Martie 2009

Familia

,,Teoria critică” a Şcolii susţinea că ,,personalitatea autoritară” este un produs al familiei patriarhale – o idee legată direct de Originile familiei, proprietatea particulară şi statul a lui Engels, care promova matriarhia. Karl Marx scrisese deja, în Manifestul comunist, despre noţiunea radicală a unei ,,comunităţi a femeilor”, iar în Ideologia germană din 1845, scrisese cu dispreţ despre ideea de familie ca unitate de bază a societăţii. Aceasta era una din tezele fundamentale ale ,,Teoriei critice”: necesitatea distrugerii familiei contemporane. Învăţaţii institutului proclamau că ,,până şi o distrugere parţială a autorităţii parentale în familie ar putea conduce la creşterea entuziasmului unei generaţii viitoare de a accepta schimbarea socială”.

Urmându-l pe Karl Marx, Şcoala scotea în evidenţă că ,,personalitatea autoritară” este un produs al familiei patriarhale – căci Marx a fost cel care a scris atât de dispreţuitor despre ideea că familia este unitatea de bază a societăţii. Toate acestea pregăteau calea către războiul împotriva genului masculin promovat de Marcuse sub masca ,,eliberării femeilor” şi prin mişcarea noii stângi din anii ’1960.

Ei propuneau transformarea culturii noastre într-o cultură dominată de femei. În 1933, Wilhelm Reich, unul din membrii lor, scria în Psihologia de masă a fascismului că matriarhatul era singurul tip de familie autentic al ,,societăţii naturale”. De asemenea, Eric Fromm era un susţinător energic al teoriei matriarhatului. El pretindea că ,,masculinitatea şi feminitatea nu erau reflectări ale diferenţelor sexuale ’esenţiale’, aşa cum credeau romanticii, ci proveneau mai degrabă din diferenţele în rolurile pe care le au în viaţă, care erau în parte determinate social”. Doctrina sa a fost premergătoare declaraţiilor feministe radicale care apar astăzi în aproape orice cotidian şi program de televiziune important.

Revoluţionarii ştiau exact ce vroiau să facă şi cum să facă. Şi au reuşit.

Educaţia

Lordul Bertrand Russell s-a alăturat Şcolii de la Frankfurt în eforturile ei legate de ingineria socială de masă şi a divulgat secretul în cartea sa din 1951, Impactul ştiinţei asupra societăţii. El scria: ,,Fiziologia şi psihologia oferă cadrul pentru tehnica ştiinţifică care încă aşteaptă să fie extinsă”. Importanţa psihologiei de masă ,,a crescut enorm prin creşterea metodelor moderne de propagandă. Dintre acestea, cea mai influentă este ceea ce se numeşte ’educaţie’. Psihologii sociali ai viitorului vor avea un număr de clase de elevi asupra cărora vor încerca diferite metode de a produce o convingere de nezdruncinat că zăpada este neagră. Se vor dobândi curând diverse rezultate. În primul rând, acela că influenţa mediului de acasă este obstructivă. În al doilea rând, că nu se poate face prea mare lucru dacă nu se începe îndoctrinarea înainte de vârsta de 10 ani. În al treilea rând, că versurile puse pe muzică şi intonate în mod repetat sunt foarte eficiente. În al patrulea rând, opinia că zăpada este albă trebuie păstrată pentru a arăta o înclinaţie morbidă pentru excentricitate. Dar anticipez. Rămâne în grija oamenilor de ştiinţă ai viitorului să facă limpezi aceste precepte şi să stabilească cu exactitate cât de mult costă pe cap de om să-i facă pe copii să creadă că zăpada este neagră şi cu cât mai puţin ar costa să-i facă să creadă că este gri închis. Când metoda va fi definitivată, orice guvern care va fi însărcinat cu educaţia vreme de o generaţie va fi capabil să-şi controleze cetăţenii în siguranţă, fără a avea nevoie de armate sau poliţişti”.

Scriind în 1992 în Fidelio Magazine, în articolul ,,Şcoala de la Frankfurt şi corectitudinea politică”, Michael Minnicino remarca că urmaşii lui Marcuse şi Adorno domină astăzi în totalitate universităţile, ,,învăţându-şi propriii studenţi să înlocuiască raţiunea cu aplicările rituale ale ’corectitudinii politice’. Există foarte puţine lucrări teoretice despre artă, litere sau limbaj, publicate astăzi în Statele Unite ale Americii sau Europa, care nu mărturisesc deschis recunoştinţa faţă de Şcoala de la Frankfurt. Vânătoarea de vrăjitoare din campusurile de astăzi este pur şi simplu implementarea conceptului lui Marcuse de ’tolerare represivă’ – toleranţă pentru mişcările de stânga, dar intoleranţă pentru mişcările de dreapta – impus de studenţii Şcolii de la Frankfurt”.

Drogurile

Dr. Timothy Leary ne-a oferit o altă privire fugară asupra gândirii Şcolii de la Frankfurt, în relatarea sa despre munca la proiectul drogului psihedelic de la Universitatea Harvard, intitulat Flashback. El a citat o conversaţie pe care a avut-o cu Aldous Huxley: ,,Aceste droguri ale creierului, produse în masă în laboratoare, vor aduce schimbări colosale în societate. Aceasta se va petrece cu sau fără tu sau mine. Tot ceea ce putem face noi este să răspândim vestea. Piedica în această evoluţie, Timothy, este Biblia”. Leary a continuat apoi: ,,Am pornit împotriva angajamentului iudeo-creştin faţă de un Dumnezeu, o religie, o realitate, care a nenorocit Europa vreme de secole şi America din zilele noastre de început. Drogurile care deschid mintea către realităţi multiple conduc în mod inevitabil la o perspectivă politeistă a universului. Noi am simţit că a sosit vremea pentru o nouă religie umanistă, bazată pe inteligenţă, pluralism blând şi păgânism ştiinţific”.

Unul dintre directorii proiectului Personalitatea autoritară, R. Nevitt Sanford, a jucat un rol central în utilizarea drogurilor psihedelice. În 1965, într-o lucrare tipărită de sectorul editorial al Institutului Tavistock din Marea Britanie, el a scris: ,,Naţiunea pare să fie fascinată de cei aproximativ 40.000 de dependenţi de droguri ai noştri, care sunt priviţi ca fiind persoane alarmant de îndărătnice care trebuie stăpânite cu orice preţ prin activitate poliţienească costisitoare. Doar un puritanism îngrijorat ar putea susţine practica concentrării pe dependenţii de droguri (mai degrabă decât pe cei 5 milioane de alcoolici ai noştri) şi să-i trateze ca pe o problemă a poliţiei în loc de una medicală, în timp ce suprimă droguri nepericuloase precum marijuana şi peyote alături de cele periculoase”. Propagandiştii de frunte ai lobby-ului de astăzi al drogurilor îşi întemeiază argumentaţia pentru legalizarea acestora pe aceeaşi escrocherie ştiinţifică emisă în urmă cu atâţia ani de dr. Sanford.

Printre astfel de propagandişti se numără ateul multimiliardar George Soros care a ales, ca unul dintre primele sale programe interne, să finanţeze eforturile de a contesta eficacitatea războiului Americii împotriva drogurilor de 37 miliarde de dolari pe an. Centrul Lindesmith susţinut de Soros serveşte drept voce conducătoare pentru americanii care vor să dezincrimineze întrebuinţarea drogurilor. ,,Soros este ’tăticul Warbucks’ (n.tr.: o expresie care se referă în general la un bărbat pentru care ai puţin respect) al legalizării drogurilor”, susţinea Joseph Califano Jr. de la Centrul Naţional de Dependenţă şi Abuz de Substanţe de la Universitatea Columbia (The Nation, 2 septembrie 1999).

Muzica, televiziunea şi cultura populară

Adorno avea să devină şeful unui grup de ,,studii ale muzicii”, în cadrul căruia, prin teoria sa, a muzicii moderne, el a promovat perspectiva atonalismului dezlănţuit şi alte muzici populare ca o armă de a distruge societatea, forme degenerate de muzică pentru a încuraja bolile mentale. El a spus că Statele Unite ale Americii ar putea fi îngenuncheate prin utilizarea radio-ului şi televiziunii pentru a promova a cultură a pesimismului şi disperării – pe la sfârşitul anilor ’1930, el, împreună cu Horkheimer, a imigrat la Hollywood.

De asemenea, propagarea jocurilor video violente a susţinut în mare măsură scopurile Şcolii.

Desfrânarea
În cartea sa Sfârşitul minţii americane, Allan Bloom observa că în anii ’1960 Marcuse i-a atras pe studenţii din universităţi cu un amestec de Marx şi Freud. În Eros şi civilizaţie şi Un om dimensional, Marcuse a promis că înfrângerea capitalismului şi falsa sa conştiinţă va conduce la o societate în care cele mai mari satisfacţii sunt cele sexuale. Muzica rock atinge aceeaşi coardă la cei tineri. Exprimarea sexuală liberă, anarhismul, minând subconştientul iraţional şi dându-i frâu liber sunt ceea ce au ele în comun”.