Iulie 2007. ,,Membri ai Bisericii – cetăţeni ai lumii” (I)

De la începutul secolului al XX-lea, se urmăreşte cu asiduitate demolarea Bisericii Ortodoxe printr-un fenomen asemănător imploziei. În acest scop, au fost ,,plasate”, de-a lungul ultimelor decenii, diferite încărcături explozive în puncte cheie ale edificiului instituţiei Bisericii, dintre care acţiunile din cadrul mişcării ecumeniste au fost cele mai importante.

Alături de acestea, alte fenomene au fost propagate în sânul Bisericii Ortodoxe, ele fiind, prin natura lor, necaracteristice ei. De exemplu, exacerbarea misiunii sociale a Bisericii joacă un rol important în deturnarea preocupării primordiale a Bisericii pentru cele duhovniceşti către acţiuni în plan social. Este adevărat că Biserica Ortodoxă nu este străină de astfel de activităţi, ea având chiar tradiţie în această privinţă; însă, modalitatea în care ea a fost în permanenţă îndemnată, chiar constrânsă de prejudecăţile unei societăţi din ce în ce mai îndepărtate de cugetul ortodox, este vădit vătămătoare pentru rolul Bisericii în societate.

Printre astfel de fenomene se numără, de asemenea: dialogul dintre religii (care se soldează cu adoptarea de noi concepte şi practici ale altor religii, în mod special ale celor orientale, extrem de păgubitoare în plan duhovnicesc), dialogul dintre religie şi ştiinţă (prin care se urmăreşte introducerea, în învăţătura Bisericii, de idei şi concepte omeneşti, aflate în antagonism cu gândirea ortodoxă), dialogul dintre religie şi societate (categorie în care intră, în primul rând, exacerbarea misiunii sociale a Bisericii despre care am vorbit mai sus, dar şi alte interacţiuni dintre Biserică şi societate, în urma cărora instituţia Bisericii este pur şi simplu prejudiciată) etc.

Aceste dialoguri conduc, cu paşi mărunţi, dar siguri, fie la infirmarea dimensiunii dumnezeieşti a Bisericii, fie la transformarea ei în idolatrie şi la eliminarea lui Dumnezeu Cel în Treime slăvit din viaţa omului.

În acest plan bine pus la punct, o ,,încărcătură explozivă” crucială este educarea tineretului într-un duh străin de cel al adevăratei Biserici a lui Hristos. Importanţa acestei „misiuni” rezidă, în primul rând, în aceea că tineretul reprezintă generaţia de mâine a Bisericii şi trebuie instruit pentru a păstra direcţia impusă. În al doilea rând, fiind la vârsta idealurilor, a ţelurilor nobile, o educaţie „adecvată” va anihila orice pornire a celor tineri către nobleţea dumnezeiască a învăţăturii autentice creştine şi va corupe dintru bun început cugetarea lor.

Ca urmare, tineretul este asaltat prin diferite strategii menite să-l îndepărteze de o gândire duhovnicească autentică şi să-l facă incapabil să sesizeze dimensiunea dumnezeiască a Bisericii. Dintre aceste strategii fac parte manifestările de tipul celei de-a doua Conferinţe Internaţionale a Tineretului Ortodox, care a avut loc în perioada 11-16 iulie 2007, în Istanbul, Turcia (n.r.: prima întrunire a tineretului ortodox a avut loc în 2000, tot în Istanbul, şi a avut un caracter jubiliar).

Mesajul acestei conferinţe internaţionale a tineretului ortodox nu este conform cu învăţătura Bisericii Ortodoxe

La această conferinţă, organizată sub auspiciile şi cu binecuvântarea Patriarhului Bartolomeu al Constantinopolului, au participat 1.000 de tineri din toate diocezele Patriarhiei Constantinopolului din lume, ca şi din Patriarhia Antiohiei, Alexandriei, Ierusalimului, Bisericile Ortodoxe locale, monahi, reprezentanţi ai diferitelor Facultăţi de Teologie Ortodoxă, academii, institute şi seminarii ortodoxe. Din partea României au participat 8 reprezentanţi şi câţiva delegaţi ai Facultăţilor de Teologie Ortodoxă din Bucureşti, Sibiu şi Iaşi.

De asemenea, la conferinţă au fost prezenţi tineri din partea altor Biserici şi confesiuni creştine (Biserica Romano-Catolică, Biserica Anglicană, Biserica Armeană, Biserica Evanghelică din Germania), reprezentanţi ai unor organizaţii creştine internaţionale (Federaţia Luterană Mondială, Alianţa Mondială a Bisericilor Reformate, Consiliul Mondial al Bisericilor, Conferinţa Bisericilor Europene), tineri din partea unor asociaţii internaţionale de tineret (Syndesmos, Consiliul Tineretului European, Conferinţa Tineretului Romano-Catolic, Mişcarea Cercetaşilor) şi din diferite instituţii culturale.

11 iulie 2007

Conferinţa a reprezentat ,,un forum pentru ca participanţii să se familiarizeze unul cu altul, şi le-a oferit ocazia pentru comunicare şi dialog, ca şi pentru a se întâlni cu Biserica Constantinopolului şi patriarhul ecumenic”. Ea s-a încheiat cu elaborarea unui document oficial în 20 de puncte, care exprimă concluziile discuţiilor care au avut loc.

Deşi la prima vedere, mesajul acestei conferinţe pare să se înscrie în tradiţia Bisericii, la o privire mai atentă se descoperă diverse ,,derapaje” de la adevărata învăţătură ortodoxă, care afectează într-o asemenea măsură conţinutul de idei încât îi transformă sensul într-unul păgân.

Relaţia dintre Biserică şi lume din perspectivă ortodoxă

Mai înainte de a prezenta concluziile acestei conferinţe, se cuvine să expunem pe scurt învăţătura ortodoxă cu privire la relaţia dintre Biserică şi lume, pentru a reliefa contradicţia dintre a fi membru al Bisericii şi cetăţean al acestei lumi.

Apartenenţa unui om la Biserica Ortodoxă vorbeşte, în primul rând, despre năzuinţa lui de a deveni cetăţean al Împărăţiei Cerurilor; pentru aceasta, el trebuie să se lepede de omul cel vechi, adică de firea căzută, şi să se îmbrace cu omul cel nou, al cărui prototip este Însuşi Hristos. Precum spune Sfânta Scriptură: ,,Ca să lepădaţi voi după cea mai înainte vieţuire pre omul cel vechi, care se strică după poftele înşelăciunii; şi să vă înnoiţi iarăşi cu duhul minţii voastre; şi să vă îmbrăcaţi în omul cel nou, care după Dumnezeu s-au zidit întru dreptate şi întru sfinţenia adevărului” (Efeseni 4, 22-24).

Aşadar, din clipa în care s-a botezat, el s-a îmbrăcat în Hristos şi este dator a vieţui după învăţătura Lui: ,,Că toţi fii ai lui Dumnezeu sunteţi prin credinţă întru Hristos Iisus. Că oricâţi în Hristos v-aţi botezat, în Hristos v-aţi îmbrăcat” (Galateni 3, 26-27).

Orice creştin care trăieşte în sânul Bisericii şi se străduieşte să împlinească poruncile Mântuitorului, urmând făgăduinţele făcute la botez, ştie cât de grea este astăzi viaţa în lume şi că orice compromis făcut acestei lumi îi prejudiciază credinţa şi viaţa întru Hristos. El este practic nevoit să se retragă din această lume - plină de tentaţii de tot felul, care-i pun în pericol paşii în fiecare clipă -, să-şi reducă la minimum contactele cu ea, pentru a-şi salva trăirea lăuntrică; relaţiile lui cu societatea se rezumă la cele strict necesare supravieţuirii, la serviciu, pe stradă, în locurile publice. Mai degrabă, viaţa socială a creştinului este manifestă în comunitatea ortodoxă din care face parte şi în relaţiile cu tovarăşii de o credinţă cu el, cu care are un ţel comun.

Prin urmare, ortodoxul de astăzi este pur şi simplu constrâns de lumea înconjurătoare, ostilă credinţei lui, să se interiorizeze şi chiar să se depărteze de ea. Aceasta nu înseamnă că cel care doreşte să ducă o viaţă bineplăcută lui Dumnezeu este obligat să intre în monahism - gest care echivalează cu retragerea din această lume, însă, oricum, el este departe de a accepta şi/sau interacţiona cu lumea contemporană.

Cele de mai sus schiţează situaţia actuală a unui ortodox la nivel de individ. Ce poziţie are Biserica Ortodoxă ca instituţie faţă de lume ? Biserica Ortodoxă consideră că lumea care o înconjoară este o lume a păcatului, pentru că în ea se manifestă firea căzută a omului şi peste ea domneşte vrăjmaşul mântuirii, ,,stăpânitorul lumii acesteia” (potrivit Ioan 12, 31; 14, 30; 16, 11). Biserica se află în opoziţie cu lumea, fiind spaţiul în care omul pătrunde pentru a-şi tămădui firea căzută şi peste care împărăţeşte Sfântul Duh, Mângâietorul, Cel care îi arată ei adevărul lucrurilor şi o călăuzeşte pe ea (potrivit Ioan 16, 13).

Asemenea Învăţătorului ei, Biserica Ortodoxă are uşile deschise pentru toţi oamenii şi cel care doreşte să intre în ea, să cunoască Ortodoxia, este liber să o facă şi va fi primit cu căldură. Biserica, care este vie, stă şi aşteaptă ca omul să vină să bată la porţile ei, să ceară ajutor şi îndrumare pe drumul către Împărăţia Cerurilor. Dumnezeu i-a dăruit omului voinţă liberă, de a alege sau nu să-L iubească, şi, ca urmare, El aşteaptă ca omul să vină către El, căci El nu încetează nici o clipă să privească către oameni.

Mântuitorul spune: ,,Iată stau la uşă şi bat; de va auzi cineva glasul meu, şi va deschide uşa, voiu intra la el şi voiu cina cu el, şi el cu mine” (Apocalipsa 3, 20); şi, asemenea Lui, Biserica aşteaptă ca omul să vină şi să-i ceară ajutorul: ,,Cereţi şi se va da vouă, căutaţi şi veţi afla, bateţi şi se va deschide vouă; că tot cel ce cere, ia, şi cel ce caută, află, şi celui ce bate, i se va deschide” (Matei 7, 7-8).

Aceasta este mărturia Ortodoxiei înaintea întregii lumi: disponibilitatea ei de a fi deschisă pentru toţi oamenii şi a-L mărturisi pe Hristos, mărturisind adevărata învăţătură a Lui. Ea are o atitudine pasivă firească, care izvorăşte din sorgintea ei dumnezeiască şi din înălţimea misiunii ei pe pământ. Biserica Ortodoxă, ca şi fiii ei, îşi mărturiseşte clipă de clipă credinţa prin propria ei prezenţă în lume, ca şi prin întreaga ei existenţă.

În consecinţă, apartenenţa creştinului la Biserică, întemeiată pe dorinţa sa de a deveni cetăţean al Împărăţiei Cerurilor, conduce la un conflict deschis cu lumea: devenind creştin, omul declară război stăpânitorului acestei lumi şi acoliţilor săi. Precum spune Sfântul Apostol Pavel: ,,Căci nu ne este nouă lupta împotriva trupului şi a sângelui; ci împotriva începătoriilor şi a domniilor, şi a stăpânitorilor întunericului veacului acestuia, împotriva duhurilor răutăţii întru cele cereşti” (Efeseni 6, 12).

Mântuitorul vorbeşte chiar despre ura lumii faţă de creştini: ,,De vă urăşte pre voi lumea, ştiţi că pre mine mai înainte decât pre voi m-a urât. De aţi fi din lume, lumea ar iubi pre al său, iar căci din lume nu sunteţi, ci eu v-am ales pre voi din lume, pen­tru aceasta urăşte pre voi lumea” (Ioan 15, 18-19). În plus, punctând opoziţia dintre cei care-L urmează şi restul lumii, El spune: ,,Cela ce nu este cu mine, împotriva mea este, şi cela ce nu adună cu mine, risipeşte” (Matei 12, 30).

Aceasta nu înseamnă că Biserica Ortodoxă urăşte lumea, nici că se ridică sau se luptă împotriva ei. Ea convieţuieşte paşnic cu această lume - convieţuire ce provine din înţelegerea profundă a firii omeneşti - şi are îngăduinţă faţă de diversitatea de manifestări existente în ea. Ceea ce înseamnă că nici nu polemizează, nici nu caută să convingă pe unul sau pe altul de Adevărul ei, chiar pentru scopul de a eradica un rău social.

În fapt, unica misiune a Bisericii Ortodoxe – care dezvăluie dimensiunea sa dumnezeiască – este de a fi mărturie a învăţăturii lui Hristos, ,,stâlp şi întărire a adevărului” (I Timotei 3, 15), şi a-l chema pe om să se înalţe la adevărata sa nobleţe, purtând chipul şi asemănarea lui Dumnezeu. A i se cere Bisericii să se preocupe de critici la adresa acestei lumi echivalează cu a o considera şi chiar transforma într-o instituţie a moralei şi eticii omeneşti, a firii căzute care domneşte în lume.

Relaţia dintre Biserică şi lume din perspectiva conferinţei tineretului ortodox

Conferinţa, ce a avut tema ,,Membri ai Bisericii – cetăţeni ai lumii”, şi-a propus să ofere tinerilor prezenţi o perspectivă asupra relaţiilor Bisericii cu lumea. În continuare, vom încerca să conturăm ,,ideologia” propagată de pe însuşi scaunul Constantinopolului.

Astfel, avem de-a face cu un amalgam de concepte pseudo-ortodoxe, extrem de vătămătoare, care acreditează, uzând de o viclenie diabolică, ideea că Biserica trebuie să colaboreze cu lumea şi că este datoare să ia parte la viaţa acesteia, erijându-se eventual într-un arbitru al ei în plan moral şi etic.

De pildă, în concluziile conferinţei se afirmă: ,,Noi nu trebuie nici să ne identificăm cu lumea, nici să respingem lumea fără motiv”. Aceeaşi atitudine, de permisivitate a creştinilor faţă de cele ale lumii, o propovăduieşte însuşi patriarhul Bartolomeu, în cuvântul său de salut către tineri: ,,Este de aşteptat ca în lume să avem parte de necazuri şi ură nedreaptă. Această realitate nu ne sileşte să ne retragem din lume – acesta este un dar special acordat la puţini, cei chemaţi la monahism, ci trebuie să avem o poziţie critică faţă de lume. Să fim în lume, dar să nu fim de acord cu scopurile rele ale lumii. Gândiţi-vă la peşti, că nu sunt făcuţi din sare, deşi trăiesc şi înoată în marea plină de sare”.

Patriarhul vorbeşte despre a avea o atitudine critică faţă de lume şi a nu fi de acord cu scopurile rele ale lumii, poziţii care nu se înscriu defel în conduita unui ortodox. Ultima sa afirmaţie, comparaţia dintre creştini şi peşti, minimalizează pericolul în faţa căruia se află un creştin în mijlocul lumii. El socoteşte că asemenea peştilor, care nu sunt făcuţi din sare, dar trăiesc în marea plină de sare, creştinii pot trăi în mijlocul lumii, fără a fi în primejdie.

Neîndoios, aceste cuvinte nu sunt rostite în necunoştinţă de cauză; patriarhul este un om cu o cultură laică şi religioasă vastă, care cunoaşte scrierile Sfinţilor Părinţi ai Bisericii. Prin urmare, are cunoştinţă de faptul că marii trăitori ai Ortodoxiei au afirmat exact contrariul spuselor lui. De pildă, Proorocul David scria: ,,Că nu va lăsa Domnul toiagul păcătoşilor preste soarta drepţilor, ca să nu-şi tinză drepţii întru fărădelegi mâinile lor” (Psalmi 124, 3). Şi asemenea lui, mulţi Sfinţi Părinţi ai Bisericii au susţinut că nu numai oamenii de rând, ci încă şi cei aleşi pot fi vătămaţi de fărădelegile acestei lumi.

Prin urmare, patriarhul Bartolomeu profită nu numai de puţina cunoaştere a tradiţiei ortodoxe, ci mai ales de poziţia sa de patriarh ecumenic pentru a le vorbi tinerilor, de la înălţimea scaunului său, despre faptul că nu este nici o primejdie pentru creştin a trăi în această lume. Mai mult, el le spune că au o datorie şi responsabilitate faţă de lume şi, ca urmare, nu se pot retrage, căci ,,aceasta este o dezertare, o negare a responsabilităţii unui om faţă de ceilalţi oameni”. Prin astfel de cuvinte, patriarhul ecumenic sugerează celor prezenţi să aibă o conduită neconformă cu tradiţia ortodoxă şi promovează un fals concept de deschidere a Bisericii şi creştinilor faţă de lume.

De altfel, acest fals concept de deschidere a creştinismului faţă de lume este definit ,,ideologic” la punctul 16 al concluziilor conferinţei: ,,La conferinţă, noi am descoperit valoarea dialogului ca o acceptare reală a celorlalţi şi un respect real pentru libertatea lor cu diferenţele lor. Noi considerăm cuvântul ,,deschidere” – faţă de ceea ce este diferit, faţă de celelalte confesiuni creştine, faţă de alte religii, faţă de alte civilizaţii şi faţă de fiinţele umane în general – ca o definiţie esenţială a identităţii noastre. Separat de împărtăşire şi participare, deschiderea exprimă o viziune profundă pentru tineretul ortodox. O Ortodoxie izolată nu corespunde cu tradiţiile noastre cele mai autentice şi eşuează în a exprima etosul libertăţii ecleziastice, ignorând şi valorile universale la care Biserica a lucrat să le creeze. Nu există nici o posibilitate pentru o mărturie creştină reală în lumea contemporană fără acest sens al deschiderii”.

Se poate remarca, în cele de mai sus, pe lângă formulări ale unor idei complet false sau cu desăvârşire inexistente în învăţătura Bisericii, diverse acuze la adresa Ortodoxiei. Documentul vorbeşte despre ,,o Ortodoxie izolată”, învinovăţind, cu alte cuvinte, Biserica Ortodoxă că nu se amestecă cu lumea şi, în fine, că nu este deschisă spre a primi concepte şi idei străine ei. În realitate, se încearcă o forţare a porţilor Ortodoxiei pentru ca aceasta să accepte învăţături omeneşti, scopul final fiind compromiterea dimensiunii dumnezeieşti a Bisericii.

Damian Ilie

Articol apărut în ,,Catacombele Ortodoxiei”, nr. 37/septembrie-octombrie 2007