Martie 2009

Mass-media

Mass-media modernă – îndeosebi Arthur ’Punch’ Sulzberger Jr., care a preluat conducerea cotidianului New York Times în 1992 – s-a inspirat mult din studiul Personalitatea autoritară (New York: Harper, 1950) al Şcolii de la Frankfurt. În cartea sa Aroganţa (Warner Books, 1993), fostul reporter CBS News, Bernard Goldberg, scria despre Sulzberger că el ,,crede încă în toate acele noţiuni ale anilor ’1960 despre ’eliberare’ şi ’schimbarea omului lumii’ ... În realitate, anii lui Punch au fost un marş neîntrerupt în josul bulevardului corectitudinii politice, cu o zonă de prelucrat ştiri dedicată cu înverşunare oricărui fel de diversitate cu excepţia tipului intelectual”.

În 1953, Institutul s-a întors la Universitatea din Frankfurt. Adorno a murit în 1955, iar Horkheimer în 1973. Institutul pentru Cercetare Socială a continuat să funcţioneze, dar nu şi ceea ce a fost cunoscut drept Şcoala de la Frankfurt. ,,Marxismul cultural”, care de atunci a preluat şcolile şi universităţile noastre – acea ,,corectitudine politică”, care a distrus legăturile noastre familiale, tradiţia noastră religioasă şi întreaga noastră cultură – şi-a avut obârşia în Şcoala de la Frankfurt.

Institutul pentru Cercetare Socială din Frankfurt, Germania

Aceşti marxişti intelectuali au fost cei care, mai târziu, în timpul demonstraţiilor împotriva războiului din Vietnam, au născocit fraza ,,faceţi dragoste, nu război”; aceşti intelectuali au fost cei care au promovat dialectica criticismului ,,negativ”; aceşti teoreticieni au fost cei care au visat o utopie în care guvernau regulile lor. A fost conceptul lor cel care a condus către mania actuală pentru rescrierea istoriei şi către moda ,,deconstrucţiei”. Mantrele lor: ,,diferenţele sexuale sunt o înţelegere; dacă te face să te simţi bine, fă-o; fă propriul lucru”.

Într-o cuvântare rostită la Academia Navală a SUA din august 1999, dr. Gerald L. Atkinson, a făcut o scurtă expunere de fond asupra Şcolii de la Frankfurt, reamintind auditoriului său că ,,infanteriştii” Şcolii de la Frankfurt au fost cei care au introdus tehnicile de ,,cultivare a sensibilităţii” utilizate în şcolile publice în ultimii 30 de ani (şi acum folosite de armata americană pentru a educa trupele cu privire la ,,hărţuirea sexuală”). În timpul cultivării ,,sensibilităţii”, profesorilor li s-a spus să nu predea, ci să ,,încurajeze”. Sălile de clasă au devenit centre de auto-examinare, unde copiii vorbeau despre propriile sentimente subiective. Această tehnică a avut rolul de a-i convinge pe copii că ei erau singura autoritate din viaţa lor.

Atkinson a continuat: ,,Personalitatea autoritară”, studiată de Şcoala de la Frankfurt în anii ’1940 şi ’1950 în America, a pregătit calea pentru războiul ulterior împotriva genului masculin promovat de Herbert Marcuse şi grupul său de revoluţionari sociali sub masca ,,eliberării femeilor” şi a mişcării noii stângi din anii ’1960. Dovada că tehnicile psihologice pentru schimbarea personalităţii aveau scopul de a demasculiniza bărbatul american este furnizată de Abraham Maslow, întemeietorul celei de-a treia forţe a psihologiei umaniste şi un promotor al sălilor de clasă psihoterapeutice, care a scris că ,, ... următorul pas în evoluţia personală este o transcendenţă atât a masculinităţii, cât şi a feminităţii la o umanitate generală”.

Pe 17 aprilie 1962, Maslow a ţinut o conferinţă unui grup de maici de la colegiul catolic de fete Sfânta Inimă din Massachusetts. El a notat într-o însemnare de jurnal că expunerea sa a fost ,,încununată de succes”, dar el a găsit acest lucru foarte tulburător. ,,Ele nu ar trebui să mă aplaude – scria el –, ar trebui să atace. Dacă ar fi pe deplin conştiente de ceea ce făceam, ar ataca” (Jurnale, p. 157).

Reţeaua

În broşura sa Sexul şi ingineria socială (Family Education Trust, 1994), Valerie Riches remarca că, la sfârşitul anilor ’1960 şi începutul anilor ’1970, aveau loc campanii parlamentare intensive pornite de la un număr de organizaţii din domeniul controlului naşterii (adică, contracepţie, avort, sterilizare). ,,Dintr-o analiză a rapoartelor lor anuale, a devenit evident că un număr relativ mic de persoane erau implicate într-un grad surprinzător într-o serie de grupuri de presiune. Această reţea nu era înlănţuită doar prin personal, ci şi prin fonduri, ideologie şi uneori mesaje; era de asemenea sprijinită de interese întemeiate şi susţinută de subvenţii în unele cazuri de la departamente guvernamentale. În inima reţelei era Asociaţia de Planificare Familială cu propria mulţime de ramuri. Ceea ce descopeream era o structură de putere cu o influenţă enormă.

O cercetare mai profundă a dezvăluit că reţeaua se întindea în realitate la mare depărtare, în eugenie, controlul populaţiei, controlul naşterilor, reformele legilor sexuale şi ale familiei, educaţia sexuală şi de sănătate. Tentaculele ei ajungeau până la edituri, instituţii medicale, educaţionale şi de cercetare, organizaţii ale femeilor şi consiliere maritală – în orice loc unde influenţa putea fi exercitată. Se pare că are mare influenţă asupra mass-media şi asupra funcţionarilor de stat permanenţi din departamentele guvernamentale importante, cu totul disproporţionat faţă de numărul celor implicaţi.

În timpul cercetărilor noastre, un vorbitor de la un simpozion de educaţie sexuală din Liverpool a conturat tactica educaţiei sexuale, spunând: ,,Dacă noi nu introducem educaţia sexuală, copiii vor urma pur şi simplu comportamentul părinţilor lor”. Faptul că educaţia sexuală avea să fie vehiculul pentru colportorii umanismului secular a devenit curând evident.

Cu toate acestea, la acea vreme, puterea reţelei şi toate implicaţiile activităţilor ei nu erau pe deplin înţelese. S-a crezut că situaţia era limitată la Marea Britanie. Implicaţiile internaţionale nu au fost surprinse.

La puţin timp după aceea, a fost publicată o cărticică cu titlul şocant Oamenii din spatele lui Hitler – o avertizare germană adresată lumii. Teza sa era că mişcarea eugenică, care a câştigat popularitate la începutul secolului al XX-lea, a intrat în clandestinitate după holocaustul din Germania nazistă, dar era încă activă şi funcţiona prin organizaţiile ce promovau avortul, eutanasia, sterilizarea, sănătatea mentală etc. Autorul îndemna cititorul să privească către ţara sa natală şi ţările vecine, fiindcă el va găsi fără îndoială că membrii şi comisiile acestor organizaţii se vor verifica într-un grad uluitor.

Alte cărţi şi ziare din surse independente au confirmat mai târziu această situaţie ... În America a fost publicată o carte remarcabilă, care a documentat activităţile Consiliului de Educaţie şi Informaţie despre Sex al SUA (Sex Information and Education Council of the United States, SIECUS). A fost intitulată Cercul SIECUS – o revoluţie umanistă. SIECUS a fost înfiinţat în 1964 şi nu a întârziat să se angajeze într-un program de inginerie socială prin intermediul educaţiei sexuale în şcoli. Primul său director executiv a fost Mary Calderone, care a fost de asemenea strâns legată de Paternitatea Planificată (Planned Parenthood), echivalentul american al Asociaţiei de Planificare Familială din Marea Britanie. Potrivit Cercului SIECUS, Calderone a susţinut atitudinile şi teoriile formulate de Rudolph Dreikus, un umanist, precum: amestecarea sau inversarea sexelor sau rolului sexelor; eliberarea copiilor de familiile lor; abolirea familiei aşa cum o cunoaştem.

În cartea lor Asediul minţii (Thomas Nelson, 2000), Tim LaHaye şi David A. Noebel au confirmat descoperirile lui Riches cu privire la o reţea internaţională. ,,Autorităţile conducătoare ale umanismului secular pot fi zugrăvite ca alinierea de început a unei echipe de baseball: blocajul este John Dewey, cel care prinde este Isaac Asimov, prima bază este Paul Kurtz, a doua bază este Corliss Lamont, a treia bază este Bertrand Russell, shortstop este Julian Huxley, jucător de stânga este Richard Dawkins, jucător de centru este Margaret Sanger, jucător de dreapta este Carl Rogers, manager este Ted Turner – ’Creştinismul este pentru învinşi’; cel desemnat ca să lovească este Mary Calderone; jucători diverşi sunt sutele de persoane enumerate la sfârşitul Manifestelor Umaniste I şi II, inclusiv Eugenia C. Scott, Alfred Kinsey, Abraham Maslow, Erich Fromm, Rollo May şi Betty Friedan.

La tribune stau organizaţiile ce sponsorizează sau susţin, precum ... Şcoala de la Frankfurt, aripa stângă a Partidului Democrat, Socialiştii Democraţi din America, Universităţile Harvard, Yale, Minnesota, California (Berkeley) şi 2.000 de alte colegii şi universităţi”.

Un exemplu practic despre cum înghite şcolile engleze valul de reflux al gândirii maslowiene a fost dezvăluit într-un articol al ziarului Familia Catolică (august 2000), al Asociaţiei Naţionale a Familiilor Catolice Britanice, unde James Caffrey avertiza cu privire la programul de cetăţenie care urma să fie curând schiţat în planul de învăţământ naţional. ,,Noi trebuie să luăm aminte cu atenţie la vocabularul utilizat în acest nou subiect – scria el – şi, mai important, să descoperim baza filozofică pe care este întemeiat. Indiciile către aceasta pot fi găsite în cuvântul ’alegere’ care se întâlneşte frecvent în documentaţia cetăţeniei şi accentul mare pus pe discuţiile cu şcolarii şi ’clarificarea’ propriilor vederi, valori şi alegeri cu privire la orice temă dată. Acesta nu este nimic altceva decât conceptul cunoscut drept ’clarificarea valorilor’ – un concept blestemat de catolicism, sau într-adevăr, de iudaism şi islamism.

Acest concept a fost explorat în California în anii ’1960 de psihologii William Coulson, Carl Rogers şi Abraham Maslow. A fost întemeiat pe psihologia ’umanistă’, în care pacienţii erau priviţi ca singurii judecători ai acţiunilor şi comportamentului lor moral. Experimentând tehnica clarificării valorilor, psihologii au introdus-o în şcoli şi alte instituţii precum mânăstiri şi seminarii – cu rezultate dezastruoase. Mânăstirile s-au golit, oamenii religioşi şi-au pierdut chemarea şi a existat o pierdere în masă a credinţei în Dumnezeu. De ce ? Fiindcă instituţiile catolice sunt întemeiate pe credinţe absolute în, de exemplu, Crez şi cele 10 porunci. Clarificarea valorilor presupune un relativism moral în care nu există nici un bine sau rău absolut şi nici o dependenţă de Dumnezeu.

Acelaşi sistem urmează să fie introdus în minţile vulnerabile ale celor mici, elevilor şi adolescenţilor începând din anul 2000. Filozofia fundamentală a clarificării valorilor susţine că dacă profesorii promovează virtuţi precum onestitate, dreptate sau curăţie aceasta înseamnă îndoctrinarea copiilor şi ’încalcă’ libertatea lor morală. Se solicită ca elevii să fie liberi să aleagă propriile valori; profesorul trebuie doar să ’încurajeze’ şi trebuie să evite întru totul să facă morală sau să critice. Precum comenta recent un avocat cu privire la direcţiile îngrijorătoare din educaţia australiană, ,,Tema esenţială a clarificării valorilor este aceea că nu există nici o valoare corectă sau greşită. Educaţia valorilor nu caută să identifice şi să transmită valori ’corecte’, învăţătura Bisericii, îndeosebi enciclica papală Evangelium Vitae.

În absenţa călăuzirii morale limpezi, copiii fac în mod natural alegeri bazate pe sentimente. Presiunea puternică a mediului social, nestingherită de valorile care provin dintr-un izvor dumnezeiesc, garantează că ’valorile împărtăşite’ se prăbuşesc până la cel mai mic numitor comun. Referirile la susţinerea mediului înconjurător conduc la o gândire în care argumentele anti-viaţă pentru controlul populaţiei sunt înfăţişate ca fiind atât răspunzătoare, cât şi de dorit. În mod similar, ’alegerile informate’ despre sănătate şi stiluri de viaţă sunt eufemisme pentru atitudini opuse vederilor creştine despre maternitate, paternitate, sfinţenia căsătoriei şi viaţa familială. Clarificarea valorilor este ascunsă şi periculoasă. Ea sprijină întreaga raţiune de a fi a cetăţeniei şi trebuie să fie introdusă curând prin statut în Marea Britanie. Va da tinerilor valori seculare şi îi va satura cu atitudinea că ei singuri deţin ultima autoritate şi judecată cu privire la vieţile lor. Nici o şcoală catolică nu poate include acest nou subiect, aşa cum a fost formulat în planul de învăţământ din 2000, în cadrul hotărârii sale de programă actuală. Dr. William Coulson a recunoscut vătămarea psihologică pe care tehnica lui Rogers a pricinuit-o adolescenţilor şi a respins-o, dedicându-şi viaţa expunerii pericolelor sale.

Nu ar trebui ca cei cu autoritate în educaţia catolică să facă la fel, de vreme ce ’cetăţenia’ îşi face apariţia mortală ?”

Dacă noi permitem ca răsturnarea de către ei a valorilor şi intereselor să continue, în generaţiile viitoare, vom pierde toate lucrurile pentru care au suferit şi au murit înaintaşii noştri. Am fost avertizaţi, spune Atkinson. O citire a istoriei (este totul în relatările istorice principale) ne spune că suntem pe cale să pierdem cel mai preţios lucru pe care-l avem – libertăţile noastre individuale.

Ceea ce noi experimentăm în prezent – scrie Philip Trower într-o scrisoare către autor – este un amestec a două şcoli de gândire: Şcoala de la Frankfurt şi tradiţia liberală venind din iluminismul secolului al XVIII-lea. Şcoala de la Frankfurt are, bineînţeles, originile sale îndepărtate în iluminismul din secolul al XVIII-lea. Dar ca şi marxismul lui Lenin, este o mişcare de pornire. Scopurile imediate atât ale liberalismului clasic, cât şi ale Şcolii de la Frankfurt au fost în cea mai mare parte aceleaşi, dar finalul este diferit. Deoarece liberalii conduc către ’a îmbunătăţi’ şi ’desăvârşi’ cultura apuseană, iar Şcoala de la Frankfurt înfăptuieşte distrugerea ei.

Spre deosebire de marxiştii dogmatici, Şcoala de la Frankfurt nu face nici un plan de viitor. Dar ea pare a fi mai clarvăzătoare decât liberalii şi seculariştii noştri clasici. Cel puţin, reprezentanţii Şcolii văd că, în cele din urmă, devierile morale pe care le promovează vor face viaţa socială imposibilă sau intolerabilă. Dar acesta rămâne un mare semn de întrebare despre cum va fi un viitor condus de ei”.

Între timp, Revoluţia Tăcută se rostogoleşte înainte.