Ne îndreptăm către Sodoma ? (V)

Sociologia cantitativă şi homosexualitatea

Se estimează că, la nivelul anului 1991, 10 % din populaţia globului cuprinde ,,intervenţii de ambele sexe”. La rândul său, Institutul American pentru Cercetarea Homosexualităţii ,,Alfred C. Kinsey” estimează că 5-6 % din populaţia adultă americană a avut practici homosexuale. Ce înseamnă aceste cifre ? Problema sociologiei cantitative este aceea de a stabili variaţia acestui raport în funcţie de mediile sociale, şcolare, culturale, rezidenţiale etc, adică de factorii etiologici ai homosexualităţii.

În SUA, de pildă, ponderea cea mai mare a homosexualilor este în California, iar centrul homosexualităţii americane şi mondiale (în raport cu densitatea) este San Francisco. Dacă examinăm condiţia sociologică a acestei zone, vom observa că tot în California este şi zona celei mai mari relaxări a axiomelor vieţii creştine şi numărul cel mai mare de grupări ,,scientologice” protestante. California face parte din axul americano-japonez, pe care se distribuie şi cele mai semnificative sincretisme euro-asiatice. San Francisco este, prin excelenţă, un mediu urban alexandrinist, adică mediul crizei provocate de declinul unei civilizaţii istorice, când axiomele culturale ale unor civilizaţii istorice se prăbuşesc, când influenţele străine sunt foarte puternice şi capacitatea societăţii de a se autoorganiza şi de a-şi dezvolta fundamente consensuale este foarte scăzută.

Etiologia homosexualităţii

Astfel am ajuns la problema etiologiei homosexuale. Teoriile etiologice invocă aspecte prin care adeseori se caută o justificare a conduitei homosexuale. Homosexualitatea e atribuită când mecanismelor genetice (absenţa unor cromozomi, deficitele hormonale etc), când unor mecanisme psihosociale (nerezolvarea complexelor oedipiene, experienţe timpurii din prima copilărie, socializarea homosexuală: contactul cu o ,,subcultură” homosexuală etc).

,,Pentru nici unul dintre elementele etiologice menţionate nu există o evidenţă empirică satisfăcătoare şi nici modalităţi de testare adecvată” (potrivit S. Rădulescu, ,,Sociologie românească”, nr. 5, 1994, pag. 500). Toate încearcă să construiască ideea unei ,,personalităţi homosexuale”, care ar fi îndreptăţită natural. Aşa cum, de pildă, în teoria lombrosiană s-a încercat acreditarea unei ,,personalităţi criminale” şi deci al unui determinism ereditar. Nici una dintre clarificările acestea nu pot să demonstreze că există o relaţie directă între ,,înclinaţia” homosexuală şi comportamentul homosexual. şi aceasta pentru că sexualitatea nu este o variabilă sintetică şi integratoare a personalităţii, ci o dimensiune a persoanei, care, ca orice potenţial biopsihic, este utilizată în deplină libertate morală de către individ, printr-un act de liber arbitru. Insul, deci, poate utiliza această ,,energie” fie într-o direcţie care susţine creşterea şi împlinirea personalităţii comunitare în individ fie în direcţia opusă, a proceselor care susţin criza şi dimensiunea personalităţii comunitare în individ.

Problema homosexualităţii nu trebuie şi nu poate fi discutată în afara şi independent de problema ontoantropologică a societăţilor omeneşti. Cel ce o scoate din contextul ei ,,natural” prelungeşte criza şi contribuie la adâncirea ei: sexualitatea nu este decât o ,,energie” somatică a omului şi nu putem discuta problematica omului şi a societăţilor pornind de la sex.

Consiliul Europei, scufundat de curentele hedoniste şi de filozofiile materialist-biologiste ale internaţionalelor de stânga, care au năzuit să-l ,,ucidă” pe Dumnezeu, să distrugă Biserica, Familia şi Neamurile, poate susţine orice elucubraţie cu privire la sex. Dar ca popoarele să fie somate să-şi facă religii civile este prea mult şi prea periculos pentru existenţa neamurilor şi pentru supravieţuirea Europei creştine şi monogame.

Articol apărut în ,,Catacombele Ortodoxiei”, nr. 24-25 (2/2001)