Despre Taina mântuirii (V)

Biserica - Corabia mântuirii

Ce este Biserica ?

Biserica este Împărăţia Cerurilor pogorâtă pe pământ, este puntea credincioşilor către Dumnezeu. Ea îi arată omului obârşia şi demnitatea sa din care singur a căzut prin neascultare, îi arată ţinta şi menirea sa, mijloacele prin care se poate ridica din păcat. Biserica este o taină.

Biserica este o instituţie dumnezeiesco-umană, mai presus de înţelegerea noastră. Precum Hristos a unit în Sine firea dumnezeiască cu cea omenească, Biserica, ca Trup mistic al lui Hristos, are şi ea o alcătuire dumnezeiască şi umană, în acelaşi timp: dumnezeiască - prin sălăşluirea Sfintei Treimi înlăntrul ei şi umană - prin mulţimea credincioşilor, mădularele sale.

Biserica reprezintă împlinirea lucrării din veşnicie a lui Dumnezeu, de mântuire - de reunire a celor cereşti cu cele pământeşti. În Biserică coexistă veşnicia şi timpul, destinat să fie copleşit de veşnicie; coexistă Dumnezeu cel necreat alături de creaţia Lui, omul, destinat să se îndumnezeiască; coexistă duhul şi materia, destinată înduhovnicirii, coexistă cerul şi pământul străpuns de cer.

În Biserică toate sunt unite, dar neconfundate în această unire; toate lucrurile sunt contopite în iubirea dumnezeiască, dar unicitatea fiecăruia nu se ştirbeşte în unitatea dumnezeiască, ci se vede în înfăţişarea reală în care a fost creat.

Cum a luat fiinţă Biserica ?

Prin Întruparea, Învierea şi Înălţarea Sa, Hristos pune temelia Bisericii Sale, iar prin şi din trupul Său izvorăşte mântuirea, viaţa cea dumnezeiască revărsată asupra credincioşilor.

Această revărsare plină de viaţă din trupul Său dă naştere Bisericii, odată cu pogorârea Duhului Sfânt asupra Sfinţilor Apostoli. Apostolii sunt primele mădulare ale Bisericii. Biserica se naşte din sentimentul neţărmurit al iubirii dumnezeieşti şi ea, la rândul ei, dăruieşte copiilor ei iubirea nesfârşită a lui Dumnezeu.

Soborul celor doisprezece Sfinţi Apostoli

Sfântul Ioan Gură de Aur tâlcuieşte astfel pogorârea Sfântului Duh: ,,Şi s-a produs un lucru nou şi uimitor. Precum la turnul Babel limbile au împărţit lumea, aşa acum limbile au unit-o şi au adus la armonie cele dezbinate”. Limbile de foc ale Duhului Sfânt au ars zidul păcatului ce exista de la Adam între Dumnezeu şi făptura Sa.

Cum se regăseşte Sfânta Treime în Biserică ?

Biserica este îmbrăţişată de iubirea Persoanelor Sfintei Treimi: Ea este fiica Tatălui cel ceresc ce pururea Îi aduce jertfă pe Iisus Hristos, Capul Bisericii, iar Sfântul Duh este Mângâietorul şi Sfinţitorul ei, Purtătorul de grijă şi Dătătorul a toate de viaţă.

Biserica înseamnă viaţa în Hristos, prin Sfântul Duh către Tatăl; ea este vie, alcătuind un tot armonios, este Trupul lui Hristos. Hristos este Capul Bisericii din care se revarsă viaţa duhovnicească spre toate mădularele trupului, prin lucrarea Sfântului Duh. Precum Persoanele Sfintei Treimi sunt de o fiinţă, tot astfel şi Biserica există într-o conglăsuire veşnică cu Dumnezeu Tatăl, fiind Mireasa lui Hristos şi păstrătoarea darurilor Duhului Sfânt.

Biserica este vie pentru că Iisus Hristos este Arhiereul ce se aduce mereu pe Sine ca jertfă, mijlocind intrarea noastră la Dumnezeu Tatăl, căci Sfântul Apostol Pavel spune: ,,Întru Hristos avem apropiere în Duh către Tatăl”. Iar Sfântul Chiril al Alexandriei tălmăceşte frumos că ,,Fiul Se sălăşluieşte în noi prin Duhul Sfânt, noi fiind chemaţi să fim fii duhovniceşti ai Tatălui”.

În Biserică suflă Duhul iubirii dintre Tatăl şi Fiul care sădeşte în oameni iubirea filială faţă de Tatăl şi simţirea iubirii Tatălui faţă de Fiul şi prin El, faţă de cei uniţi cu El în trupul Bisericii. Suflul acestei iubiri, aduse în noi de Duhul Sfânt, a creat lumea şi suflul ei o reface de-a pururea în Biserică.

Cum este zidită Biserica ?

Biserica este casa duhovnicească ale cărei cărămizi sunt credincioşii. Hristos a zidit Biserica din pietre vii, sensibile; ea se va înălţa mereu până la sfârşitul veacurilor. Pietrele Bisericii sunt oamenii, iar ,,piatra cea din capul unghiului este Însuşi Hristos”, care viază întreg edificiul.

Hristos dăruieşte armonie zidirii şi o ţine vie, unindu-i întreolaltă pe toţi credincioşii prin dragostea Sa. Fiecare credincios trăieşte în această unitate a Bisericii, o unitate în care fiecare primeşte viaţă de la Capul ei şi contribuie cu darurile sale şi toată fiinţa sa la bogăţia şi viaţa trupului întreg.

Care este relaţia Bisericii cu lumea ?

Lumea este împărăţia păcatului peste care stăpâneşte vrăjmaşul, în timp ce Biserica este împărăţia harului, a dreptăţii dumnezeieşti şi a sfinţeniei; ea este împărăţia duhovnicească a Sfintei Treimi.

Omul se naşte purtând povara păcatului şi, trăind în lume, este bolnav sufleteşte, fiind neputincios şi necurat, sărac şi orb la cele duhovniceşti. Domnul a întemeiat Biserica pentru ca cei ce se află în întunericul păcatului să fie luminaţi, cei bolnavi sufleteşte şi trupeşte să fie vindecaţi, cei neputincioşi să fie întăriţi, cei necuraţi să fie curăţiţi, cei ce se află în necazuri, nevoi şi sărăcie sufletească să fie izbăviţi; pentru ca omul să se mântuiască.

Biserica este făclia întregii lumi ce îşi revarsă lumina asupra tuturor celor ce plutesc pe marea învolburată a vieţii; zi de zi, ea îl învaţă pe om şi îi luminează mintea, conducându-l către Dumnezeu şi dreptatea Lui, sfinţindu-l şi îndumnezeindu-l.

Biserica hrăneşte sufletele oamenilor cu cuvântul lui Dumnezeu, prin dumnezeieştile slujbe şi Sfintele ei Taine. Întreaga rânduială a Bisericii lucrează la curăţirea sufletească. În timp ce în lume omul se hrăneşte cu hrană vremelnică şi stricăcioasă, în Biserică toate sunt nestricăcioase şi veşnice.

Ce reprezintă Biserica cerească şi Biserica pământească ?

Biserica cerească şi Biserica pământească sunt cele două ipostase ale Trupului lui Hristos. Toţi credincioşii, vii şi morţi, păstori şi păstoriţi, sfinţi şi îngeri, formează o singură Biserică, un singur trup, al cărui Cap este Hristos şi al cărui suflet este Sfântul Duh care însufleţeşte mădularele trupului.

Ca într-un trup viu în care există o legătură nevăzută între toate mădularele sale, aşa şi în Biserică toţi fiii ei sunt uniţi prin dragostea şi darurile dumnezeieşti, atât pe pământ cât şi în ceruri.

Biserica pământească – comunitatea tuturor credincioşilor întru Hristos – mijloceşte ziua şi noaptea înaintea lui Dumnezeu pentru fiii ei. Sfântul Ioan de Kronştadt spune: ,,Ce bucurie mai mare putem avea, ce alt sprijin, ce mângâiere, ştiind că suntem mădulare ale Trupului lui Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Iar stâlpii Bisericii cereşti, Maica Domnului, puterile cereşti şi toţi sfinţii se roagă neîncetat pentru noi.”

Pe pământ trupească, în ceruri netrupească, Biserica este una şi aceeaşi, unită întru Hristos. Cele două ipostase ale Bisericii nu sunt separate una de alta, ci cântă împreună slavă lui Dumnezeu: pe pământ credinţă, în ceruri vederea Domnului faţă către faţă; pe pământ nădejde, în ceruri împlinire, ele fiind unite în dragoste.

Biserica se înalţă clipă de clipă şi ea se va împlini la sfârşitul veacurilor, când toţi cei plăcuţi lui Dumnezeu vor fi în ea.

Cum lucrează Biserica taina mântuirii ?

În Biserică se află întreaga iconomie minunată a mântuirii, în dumnezeieştile Taine ce se săvârşesc pentru sfinţirea şi mântuirea noastră. Biserica este laboratorul învierii, unde sufletele se umplu de puterea şi darurile Duhului Sfânt, şi numai astfel, plini de harul Lui, ne putem elibera din lanţurile robiei păcatului.

Sfântul Duh, Mângâietorul şi Sfinţitorul a toate, însufleţeşte Biserica şi mădularele sale, copleşindu-le cu minunate daruri spre mântuire şi vindecare. Omul căzut în păcat reînvie prin unirea cu Sfântul Duh, Cel prin care toţi oamenii renasc şi viază în Hristos.

Sfântul Duh este sămânţa cea duhovnicească, din care răsare, în inima omului, pomul vieţii, făcând din suflet un rai strălucitor, împodobit cu virtuţi. Fără Sfântul Duh, sufletul nu poate păzi poruncile lui Dumnezeu şi nu se poate ridica din prăpastia patimilor.

Harul Sfântului Duh cârmuieşte Biserica prin legile şi canoanele pecetluite cu darurile Lui, iar ocârmuitorii ei pământeşti sunt îndrumaţi la tot adevărul de El.

Biserica cântă şi vorbeşte omului despre Dumnezeu prin întreaga ei Tradiţie, prin harul Sfântului Duh ce domneşte în ea şi o sfinţeşte. Şi ea, la rândul ei, lucrează mântuirea omului şi mijloceşte calea către Împărăţia Cerurilor prin darurile cele de viaţă dătătoare, Sfintele Taine.

Ce este o taină ?

Taine sunt lucrurile şi lucrările lui Dumnezeu pe care omul nu le poate înţelege cu mintea. Însuşi Dumnezeu, Unimea în Treime este o taină, precum şi Întruparea Fiului lui Dumnezeu, Învierea şi Înălţarea Lui. Pogorârea Sfântului Duh şi întemeierea Bisericii – împărăţia lui Dumnezeu, atât în cer cât şi pe pământ, sunt taine.

Biserica, Trupul lui Hristos şi toate lucrările Bisericii sunt taine, căci în ele este prezent Hristos, prin harul Sfântului Duh. Toate acestea nu le putem pricepe cu mintea, ci numai cu inima. Tainele lui Dumnezeu se dezvăluie credinţei nestrămutate în Atotţiitorul şi smereniei desăvârşite în faţa Atotputerniciei Lui.

Parte din tainele Dumnezeirii sunt şi Sfintele Taine ale Bisericii.

Ce sunt Sfintele Taine ?

Sfintele Taine sunt lucrări speciale ale Sfântului Duh în Biserică. Omul căzut nu se poate ridica singur din păcat, nici măcar nu poate pricepe cu adevărat ce înseamnă mântuirea, fiindcă ochii săi duhovniceşti sunt întunecaţi de păcat. Sfintele Taine sunt darurile cele de viaţă dătătoare, cele care îl ajută pe om să renască din robia păcatului, să lupte pentru a se elibera de patimi, cele care îl ajută să meargă cu paşi mici către mântuire şi să ridice în sufletul său lăcaş plin de virtuţi, vas ales al Sfântului Duh.

Prin Sfintele Taine ale Bisericii, omul se uneşte cu Dumnezeu în fiecare clipă a săvârşirii lor.

Ce se înfăptuieşte printr-o Sfântă Taină ?

O Sfântă Taină se săvârşeşte prin pogorârea harului Sfântului Duh ce uneşte omul cu Hristos. Ea cuprinde o lucrare văzută a slujitorilor Bisericii şi o lucrare nevăzută a Sfântului Duh.

Preotul este săvârşitorul văzut al Sfintelor Taine prin care Însuşi Hristos lucrează în chip nevăzut, prin Sfântul Duh. Pentru că omul nu poate vedea lucrarea Sfintelor Taine, fiind robit de păcat, Dumnezeu a rânduit săvârşirea lor prin slujitorii Bisericii. În realitate, Iisus Hristos este săvârşitorul Tainelor.

O Sfântă Taină mijloceşte unirea întru Hristos, în Biserica Lui, a două persoane: săvârşitorul Sfintei Taine şi cel care primeşte Taina. Taina nu poate fi nici săvârşită, nici primită decât prin credinţă. Cel ce nu crede în Tainele Bisericii nu se împărtăşeşte de ele, Dumnezeu neslobozindu-i aceasta din imensa Lui milostivire.

Prin Sfintele Taine, omul se uneşte nu numai cu Hristos ci, prin Hristos, cu toate mădularele Bisericii Sale. Prin săvârşirea Sfintelor Taine, Sfântul Duh lucrează spre unitatea credincioşilor întru Hristos şi, prin aceştia, spre întărirea unităţii Bisericii.

Care sunt Sfintele Taine ?

Sfintele Taine, al căror început a fost pus de Însuşi Hristos, sunt şapte la număr: botezul, mirungerea, mărturisirea, împărtăşania, preoţia, cununia şi maslul. Unele Taine sunt dăruite tuturor credincioşilor, în timp ce de altele nu se pot împărtăşi decât anumiţi membri ai Bisericii, cum sunt preoţia sau cununia. De unele omul se împărtăşeşte o dată în viaţă, ca botezul sau mirungerea, în timp ce de altele de mai multe ori, precum mărturisirea, împărtăşania sau maslul.

Fiecare Taină în parte aduce daruri diferite omului, toate împreună alcătuind un întreg. Botezul este poarta către împărăţia lui Dumnezeu, mirungerea este pecetluirea cu darurile Sfântului Duh, mărturisirea este curăţarea hainei botezului, pătată de păcate, împărtăşania este unirea cu Preasfântul Trup şi Preacuratul Sânge al lui Hristos, taina cununiei uneşte bărbatul şi femeia într-un singur trup, maslul dăruieşte vindecare sufletească şi trupească, iar taina preoţiei este darul de a sluji lui Dumnezeu şi de a-i călăuzi pe oameni către mântuire.

Toate Sfintele Taine cer mărturisirea în cuvânt şi faptă a credinţei într-Unul Dumnezeu în Treime. Ele lucrează asupra sufletului şi asupra trupului deopotrivă.

Serafim Munteanu

Articol apărut în ,,Catacombele Ortodoxiei”, nr. 6/septembrie 1999