Despre taina mântuirii (III)

Iisus Hristos: Biruitorul iadului

Ce semnifică cu adevărat venirea lui Iisus Hristos pe pământ ?

Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, a venit pe pământ pentru a dărui omului mântuire, desăvârşind făgăduinţa făcută de Dumnezeu poporului lui Israil prin cele trei taine: Întruparea, Învierea şi Înălţarea Sa.

Fiul lui Dumnezeu se face om, întrupându-se de la Duhul Sfânt şi din Maria Fecioara. Prin împreună-lucrarea Sfântului Duh, Iisus Hristos se naşte om fără de păcat, sfinţind această cale; se naşte sub lege, ca pe cei de sub lege să-i răscumpere şi astfel să-i facă pe ei fii ai lui Dumnezeu prin har, ceea ce El este prin fire.

În Persoana lui Iisus Hristos s-au unit cele două firi, cea dumnezeiască şi cea umană: ,,De o fiinţă cu Tatăl după dumnezeire şi de o fiinţă cu noi după omenitate; întru toate asemenea nouă afară de păcat; înainte de veci născut din Tatăl, după dumnezeire, iar în zilele de pe urmă, din Născătoarea de Dumnezeu după omenitate”, spun Sfinţii Părinţi.

Taina întrupării este expresia iubirii nemărginite a lui Dumnezeu faţă de creaţia Sa, căci pentru noi Dumnezeu S-a făcut om şi sărac, smerindu-Se pe Sine în chip desăvârşit. Sfântul Apostol Pavel spune: ,,ci S-au deşertat pre Sine, chip de rob luând, întru asemănarea oamenilor făcându-se” şi a sărăcit pentru ca noi să ne îmbogăţim, să ne împărtăşim de harul şi dumnezeirea Sa.

Ce reprezintă întreaga viaţă a lui Iisus Hristos pe pământ ?

Iisus Hristos, prin întreaga Lui viaţă pe pământ, desăvârşeşte – fiind El Însuşi desăvârşit – calea spre Împărăţia Cerurilor. ,,Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa.” El este, în acelaşi timp, Calea şi deschizătorul Căii, primul şi ultimul, alfa şi omega – cel ce păşeşte primul pe această cale şi cel ce se află la capătul ei.

Dacă proorocii Vechiului Testament propovăduiau cuvântul lui Dumnezeu despre om şi mântuire, Iisus Hristos este El Însuşi Cuvântul lui Dumnezeu care dăruieşte mântuire omului. El este una cu învăţătura Sa, căci învăţătura izvorăşte din El – el este izvorul şi apa în acelaşi timp, învăţătura şi Învăţătorul, proorocia şi Proorocul. Iar învăţătura este nesfârşită şi de necuprins, precum Învăţătorul ei.

Învăţător şi Prooroc, Împărat şi Arhiereu, Iisus Hristos este slăvit prin crucea şi patimile pe care le-a răbdat pentru ca omul să fie slăvit. Crucea este pomul vieţii care eliberează omul din blestem şi moarte, aşa cum pomul cunoştinţei binelui şi răului a devenit pricină a morţii lui Adam şi a Evei. Hristos, al doilea Adam, a fost pironit cu mâinile pe cruce pentru a curăţi mâinile lui Adam, ce au atins rodul, şi I s-au străpuns picioarele ca răscumpărare a celor ce au mers pe calea neascultării. Iar pentru că a gustat din rodul acestui pom, Adam s-a făcut pricinuitor al blestemului pentru urmaşii săi, fiind răscumpărat de Hristos, prin gustarea fierii şi a oţetului, şi smuls din stricăciunea morţii. Izgonindu-l pe Adam, Dumnezeu a pus înger cu sabie de foc să păzească porţile raiului, iar Hristos, cu coasta străpunsă de lance, a îndepărtat sabia cea veche deschizând astfel uşa mântuirii. Şi mai mult, El a sădit pomul vieţii şi a dat şi omului să sădească zilnic acest pom ce creşte îndată şi dăruieşte viaţă veşnică tuturor celor ce gustă din el.

Purtându-şi trupul omenesc ca pe un veşmânt stricăcios şi material, dar neprihănit şi dumnezeiesc, El a suferit pe cruce cele ale trupului, a murit şi a fost pus în mormânt, ca unul care era mort. Şi prin însăşi moartea Sa, a distrus moartea care apăsa asupra omului, zdrobind cu totul osândirea atrasă de neascultarea lui Adam, renăscând, recreând şi dezrobind cu totul omul, făcându-l liber şi redându-i cinstea libertăţii sale.

Ce înseamnă Învierea lui Iisus Hristos pentru om ?

Învierea lui Iisus Hristos se vede în împărtăşirea patimilor Sale pe cruce, căci, după ce a fost răstignit pe cruce şi a pironit pe ea păcatul lumii gustând moartea, S-a pogorât în iadul cel mai de jos. Învierea şi slava lui Hristos sunt slava omului, căci şi omul părăseşte lumea, luând asupră-şi suferinţele Mântuitorului, şi intră în mormântul pocăinţei şi al smereniei. Astfel, el Îi lasă loc lui Hristos să Se pogoare în el ca într-un mormânt şi, din mort cum era, să-l învieze, făcându-l pe cel înviat împreună cu El vrednic ca de acum înainte să vadă slava învierii sale.

Prin moarte şi înviere, Dumnezeu a vrut să dăruiască omului Împărăţia, nestricăciunea şi plinătatea vieţii veşnice şi astfel el să fie om prin fire şi dumnezeu după har. Iar după ce a înviat întru nestricăciune, Hristos a înviat în acelaşi timp şi trupul Său în stare duhovnicească, cu totul îndumnezeit şi nematerial, nerupând peceţile mormântului Său. Acesta este Hristosul celei de A Doua Veniri, Noul Adam, cel ce este Adevărul şi Viaţa !

Dar Înălţarea Domnului ?

Înălţarea este încununarea tainelor lui Iisus Hristos, împlinirea mântuirii omului, căci prin înălţare se deschid larg, pentru copiii izgoniţi ai Evei, porţile Ierusalimului ceresc.

Taina mântuirii se desăvârşeşte prin înălţare, prin restabilirea noului Israil în Împărăţia cea cerească când cel căzut se înalţă mai presus de Serafimi, iar plămădeala cea muritoare se învredniceşte de îndoită cinste: prin întruparea Cuvântului lui Dumnezeu, omul a ajuns părtaş firii celei dumnezeieşti, iar prin înălţarea Sa el ajunge părtaş slavei Lui.

,,Eu, spune Însuşi Hristos, am ieşit de la Tatăl şi am venit în lume; dar iarăşi las lumea şi mă duc la Tatăl meu”, dând omenirii cel mai fericit semn al mântuirii şi vieţii veşnice pentru neamul omenesc îmbolnăvit şi mort în păcat. Acesta a fost scopul venirii Cuvântului lui Dumnezeu; aceasta a fost ţinta iconomiei Întrupării.

Înălţarea lui Iisus Hristos a ruşinat cu totul pe vânătorul viclean, ce întindea cursa nimicitoare a morţii pe pământ. Hristos, precum un vultur, a zdrobit cu dumnezeiasca Sa putere cursa şi, dezlegând legăturile morţii, a zburat, înviind a treia zi, şi împreună cu el au zburat şi sufletele drepţilor. ,,cursa s-a sfărâmat şi noi ne-am izbăvit”, spune Împăratul David. Şi iarăşi, după cum vulturul voind să arate micilor săi pui drumul plin de necunoscut al văzduhului, Hristos Se înalţă la Ceruri şi ,,suindu-Se la înălţime a robit robia”, deschizând calea omului.

,,Împăratul Solomon spune că trei sunt acelea pe care nu le înţelegem: drumul corăbiei pe mare, drumul şarpelui pe piatră, şi drumul vulturului spre cer, apoi acea semeaţă minte cu mai multă dreptate poate să spună că nu înţelege deloc trei taine în iconomia întrupării Cuvântului dumnezeiesc. Mai întâi că după cum corabia străbate valurile mării şi nu lasă nici o urmă a trecerii ei, tot aşa şi trupul prea fericit al lui Hristos a trecut prin pântecele neispitit de bărbat al Fecioarei şi nu a lăsat semn de stricăciune în naşterea cea fără de sămânţă. Al doilea nu înţelege drumul şarpelui pe piatră, adică acelaşi trup, care a fost înmormântat, care a fost închis într-un mormânt nou, tăiat în piatră, care a fost acoperit cu o piatră mare, aşezată pe uşa mormântului, cu toate acestea a străbătut-o şi lăsând ca şarpele vechea îmbrăcăminte a stricăciunii, a înviat din morţi cu o îmbrăcăminte nouă a nestricăciunii, fără să lase vreun semn. Şi al treilea nu înţelege drumul vulturului spre cer, adică că acest trup se înalţă deasupra celor netrupeşti, că cel pământesc străbate cerurile, că firea omenească stă pe tronul slavei dumnezeieşti”.

Serafim Munteanu

Articol apărut în ,,Catacombele Ortodoxiei”, nr. 4/iulie 1999