezeiesc.

De câte feluri sunt slujbele bisericeşti ?

După caracterul şi scopul lor, slujbele bisericeşti se împart în trei categorii mari: slujba sfintei liturghii, care reprezintă inima cultului dumnezeiesc de obşte; un al doilea grup de slujbe este alcătuit din Laudele bisericeşti sau Cele şapte laude, care sunt săvârşite zilnic în mânăstiri. Prin acestea, Biserica aduce neîncetat slavă, laudă, cinste şi mulţumire lui Dumnezeu din partea tuturor credincioşilor. Cele şapte laude sunt vecernia, pavecerniţa, miezonoptica, utrenia cu ceasul întâi, ceasul al treilea, ceasul al şaselea cu obedniţa, şi ceasul al nouălea.

A treia categorie de slujbe este reprezentată de slujbele săvârşite de Biserică la cererea şi spre folosul unora dintre credincioşi, atunci când este nevoie. Acestea sunt slujbele celor şapte sfinte taine, precum şi ierurgiile.

Ce sunt ierurgiile ?

Ierurgiile sunt slujbe bisericeşti de binecuvântare şi sfinţire a omului în diferite momente şi împrejurări ale vieţii, precum şi de binecuvântare şi sfinţire a firii înconjurătoare şi a unor obiecte sau lucruri de folos omului. Prin aceste slujbe, săvârşite de preoţi sau episcopi, credincioşii se împărtăşesc de harul Sfântului Duh.

Care este originea ierurgiilor ?

Ierurgiile au fost instituite prin lucrarea sfinţilor apostoli şi a altor slujitori ai Bisericii, care au găsit potrivit ca, în anumite împrejurări, credincioşii să se împărtăşească de harul sfinţitor al lui Dumnezeu prin rugăciuni şi binecuvântări deosebite. Aceste rugăciuni speciale, moştenite din tradiţia apostolică şi din lucrarea sfinţilor, au intrat treptat în tradiţia Bisericii.

Binecuvântările apar încă din Legea Veche, dar abia după venirea Mântuitorului, aceste lucrări sfinte şi-au dobândit pe deplin puterea. Unele ierurgii sunt moştenite din Legea Veche, altele au fost doar preînchipuite în Vechiul Testament, pe altele le-a săvârşit Mântuitorul Însuşi (binecuvântarea pruncilor sau binecuvântarea vinului la nunta din Cana Galileei), iar pe altele le găsim în vieţile şi lucrările Sfinţilor Părinţi ai Bisericii.

Există încă din primele veacuri mărturii despre săvârşirea unor asemenea slujbe. Tertulian (cca 160 - cca 240) ne vorbeşte despre sfinţirea vaselor necesare la sfânta liturghie. Astfel de rugăciuni sunt aşezate în cele mai vechi rânduieli de slujbă din Constituţiile Apostolice sau Evhologiul lui Serapion (secolul al IV-lea), ele aparţinând Sfintei Tradiţii.

Care este rostul şi scopul ierurgiilor ?

Păcatul primilor oameni, prin călcarea poruncii lui Dumnezeu în rai, a atras după sine stricăciunea, nefericirea şi moartea în viaţa omenească. Greşeala lui Adam şi a Evei a tulburat şi pacea vieţuitoarelor, peste care Dumnezeu îi pusese stăpâni, şi a prihănit pământul pe care trăiau. Blestemul Ziditorului împotriva primilor oameni s-a răsfrânt şi asupra firii înconjurătoare, căreia i-a distrus armonia şi desăvârşirea dintru început, când toate cele zidite de Dumnezeu ,,erau bune foarte” (Facerea 1, 31). Călcarea poruncii a însemnat îndepărtarea omului de Dumnezeu şi căderea acestuia şi a firii înconjurătoare în stăpânirea celui rău, numit de Mântuitorul ,,stăpânitorul lumii acesteia” (Ioan 14, 30).

Prin moartea şi învierea Sa, Mântuitorul a şters păcatul strămoşesc, răscumpărându-i pe oameni din robia morţii. Odată cu aceasta, toată firea înconjurătoare a căpătat putinţa de a fi adusă din nou la curăţia şi armonia dintru început.

Mântuitorul Însuşi a sfinţit firea omenească prin întruparea Sa şi, de asemenea, a sfinţit pământul prin naşterea Sa în peştera din Betleem şi firea apelor la botezul Său în apele Iordanului. El a lăsat sfinţilor apostoli şi urmaşilor lor puterea de a-i sfinţi pe oameni şi firea înconjurătoare şi de a-i sustrage de sub înrâurirea celui rău.

De aceea, Biserica împărtăşeşte firii neînsufleţite, precum şi vietăţilor necuvântătoare harul dumnezeiesc, împlinind cuvintele Sfântului Apostol Pavel: ,,Toată făptura lui Dumnezeu este bună, şi nimic nu este de lepădat, care se ia cu mulţumire; că se sfinţeşte prin cuvântul lui Dumnezeu şi prin rugăciune” (I Timotei 4, 4-5). Biserica cheamă binecuvântarea şi sfinţirea dumnezeiască asupra omului şi asupra firii înconjurătoare, a apei, caselor, roadelor pământului, turmelor şi a multor lucruri de care omul se foloseşte.

Sfinţii Părinţi au rânduit în Biserică rugăciuni şi slujbe pentru diferite împrejurări, pentru începutul lucrărilor, pentru ferirea de răutăţi, de nenorociri etc. Rostul acestor slujbe, numite ierurgii, este scoaterea credincioşilor, a naturii şi a lucrurilor de sub puterea şi influenţa răului şi a puterilor vrăjmaşului, precum şi curăţirea, binecuvântarea şi sfinţirea lor, prin pogorârea harului Sfântului Duh asupra lor.

Prin ce se aseamănă şi se deosebesc ierurgiile de sfintele taine ?

Ierurgiile se aseamănă cu sfintele taine prin faptul că ambele feluri de lucrări mijlocesc binecuvântarea şi sfinţirea omului. Ambele sunt săvârşite de slujitorii Bisericii, fie arhierei, fie preoţi, şi lucrează în chip tainic prin puterea nevăzută a harului dumnezeiesc. De asemenea, atât în ce priveşte sfintele taine, cât şi ierurgiile, nu există nici o deosebire cu privire la natura harului ce se împărtăşeşte, în ambele cazuri lucrând unul şi acelaşi har al Sfântului Duh.

Referitor la timpul săvârşirii lor, în vreme ce slujba sfintei liturghii şi cele şapte laude au termene fixe şi caracter periodic (se repetă în fiecare zi şi la ore stabilite), săvârşirea sfintelor taine şi a ierurgiilor nu este legată de anumite zile sau de ore stabilite, ci aceste lucrări se săvârşesc la cererea credincioşilor, atunci când este nevoie.

Ierurgiile se deosebesc de sfintele taine prin aceea că tainele au fost întemeiate de către Mântuitorul Însuşi şi privesc numai pe om, sfinţind momentele şi împrejurările cele mai de seamă din viaţa acestuia. Ierurgiile au fost rânduite de Biserică pentru om şi viaţa acestuia, dar privesc şi natura înconjurătoare. Astfel, în timp ce sfintele taine sunt dăruite numai credincioşilor vii, binecuvântările şi sfinţirile lucrează atât asupra credincioşilor, cât şi a lucrurilor neînsufleţite: biserici, icoane, vase de cult, case, haine care se dau de pomană, alimente etc.

În al doilea rând, pe când sfintele taine împărtăşesc un har absolut necesar pentru mântuire, fiind neapărat trebuitoare oricărui creştin (de exemplu botezul, mirungerea, pocăinţa, împărtăşirea), ierurgiile nu împărtăşesc un har absolut necesar pentru mântuire, ci sunt ajutătoare în lucrarea mântuirii, aducând binecuvântare şi sfinţire omului şi naturii. De asemenea, unele ierurgii se săvârşesc în biserică, altele în afara ei.

Care sunt cele mai importante ierurgii ?

După destinaţia lor, deosebim două feluri de ierurgii şi anume: cele privitoare la credincioşi şi cele privitoare la lucruri şi natură.

Ierurgiile, în ordinea importanţei lor pentru lucrarea mântuitoare a Bisericii, sunt: sfinţirea marelui mir, sfinţirea bisericilor şi antimiselor, hirotesiile, sfinţirea unor obiecte de cult; apoi binecuvântarea momentelor importante din viaţa credincioşilor, cum sunt: ierurgiile legate de naştere, logodna şi alte rugăciuni legate de nuntă, înfierea şi înfrăţirea, sfinţirea caselor sau sfeştaniile, binecuvântarea ţarinilor, bucatelor şi a altor lucruri folositoare omului, dezlegările de jurăminte şi blesteme, înmormântarea şi pomenirea morţilor; şi apoi alte binecuvântări şi rugăciuni la orice trebuinţă şi, de asemenea, tunderea în monahism.

Iosif Mocanu

Articol apărut în ,,Catacombele Ortodoxiei”, nr. 31 (3/2004)

Episodul urmator