Sodoma cucereşte lumea, cu sau fără voia noastră (II)

Înainte de vorbi despre ce fel de drepturi li se oferă celor care practică sodomia, să aruncăm o privire peste rezoluţiile, legile şi urmările acestora în plan practic, pentru a ne face o imagine realistă asupra modalităţii în care Sodoma va cuceri lumea, cu sau fără voia noastră.

În 2006, Uniunea Europeană a ratificat o rezoluţie cu privire la homofobie

La 18 ianuarie 2006, Parlamentul European a adoptat cu majoritate de voturi o rezoluţie referitoare la homofobie. Acest act defineşte homofobia ca fiind ,,teama iraţională şi aversiunea” faţă de sodomie şi cei care o practică, pe baza prejudecăţilor, şi o consideră similară cu rasismul, xenofobia şi antisemitismul”.

Potrivit acestui act legislativ, este interzisă incitarea la ură faţă de cei care practică sodomia, incitare la ură putând fi considerată orice opinie negativă la adresa acestora, inclusiv cele care au la bază citate din Sfânta Scriptură. În plus, ea specifică faptul că uniunile civile înregistrate într-o ţară membră a Uniunii Europene trebuie recunoscute în orice altă ţară membră, ceea ce aduce la un numitor comun problema uniunilor civile în întreaga Europă.

Rezoluţia face referire la: obligaţiile internaţionale şi europene legate de drepturile omului (convenţiile ONU şi convenţia europeană), legea Uniunii Europene a drepturilor omului (în special, Carta drepturilor fundamentale şi articolele 6 şi 7 ale Tratatului Uniunii Europene), articolul 13 al Tratatului de constituire al Comunităţii Europene (care investeşte comunitatea cu puterea de a adopta măsuri pentru combaterea discriminării şi promovarea egalităţii), directivele Consiliului Europei 2000/43/EC din 29 iunie 2000 şi 2000/78/EC din 27 noiembrie 2000 (privind tratamentul egal al persoanelor la locul de muncă), articolul 21 al Cartei drepturilor fundamentale (care interzice orice fel de discriminare).

Apoi, documentul vorbeşte despre o sumă de contexte în care homofobia este manifestă: ,,Homofobia se manifestă în sferele vieţii publice sau particulare în forme diverse, cum ar fi discursul de tip ură şi incitare la discriminare, ridiculizare şi violenţă verbală, psihică şi fizică, persecuţie şi ucidere, discriminare prin încălcarea principiului egalităţii şi limitări nejustificate şi nerezonabile ale drepturilor, care sunt ascunse adesea în spatele justificărilor bazate pe ordinea publică, libertatea religioasă şi dreptul de a obiecta pe motive de conştiinţă”.

Sunt menţionate, de asemenea, ,,o serie de evenimente îngrijorătoare, care au avut loc în unele state membre, prezentate pe larg de mass-media şi organizaţiile neguvernamentale, de la interzicerea de manifestaţii până la utilizarea de către politicieni de frunte şi conducători religioşi a unui limbaj incitator sau ameninţător sau a discursului de tip ură, eşecul poliţiei de a oferi protecţie sau chiar întreruperea unor demonstraţii paşnice ale partizanilor sodomiei, demonstraţii violente ale unor grupări homofobice şi introducerea de amendamente constituţionale special pentru a interzice uniunile civile”.

El precizează faptul că ,,în statele membre, uniunile civile nu se bucură de toate drepturile şi măsurile de protecţie ale căsătoriilor tradiţionale şi, în consecinţă, sunt supuse discriminării şi sunt dezavantajate” şi că ,,nu toate statele membre au introdus în sistemele lor juridice măsuri care să protejeze drepturile unor astfel de persoane (...) şi nu luptă contra discriminării şi nici nu promovează egalitatea”.

În concluzie, ,,este necesară o acţiune suplimentară în Uniunea Europeană şi la nivel naţional pentru a se eradica homofobia şi a se promova o cultură a libertăţii, toleranţei şi egalităţii cetăţenilor şi a sistemelor legislative”. Prin urmare, Uniunea Europeană ,,condamnă ferm orice discriminare bazată pe «înclinaţiile» unei persoane”; ,,cere statelor membre să asigure protecţia celor care practică sodomia”; ,,cere cu fermitate statelor membre şi Comisiei Europene să condamne discursul de tip ură homofobică sau incitator la ură şi violenţă”; ,,cere statelor membre şi Comisiei Europene să facă încă un pas împotriva homofobiei prin educaţie, prin campanii împotriva homofobiei în şcoli, universităţi şi mass-media, ca şi prin mijloace administrative, juridice şi legislative”; ,,cere în mod ferm Comisiei Europene să ia în considerare folosirea de pedepse penale în cazul încălcării directivelor bazate pe articolul 13 al Tratatului”; ,,cere în mod ferm statelor membre să introducă o legislaţie care să elimine discriminarea faţă de parteneriatele civile în domeniile moştenirii, dreptului la proprietate, închirierilor de spaţii, pensiilor, taxelor, asigurărilor sociale etc”.

Ulterior ratificării acestei rezoluţii cu privire la homofobie, la începutul lunii mai a anului 2006, Uniunea Europeană a emis încă o lege prin care a cerut efectiv statelor membre să recunoască uniunile civile încheiate pe teritoriul altei ţări. ,,Graţie” acestui act, partenerii vor putea invoca legile europene pentru a determina un stat suveran să le recunoască uniunea civilă. Comisarul european pentru justiţie, Franco Frattini, a avertizat statele membre asupra faptului că legea este ,,aplicabilă imediat”, adică nu este nevoie de ratificarea ei de către parlamentul fiecărei ţări.

Astfel de legi se aplică deja, pentru a se genera exemple

Legile de mai sus se alătură altor acte legislative şi noi reguli ale societăţii omeneşti, menite să evite orice formă de discriminare – printre care putem menţiona propunerea ca lui Dumnezeu să nu I se mai spună Tatăl nostru, ci Tatăl-Mama noastră, decizia ca felicitările oficiale din perioada sărbătorilor de iarnă să nu mai cuprindă referiri la Naşterea lui Hristos, Maica Domnului, pruncul Iisus sau închinarea magilor, ci doar diferite urări, recomandările de a nu se mai folosi termenul de soţ/soţie a unei persoane, ci de partener, pentru a nu leza sentimentele celor care practică sodomia etc.

Ele sunt impuse direct, la nivel juridic, deci instituţional, iar pentru a se demonstra că se vorbeşte foarte serios în privinţa celor legiferate, se generează exemple. Astfel, în iulie 2003, pastorul penticostal suedez Ake Green a ţinut, în biserica sa din Borgholm, o predică care a avut ca temă păcatul sodomiei. În această predică, el a afirmat că sodomia este ,,o tumoare canceroasă oribilă pe trupul societăţii” şi că ,,nimeni nu poate fi sodomit şi creştin în acelaşi timp”.

Ca urmare, a fost dat în judecată de mai multe grupuri de lobby, care au susţinut că ,,libertatea religioasă nu ar trebui să fie niciodată motiv pentru defăimarea unor categorii de oameni”. Iniţial, pastorul a fost condamnat la o lună închisoare pentru incitare la ură împotriva unei minorităţi, însă ulterior a fost declarat nevinovat. Cazul său a ajuns la Tribunalul Suprem din Stockholm, care, pe 29 noiembrie 2005, l-a declarat nevinovat.

Un alt caz este cel al pensionarilor Joe şi Helen Roberts, din comitatul Lancashire, Marea Britanie. În decembrie 2005, cei doi britanici s-au plâns de politica pro-Sodoma a autorităţilor din zona în care rezidenţiază, printre care şi pentru faptul că se distribuie materiale de propagandă, şi au întrebat dacă pot distribui materiale creştine în aceleaşi locuri. Autorităţile locale au sesizat poliţia cu privire la afirmaţiile soţilor Roberts, deoarece au considerat că cei doi pensionari ,,au manifestat atitudini potenţial homofobe”. Ca urmare a acestei sesizări, soţii Roberts au fost interogaţi de poliţie vreme de o oră şi jumătate asupra vederilor lor homofobe şi avertizaţi de aceasta că acţiunile lor ,,se situează aproape de crima de ură”.

Tot în decembrie 2005, un funcţionar de la poliţia metropolitană a sunat-o pe scriitoarea Lynette Burrows la reşedinţa sa din Cambridge, după ce aceasta a participat la o emisiune BBC, unde a afirmat că partenerii dintr-o uniune civilă nu sunt buni pentru a fi părinţi adoptivi pentru băieţi. Funcţionarul a anunţat-o pe doamna Burrows că opinia ei a fost raportată ca ,,incident homofob”.

În fine, la începutul anului 2006, Tribunalul corecţional din Lille, Franţa, l-a condamnat pe deputatul Christian Vanneste la plata unei amenzi de 3.000 de euro şi a unor daune în valoare de 6.000 de euro pentru ,,injurii la adresa celor care practică sodomia”. Pe lângă amendă, deputatul francez a fost obligat să plătească câte 2.000 de euro celor 3 organizaţii care l-au dat în judecată şi să publice textul hotărârii tribunalului în două cotidiene de circulaţie naţională.

Cauza acestei condamnări a fost opoziţia lui Christian Vanneste faţă de adoptarea, la sfârşitul anului 2004, a unei legi care pedepseşte insultele şi discriminările homofobe, în acelaşi mod cu insultele cu caracter rasist. În acest context, deputatul a acordat interviuri presei, declarând că ,,sodomia este inferioară tradiţiei” (n.r.: ca să ne exprimăm decent) şi periculoasă pentru omenire ,,dacă i se dă caracter universal”. În faţa tribunalului, Vanneste nu a recunoscut în întregime citatul pentru care a fost acuzat, afirmând că el nu a vorbit nicicând despre ,,inferioritatea celor care practică sodomia”, ci doar de ,,inferioritatea morală şi socială a comportamentului sodomit în raport cu cel tradiţional, care se concretizează în căsătorie şi procreare”.

După decizia Tribunalului corecţional din Lille, deputatul francez a declarat: ,,Astăzi, oricărui cetăţean îi este interzis prin lege să exprime o părere negativă cu privire la comportamentul sodomit. Aceasta înseamnă că nici un creştin, evreu sau musulman nu pot exprima în această privinţă o convingere care izvorăşte din însăşi credinţa lor”.

Canada pare a fi premergătoare Europei în impunerea acestor noi reguli

Şi în Canada se folosesc tactici psihologice de intimidare şi inducere a fricii în rândul celor care îndrăznesc să vorbească împotriva sodomiei. Acestea se aplică în special liderilor religioşi şi celor din sistemul de învăţământ – ambele categorii având un cuvânt greu de spus în societate şi ocupându-se de educarea şi formarea caracterelor.

Astfel, în 2005, au fost acuzaţi câţiva lideri religioşi, printre care şi episcopul romano-catolic de Calgary, Fred Henry. El a fost convocat în faţa Tribunalului pentru drepturile omului din Alberta, pentru o pastorală citită de la amvonul bisericii sale, ce cuprindea învăţătura romano-catolică cu privire la desfrânare. Episcopul a fost avertizat de autorităţile fiscale canadiene să se abţină de la comentarii pe marginea uniunilor civile, pentru că altfel biserica lui poate pierde dreptul de exceptare de la plata impozitelor.

Un alt exemplu este cel al impunerii unui curent de promovare al ,,valorilor” Sodomei în şcolile canadiene, în acest sens existând nenumărate exemple. Un district şcolar din Vancouver a fost acţionat în instanţă de către un angajat, un educator de grădiniţă cetăţean al Sodomei, căruia autorităţile şcolare i-au interzis să folosească în cadrul orelor materiale ce promovau uniunile civile. Curtea Supremă a decis ca autorităţile şcolare să reevalueze în mod nepărtinitor materialele în cauză. Ulterior, alte două cetăţene ale Sodomei au dat în judecată consiliul şcolar, pentru că acesta a permis unor părinţi creştini, sikh şi hinduşi să-şi exprime îngrijorarea faţă de utilizarea unor astfel de materiale.

Într-un mod asemănător, un alt profesor a depus o reclamaţie la acelaşi Tribunal pentru drepturile omului, în care a cerut modificarea întregii programe şcolare din provincia British Columbia. El doreşte includerea la toate clasele şi la toate materiile, inclusiv în şcolile confesionale, de studii şi modele aparţinând ,,culturii” create de cei care practică sodomia.

Un caz terifiant este cel al profesorului canadian Chris Kempling, care, pe data de 9 mai 2002, a fost eliminat din consiliul profesoral al provinciei British Columbia, pentru că a vorbit despre pericolul promovării sodomiei în societate. Între aprilie 1997 şi iulie 2000, el a scris un articol şi 6 scrisori către editorul ziarului din oraşul în care locuia, Quesnel, furnizând informaţii publice cu privire la promiscuitatea şi răspândirea bolilor în rândul celor care practică sodomia. În plus, având pregătire în domeniu, el a oferit consiliere celor care doresc să părăsească păcatul sodomiei.

Ulterior, deoarece Chris Kempling a continuat să-şi susţină punctul de vedere, Colegiul profesorilor din British Columbia i-a aplicat mai multe penalizări. Astfel, pe 31 martie 2005, el a fost chemat să explice consiliului educaţional din Quesnel de ce a criticat în public decizia guvernului de a legaliza uniunile civile, în calitatea sa de purtător de cuvânt al partidului din care face parte. Kempling a fost suspendat fără plată pentru 3 luni, chiar dacă nu a existat nici o reclamaţie din partea nimănui cu privire la luarea sa de poziţie. În final, el a fost constrâns de circumstanţe să se angajeze ca şofer de camion, pentru a se putea întreţine, pentru că vreme de 9 ani de zile a dus o campanie de informare a opiniei publice cu privire la pericolul răspândirii sodomiei în societate.

Chris Kempling a luptat pe cale legală pentru a-şi recăpăta statutul de profesor; în 2004, Curtea Supremă a provinciei British Columbia a respins apelul său, iar în 2006, Curtea Supremă a Canadei a decis, la rândul ei, să nu-i dea lui Kempling posibilitatea de a contesta decizia tribunalului provincial. Ambele curţi au considerat că afirmaţiile fostului profesor ,,au fost dăunătoare educaţiei publice ca întreg”, deşi el nu le-a expus în sala de clasă. Gwen Landolt, vice-preşedinte al asociaţiei Femeile Adevărate din Canada, a declarat: ,,Decizia instanţei vădeşte un dublu standard al curţilor de judecată. Ea arată că instanţa consideră că nimeni nu poate critica public comportamentul sodomit”.

În Statele Unite ale Americii se aplică, de asemenea, noile reguli cu privire la homofobie

Un ultim caz este cel al unei adolescente de 16 ani din statul american Illinois, care a fost acuzată de crimă de ură cu circumstanţe agravante, pentru tipărirea unor fluturaşi care conţineau comentarii la adresa sodomiei şi distribuirea acestora într-un liceu din Crystal Lake.

Astfel, pe 11 mai 2007, fata, împreună cu o colegă de aceeaşi vârstă, a fost arestată de poliţia locală, după ce a împărţit fluturaşii realizaţi de ea în parcarea şcolii. Tribunalul a trimis-o iniţial la un centru de detenţie pentru minori, însă, ulterior, i-a permis să se întoarcă acasă, rămânând sub supraveghere strictă. Judecătorul a cerut monitorizarea completă a convorbirilor telefonice şi a traficului internet ale fetei, a obligat-o să poarte pentru o perioadă un dispozitiv de monitorizare ataşat de gleznă şi a decis ca ea să primească consiliere psihologică.

Partenie Filipescu

Articol apărut în ,,Catacombele Ortodoxiei”, nr. 43/iulie-august 2008