DICŢIONAR ORTODOX

Post provine din termenul slav ,,пост”, însemnând înfrânarea omului de la a mânca şi de la a săvârşi fapte rele.

Postul a fost aşezat de Dumnezeu, în rai, pentru Adam, prin porunca de a nu mânca din pomul cunoştinţei binelui şi a răului. În Vechiul Testament, sfinţii prooroci, precum Moise, Ilie sau David, au postit pentru a se putea înălţa cu gândul la Dumnezeu. Mântuitorul Însuşi a dat pildă postind şi a învăţat despre însemnătatea postului pentru tămăduirea sufletului.

Sunt patru posturi peste an: Postul Învierii Domnului sau Postul Mare, Postul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, Postul Adormirii Maicii Domnului şi Postul Naşterii Domnului. În afara acestora, anul cuprinde alte zile de post: zilele de miercuri şi vineri (şi luni pentru monahi), ajunul Botezului Domnului (5 ianuarie), ziua Tăierii Capului Sfântului Ioan Botezătorul (29 august) şi ziua Înălţării Sfintei Cruci (14 septembrie). Sfinţii Apostoli au hotărât să nu se postească sâmbăta şi duminica, în cinstea Învierii Domnului.

Păcat provine din cuvântul latin ,,peccatum” - greşeală, vină, însemnând încălcarea legii veşnice şi neschimbate a lui Dumnezeu, neascultarea şi împotrivirea faţă de voia Sa cea sfântă. Săvârşind păcate, omul Îl trădează pe Dumnezeu şi se îndepărtează de El, după cum mărturiseşte Proorocul Isaia: ,,Nelegiuirile voastre au pus despărţire între voi şi Dumnezeul vostru” (Isaia 59, 2). Păcat nu înseamnă numai a săvârşi fapte rele, ci şi a nu săvârşi fapte bune.

Păcatul strămoşesc (originar) este încălcarea de către Adam a poruncii dumnezeieşti de a nu gusta din pomul cunoştinţei binelui şi răului - păcat ce a atras după sine alungarea sa din rai şi intrarea morţii în lume - ,,deşertăciunii s-a supus zidirea” (Romani 8, 20). Toţi oamenii, ca fii ai lui Adam, sunt supuşi păcatului, singur Mântuitorul - Dumnezeu întrupat - este fără de păcat.

Patimă provine din grecescul ,,παθος”, ξnsemnând pătimire, suferinţă trupească sau sufletească. Patima sufletească este păcatul ce a trecut din minte în inimă, unde s-a sălăşluit. Astfel, prin îndelunga stăruire în păcat, ia naştere patima care devine o a doua fire pentru suflet, prinzând rădăcini adânci în inimă. Ea îl copleşeşte pe omul căzut în robia sa, întunecându-i simţurile sufleteşti.

Patima trupească înseamnă suferinţă, chin, boală. Deşi fără de păcat - nepătimitor - Mântuitorul a pătimit pe cruce, fiind răstignit pentru a mântui neamul omenesc din robia păcatelor şi a patimilor.

Articol apărut în ,,Catacombele Ortodoxiei”, nr. 12-13/martie-aprilie 2000