Iunie 2007. Ierarhii au transformat

Biserica Ortodoxă Română într-o … peşteră de tâlhari ! (I)

În secolul XX, ierarhii ortodocşi au adaptat mesajul creştin circumstanţelor vremelnice pentru a ,,supravieţui”

În perioada comunistă, pentru a ,,supravieţui”, conducerea Bisericii, dar şi o mare parte a clerului, a făcut un pact mai mult sau mai puţin vizibil cu regimul ateu, concretizat prin tot felul de compromisuri (a se vedea articolul ,,Martie 2007. Simbioza dintre Biserica Ortodoxă ca instituţie a statului şi ateism nu a luat sfârşit (II)”). Din cauza adaptării mesajului creştin la circumstanţele vremurilor, limpezimea conştiinţei lor ortodoxe s-a alterat, fapt ce a condus treptat la o atitudine mai permisivă faţă de păcat şi diferite comportamente necreştine.

Alături de pactul cu regimul ateu, la metamorfozarea învăţăturii Bisericii oficiale a contribuit intrarea ei în Consiliul Mondial al Bisericilor şi participarea la acţiunile mişcării ecumeniste, care au presupus concesii, de această dată în plan ecleziologic şi dogmatic.

Cugetând că adaptarea învăţăturii Bisericii constituie singura posibilitate de a supravieţui circumstanţelor potrivnice vremelnice (n.r.: cine a mai auzit în istoria Bisericii Ortodoxe de o astfel de cugetare ? Care dintre cei care au îndrăznit să se atingă de învăţătura Sfinţilor Părinţi a sfârşit bine ?), ierarhii Bisericii Ortodoxe Române s-au lăsat pur şi simplu prinşi într-un joc al compromisului şi relativizării Ortodoxiei, care s-a împământenit în sânul Bisericii oficiale.

Perioada post-comunistă a adus un alt tip de secularizare, cel promovat de democraţia occidentală, în faţa căruia multe spirite, unele chiar alese, s-au frânt, acceptând o nouă adaptare a mesajului creştin la confortul acestei lumi, la bunăstarea materială în pofida celei duhovniceşti. Constrângerea extrem de puternică în plan material, dar mai ales cultural şi duhovnicesc impusă de regimul comunist, urmată de o libertate totală pe toate planurile, dublată de prăbuşirea etaloanelor morale ale societăţii, a reprezentat o strategie psihologică şi sociologică care a avut efecte devastatoare asupra României.

Pentru a oferi o perspectivă asupra consecinţelor pe care le-au avut aceste fenomene asupra Bisericii Ortodoxe Române – adică, compromisurile făcute în numele aşa-zisei salvări a Bisericii în vremea regimului comunist, concesiile făcute în cadrul mişcării ecumeniste şi, în fine, pierderea valorilor creştine din cauza modernizării, dar în principal a fenomenalei bunăstări materiale la care a ajuns ierarhia română – vom prezenta diverse cazuri relatate de mass-media.

Nu vom comenta cele de mai jos, ele vorbesc de la sine despre ceea ce se întâmplă în sânul Patriarhiei Române. Vom spune doar un singur lucru: de vreme ce izvorul învăţăturii bisericeşti a fost alterat, nici cei ce se hrănesc din el nu sunt îndeajuns de puternici pentru a face faţă tentaţiilor acestei lumi şi ispitelor de la acest sfârşit de veac. Fiindcă toate acestea au fost generate de inovaţiile primite de ierarhi în sânul Bisericii Ortodoxe, începând cu anii ’1920, dintre care prima mişcare oficială a fost schimbarea calendarului în 1924. Ea a fost urmată, pe nesimţite, de alte şi alte inovaţii, care au transformat mica şi nesemnificativa fisură în învăţătura Bisericii într-o … autostradă, pe care astăzi circulă nestingherite tirurile pline de mizeriile neortodocşilor.

Adaptarea a creat ierarhi de tip nou, care nu mai pun pe primul plan păstorirea credincioşilor

Ca urmare a acestor fenomene, clerul Bisericii oficiale a dezvoltat o mentalitate străină de cea creştină, după care şi-a potrivit cuvintele şi faptele. Învăţătura ortodoxă autentică se mai găseşte doar prin cărţi şi în cugetele unora dintre preoţii în vârstă sau a unora mai tineri, dar care au suferit foarte mult, eventual de pe urma sistemului corupt, iar prin suferinţă au gustat dulceaţa Ortodoxiei.

Ierarhii de tip nou, şcoliţi în universităţile apusene scolasticiste, lipsite de un duh autentic creştin, au o alianţă puternică cu lumea politicului şi cu conducătorii diferitelor confesiuni creştine şi, de asemenea, şi-au însuşit bunăstarea şi confortul material al societăţii occidentale.

Ei nu mai pun pe primul plan misiunea lor capitală - păstorirea şi călăuzirea turmei creştine, încredinţată lor de Mântuitorul, ci s-au transformat în veritabili afacerişti, ,,buni manageri” şi politicieni. Uitând de cererea de la liturghie ,,drept învăţând cuvântul adevărului Tău”, ei se folosesc de învăţătura Bisericii ca de un paravan pentru activităţile lor mult prea lumeşti ...

Mitropolia Moldovei şi Bucovinei conduce în topul ,,afacerilor” bisericeşti, având un buget comparabil cu cel al unui minister

Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, păstorită de un ierarh de tip nou, care nu mai aparţine de multă vreme Ortodoxiei prin duhul şi preocupările sale, dă tonul în astfel de afaceri. ,,S-au construit zeci de biserici şi mânăstiri, au fost înfiinţate şcoli teologice în marile oraşe şi s-au pus bazele unui trust de presă. Instituţia s-a implicat în numeroase activităţi misionare şi filantropice, patronând afaceri de zeci de milioane de lei, cu peste 400 de angajaţi” (1).

Principala sursă financiară a mitropoliei constă în numeroasele proprietăţi imobiliare pe care le deţine. Mitropolia are peste 4.500 de hectare de teren agricol, administrate de firma proprie, ,,Terra Crucis”, şi zeci de cereri pentru retrocedarea altor terenuri. La sfârşitul anului trecut, mitropolia a primit 5.200 de hectare de pădure în judeţul Vaslui (2), iar în iunie 2007, i s-au retrocedat 4.478 de hectare de pădure în zona Parcului Natural Dragoş Vodă de la Vânători, judeţul Neamţ. Mitropolia a decis desfiinţarea Ocolului Silvic Târgu Neamţ şi renunţarea la cei 70 de silvicultori care lucrau în cadrul acestuia (3).

În 1990, ea a primit de la stat 6 vile în staţiunea Durău şi o sală polivalentă neterminată, în 1993, a cumpărat hotelul ,,Cascada” (devenit ,,Pelerinul”) în aceeaşi staţiune, întreg complexul numindu-se Centrul Cultural Pastoral ,,Sfântul Daniil Sihastrul”. Acesta oferă cazare şi spaţiu pentru conferinţe, dotat ultraperformant cu instalaţie de sonorizare, instalaţie de traducere simultană în patru limbi, retroproiector, video şi acces la internet. În plus, mitropolia are o firmă proprie de turism, Centrul de pelerinaj ,,Sfânta Parascheva”, şi un hotel în cadrul Institutului Ecumenic ,,Sfântul Nicolae”. În 2005, a achiziţionat cu 3,4 milioane de euro o parte a Combinatului de utilaj greu Fortus din Iaşi, clădirile acestuia urmând a fi transformate în hotel (4).

Sectorul de comerţ este reprezentat de 5 brutării, 6 cantine sociale şi complexul Albina. De câţiva ani, mitropolia mai deţine fabrica de cherestea ,,Sfânta Troiţă” din comuna Vânători, judeţul Neamţ. În plus, instituţia dispune de un sistem privat de sănătate, alcătuit din 4 cabinete stomatologice la Dorohoi, Sihăstria, Războieni şi Iaşi şi Centrul medical Providenţa, un spital cu 36 de medici şi 8 cadre sanitare medii.

Trustul media al mitropoliei este reprezentat de Radio Trinitas (din 1998) cu 24 de licenţe în toată ţara, cotidianul Lumina (din 2005) şi planul pentru un viitor post de televiziune Trinitas TV.

Cunoscând miza financiară a imobilelor, mitropolia continuă să ducă un război aprig pe frontul retrocedărilor. Astfel, din aprilie 2007, ea a intrat în posesia unei averi evaluate la circa 7 milioane de euro în zona rezidenţială a municipiului Iaşi, fiind noul proprietar al sediului TVR Iaşi şi al anexelor acesteia, în care funcţionează TVR regional Iaşi şi o parte din studiourile şi birourile redacţionale ale postului Radio România pentru zona Moldova (5). De asemenea, în februarie a.c., instituţia ecleziastică a solicitat clădirea Centrului Militar din Iaşi, situată în apropierea sediului mitropoliei, pentru a amplasa acolo Radio Trinitas (6), ce emite acum de la Complexul Golia.

Mitropolia Moldovei nu se dă înapoi nici de la a se război cu credincioşii de rând pentru terenuri. Pentru un milion de euro, ea este ,,în război cu sătenii atât vii, cât şi morţi” din Dobrovăţ, care fuseseră împroprietăriţi în 1991, în mod legal, cu terenuri care, înainte de 1959, au aparţinut preoţilor. După un proces comun, pierdut, mitropolia a dat în judecată individual pe cei 49 de posesori ai terenurilor, dintre care aproape jumătate sunt morţi. La citarea viilor şi morţilor, consilierul juridic al mitropoliei şoptea în sala de judecată: ,,Atunci când a revendicat terenul nostru era viu, acum a murit când trebuie să renunţe la teren. Ce treabă am eu că este mort ?” (7)

În goana sa megalomanică după acumularea de fonduri, imobile şi terenuri şi de construire de noi mânăstiri şi schituri, Mitropolia Moldovei şi Bucovinei a intrat în diferite procese cu fiscul (8) şi organizaţii de protecţie a mediului (9). În această listă de proprietăţi şi activităţi a mitropoliei nu am menţionat tipografiile, fabricile de lumânări şi tămâie, producerea de icoane şi alte obiecte bisericeşti, activităţi fireşti pentru o instituţie ecleziastică.

Şi Arhiepiscopia Tomisului este condusă de un ierarh de tip nou, afacerist

Într-un mod asemănător a procedat un alt înalt ierarh al Bisericii oficiale, care însă nu se bucură de tot atâta succes în afaceri. Este vorba de Arhiepiscopul Teodosie al Tomisului, al cărui nume pare legat în mod inevitabil de scandaluri interminabile. Supranumit ,,Şpagoveanul” pe vremea când era Prea Sfinţitul Teodosie Snagoveanul, din cauza scandalurilor pe marginea examenului de admitere la Facultatea de Teologie din Bucureşti, el a fost ridicat în rang ,,în mod disciplinar”, şi a devenit arhiepiscop de Tomis.

Dorind să mărească ,,prestigiul” arhiepiscopiei, el a iniţiat construirea unui număr mare de biserici ,,în foste spaţii alimentare” sau ,,de-a valma, în parcuri şi între blocurile comuniste” (10). De asemenea, având o colaborare strânsă cu autorităţile civile, el s-a bucurat de împroprietărirea, mai mult sau mai puţin legală, cu ,,terenuri vaste în judeţ”, printre care vii, livezi, împreună cu anexe şi accesorii (sector zootehnic, mecanic, tractoare), construcţii şi sume importante de la bugetul de stat (11). ,,Arhiepiscopia nu plăteşte impozit pe profit şi TVA, funcţionând ca un ONG” şi are ,,afaceri proprii şi maşini de lux pentru capii preoţimii” (12).

Preoţimea arhiepiscopiei, nemulţumită de conducătorul ei, care numai ca un păstor duhovnicesc nu se poartă, a emis un protest în care a dezvăluit o serie de aspecte cel puţin nepotrivite cu rangul ecleziastic al acestuia: ,,Afacerile cu oamenii politici; presiunile făcute asupra preoţilor pentru a-i subvenţiona tot felul de chefuri şi petreceri, dezlănţuite în Postul Mare; spălarea unor sume de bani; gestionarea iresponsabilă a resurselor arhipiescopiei; folosirea preoţilor în tot felul de acţiuni ilegale” (13).

Ca urmare a unor astfel de activităţi, arhiepiscopul a intrat în vizorul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice (DGFP) Constanţa, care a iniţiat procedura de executare silită a Arhiepiscopiei Tomisului, pentru neplata către bugetul de stat a impozitului pe salarii şi a contribuţiilor aferente, în valoare de 9 miliarde de lei (14). Şi acest lucru s-a petrecut în condiţiile în care angajaţii arhiepiscopiei au plătit din salarii impozitul şi cotele parte pentru asigurări sociale, medicale, pensie etc ... Pe 23 august 2005, inspectorii DGFP ,,au încercat să pună sub sechestru cele 13 autoturisme ,,Passat” ale arhiepiscopiei” (15) şi alte bunuri ale acesteia.

Într-un mod asemănător cu Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, Arhiepiscopia Tomisului a intrat în conflict cu arheologii şi ecologii. În primul caz, dorind să construiască un lăcaş de cult în Constanţa, arhiepiscopia a distrus ,,vestigii antice şi paleocreştine de o inestimabilă valoare” (perioada secolelor VI î.Hr. - VI d.Hr.), ,,morminte din epoca creştină timpurie” (16).

Fără a avea avize de la organele abilitate (de mediu şi arheologice), instituţia ecleziastică a iniţiat ridicarea unei mânăstiri în apropierea Cetăţii Histria (la 100 m de aceasta), zonă strict protejată ca sit arheologic. Deşi a fost amendată şi i s-a cerut sistarea construcţiei, ,,arhiepiscopia a continuat lucrările, lucrând pe fugă 1-2 ore pe zi, efectuând finalizarea fundaţiilor” (17).

Un alt conflict cu organizaţiile de protecţie a mediului a izbucnit la aflarea intenţiilor arhiepiscopului de a construi o mânăstire în vecinătatea Parcului Naţional Munţii Măcinului (la 200 m de acesta), zonă aflată sub protecţie ecologică strictă. Proiectul a fost aspru criticat de consilierul ştiinţific al parcului şi de alţi biologi, care au cerut ca lăcaşul de cult să fie ridicat la o distanţă mai mare de parc, pentru protejarea speciilor unice în lume, reptile, păsări etc, iar arhiepiscopia s-a arătat la prima vedere receptivă la cererile lor (18).

Situaţia nu este una particulară, generată de prezenţa arhiereului Teodosie în fruntea Arhiepiscopiei Tomisului, căci şi alte eparhii se confruntă cu probleme similare, fapt ce vădeşte o identitate de vederi a ierarhilor de tip nou, dornici de afaceri şi de a spori prestigiul lumesc şi puterea financiară a instituţiilor pe care le conduc, în dauna celor duhovniceşti.

Mitropolitul Teofan al Olteniei are simţ pentru afaceri

Mitropolia Olteniei deţine ,,o parte dintr-o firmă care tranzacţionează electricitate, iar cu profitul spune că sponsorizează pelerinaje şi un post de radio religios. (…) Prin firma Praxis, Biserica deţine aproape 13 % din Elcomex, o companie cu o cifră de afaceri de 52,5 milioane RON şi un profit net de 5,2 milioane RON în 2005” (19).

Mai mult, mitropolitul Teofan i-a îndemnat pe preoţii din mitropolia sa să revendice pădurile care au aparţinut bisericilor şi mânăstirilor. În urma retrocedărilor, acestea au obţinut mii de hectare de pădure (4146 ha numai în judeţul Dolj), însă repartizarea lor s-a făcut după bunul plac al conducerii. În primul rând, în 2001, pădurile care au aparţinut la trei parohii din Craiova au fost împărţite la 139 de biserici, mitropolia reţinând, în mod abuziv, o parte însemnată.

Apoi, în 2005, mitropolitul Teofan a cerut parohiilor care primiseră hectare de pădure să le cedeze Mitropoliei Olteniei, preoţii fiind obligaţi să semneze o adeziune prin care ,,fondul forestier să fie administrat şi gospodărit de Ocolul Silvic Eparhial în mod unitar şi solitar, împreună cu fondul forestier al Sfintei Arhiepiscopii a Craiovei şi al altor parohii şi mânăstiri. (…) În cazul în care, în urma exploatării va rezulta un eventual profit, suntem de acord ca acesta să fie direcţionat de către Sfânta Arhiepiscopie către construcţia şi restaurarea de biserici, activităţi sociale, postul de radio mitropolitan şi şcolile teologice” (20).

O parte a preoţilor olteni a fost nemulţumită de idee, dându-şi seama că banii rezultaţi din exploatarea pădurilor parohiilor lor nu vor ajunge la ei, ci vor fi folosiţi pentru sponsorizarea afacerilor şi planurilor de tip nou ale ierarhilor lor. Ca urmare a protestelor, ,,au început presiunile … ne-am trezit cu controale de la mitropolie, cu diverse şicane, până când unii dintre noi au cedat şi au semnat tabelul”, declară mai mulţi preoţi craioveni (21).

O altă ,,afacere” reuşită a Mitropoliei Olteniei este încasarea de bani de la stat pentru mânăstiri care nu există decât pe hârtie ! Cotidianul Adevărul a investigat această situaţie, notând că în Oltenia ar exista nouă aşezăminte monahale, pentru care ,,mitropolia primeşte sume de ordinul milioanelor de la bugetul de stat şi din donaţii”. Însă, patru dintre aceste lăcaşuri sunt fie simple biserici, fie clădiri obişnuite: una adăposteşte Seminarul Teologic, alta este sediul … podgoriilor Arhiepiscopiei Craiovei, alta este Catedrala Sfântul Dimitrie din Craiova (simplă biserică), iar a patra este Centrul Eparhial Craiova !

Aceste instituţii sau lăcaşuri nu îndeplinesc condiţiile pentru a fi considerate mânăstiri sau schituri (n.r.: un aşezământ monahal are, în ansamblul său, cel puţin o biserică, un corp de chilii, o sală de mese, alte anexe strict necesare existenţei aşezământului, eventual casă de oaspeţi, bibliotecă, muzeu, nu mai vorbim de vieţuitori). La Centrul Eparhial Craiova, care este reşedinţa mitropolitului, ,,locuiesc şi muncesc, în dispreţ faţă de legiuirile bisericeşti, atât femei, cât şi bărbaţi”, deşi oficial se numeşte Mânăstirea Duminica Tuturor Sfinţilor şi este mânăstire de maici ! De asemenea, la Schitul Sfântul Mare Mucenic Gheorghe se află ,,podgoriile şi pivniţele arhiepiscopiei. Porţile aşezământului sunt bine ferecate, cu excepţia perioadei în care se recoltează strugurii şi se face vinul”.

Un stareţ din Dolj explică rostul acestor afaceri: ,,Este vorba de sume mari de bani. Pe lângă faptul că ierarhul locului îşi poate promova apropiaţii în funcţii de stareţ, post bine plătit, cu până la 20 de milioane de lei, fiecare dintre aceste aşezăminte primeşte sume importante de bani de la buget pentru întreţinere sau diverse lucrări. În medie, este vorba de până la 3-4 sute de milioane de lei pe an”.

Purtătorul de cuvânt al mitropoliei a declarat că cele patru mânăstiri ,,au statut aparte”: ,,Cele patru aşezăminte de care amintiţi dvs. au, într-adevăr, statut de mânăstiri de mai mult timp. Au un caracter mai aparte, în sensul că nu au o viaţă regulată de obşte, dar sunt tot mânăstiri” (22). Pre vorba lui Caragiale, economia noastră este sublimă, dar … lipseşte cu desăvârşire !!!

Arhiepiscopul Pimen al Sucevei şi Rădăuţilor se luptă pentru retrocedarea pădurilor şi vinde … tutun şi băuturi alcoolice !

Mari valuri a stârnit în societate războiul dus de Arhiepiscopul Pimen al Sucevei şi Rădăuţilor pentru recuperarea pădurilor din zona sa: declaraţii incendiare pro şi contra autorităţilor statului în funcţie de poziţia acestora faţă de retrocedarea pădurilor, convocarea de marşuri şi mitinguri ale preoţilor şi stareţilor mânăstirilor bucovinene, ,,obligaţi să semneze convocatorul şi … strigaţi la apel precum se face în armată”, afirmaţii de genul ,,fondul forestier bisericesc este speranţa bolnavilor şi a bătrânilor” etc. Ziarele au titrat că ,,miza revendicării celor 192.000 hectare de teren are şi o componentă economică importantă. Specialiştii apreciază că, în urma exploatării acestei suprafeţe de masă lemnoasă, pot fi încasate peste 20 milioane de euro anual” (23).

De altfel, în ianuarie 2006, Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor a înfiinţat firma S.C. Diaconia S.R.L., ,,prima firmă din ţară în care acţionariatul este 100 % bisericesc”. Principala activitate a acestei firme este ,,tăierea şi impregnarea lemnului”, la care se adaugă ,,o serie de activităţi laice, cum ar fi comerţul cu ridicata de cafea, ceai, cacao şi condimente, al tutunului, al băuturilor, dar şi comerţul cu amănuntul al acestor produse. De asemenea, S.C. Diaconia S.R.L. şi-a propus să organizeze bâlciuri şi parcuri de distracţii, să activeze în domeniul publicităţii şi al telecomunicaţiilor, dar şi-a lăsat o portiţă şi pentru deschiderea de baruri şi restaurante” … Rugat de cotidianul Realitatea românească să explice implicarea Bisericii în afaceri cu caracter laic, ,,Î.P.S. Pimen a spus: «Nu vreau să comentez nimic despre acest lucru»” (24).

În trecut, de astfel de activităţi - vinderea tutunului şi băuturilor alcoolice, deschiderea de restaurante şi organizarea de bâlciuri - se ocupau duşmanii credinţei ortodoxe, pentru a-i atrage pe credincioşi spre patimi, dar iată că astăzi de ele se ocupă însăşi conducerea Bisericii ...

Ierarhi de tip nou pot fi întâlniţi, de fapt, pretutindeni pe întinsul ţării

Nici Mitropolia Ardealului nu se lasă mai prejos, de când este păstorită de mitropolitul ecumenist Laurenţiu Streza, apropiat în cuget al Mitropolitului Daniil al Moldovei şi Bucovinei. La sfârşitul anului trecut, păstorul ardelean anunţa deschiderea unui hotel dedicat exclusiv preoţilor şi ,,lansarea pe piaţa imobiliară, cu construcţia de locuinţe sociale prin mansardarea imobilelor pe care le deţine în centrul istoric al Sibiului” (25).

După exemplul unei mânăstiri din Germania, Episcopul Calinic al Argeşului şi Muscelului ,,vrea să deschidă o berărie în apropierea Palatului Episcopal de la Mânăstirea Curtea de Argeş”: ,,Ce s-ar mai zice dacă în Parcul Manole (din centrul oraşului Curtea de Argeş, lângă Palatul Episcopal) am întinde vreo 300 de mese şi am vinde bere de la berăria mânăstirii ? Cu ce ar sminti asta ? Aşa am văzut la Mânăstirea Weltenberg din Germania”. În plus, el a cerut ,,fiecărui aşezământ bisericesc să îşi facă planuri pentru a scoate bani din «activităţi gospodăreşti»” (26).

O ,,afacere” de succes a făcut însuşi Patriarhul Teoctist, care a donat banii Bisericii pentru … fotbal ! În 1981, Vasile Ianul, preşedintele Clubului Politehnica Iaşi a cerut ierarhului, pe atunci mitropolit al Moldovei, să sprijine financiar echipa pentru promovarea în Divizia A. Acesta a dat antrenorului 200.000 de lei (salariul mediu nu depăşea 2.000 de lei), iar echipa a trecut în Divizia A. Vasile Ianul a vrut să înapoieze banii patriarhului, însă acesta a refuzat, lăsându-i în dar echipei (27).

Prin urmare, nu ne sunt străine eforturile de auto-întreţinere, în special, a aşezămintelor monahale, cu atât mai mult cu cât Biserica noastră nu beneficiază de fonduri din partea statului român. Însă acestea trebuie să se înscrie, mai întâi de toate, în morala şi decenţa creştină şi, apoi, în cele specifice lumii monahale. Care nu se poate preta la a deschide berării, restaurante, bâlciuri sau la a face comerţ cu cele nebisericeşti, activităţi de altfel interzise de canoanele Bisericii.

Sofia Petcu

Articol apărut în ,,Catacombele Ortodoxiei”, nr. 35/mai-iunie 2007