CELE ŞAPTE SFINTE TAINE ALE BISERICII (IX)

Taina Preoţiei (I)

Ce este taina preoţiei ?

Preoţia este taina prin care se săvârşesc toate celelalte sfinte taine ale Bisericii, căci numai preotul sau arhiereul poate săvârşi sfintele taine şi dumnezeieştile slujbe ale Bisericii, fiind mijlocitor al credincioşilor la tronul lui Dumnezeu. Prin taina preoţiei, Iisus Hristos a împlinit făgăduinţa făcută ucenicilor: ,,Iată eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârşitul veacului. Amin” (Matei 28, 19-20), rămânând alături de creştini în chip nevăzut, prin Sfântul Duh, Mângâietorul prezent în sfintele taine, şi în chip văzut, prin preotul care săvârşeşte lucrarea mântuitoare.

Preoţii, purtători ai acestei taine, sunt numiţi în multe feluri în Sfânta Scriptură: ,,trimişii Celui veşnic” (Agheu 1, 12-14), ,,trimişii lui Hristos (Ioan 20, 21), ,,îngerii Bisericii” (Apocalipsa 1, 20; 2, 1), ,,apostoli ai lui Hristos şi conlucrători” (Filipeni 2, 25), ,,săvârşitorii tainelor dumnezeieşti” (I Corinteni 4, 1) sau ,,iconomi ai darului lui Dumnezeu” (I Petru 4, 10).

Care este originea preoţiei ?

Taina preoţiei a fost aşezată în Biserică de Însuşi Mântuitorul nostru Iisus Hristos, care, înainte de Învierea Sa, i-a învăţat pe apostoli şi ucenici misiunea lor, ca slujitori ai lui Dumnezeu. După botez, postul aspru în pustie şi biruinţa întreitei ispite, Mântuitorul şi-a ales doisprezece apostoli, pe care i-a trimis să vestească Împărăţia lui Dumnezeu: ,,Umblând, propovăduiţi, zicând: s-a apropiat împărăţia cerurilor, pre cei bolnavi vindecaţi, pre cei leproşi curăţiţi, pre cei morţi înviaţi, dracii scoateţi; în dar aţi luat, în dar daţi” (Matei 10, 7-8).

Încă din Vechiul Testament, taina preoţiei era preînchipuită în preoţii Legii Vechi, care se ungeau cu untdelemn sfinţit (Ieşirea 40, 12-16), îmbrăcau veşminte preoţeşti şi arhiereşti, slujind lui Dumnezeu cu jertfe şi arderi de tot. Ei erau purtători ai cuvântului lui Dumnezeu şi călăuzitori ai poporului evreu.

În Legea Nouă, Dumnezeu Tatăl Îl trimite pe pământ pe Fiul Său, care este ,,arhiereu mare, carele au străbătut cerurile” (Evrei 4, 14), pentru a Se aduce pe Sine jertfă pentru iertarea păcatelor oamenilor: ,,Iar Hristos, venind arhiereu bunătăţilor celor viitoare, prin sângele său au intrat odată întru cele sfinte, veşnică răscumpărare aflând” (Evrei 9, 11-12).

Şi precum Hristos este marele preot şi arhiereul cel veşnic, după cum mărturiseşte proorocul David: ,,Tu eşti preot în veac după rânduiala lui Melhisedec” (Psalmi 109, 4), prin harul şi puterea care le-au fost date de Mântuitorul, preoţii Îi urmează Lui în toate, preînchipuindu-L în săvârşirea tainelor şi a slujbelor dumnezeieşti.

Hirotonia Sfântului Apostol Iacov

După cum le-a făgăduit Hristos, ,,ci veţi lua putere, venind Duhul Sfânt preste voi, şi, veţi fi mie mărturii în Ierusalim şi în toată Iudeea şi în Samaria şi până la marginea pământului” (Faptele Apostolilor 1, 8), cei doisprezece apostoli au hirotonit şi aşezat în Biserică 7 diaconi (Faptele Apostolilor 6, 3-6), preoţi (Faptele Apostolilor 14, 23) şi episcopi (Faptele Apostolilor 20, 28), care să ducă mai departe învăţătura Mântuitorului şi să mărturisească Adevărul.

Apostolii le-au transmis urmaşilor lor harul şi puterea dăruite lor de Hristos, prin punerea mâinilor: ,,Pre cari i-au pus înaintea apostolilor, şi rugându-se şi-au pus preste dânşii mâinile” (Faptele Apostolilor 6, 6). Iar urmaşii apostolilor au transmis, de-a lungul veacurilor, prin punerea mâinilor arhiereului, harul şi puterea lui Hristos, având succesiune apostolică neîntreruptă.

Cum se săvârşeşte taina preoţiei ?

Din vremurile apostolice, după cum mărturiseşte Sfântul Apostol Pavel: ,,Îţi aduc aminte ţie, ca să aprinzi darul lui Dumnezeu, care este întru tine prin punerea mâinilor mele” (II Timotei 1, 6), taina preoţiei era săvârşită numai de arhierei, prin punerea mâinilor şi arhiereasca rugăciune de sfinţire.

Săvârşirea tainei preoţiei sau hirotonia întru preot sau diacon este înfăptuită de un singur arhiereu, în timp ce hirotonia întru arhiereu este înfăptuită de doi sau trei arhierei. Hirotonia se face în biserică în timpul liturghiei, iar la o liturghie nu pot fi hirotoniţi decât câte unul din fiecare treaptă preoţească.

Ce daruri primesc cei care s-au învrednicit de taina preoţiei ?

Preoţia este sfânta taină prin care se coboară, asupra celui ales cu bună rânduială, harul Sfântului Duh dându-i arhiereului şi preotului putere de a învăţa şi propovădui Evanghelia, după cum Însuşi Mântuitorul le-a poruncit: ,,Şi au zis lor: mergeţi în toată lumea şi propovăduiţi Evanghelia la toată zidirea” (Marcu 16, 15); de a săvârşi sfintele taine, slujbele dumnezeieşti şi de a lega şi dezlega păcatele; de a păstori şi călăuzi credincioşii pe calea vieţii şi a mântuirii către Împărăţia lui Dumnezeu: ,,Drept aceea, luaţi aminte de voi şi de toată turma, întru care Duhul Sfânt v-au pus pre voi episcopi, ca să păstoriţi biserica lui Dumnezeu, care o au câştigat cu sângele lui” (Faptele Apostolilor 20, 28).

Arhiereul, ca urmaş al apostolilor, are deplinătatea darurilor şi puterea de a vorbi şi lucra în numele Domnului. Pe lângă puterea deplină de a săvârşi toate tainele Bisericii ca preot, arhiereul sfinţeşte preoţi, diaconi, sfântul mir, antimise şi biserici, iar la săvârşirea slujbelor, el este întotdeauna cel mai mare sau primul dintre preoţi.

Preoţii, ,,slujitorii lui Dumnezeu şi ispravnici ai tainelor lui Dumnezeu” (I Corinteni 4, 1), au puterea de a săvârşi toate slujbele şi tainele Bisericii, în afară de cea a preoţiei, şi păstoresc credincioşii pe care i-au primit în grijă de la episcopul lor, iar diaconii slujesc ca ajutoare ale arhiereilor şi preoţilor.

Preoţia este una din puţinele taine de care nu se învrednicesc toţi credincioşii, ci numai partea bărbătească, şi din aceasta numai cei mai virtuoşi. Sfântul Ioan Gură de Aur vorbeşte astfel despre cei vrednici de taina preoţiei: ,,Să fie puşi în această slujbă înaltă numai bărbaţii aceia care întrec cu mult pe toţi ceilalţi oameni, în virtutea sufletului, pe cât era mai înalt Saul decât iudeii în înălţimea trupului (I Împăraţi 10, 23). Pe cât e de mare deosebirea dintre fiinţele necuvântătoare şi oameni, tot la fel între păstor şi păcătoşi”.

Iar Sfântul Apostol Pavel spune: ,,Că se cuvine episcopului să fie fără de prihană, ca un iconom al lui Dumnezeu; nefăcând spre plăcerea sa, nemânios, neocărâtor, negrabnic a bate, neagonisitor de dobândă urâtă; ci iubitor de străini, iubitor de bine, întreg la minte, drept cuvios, înfrânat; ţiindu-se de cuvântul cel credincios al învăţăturii, ca puternic să fie şi a îndemna cu învăţătura cea sănătoasă, şi pre cei ce grăiesc împotrivă a-i certa” (Tit 1, 7-9).

Care este semnificaţia tainei preoţiei ?

Preoţia este un dar făcut de Dumnezeu celor pe care El îi alege pentru a-I sluji şi a se face mijlocitori ai credincioşilor în faţa Sa. Astfel, Sfântul Apostol Pavel vorbeşte despre preoţie ca despre o cinste, căci ,,nimeni singur nu-şi ia luiş cinstea, ci cel chemat de Dumnezeu, ca şi Aaron” (Evrei 5, 4), ce a fost preot în Legea Veche. Tot el numeşte preoţia dar: ,,Cela ce s-au pogorât, au dat pre unii apostoli, iar pre alţii prooroci, iar pre alţii evanghelişti, iar pre alţii, păstori şi dascăli; spre săvârşirea sfinţilor spre lucrul slujbei, spre zidirea trupului lui Hristos” (Efeseni 4, 11-12).

De asemenea, Mântuitorul a arătat oamenilor că apostolii sunt slujitorii Săi, solii pe care Dumnezeu îi trimite pentru a vesti Evanghelia: ,,Amin, amin grăiesc vouă: cela ce primeşte pre care voiu trimite, pre mine mă primeşte; iar cela ce mă primeşte pre mine, primeşte pre cela ce m-au trimis pre mine” (Ioan 13, 20).

Fiind darul lui Dumnezeu, preoţia nu se pierde şi nu se poate şterge niciodată, nici un om, fie el episcop sau mitropolit, neputând să o ridice. Cel hirotonit nu-şi va pierde niciodată demnitatea preoţească, ci numai dacă el va încălca rânduielile Bisericii, episcopul locului îi poate interzice să mai slujească.

Cum trebuie să îi cinstească credincioşii pe preoţi ?

Credincioşii trebuie să-i primească şi să-i cinstească pe preoţi ca pe trimişii Mântuitorului, ,,ca pre un înger al lui Dumnezeu, ca pre Hristos Iisus” (Galateni 4, 14); trebuie să asculte sfaturile şi învăţăturile acestora ca şi cum ar veni de la Dumnezeu Însuşi: ,,Drept aceea, fraţilor, staţi, şi ţineţi predaniile care v-aţi învăţat, ori prin cuvânt, ori prin epistolia noastră” (II Tesaloniceni 2, 15) şi să le urmeze pilda şi credinţa, precum aceştia sunt următori lui Hristos.

De asemenea, creştinii trebuie să-i respecte, să-i iubească şi să se roage pentru cei care îi iubesc, se roagă şi mijlocesc la scaunul lui Dumnezeu pentru ei, pentru cei ce sunt părinţii lor duhovniceşti şi îi călăuzesc pe calea mântuirii.

Cei ce grăiesc de rău, judecă, osândesc şi defaimă pe preoţii lui Dumnezeu îşi agonisesc lor înşişi o groaznică judecată şi osândă din partea Mântuitorului, care spune: ,,Cel ce vă ascultă pre voi, pre Mine Mă ascultă; cel ce vă nesocoteşte pre voi, pre Mine Mă nesocoteşte; iar cel ce Mă nesocoteşte pre Mine, nesocoteşte pre Cel ce M-a trimis pre Mine” (Luca 10, 16), iar ,,cel ce nu este cu Mine, împotriva Mea este, şi cel ce nu adună cu Mine, risipeşte” (Matei 12, 30).

Iosif Mocanu

Articol apărut în ,,Catacombele Ortodoxiei”, nr. 24-25 (2/2001)