CONTROLUL MINŢII

,,Pare realizabilă, de asemenea, crearea unei comunicări verbale de înaltă fidelitate în trupul uman, ceea ce creşte probabilitatea ca o persoană să poată fi influenţată prin sugestii mascate şi direcţionată psihologic … Prin urmare, există posibilitatea de a ‘vorbi’ unor adversari într-o manieră care ar fi extrem de tulburătoare pentru ei”.

– Forţele Aeriene ale SUA, Noi perspective asupra lumii: Puterea asupra văzduhului şi spaţiului în secolul XXI – volum auxiliar, Comitetul de consiliere ştiinţifică, Washington DC, Documentul #19960618040, 1996, p. 89-90.

De când omenirea a devenit preocupată de astfel de probleme, oamenii de ştiinţă, misticii, specialiştii în sănătate şi alţii au studiat intens opinia potrivit căreia creierul poate fi făcut să funcţioneze la un nivel mai eficient şi direcţionat. În ultimul deceniu, progresele în ştiinţa creierului au început să aducă rezultate semnificative. Rezultatele cercetării sunt surprinzătoare, provocatoare şi, dacă ar fi întrebuinţate în mod abuziv, ar fi înfricoşătoare. Fără îndoială, cercetarea în acest domeniu va continua să înainteze.

Nu este nouă ideea că generatoarele de semnale externe care creează, de exemplu, câmpuri electromagnetice pulsatoare, lumină pulsatoare şi semnale audio pulsatoare[1] pot avea efect asupra oamenilor. Informaţiile din acest articol demonstrează o parte din posibilităţi şi oferă indicii cu privire la potenţialul tehnologiei. În ce priveşte aplicaţiile pozitive ale acesteia, cercetătorii din domeniul luminii şi sunetului fac progrese uriaşe într-un număr de domenii, lucrând inclusiv cu dificultăţi de învăţare, tulburări de deficit de atenţie, recuperare după atac cerebral, învăţare accelerată, dependenţă de alcool sau droguri, şi performanţă umană sporită. Cercetarea a arătat că anumite stări ale creierului pot fi influenţate într-un mod care produce schimbări în creierul însuşi. Aceste modificări oferă oamenilor posibilitatea de a influenţa anumite stări ale minţii şi trupului, altminteri considerate dincolo de controlul nostru nemijlocit.

Militarii şi alţii interesaţi de asemenea lucruri au concentrat o mare parte din cercetare în acest domeniu, cu scopul de a îmbunătăţi performanţa soldaţilor, în timp ce o slăbesc pe cea a adversarilor.

Se ştie că marile progrese în domeniul controlului comportamentului sunt realizabile astăzi cu sisteme dezvoltate şi în curs de dezvoltare de ţările cele mai avansate de pe planetă. Aceste tehnologii noi constituie o abordare mult diferită a războiului, abordare pe care guvernul nostru o descrie ca făcând parte din ,,Revoluţia în chestiunile militare”. Pe câtă vreme aceste tehnologii noi oferă multe strategilor militari, ele oferă şi mai multe cetăţenilor în general. Utilizarea lor potenţială în aplicaţii militare şi ,,menţinerea păcii” generează necesitatea unei dezbateri deschise pe marginea acestui nou domeniu de culegere de informaţii, manipulare şi război. Problemele etice primordiale pe care le ridică întrebuinţarea acestor tehnologii nu au fost tratate în mod adecvat.

În acelaşi timp în care sunt căutate posibilităţi de apărare şi culegere de informaţii, cercetătorii independenţi sunt angajaţi pe deplin în căutarea unor utilizări pozitive ale tehnologiei. Potenţialul tehnologiei, ca al oricărei tehnologii, este mare atât ca forţă distrugătoare, cât şi ca forţă constructivă pentru schimbare. Este incitantă ideea că astăzi se poate spori performanţa fizică şi mintală, în timp ce se ocoleşte ceea ce până acum era un drum lung şi anevoios pentru obţinerea aceloraşi rezultate. Este extrem de important ca cercetarea să rămână în literatura de specialitate publică, aflată la îndemâna oricui, şi să se ia măsuri prin care să se încurajeze întrebuinţările constructive ale unor astfel de descoperiri.

Am început să cercetez tehnologiile pentru stimularea performanţei creierului în urmă cu aproape 15 ani. La acea vreme, erau disponibile instrumente limitate, comparativ cu ceea ce există astăzi. Astăzi se pot obţine instrumente pe bază de lumină şi sunet, electrocraniene şi biofeedback[2], pentru a fi folosite în această explorare. În plus, există materiale audio care pot fi utilizate cu cele mai multe dintre aceste instrumente. Aceste materiale audio pot fi folosite pentru învăţarea de limbi străine, modificarea comportamentului sau performanţa sporită. Latura de biofeedback a noii tehnologii este folosită pentru a antrena oamenii să dobândească anumite stări dorite ale creierului pentru un randament optim.

Întrebuinţarea de dispozitive pe bază de lumină şi sunet pentru stimularea activităţii creierului care contribuie la învăţarea şi relaxarea accelerată constituie un domeniu crescut de interes pentru mulţi oameni. Mai mult, utilizarea acestor instrumente în combinaţie cu biofeedback-ul a reprezentat subiectul unor cercetări ştiinţifice care s-au dezvoltat cu repeziciune. Tehnologiile combinate – de inducere a unei stări a creierului şi biofeedback – prezintă posibilităţi incitante. Lucrând cu această combinaţie, s-a descoperit că, în decurs de câteva săptămâni, o persoană poate învăţa să-şi modifice în mod voit activitatea creierului, într-un fel în care unui maestru zen i-ar fi luat 20 ani ca să obţină acelaşi rezultat. De asemenea, s-a demonstrat că unii copii cu tulburări de deficit de atenţie pot fi învăţaţi să-şi regleze activităţile creierului, astfel încât ei pot învăţa eficient fără a face apel la chimicale. S-a dovedit şi că victimele unor accidente cerebrale îşi pot reveni mai repede dacă lucrează cu specialişti în biofeedback-ul creierului şi aceste noi instrumente.

Pe de altă parte, cercetarea în acest domeniu ne spune foarte multe despre sugestibilitatea noastră, în termeni de influenţe care au un impact asupra comportamentului nostru. Mesajul fundamental care însoţeşte noua tehnologie este necesitatea de a lua măsuri de protecţie împotriva întrebuinţării abuzive. În plus, stimularea cotidiană la care suntem supuşi cu toţii şi efectul acestor implementări de informaţie asupra proceselor noastre de învăţare sunt identificate mai clar. Sugestibilitatea oamenilor, mai ales când se află într-o stare de extenuare, a fost exploatată de terorişti, secte şi alţii care caută să-şi atingă propriile scopuri. Sugestibilitatea pasivă dată de radio şi televiziune în timp ce trecem prin stări de semi-somn, în cea mai mare parte nu este nici măcar identificată. Stările de învăţare pasivă devin mult mai relevante când ţinem seama de felul în care ,,primim noutăţile” din vieţile noastre de zi cu zi. Capacitatea de a influenţa gândirea, comportamentul şi performanţa este într-adevăr o sabie cu două tăişuri.

Anii ’1980 şi ’1990 s-au concentrat pe clădirea trupului fizic. Secolul XXI va cunoaşte o concentrare a atenţiei şi resurselor asupra construirii minţii şi optimizării performanţei mintale. Ideea combinării noilor tehnologii cu metodele utilizate în prezent în educaţie este interesantă şi ridică întrebarea, de asemenea, cine va decide ce trebuie învăţat. Între timp, pentru cei interesaţi de astfel de preocupări, posibilităţile sunt incredibile. Controlarea funcţiei noastre mintale nu este diferită de controlarea muşchilor trupului nostru. A învăţa cum se controlează sau se coordonează activitatea minţii noastre va impulsiona trupul nostru către o viaţă mult mai productivă şi mai deplină. Noile instrumente pot oferi tocmai asemenea oportunităţi.

De cealaltă parte a baricadei se află posibilitatea ca aceste descoperiri ştiinţifice să fie întrebuinţate abuziv şi manipulate în interese proprii. Strategii militari, forţele de ordine şi alţii caută în prezent să utilizeze în mod mascat aceste tehnologii pentru a controla cel din urmă ,,procesor al informaţiei” – fiinţa umană.

MK-ULTRA

,,Dr. Gottlieb[3], născut pe 3 august 1918, a fost adevăratul ‘Dr. Strangelove’[4] al CIA – un biochimist strălucit care a proiectat şi condus MK-ULTRA, cel mai vast program al agenţiei de control al minţii şi studiu al drogurilor din toiul Războiului Rece. Cu toate că programul super-secret MK-ULTRA s-a încheiat în 1964, a continuat o versiune mai eficientă, numită MK-SEARCH, cu Gottlieb la conducere, până în 1972”[5].

În această perioadă, interesul fundamental în domeniul controlului minţii a fost stimulat de utilizarea de către sovietici a microundelor. În 1988, ,,după 35 de ani de când ofiţerii de securitate remarcaseră pentru prima oară că sovieticii bombardau Ambasada SUA din Moscova cu radiaţie de microunde, guvernul american nu stabilise încă definitiv – sau nu a vrut să dezvăluie – scopul din spatele radiaţiilor”[6].

Guvernul SUA ştia ce se petrecea. Sovietele dezvoltaseră metode pentru tulburarea gândirii consecvente a oamenilor şi îşi foloseau experienţa acumulată pentru a-i influenţa pe diplomaţii de la Ambasada SUA din Moscova.

În 1994, a fost publicat un raport referitor la programul MK-ULTRA, care conţinea următoarea informaţie:

,,În anii ’1950 şi ’1960, CIA s-a angajat într-un program vast de experimente pe oameni, utilizând droguri, metode psihologice şi altele, în căutarea unor tehnici de control al comportamentului uman care să fie întrebuinţate în contraspionaj şi acţiuni acoperite.

În 1973, CIA a distrus intenţionat cea mai mare parte a dosarelor MK-ULTRA referitoare la cercetarea şi testele asupra comportamentului uman. În 1977, agenţia a dat în vileag fişiere suplimentare ale MK-ULTRA din dosarele de buget şi fiscale care nu erau înregistrate sub numele MK-ULTRA. Aceste documente au expus peste 150 de subproiecte pe care CIA le-a finanţat în acest domeniu, însă nu s-a descoperit la acea vreme nici o dovadă cu privire la folosirea radiaţiei.

CIA a investigat folosirea şi efectul microundelor asupra fiinţelor umane, ca răspuns la o practică sovietică de bombardare cu microunde a ambasadei americane. Agenţia a stabilit că acest lucru era în afara sferei de competenţă a Comitetului Consultativ. (...)

Comitetul Bisericii a descoperit unele documente, însă a remarcat, de asemenea, că, la acea vreme, practica MK-ULTRA era ‘de a nu păstra nici o consemnare a planificării şi aprobării programelor de testare’. (...) Însuşi programul MK-ULTRA a fost lichidat din punct de vedere tehnic în 1964, dar o parte din activitatea sa a fost transferată Biroului de Cercetare şi Dezvoltare din cadrul DS&T sub numele MK-SEARCH şi continuată în anii ’1970.

CIA a colaborat strâns cu Armata în realizarea experimentelor cu LSD[7]. Această legătură cu Armata este semnificativă, pentru că MK-ULTRA a început în acelaşi timp în care ministrul Apărării Wilson a emis directiva sa din 1953 către serviciile militare, cu privire la recomandările etice pentru experimentele umane.

Pe tot parcursul MK-ULTRA, CIA a sponsorizat numeroase experimente pe oameni aflaţi în necunoştinţă de cauză. După moartea unui astfel de om – în 1953, lui Frank Olson, om de ştiinţă din cadrul armatei, i s-a administrat LSD şi după o săptămână s-a sinucis –, o investigaţie internă a CIA a avertizat cu privire la pericolele unor asemenea experimente. CIA a persistat în această practică cel puţin încă 10 ani. După ce raportul din 1963 al inspectorului general a recomandat încheierea testelor pe persoane aflate în necunoştinţă de cauză, directorul adjunct pentru proiecte, Richard Helms (care a devenit mai târziu directorul CIA) a continuat să susţină testarea mascată pe motiv că ‘randamentul operaţional real de a utiliza droguri este diminuat, din cauza lipsei de testare realistă. Pe măsură ce dobândim din ce în ce mai multe cunoştinţe, noi suntem mai puţin capabili să ţinem pasul cu progresele sovieticilor în acest domeniu’. (...) Helms a socotit că testele pe persoanele aflate în necunoştinţă de cauză au fost întrerupte din pricina riscului mare de a pune CIA într-o situaţie jenantă, ca şi din cauza ‘problemei morale’. El remarca că nu a fost inventată nici o situaţie acoperită mai bună decât cea care a fost folosită până atunci şi că ‘nu avem nici un răspuns la problema morală’”[8].

Ei au avut răspunsuri la problemele morale legate de experimentele pe oameni, însă au ales să le ignore, să distrugă însemnările, să ascundă adevărul şi să-şi continue eforturile. Nimic nu s-a schimbat, deoarece fiecare organizaţie implicată, uzitând de legile securităţii naţionale, evită să facă dezvăluiri şi să-şi asume responsabilitatea. Documentele care au fost distruse conţineau dovezile necesare pentru a-i trimite, poate, pe unii dintre participanţi la închisoare pentru modificarea comportamentală a societăţii. Încă o dată, nu a existat nici o responsabilitate faţă de şi nici o recunoaştere a drepturilor persoanelor care au fost prejudiciaţi prin aceste experimente.