header
Imprimare Email

Sodoma cucereşte lumea, cu sau fără voia noastră (VII)

Consecinţe imediate ale introducerii pretutindeni şi la orice nivel
a unei mentalităţi extrem de permisive faţă de sodomie


Pe câtă vreme informaţiile despre legislaţia sodomită existentă astăzi în lume
sunt destul de aride, consecinţele ei imediate sunt evidente şi concrete. Continuăm
acest serial cu o schiţare a fenomenelor care se propagă în societatea contemporană
ca urmare a permisivităţii faţă de sodomie, fenomene care vorbesc de la sine
despre nocivitatea fără egal a acestei patimi


O altă consecinţă imediată a promovării legislaţiei pro-sodomie: eliminarea cuvintelor ‘căsătorie’, ‘mire’, ‘mireasă’, ‘soţ’, ‘soţie’ din documentele oficiale şi vocabularul curent

Următoarea ‘escală’ făcută de legislaţie pe drumul către desfiinţarea căsătoriei este eliminarea termenilor legaţi de aceasta. Canada, una dintre ţările care se află în avangarda introducerii de reglementări pro-sodomie, îşi schimbă în prezent regulamentele pentru îndepărtarea acestor cuvinte din legislaţia ei.

Astfel, la începutul anului 2005, guvernul provinciei Ontario a promovat o schimbare revoluţionară în felul în care toate legile, programele şi instituţiile guvernamentale trebuie să se refere la căsătorie şi persoanele căsătorite. În urma acesteia, orice referire la soţi trebuie să fie neutră din punct de vedere al genului: nu se mai poate vorbi despre un cuplu căsătorit la modul ‘soţ şi soţie’ sau ‘bărbat şi femeie’; termenii ‘văduv’ şi ‘văduvă’ au fost îndepărtaţi din legi şi documentele oficiale; în locul acestora se utilizează termenul ‘spouse’, care înseamnă în limba engleză atât soţ, cât şi soţie, şi este, prin urmare, o referire neutră.

Aceste noi reglementări operează înlocuirile termenilor utilizaţi anterior în numeroase locuri din 73 de legi ale provinciei Ontario, după cum urmează: ‘văduvi’, ‘văduve’ sunt înlocuiţi cu ‘soţi supravieţuitori în viaţă’; ‘o persoană de sex opus’ cu ‘o persoană’; ‘soţ sau soţie’ cu ‘spouse’; ‘soţ şi soţie’ cu ‘soţi’; ‘un bărbat şi o femeie’ cu ‘două persoane’; ‘convieţuind ca bărbat şi femeie’ cu ‘convieţuind ca un cuplu căsătorit’; ‘partener de acelaşi gen’ cu ‘soţ’, ş.a.m.d..

Dintre actele civile afectate de cerinţele de redefinire a limbajului, cele mai importante sunt: actul de identitate, schimbare a numelui, căsătorie, deces, actele standard de angajare, actele de proprietate, o sumă de acte ce ţin de taxele către stat, asigurări, ipoteci, sănătate, pensie etc.

În acest fel sunt introduse pretutindeni în legislaţia provinciei Ontario cuplurile sodomite, alături de cele formate din bărbat şi femeie. Aceste regulamente noi au fost comentate de apărătorii căsătoriei tradiţionale, care au afirmat că redefinirea noţiunii de soţ/soţie conduce către redefinirea conceptului de căsătorie, mergând până la suprimare.


Guvernul din Ontario a dat doar ‘tonul’. Ulterior, toate celelalte provincii canadiene au îndepărtat din legislaţia lor orice termen referitor la căsătorie

În mai 2008, Insula Prince Edward a fost ultima dintre provinciile canadiene care s-a aliniat cerinţelor existente la nivel federal. Astfel, guvernul provinciei a adoptat o lege intitulată Actul relaţiilor domestice, care schimbă definiţia noţiunii de ‘soţ/soţie’ pentru a recunoaşte şi include în legislaţie căsătoriile sodomite. Ca urmare, 60 de acte legislative au fost rescrise pentru a se elimina cuvintele ‘soţ’, ‘soţie’, ‘mire’ şi ‘mireasă’ cu termenul ‘spouse’, neutru din punct de vedere al genului.

Rapiditatea cu care politicienii Canadei au operat toate aceste schimbări i-a determinat pe jurnalişti să facă o investigaţie cu privire la cererea de căsătorii sodomite. Surprinzător sau nu, cererea pentru certificate de căsătorie sodomită a scăzut drastic în jurisdicţiile în care s-a aprobat legislaţie favorabilă acestora. În 2007, în oraşul Toronto, un singur cuplu sodomit canadian s-a căsătorit, ceea ce a însemnat o scădere faţă de cele 107 certificate de căsătorie sodomită emise de oraş cu un an înainte către canadieni. Un raport al agenţiei de ştiri Reuters afirmă că majoritatea celor care obţin un astfel de certificat în Canada sunt străini. Ţinând cont de aceste statistici, presa a ridicat întrebarea de ce politicienii canadieni au urgentat implementarea legislaţiei pro-sodomie, când cererea de astfel de căsătorii s-a dovedit a fi aproape inexistentă.


În Europa, Marea Britanie se află în fruntea ţărilor ce scot din documentele oficiale termenul ‘căsătorie’

În ianuarie 2006, în Marea Britanie, la scurt timp după aprobarea parteneriatelor civile sodomite, oficiile stării civile au început să elimine termenul ‘căsătorie’ din actele lor. În numărul din 20 ianuarie 2006, Birmingham Post relata despre această decizie: ,,Pe câtă vreme legea recunoaşte că parteneriatele civile homosexuale sunt egale cu căsătoria heterosexuală, limbajul se luptă să prindă din urmă această măsură. În lumina noii legi, cuvântul ‘căsătorie’ este şters cu repeziciune din registrele stării civile din întreaga ţară”. Ulterior, tot Birmingham Post găzduia în paginile sale un articol intitulat ,,Un cuvânt josnic, sau doar perimat în Marea Britanie de astăzi ?”, în care autorul acestuia se întreabă dacă nu cumva ‘căsătoria’ a devenit, în zilele noastre, un cuvânt obscen … ,,Termenul ‘căsătorie’ pare să fi căzut victimă maniei moderne pentru corectitudine politică”.

Într-un alt articol pe această temă, autoarea unei serii de studii despre căsătorie, Patricia Morgan afirmă: ,,Scopul este de a înlătura căsătoria. Prin îndepărtarea cuvântului, îl îndepărtezi din gândirea oamenilor şi din comportamentul lor”. De asemenea, Jill Kirby, din grupul de experţi ai Centrului de studii politice, a spus: ,,Guvernul nu încearcă doar să extindă beneficiile căsătoriei pentru cuplurile sodomite, ci şi să înjosească statutul căsătoriei şi să-l îndepărteze din limbaj”.

În avangardă, alături de Marea Britanie se află Olanda, care a introdus o altă măsură cu totul inedită. În iulie 2008, serviciul civil olandez a anunţat că termenul ‘nume de fată’ nu este un termen legal adecvat, având în vedere că Olanda a legalizat căsătoria sodomită încă din 2001. În consecinţă, pe certificatul de căsătorie, termenul ‘nume de fată’ – folosit până în prezent pentru a indica numele de familie al unei fete înainte de căsătorie – va fi înlocuit oficial cu ‘nume de naştere’.


Nici Statele Unite ale Americii nu au fost ocolite de această nouă plagă

În septembrie 2007, senatul statului California a aprobat legislaţia care înlocuieşte expresia ‘soţ şi soţie’ cu ‘două persoane’ în toate referirile statului la căsătorie. Schimbări similare au fost introduse în Massachusetts, unde legea permite căsătoria sodomită (n.r.: din cele 50 de state care fac parte din federaţia americană, doar California şi Massachusetts permit căsătoria sodomită), însă în California lucrurile au dobândit în scurt timp un aspect înfiorător.

Potrivit unei directive guvernamentale, începând cu data de 17 iunie 2008, funcţionarii californieni au început să emită certificate de căsătorie revizuite pentru a include cuplurile sodomite. Directiva, trimisă de Janet McKee, arhivar de stat şi şef al Biroului de înregistrări vitale, spune: ,,Din 17 iunie 2008, doar noile forme anexate pot fi emise pentru eliberarea de certificate de căsătorie în California”; ea furniza copii ale formularelor care au înlocuit termenii ‘mire’ şi ‘mireasă’ cu mult-anticipatele denumiri ‘parte A’ şi ‘parte B’.

Însă, dacă introducerea unor astfel de reglementări pare a se petrece departe de noi, oamenii de rând, punerea lor în practică ne loveşte direct şi într-un mod necruţător. De exemplu, doi californieni, Gideon Codding şi Rachel Bird, s-au căsătorit recent în districtul Placer, în apropiere de Sacramento. Surprinşi de noile forme ale certificatului de căsătorie create de birocraţii statului, cu ‘parte A’ şi ‘parte B’, ei le-au completat în mod explicativ cu cuvintele ‘mire’ şi ‘mireasă’. Dar certificatul lor de căsătorie a fost returnat pastorului Bird, care a oficiat căsătoria, împreună cu o scrisoare tip în care se afirma că certificatul ,,nu este conform cu legile de înregistrare ale statului California”.

La începutul lunii octombrie 2008, cei doi tineri au dat în judecată statul California fiindcă nu le-a fost recunoscut certificatul de căsătorie care era completat cu termenii ‘mire’ şi ‘mireasă’ şi au cerut instanţei să ordone autorităţilor districtului Placer să le înregistreze căsătoria. Dacă statul nu le recunoaşte căsătoria, ei nu au acces la beneficiile existente pentru cuplurile căsătorite. Brad Dacus de la Institutul de justiţie pacifistă, care lucrează la acest caz, afirma că, după ce statul californian a legalizat căsătoria sodomită, ,,mulţi au crezut că nu am putea merge mai jos de atât. Am descoperit că, de fapt, putem”.

Pastorul Bird, cel care a oficiat căsătoria, a spus că autorităţile ţinutului i-au transmis că termenii ‘mire’ şi ‘mireasă’ au condus la o ,,alterare inacceptabilă’ a formularului. ,,Ce urmează ? – scrie pastorul Bird într-o scrisoare din 4 septembrie – Va obliga statul California slujitorii să folosească termenii ‘parte A’ şi ‘parte B’ la ceremonia în sine ?” Sau – am completa noi – vor ajunge oamenii să se lipsească de certificatul de căsătorie şi de toate beneficiile şi drepturile sociale care decurg din aceasta, pentru a-şi putea păstra cât de cât demnitatea şi respectul de sine ? Şi toate acestea doar pentru a-şi putea permite să-şi spună mire şi mireasă, soţ şi soţie ...


Tradiţiile milenare ale societăţii creştine se prăbuşesc una după alta, sub asaltul letal al sodomiei. După ‘căsătorie’, ‘soţ/soţie’, ‘mire/mireasă’, a venit rândul eliminării din viaţa noastră a cuvintelor ‘mamă’ şi ‘tată’

Una dintre ţările europene care excelează în introducerea de reglementări anti-creştine este Spania. După ce în 2005 a legalizat căsătoria sodomită, la începutul lunii martie 2006, guvernul spaniol a dat un ordin ministerial potrivit căruia noile naşteri vor fi înscrise în registrele de stare civilă din Cartea familiei având, în loc de rubricile ‘mamă’ şi ‘tată’, rubricile ‘părinte (progenitor) A’ şi ‘părinte (progenitor) B’. Cartea familiei, sau Libro de Familia, este registrul civil al Spaniei care cuprinde naşterile, căsătoriile şi decesele tuturor cetăţenilor ei.

Juan Fernando Lopez Aguilar, ministrul spaniol al Justiţiei, a afirmat că, de vreme ce guvernul a modificat ,,statutul căsătoriilor civile pentru a permite uniunea cuplurilor de acelaşi gen, era necesar un nou format pentru Cartea familiei, şi unul care să utilizeze termeni precum ‘părinte A’ şi ‘părinte B’ în loc de ‘tată’ şi ‘mamă’”. Cu alte cuvinte, deoarece statul a introdus o legislaţie care să includă căsătoria sodomită în registrul civil, spaniolii nu mai pot spune despre ei înşişi că sunt taţi, nici mame ale copiilor lor.

După anunţul public al introducerii unui nou format pentru Cartea familiei, mass-media a ridicat întrebarea dacă acest nou format va coexista cu cel vechi. În vreme ce guvernul spaniol a răspuns afirmativ la această problemă, susţinătorii familiei tradiţionale subliniază că această posibilitate nu este menţionată în ordinul ministerial publicat în Buletinul Oficial al Statului. Pe lângă curioasa etichetare a ‘mamelor’ şi ‘taţilor’, textul ordinului nu pomeneşte nimic despre o Carte a familiei suplimentară, cu toate că sugerează că pot exista modificări ale ordinului aprobat iniţial.

Mass-media a comentat emitarea acestui nou act al guvernului spaniol: ,,Nu numai că avem o lege nouă, anti-naturală, şi o definiţie anti-istorică a căsătoriei în Spania, dar acum suntem în pericol de a transforma ‘taţii’ şi ‘mamele’ doar în nişte expresii”. De asemenea, presa a remarcat că situaţia din Spania este similară celei din Canada în privinţa cererii de căsătorii sodomite. În ciuda reclamei continue pe care o fac sodomiei cotidienele de mare tiraj, potrivit unor rapoarte oficiale, doar circa 400 cupluri sodomite au cerut emiterea de certificate de căsătorie în Spania.


Serviciul naţional de sănătate din Scoţia elimină din vocabularul angajaţilor săi termeni precum ‘mamă’ şi ‘tată’

Cotidianul britanic Daily Mail din 3 decembrie 2006 aducea la cunoştinţă cititorilor săi că Serviciul naţional de sănătate din Scoţia a publicat o directivă care interzice cadrelor sanitare să folosească termeni precum ‘căsătorit’, ‘soţ’, ‘soţie’, dar şi ‘mamă’ şi ‘tată’. Noile reglementări au la bază o broşură emisă de Serviciul naţional de sănătate în colaborare cu organizaţia sodomită Stonewall, intitulată ,,Drept pentru toţi – o schimbare mai cuprinzătoare: Practica bună LGBT în Serviciul naţional de sănătate”.

Broşura în cauză cheamă la o ,,politică de toleranţă zero faţă de limbajul discriminatoriu” în sistemul de sănătate scoţian. Din limbajul discriminatoriu fac parte cuvintele care fac referire la structura de familie tradiţională de mamă, tată şi copii. În consecinţă, cadrelor sanitare li se cere să folosească mai degrabă cuvinte precum ‘părinţi’, ‘purtători de grijă’ sau ‘tutori’, decât ‘mamă’ sau ‘tată’. De asemenea, directiva subliniază că utilizarea termenilor ‘soţ’, ‘soţie’ şi ‘căsătorie’ nu este acceptabilă, deoarece exclude persoanele LGBT. În locul lor, angajaţii trebuie să utilizeze termenii ‘partener, prieten apropiat sau rudă apropiată’.

În aceeaşi linie corectă politic, broşura cere ca ,,formele de monitorizare” a identităţii sexuale să fie incluse în toate procedurile de înregistrare ale angajaţilor, dar şi ale pacienţilor. Ea recomandă 5 opţiuni de răspuns la întrebarea cu privire la orientarea sexuală: ‘lesbiană’, ‘homosexual’, ‘bisexual’, ‘heterosexual’ şi ‘alta’. De asemenea, secţiunile de înregistrare a genului trebuie schimbate pentru a avea 3 opţiuni de răspuns: ‘bărbat’, ‘femeie’, sau ‘altul’, ,,unde oamenii îşi pot defini propriul gen” !

În fine, pentru a asigura implementarea unor astfel de măsuri, se precizează că ,,se vor folosi resurse, dacă există rezistenţă la schimbarea cerută” … Cu alte cuvinte, se vor lua măsuri disciplinare împotriva angajaţilor care nu se aliniază noilor reguli. În plus, directiva cere ca descrierea postului de conducător al administraţiei să includă un angajament obligatoriu de a combate orice limbaj sau atitudine ,,discriminatorie” din partea echipei.


Sistemul de învăţământ este, de asemenea, ‘curăţat’ de termenii homofobi ‘mamă’ şi ‘tată’

Tot în Scoţia, în iunie 2006, guvernul a luat în considerare recomandarea ca cei mici să aibă ore de ,,anti-homofobie” şi să fie pus la punct un sistem care să ofere protecţie copiilor care afirmă că sunt sodomiţi (!). La doar o lună după aceea, guvernul spaniol afirma că autorizează şcolile să predea copiilor de 10 ani stilul de viaţă sodomit, pentru a evidenţia normalitatea relaţiilor homosexuale. În 2007, statul australian Victoria a făcut presiuni pentru a scoate din planurile de învăţământ ale şcolilor cuvintele ‘mamă’ şi ‘tată’, la recomandarea ghidului ,,Învaţă să incluzi”, realizat de activiştii sodomiţi.

În ianuarie 2008, cotidianul Daily Mail nota că o măsură similară celei introduse în Serviciul naţional de sănătate din Scoţia în decembrie 2006 se va introduce în şcolile din Marea Britanie. De această dată, Ministerul Învăţământului, în colaborare cu organizaţia sodomită Stonewall, a emis noi directive, potrivit cărora profesorii britanici nu vor mai avea voie să folosească termenii ‘mamă’ şi ‘tată’. Ca urmare, începând cu vârsta de 4 ani, copiii vor afla că există căsătorie heterosexuală, ca şi homosexuală, şi că ,,nu toţi copiii au o mamă şi un tată”. De asemenea, şcolile trebuie să încurajeze şi să prezinte drept model persoanele sodomite din rândul cadrelor didactice, părinţilor sau personalităţilor publice. Este demn de remarcat faptul că aceste directive sunt lansate la 5 ani după o lege a guvernului britanic care interzicea promovarea sodomiei în şcolile din Marea Britanie.

În California, încă se dă o bătălie strânsă pe acest front. În martie 2006, o organizaţie care luptă pentru păstrarea valorilor tradiţionale, Capitol Resource Institute (CRI), îi avertiza pe californieni că un proiect de lege ce urmează să fie votat ,,poate cere în mod potenţial toalete neutre din punct de vedere al genului în şcoli şi îndepărtarea tuturor referirilor la ‘soţ’ şi ‘soţie’ sau ‘mamă’ şi ‘tată’ din manualele şcolare ca fiind regula”. Printr-o astfel de lege, se va exclude din şcolile publice orice referire negativă la gen şi orientare sexuală, care poate merge până la prezentarea pozitivă a unor aspecte legate de acestea.

Directorul CRI, Karen England, a declarat: ,,Acest proiect de lege este cel mai extrem efort de până acum de a transforma şcolile noastre publice în instituţii de îndoctrinare care desconsideră toate noţiunile familiei tradiţionale. SB 1437 (n.r.: proiectul de lege în speţă) caută să elimine toate ‘stereotipurile’ familiei tradiţionale, astfel încât copiilor să le fie spălate creierele pentru a crede că familiile cu mame şi taţi sunt neînsemnate. Experimentul social pe care l-au închipuit activiştii pro-sodomie pentru copiii noştri este uluitor !”

Proiectul de lege SB 1437 cere ca elevii de clasele I-XII să înveţe despre ,,contribuţiile persoanelor LGBT la dezvoltarea economică, politică şi socială a Californiei şi SUA”. În plus, termenii ‘mamă’ şi ‘tată’, ‘soţ’ şi ‘soţie’ trebuie eliminaţi din toate textele; echipele de sport şi de majorete trebuie să fie neutre din punct de vedere al genului; regii şi reginele de la balurile de absolvire vor fi interzise sau vor trebui să fie neutre din punct de vedere al genului astfel ca regele să poată fi femeie, iar regina bărbat; trebuie să existe toalete neutre din punct de vedere al genului, pentru elevii care sunt confuzi cu privire la identitatea de gen; de asemenea, unui bărbat care crede că el este, de fapt, femeie trebuie să i se permită accesul la toaleta femeilor, şi invers; informaţiile ştiinţifice, de genul statisticilor care arată numărul celor bolnavi de SIDA din comunitatea homosexualilor, pot fi interzise.

Asociaţia tradiţională Campania pentru copii şi familii a atras atenţia asupra altui proiect de lege, AB 606, care ,,va da o putere nepotrivită, draconică Administraţiei învăţământului public din statul California de a opri în mod unilateral fondurile de stat spre districtele şcolare din California care nu promovează LGBT potrivit ‘standardelor’ ei arbitrare. Şi deoarece două treimi din fondurile unui district şcolar vin de la stat, AB 606 va tulbura şi distruge procesul de învăţământ al milioanelor de copii de şcoală din California, dacă şcolile ‘nu se supun’”. Randy Thomasson, preşedintele Campaniei pentru copii şi familii, a spus că aici nu este vorba de ,,siguranţă” sau ,,discriminare”, ci despre ,,ducerea copiilor în confuzie sexuală şi distrugerea respectului lor faţă de familia naturală”.

În 2006, cele două proiecte de lege, SB 1437 şi AB 606, au fost aprobate de legiuitorii californieni, dar au fost respinse de guvernator. În 2007, ele au revenit pe masa de lucru a acestora, sub alte indicative, SB 777 şi AB 394, de această dată devenind legi. Directorul CRI, Karen England, nota că încă înainte ca aceste propuneri legislative să fie aprobate, şcolile din Los Angeles implementaseră cele mai multe din cerinţe.


Familia şi statul intră în conflict pe tema educaţiei copiilor. Cine va câştiga oare această bătălie ?

La sfârşitul lunii ianuarie 2008, prima Curte de Apel mobilă a Statelor Unite ale Americii a fost de acord cu o hotărâre a unui judecător de anul trecut, potrivit căreia o şcoală poate expune copiii unor idei contrare celor susţinute de familia lor, fără a încălca drepturile părinţilor lor de a-şi exercita credinţele religioase. Această sentinţă a fost dată în cazul soţii Parker vs. statul Massachusetts.

Precum scriam într-un episod anterior (partea a IV-a), în 2005, David Parker a ripostat faţă de faptul că băieţelul lui de 6 ani învăţa la grădiniţă despre familiile sodomite. Soţii Parker au dat în judecată districtul şcolar din Lexington în 2006, însă au pierdut procesul, judecătorul conchizând că şcolile au obligaţia de a-i învăţa pe copii, potrivit legislaţiei în vigoare, să accepte şi să aprobe sodomia. Ca urmare, soţii Parker s-au adresat primei Curţi de Apel mobile, însă au pierdut din nou procesul.

În decembrie 2007, într-un alt caz în care părinţii au revendicat dreptul de a-şi învăţa copiii propriile valori, judecătorul Patrick Brady de la Curtea Superioară din Norfolk şi-a dat acordul ca şcolile publice din Cohasset să meargă mai departe cu educaţia specială a unui elev de clasa a VIII-a, chiar dacă părinţii s-au opus planului de învăţământ.

Aceeaşi tendinţă se face simţită în ţările europene aflate în fruntea celor care promovează sodomia. În martie 2006, în vreme ce guvernul spaniol avansa o nouă Carte a familiei care să includă cuplurile sodomite, secretarul general pentru educaţie, Alejandro Tiana, a lansat un atac asupra drepturilor părinţilor ca principali educatori ai copiilor lor, afirmând: ,,Statului nu i se poate da un rol secundar în ce priveşte familia” …

În această privinţă, California se află din nou în prima linie a frontului. La doar câteva luni după ce s-au votat legile care permiteau promovarea susţinută a sodomiei în grădiniţe şi şcoli şi eliminarea oricărei tendinţe discriminatorii faţă de homosexuali, a fost iniţiată o campanie numită Exodul din California, condusă de Ron Gleason, pastor al Bisericii Presbiteriene Grace din Yorba Linda, ce are drept scop crearea unor alternative educative pentru copiii californieni. Socotind că adoptarea acestor legi echivalează cu ,,renegarea a 2.000 de ani de moralitate creştină”, acestei campanii i s-au alăturat diverse organizaţii ce luptă pentru păstrarea valorilor tradiţionale, precum Campania pentru copii şi familii, al cărei preşedinte, Randy Thomasson, a afirmat că de acum încolo şcolile publice ,,nu mai sunt pentru copii un mediu sigur din punct de vedere emoţional”.

Bruce Shortt, autorul cărţii Adevărul crud despre şcolile publice şi membru în conducerea organizaţiei Mandatul Exod, a spus: ,,Acum, copiilor li se va spune că orientarea lor sexuală şi genul sunt de asemenea relative. Copiii crescuţi în aceste şcoli nu vor mai înţelege că Dumnezeu ne-a făcut bărbat şi femeie cu roluri diferite, dar complementare. Astfel, copiilor li se va spune că deoarece există multe orientări sexuale şi identităţi de gen, ei trebuie doar să ajungă la propriile concluzii despre care ‘posibilităţi’ de orientare sexuală şi gen sunt ‘bune pentru ei’. Împreună cu aceasta va veni mesajul că nu poţi spune cu adevărat dacă îţi place ceva dacă nu ai încercat. Consecinţele verosimile ale acestui lucru pentru copii, instituţia familiei, bisericile şi cultura noastră sunt înspăimântătoare”.

Ca urmare, campania Exodul din California îşi propune să ,,extragă cu succes 600.000 de elevi din şcolile publice în acest an” (n.r.: 2008). Această cifră reprezintă circa 10 % din totalul elevilor existenţi în şcolile publice californiene şi corespunde procentajului populaţiei care reclamă apartenenţa la protestantismul evanghelic. O problemă similară şi-o ridică baptiştii americani. Pastorul Wiley Drake, vicepreşedintele comitetului executiv al Convenţiei Baptiste Sudice, remarca: ,,În general, creştinii trebuie să conceapă un viitor educaţional creştin pentru copiii noştri … Cine crede că puţinele ore de grup de tineret şi biserică vor avea mai multă influenţă asupra credinţei şi perspectivei asupra lumii a unui copil decât 40 până la 50 de ore pe săptămână de ore la şcoala publică, activităţi şi teme de acasă, pur şi simplu nu este sincer cu el însuşi. În al doilea rând, colaborarea deschisă dintre activiştii sodomiţi şi multe districte şcolare, împreună cu nivelul total de crimă şi violenţă din şcolile publice, fac ca aceste şcoli să fie un loc nesigur pentru copiii noştri”.

Partenie Filipescu

Surse
- 25 februarie 2005, ,,’Man and Woman’, ‘Wife’, ‘Husband’, ‘Widow’, ‘Widower’ banished from all Ontario Law”
- 18 noiembrie 2005, ,,P.E.I. Amending Marriage Laws to Replace ‘Husband’, ‘Wife’, ‘Bride’, ‘Groom’ with Gender-Neutral ‘Spouse’”
- 10 martie 2006, ,,First Gay ‘Marriage’ legalized, now Spain bans Terms ‘Mother’ and ‘Father’”
- 19 iunie 2006, ,,Scotland to indoctrinate School Children with Anti-Homophobia Education”
- 17 ianuarie 2007, ,,Spain fast becoming Europe's Worst Place for Families”
- 16 februarie 2007, ,,Use of ‘Mom’ and ‘Dad’ Too ‘Homophobic’, Scottish Nurses told”
- 14 noiembrie 2007, ,,Terms ‘father’, ‘mother’, ‘wife’, ‘husband’ being legally suppressed in more Nations by Homosexuals”
- 21 mai 2008, ,,Land of Anne of Green Gables, Prince Edward Island, Re-writes Laws To Recognize Same-Sex Marriage”
- 29 mai 2008, ,,No More "Brides" and "Grooms" When California Opens Wide Gates to Same-Sex Marriage June 17”
- 18 iulie 2008, ,,Dutch Replace Maiden Name with "Birth Name" to Accommodate Homosexual "Marriage"”
- 9 septembrie 2008, ,,Mexico City Passes ‘Express Divorce’ and ‘Gender Identity’ Legislation. ‘Transgenders’ will be able to change the sex listed on their birth certificate”
- 9 martie 2006, ,,’Mom, dad’ to be axed from school textbooks ? Zelda’s revenge: Gender-neutralizing bill could also jeopardize prom kings, queens”
- 4 mai 2006, ,,Bill to ban ‘mom, dad’ from texts advances California law would remove sex-specific terms from books, mandate pro-homosexual lessons”
- 11 mai 2006, ,,Bill barring ‘mom, dad’ from texts passes California Senate approves, state Assembly expected to OK”
- 25 mai 2006, ,,Arnold to veto bill nixing ‘mom, dad’ Homosexual-rights measure removes ‘sex-specific’ terms from schoolbooks”
- 27 aprilie 2007, ,,Ban on ‘mom’ and ‘dad’ considered - again California agenda would require K-12 ‘gay’ indoctrination”
- 1 februarie 2008, ,,Judges: ‘Gay’ exposure OK for kindergarteners”
- 7 februarie 2008, ,,’Mom’, ‘dad’, banned; now 600,000 students could go”
- 3 octombrie 2008, ,,’Bride’, ‘groom’ can’t marry in California”
- 8 decembrie 2006, ,,Scotland forbids Nurses to use ‘Mum’ or ‘Dad’ in Health Care”
- 24 ianuarie 2006, British Government Officials Erasing 'Marriage' In Documents
4. The Birmingham Post, ,,A dirty word, or just obsolete in UK today ?”
5. The Birmingham Post, ,,Removing the word removes it from minds
6. The Birmingham Post, ,,All part of legal recognition
7. Gardianul, 24 martie 2007, ,,Cuvintele ‘mamă’ şi ‘tată’, interzise de homosexuali în Scoţia”
8. Ziua, 30 ianuarie 2008, ,,Expresia ‘mamă şi tată’ interzisă în Marea Britanie”

Articol apărut în ,,Catacombele Ortodoxiei”, nr. 50/iulie-august 2009